Cronica volumului "măşti", în revista "Scrisul Românesc", nr.12, decembrie 2015, pagina 6

Jurământul de s(u)punere

Gela Enea, nume mai puțin cunoscut, a debutat cu poemele din volumul Dați-mi voie să trec (1997), asumare a unui crez artistic orgolios, solidar cu biografia individuală devenită însuși destin al poeziei sale. Asemeni schiorului care vijelios strigă „pârtie!”, poeta și-a făcut loc prin ceea ce numește „insurecția inimii”, depășind manifestările inexpresive, fără ambiție și fără stil.
La distanță de optsprezece ani, revine în lumea literară cu Steag alb într-un cântec negru. Critica a remarcat semnificațiile esențiale ale contrastului negru - alb, negrul reprezentând lumea tenebrelor, a spaimelor și agresivității, percepută însă în tonalități de litanie, grav-muzicale, în timp ce albul nu înseamnă capitulare, ci culoarea deschizând, după cum ne învață cercetătorii simbolurilor, drumul inițierii către revelații, către dobândirea stării de grație, cu alte cuvinte accesul la poezia autentică.
Acum, Gela Enea publică o nouă carte, Măști (Ed. Scrisul Românesc, 2015, cu o prefață de Ovidiu Ghidirmic), al cărei titlu trimite într-o direcție a disimulării și ludicului. Fără îndoială, există un asemenea palier al proiectării ființei în centrul unui univers artificial, mistificator, cu orașe fantomatice, bântuite de stafia Penei Corcodușa, în care existența poate fi trucată, unde vocația poetică este doar fantoșa vieții personale, iar jocul pare cea mai bună variantă a trăirii: „trăiește-n mine actorul grăbit venit direct din marile platouri / cu sânge acidulat de succes în rolul secundar din filmul mut / numai el știe cât am mimat” („hollywood my love”). Dar, adevărata structură de adâncime a poeziei Gelei Enea este de găsit în acele atitudini polemice care vizează „spargerea dogmei”, reacție la surogatele de fericire, lipsa credinței profunde ori la viețile-palimpsest, obsesie a inautenticului. Ca într-o veritabilă artă poetică, sunt repudiate unele teme predilecte ale generațiilor/promoțiilor ce s-au succedat în anii din urmă: „gata cu poezia despre dumnezei despre îngeri / vagabondând pe aleile strâmte ale cuvintelor / gata cu traseul frustrărilor marcate de bornele / unor silabe gâfâite spaimele vor dospi apocalipsele altcuiva / nu te-am iubit cât să mă dispersez în parfumul umbrei /.../ am pus punct expandărilor în borgianisme / și îmi cer iertare mie ca unui dumnezeu adevărat”.
A transfera lumea în text echivalează, la Gela Enea, cu o recunoaștere explicită a condiției de poet. Ne întâmpină o seninătate tragică în denunțarea iluziilor, iar lucrurile, amintirile sunt încărcate cu energii necesare încercării de a impune un mod poetic de locuire/situare în lume. Pornind de aici, să observăm pătrunderea eului într-un tărâm al magicului. În „katarița”, „punct și contrapunct” și, mai ales, în aparent atât de simplul poem „gârla”, aerul unui paradis abia bănuit străbate, pe coordonatele nostalgiei, un ținut construit din semne ale hieratismului aproape mitologic : „în copilărie îmi plăcea / să spăl rufe la gârlă / cu ligheanul în cap / păream pe jumătate amforă / vas încă nelocuit de vânt / spălam întâi combinezonul mamei / iar apa devenea mai limpede / căpăta o duioșie valul / și un parfum de mamă prundișul / că nu mă abțineam / să mă scufund / iar când ieșeam împrăștiind / pe iarba crudă / argintul stropilor // malurile musteau a pruncie / și albia se aduna într-un altar”. Este, cum se vede, redescoperit statutul ingenuu al copilăriei pentru a întemeia un fior cu motivație ontologică.
De cele mai multe ori, poeta își supraveghează atent, lucid trăirile pe care le supune operației taxonomice. „Clasificate”, ordonate după criterii oculte, secretizate, cele mai intime manifestări ale ființei sfârșesc într-o arhivă (chiar dacă sentimentală) destinată uitării.
Învolburare sufletească și impetuozitate a rostirii, furtună și avânt, par să fie mărcile poeziei Gelei Enea. De altfel, poeta chiar evocă la un moment dat „cultura Sturm und Drang”, nu în sens cultural istoric, ci, în cele din urmă, ca atitudine, uneori atrasă de patetismul flagelării. Supunere și spunere sunt alte căi de acces spre un discurs ce configurează acel imaginar poetic ritualizat cu potențial redemptiv. Dacă Gabriela Melinescu publicase un „Jurământ de sărăcie, castitate și supunere”, Gela Enea găsește în formula severă a acceptării vasalității ambivalența devoțiunii și a strigătului mai presus de nume. („jurământ de s(u)punere”). Poezia este percepută ca posibilitate de regăsire a sinelui în speciale ceremonii („vom continua să scriem în genunchi lângă fiecare cuvânt”) și în penitența acceptată ca alternativă la înșelătoarele „anotimpuri poetice”: „ mai bine-aș construi un templu să intru / în genunchi cu basmaua pe cap / să ies tunsă chilug / nimeni nu m-ar recunoaște doar câinele / ar continua s-adune-n blană apa de ploaie” („fără cuvinte”).
Măști este un volum capabil să impună un autor pentru care poezia tinde să devină singura-i legitimitate posibilă.
Prof. dr. Constantin M. Popa, istoric şi critic literar

Vizualizări: 97

Fişiere Anexate :

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Primul gând care m-a inundat în timp ce citeam această captivantă cronică a fost să-ţi spun repede şi cu sufletul la gură că mă bucur enorm pentru tine. Îmi amintesc cum am luat contact cu poezia ta, cum recunoşteam că mă simt atinsă de ea, de fiecare dată parcă altfel, dar fără să se piardă sentimentul de identificare cu mesajul transmis.
Felicitări sincere, Gela! Toată aprecierea pe care o meriţi din plin!

Mulțumesc frumos, Carmen. Dacă nu vedeam la colegul care a publicat cronica, apărută în ac revistă, în ac nr. cu a mea, ..nu m-aş fi gândit.
M-am bucurat de atenţia unor critici literari severi , f. cunoscuţi şi asta m-a încurajat.

Ar trebui niște ghilimele la titluri...așa am dat cu copy...

Se întrezărește o superbă scriitură a volumului prezentată într-o frumoasă formă de exprimare.Aprecierile mele asupra poeziei dvs.nu mai au nevoie de prezentare.Felicitări poetei care a fost înzestrată cu un asemenea har.

Vă mulțumesc, d-le Tipuriţă.
Volumul are şi o grafică bună, cu ilustraţii parţiale realizate de artişti plastici, cadre didcatice, elevi şi absolvenţi ai Liceului de Arte "M. sorescu", doar că am editat numai 6 ex color

Gela, felicitări pentru această nouă carte! Cronica este deosebită.

Ileana, după cum spuneam, cei care au avut bunăvoinţa să-mi scrie cronici, sunt critici literari, cadre didcatice universitare şi care au citit şi au scris mult.
Cred că şi cartea a avut ceva merite, altfel nu scriau...
Mulțumesc pentru aprecieri.
Voi posta mai târziu şi ce s-a mai scris despre celelalte volume.

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV, George Ionita
Publicat de george ionita
în Martie 27, 2017

Debutul literar are loc în anul 2000, după întâlnirea cu vechiul coleg
de liceu şi prieten, Mihail I. Vlad, care coordonează apariţia
volumului de poezie "Panta Rhei", la editura Macarie. Prefaţa cărţii
este făcută de scriitorul Cezar Ivanescu, care spune printre
altele:"George Ioniţă scrie o inteligentă poezie de notaţie", adăugând
apoi: "Poet autentic la nivelul trăirii, de o sinceritate
debordantă"... Apariţia volumului este consemnata în publicaţiile
locale, Jurnalul de Dâmboviţa, sub semnătura regretatului Mihail I.
Vlad, Oglinda de Dâmboviţa ( Maximca Grasu). Următorul volum de poezie
apare în anul 2001 - "Umbre", la aceeaşi editură Macarie, coperta şi
ilustraţiile aparţinând pictorului Cornel Ionescu. "Prizonierul unei
clipe" apare în anul 2003 cu o prefaţă semnată de George Sânteprean,
care remarca: "George Ioniţă cunoaşte meşteşugul "de a ciopli"vocabule,
de a adulmeca sensul cuvântului şi de a-i ritma respiraţia".

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-george-ionita

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

128 de ani de la moartea lui EMINESCU
Postat de ION IONESCU-BUCOVU în Iunie 13, 2017

În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualităţii româneşti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de străbătut un drum anevoios, până la tragic, între anii acumulărilor şi formaţiei filozofice şi ştiinţifice, apoi chinuiţii şi ameninţaţii ani de slujbaş, în sfârşit, neînduplecaţii ani care i-au măcinat existenţa fizică, în ultima parte a vieţii, prăbuşindu-l definitiv.
Cred că Eminescu-omul, viaţa lui, e greu de descifrat după 128 de ani de la moarte.. Mai bine să lăsăm mărturiile contemporanilor care l-au cunoscut să vorbească. Deși mărturiile lor au pus preț mai mult pe cancanuri, scoțând în relief partea exotică a vieții lui.
El nu a apărut pe un sol arid. În familia lui era o efervescenţă culturală. Se vorbeau câteva limbi, căminarul avea o bibliotecă bogată. Şi mai presus de orice voia ca fiii lui să înveţe carte. Apoi mamă-sa iubea folclorul, le spunea basme, le cânta şi îi încânta cu snoave, proverbe şi eresuri. Şi copilul Eminescu a îndrăgit natura Ipoteştilor, pădurea, lacurile, dealurile, câmpul, ciobanii, prisăcarii, ţapinarii. continuare...
http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/128-de-ani-de-la-moartea-lui-eminescu

Caligrafii

Eminescu - definiţii Postat de Florin T. Roman în Iunie 14, 2017

Pentru sufletul acestui neam, izvorât din lacrimă de sânge şi deprins a suspina şi-a plânge, Eminescu-i rană şi balsam.

Pentru oamenii acestui plai, care şi-au păstrat credinţa vie şi trăiesc cu dor de veşnicie, Eminescu-i un crâmpei de rai.

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/eminescu-defini-ii

Podul
Publicat de Agafia Dragan în Mai 17, 2017 
Gândurile se îmbinau cu prezentul şi amintirile în mintea ei, în aceea zi când după atâţia ani îşi adunase curajul să se întoarcă, poate nu era decât o scuză a amânărilor repetate, fără un motiv bine conturat. Pădurea respira aramă, era toamnă. Un sentiment de lipsă se cuibărise în ea, ca şi cum drumul străbătut de atâtea ori nu mai era acelaşi. Ce lipsea nu putea să realizeze, nimic nu se schimbase, doar ea pierduse fărâma aceea de suflet unde putea să regăsească fata cu ochii de chihlimbar. Şi apa Gurghiului îşi schimbase matca de la inundaţie.  
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/podul

Stre-suri...

Adevărul din Monitorul Neoficial Publicat de ileana popescu bâldea în Iunie 15, 2017

Ascult muzică. Nimic neobișnuit sau ciudat. Urmăresc reacții la situația politică pe toate posturile de televiziune. Din când în când țintuiesc umbrele de pe pereți și jucăriile în dezordine ale unei feline. Citesc comentarii pe Facebook, privesc afișe, stări, flori, încerc să înțeleg miezul poemelor și sufletul oamenilor. Toate acestea le fac în același timp, ca și cum creierul meu este setat să fie peste tot, deodată, sau… ca și cum răbdarea mă lasă și intuiesc finalul din ceva anume fără ca el să se fi întâmplat încă. Poate revolta îmi grăbește fuga dintr-o zonă în alta, poate neputința de a accepta machiavelismul uman mă face să fiu călător grăbit printre capcanele lumii. Da, capcane! Cum să numești altfel o situație, o imagine, o atitudine reprobabilă? continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/adevarul-din-monitorul-neoficial

de unde Doamne atâta democraţie Postat de Calotescu Tudor Gheorghe în Iunie 13, 2017

când împãrãţia Ta e ÎMPÃRÃŢIE şi raiul şi iadul poate şi trecerile dintr-o dimensiune în alta au reguli stricte şi paznici rezistenţi la mitã probabil nu e nevoie nici de DNA spun probabil pentru cã de Codruţa nu scapã nimeni dar mã tot întreb ca un prost în dezvoltare de unde pânã unde este atât niciunde şi apoi numãr atomii precum un contabil responsabil de ordonarea creditelor fãrã numãrãtori paralele de tip electoral doar crude balanţe peste crude balanţe cu nimicul pe talere într-un veşnic dezechilibru perfect http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/de-unde-doamne-at-ta-democra-ie

 

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor