Valori românești în lume - Mihai Botez, Autor, Florea Firan

Personalitate științifică de mare deschidere umanistă, Mihai Botez
rămâne în cultura română ca matematician și gânditor, intelectual de rafinament, eseist și analist cu viziuni moderne asupra dinamicii lumii contemporane.
Disident cunoscut, atipic, cum îl numea Andrei Pleșu, Mihai Botez este timp de decenii consecvent atitudinii sale, morale și profesionale, de
frondă și subminare a unui regim politic corupt: „Dacă n-ar fi fost discret până la suavitate, Mihai Botez ar fi avut motive să ocupe scena în ultimii ani cu un aplomb neconcurabil... A fost mai întâi, înainte de 1989, un disident atipic: a adoptat atitudini radicale, de un curaj exemplar, fără să renunţenicio clipă la expresia calmă şi la complicitatea
umorului... A inventat, ca să zicem aşa, disidenţa«ştiinţifică», rece, construită pe rigoare analitică mai mult decât pe furie. Avea aerul
că nu provoacă la luptă, ci invită la raţiune. De aceea, discursul său critic, livrat cu afabilitate, fără scrâşnirea dinţilor, fără gesturi şi formulări excesive, dădea o senzaţie de firesc, de bună-credinţă subînţeleasă, care a creat mari probleme tactice organelor de represiune...
După 1989, Mihai Botez a rămas un personaj atipic: n-a luat poza «eroului necunoscut», n-a ţinut să se impună ca răzvrătit profesionist, nu s-a acrit. N-a aşteptat invitaţii solemne, n-a cerut compensaţii retroactive. A rămas atent, disponibil, încercând să înţeleagă nepărtinitor ceea ce se întâmplă şi, dacă e nevoie, să ajute...“
Admirat de mulți, și în același timp controversat în cercuri restrânse, Mihai Botez era prețuit în mediile occidentale și numit de multe
ori un „Saharov al românilor“, de către publicații precum „Le Monde“, „Le Figaro“, „L’Expres“.
S-a născut la 18 noiembrie 1940 în Bucureşti, unde a urmat Liceul „Sf. Sava“, apoi Facultatea de Matematică. În perioada 1963–1967 este cercetător la Institutul de Matematică, apoi la Centrul de Statistică
Matematică al Academiei, când își pregătește și doctoratul pe care îl obține la doar 26 de ani. Din 1970 devine conferenţiar la Universitatea
din Bucureşti, iar din 1974 directorul Laboratorului de cercetări prospective (primul grup interdisciplinar de cercetare
a viitorului din Europa de Est) şi director al Centrului Internaţional de Metodologie studiilor asupra viitorului şi dezvoltării
devenind cunoscut printr-o serie de proiecte de cercetări interdisciplinare. Prestigiosul Institut Smithsonian din SUA îi acordă doi
ani mai târziu Premiul Woodrow Wilson în semn de recunoaștere a contribuției sale științifice la comunitatea internațională.
Mihai Botez este fascinat în special de trei personalități care au și avut un rol esențial în formarea sa: Dan Barbilian, căruia îi va
dedica volumul În oglinzi paralele. Însemnări despre Ion Barbu, predat editurii Cartea Românească dar respins de cenzură înainte
de 1989, publicat abia în 1999 de Editura Fundației Culturale Române; profesorul Octav Onicescu, împreună cu acesta semnează
o lucrare despre aspectele informaţionale ale dezvoltării sociale, și Grigore Moisil, despre care spunea că îl „contaminase cu o stare de
bucurie care depăşea graniţele matematicii“.
Mihai Botez, dezamăgit de opacitatea sistemului comunist și de incapacitatea puterii de a dialoga, din 1977, intră într-o disidență solitară, conștient că în România nu era posibil un Samizdat ca în Polonia sau Cehoslovacia. Semnează împreună cu arhitecta Mariana Celac, soția sa de atunci, un manifest pentru sprijinirea democrației inițiat de Vlad Georgescu, iar în 1979 redactează un memoriu difuzat la Radio Europa Liberă în care demască și analizează criza economică
și morală a societății românești, precum și consecințele ei pe termen lung.
„N-am să încetez niciodată să repet ceea ce am vrut să demonstrez – cu sacrificiul unor ani buni din viaţa mea – că se poate trăi în România de astăzi şi fără să te târâi în genunchi. Dacă lupt pentru ceva, lupt
pentru respectarea drepturilor mele de om şi cetăţean care nu aplaudă puterea“, spunea Mihai Botez.
Echilibrat, consecvent cu ideile și convingerile lui progresiste, occidentale, conștient de valoarea dialogului și de forța protestului civic, el a încercat o subminare din interior a sistemului, în rigoarea legii, o critică responsabilă a sistemului care să oblige autoritățile la respectarea drepturilor individului și la forme de relaxare politică și
socială. Uneori se manifesta direct, imprevizibil, fără teama unor urmări nedorite, atitudinea sa uimind chiar şi pe cei mai apropiaţi.
Nicolae Manolescu aminteşte un episod în care Mihai Botez, fiind membru al PCR la Universitatea din București unde funcţiona, într-o adunare generală a votat contra propunerii ca Nicolae Ceauşescu să candideze la conducerea Partidului, declarând, spre uimirea numeroşilor participanţi, că o susţine pe Elena Ceauşescu. Imediat
nu a păţit nimic, dar represiunile împotriva sa s-au înteţit.
Convins că libertatea interioară este o formă de protest, Mihai Botez militează pentru asumarea identității și renunțarea la limbajul dublu, în speranța creării unei societăți civile românești, fie ea și firavă. Repercusiunile nu întârzie să apară. Este retrogradat la postul de analist
programator (1978–1981) în cadrul Universității București, iar după aceea, până în 1987, ca simplu matematician la Secţia de Studiul Sistemelor, când este transferat la un Centru de calcul din Tulcea, unde
practic se afla într-un exil controlat, fără posibilitatea de a mai avea contact cu diplomați sau ziariști străini.
Lucrările sale nu mai sunt publicate, îi este interzisă participarea la conferințe și congrese internaționale unde era invitat, i se refuză de nenumărate ori viza de ieșire din țară, este în permanență hărțuit, urmărit și anchetat săptămânal de Securitate, atacat de câteva ori
în stradă și bătut cu bestialitate, odată lovit de o mașină tocmai când ieșea de la reședința ambasadorului SUA din București.
Intimidat și izolat în propria țară, considerat indezirabil și periculos, autoritățile îi aprobă în 1985 viza pentru a participa la un congres de matematică ce urma să aibă loc la Madrid, în speranța că nu se va mai
întoarce în țară. Mihai Botez revine totuși, cu o altă cursă aeriană și într-o altă zi decât cea anunțată soției sale prin telefon, consecvent ideilor sale de a zdruncina sistemul din interior. Disidența sa consta și în elaborarea unor studii riguroase de futurologie și analize ale fenomenelor lumii comuniste, folosindu-și experiența de prospectolog
în analiza politică și sociologică. Demersurile sale erau unice în România de atunci, când disidența consta mai ales în semnarea de scrisori deschise către oficialități ori denunțuri ale abuzurilor regimului la Europa Liberă.
„Ca viitorolog, mi s-a părut că strategia noastră de dezvoltare se baza pe nişte estimaţii eronate ale evoluţiei conjuncturii internaţionale şi pe evaluări fanteziste ale resurselor şi nevoilor pieţei interne şi internaţionale... Criza prin care trece acum România nu se datorează faptului că programele noastre de dezvoltare nu s-au îndeplinit, ci datorită faptului că au fost greşit întocmite“, spunea într-un interviu
luat de Vlad Georgescu.
În iarna lui 1985 Mihai Botez prevedea că „va curge sânge românesc“ și vorbea răspicat despre necesitatea imperioasă a unui dialog social și responsabilitate pentru generațiile viitoare, într-un memoriu dur adresat lui Ceaușescu:
„Un dialog social în care puterea să joace rolul normal pe care ar trebui să-l aibă, al unui actor, şi nu al singurului actor.“
În 1987 Centrul Woodrow Wilson îi oferă o bursă și i se permite plecarea, înscenându-i-se în același timp un proces de înaltă trădare, pentru a-l determina să nu se mai întoarcă în țară.
Într-un interviu publicat în 1988 în „Uncaptive Minds“, când era cercetător la Institutul Hoover din Stanford, Mihai Botez îşi expunea din nou hotărârea de a reveni în ţară. Ion Raţiu, crezând că se întorsese deja din SUA, îi trimisese o scrisoare şi bani în România ca să organizeze disidenţa anticomunistă.
Banii şi scrisoarea au ajuns în mâinile Securităţii și este sfătuit de Amnesty International că nu are nicio șansă într-un proces intentat de statul român, așa că cere azil politic în SUA.
Aici reușește să-și construiască o platformă solidă ca profesor și cercetător, expert în futurologie și analist socio-economic. Continuă să observe atent evoluția situației din România, să pledeze pentru căderea regimului și nu ezită să se implice ori de câte ori este solicitat.
În cărțile sale Românii despre ei înşişi (1992), Lumea a doua. Introducere în comunismologia structurală (1997),
Intelectualii din Europa de Est (Intelectualii est-europeni și statul național comunist). Un punct de vedere românesc (1993), Mihai Botez teoretizează atât specificul comunismului românesc, cât și mișcarea intelectuală din spatele Cortinei de Fier, analizând rolul intelectualilor și relația lor cu puterea, nevoia de modele și impactul liderilor de opinie asupra societății.
„Ideea fundamentală era să încercăm să găsim căile prin care intelectualii pot să fie autonomizaţi, să devină independenţi de tutela regimurilor, aşa încât frontierele ideologice şi politice să nu devină şi frontiere pentru ideile noastre“, spunea Mihai Botez într-un timp în
care libertatea de expresie putea avea consecințe dintre cele mai dure. În 2003 publică volumul Scrisori către Vlad Georgescu din care rezultă lupta sa cu cenzura pentru participări la congrese internaționale și menținere unor relații cu lumea occidentală.
În postfața cărții Românii despre ei înşişi, Mihai Botez făcea și unele mărturisiri despre disidența sa și evoluția României după ’89:
„Din punctul de vedere al vieţii mele personale, am simţit revoluţia din decembrie ’89 şi evenimentele ce au urmat ca pe o mare eliberare. Din ’78, de când intrasem în disidenţă, mă simţeam – poate ridicol, dar adevărat – împovărat cu grija de a face auzit glasul românului care din felurite motive, nu se «exprimă» atât în ţara lui, cât şi în afara ei. Când, în primele zile după doborârea dictaturii, am văzut că se reconstituie partidele politice istorice şi se înfiinţează atâtea altele, şi când am primit primele «ziare libere» din România devenită anticomunistă, am simţit că mandatul meu – pe care de fapt mi-l asumasem singur, aş spune nedemocratic, dar ce era să fac dacă alţii mai acătării nu se arătaseră până atunci? – luase sfârşit.“
Cu o fire relaxată, elegantă, cu simț al umorului și
seriozitate profesională, Mihai Botez este rememorat de prieteni ca un savuros partener de conversație, inteligent și înțelept, devotat valorilor autentice și prieteniei. Gesturile sale de generozitate nu sunt puține. Nicolae Manolescu relevă într-un articol publicat în „Lettre Internationale“ (primăvara 2009) cum, după 1989, de câte ori ajungea în America, după un simplu telefon, Botez zbura imediat din
California să-l întâlnească în oricare oraș s-ar fi aflat. La fel a făcut cu Corneliu Coposu sau cu Regele Mihai. Discret, fără să dorească nimic în schimbul generozității sale, convins că România poate fi salvată, de data asta dintr-o tranziție greoaie, la începutul anilor ’90 nu a ezitat să-și închidă firma de futurologie și prevenirea falimentului pentru companiile americane pe care o conducea în Santa Barbara,
California, și să vină la București pentru a ajuta țara aflată în impas economic. Ar fi făcut-o în calitate de tehnocrat,folosindu-și expertiza în domeniul economic, pregătirea științifică, relațiile în lumea occidentală și autoritatea de care se bucura în multe medii politice și economice din
SUA. Postul de demnitar, probabil cel de prim-ministru, care se pare că îi fusese promis de oficialitățile române, nu i s-a mai oferit însă. Jocurile politice erau altele.
A acceptat până la urmă, începând cu iunie 1993, poziția de ambasador al României la ONU, iar un an mai târziu la Washington, încercând să arate în afară fața unei Românii normale, folosindu-și contactele personale pentru a promova valorile românești și a le stimula într-un dialog competitiv pe scena internațională. Cariera diplomatică se întrerupe brusc prin dispariția sa neaşteptată la 11 iulie 1995. Multe
aspecte ale vieții lui Mihai Botez vor rămâne învăluite în mister. Se spune că ar fi fost iradiat de Securitate în timpul exilului la Tulcea. Unii
pretind că ar fi făcut în America un joc dublu ca agent al statului român. Alții au suspiciuni și asupra cauzei morții sale...
Dincolo de toate, Mihai Botez rămâne ca unul dintre cei mai importanți
intelectuali și disidenți români anticomuniști, o minte strălucită și un suflet nobil.
REVISTA ”SCRISUL ROMÂNESC”; nr.3, 2016

Vizualizări: 29

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Text recomandat în VALORI ROMÂNEȘTI ÎN LUME, 17 Martie 2016
Felicitări!
Redacția

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV, George Ionita
Publicat de george ionita
în Martie 27, 2017

Debutul literar are loc în anul 2000, după întâlnirea cu vechiul coleg
de liceu şi prieten, Mihail I. Vlad, care coordonează apariţia
volumului de poezie "Panta Rhei", la editura Macarie. Prefaţa cărţii
este făcută de scriitorul Cezar Ivanescu, care spune printre
altele:"George Ioniţă scrie o inteligentă poezie de notaţie", adăugând
apoi: "Poet autentic la nivelul trăirii, de o sinceritate
debordantă"... Apariţia volumului este consemnata în publicaţiile
locale, Jurnalul de Dâmboviţa, sub semnătura regretatului Mihail I.
Vlad, Oglinda de Dâmboviţa ( Maximca Grasu). Următorul volum de poezie
apare în anul 2001 - "Umbre", la aceeaşi editură Macarie, coperta şi
ilustraţiile aparţinând pictorului Cornel Ionescu. "Prizonierul unei
clipe" apare în anul 2003 cu o prefaţă semnată de George Sânteprean,
care remarca: "George Ioniţă cunoaşte meşteşugul "de a ciopli"vocabule,
de a adulmeca sensul cuvântului şi de a-i ritma respiraţia".

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-george-ionita

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

128 de ani de la moartea lui EMINESCU
Postat de ION IONESCU-BUCOVU în Iunie 13, 2017

În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualităţii româneşti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de străbătut un drum anevoios, până la tragic, între anii acumulărilor şi formaţiei filozofice şi ştiinţifice, apoi chinuiţii şi ameninţaţii ani de slujbaş, în sfârşit, neînduplecaţii ani care i-au măcinat existenţa fizică, în ultima parte a vieţii, prăbuşindu-l definitiv.
Cred că Eminescu-omul, viaţa lui, e greu de descifrat după 128 de ani de la moarte.. Mai bine să lăsăm mărturiile contemporanilor care l-au cunoscut să vorbească. Deși mărturiile lor au pus preț mai mult pe cancanuri, scoțând în relief partea exotică a vieții lui.
El nu a apărut pe un sol arid. În familia lui era o efervescenţă culturală. Se vorbeau câteva limbi, căminarul avea o bibliotecă bogată. Şi mai presus de orice voia ca fiii lui să înveţe carte. Apoi mamă-sa iubea folclorul, le spunea basme, le cânta şi îi încânta cu snoave, proverbe şi eresuri. Şi copilul Eminescu a îndrăgit natura Ipoteştilor, pădurea, lacurile, dealurile, câmpul, ciobanii, prisăcarii, ţapinarii. continuare...
http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/128-de-ani-de-la-moartea-lui-eminescu

Caligrafii

Eminescu - definiţii Postat de Florin T. Roman în Iunie 14, 2017

Pentru sufletul acestui neam, izvorât din lacrimă de sânge şi deprins a suspina şi-a plânge, Eminescu-i rană şi balsam.

Pentru oamenii acestui plai, care şi-au păstrat credinţa vie şi trăiesc cu dor de veşnicie, Eminescu-i un crâmpei de rai.

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/eminescu-defini-ii

Podul
Publicat de Agafia Dragan în Mai 17, 2017 
Gândurile se îmbinau cu prezentul şi amintirile în mintea ei, în aceea zi când după atâţia ani îşi adunase curajul să se întoarcă, poate nu era decât o scuză a amânărilor repetate, fără un motiv bine conturat. Pădurea respira aramă, era toamnă. Un sentiment de lipsă se cuibărise în ea, ca şi cum drumul străbătut de atâtea ori nu mai era acelaşi. Ce lipsea nu putea să realizeze, nimic nu se schimbase, doar ea pierduse fărâma aceea de suflet unde putea să regăsească fata cu ochii de chihlimbar. Şi apa Gurghiului îşi schimbase matca de la inundaţie.  
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/podul

Stre-suri...

Adevărul din Monitorul Neoficial Publicat de ileana popescu bâldea în Iunie 15, 2017

Ascult muzică. Nimic neobișnuit sau ciudat. Urmăresc reacții la situația politică pe toate posturile de televiziune. Din când în când țintuiesc umbrele de pe pereți și jucăriile în dezordine ale unei feline. Citesc comentarii pe Facebook, privesc afișe, stări, flori, încerc să înțeleg miezul poemelor și sufletul oamenilor. Toate acestea le fac în același timp, ca și cum creierul meu este setat să fie peste tot, deodată, sau… ca și cum răbdarea mă lasă și intuiesc finalul din ceva anume fără ca el să se fi întâmplat încă. Poate revolta îmi grăbește fuga dintr-o zonă în alta, poate neputința de a accepta machiavelismul uman mă face să fiu călător grăbit printre capcanele lumii. Da, capcane! Cum să numești altfel o situație, o imagine, o atitudine reprobabilă? continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/adevarul-din-monitorul-neoficial

de unde Doamne atâta democraţie Postat de Calotescu Tudor Gheorghe în Iunie 13, 2017

când împãrãţia Ta e ÎMPÃRÃŢIE şi raiul şi iadul poate şi trecerile dintr-o dimensiune în alta au reguli stricte şi paznici rezistenţi la mitã probabil nu e nevoie nici de DNA spun probabil pentru cã de Codruţa nu scapã nimeni dar mã tot întreb ca un prost în dezvoltare de unde pânã unde este atât niciunde şi apoi numãr atomii precum un contabil responsabil de ordonarea creditelor fãrã numãrãtori paralele de tip electoral doar crude balanţe peste crude balanţe cu nimicul pe talere într-un veşnic dezechilibru perfect http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/de-unde-doamne-at-ta-democra-ie

 

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor