O cafenea… ca multe altele din București. Doar că părea orientată către soare. Acolo s-au întâlnit , din nou, astăzi, „Poeții cetății”. Adunați de fiecare dată, într-un afiș sub formă de carte. Și, de cele mai multe ori, alții.
Câteva mese au devenit numeroase, când ultimii au venit. Rumoare, salut, zâmbete, priviri calde și umede. M-am detașat, cumva, de ei, intrând într-o muscă mai cuminte ca de obicei, înzestrată, vremelnic, cu sufletul și ochii mei. Poeții se ridicau și se așezau, își repoziționau mesele pentru a fi siguri că se vor asculta. Din când în când se mai auzeau râșnița și pașii trecătorilor, prin fața ferestrelor largi – între pământ și cerul care se furișase și el într-un colț. Pe mulți îi întâlnisem, pe alții îi cunoștea doar din lumea virtuală, oricum, așa, așezați dezordonat, păreau un tot. Și de acolo, de sus, se zărea un ceva care-i leagă. În emulați aceea, întâiul a început. Liniștea s-a așternut pe mese, gânduri, aer și respirație. Poeți, actori, prozatori, dramaturgi citeau unul după altul, pătrunși de starea lor tradusă în cuvinte. Unii cântau, chitara se percepea, uneori, în surdină. Alții povesteau emoțiile participării la „Cenaclul de Luni” și depănau amintiri vechi. Și aplauzele, sesizate sau nu de cititori, se așezau cuminți pe aceleași mese, fotolii. Am vrut să ies prin perete, să văd dacă se aud de afară. Dar nu am avut loc și m-am așezat picior peste picior pe scaunul gol, cumva, de mine. Îi priveam cu bucurie și mă întrebam ce resort îi adună pe acești oameni care tăiau cuvinte în lumina transformată în întuneric sau invers. Era acolo o poveste adevărată despre cum e să treci prin viață, căutând o supapă pentru supraviețuire. Căci asta era, sigur. Nu poți lua - cuvinte, culori, sunete, - din jur pentru a le compune doar de amorul frumosului. Cine face asta… nu, nu are nimic de-a face cu arta. Oamenii aceștia sufereau, aveau grimase sau zâmbete amare când citeau. Nu își puneau doar literele în aer. Le legau cu emoțiile din amintiri și le dăruiau poate în eliberare, poate în accentuarea stării, poate… pur și simplu că așa le dicta chimia lor. Era ventilul lor. Între două lumi care trag de noi, cum poate fiecare - mult, tare, înțelept, răutăcios, normal sau anormal. Pe ferestrele înalte se vedeau urme albe de avion, porumbei, vântul care bătea uneori, alți oameni care treceau grăbiți sau extaziați de aceeași primăvară, blocurile vechi și, nu în ultimul rând, tălpile mele din studenția petrecută într-un apartament de lângă Cișmigiu. Am oftat, din postura de muscă, mi-am scuturat gândul și-am redevenit omul cu mâinile încleștate pe o ceașcă de cafea. Cu aceleași sentimente, aceeași ochi umeziți de poveste și real, deopotrivă. În pauză a trebuit să plec. Cu regret și-un fel de amărăciune de nedescris, cu întrebări pe buze și aer… „de ce nu știm, de ce nu putem să facem întotdeauna doar ce ne place???” Hm! Viața! Realul – de ca și cum aici nu ar fi fost ceva aievea -. Afară se făceau fotografii. Am schițat câteva semne, cu palma, mi-am luat rămas bun de la „sufletul” acestui eveniment și m-am îndreptat către mașină…
… oamenii mergeau tot egal, eu acceleram la sud de sufletul lor, la radio cânta Whitney Houston…, o cioară gângurea despre primăvară, străzile păreau mai înguste și gândurile mai largi. la un stop, am strâns pleoapele, am coborât din mașină și mi-am lipit tâmpla dreaptă de asfalt iar cea stângă am atins-o de cer. și cu degetele m-am străduit să păstrez distanța, atât cât este nevoie să mă strecor, pentru a nu mă rătăci, nici pe pământ, nici în aer…

București - 4 Martie 2017

Vizualizări: 36

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Publicat în CALIGRAFII, 4 Martie 2017

Ce atmosferă...! Eram şi eu acolo...sau...poate nu...aş fi vrut...sau...
Felicitări!

Da, uneori zilele trec prin mine. Acum, m-am rătăcit prin acest text și m-am simțit... minunat!

Mika, Lilioara, mulțumesc!

Vă fericesc! Te felicit cu toată căldura și aprecierea, dragă Ileana.

Of, emoţii de artist... Mulţumim, stimată prietenă Ileana!

P.S.:
Dar mulţi potrivitori de rime
trădat-au visul, încercând să-l frângă.
Că nu-s poeţi decât aceia care
n-au încetat să sângere, să plângă!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV, George Ionita
Publicat de george ionita
în Martie 27, 2017

Debutul literar are loc în anul 2000, după întâlnirea cu vechiul coleg
de liceu şi prieten, Mihail I. Vlad, care coordonează apariţia
volumului de poezie "Panta Rhei", la editura Macarie. Prefaţa cărţii
este făcută de scriitorul Cezar Ivanescu, care spune printre
altele:"George Ioniţă scrie o inteligentă poezie de notaţie", adăugând
apoi: "Poet autentic la nivelul trăirii, de o sinceritate
debordantă"... Apariţia volumului este consemnata în publicaţiile
locale, Jurnalul de Dâmboviţa, sub semnătura regretatului Mihail I.
Vlad, Oglinda de Dâmboviţa ( Maximca Grasu). Următorul volum de poezie
apare în anul 2001 - "Umbre", la aceeaşi editură Macarie, coperta şi
ilustraţiile aparţinând pictorului Cornel Ionescu. "Prizonierul unei
clipe" apare în anul 2003 cu o prefaţă semnată de George Sânteprean,
care remarca: "George Ioniţă cunoaşte meşteşugul "de a ciopli"vocabule,
de a adulmeca sensul cuvântului şi de a-i ritma respiraţia".

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-george-ionita

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

128 de ani de la moartea lui EMINESCU
Postat de ION IONESCU-BUCOVU în Iunie 13, 2017

În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualităţii româneşti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de străbătut un drum anevoios, până la tragic, între anii acumulărilor şi formaţiei filozofice şi ştiinţifice, apoi chinuiţii şi ameninţaţii ani de slujbaş, în sfârşit, neînduplecaţii ani care i-au măcinat existenţa fizică, în ultima parte a vieţii, prăbuşindu-l definitiv.
Cred că Eminescu-omul, viaţa lui, e greu de descifrat după 128 de ani de la moarte.. Mai bine să lăsăm mărturiile contemporanilor care l-au cunoscut să vorbească. Deși mărturiile lor au pus preț mai mult pe cancanuri, scoțând în relief partea exotică a vieții lui.
El nu a apărut pe un sol arid. În familia lui era o efervescenţă culturală. Se vorbeau câteva limbi, căminarul avea o bibliotecă bogată. Şi mai presus de orice voia ca fiii lui să înveţe carte. Apoi mamă-sa iubea folclorul, le spunea basme, le cânta şi îi încânta cu snoave, proverbe şi eresuri. Şi copilul Eminescu a îndrăgit natura Ipoteştilor, pădurea, lacurile, dealurile, câmpul, ciobanii, prisăcarii, ţapinarii. continuare...
http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/128-de-ani-de-la-moartea-lui-eminescu

Caligrafii

Eminescu - definiţii Postat de Florin T. Roman în Iunie 14, 2017

Pentru sufletul acestui neam, izvorât din lacrimă de sânge şi deprins a suspina şi-a plânge, Eminescu-i rană şi balsam.

Pentru oamenii acestui plai, care şi-au păstrat credinţa vie şi trăiesc cu dor de veşnicie, Eminescu-i un crâmpei de rai.

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/eminescu-defini-ii

Podul
Publicat de Agafia Dragan în Mai 17, 2017 
Gândurile se îmbinau cu prezentul şi amintirile în mintea ei, în aceea zi când după atâţia ani îşi adunase curajul să se întoarcă, poate nu era decât o scuză a amânărilor repetate, fără un motiv bine conturat. Pădurea respira aramă, era toamnă. Un sentiment de lipsă se cuibărise în ea, ca şi cum drumul străbătut de atâtea ori nu mai era acelaşi. Ce lipsea nu putea să realizeze, nimic nu se schimbase, doar ea pierduse fărâma aceea de suflet unde putea să regăsească fata cu ochii de chihlimbar. Şi apa Gurghiului îşi schimbase matca de la inundaţie.  
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/podul

Stre-suri...

Adevărul din Monitorul Neoficial Publicat de ileana popescu bâldea în Iunie 15, 2017

Ascult muzică. Nimic neobișnuit sau ciudat. Urmăresc reacții la situația politică pe toate posturile de televiziune. Din când în când țintuiesc umbrele de pe pereți și jucăriile în dezordine ale unei feline. Citesc comentarii pe Facebook, privesc afișe, stări, flori, încerc să înțeleg miezul poemelor și sufletul oamenilor. Toate acestea le fac în același timp, ca și cum creierul meu este setat să fie peste tot, deodată, sau… ca și cum răbdarea mă lasă și intuiesc finalul din ceva anume fără ca el să se fi întâmplat încă. Poate revolta îmi grăbește fuga dintr-o zonă în alta, poate neputința de a accepta machiavelismul uman mă face să fiu călător grăbit printre capcanele lumii. Da, capcane! Cum să numești altfel o situație, o imagine, o atitudine reprobabilă? continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/adevarul-din-monitorul-neoficial

de unde Doamne atâta democraţie Postat de Calotescu Tudor Gheorghe în Iunie 13, 2017

când împãrãţia Ta e ÎMPÃRÃŢIE şi raiul şi iadul poate şi trecerile dintr-o dimensiune în alta au reguli stricte şi paznici rezistenţi la mitã probabil nu e nevoie nici de DNA spun probabil pentru cã de Codruţa nu scapã nimeni dar mã tot întreb ca un prost în dezvoltare de unde pânã unde este atât niciunde şi apoi numãr atomii precum un contabil responsabil de ordonarea creditelor fãrã numãrãtori paralele de tip electoral doar crude balanţe peste crude balanţe cu nimicul pe talere într-un veşnic dezechilibru perfect http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/de-unde-doamne-at-ta-democra-ie

 

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor