Uneori lumile se ating - gânduri de la lansarea volumului "SAFIRE ȘI ÎNGERI" - Ioana Sandu


… nu cu degetele sau orice altă fărâmă din ele, ci cu partea aceea nevăzută, nici chiar de umbră, a tălpii. Se așază elegant pe scaune sau fotolii, privesc în jur tăcute dar, dornice să vorbească, analizează, pleacă fără să vezi și se ghemuiesc în colțuri, dau un tablou la o parte și-i privesc spatele, de ca și cum adevărul despre pictură s-ar afla acolo, fixează vitraliul din spatele unui birou plin cu flori și cărți și se identifică rar în culoare, ating lemnul sculptat parca de îngeri, răscolesc cărbunii nestinși din șemineu, caută liniștea din pereți apoi revin în locul pe care și-au lăsat cuvintele, se îmbracă în ele, își pun palma la tâmplă și ascultă și rar se trezesc din reverie - doar atunci când realizează că sunt cumva oameni, cu puțin din ele, și trebuie să se concentreze și asupra aerului, luminii, vântului sau emoției altei lumi călăuzită pe același drum de un Dumnezeu fără nume - poate energie, poate curcubeu, poate sunet sau doar un fel special de gând.
Am ajuns mai devreme și preț de-o secundă am privit sala goală. Căutam urme. Tavanul era același. Nu m-am așezat pe rândul din spate așa cum făcusem cu ani în urmă când venisem pentru întâia oară (la Biblioteca Mihail Sadoveanu, în prezent, Metropolitană), la o lansare. Cu două rânduri mai în față, trecutul părea departe. Mi-am imaginat că privesc ca într-un caleidoscop, că am desfăcut fermoarul dintre ieri și astăzi. Nu știu sigur dacă am reușit prea bine să fac asta, dar, în tipare noi, înghesuindu-mi amintirile într-o palmă, mi-am scuturat capul de gând și m-am descoperit lume(un mănunchi de ceva care mă compune cu bucurie, cu tristețe, cu întrebări, răspunsuri, gropi de potențial, neliniști, depresii uneori și întotdeauna speranță ivită întâmplător sau dăruită printr-o minune de ceva aflat deasupra mea). M-am aflat lume între alte lumi, acolo, într-o sală cu "SAFIRE ȘI ÎNGERI"… O atmosferă intimă, plăcută, încărcată de emoție, cu oameni simpli, frumoși, îmbrăcați în lumină. Doamna Ioana Sandu, autoarea volumului lansat, strălucea cum o piatră prețioasă. Domnul Mircea Petean, editorul cărții și directorul Editurii Limes, a prezentat scriitoarea și cartea acesteia în cuvinte rafinate, de inimă, emblematice pentru un cunoscător al “ordinii” unui spirit special. Scriitorul Florin Dochia, aplecat mult pe misterul din spatele poeziei acesteia, a impresionat prin ștampila de suflet pusă pe fiecare cuvânt iar scriitorul Lucian Gruia a punctat desăvârșit esența poeziei doamnei Ioana Sandu care, blând, timid, pătrunzător, elegant, misterios, totuși, cu o voce venită parcă din aer, și-a mărturisit credința în ceea ce lumea aceasta toată are mai de preț - iubirea de înalt, iubirea de poezie. Au mai vorbit câțiva prieteni, alții au citit din poemele domniei sale. Dar, dincolo de toate acestea, de fapte, gesturi, a existat un ceva deosebit care nu poate fi cuantificat, un fir, un liant, o lacrimă interioară, un vârtej al universului, o coajă de real în care spiritual nostru s-a ghemuit ca o rugăciune…
Da, oamenii sunt singuri! Și uneori ies din haina aceasta strâmtă sau largă pentru a respira altceva decât tăcerea liniștit-zbuciumată a lumii lor. Și pentru a nu uita asta, când se întorc, poeții scriu. Și se îmbracă în cărți. Și cărțile, în alți oameni…
Ating coperțile albe. Ele ar putea fi aripi de îngeri. Priviți-le și ascultați-le zborul înalt!
6 Octombrie 2017

Vizualizări: 58

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Postat în CALIGRAFII, 6 Octombrie 2017

Este minunată scrierea ta, de gânduri, Ileana! Felicitări tuturor! Spun din nou: Fericiți cei care trăiesc astfel de momente!

Mersi, Anica! A fost o zi specială!

"Oameni simpli, frumoși, îmbrăcați în lumină".
"...poeții scriu. Și se îmbracă în cărți. Și cărțile, în alți oameni…
Ating coperțile albe. Ele ar putea fi aripi de îngeri. Priviți-le și ascultați-le zborul înalt!"

EXTRAORDINAR!

"Oameni simpli, frumoși, îmbrăcați în lumină".
"...poeții scriu. Și se îmbracă în cărți. Și cărțile, în alți oameni…
Ating coperțile albe. Ele ar putea fi aripi de îngeri. Priviți-le și ascultați-le zborul înalt!"

EXTRAORDINAR!

Mulțumesc frumos, domnule Florin T. Roman!

Felicitări!

Mulțumiri!

Momente de răsfăţ literar!

Mulțumesc frumos!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Salutare, Caragiale!

Publicat de ileana popescu bâldea în Noiembrie 20, 2017 Astăzi te-am văzut prin Piață. pe prima pagină a câtorva editoriale. în gura câtorva opozanți. pe ochiul șmecher al unor cățărători. chiar și într-o mașină care mergea paralel cu mine(făcând semne obscene și invitându-ne în gura mare să batem vântul în rafale pe toate străzile), la televizor, pe internet, pe masă și într-o sticlă, la brațul celor care solidarizează cu esteticul sau discută despre gânduri, prin cuvintele unor analiști, zâmbetul parfumat al dictatorilor de toate etapele și apartenențele, chiar și în jocul stupid al unor copii care alergau pe alei și-și ziceau că sunt într-un război portocaliu cu dungi verzi(ce-o fi însemnând asta, în mentalul lor?)

continuare.http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/salutare-caragiale

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor