Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale?
Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc.
În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ.
În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina.

Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

"Fugi", îţi zic, căci a mea minte
Prevesteşte numai rău ;
"Nu te du", şopteşte-n taină
Sufletul si dorul meu. (Fugi)

El a răspuns la sentimentele dumneavoastră?

Deşteaptă-te, iubita mea,
Căci zorile-s acum pe cer
Şi eu `n genunchi naintea ta
O sărutare voi să-ţi cer … (Aubade)

Cum i-aţi replicat?
Au fost multe clipe fericite
Când înflorite lăcrimioare
Cu drag îmi trimeteai tu mie,
Şi când era în orice floare
Un semn de-amor, de bucurie. (Sunt lăcrămioarele-nflorite…)

După ce v-a cunoscut v-a dedicat multe din scrierile sale: „viața mea, ciudată și azi și neexplicabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are nici un înțeles fără tine”, sau până să vă întâlnească „n-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc” precum şi poezii care dovedesc zbuciumul din sufletul său: Iubind în taină, Eu număr, ah!, plângând, În liră-mi geme și suspin-un cânt, Ce șoptești atât de tainic, Zadarnic șterge vremea, Venin și farmec, Gelozie și multe altele.
I-aţi răspuns tot în versuri?

Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte şuvitele le-aş da,
Senină sa rămâie, curată ca un crin,
Icoana de iubire la care să mă-nchin.

Dar tu ca un luceafăr departe strălucesti,
Abia câte o clipă în cale-mi te iveşti,
Apoi dispari; şi-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu. (Să pot întinde mâna…)

Au fost şi perioade când relaţiile s-au mai răcit?

Am plecat făr’ de căinţă
Şi m-am dus fără de dor,
Ca să uit a ta fiinţă,
Ca sa uit al tău amor. (Am plecat…)

De a mea jale nimănui
Pe unde-i trece să nu spui. (Ah! Du-te…)

Dar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoşteam
Nici îţi ştiam de nume. (Şi dacă-un dor…)

Cum aţi reacţionat când v-a scris că renunţă la această relaţie fiind obosit şi bolnav?

Însă tu treci cum trece-o rază
Din soare, pe un biet pribeag,
Ce-i pasă ei că-l luminează…
Ce-ţi pasă ţie că-mi esti drag! (Ca astăzi…)

Destul c-o clipă l-am iubit,
Şi-o clipă i-am dus dorul,
Te stinge vis cum te-ai ivit
Stingându-mi şi amorul. (Cel din urmă vis)

După renunţări şi apoi împăcări (când în scrisori îl apelaţi cu “domnule Eminescu”) la scrisoarea lui că a revenit la sentimente mai bune, dacă nu sunt indiscret, ce i-aţi scris?

Eminescu al meu, singurul şi unicul obiect al dragostei mele, singurul şi unicul motiv al durerii şi fericirii mele iată că pot în sfârşit să-ţi scriu o dată cu pornire duioasă şi iubire.
Binecuvântez fatalitatea care, după ce m-a făcut să vărs lacrimi amare, mă lasă acum să nu mai îmi stăpânesc lacrimile de fericire, cari sunt cu mult mai rebele decât cele din alte dăţi.
Să-ţi mai spun iarăşi că îmi eşti drag şi în ce măsură umpli golul acestei vieţi neînţelese şi cum aduci tu pace în sufletul meu, care poate nu-i decât un abis dintre cele mai nepătrunse şi în care icoana ta fermecătoare s-a gravat pe veci!

Regretaţi că l-aţi iubit?

În cenuşă stă ascunsă
Foarte-adese o scânteie
Şi-o iubire nepătrunsă
Într-un suflet de femeie.

Şi de patimă e arsă
Inima ce ţi-am dat ţie,
Dar iubirea-n ea neştearsă
A rămas pentru vecie. (În cenuşă)

Aţi compus multe poezii foarte frumoase dar niciun rondel, forma fixă care mie îmi place mult. Ca o ultimă rugăminte, şi cu aceasta mulţumesc pentru interviu, puteţi să transformaţi câteva din ele în rondeluri?

Cu plăcere:

Din pulberea iubirii...

Din pulberea iubirii mele
O mică floare-a răsărit
Şi vijelii cumplit de grele
Pe biata floare n-au ferit.

Iar ea e mândră-n toate cele
Pare c-abia a înflorit...
Din pulberea iubirii mele
O mică floare-a răsărit

Ca luna nouă printre stele,
Ca soarele la asfinţit,
Regretul rupt în bucăţele
E veşnic nou şi nesfârşit,

În pulberea iubirii mele.

La un portret

Mă pierd privind a ta figură
Şi fermecată sunt mereu,
Iar după anii ce trecură,
Revine-n suflet dorul meu.

Iubirea mea rămâne pură
Ajunsă azi la apogeu
Mă pierd privind a ta figură
Şi fermecată sunt mereu.

Şi c-un amor peste măsură
Dezmierd un chip de semizeu
Şi uit c-a fost între noi ură,
Şi uit de câte sufăr eu.

Mă pierd privind a ta figură.

Nu plânge

Nu plânge c-o să se termine
Nu plânge că te-am ispitit,
Sosit-a ceasul ce devine
Al despărţirii ceas sortit.

Se rupe-un lanţ ce nu mai ţine
Când soarta parcă s-a grăbit.
Nu plânge c-o să se termine
Nu plânge că m-ai ispitit.

Rămâi tu, dar rămâi cu bine,
Rămâi cu suflet liniştit…
Un dor se duce şi-altul vine
Şi vei uita că te-am iubit.

Nu plânge c-o să se termine.

Şi cum s-a stins...

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Chiar de-ai avut plăceri celeste
Nu-i veşnic tot ce ai simţit,
Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemarginit.

Iar dorul dacă joacă feste
Se stinge de este rănit.
După ce moartea-o să-l deteste
Eşti pulbere în infinit.

Şi cum s-a stins fără de veste…

Lui X

Tu doreşti a mea iubire… prin iubire pân` la tine
Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg?
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreaţa ta fiinţă poate nici n-o înţeleg.

Geniul tău, planează-n lume! Suntem doar două destine
Şi numai din depărtare calea mea să o aleg,
Tu doreşti a mea iubire… prin iubire pân` la tine
Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg?

Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l reţine
Lâng-acest colos de piatră taina cum să o dezleg?
Astfel tu a cărui minte cu sclipiri diamantine,
Geniul tău şi peste veacuri, veşnic va rămâne-ntreg.

Tu doreşti a mea iubire… Cum s-ajung până la tine?

Încă o dată mulţumesc şi ca un omagiu adus poetei preferate a lui Eminescu (şi a mea) am transformat şi eu puţin câteva versuri ale dumneavoastră, apărând un acrostih:

Albăstrelele

Mii de fluturi pe câmpie s-au lăsat din al lor zbor.
Iară prin frunzişul verde se aud frumoase cânturi
Candizi fluturaşi ascultă, legănaţi de blonde vânturi
Lângă flori, o zi de vară o petrec în desfătări,
E o dragoste de-o clipă şi şi-o spun prin sărutări.

Mulţumesc!

Vizualizări: 34

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în ARTICOLE, 16 Aprilie 2017
Felicitări!

Mulţumesc, doamna Ileana.

Felicitări, domnule Bidulescu!

Vă mulţumesc, d-le Florin.

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar-Agafia Drăgan
Publicat de Agafia Dragan
în Martie 28, 2017
Nume: Tigoianu Drăgan Eugenia
Nume autor:Agafia Drăgan
Domiciliu actual: Focşani, Vrancea
Născută în comuna Hodac, judeţul Mureş
Absolventă a Universităţii Bucureşti.
Debutează în timpul facultaţii la “Vatra” şi Gânduri studenţeşti, apoi până în 2013 publică doar articole de specialitate. Revine la poezie în 2013.

Activitatea literară 2014-2016
Publicaţii în revistele: Nomen Artis, Cronos peniţa de aur, Negru pe Alb, Dor de Dor, Confluente literare, Bogdania, sub egida Asociaţiei Cultural-Umanitare ”BOGDANIA ”, Oglinda Literară, ed. De Asociatia Culturala “Duiliu Zamfirescu” , eCreator , Amprentele sufletului, etc.

În antologii:
Cuvinte Sculptate, ed.Editgraf, Lumină din Lumina, ed. Armonii Culturale, Roşu Mocnit, ed.Rovimed, Priveşte Visând, Iubito, ed.Editgraph, Petale de Suflet, ed.Edigraph, Ieri ca prin Vis, ed, Editgraf, Obraji de Magnolie, ed.Editgraf, Antologia Antologiilor Natiunea, ed.Natiunea, Cu tine in gând ed. Editgraf, 10 ani plini de dor, ed. Pim, Lyrics et Prosa vol II si III ed. Natiunea, Pe aleea cuvintelor, ed. Ispirescu, Toamna asta Plouă cu Lacrimi, Iasi 2015, Carmen, ed.Anamarol, 2016,Alburii Sclipiri de Stele, ed.Napoca Nova etc.

Volume de autor:
Nevoia de Fericire, ed.Editgraf, 2014
Cu Toamna Căzută pe Gene, ed. Editgraf, 2015
Măriuca şi Prietenii ei, ed. Editgraf, 2015
Iluzia Regăsirii, ed. Armonii Culturale,2016
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-agafia-dr-gan

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Interviu cu Mihai Eminescu Publicat de Florin T. Roman în Aprilie 4, 2017 

Florin T. Roman: Ce mai faceţi, domnule Eminescu? MIHAI EMINESCU: Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult. (Revedere) Dar în restul anului? Problema morţii lumii o dezleg. (Cărţile) Ce e poezia în opinia Domniei voastre? Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea. (Epigonii) Mai scrieţi poezii? La ce?... Oare totul nu e nebunie? (Mortua est!) Sunteţi marele nostru poet naţional, se ştie. Dacă aţi continua să compuneţi versuri aţi putea dobândi o faimă universală, egală poate cu cea a lui Shakespeare sau Baudelaire... N-ar fi păcat să abandonaţi pana? De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (...) De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?/ Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (Scrisoarea II) În acest veac, al XXI-lea, trăiesc şi se manifestă câţiva intelectuali români „postmoderni”, progresişti, care susţin că sunteţi autohtonist, antisemit, chiar xenofob... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-cu-mihai-eminescu

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
Publicat de adrian grauenfels
în Aprilie 13, 2017 la 8:32am în APARIȚII EDITORIALE (Modifică)Trimitere mesaj Vizualizare Discuţii

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
José Corti, s-a născut în Franţa în anul 1895. De tânăr s-a simţit atras de mişcare lui André Breton şi în paralel cu activităţile suprarealiştilor la care participa, Corti fondează "Editura Suprarealistă" în care va publica pe Aragon, cât şi cărţile lui Breton (În legitimă Apărare), Rene Char, Paul Éluard (Relentir Travaux), René Crevel -1932 (Clavecinul lui Diderot), pe Benjamin Péret în 1936 şi pe Salvador Dali cu "Metamofoza lui Narcis" în 1937. Mai târziu fondează în anul 1938, "Casa Corti", care publică operele complete ale lui Lautréamont, cât şi alte scrieri suprarealiste care vor caracteriza pluralismul firmei: poezie, romantism, eseul literar, dar şi cărţi universitare sau clasici francezi. José a murit în 1984 la Paris după o viaţă frământată dar totodată pasionantă.
A publicat cărţile sale (romane poliţiste, jurnalism, etc) sub pseudonimele: Roch Santa-Maria sau Sidney O'Brien. Sub numele său adevărat publică:
Imitaţie fără sclavie (1981), Amintiri dezordonate (1983), Provizoriul definitiv (1992).continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/jos-corti-editor-i-librar-al-avangadelor

Declinul Elitelor Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 7, 2017

În limba latină termenul Electus caracterizează o persoană sau un grup care aduce comunităţii onoare şi valoare. Timp de secole grupele elitiste se evidenţiau prin preocupările şi acţiunile umanitare, ştiinţifice sau artistice care polarizau etosul social şi cultural al epocii lor. Elitele au fost active şi apreciate din antichitate şi până la recentul postmodernism care a catalizat dizolvarea barierelor culturale, trivializarea comunicaţiei în favoarea unui sat global lipsit de personalitate. Elitele de azi sunt paralizate de noua ordine axată pe mediocritate şi consum exagerat. Îmi amintesc filmele tinereţii mele în care protipendada oraşului ieşea la plimbare pe bulevardul central, trăsurile cu cai aşteptau clienţii sporadici iar vânzătorul de limonadă oferea în pahare de sticlă verzuie mirajul orientului oprit la poalele Balcanilor. Elita vorbea limbi străine, se intersa de ştiinţe, de filosofie, de expediţii, doamnele cântau la pian sau pictau în liniştea saloanelor. În ţara în care ne-am născut, România, frământata istorie a primelor două decenii de dictatură comunistă, a produs două dileme: una privitoare la represiunea sângeroasă declanşată de noul regim, iar celalaltă, la tenebroasele raporturi din culisele puterii noi instalate.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/declinul-elitelor

Caligrafii

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

În țara asta normalitatea este ceva extraordinar Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Martie 27, 2017 Am încercat să fiu cât de cât un observator „normal”. Deși asta este totuși destul de dificil în România. Aici există tabere peste tot. Și exclusivități! Dacă te pune „ăl cu coarne”, sau „cel sfânt” (depinde și aici din ce tabără ești), să te uiți în tabăra lui pește, o iei peste bot de la cei din tabăra pescarului. Dar nu pentru că te-ai uitat la vecini. Nuuuu... Ci pentru că ai îndrăznit să belești cumva ochii. Culmea eforturilor este atunci când crezi că poți face ceva să-i împaci. Mai întâi între ei. Dar e mai mult decât o misiune imposibilă. Nici să stai în afară nu e o soluție. Te vor bombarda cu toții. Aici nu există enclave! În România nu s-a inventat nici obiectivismul, dar nici locul de observație egal situat între taberele veșnic beligerante. Iar războiul?!... 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/in-tara-asta-normalitatea-este-ceva-extraordinar

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor