SENSURI

Aerul umed și rece al dimineții îmi umplea pieptul fremătând în pasul grăbit spre halta CFR . Trebuia să ajung la Tărtăria, ca în fiecare zi, la școala unde predam. Simt că sunt singură pe drum, până în capătul lui, dincolo de Uzină, terminat parcă în haltă, deși practic el duce până sus la Gară, cotind la dreapta, pe firul râului . Oamenii intraseră pe porțile Fabricii, înainte de ora șapte, iar elevii se vor îndrepta spre școli, curând, către ora opt.
Lapovița din cursul serii făcea ca, în dimineața aceasta, șoseaua să fie un patinoar de coșmar pentru mașini , dar și pentru pietoni. Cu pași extrem de mici și nesiguri, mă îndreptam spre haltă.
Suflarea-mi era precipitată , traversam fără să mă asigur, bazându-mă doar pe auz, la această oră când străzile deveneau aproape pustii în orășelul de pe valea râului Cugir. Când zorii zilei se instalară, în lumina naturală, drumul nu mai scânteia precum în luminile nocturne, stradale, deja stinse acum. La șapte și un sfert trenul meu șuieră plecarea de sus , din Gară. Distanța până în halta din oraș o parcurge în două, trei minute, mă apropii și eu , avansând anevoie pe un patinoar cu totul ostil, nu știu cum or fi reușit oamenii pe care-i văd în haltă să ajungă acolo, eu câștigam centimetru cu centimetru și mai mult stăteam pe loc ! Acum o alunecare mi-ar fi fatală, îmi doresc aripi să zbor, apăru locomotiva cu vagoane etajate, de navetiști, ca o imensă omidă albastră ce mă va devora.
De ce alerg eu spre moarte ?
Personalul opri în haltă , în câteva zeci de secunde navetiștii urcară și umplură burțile flămânde ale vagoanelor cu geamuri sparte și perne tăiate cu briceagul, dezolant…

Ajung prin dreptul salciei din fața Fabricii, ar mai fi treizeci, patruzeci de pași, auzii fluierul de punere în mișcare a trenului, apucai geanta în brațe și, deși picioarele-mi erau parcă legate, mă agitai într-un fel de alergare, haotică, precum într-o filmare cu încetinitorul, mă „vedeam„ și aveam plăcerea estetică a acestei „vizionări” , dincolo de riscul de a nu ajunge și urmările inerente , alergam, nici eu nu mai știam de ce și de cât timp, zile sau ani, o făceam spre acel tren, Goliat al disperării, ce porni ușor …pe drumul lui electric.
Da ! locomotiva puse în mișcare omida , văzui fața mecanicului în geam , orientată spre mine, realizai că trenul tocmai pornit frânează și oprește ! mă bucurai, zece, cinci pași, se deschiseră ușile acelea ca niște guri aspirante și o mână mă trase acolo sus, fără aer, fără putere, cu inima zbătând în piept , dar unde trebuia să ajung ? cu acest abonament asigurator în poșetă, spre ce realități sau potențialități pornisem cu noaptea-n cap ? Și azi , și ieri , și mâine la fel , o rutină împinsă până la robotizare, pe care conștiința nu și-o putea asuma…

Ce destinații, care este totuși rostul acestor drumuri , sensurile lor, ce în niciun caz nu duc undeva, ci nicăieri, cum aș putea spune că ajung acolo și atunci ? când astea sunt doar niște adverbe ale circumstanțelor, greu de a fi determinate, ce înseamnă acolo, cine mă așteaptă pe mine acolo ? Și când ? atunci ? dar ce înseamnă atunci , când aici și acum lapovița s-a transformat în ninsoare, într-un concretism funest , tocmai când trenul mă abandonă în halta unui sat pe valea Mureșului, unde credeam că sunt de neînlocuit, dar nimeni nu este de neînlocuit, mai ales azi, când nu mai circulă mașini, nimic, din cauza poleiului, deci pornesc pe jos cinci kilometri… pe lângă Monumentul Tăblițelor, din Tărtăria, doi kilometri până în satul pierdut în ceață, și încă trei, mai departe…la Școala de centru, David Prodan.

Într- o imensitate albă, pustie și dezolantă, prin istoria celor șapte mii de ani de civilizație cunoscătoare a scrisului imortalizat pe vestitele tăblițe, doar eu, un punct mișcător,într-un prezent versatil, repet : spre acolo , într-un moment numit atunci, mergeam spre moarte desigur, fără să am conștiința acestui adevăr sau sensul vreunui pericol sau al vreunei șanse de a întâlni un animal, poate lup, care să mă însoțească prin singurătate precum într-un film fantastic, până la punctul terminus al călătoriei mele ; dacă ar fi existat un sens, măcar unul, oricum nu era al meu , altcineva alesese pentru mine, poate destinul ?
Nicio mașină pe drum, niciun suflet de om, intraseră cu toții în zona invizibilă, fiecare pe cont propriu, doar eu, dusă de cine știe ce energii ascunse, potrivnice sau nu, eu credeam atunci că așa trebuie, dar nu trebuia, oricine poate fi înlocuit de alții, o sută, cu și mai mare succes fără îndoială, eu mă risipeam pe drumuri fără sens, incertitudini într-un pustiu fără viață, îngropat în zăpadă… crezând că sunt lumină, că voi exersa cu elevii mei, un „si conditionnel” , de exemplu.
Nu, nicio pasăre pe cer, doar obsedanta imensitate albă ce cădea încă și pe care vântul o spulbera înapoi parcă și nu mai știam de merg înainte sau înapoi, poate moartea experimenta curajul meu manifestat în conștiința unei esențe existențiale , de atâta timp !
Nici nu mai știu dacă mai suflu, o fac totuși , văd aburii cum ies din piept , mi-am desfăcut fularul și haina , înaintarea anevoioasă mă încinsese, efortul m-a înfierbântat până-ntr-atât încât am în mine un clocot , nestăpânit și mistuitor, cu toate că sprâncenele – mi erau de zăpadă, iar prin genele îngreunate de gheață abia mai zăream…
Porțiuni imposibil de trecut , pe un carosabil ce nu se mai știe de-i carosabil , câmp sau cer, alunec pe un polei celest , pe toată talpa raiului, simt că mă voi prăbuși, dar va fi ok , accept, însă mă reechilibrez, merg și nu ajung, dar poate că fac drumul întors și de fapt mă întorc în loc să avansez, fără scheme condiționale…sau concordanțe temporale !
E bine, e lumină , nu mai există noapte, a îngropat-o zăpada și e frumos să știi că mergi pe nori de zăpadă, chiar dacă spatele îți arde de efort, cred că focul ultim așa-l pornește Dumnezeu, din interiorul uman, pârjolul final din legenda veche… Ar trebui să văd niște case, aud o muzică liturgică …da, un cor bărbătesc… unde să le privesc ? sub nori nu se văd , ce alte sensuri ar mai fi ?
Da ! la orizont trebuie să fie, dar unde este orizontul ? Sus , jos , lateral ?
Nu, nu mai există nici orizont, nimic !

Doar lumină ! Și multă căldură… Percepții ale momentului sau prelungiri în quarcuri din străfundul celor șapte mii de ani de civilizație la Tărtăria, sub același soare ce răsărea atunci, ca și acum !

Florica Patan, SENSURI
Alba Iulia, 5 februarie, 2017

Vizualizări: 29

Fişiere Anexate :

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ar trebui postat în grupul de proză. Este foarte frumos! Mulțumesc!

Nici cea mai mică idee nu am cum am reușit să postez în altă parte, eu acolo, la Proză, credeam că sunt... Vă rog să mă scuzați, dacă puteți, treceti materialul la Proză. Mulțumesc mult! Mulțumesc pentru apreciere, Ileana Popescu Bâldea! Vă urez o zi faină!

Mulțumesc mult pentru vizualizări! Mulțumesc doamnelor Ileana Popescu-Bâldea și Anica Andrei-Fraschini, precum și domnului Mihai Cotea pentru promovare! Cu prețuire și urări numai de bine!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactori: Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu,Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

"Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată"
Octavian Paler

Medalion literar

CV-Ioan Grigoraș
Publicat de Ioan Grigoraș în Iulie 11, 2018 
M-am născut printre fecioare, la început de toamnă într-un frumos oraș moldav de pe malul Tazlăului. Fascinat de frumusețea locurilor natale am început încă din clasa a-V-a să cuprind în versuri poezia peisajului natal.
Pentru studiile liceale și universitare m-am deplasat în Ardeal, unde, pe timpul liceului, am activat în Cenaclul literar „Tinere Condeie”. În această perioadă am colaborat și cu revista „Limba şi literatura română”.
Perioada liceului a fost cea mai fructuasă pe tărâm literar, am scris două volume de versuri și o nuvelă, nepublicate, dar care au fost citite în anumite cercuri literare și nu numai.
O dată cu înscrierea la Facultate am abandonat activitatea literară, scriind doar ocazional. În 2011, am început să postez pe siteuri literare și să colaborez cu publicația băcăuană „7 zile din 7” și cu cotidianul băimărean „Graiul Maramureșului”.continuare...
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-ioan-grigora

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Cuvinte pentru mâine – gânduri de la Salonul Literar „Astralis” Publicat de ileana popescu bâldea în Februarie 2, 2018

M-am obișnuit să scriu despre evenimentele literare la care merg. Nu știu de ce o fac. Poate pentru că încă mai cred în cutiile cu amintiri sau pentru că, eliberată cumva de tumultul unei întâmplări anume, pot să las loc neștiutului de mâine. Atâtea lucruri se pierd printre degete, în sezonul acesta și un pic… care se cheamă viață, încât e bine să le însemnăm și pe timpul de lângă noi – timpul acesta subțire ca un pergament fin. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cuvinte-pentru-maine-ganduri-de-la-salonul-literar-astralis

EMINESCU ȘI LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ Publicat de ION IONESCU-BUCOVU Eminescu a apărut pe solul românesc ca o sămânță rodnică la o răscruce de timpuri când limba română își căuta vadul ei spre modernizare. Scăpase din rigorile Școlii Ardelene care o ciuntise și-o transformase într-o păsărească de ciunisme și pumnisme, încerca să se lepede de exagerările cosmopolite franțuzite și căuta să se debaraseze, datorită lui Maiorescu, de „beția formelor fără fond”. Tocmai abandonase alfabetul chirilic și Academia, în frunte cu Alecsansdri, încerca să găsească noi sunete și litere pentru ciudatele sunete și semne slave care nu existau în limba latină. 

continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/eminescu-i-limba-rom-n-literar

Caligrafii

"Chipul cuvintelor" – Theodor Răpan. Impresii la început de drum… Publicat de ileana popescu bâldea în Octombrie 27, 2018

Sunt zile în care vrei să fugi în ieri. Nu pentru că nu-ți plac. Doar pentru că te simți mai bine - mergând cu fața privind peste umăr… … Octombrie, frunze galbene, aglomerație. Am găsit ușor loc de parcare, ceea ce m-a uluit. Și, chiar dacă am ajuns mai devreme, după ce am cumpărat cartea, am urcat treptele spre sala unde avea să se desfășoare lansarea. Era pentru prima dată când participam la un eveniment cultural, acolo. Spre surprinderea mea, nu eram prima. Sala opulentă, dar îmblânzită de privirea participanților, a devenit prietenoasă când i-am descoperit stucaturile și lumina care iriza de peste tot. M-am așezat pe mijloc, între arcade, și am făcut câteva fotografii. Apoi, am strâns pleoapele, sărind dintr-un timp în altul. M-am descoperit în haine de epocă, privind, printr-un binoclu, un papion deranjat. http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/chipul-cuvintelor-theodor-rapan-impresii-la-inceput-de-drum?xg_source=activity

Impresii de la lansarea volumului „BOGAȚII NU VISEAZĂ NICIODATĂ SCOICI”– Luminița Zaharia. Sau… clipa asta numită viață.

Viața noastră este compusă din zile care se imprimă în mental ca amintiri. Unele, frumoase, altele frumoase și triste, iar altele… pe care vrei să le uiți și nu poți. Rar, câte puțin din fiecare și, des, ca cea de astăzi. Mâine, când voi privi peste umăr, dar umărul acela aplecat spre mine, știu sigur că voi spune… ieri a fost ALTFEL. Un amestec de bucurie, lumină, duioșie, speranță, împlinire și toamnă. Sala de la Casa de cultură Schiller s-a umplut repede. De-acum îi cunoșteam pe aproape toți cei prezenți, dăltuitori în cuvânt. Și pereții, și oglinzile și pianul… Mi-am căutat ochii prin colțuri. Amprenta lor pe varul gălbui. Pipăit de atâtea ori cu ocazia altor evenimente. Dar, nu i-am găsit. Cine știe? – mi-am zis, căutând chipul Luminiței. Cald, emoționat, aplecat spre fiecare. I-am examinat, pe rând, pe furiș, cumva, pe toți cei din jur. Să mă ierte, dacă m-au surprins! continuare...
http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/impresii-de-la-lansarea-volumului-bogatii-nu-viseaza-niciodata-sc

Stre-suri...

Strecor ceva... Publicat de Anica Andrei-Fraschini în August 10, 2018 la 9:39am în Stre-suri...Înapoi la Stre-suri... Discuţii Da, trezirea exact alături de proaspăta dimineață, în miros de fum din grădini învecinate... Zgomotele trezesc brusc, mirosurile se insinuează în vis și sperie... Nu este permisă aprinderea focurilor în curți, decât pentru barbecue. Dar, vecinii care au proprietăți campaniarde, relativ vechi, trăiesc, în continuare, ca la țară. Deunăzi, cei din față au iscat un fum gros, pe care vântul îl proiecta drept în ferestrele noastre. Am tot făcut gesturi largi, cu brațele, sperând să mă vadă pricinuitorii, dar... în zadar. Drept compensație, în seara aceleiași zile, am învârtit - cu năduf - trei știuleți din lanul lor, că-mi erau prea la-ndemână, i-am pus la fiert și i-am savurat pe îndelete. Așa, ca să mă țină minte!

http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/strecor-ceva

Ne va tenta și "Curtea drepturilor omului"... Publicat de Anica Andrei-Fraschini în Iulie 9, 2018

M-am tot gândit : să scriu, să nu scriu... Adevărul este că am scris, dar nu aici. Am fost nevoită să fac reclamații... Suntem în faza în care ar trebui să apelăm la "instanțe". Nu-mi plac reclamațiile. Cu atât mai puțin, procesele în justiție. Dar sunt și mai împotriva treburilor făcute prost, promisiunilor și angajamentelor nerespectate, relațiilor întortocheate, ascunse, bârfelor, matrapazlâcurilor, furtișagurilor, lipsei de comunicare, lipsei de profesionalism, vorbăriei fără rost, impoliteților... Și lista poate continua. Voi povesti aici, din dorința/nevoia de a mă elibera de tensiuni care se cer dezamorsate, dar și pentru a vă comunica și vouă, ce se poate întâmpla când vrei să ai o casă, în România. http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ne-va-tenta-i-curtea-drepturilor-omului?xg_source=activity

Smerenia femeii-scriitor, miezul din dodoașcă și filonul mato-grosso-ului național Postat de Anca Hirschpek în Aprilie 9, 2018

Colcăie FB de literați precum, odinioară, gangurile Regiei de șobolani. Curente, fâl-fâluri de matasă de cea mai aleasă, fosile ochioase și baluri (cu balauri cu tot!) de prințipuri crase, amorași de chenar lustruit peste cari și prăsile vremelnic propășite pe meleaguri infinite, faimoși avortoni împroșcați aci din greul unei culturi care poate naște genii, monștri și o lungă, ierarhică au ba, galerie de mediocrități de subsol academic. Invincibilii zăvorâți între ecrane, imbatabilii asistați ai smartphoneului,emailului si whatsappului, logoreici de grup și înnăditori de fașe de răzbel imaginar, linșați organizat și orgiastic de-a lungul cutumelor dogite și-a măștilor cu fumuri incluse. http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/smerenia-femeii-scriitor-miezul-din-dodoa-c-i-filonul-mato-grosso

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2018   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor