Dragii mei, ceea ce citiți acum nu e o simplă poveste. E adevărul pe care l-am simțit, auzit, trăit cu intensitate și, chiar dacă au trecut 25 de ani, sper să vă pot relata, pe scurt, evenimentele așa cum s-au petrecut.
Era în anul 1991, la doi ani după revoluție. Aveam libertatea de a spune „Cristos a înviat!” oricui, fără teamă, dar nu eram sigură că spun adevărul. Anii de comunism au lăsat urmele ateismului în mine, dar Domnul a voit să mi se descopere într-un mod inedit. Am putut lua parte la ședințe de bioenergie ținute la Casa de Cultură de vestitul Leonardo (Leonid Ivanov) și aici mi-am dat seama pentru prima oară că mai există ceva și dincolo de ceea ce se vede. Aici m-am lăsat, definitiv, de fumat. Încercări de a mă lăsa au mai fost, dar doar încercări. O sugestie puternică, într- un câmp de bioenergie, a fost decisivă. Am început să mă simt mai bine și mi-a venit dorința de a mă spovedi, de a mă apropia de Biserică. Dar după o perioadă de câteva luni, iar am început să am îndoieli cu privire la credință. După un an, în căutarea adevărului, m-am înscris la un curs de bioterapie cu Alexandra Moșneaga. Am obținut carnetul de absolvire, dar tot nu eram convinsă, deși au fost suficiente manifestări „paranormale”. În luna Mai a anului 1992 (eu aveam 33 de ani), după o lună de la absolvirea cursului de bioenergie, am găsit în revista Magazin un articol intitulat „Meditație creștină multidimensională” inițiată de Ion Lîsîi (nu știu dacă am scris corect numele pentru că s-a semnat doar cu inițiale, ulterior am găsit referiri la el în revistă). Pe scurt: trebuia timp de câteva zile, la anumite ore, în anumite condiții, să facem meditație în care un rol important avea rugăciunea „Tatăl nostru”. Legătura cu inițiatorul era în mod telepatic și după instrucțiunile din revistă. Au fost mai multe sesiuni. La prima am participat singură și am început să percep anumite senzații dar, le puneam pe seama autosugestiei. La a doua sesiune, nu știu de ce, i-am spus și băiatului meu de 11 ani să facă aceeași meditație. În timpul meditației a sărit ca ars și l-am întrebat:
- Ce este, ce s-a întâmplat?
Mi-a zis să stau liniștită, dar după ce s-a terminat meditația, mi-a spus că a văzut o lumină puternică. În cadrul acestor meditații am învățat și anumite tehnici de încărcare energetică, puțin diferite față de ce am învățat la cursuri. Încă eram în îndoială și mă rugam în gând:
„- Doamne, dacă exiști, dă-mi o dovadă!”
Și am primit-o; în una din seri, eu și băiatul meu, ne încărcam energetic. Stăteam amândoi pe canapea, fetița mea de 4 ani dormea pe altă canapea cu mama mea. L-am întrebat pe băiatul meu:
- Simți ceva? (eu simțeam o prezență în palme, dar suspectam aceeași autosugestie)
- Da, mi-a răspuns, și văd!
- Vezi, ce vezi?
- Lumină care trece prin tavan.
l-am întrebat de aura mea, a mamei, a fetiței, i-am adus fotografii și vedea aura așa cum am învățat eu la cursuri. Dacă nu i-am crezut pe alții din diverse motive, pe copilul meu de 11 ani nu aveam de ce să nu-l cred. Nu avea cum să știe ce am învățat eu. Apoi i-am arătat o icoană cu Sf. Familie. Mi-a spus că Isus are aura complet albă, Maica Domnului are aura albă cu un punct galben, Sf. Iosif are aura albă cu trei puncte galbene, majoritatea oamenilor au aura galbenă cu puncte de diferite culori, sfinții au aura galbenă cu cerc alb în jurul capului. Momentul culminant a fost când l-am dus în dormitor, în fața icoanei cu Preasfânta Inimă a Lui Isus. Stătea în fața icoanei zâmbind și nu spunea nimic.
- Hai spune-mi ce vezi? Am insistat.
- Lumină, uite umple toată casa!
Nu avea cum să vină lumina de la geam pentru că icoana era pe peretele opus. Am căzut amândoi în genunchi și am plâns de emoție, bucurie, recunoștință că am primit dovada.
Apoi au urmat vindecări pentru diverse persoane, în special colegi de serviciu. Îmi spunea cum să procedez, cât timp și câte ședințe. În primul rând, eu aveam nevoie de aceste vindecări pentru a-mi întări credința. În una din seri îmi spune:
- Mamă, ar fi bine să mănânci mere!
- Dar de ce să mănânc mere, de unde ști tu că trebuie să mănânc mere? L-am întrebat și mi-a răspuns:
- Așa...parcă mi se inspiră.
Apoi mi-a spus multe; mi-a vorbit despre lumina pe care o vede în fiecare om care se împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului, cum ea se diminuează la fiecare păcat lesne iertător și dispare la păcatul de moarte, mi-a vorbit de sufletele din purgator, de cele de care îl întrebam eu, îmi spunea câte sfinte liturghii să plătesc pentru ele, cât timp să mă rog, mi-a vorbit de cărțile pe care le citeam, de procentul de adevăr din ele, în special „Patericul Egiptean” a fost apreciat. L-am întrebat dacă sunt de partea binelui cursurile de bioterapie pe care le-am urmat și mi-a spus:
- Da, doar 50%. Când l-am întrebat dacă Biblia e adevărată a tăcut o vreme, parcă puțin ofensat, apoi mi-a spus:
- Mamă, nicio virguliță nu este pusă degeaba!
Îl întrebam „câte în lună și stele” în adevăratul sens și pentru toate primeam răspuns.
Copilul meu era învățătorul meu. Era doar un copil de 11 ani. Și pentru că am insistat prea mult cu întrebările, răspunsurile nu au mai venit. Cineva de sus a hotărât că nu era bine să continuie. Copilul meu mi-a dat suficiente dovezi că Dumnezeu există și am scris aceste câteva rânduri ca o mărturie.

Vizualizări: 20

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în rubrica PSIHOLOGIE - CINE SUNT ȘI CE CAUT.., 6 Mai 2017
Felicitări!

multumesc mult, Ileana!

Extrem de interesant. Mulțumim!

si asta nu e tot. stai sa vezi cand (daca) voi scrie despre reincarnare sau extraterestrii...va fi senzational. :))

Multumesc mult, Anica!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor