ACOLO UNDE ÎNCEPE CERUL

''Lasă că se duce fata să ia un dovleac din grădină și tu vezi de lemnele alea, așază-le odată!''
Mama era grăbită. Pregătea cina, azi veneau și băieții la masă. Erau plecați la școală la oraș și, fiind sâmbătă, veneau acasă. Erau în gazdă la Severin, era greu cu ei prin străini. Dar învățau bine și tata voia cu tot dinadinsul să-i vadă școliți.
Era toamnă și era război. Aveam cincisprezece ani , pe paisprezece decembrie făceam șaisprezece. Eu rămăsesem acasă după terminarea scolii, în sat, îi ajutam pe ai mei în gospodărie și, pentru că-mi plăcea să cos, mă luase mătușa Leontina pe lângă ea să învăț croitorie.
Îmi plăcea să-mi lucrez câte ceva, dar mă atrăgeau mai mult croșeta și acele de împletit. Făceam pulovere fraților mei și-mi ieșeau grozav de frumoase. Îmi plăceau împletiturile acelea în tot felul de modele care - mi deschideau orizonturi de imaginație în povești pe fire întoarse după deget și puse pe ace ca notele pe portativ. Erau pufoase și în culorile toamnei care -și anină florile parfumate în grădini împovărate de rod. Să amintească în iarna geroasă ce va veni , de zilele dăruite cu aurul soarelui, de lumina transparentă a toamnei și de mierea stupilor.
Se însera și nori cenușii se adunau. Am fugit prin spate în grădină să iau un dovleac pentru animale. Tata îl tăia și le dădea uneori, cu mălai. Aveam tot felul de păsări și animale, printre care oi ce făceau miei frumoși, primăvara. Nu, eu nu am gustat niciodată carnea de miel! Păi cum, mă jucam cu ei, îi culcam în pat cu mine și apoi să-i mănânc? Așa ceva , nu!
Am sărit peste pârleaz dincolo, în grădina dinspre șoseaua din spate. Casa noastră și cele ale vecinilor noștri erau amplasate între două străzi paralele. Cea din spate, principală, care ducea la Turnu - Severin , pe firul râului Motru și cealaltă, un drum comunal, pe unde aveam intrările în curte. Mai sus, erau viile, pădurea de salcâmi a bunicului și marea pădure , unde găseam mânătărci , după ploaie...
Iar în spatele casei, aveam porumb, în pantă, pâna în șoseaua principală, urma să-l culegem săptămana viitoare, era copt... Printre rânduri crescuseră bostani mari, abia ridicam câte unul de jos.
Uitasem mănușa acasă, dar aveam cuțitul. Am tăiat coada, cu greu, m-am înțepat cu vrejul și căutam o frunză să-mi protejez palma care începuse să-mi sângereze deja. Un fir de vânt înfiora ușor frunzele porumbului cu roade grele.Știuleții aveau mătase revărsată peste boabele aurii, coapte. Luai un mănunchi în palmă, ca pansament.
Pămantul, uscat, se lăsa călcat, ușor jucăus, intrându-mi în papucii cu care umblam prin curte. Nu-i nimic! Ajung eu acasă …
Dar acum, mă așteptau ai mei cu bostanul. Era așa mare și greu, că-l ridicai si-l lăsai imediat jos. Doamne! De ce mă trimit ei pe mine? Cum să-l duc?
Șoseaua începu să trepideze. Din ce in ce mai tare! Zgomotul asurzitor se apropie amenințător. Rușii! Vai , Doamne! Acum ce mă fac? Dacă mă văd? Poate chiar m-au și văzut! Imima-mi începu să bată năvalnic, să iasă din piept, aveam senzația de leșin, o să mor acum ! Acum și aici !
Mașini grele, pline cu soldați se deplasau spre Severin, prin satul nostru. Dacă opresc și intră în porumb? Doamne Sfinte! Sunt pierdută! Faruri uriașe îsi roteau lumina în toată zona. Văzui vrejul mare și mă băgai sub el. Am tras frunza cea mai mare pe spate și am stat acolo nemișcată. Inima bătea să-mi spargă pieptul. Îi auzeam pulsațiile în urechi, nu mai puteam respira, eram îngrozită. Auzeam totuși motoarele care rulau cu viteză. Nicio oprire! Asta e bine. Dar dacă? Aveam ochii închiși de spaimă, îi strângeam tare, de teamă să nu cumva să mișc și să atrag atenția! Palmele, sângerande de țepii dovleacului, le înfipsesem în pământul pe care-l țineam în pumnii strânși. Strângeam din pumni , dar și din dinți, ascunsă acolo sub vrejul acela mare, printre rândurile de porumb.

Spuneam Tatăl Nostru și nu mișcam acolo, la marginea porumbului. Tremuram de frig și de frică! Aici era sfarșitul pământului . Deasupra mea începea cerul. Altar de rugăciune! Oare am să mor?
Era război și mintea mea nu putea cuprinde asta! Dacă mă văd rușii, ăsta-i sfârșitul! Niciodată nu m-am gândit eu la vreun sfârșit posibil. La cinsprezece ani, eu visam rochițe ecosez și sandale din pănușe de porumb pe care le împleteam singură și frații mei îmi făceau tălpi din lemn cu un pic de toc.
Doamne! Deasupra mea începe Cerul! De acolo vine speranța!
Așteptam! Dintr-o dată auzii motorul unei mașini care oprește ! Una sau toate ?
Ce prostie ! Ce mai contează , dacă-i una sau mai multe ?! Asta e sfârșitul tău, trebuie să fii conștientă de asta ! Te vor împușca și te vor găsi frații tăi într-o baltă de sânge… Nu mai e nimic de făcut, în curând vei fi descoperită ! Mașinile par să ruleze mai departe, una totuși a oprit ! Poate o iau în jos, spre râu, de ce să urce în porumb ? Se aud voci !! Stai acolo, nu mișca, poate nu te văd ! Dar sunt aici, în porumb !
Am percepția clară a unui leșin…sau poate chiar moartea ? Pământul se clatină cu mine ! Părinții, frații mei mă țin în brațe, mă învârtesc în hore ritmate, o muzică îmi năvăli în suflet, jucam ritmurile noastre, vesele și săltărețe. Nu ! nu sunt în porumb, ce să caut singură acolo ? nu mă lasă pe mine tata singură…
Cineva se apropie, este în spatele tău, fluieră !
„Oprește-l Doamne acolo ! Să nu mă vadă !„
Il simțeai cum vine năvalnic , dând deoparte cocenii cu frunze lungi și roade grele, era un suflu pe care-l simțeai ca pe un crivăț ce îngheață pământul, dar și pe tine, erai un glob de gheață, nu mai puteai mișca, îți înghețaseră și gândurile ! Auzeai cum țurluie acolo, în spatele tău, strângeai pleoapele de parcă în felul ăsta îl puteai opri să te vadă ! Opri fluieratul, doi pași mai făcu, l-ai simțit, deși n-ai fi vrut, te-a descoperit dându-ți vrejul deoparte, vorbea o voce pe care n-o înțelegeai și nu mișcai deloc, tu credeai că ești un bob de pământ, chiar ai fi vrut așa…
„ девочка!”(1)
„У меня есть сестра, и я спокойно, не видел кто-нибудь... ”(2)
Îl auzi cum se întoarce să plece, punându-ți vrejul în spate, să te liniștești… O luă la fugă în jos prin porumb, strigând la tovarășii săi, nu înșelegeai nimic, doar că se îndepărtează…
„ Приходите, ребята, выйти!”(3)
Începu să fluiere , apoi nu s emai auzi. Porniră mașina și plecară !

Era de-acum liniște Camioanele trecuseră de minute bune, dar nu eram sigură. Așteptam. Încă nu aveam curaj să deschid ochii. Doamne, îmi făceam eu cruce, ajută-mă !
Am înțeles într-un târziu că pericolul s-a îndepărtat. Auzisem că intrau rușii in curțile oamenilor și întrebau: '
„ ДЕВОЧКИ, ВЫ?”(4)
„Нет, не девочка!”5) , răspundeau tații care-și ascundeau fetele prin poduri, în fân și apoi luau scara și o mutau în altă parte.
Cumplite vremuri! Am deschis ochii, cerul era aproape întunecat. Luai bostanul cu furie și o forță nebănuită mi-a dat putere să-l duc până în curtea casei, peste pârleaz. Îl aruncai și se crăpă. Cu palmele pline de sânge, intrai în bucătăria de vară.
'' Pe mine să nu mă mai trimiteți după bostani. Niciodată!''
Mă pregătii de culcare. Deschisei cartea pe care frații mei o lăsaseră pe masă, săptămâna trecută. Victor Hugo, mai aveam de citit câteva capitole. Un rând îmi acoperi gândurile învolburate de spaime încă nedomolite, până ce adormii :
'' Bărbatul se plasează acolo unde se sfărșește pământul, pentru el Dumnezeu a făcut un tron, să stăpânească ; femeia, acolo unde începe cerul... dându-i un altar'' .
„... acolo unde începe cerul, acolo ...”
„Acolo unde începe cerul” .

(1) O fată
(2) Am și eu o soră, stai liniștită, nu te-a văzut nimeni…
(3) Hai băieți, plecăm !
(4) Aveți fete ?
(5)Nu, nicio fată
Florica Patan
Pitești, 2015

Vizualizări: 27

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumesc pentru lectură și pentru promovare, Agafia Drăgan, Anica Andrei-Fraschini și Elisabeta Lușcan! Vă urez mult senin și bine! Aveți respectul meu!

Partajez în DIALOGURI SL

Mulțumesc cu sufletul! Seară lină!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactori: Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu,Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

"Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată"
Octavian Paler

Medalion literar

CV-Ioan Grigoraș
Publicat de Ioan Grigoraș în Iulie 11, 2018 
M-am născut printre fecioare, la început de toamnă într-un frumos oraș moldav de pe malul Tazlăului. Fascinat de frumusețea locurilor natale am început încă din clasa a-V-a să cuprind în versuri poezia peisajului natal.
Pentru studiile liceale și universitare m-am deplasat în Ardeal, unde, pe timpul liceului, am activat în Cenaclul literar „Tinere Condeie”. În această perioadă am colaborat și cu revista „Limba şi literatura română”.
Perioada liceului a fost cea mai fructuasă pe tărâm literar, am scris două volume de versuri și o nuvelă, nepublicate, dar care au fost citite în anumite cercuri literare și nu numai.
O dată cu înscrierea la Facultate am abandonat activitatea literară, scriind doar ocazional. În 2011, am început să postez pe siteuri literare și să colaborez cu publicația băcăuană „7 zile din 7” și cu cotidianul băimărean „Graiul Maramureșului”.continuare...
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-ioan-grigora

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

EMINESCU ȘI LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ Publicat de ION IONESCU-BUCOVU Eminescu a apărut pe solul românesc ca o sămânță rodnică la o răscruce de timpuri când limba română își căuta vadul ei spre modernizare. Scăpase din rigorile Școlii Ardelene care o ciuntise și-o transformase într-o păsărească de ciunisme și pumnisme, încerca să se lepede de exagerările cosmopolite franțuzite și căuta să se debaraseze, datorită lui Maiorescu, de „beția formelor fără fond”. Tocmai abandonase alfabetul chirilic și Academia, în frunte cu Alecsansdri, încerca să găsească noi sunete și litere pentru ciudatele sunete și semne slave care nu existau în limba latină. 

continuare...

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/eminescu-i-limba-rom-n-literar

Bun rămas, Gaudeamus! Publicat de ileana popescu bâldea în Noiembrie 20, 2018 la 4:13pm în ARTICOLE Gata! Gaudeamus și-a îmbrăcat haina de sfârșit de toamnă, a închis-o în ghindă crăpată, a pus în rucsac câteva cărți, amintiri și, sprijinit într-un toiag din frunze, a coborât treptele fluierând după un TAXI care avea întunericul pe bancheta din spate. A făcut cu mâna, larg, cât să-i atingem toți degetele, și a plecat. În urma lui a rămas pustiul, ca trecere, și poate împlinirea unui vis. Când am întors capul, vântul ascuțit brăzda sufletul, iar pașii, câțiva, rămăseseră în spate. Ne-am urcat în mașina înghețată, eu am turat motorul, ele au continuat să vorbească și m-am strecurat umbră pe patru roți pe șoselele largi și prin gând… ….. Cu o zi înainte de lansare, m-am dus să văd cum se aranjează standul. Nimic nu semăna cu ce aveam să descopăr a doua zi. Un hău aiuritor și-un zgomot de peste tot te învăluia. Am făcut o tură și-am plecat, înălțând umerii și sprâncenele a mirare. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/bun-ramas-gaudeamus

Caligrafii

"Chipul cuvintelor" – Theodor Răpan. Impresii la început de drum… Publicat de ileana popescu bâldea în Octombrie 27, 2018

Sunt zile în care vrei să fugi în ieri. Nu pentru că nu-ți plac. Doar pentru că te simți mai bine - mergând cu fața privind peste umăr… … Octombrie, frunze galbene, aglomerație. Am găsit ușor loc de parcare, ceea ce m-a uluit. Și, chiar dacă am ajuns mai devreme, după ce am cumpărat cartea, am urcat treptele spre sala unde avea să se desfășoare lansarea. Era pentru prima dată când participam la un eveniment cultural, acolo. Spre surprinderea mea, nu eram prima. Sala opulentă, dar îmblânzită de privirea participanților, a devenit prietenoasă când i-am descoperit stucaturile și lumina care iriza de peste tot. M-am așezat pe mijloc, între arcade, și am făcut câteva fotografii. Apoi, am strâns pleoapele, sărind dintr-un timp în altul. M-am descoperit în haine de epocă, privind, printr-un binoclu, un papion deranjat. http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/chipul-cuvintelor-theodor-rapan-impresii-la-inceput-de-drum?xg_source=activity

Impresii de la lansarea volumului „BOGAȚII NU VISEAZĂ NICIODATĂ SCOICI”– Luminița Zaharia. Sau… clipa asta numită viață.

Viața noastră este compusă din zile care se imprimă în mental ca amintiri. Unele, frumoase, altele frumoase și triste, iar altele… pe care vrei să le uiți și nu poți. Rar, câte puțin din fiecare și, des, ca cea de astăzi. Mâine, când voi privi peste umăr, dar umărul acela aplecat spre mine, știu sigur că voi spune… ieri a fost ALTFEL. Un amestec de bucurie, lumină, duioșie, speranță, împlinire și toamnă. Sala de la Casa de cultură Schiller s-a umplut repede. De-acum îi cunoșteam pe aproape toți cei prezenți, dăltuitori în cuvânt. Și pereții, și oglinzile și pianul… Mi-am căutat ochii prin colțuri. Amprenta lor pe varul gălbui. Pipăit de atâtea ori cu ocazia altor evenimente. Dar, nu i-am găsit. Cine știe? – mi-am zis, căutând chipul Luminiței. Cald, emoționat, aplecat spre fiecare. I-am examinat, pe rând, pe furiș, cumva, pe toți cei din jur. Să mă ierte, dacă m-au surprins! continuare...
http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/impresii-de-la-lansarea-volumului-bogatii-nu-viseaza-niciodata-sc

Stre-suri...

După 1 Decembrie... Publicat de Anica Andrei-Fraschini în Decembrie 3, 2018

La ce mă gândesc? La critici. Dacă multă lume s-a manifestat cu entuziasm, în legătură cu Sărbătoarea Națională și Centenarul Marii Uniri, alții, mulți și ei, au criticat. Să-ți iubești țara nu are legătură cu vremelnicia conducătorilor pe care nu-i agreezi, nici cu erorile care s-au făcut, de-a lungul istoriei. Să-ți fie dor de țara ta, când ești plecat, pornește din adâncul ființei tale și nu poți opri sau nega dorul. I te supui și plângi, uneori. Apoi te îmbărbătezi și-ți promiți să rabzi până când ajungi, din nou, în aeroport sau la autogară, în țara ta, în unicul loc care se cheamă ''acasă''. Suntem oameni ai acestei lumi, fiecare născut într-un singur loc. În mai multe, nu se poate. Da, există și semeni care se simt bine, oriunde. Avem dreptul să fim așa cum simțim. Și chiar de n-am avea acest drept, tot am fi așa cum ne-a creat natura și cum ne-am mai zidit noi-înșine și fluxurile de energii și materii prin care am trecut. http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/dup-1-decembrie?xg_source=activity

Strecor ceva... Publicat de Anica Andrei-Fraschini în August 10, 2018 la 9:39am în Stre-suri...Înapoi la Stre-suri... Discuţii Da, trezirea exact alături de proaspăta dimineață, în miros de fum din grădini învecinate... Zgomotele trezesc brusc, mirosurile se insinuează în vis și sperie... Nu este permisă aprinderea focurilor în curți, decât pentru barbecue. Dar, vecinii care au proprietăți campaniarde, relativ vechi, trăiesc, în continuare, ca la țară. Deunăzi, cei din față au iscat un fum gros, pe care vântul îl proiecta drept în ferestrele noastre. Am tot făcut gesturi largi, cu brațele, sperând să mă vadă pricinuitorii, dar... în zadar. Drept compensație, în seara aceleiași zile, am învârtit - cu năduf - trei știuleți din lanul lor, că-mi erau prea la-ndemână, i-am pus la fiert și i-am savurat pe îndelete. Așa, ca să mă țină minte!

http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/strecor-ceva

Ne va tenta și "Curtea drepturilor omului"... Publicat de Anica Andrei-Fraschini în Iulie 9, 2018

M-am tot gândit : să scriu, să nu scriu... Adevărul este că am scris, dar nu aici. Am fost nevoită să fac reclamații... Suntem în faza în care ar trebui să apelăm la "instanțe". Nu-mi plac reclamațiile. Cu atât mai puțin, procesele în justiție. Dar sunt și mai împotriva treburilor făcute prost, promisiunilor și angajamentelor nerespectate, relațiilor întortocheate, ascunse, bârfelor, matrapazlâcurilor, furtișagurilor, lipsei de comunicare, lipsei de profesionalism, vorbăriei fără rost, impoliteților... Și lista poate continua. Voi povesti aici, din dorința/nevoia de a mă elibera de tensiuni care se cer dezamorsate, dar și pentru a vă comunica și vouă, ce se poate întâmpla când vrei să ai o casă, în România. http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ne-va-tenta-i-curtea-drepturilor-omului?xg_source=activity

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2018   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor