Cronica volumului "măşti", în revista "Scrisul Românesc", nr.12, decembrie 2015, pagina 6

Jurământul de s(u)punere

Gela Enea, nume mai puțin cunoscut, a debutat cu poemele din volumul Dați-mi voie să trec (1997), asumare a unui crez artistic orgolios, solidar cu biografia individuală devenită însuși destin al poeziei sale. Asemeni schiorului care vijelios strigă „pârtie!”, poeta și-a făcut loc prin ceea ce numește „insurecția inimii”, depășind manifestările inexpresive, fără ambiție și fără stil.
La distanță de optsprezece ani, revine în lumea literară cu Steag alb într-un cântec negru. Critica a remarcat semnificațiile esențiale ale contrastului negru - alb, negrul reprezentând lumea tenebrelor, a spaimelor și agresivității, percepută însă în tonalități de litanie, grav-muzicale, în timp ce albul nu înseamnă capitulare, ci culoarea deschizând, după cum ne învață cercetătorii simbolurilor, drumul inițierii către revelații, către dobândirea stării de grație, cu alte cuvinte accesul la poezia autentică.
Acum, Gela Enea publică o nouă carte, Măști (Ed. Scrisul Românesc, 2015, cu o prefață de Ovidiu Ghidirmic), al cărei titlu trimite într-o direcție a disimulării și ludicului. Fără îndoială, există un asemenea palier al proiectării ființei în centrul unui univers artificial, mistificator, cu orașe fantomatice, bântuite de stafia Penei Corcodușa, în care existența poate fi trucată, unde vocația poetică este doar fantoșa vieții personale, iar jocul pare cea mai bună variantă a trăirii: „trăiește-n mine actorul grăbit venit direct din marile platouri / cu sânge acidulat de succes în rolul secundar din filmul mut / numai el știe cât am mimat” („hollywood my love”). Dar, adevărata structură de adâncime a poeziei Gelei Enea este de găsit în acele atitudini polemice care vizează „spargerea dogmei”, reacție la surogatele de fericire, lipsa credinței profunde ori la viețile-palimpsest, obsesie a inautenticului. Ca într-o veritabilă artă poetică, sunt repudiate unele teme predilecte ale generațiilor/promoțiilor ce s-au succedat în anii din urmă: „gata cu poezia despre dumnezei despre îngeri / vagabondând pe aleile strâmte ale cuvintelor / gata cu traseul frustrărilor marcate de bornele / unor silabe gâfâite spaimele vor dospi apocalipsele altcuiva / nu te-am iubit cât să mă dispersez în parfumul umbrei /.../ am pus punct expandărilor în borgianisme / și îmi cer iertare mie ca unui dumnezeu adevărat”.
A transfera lumea în text echivalează, la Gela Enea, cu o recunoaștere explicită a condiției de poet. Ne întâmpină o seninătate tragică în denunțarea iluziilor, iar lucrurile, amintirile sunt încărcate cu energii necesare încercării de a impune un mod poetic de locuire/situare în lume. Pornind de aici, să observăm pătrunderea eului într-un tărâm al magicului. În „katarița”, „punct și contrapunct” și, mai ales, în aparent atât de simplul poem „gârla”, aerul unui paradis abia bănuit străbate, pe coordonatele nostalgiei, un ținut construit din semne ale hieratismului aproape mitologic : „în copilărie îmi plăcea / să spăl rufe la gârlă / cu ligheanul în cap / păream pe jumătate amforă / vas încă nelocuit de vânt / spălam întâi combinezonul mamei / iar apa devenea mai limpede / căpăta o duioșie valul / și un parfum de mamă prundișul / că nu mă abțineam / să mă scufund / iar când ieșeam împrăștiind / pe iarba crudă / argintul stropilor // malurile musteau a pruncie / și albia se aduna într-un altar”. Este, cum se vede, redescoperit statutul ingenuu al copilăriei pentru a întemeia un fior cu motivație ontologică.
De cele mai multe ori, poeta își supraveghează atent, lucid trăirile pe care le supune operației taxonomice. „Clasificate”, ordonate după criterii oculte, secretizate, cele mai intime manifestări ale ființei sfârșesc într-o arhivă (chiar dacă sentimentală) destinată uitării.
Învolburare sufletească și impetuozitate a rostirii, furtună și avânt, par să fie mărcile poeziei Gelei Enea. De altfel, poeta chiar evocă la un moment dat „cultura Sturm und Drang”, nu în sens cultural istoric, ci, în cele din urmă, ca atitudine, uneori atrasă de patetismul flagelării. Supunere și spunere sunt alte căi de acces spre un discurs ce configurează acel imaginar poetic ritualizat cu potențial redemptiv. Dacă Gabriela Melinescu publicase un „Jurământ de sărăcie, castitate și supunere”, Gela Enea găsește în formula severă a acceptării vasalității ambivalența devoțiunii și a strigătului mai presus de nume. („jurământ de s(u)punere”). Poezia este percepută ca posibilitate de regăsire a sinelui în speciale ceremonii („vom continua să scriem în genunchi lângă fiecare cuvânt”) și în penitența acceptată ca alternativă la înșelătoarele „anotimpuri poetice”: „ mai bine-aș construi un templu să intru / în genunchi cu basmaua pe cap / să ies tunsă chilug / nimeni nu m-ar recunoaște doar câinele / ar continua s-adune-n blană apa de ploaie” („fără cuvinte”).
Măști este un volum capabil să impună un autor pentru care poezia tinde să devină singura-i legitimitate posibilă.
Prof. dr. Constantin M. Popa, istoric şi critic literar

Vizualizări: 96

Fişiere Anexate :

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Primul gând care m-a inundat în timp ce citeam această captivantă cronică a fost să-ţi spun repede şi cu sufletul la gură că mă bucur enorm pentru tine. Îmi amintesc cum am luat contact cu poezia ta, cum recunoşteam că mă simt atinsă de ea, de fiecare dată parcă altfel, dar fără să se piardă sentimentul de identificare cu mesajul transmis.
Felicitări sincere, Gela! Toată aprecierea pe care o meriţi din plin!

Mulțumesc frumos, Carmen. Dacă nu vedeam la colegul care a publicat cronica, apărută în ac revistă, în ac nr. cu a mea, ..nu m-aş fi gândit.
M-am bucurat de atenţia unor critici literari severi , f. cunoscuţi şi asta m-a încurajat.

Ar trebui niște ghilimele la titluri...așa am dat cu copy...

Se întrezărește o superbă scriitură a volumului prezentată într-o frumoasă formă de exprimare.Aprecierile mele asupra poeziei dvs.nu mai au nevoie de prezentare.Felicitări poetei care a fost înzestrată cu un asemenea har.

Vă mulțumesc, d-le Tipuriţă.
Volumul are şi o grafică bună, cu ilustraţii parţiale realizate de artişti plastici, cadre didcatice, elevi şi absolvenţi ai Liceului de Arte "M. sorescu", doar că am editat numai 6 ex color

Gela, felicitări pentru această nouă carte! Cronica este deosebită.

Ileana, după cum spuneam, cei care au avut bunăvoinţa să-mi scrie cronici, sunt critici literari, cadre didcatice universitare şi care au citit şi au scris mult.
Cred că şi cartea a avut ceva merite, altfel nu scriau...
Mulțumesc pentru aprecieri.
Voi posta mai târziu şi ce s-a mai scris despre celelalte volume.

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar-Agafia Drăgan
Publicat de Agafia Dragan
în Martie 28, 2017
Nume: Tigoianu Drăgan Eugenia
Nume autor:Agafia Drăgan
Domiciliu actual: Focşani, Vrancea
Născută în comuna Hodac, judeţul Mureş
Absolventă a Universităţii Bucureşti.
Debutează în timpul facultaţii la “Vatra” şi Gânduri studenţeşti, apoi până în 2013 publică doar articole de specialitate. Revine la poezie în 2013.

Activitatea literară 2014-2016
Publicaţii în revistele: Nomen Artis, Cronos peniţa de aur, Negru pe Alb, Dor de Dor, Confluente literare, Bogdania, sub egida Asociaţiei Cultural-Umanitare ”BOGDANIA ”, Oglinda Literară, ed. De Asociatia Culturala “Duiliu Zamfirescu” , eCreator , Amprentele sufletului, etc.

În antologii:
Cuvinte Sculptate, ed.Editgraf, Lumină din Lumina, ed. Armonii Culturale, Roşu Mocnit, ed.Rovimed, Priveşte Visând, Iubito, ed.Editgraph, Petale de Suflet, ed.Edigraph, Ieri ca prin Vis, ed, Editgraf, Obraji de Magnolie, ed.Editgraf, Antologia Antologiilor Natiunea, ed.Natiunea, Cu tine in gând ed. Editgraf, 10 ani plini de dor, ed. Pim, Lyrics et Prosa vol II si III ed. Natiunea, Pe aleea cuvintelor, ed. Ispirescu, Toamna asta Plouă cu Lacrimi, Iasi 2015, Carmen, ed.Anamarol, 2016,Alburii Sclipiri de Stele, ed.Napoca Nova etc.

Volume de autor:
Nevoia de Fericire, ed.Editgraf, 2014
Cu Toamna Căzută pe Gene, ed. Editgraf, 2015
Măriuca şi Prietenii ei, ed. Editgraf, 2015
Iluzia Regăsirii, ed. Armonii Culturale,2016
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-agafia-dr-gan

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Interviu cu Mihai Eminescu Publicat de Florin T. Roman în Aprilie 4, 2017 

Florin T. Roman: Ce mai faceţi, domnule Eminescu? MIHAI EMINESCU: Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult. (Revedere) Dar în restul anului? Problema morţii lumii o dezleg. (Cărţile) Ce e poezia în opinia Domniei voastre? Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea. (Epigonii) Mai scrieţi poezii? La ce?... Oare totul nu e nebunie? (Mortua est!) Sunteţi marele nostru poet naţional, se ştie. Dacă aţi continua să compuneţi versuri aţi putea dobândi o faimă universală, egală poate cu cea a lui Shakespeare sau Baudelaire... N-ar fi păcat să abandonaţi pana? De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (...) De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?/ Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (Scrisoarea II) În acest veac, al XXI-lea, trăiesc şi se manifestă câţiva intelectuali români „postmoderni”, progresişti, care susţin că sunteţi autohtonist, antisemit, chiar xenofob... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-cu-mihai-eminescu

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
Publicat de adrian grauenfels
în Aprilie 13, 2017 la 8:32am în APARIȚII EDITORIALE (Modifică)Trimitere mesaj Vizualizare Discuţii

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
José Corti, s-a născut în Franţa în anul 1895. De tânăr s-a simţit atras de mişcare lui André Breton şi în paralel cu activităţile suprarealiştilor la care participa, Corti fondează "Editura Suprarealistă" în care va publica pe Aragon, cât şi cărţile lui Breton (În legitimă Apărare), Rene Char, Paul Éluard (Relentir Travaux), René Crevel -1932 (Clavecinul lui Diderot), pe Benjamin Péret în 1936 şi pe Salvador Dali cu "Metamofoza lui Narcis" în 1937. Mai târziu fondează în anul 1938, "Casa Corti", care publică operele complete ale lui Lautréamont, cât şi alte scrieri suprarealiste care vor caracteriza pluralismul firmei: poezie, romantism, eseul literar, dar şi cărţi universitare sau clasici francezi. José a murit în 1984 la Paris după o viaţă frământată dar totodată pasionantă.
A publicat cărţile sale (romane poliţiste, jurnalism, etc) sub pseudonimele: Roch Santa-Maria sau Sidney O'Brien. Sub numele său adevărat publică:
Imitaţie fără sclavie (1981), Amintiri dezordonate (1983), Provizoriul definitiv (1992).continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/jos-corti-editor-i-librar-al-avangadelor

Declinul Elitelor Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 7, 2017

În limba latină termenul Electus caracterizează o persoană sau un grup care aduce comunităţii onoare şi valoare. Timp de secole grupele elitiste se evidenţiau prin preocupările şi acţiunile umanitare, ştiinţifice sau artistice care polarizau etosul social şi cultural al epocii lor. Elitele au fost active şi apreciate din antichitate şi până la recentul postmodernism care a catalizat dizolvarea barierelor culturale, trivializarea comunicaţiei în favoarea unui sat global lipsit de personalitate. Elitele de azi sunt paralizate de noua ordine axată pe mediocritate şi consum exagerat. Îmi amintesc filmele tinereţii mele în care protipendada oraşului ieşea la plimbare pe bulevardul central, trăsurile cu cai aşteptau clienţii sporadici iar vânzătorul de limonadă oferea în pahare de sticlă verzuie mirajul orientului oprit la poalele Balcanilor. Elita vorbea limbi străine, se intersa de ştiinţe, de filosofie, de expediţii, doamnele cântau la pian sau pictau în liniştea saloanelor. În ţara în care ne-am născut, România, frământata istorie a primelor două decenii de dictatură comunistă, a produs două dileme: una privitoare la represiunea sângeroasă declanşată de noul regim, iar celalaltă, la tenebroasele raporturi din culisele puterii noi instalate.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/declinul-elitelor

Caligrafii

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

În țara asta normalitatea este ceva extraordinar Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Martie 27, 2017 Am încercat să fiu cât de cât un observator „normal”. Deși asta este totuși destul de dificil în România. Aici există tabere peste tot. Și exclusivități! Dacă te pune „ăl cu coarne”, sau „cel sfânt” (depinde și aici din ce tabără ești), să te uiți în tabăra lui pește, o iei peste bot de la cei din tabăra pescarului. Dar nu pentru că te-ai uitat la vecini. Nuuuu... Ci pentru că ai îndrăznit să belești cumva ochii. Culmea eforturilor este atunci când crezi că poți face ceva să-i împaci. Mai întâi între ei. Dar e mai mult decât o misiune imposibilă. Nici să stai în afară nu e o soluție. Te vor bombarda cu toții. Aici nu există enclave! În România nu s-a inventat nici obiectivismul, dar nici locul de observație egal situat între taberele veșnic beligerante. Iar războiul?!... 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/in-tara-asta-normalitatea-este-ceva-extraordinar

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor