cerul se sfarmă peste cetatea de scaun
glasuri de străjeri sunt uitate lângă ziduri
melancolia se mistuie și din altar de amurg
un abur roșu atinge tăcerile și orizontul

din suflet de toamnă se scurge
întunericul peste coline spre casa voievodului
unde este așteptat pictorul cel vestit adus
aci lângă icoane bizantine tocmai din măreața Florență

iată poarta cea mare se deschide și diligența
sperie păsările de plumb ce se ascund în singurătate

sfeșnice de gheață alungă demonii și întunericul

în sala tronului Vodă își unduie mantia verde
printre boieri cu lanțuri viclene de vânt

vrăjitorii ascultă după cortina de piatră
tălmaciul zâmbește spre ochii încercănați
și frunzele toamnei sunt împrăștiate de ultimul vânt

să intre oaspetele strigă stăpânul

oglinzile se sparg și corăbiile
rătăcesc aproape de farul stins

într-un târziu printre liane înalte
tăcutul maestru își prezintă darurile
câteva alge marine o mireasă de culori
și talentul său cum un sfinx blond

să mergem în sala alăturată poruncește Domnul
cei șapte aleși zăresc poemul fără început și sfârșit
sau poate doar o tenebră cu ochi pânditori de fiară

orchestra mai cântă printre măslinii uscați

aproape slujitoarea cu păr despletit
dansează împreună cu bufonul

apoi șapte vameși privesc la cele trei cruci
îndoliate așezate pe dealul biblic ca pe o rană

morții se roagă pentru morții lor

• Postat de ion popescu bradoschi în Ianuarie 31, 2012 la 5:30pm
• Trimitere mesaj   Vezi blog