IUBIREA, ÎN CONCERT LA CEAS DE SEARĂ(eveniment magic - Nicu Nicușor)

Se întâmplă, uneori, să credem că am ajuns la marginea pământului; și că, de acolo, se vede un hău în care ne putem rostogoli fără să simțim. Alteori, gândurile, oamenii sau lucrurile devin îngeri. Și vorbim de ca și cum ne-ar păzi. Dar, nu, nu întotdeauna se întâmplă asta. Le transformăm noi în îngeri, tot așa cum facem, supralicitând, și când ei, ele există la modul real.
Astăzi s-a întâmplat să fie 27 iulie, să intru pe un gang din Centrul Vechi, să mă așez cu gândurile la urechi, pe un taburet, lângă o masă oarecare. Printre tablourile pastelate de pe pereți, o vioară – semăna cu cea la care am învățat “melc melc codobelc”, o chitară și parcă sunete-abur prin crăpături. Acordurile dinainte de concert stăteau cuminți pe scaune, fotolii, draperii, lumina ce iriza, blând, seara.
Sala, în scurt timp, a devenit neîncăpătoare pentru doar iubitorii de muzică, poeți, compozitori, interpreți. A fost o intrare magică în atmosferă prin… „Fericirea miroase a tine”, „Hai, iubito, vino lângă mine”, „Să nu-i spui ei că am murit”, „Dimineți cu tine”, „Vă rog să aveți o viață frumoasă”, melodii din repertoriul lui Zavaidoc și al Mariei Tănase, „Verbul a iubi”, „Cât ești de frumoasă”… Nu am reținut toate piesele. Am reținut, însă, întreaga căldură din sunete, privire sau, uneori, pleoapele închise peste inima plină de dragoste a lui Nicu Nicușor. Un fior liric cum doar în adolescență, la Cenaclul Flacăra, un sentiment aparte, un fel de revelație, da. Am ascultat de multe ori piesele autorului, dar, parcă niciodată, ca acum, nu mi-a părut atât de evident mesajul. Iubirea adevărată este doar una și ea nu poate sta între degetele unei mâini decât cu o singură palmă. Nici cu două, nici cu mai multe. Iubirea are o singură culoare, este trainică, te catapultează din a exista în a trăi, te întregește, nu te dojenește pentru că nu-i oferi luna de pe cer, nu trădează, nu te folosește, nu-ți confiscă libertatea și nici încrederea. Iubirea este îngerul tău păzitor într-o lume dementă în care valorile sufletului devin franjuri în fața… Iubirea există, dacă există OAMENI. Ce adevăr simplu! Of, iar mă trag cuvintele spre fel și fel de stări! Acum ascult pe YouTube un fel de blestem de dragoste tot de Nicu Nicușor. Dar, încă am în minte melodia lansată în această seară…”Dragostea în miez de vară”….O piesă sublimă! Și ea se amestecă cu toate celelalte, cu aerul, cu tavanul, cu poemele citite(căci, la un moment dat, concertul a devenit cenaclu), cu palmele roșii de aplauze, cu ochii împăienjeniți de lacrimi pure ale înțelesului, cu timpul care trece fără să simți că ești tot tu – doar cu o zi mai sărac din ce a rămas, cu o zi mai bogat pentru inimă…
Cu siguranță, cuvintele sunt puține. Dacă s-ar putea face un caleidoscop din pereții aceia, pentru ca apoi să privim prin el când suntem în derivă, știu sigur că viața ar fi mai frumoasă. Dar, până atunci, adun totul într-un neuron, îl pun în buzunarul special al minții, să mă întorc acolo atunci când întrebările par fără răspuns și soarele, mai întunecat cu un gând.
Plec, cumva, cu tristețe. Întorc capul peste umărul stâng, iau de mână seara îmbrăcată în noapte și, înainte de a pune cheia în contact, vorbesc așa, cu aerul… „Drum peste secole, melodie! Viață lungă, suflete! Mulțumim că exiști, Nicu Nicușor! Noapte bună, oameni frumoși!”
București - 27 Iulie 2017

Vizualizări: 18

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Postat în FILM-TEATRU-MUZICĂ,28 Iulie 2017

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Salutare, Caragiale!

Publicat de ileana popescu bâldea în Noiembrie 20, 2017 Astăzi te-am văzut prin Piață. pe prima pagină a câtorva editoriale. în gura câtorva opozanți. pe ochiul șmecher al unor cățărători. chiar și într-o mașină care mergea paralel cu mine(făcând semne obscene și invitându-ne în gura mare să batem vântul în rafale pe toate străzile), la televizor, pe internet, pe masă și într-o sticlă, la brațul celor care solidarizează cu esteticul sau discută despre gânduri, prin cuvintele unor analiști, zâmbetul parfumat al dictatorilor de toate etapele și apartenențele, chiar și în jocul stupid al unor copii care alergau pe alei și-și ziceau că sunt într-un război portocaliu cu dungi verzi(ce-o fi însemnând asta, în mentalul lor?)

continuare.http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/salutare-caragiale

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor