Valori românești în lume - Mihai Botez, Autor, Florea Firan

Personalitate științifică de mare deschidere umanistă, Mihai Botez
rămâne în cultura română ca matematician și gânditor, intelectual de rafinament, eseist și analist cu viziuni moderne asupra dinamicii lumii contemporane.
Disident cunoscut, atipic, cum îl numea Andrei Pleșu, Mihai Botez este timp de decenii consecvent atitudinii sale, morale și profesionale, de
frondă și subminare a unui regim politic corupt: „Dacă n-ar fi fost discret până la suavitate, Mihai Botez ar fi avut motive să ocupe scena în ultimii ani cu un aplomb neconcurabil... A fost mai întâi, înainte de 1989, un disident atipic: a adoptat atitudini radicale, de un curaj exemplar, fără să renunţenicio clipă la expresia calmă şi la complicitatea
umorului... A inventat, ca să zicem aşa, disidenţa«ştiinţifică», rece, construită pe rigoare analitică mai mult decât pe furie. Avea aerul
că nu provoacă la luptă, ci invită la raţiune. De aceea, discursul său critic, livrat cu afabilitate, fără scrâşnirea dinţilor, fără gesturi şi formulări excesive, dădea o senzaţie de firesc, de bună-credinţă subînţeleasă, care a creat mari probleme tactice organelor de represiune...
După 1989, Mihai Botez a rămas un personaj atipic: n-a luat poza «eroului necunoscut», n-a ţinut să se impună ca răzvrătit profesionist, nu s-a acrit. N-a aşteptat invitaţii solemne, n-a cerut compensaţii retroactive. A rămas atent, disponibil, încercând să înţeleagă nepărtinitor ceea ce se întâmplă şi, dacă e nevoie, să ajute...“
Admirat de mulți, și în același timp controversat în cercuri restrânse, Mihai Botez era prețuit în mediile occidentale și numit de multe
ori un „Saharov al românilor“, de către publicații precum „Le Monde“, „Le Figaro“, „L’Expres“.
S-a născut la 18 noiembrie 1940 în Bucureşti, unde a urmat Liceul „Sf. Sava“, apoi Facultatea de Matematică. În perioada 1963–1967 este cercetător la Institutul de Matematică, apoi la Centrul de Statistică
Matematică al Academiei, când își pregătește și doctoratul pe care îl obține la doar 26 de ani. Din 1970 devine conferenţiar la Universitatea
din Bucureşti, iar din 1974 directorul Laboratorului de cercetări prospective (primul grup interdisciplinar de cercetare
a viitorului din Europa de Est) şi director al Centrului Internaţional de Metodologie studiilor asupra viitorului şi dezvoltării
devenind cunoscut printr-o serie de proiecte de cercetări interdisciplinare. Prestigiosul Institut Smithsonian din SUA îi acordă doi
ani mai târziu Premiul Woodrow Wilson în semn de recunoaștere a contribuției sale științifice la comunitatea internațională.
Mihai Botez este fascinat în special de trei personalități care au și avut un rol esențial în formarea sa: Dan Barbilian, căruia îi va
dedica volumul În oglinzi paralele. Însemnări despre Ion Barbu, predat editurii Cartea Românească dar respins de cenzură înainte
de 1989, publicat abia în 1999 de Editura Fundației Culturale Române; profesorul Octav Onicescu, împreună cu acesta semnează
o lucrare despre aspectele informaţionale ale dezvoltării sociale, și Grigore Moisil, despre care spunea că îl „contaminase cu o stare de
bucurie care depăşea graniţele matematicii“.
Mihai Botez, dezamăgit de opacitatea sistemului comunist și de incapacitatea puterii de a dialoga, din 1977, intră într-o disidență solitară, conștient că în România nu era posibil un Samizdat ca în Polonia sau Cehoslovacia. Semnează împreună cu arhitecta Mariana Celac, soția sa de atunci, un manifest pentru sprijinirea democrației inițiat de Vlad Georgescu, iar în 1979 redactează un memoriu difuzat la Radio Europa Liberă în care demască și analizează criza economică
și morală a societății românești, precum și consecințele ei pe termen lung.
„N-am să încetez niciodată să repet ceea ce am vrut să demonstrez – cu sacrificiul unor ani buni din viaţa mea – că se poate trăi în România de astăzi şi fără să te târâi în genunchi. Dacă lupt pentru ceva, lupt
pentru respectarea drepturilor mele de om şi cetăţean care nu aplaudă puterea“, spunea Mihai Botez.
Echilibrat, consecvent cu ideile și convingerile lui progresiste, occidentale, conștient de valoarea dialogului și de forța protestului civic, el a încercat o subminare din interior a sistemului, în rigoarea legii, o critică responsabilă a sistemului care să oblige autoritățile la respectarea drepturilor individului și la forme de relaxare politică și
socială. Uneori se manifesta direct, imprevizibil, fără teama unor urmări nedorite, atitudinea sa uimind chiar şi pe cei mai apropiaţi.
Nicolae Manolescu aminteşte un episod în care Mihai Botez, fiind membru al PCR la Universitatea din București unde funcţiona, într-o adunare generală a votat contra propunerii ca Nicolae Ceauşescu să candideze la conducerea Partidului, declarând, spre uimirea numeroşilor participanţi, că o susţine pe Elena Ceauşescu. Imediat
nu a păţit nimic, dar represiunile împotriva sa s-au înteţit.
Convins că libertatea interioară este o formă de protest, Mihai Botez militează pentru asumarea identității și renunțarea la limbajul dublu, în speranța creării unei societăți civile românești, fie ea și firavă. Repercusiunile nu întârzie să apară. Este retrogradat la postul de analist
programator (1978–1981) în cadrul Universității București, iar după aceea, până în 1987, ca simplu matematician la Secţia de Studiul Sistemelor, când este transferat la un Centru de calcul din Tulcea, unde
practic se afla într-un exil controlat, fără posibilitatea de a mai avea contact cu diplomați sau ziariști străini.
Lucrările sale nu mai sunt publicate, îi este interzisă participarea la conferințe și congrese internaționale unde era invitat, i se refuză de nenumărate ori viza de ieșire din țară, este în permanență hărțuit, urmărit și anchetat săptămânal de Securitate, atacat de câteva ori
în stradă și bătut cu bestialitate, odată lovit de o mașină tocmai când ieșea de la reședința ambasadorului SUA din București.
Intimidat și izolat în propria țară, considerat indezirabil și periculos, autoritățile îi aprobă în 1985 viza pentru a participa la un congres de matematică ce urma să aibă loc la Madrid, în speranța că nu se va mai
întoarce în țară. Mihai Botez revine totuși, cu o altă cursă aeriană și într-o altă zi decât cea anunțată soției sale prin telefon, consecvent ideilor sale de a zdruncina sistemul din interior. Disidența sa consta și în elaborarea unor studii riguroase de futurologie și analize ale fenomenelor lumii comuniste, folosindu-și experiența de prospectolog
în analiza politică și sociologică. Demersurile sale erau unice în România de atunci, când disidența consta mai ales în semnarea de scrisori deschise către oficialități ori denunțuri ale abuzurilor regimului la Europa Liberă.
„Ca viitorolog, mi s-a părut că strategia noastră de dezvoltare se baza pe nişte estimaţii eronate ale evoluţiei conjuncturii internaţionale şi pe evaluări fanteziste ale resurselor şi nevoilor pieţei interne şi internaţionale... Criza prin care trece acum România nu se datorează faptului că programele noastre de dezvoltare nu s-au îndeplinit, ci datorită faptului că au fost greşit întocmite“, spunea într-un interviu
luat de Vlad Georgescu.
În iarna lui 1985 Mihai Botez prevedea că „va curge sânge românesc“ și vorbea răspicat despre necesitatea imperioasă a unui dialog social și responsabilitate pentru generațiile viitoare, într-un memoriu dur adresat lui Ceaușescu:
„Un dialog social în care puterea să joace rolul normal pe care ar trebui să-l aibă, al unui actor, şi nu al singurului actor.“
În 1987 Centrul Woodrow Wilson îi oferă o bursă și i se permite plecarea, înscenându-i-se în același timp un proces de înaltă trădare, pentru a-l determina să nu se mai întoarcă în țară.
Într-un interviu publicat în 1988 în „Uncaptive Minds“, când era cercetător la Institutul Hoover din Stanford, Mihai Botez îşi expunea din nou hotărârea de a reveni în ţară. Ion Raţiu, crezând că se întorsese deja din SUA, îi trimisese o scrisoare şi bani în România ca să organizeze disidenţa anticomunistă.
Banii şi scrisoarea au ajuns în mâinile Securităţii și este sfătuit de Amnesty International că nu are nicio șansă într-un proces intentat de statul român, așa că cere azil politic în SUA.
Aici reușește să-și construiască o platformă solidă ca profesor și cercetător, expert în futurologie și analist socio-economic. Continuă să observe atent evoluția situației din România, să pledeze pentru căderea regimului și nu ezită să se implice ori de câte ori este solicitat.
În cărțile sale Românii despre ei înşişi (1992), Lumea a doua. Introducere în comunismologia structurală (1997),
Intelectualii din Europa de Est (Intelectualii est-europeni și statul național comunist). Un punct de vedere românesc (1993), Mihai Botez teoretizează atât specificul comunismului românesc, cât și mișcarea intelectuală din spatele Cortinei de Fier, analizând rolul intelectualilor și relația lor cu puterea, nevoia de modele și impactul liderilor de opinie asupra societății.
„Ideea fundamentală era să încercăm să găsim căile prin care intelectualii pot să fie autonomizaţi, să devină independenţi de tutela regimurilor, aşa încât frontierele ideologice şi politice să nu devină şi frontiere pentru ideile noastre“, spunea Mihai Botez într-un timp în
care libertatea de expresie putea avea consecințe dintre cele mai dure. În 2003 publică volumul Scrisori către Vlad Georgescu din care rezultă lupta sa cu cenzura pentru participări la congrese internaționale și menținere unor relații cu lumea occidentală.
În postfața cărții Românii despre ei înşişi, Mihai Botez făcea și unele mărturisiri despre disidența sa și evoluția României după ’89:
„Din punctul de vedere al vieţii mele personale, am simţit revoluţia din decembrie ’89 şi evenimentele ce au urmat ca pe o mare eliberare. Din ’78, de când intrasem în disidenţă, mă simţeam – poate ridicol, dar adevărat – împovărat cu grija de a face auzit glasul românului care din felurite motive, nu se «exprimă» atât în ţara lui, cât şi în afara ei. Când, în primele zile după doborârea dictaturii, am văzut că se reconstituie partidele politice istorice şi se înfiinţează atâtea altele, şi când am primit primele «ziare libere» din România devenită anticomunistă, am simţit că mandatul meu – pe care de fapt mi-l asumasem singur, aş spune nedemocratic, dar ce era să fac dacă alţii mai acătării nu se arătaseră până atunci? – luase sfârşit.“
Cu o fire relaxată, elegantă, cu simț al umorului și
seriozitate profesională, Mihai Botez este rememorat de prieteni ca un savuros partener de conversație, inteligent și înțelept, devotat valorilor autentice și prieteniei. Gesturile sale de generozitate nu sunt puține. Nicolae Manolescu relevă într-un articol publicat în „Lettre Internationale“ (primăvara 2009) cum, după 1989, de câte ori ajungea în America, după un simplu telefon, Botez zbura imediat din
California să-l întâlnească în oricare oraș s-ar fi aflat. La fel a făcut cu Corneliu Coposu sau cu Regele Mihai. Discret, fără să dorească nimic în schimbul generozității sale, convins că România poate fi salvată, de data asta dintr-o tranziție greoaie, la începutul anilor ’90 nu a ezitat să-și închidă firma de futurologie și prevenirea falimentului pentru companiile americane pe care o conducea în Santa Barbara,
California, și să vină la București pentru a ajuta țara aflată în impas economic. Ar fi făcut-o în calitate de tehnocrat,folosindu-și expertiza în domeniul economic, pregătirea științifică, relațiile în lumea occidentală și autoritatea de care se bucura în multe medii politice și economice din
SUA. Postul de demnitar, probabil cel de prim-ministru, care se pare că îi fusese promis de oficialitățile române, nu i s-a mai oferit însă. Jocurile politice erau altele.
A acceptat până la urmă, începând cu iunie 1993, poziția de ambasador al României la ONU, iar un an mai târziu la Washington, încercând să arate în afară fața unei Românii normale, folosindu-și contactele personale pentru a promova valorile românești și a le stimula într-un dialog competitiv pe scena internațională. Cariera diplomatică se întrerupe brusc prin dispariția sa neaşteptată la 11 iulie 1995. Multe
aspecte ale vieții lui Mihai Botez vor rămâne învăluite în mister. Se spune că ar fi fost iradiat de Securitate în timpul exilului la Tulcea. Unii
pretind că ar fi făcut în America un joc dublu ca agent al statului român. Alții au suspiciuni și asupra cauzei morții sale...
Dincolo de toate, Mihai Botez rămâne ca unul dintre cei mai importanți
intelectuali și disidenți români anticomuniști, o minte strălucită și un suflet nobil.
REVISTA ”SCRISUL ROMÂNESC”; nr.3, 2016

Vizualizări: 29

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Text recomandat în VALORI ROMÂNEȘTI ÎN LUME, 17 Martie 2016
Felicitări!
Redacția

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar-Agafia Drăgan
Publicat de Agafia Dragan
în Martie 28, 2017
Nume: Tigoianu Drăgan Eugenia
Nume autor:Agafia Drăgan
Domiciliu actual: Focşani, Vrancea
Născută în comuna Hodac, judeţul Mureş
Absolventă a Universităţii Bucureşti.
Debutează în timpul facultaţii la “Vatra” şi Gânduri studenţeşti, apoi până în 2013 publică doar articole de specialitate. Revine la poezie în 2013.

Activitatea literară 2014-2016
Publicaţii în revistele: Nomen Artis, Cronos peniţa de aur, Negru pe Alb, Dor de Dor, Confluente literare, Bogdania, sub egida Asociaţiei Cultural-Umanitare ”BOGDANIA ”, Oglinda Literară, ed. De Asociatia Culturala “Duiliu Zamfirescu” , eCreator , Amprentele sufletului, etc.

În antologii:
Cuvinte Sculptate, ed.Editgraf, Lumină din Lumina, ed. Armonii Culturale, Roşu Mocnit, ed.Rovimed, Priveşte Visând, Iubito, ed.Editgraph, Petale de Suflet, ed.Edigraph, Ieri ca prin Vis, ed, Editgraf, Obraji de Magnolie, ed.Editgraf, Antologia Antologiilor Natiunea, ed.Natiunea, Cu tine in gând ed. Editgraf, 10 ani plini de dor, ed. Pim, Lyrics et Prosa vol II si III ed. Natiunea, Pe aleea cuvintelor, ed. Ispirescu, Toamna asta Plouă cu Lacrimi, Iasi 2015, Carmen, ed.Anamarol, 2016,Alburii Sclipiri de Stele, ed.Napoca Nova etc.

Volume de autor:
Nevoia de Fericire, ed.Editgraf, 2014
Cu Toamna Căzută pe Gene, ed. Editgraf, 2015
Măriuca şi Prietenii ei, ed. Editgraf, 2015
Iluzia Regăsirii, ed. Armonii Culturale,2016
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-agafia-dr-gan

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Interviu cu Mihai Eminescu Publicat de Florin T. Roman în Aprilie 4, 2017 

Florin T. Roman: Ce mai faceţi, domnule Eminescu? MIHAI EMINESCU: Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult. (Revedere) Dar în restul anului? Problema morţii lumii o dezleg. (Cărţile) Ce e poezia în opinia Domniei voastre? Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea. (Epigonii) Mai scrieţi poezii? La ce?... Oare totul nu e nebunie? (Mortua est!) Sunteţi marele nostru poet naţional, se ştie. Dacă aţi continua să compuneţi versuri aţi putea dobândi o faimă universală, egală poate cu cea a lui Shakespeare sau Baudelaire... N-ar fi păcat să abandonaţi pana? De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (...) De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?/ Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (Scrisoarea II) În acest veac, al XXI-lea, trăiesc şi se manifestă câţiva intelectuali români „postmoderni”, progresişti, care susţin că sunteţi autohtonist, antisemit, chiar xenofob... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-cu-mihai-eminescu

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
Publicat de adrian grauenfels
în Aprilie 13, 2017 la 8:32am în APARIȚII EDITORIALE (Modifică)Trimitere mesaj Vizualizare Discuţii

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
José Corti, s-a născut în Franţa în anul 1895. De tânăr s-a simţit atras de mişcare lui André Breton şi în paralel cu activităţile suprarealiştilor la care participa, Corti fondează "Editura Suprarealistă" în care va publica pe Aragon, cât şi cărţile lui Breton (În legitimă Apărare), Rene Char, Paul Éluard (Relentir Travaux), René Crevel -1932 (Clavecinul lui Diderot), pe Benjamin Péret în 1936 şi pe Salvador Dali cu "Metamofoza lui Narcis" în 1937. Mai târziu fondează în anul 1938, "Casa Corti", care publică operele complete ale lui Lautréamont, cât şi alte scrieri suprarealiste care vor caracteriza pluralismul firmei: poezie, romantism, eseul literar, dar şi cărţi universitare sau clasici francezi. José a murit în 1984 la Paris după o viaţă frământată dar totodată pasionantă.
A publicat cărţile sale (romane poliţiste, jurnalism, etc) sub pseudonimele: Roch Santa-Maria sau Sidney O'Brien. Sub numele său adevărat publică:
Imitaţie fără sclavie (1981), Amintiri dezordonate (1983), Provizoriul definitiv (1992).continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/jos-corti-editor-i-librar-al-avangadelor

Declinul Elitelor Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 7, 2017

În limba latină termenul Electus caracterizează o persoană sau un grup care aduce comunităţii onoare şi valoare. Timp de secole grupele elitiste se evidenţiau prin preocupările şi acţiunile umanitare, ştiinţifice sau artistice care polarizau etosul social şi cultural al epocii lor. Elitele au fost active şi apreciate din antichitate şi până la recentul postmodernism care a catalizat dizolvarea barierelor culturale, trivializarea comunicaţiei în favoarea unui sat global lipsit de personalitate. Elitele de azi sunt paralizate de noua ordine axată pe mediocritate şi consum exagerat. Îmi amintesc filmele tinereţii mele în care protipendada oraşului ieşea la plimbare pe bulevardul central, trăsurile cu cai aşteptau clienţii sporadici iar vânzătorul de limonadă oferea în pahare de sticlă verzuie mirajul orientului oprit la poalele Balcanilor. Elita vorbea limbi străine, se intersa de ştiinţe, de filosofie, de expediţii, doamnele cântau la pian sau pictau în liniştea saloanelor. În ţara în care ne-am născut, România, frământata istorie a primelor două decenii de dictatură comunistă, a produs două dileme: una privitoare la represiunea sângeroasă declanşată de noul regim, iar celalaltă, la tenebroasele raporturi din culisele puterii noi instalate.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/declinul-elitelor

Caligrafii

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

În țara asta normalitatea este ceva extraordinar Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Martie 27, 2017 Am încercat să fiu cât de cât un observator „normal”. Deși asta este totuși destul de dificil în România. Aici există tabere peste tot. Și exclusivități! Dacă te pune „ăl cu coarne”, sau „cel sfânt” (depinde și aici din ce tabără ești), să te uiți în tabăra lui pește, o iei peste bot de la cei din tabăra pescarului. Dar nu pentru că te-ai uitat la vecini. Nuuuu... Ci pentru că ai îndrăznit să belești cumva ochii. Culmea eforturilor este atunci când crezi că poți face ceva să-i împaci. Mai întâi între ei. Dar e mai mult decât o misiune imposibilă. Nici să stai în afară nu e o soluție. Te vor bombarda cu toții. Aici nu există enclave! În România nu s-a inventat nici obiectivismul, dar nici locul de observație egal situat între taberele veșnic beligerante. Iar războiul?!... 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/in-tara-asta-normalitatea-este-ceva-extraordinar

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor