Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale?
Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc.
În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ.
În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina.

Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

"Fugi", îţi zic, căci a mea minte
Prevesteşte numai rău ;
"Nu te du", şopteşte-n taină
Sufletul si dorul meu. (Fugi)

El a răspuns la sentimentele dumneavoastră?

Deşteaptă-te, iubita mea,
Căci zorile-s acum pe cer
Şi eu `n genunchi naintea ta
O sărutare voi să-ţi cer … (Aubade)

Cum i-aţi replicat?
Au fost multe clipe fericite
Când înflorite lăcrimioare
Cu drag îmi trimeteai tu mie,
Şi când era în orice floare
Un semn de-amor, de bucurie. (Sunt lăcrămioarele-nflorite…)

După ce v-a cunoscut v-a dedicat multe din scrierile sale: „viața mea, ciudată și azi și neexplicabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are nici un înțeles fără tine”, sau până să vă întâlnească „n-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc” precum şi poezii care dovedesc zbuciumul din sufletul său: Iubind în taină, Eu număr, ah!, plângând, În liră-mi geme și suspin-un cânt, Ce șoptești atât de tainic, Zadarnic șterge vremea, Venin și farmec, Gelozie și multe altele.
I-aţi răspuns tot în versuri?

Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte şuvitele le-aş da,
Senină sa rămâie, curată ca un crin,
Icoana de iubire la care să mă-nchin.

Dar tu ca un luceafăr departe strălucesti,
Abia câte o clipă în cale-mi te iveşti,
Apoi dispari; şi-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu. (Să pot întinde mâna…)

Au fost şi perioade când relaţiile s-au mai răcit?

Am plecat făr’ de căinţă
Şi m-am dus fără de dor,
Ca să uit a ta fiinţă,
Ca sa uit al tău amor. (Am plecat…)

De a mea jale nimănui
Pe unde-i trece să nu spui. (Ah! Du-te…)

Dar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoşteam
Nici îţi ştiam de nume. (Şi dacă-un dor…)

Cum aţi reacţionat când v-a scris că renunţă la această relaţie fiind obosit şi bolnav?

Însă tu treci cum trece-o rază
Din soare, pe un biet pribeag,
Ce-i pasă ei că-l luminează…
Ce-ţi pasă ţie că-mi esti drag! (Ca astăzi…)

Destul c-o clipă l-am iubit,
Şi-o clipă i-am dus dorul,
Te stinge vis cum te-ai ivit
Stingându-mi şi amorul. (Cel din urmă vis)

După renunţări şi apoi împăcări (când în scrisori îl apelaţi cu “domnule Eminescu”) la scrisoarea lui că a revenit la sentimente mai bune, dacă nu sunt indiscret, ce i-aţi scris?

Eminescu al meu, singurul şi unicul obiect al dragostei mele, singurul şi unicul motiv al durerii şi fericirii mele iată că pot în sfârşit să-ţi scriu o dată cu pornire duioasă şi iubire.
Binecuvântez fatalitatea care, după ce m-a făcut să vărs lacrimi amare, mă lasă acum să nu mai îmi stăpânesc lacrimile de fericire, cari sunt cu mult mai rebele decât cele din alte dăţi.
Să-ţi mai spun iarăşi că îmi eşti drag şi în ce măsură umpli golul acestei vieţi neînţelese şi cum aduci tu pace în sufletul meu, care poate nu-i decât un abis dintre cele mai nepătrunse şi în care icoana ta fermecătoare s-a gravat pe veci!

Regretaţi că l-aţi iubit?

În cenuşă stă ascunsă
Foarte-adese o scânteie
Şi-o iubire nepătrunsă
Într-un suflet de femeie.

Şi de patimă e arsă
Inima ce ţi-am dat ţie,
Dar iubirea-n ea neştearsă
A rămas pentru vecie. (În cenuşă)

Aţi compus multe poezii foarte frumoase dar niciun rondel, forma fixă care mie îmi place mult. Ca o ultimă rugăminte, şi cu aceasta mulţumesc pentru interviu, puteţi să transformaţi câteva din ele în rondeluri?

Cu plăcere:

Din pulberea iubirii...

Din pulberea iubirii mele
O mică floare-a răsărit
Şi vijelii cumplit de grele
Pe biata floare n-au ferit.

Iar ea e mândră-n toate cele
Pare c-abia a înflorit...
Din pulberea iubirii mele
O mică floare-a răsărit

Ca luna nouă printre stele,
Ca soarele la asfinţit,
Regretul rupt în bucăţele
E veşnic nou şi nesfârşit,

În pulberea iubirii mele.

La un portret

Mă pierd privind a ta figură
Şi fermecată sunt mereu,
Iar după anii ce trecură,
Revine-n suflet dorul meu.

Iubirea mea rămâne pură
Ajunsă azi la apogeu
Mă pierd privind a ta figură
Şi fermecată sunt mereu.

Şi c-un amor peste măsură
Dezmierd un chip de semizeu
Şi uit c-a fost între noi ură,
Şi uit de câte sufăr eu.

Mă pierd privind a ta figură.

Nu plânge

Nu plânge c-o să se termine
Nu plânge că te-am ispitit,
Sosit-a ceasul ce devine
Al despărţirii ceas sortit.

Se rupe-un lanţ ce nu mai ţine
Când soarta parcă s-a grăbit.
Nu plânge c-o să se termine
Nu plânge că m-ai ispitit.

Rămâi tu, dar rămâi cu bine,
Rămâi cu suflet liniştit…
Un dor se duce şi-altul vine
Şi vei uita că te-am iubit.

Nu plânge c-o să se termine.

Şi cum s-a stins...

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Chiar de-ai avut plăceri celeste
Nu-i veşnic tot ce ai simţit,
Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemarginit.

Iar dorul dacă joacă feste
Se stinge de este rănit.
După ce moartea-o să-l deteste
Eşti pulbere în infinit.

Şi cum s-a stins fără de veste…

Lui X

Tu doreşti a mea iubire… prin iubire pân` la tine
Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg?
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreaţa ta fiinţă poate nici n-o înţeleg.

Geniul tău, planează-n lume! Suntem doar două destine
Şi numai din depărtare calea mea să o aleg,
Tu doreşti a mea iubire… prin iubire pân` la tine
Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg?

Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l reţine
Lâng-acest colos de piatră taina cum să o dezleg?
Astfel tu a cărui minte cu sclipiri diamantine,
Geniul tău şi peste veacuri, veşnic va rămâne-ntreg.

Tu doreşti a mea iubire… Cum s-ajung până la tine?

Încă o dată mulţumesc şi ca un omagiu adus poetei preferate a lui Eminescu (şi a mea) am transformat şi eu puţin câteva versuri ale dumneavoastră, apărând un acrostih:

Albăstrelele

Mii de fluturi pe câmpie s-au lăsat din al lor zbor.
Iară prin frunzişul verde se aud frumoase cânturi
Candizi fluturaşi ascultă, legănaţi de blonde vânturi
Lângă flori, o zi de vară o petrec în desfătări,
E o dragoste de-o clipă şi şi-o spun prin sărutări.

Mulţumesc!

Vizualizări: 48

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în ARTICOLE, 16 Aprilie 2017
Felicitări!

Mulţumesc, doamna Ileana.

Felicitări, domnule Bidulescu!

Vă mulţumesc, d-le Florin.

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV, George Ionita
Publicat de george ionita
în Martie 27, 2017

Debutul literar are loc în anul 2000, după întâlnirea cu vechiul coleg
de liceu şi prieten, Mihail I. Vlad, care coordonează apariţia
volumului de poezie "Panta Rhei", la editura Macarie. Prefaţa cărţii
este făcută de scriitorul Cezar Ivanescu, care spune printre
altele:"George Ioniţă scrie o inteligentă poezie de notaţie", adăugând
apoi: "Poet autentic la nivelul trăirii, de o sinceritate
debordantă"... Apariţia volumului este consemnata în publicaţiile
locale, Jurnalul de Dâmboviţa, sub semnătura regretatului Mihail I.
Vlad, Oglinda de Dâmboviţa ( Maximca Grasu). Următorul volum de poezie
apare în anul 2001 - "Umbre", la aceeaşi editură Macarie, coperta şi
ilustraţiile aparţinând pictorului Cornel Ionescu. "Prizonierul unei
clipe" apare în anul 2003 cu o prefaţă semnată de George Sânteprean,
care remarca: "George Ioniţă cunoaşte meşteşugul "de a ciopli"vocabule,
de a adulmeca sensul cuvântului şi de a-i ritma respiraţia".

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-george-ionita

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

128 de ani de la moartea lui EMINESCU
Postat de ION IONESCU-BUCOVU în Iunie 13, 2017

În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualităţii româneşti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de străbătut un drum anevoios, până la tragic, între anii acumulărilor şi formaţiei filozofice şi ştiinţifice, apoi chinuiţii şi ameninţaţii ani de slujbaş, în sfârşit, neînduplecaţii ani care i-au măcinat existenţa fizică, în ultima parte a vieţii, prăbuşindu-l definitiv.
Cred că Eminescu-omul, viaţa lui, e greu de descifrat după 128 de ani de la moarte.. Mai bine să lăsăm mărturiile contemporanilor care l-au cunoscut să vorbească. Deși mărturiile lor au pus preț mai mult pe cancanuri, scoțând în relief partea exotică a vieții lui.
El nu a apărut pe un sol arid. În familia lui era o efervescenţă culturală. Se vorbeau câteva limbi, căminarul avea o bibliotecă bogată. Şi mai presus de orice voia ca fiii lui să înveţe carte. Apoi mamă-sa iubea folclorul, le spunea basme, le cânta şi îi încânta cu snoave, proverbe şi eresuri. Şi copilul Eminescu a îndrăgit natura Ipoteştilor, pădurea, lacurile, dealurile, câmpul, ciobanii, prisăcarii, ţapinarii. continuare...
http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/128-de-ani-de-la-moartea-lui-eminescu

Caligrafii

Eminescu - definiţii Postat de Florin T. Roman în Iunie 14, 2017

Pentru sufletul acestui neam, izvorât din lacrimă de sânge şi deprins a suspina şi-a plânge, Eminescu-i rană şi balsam.

Pentru oamenii acestui plai, care şi-au păstrat credinţa vie şi trăiesc cu dor de veşnicie, Eminescu-i un crâmpei de rai.

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/eminescu-defini-ii

Podul
Publicat de Agafia Dragan în Mai 17, 2017 
Gândurile se îmbinau cu prezentul şi amintirile în mintea ei, în aceea zi când după atâţia ani îşi adunase curajul să se întoarcă, poate nu era decât o scuză a amânărilor repetate, fără un motiv bine conturat. Pădurea respira aramă, era toamnă. Un sentiment de lipsă se cuibărise în ea, ca şi cum drumul străbătut de atâtea ori nu mai era acelaşi. Ce lipsea nu putea să realizeze, nimic nu se schimbase, doar ea pierduse fărâma aceea de suflet unde putea să regăsească fata cu ochii de chihlimbar. Şi apa Gurghiului îşi schimbase matca de la inundaţie.  
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/podul

Stre-suri...

Adevărul din Monitorul Neoficial Publicat de ileana popescu bâldea în Iunie 15, 2017

Ascult muzică. Nimic neobișnuit sau ciudat. Urmăresc reacții la situația politică pe toate posturile de televiziune. Din când în când țintuiesc umbrele de pe pereți și jucăriile în dezordine ale unei feline. Citesc comentarii pe Facebook, privesc afișe, stări, flori, încerc să înțeleg miezul poemelor și sufletul oamenilor. Toate acestea le fac în același timp, ca și cum creierul meu este setat să fie peste tot, deodată, sau… ca și cum răbdarea mă lasă și intuiesc finalul din ceva anume fără ca el să se fi întâmplat încă. Poate revolta îmi grăbește fuga dintr-o zonă în alta, poate neputința de a accepta machiavelismul uman mă face să fiu călător grăbit printre capcanele lumii. Da, capcane! Cum să numești altfel o situație, o imagine, o atitudine reprobabilă? continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/adevarul-din-monitorul-neoficial

de unde Doamne atâta democraţie Postat de Calotescu Tudor Gheorghe în Iunie 13, 2017

când împãrãţia Ta e ÎMPÃRÃŢIE şi raiul şi iadul poate şi trecerile dintr-o dimensiune în alta au reguli stricte şi paznici rezistenţi la mitã probabil nu e nevoie nici de DNA spun probabil pentru cã de Codruţa nu scapã nimeni dar mã tot întreb ca un prost în dezvoltare de unde pânã unde este atât niciunde şi apoi numãr atomii precum un contabil responsabil de ordonarea creditelor fãrã numãrãtori paralele de tip electoral doar crude balanţe peste crude balanţe cu nimicul pe talere într-un veşnic dezechilibru perfect http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/de-unde-doamne-at-ta-democra-ie

 

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor