Florin T. Roman: Ce mai faceţi, domnule Eminescu?

MIHAI EMINESCU: Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult. (Revedere)

Dar în restul anului?

Problema morţii lumii o dezleg. (Cărţile)

Ce e poezia în opinia Domniei voastre?

Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea. (Epigonii)

Mai scrieţi poezii?

La ce?... Oare totul nu e nebunie? (Mortua est!)

Sunteţi marele nostru poet naţional, se ştie. Dacă aţi continua să compuneţi versuri aţi putea dobândi o faimă universală, egală poate cu cea a lui Shakespeare sau Baudelaire... N-ar fi păcat să abandonaţi pana?

De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (...) De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?/ Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (Scrisoarea II)

În acest veac, al XXI-lea, trăiesc şi se manifestă câţiva intelectuali români „postmoderni”, progresişti, care susţin că sunteţi autohtonist, antisemit, chiar xenofob...

Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români puţin îmi pasă! (ziarul „Timpul” din 23 mai 1882). Acela ce cutează a se revolta faţă de această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că „progresul” nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar. (ziarul „Timpul” din 23 iunie 1879). Zică toţi ce vor să zică,/ Treacă-n lume cine-o trece. (...) Alte măşti, aceeaşi piesă,/ Alte guri, aceeaşi gamă, (...) Dar de-a lor zădărnicie/ Te întreabă şi socoate. (Glossă). Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură,/ Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură. (Scrisoarea II).

Un astfel de intelectual progresist, istoric de profesie, ale cărui scrieri sunt foarte promovate atât pe plan intern cât şi internaţional, susţine că sunteţi un paseist incurabil, că aveţi obiceiul de a vă plânge des, de a vă refugia în trecut, de a urî cu multă patimă, de a iubi prea intens, până la sentimente naţionaliste etc. Acest formator de opinie a reuşit să inducă, în mare măsură, în conştiinţa românească actuală, ideile de mai sus. Au apărut, totodată, voci care susţin că aţi luat celebra boală de la femei de moravuri uşoare, că sunteţi „iresponsabil”, că aţi fi spus, într-o împrejurare în care aţi văzut o femeie frumoasă: „Dacă nu fac rost de şapte galbeni până mâine, mă împuşc!” Cum le răspundeţi?

Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,/ Măşti cu toate de renume din comedia minciunii.(...) Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,/ Quintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă. (Scrisoarea III). Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…/ Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale/ Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -/ Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,/ Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;/ Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit. (Scrisoarea I).

Un alt intelectual foarte mediatizat, jurnalist de profesie, susţinea într-un interviu televizat că sunteţi ateu, iar ca origine nu sunteţi român. Care e adevărul?

Unde vei găsi cuvântul/ Ce exprimă adevărul? (Criticilor mei). Urechea te minte şi ochiul te-nşală. (Mortua est!). Să reciteze versuri de-ale mele (Odin şi poetul): „Privirea-ţi adorată/ Asupră-ne coboară,/ O, maică prea curată,/ Şi pururea fecioară,/ Marie!” (Rugăciune); „O, maică sfântă, pururea fecioară,/ În noaptea gândurilor mele vină.” (Răsai asupra mea…); „Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc/ Că Tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc”. (Rugăciunea unui dac).

Jurnalistul respectiv invocă versurile Domniei voastre din Împărat şi proletar: „Religia - o frază de dânşii inventată/ Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug...”, precum şi o scrisoare pe care aţi adresat-o cândva Veronicăi Micle, în care aţi fi lăsat să se înţeleagă faptul că nu credeţi în viaţa de după moarte.

Vai! Tot mai gândeşti la anii când visam în academii/ Ascultând pe vechii dascăli cârpocind la haina vremii. (Scrisoarea II). Să reciteze versuri de-ale mele (Odin şi poetul): „Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…/ Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor, / Cum din mormânt răsare Christos învingător,/ Iar inimile toate s-unesc în armonie:// „Cântări şi laude-nălţăm/ Noi, Ţie Unuia,/ Primindu-L cu psalme şi ramuri,/ Plecaţi-vă, neamuri,/ Cântând Aleluia!// Christos au înviat din morţi,/ Cu cetele sfinte,/ Cu moartea pre moarte călcând-o,/ Lumina ducând-o/ Celor din morminte!” (Învierea).
Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea prin poloni, unguri, tătări şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e. (ziarul “Timpul”, IV, nr.25, 2 februarie 1879)

Am înţeles. Sunteţi un om profund credincios. Dar n-aţi răspuns la afirmaţia că n-aţi fi român autentic.

Deşarte vorbe! (Ce şopteşti atât de tainic...) Când privesc zilele de-aur a scripturilor române/ Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine. (Epigonii).

Iertaţi-mă dacă sunt cam indiscret, dar totuşi, ne puteţi destăinui ce sentimente mai nutriţi faţă de Veronica Micle?

Lumina stinsului amor/ Ne urmăreşte încă. (La steaua).

Mda. Să trecem la lucruri mai serioase. Cum îi caracterizaţi pe politicienii noştri?

Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie. (ziarul „Timpul” din 3 mai 1879). Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic. (ziarul „Timpul” din 8 august 1880). Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simţi român. Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre aceştia de a deveni români, deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce vor avea instincte de pungăşie şi cocoterie nu merită a determina viaţa publică a unui popor istoric. Să se moralizeze întâi, să-nveţe carte, să-nveţe a iubi adevărul pentru el însuşi şi munca pentru ea însăşi, să devie sinceri, oneşti, cum e neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote, şi-atunci vor putea fi români adevăraţi. Pân-atunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a unei rase oneste şi iubitoare de adevăr, care-a putut fi amăgită, un moment, de asemenea panglicari, căci şi omul cel mai cuminte poate fi amăgit odată. (ziarul „Timpul” din 17-18 august 1881).

Dar societatea românească, în general?

Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernământ. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna. (ziarul „Timpul” din 9 decembrie 1882).

Funcţionează democraţia în România?

Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decât pe persoanele din care sunt compuse. (ziarul „Timpul” din 27 mai 1879). Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiecare centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui „patriot”. (ziarul „Timpul” din 20-21 aprilie 1881). Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finanţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatârnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală în ţară şi în Parlament nu mai e decât manipulul unor ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat. (ziarul „Timpul” din 19 septembrie 1880).

Încercaţi o scurtă caracterizare a culturii noastre naţionale la început de mileniu III?

Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi pentru a avea o funcţie trebuie să fii înrudit cu ei. (ziarul „Timpul” din 30 iulie 1881). Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor. (ziarul „Timpul” din 7 aprilie 1879).

Cum îi percepeţi pe intelectualii noştri aşa-zişi „de elită”?

Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă:/ Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele/ şi viaţa lor nu şi-o muncesc – şi-o plimbă.// Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,/ Ce au uitat pân’ şi a noastră limbă,/ Pretind a fi pe cerul ţării noastre: stele. (Ai noştri tineri...). În van cercaţi a-i drege căci răi rămân de-a valma/ Şi trebuie ca soarta să-i spulbere cu palma. (Preot şi filozof).

Ce părere aveţi despre tinerii poeţi ai secolului XXI, generic vorbind?

Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,/ Care-ncearcă prin poeme să devină cumularzi,/ Închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane,/ Sunt cântaţi în cafenele şi fac zgomot în saloane;/ Iar cărările vieţii fiind grele şi înguste,/ Ei încearcă să le treacă prin protecţie de fuste,/ Dedicând broşuri la dame a căror bărbaţi ei speră/ C-ajungând cândva miniştri le-a deschide carieră. (Scrisoarea II)

Cum se prezintă educaţia în societatea contemporană?

O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,/ Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ. (Scrisoarea III).
La aceste academii de ştiinţi a zânei Vineri/ Tot mai des se perindează şi din tineri în mai tineri,/ Tu le vezi primind elevii cei imberbi în a lor clas,/ Până când din şcoala toată o ruină a rămas. (Scrisoarea II).

A propos, ce sfat le daţi elevilor şi studenţilor de azi?

Nu e carte să înveţi/ Ca viaţa s-aibă preţ -/ Ci trăieşte, chinuieşte/ Şi de toate pătimeşte/ Ş-ai s-auzi cum iarba creşte. (În zădar în colbul şcolii…).

E corupţia chiar atât de extinsă cum se vehiculează în mass media?

Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. (ziarul „Timpul” din 18 aprilie 1879). Virtutea? E-o nerozie; Geniul? O nefericire. (Scrisoarea III)

Vreţi să spuneţi că e vorba despre o inversare a axului valorilor?

Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român. (ziarul „Timpul” din 15 mai 1879). Trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii şi speculanta de sineşi femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindeni punctul de plecare sănătos. (ziarul „Timpul” din 26 mai 1883).

Cum vedeţi România în actualul context internaţional? Mă refer în primul rând la relaţiile cu Rusia şi la cele cu Uniunea Europeană, din care facem parte integrantă.

Noi, poporul român de confesie ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanţul dintre Apus şi Răsărit; aceasta o simţim noi înşine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim şi (…) o vom şi face. Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în ţara noastră, când e vorba de legea părinţilor noştri, care ne leagă de Orient, şi de aspiraţiunile noastre, care ne leagă de Occident (…) vrăjmaşii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniţi şi tot atât de tari în hotărârile noastre ca şi în trecut. (ziarul „Timpul” VIII, nr.112, din 20 mai 1883).

În dubla calitate de român şi de ortodox, care e opinia Domniei voastre despre mişcarea ecumenistă?

Cine ne alungă limba din biserică şi din instrucţia educativă (a şcoalelor elementare şi secundare), cine nu ne lasă să fim ceea ce suntem a rupt-o cu conştiinţa noastră naţională şi cu simpatiile noastre intime, oricât de bune ar fi relaţiile lui internaţionale cu statul nostru. Numai o sectă fără de patrie şi fără de simţ istoric, numai cetăţenii liberi, egali şi înfrăţiţi ai universului întreg, numai republica universală, reprezentată la noi prin urmaşii fanarioţilor (...), a putut da mână de ajutor unui element străin a cărui tendinţă este nimicirea noastră naţională. (ziarul „Timpul” III, nr.170, din 4 august 1878).

Mai are România vreo şansă de revigorare? Ce-am putea face în acest sens? Sunt îndeajuns protestele stradale prin care se cere demisia unor guverne incompetente sau a unor politicieni – trădători de ţară?

Nu e vorba doar de reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate. (ziarul „Timpul” din 19 septembrie 1879).
Era un obicei înainte ca Domnul, în ajunul de a se urca pe tron, să se închiză în zidurile unei vechi mănăstiri şi să treacă, într-o reflecţie de zile întregi, în revistă trecutul ţării şi al strămoşilor, ca, faţă cu zgomotul asurzitor al actualităţii, să-şi deschidă urechea sufletească în linişte şi în tăcere legendei trecutului. Exista încă în manuscris o carte românească numită „Ceasornicul Domnilor” care cuprinde în mai multe volume atât înfăţişări din viaţa trecutului cât şi norme de virtute şi înţelepciune. Era grea în adevăr sarcina unui Domn în zilele vechi, care împreuna în el adeseori toată răspunderea şi toată suveranitatea naţională, şi ei erau prea buni creştini şi prea buni patrioţi pentru ca mărimea misiunii lor de pe pământ să nu le atingă sufletul într-un chip dureros. (ziarul „Timpul” din 10 mai 1881). Mircea însuşi... (Scrisoarea III). Cum nu vii tu, Ţepeş doamne... (Scrisoarea III). Ştefane, Măria Ta... (Doina). Vreme trece, vreme vine. (Glossă).

V-aţi născut într-un sat şi v-aţi petrecut o mare parte a vieţii la oraş. Preferaţi civilizaţia urbană sau pe cea rurală?

Privesc oraşul - funicar -/ Cu oameni mulţi şi muri bizari, (…)/ Şi orologiile bat -/ Dar nimeni nu le mai ascultă/ De vorbă multă, lume multă. (Privesc oraşul – furnicar). Aş vrea să văd acuma natala mea vîlcioară/ Scăldată în cristalul pârâului de-argint,/ Să văd ce eu atîta iubeam odinioară:/ A codrului tenebră, poetic labirint;// Să mai salut o dată colibele din vale,/ Dorminde cu un aer de pace, liniştiri,/ Ce respirau în taină plăceri mai naturale,/ Visări misterioase, poetice şoptiri. (Din străinătate).

Ne puteţi povesti o amintire din copilărie ca v-a marcat întreaga viaţă? Vreo întâmplare veselă, eventual?

Copii eram noi amândoi,/ Frate-meu şi cu mine./ Din coji de nucă car cu boi/ Făceam şi înhămam la el/ Culbeci bătrâni cu coarne.// Şi el citea pe Robinson,/ Mi-l povestea şi mie;/ Eu zideam Turnul Vavilon/ Din cărţi de joc şi mai spuneam/ Şi eu câte-o prostie. (Copii eram noi amândoi…).

Suntem foarte aproape de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Manifestările ce vor avea loc cu acest prilej vor determina oare clasa politică să devină mai responsabilă?

Am voi în adevăr ca serbarea ce se pregăteşte să trezească în inima oamenilor noştri de stat sentimentul adevărului, ca o pornire mai generoasă să pătrunză inima lor, ca să se convingă că numai partea decorativă a vieţii publice nu e suficientă pentru a pune capăt suferinţelor reale ale unui popor. O dorim aceasta, fără a o spera. (…) Adesea manifestările intensive de bucurie lasă în suflete un gol neînţeles, momente în care omul îşi simte izolarea şi nimicnicia. În acele momente, adevărul bată cu degetul la poarta conştiinţelor ce au răspunderea stării de lucruri şi arăte-le calea adevăratei mântuiri. (ziarul „Timpul” din 10 mai 1881).

Aveţi, în încheiere, un mesaj de adresat românilor autentici (atâţia câţi au mai rămas), un mesaj pentru România profundă?

Gândiri de-o nobilă, naltă răscoală: Întoarcerea la fire şi dreptate. (Demonism). Viaţa în vecie, glorii, bucurie,/ Arme cu tărie, suflet românesc,/ Vis de vitejie, fală şi mândrie,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc! (Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie)

Vă mulţumesc şi vă urez Veşnicie fericită în continuare!

Vizualizări: 23

Fişiere Anexate :

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în ARTICOLE, 16 Aprilie 2017
Felicitări!

Mulţumesc, prieteni!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar-Agafia Drăgan
Publicat de Agafia Dragan
în Martie 28, 2017
Nume: Tigoianu Drăgan Eugenia
Nume autor:Agafia Drăgan
Domiciliu actual: Focşani, Vrancea
Născută în comuna Hodac, judeţul Mureş
Absolventă a Universităţii Bucureşti.
Debutează în timpul facultaţii la “Vatra” şi Gânduri studenţeşti, apoi până în 2013 publică doar articole de specialitate. Revine la poezie în 2013.

Activitatea literară 2014-2016
Publicaţii în revistele: Nomen Artis, Cronos peniţa de aur, Negru pe Alb, Dor de Dor, Confluente literare, Bogdania, sub egida Asociaţiei Cultural-Umanitare ”BOGDANIA ”, Oglinda Literară, ed. De Asociatia Culturala “Duiliu Zamfirescu” , eCreator , Amprentele sufletului, etc.

În antologii:
Cuvinte Sculptate, ed.Editgraf, Lumină din Lumina, ed. Armonii Culturale, Roşu Mocnit, ed.Rovimed, Priveşte Visând, Iubito, ed.Editgraph, Petale de Suflet, ed.Edigraph, Ieri ca prin Vis, ed, Editgraf, Obraji de Magnolie, ed.Editgraf, Antologia Antologiilor Natiunea, ed.Natiunea, Cu tine in gând ed. Editgraf, 10 ani plini de dor, ed. Pim, Lyrics et Prosa vol II si III ed. Natiunea, Pe aleea cuvintelor, ed. Ispirescu, Toamna asta Plouă cu Lacrimi, Iasi 2015, Carmen, ed.Anamarol, 2016,Alburii Sclipiri de Stele, ed.Napoca Nova etc.

Volume de autor:
Nevoia de Fericire, ed.Editgraf, 2014
Cu Toamna Căzută pe Gene, ed. Editgraf, 2015
Măriuca şi Prietenii ei, ed. Editgraf, 2015
Iluzia Regăsirii, ed. Armonii Culturale,2016
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-agafia-dr-gan

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Interviu cu Mihai Eminescu Publicat de Florin T. Roman în Aprilie 4, 2017 

Florin T. Roman: Ce mai faceţi, domnule Eminescu? MIHAI EMINESCU: Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult. (Revedere) Dar în restul anului? Problema morţii lumii o dezleg. (Cărţile) Ce e poezia în opinia Domniei voastre? Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea. (Epigonii) Mai scrieţi poezii? La ce?... Oare totul nu e nebunie? (Mortua est!) Sunteţi marele nostru poet naţional, se ştie. Dacă aţi continua să compuneţi versuri aţi putea dobândi o faimă universală, egală poate cu cea a lui Shakespeare sau Baudelaire... N-ar fi păcat să abandonaţi pana? De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (...) De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?/ Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (Scrisoarea II) În acest veac, al XXI-lea, trăiesc şi se manifestă câţiva intelectuali români „postmoderni”, progresişti, care susţin că sunteţi autohtonist, antisemit, chiar xenofob... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-cu-mihai-eminescu

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
Publicat de adrian grauenfels
în Aprilie 13, 2017 la 8:32am în APARIȚII EDITORIALE (Modifică)Trimitere mesaj Vizualizare Discuţii

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
José Corti, s-a născut în Franţa în anul 1895. De tânăr s-a simţit atras de mişcare lui André Breton şi în paralel cu activităţile suprarealiştilor la care participa, Corti fondează "Editura Suprarealistă" în care va publica pe Aragon, cât şi cărţile lui Breton (În legitimă Apărare), Rene Char, Paul Éluard (Relentir Travaux), René Crevel -1932 (Clavecinul lui Diderot), pe Benjamin Péret în 1936 şi pe Salvador Dali cu "Metamofoza lui Narcis" în 1937. Mai târziu fondează în anul 1938, "Casa Corti", care publică operele complete ale lui Lautréamont, cât şi alte scrieri suprarealiste care vor caracteriza pluralismul firmei: poezie, romantism, eseul literar, dar şi cărţi universitare sau clasici francezi. José a murit în 1984 la Paris după o viaţă frământată dar totodată pasionantă.
A publicat cărţile sale (romane poliţiste, jurnalism, etc) sub pseudonimele: Roch Santa-Maria sau Sidney O'Brien. Sub numele său adevărat publică:
Imitaţie fără sclavie (1981), Amintiri dezordonate (1983), Provizoriul definitiv (1992).continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/jos-corti-editor-i-librar-al-avangadelor

Declinul Elitelor Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 7, 2017

În limba latină termenul Electus caracterizează o persoană sau un grup care aduce comunităţii onoare şi valoare. Timp de secole grupele elitiste se evidenţiau prin preocupările şi acţiunile umanitare, ştiinţifice sau artistice care polarizau etosul social şi cultural al epocii lor. Elitele au fost active şi apreciate din antichitate şi până la recentul postmodernism care a catalizat dizolvarea barierelor culturale, trivializarea comunicaţiei în favoarea unui sat global lipsit de personalitate. Elitele de azi sunt paralizate de noua ordine axată pe mediocritate şi consum exagerat. Îmi amintesc filmele tinereţii mele în care protipendada oraşului ieşea la plimbare pe bulevardul central, trăsurile cu cai aşteptau clienţii sporadici iar vânzătorul de limonadă oferea în pahare de sticlă verzuie mirajul orientului oprit la poalele Balcanilor. Elita vorbea limbi străine, se intersa de ştiinţe, de filosofie, de expediţii, doamnele cântau la pian sau pictau în liniştea saloanelor. În ţara în care ne-am născut, România, frământata istorie a primelor două decenii de dictatură comunistă, a produs două dileme: una privitoare la represiunea sângeroasă declanşată de noul regim, iar celalaltă, la tenebroasele raporturi din culisele puterii noi instalate.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/declinul-elitelor

Caligrafii

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

În țara asta normalitatea este ceva extraordinar Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Martie 27, 2017 Am încercat să fiu cât de cât un observator „normal”. Deși asta este totuși destul de dificil în România. Aici există tabere peste tot. Și exclusivități! Dacă te pune „ăl cu coarne”, sau „cel sfânt” (depinde și aici din ce tabără ești), să te uiți în tabăra lui pește, o iei peste bot de la cei din tabăra pescarului. Dar nu pentru că te-ai uitat la vecini. Nuuuu... Ci pentru că ai îndrăznit să belești cumva ochii. Culmea eforturilor este atunci când crezi că poți face ceva să-i împaci. Mai întâi între ei. Dar e mai mult decât o misiune imposibilă. Nici să stai în afară nu e o soluție. Te vor bombarda cu toții. Aici nu există enclave! În România nu s-a inventat nici obiectivismul, dar nici locul de observație egal situat între taberele veșnic beligerante. Iar războiul?!... 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/in-tara-asta-normalitatea-este-ceva-extraordinar

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor