Zorii se așezau azurii pe umerii obosiți ai unei nopti zbuciumate.
Trenurile lor păreau să nu mai vină.
Gândurile li s-au asezat alăturea pe șine, și păreau ca se pierd în dansul nebunesc al timpului…
Se priveau pe furiș și nu se mai recunoșteau, de parca cineva pus pe șotii le schimbase fețele. Nici nu știau că la cele doua capete de linii îi așteptau crucile încă mirosind a vopsea proaspătă.
Cruci care le aparțineau și care se asemănau de parcă au fost cioplite din trunchiuri gemene…
Și totuși mâinile lor erau atât de aproape, iar spațiul respira a libertate si a gol cum nu a mai mirosit niciodată…
A cui mâna trebuia să încerce căutarea? Ele, sleitele, stăteau cuminți, odihnindu-se de parcă cineva le-a încrustat adânc în palme cuvântul “interzis“.
Se priveau neputincioase și vinovate, frământându-și iluziile acelea care se îngrămădeau in colțul cel mai întunecat de vis dulceag risipit apoi în coșmar sleit de zvârcolire.
Și ea gândea încrezătoare : „poate ne-om regăsi cândva,în nopți lăptoase presărate cu  flori de tei și viață pofticioasă, cu incisivi pregătiți gata să muște ca dintr-un măr biblic al păcatului”.
Gândurile de pe șine s-au regăsit pentru un moment și au visat un vis cutremurător…A durat 2-3 secunde, cât durează visele visate de mulțimile șterse, comune…Dar era unic pentru că era visul lor…Și pentru că s-au împrietenit, acolo, departe, neștiut, în spațiul subconștientului, s-au sprijinit unul de altul, așezându-se cât mai comod pe șina metalică, lucioasă, întrebându-se din priviri unul pe altul dacă-i este bine.
În subconștient era plăcut si părea să le fie chiar bine…

Și atunci, au pornit hai-hui răscolindu-și unul altuia labirinturile neexplorate încă.
Recunoșteau locuri comune și ar fi vrut să alerge de mâna până la epuizare, cum o făceau in copilărie…sau să se țină strâns de mâini și să se învârtă amețitor ca doi tovarăși de joacă, nedespărțiți încă…
Apoi, să cadă osteniți și să simtă cum zboară alături, bătând cadențat din aripile proaspete și albastre. Doar aripile lor puteau fi așa de albastre, pentru că gândurile lor veneau dintr-un străfund neexplorat al zărilor virgine…
Dar el , cel adevărat, încă era aici, așteptând ca și ea un tren…Nu unul oarecare, ci un tren al grijilor pe care voia sa le transporte cât mai departe…
Trăsăturile lui se conturau obsesiv, apoi se estompau în umbră cețoasă…

Aaaa…Da…Acum își- amintea de el…Era povestea prințului cu părul bălai care nu îndrăznea să își înfrunte zmeul temnicer…și amândoi erau condamnați la suferință…
Dar ce, suferința nu era pentru oameni? Și își priveau drept în ochi sufletul recunoscându-și specia din care îndrăzneau să facă parte.
Mâna ei îi atinge tremurător obrazul și atingerea asta trezește în el o forța nebănuită…Parca ar vrea să o îndese în suflet…Dar sufletul lui era prea mic și ea nu voia să renunțe la aripi…Erau albastre și doar ele îi mai aminteau „zborul”.
Îl privea, mereu cu frica de a nu îl pierde.

Ar fi vrut să-i fure doar o clipa din viață pe care să și-o ascundă în buzunar. Apoi să fugă prin imensitatea viselor lui ca un copil desculț…și să râdă, să râdă, până se revarsă zorii peste ea. Să nu mai simtă durerea asta de sub coastă, de parcă cineva a pierdut-o într-un magazin de jucării, printre păpuși despletite, îmbrăcate în rochii de iluzii…
Ar fi vrut să treacă peste iernile albe si reci, peste toamnele uscate și pline de melancolie, peste verile năucitoare, peste primăverile flămânde și să renască ea un nou anotimp pentru ei…

Voia să nu-i mai pese de patina asta amăgitoare a timpului și să-și transforme clipa furată în veșnicie…
Privind chipul lui palid, o cuprinse spaima…Oare îi furase deja clipa? Nu era doar o închipuire?
Amândoi se înfricoșau de chipul hâd al spaimei…Niciunul nu voia să piardă…
Atunci la ce bun strădania, minciuna, fluviul acela de lacrimi revărsate, când trenurile oricum vor porni în direcții opuse?
La capăt îi așteptau crucile lor gemene. Și el gândea că poate au fost schimbate…Poate va purta crucea ei și ea nu va putea duce crucea lui…

Asta îl îngrijora cel mai mult, pentru că ea a reușit să locuiască în el mult timp și o cunoștea prea bine…Era fragilă și nevoitoare de lucruri apăsătoare… Nimeni…nimeni nu scapă de cruce, o încuraja el, dar măcar fiecare o duce pe a sa.
La ei, de ce s-au schimbat crucile?
Doamne, la ce folos atâta zbatere când el, oricum va urca cincizeci de trepte, iar ea va rămâne pe aceeași treaptă…deasupra cerului?
Câtă forfotă…
Se făcuse dimineața, și oamenii se mirau văzând cele două gânduri chircite pe șinele reci, obosite în așteptare…
De ce se adunau oamenii în gări?
De ce l-a cunoscut pe un peron anost de gara? Și de ce și-a lăsat gândul sprijinit de gândul lui, obosit și scrâșnind ca o șină sub apăsarea grea a poverii?
Oamenii se hrănesc mereu cu miere…își ostoiesc setea cu lapte…Sunt nemuritori…
Dar ei? De ce se temeau? Că altminteri s-ar fi întâlnit și ei pe unde se întâlnesc oamenii : în piețe, în vagoane, într-o cetate seculară…Au ales peronul șters și răvășit de milioane de pași repezi…prea tocit de alergare

Aici totul aleargă…totul se risipește.
Loc anost în care visele mor.
Fiecare se temea să nu rămână singur, sec, insignifiant, pentru că prezența celuilalt părea să aducă fiecăruia, în gând, vorbe pline de nuanțe, pline de miez, plăceri…
Liniștea începea să fie mâncată de gura haina a celor doua trenuri oarbe care pufneau a despărțire …
Încotro se îndreptau? Așa se întrebau din priviri, tacit.Și se mai întrebau dacă există cu adevărat Fericirea. P mai zărise vreodată Cineva alergând zăludă prin locurile astea lipsite de umbră sau e doar o poveste închipuită de alții?

....................................................................................................
Da .Era crucea lui.
Ea tot îi mai era dragă, și tot ar fi vrut să și-o îndese în suflet și să n-o mai lase sa plece de acolo vreodată. Dar sufletul lui nu se mai marea. Era tot prea mic pentru ea, și femeia asta care-i stătea gânditoare alături nu voia să renunțe la zborul ei printre stele…
Apoi s-a reașezat tăcerea…O tăcere calmă și liniștită contrastând puternic cu marea agitată a lăuntrului lor..
Cine era acest neașteptat prieten care va ajunge exact în locul opus unde-și va duce ea crucea?
De ce închipuise pentru ea filosofia lumii?
Umilită, și-a strâns la piept crucea și a simțit cum așchiile îi pătrund dureros pe sub unghii.
O privește cu evlavie ca pe o dezlegată taină, și o sărută.

Crucea parcă zvâcnește, deschizându-și larg ochii…

Vizualizări: 27

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Frumoasă proză, talentată autoarea.
Felicitări!

multumesc mult pentru aprecieri, Lilioara!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Emoţia şi mesajul poeziei în raport cu stilistica şi prozodia Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 26, 2017 Am observat cu stupoare că poezia contemporană de formă clasică pune accentul în mod exacerbat pe stilistică şi prozodie, diminuând, până la anulare uneori, emoţia şi mesajul. Mai ales poeţii tineri, ca în povestea cu fata moşului şi fata babei, aleg cutia frumoasă pe dinafară, sclipitoare, dar lipsită de conţinut. Critica contemporană procedează, în mare măsură, întocmai. Probabil se alimentează reciproc. Şi asta se întâmplă, culmea! – într-o epocă a versului liber (numit uneori vers alb), sau poate tocmai de aceea: Negăsind prea multe cusururi poeziei postmoderne, scrisă cca 70 la sută în vers liber şi la care „nu mai există valoare stabilă şi inatacabilă” (Mircea Cărtărescu), pe unde să mai despice firu’-n patru criticul vremurilor noastre?http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/emo-ia-i-mesajul-poeziei-n-raport-cu-stilistica-i-prozodia

Text... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Septembrie 23, 2017

...despre câteva realități pe care le constat cu trăiri de cetățean reîntors în patria-mamă. Încep cu o declarație: abia acum simt conturată iubirea de țară. Văd net diferența dintre cum o iubeam înainte și cum o iubesc acum. Înainte de a pleca în străinătate, îmi iubeam țara cu un fel de automatism. Categoric o iubeam, mă născusem iubind-o. Acum, o iubesc cu fiecare privire pe care o aștern peste pământul ei, asfaltat sau nu, cu fiecare gură de aer plin de miros de cauciucuri arse, ori de umezeala pădurii, cu fiecare pas ce mă poartă pe drumuri știute, pe care le regăsesc cu un sentiment de securitate: orice s-ar întâmpla, sunt în țara mea. continuare....http://junimeadigitala.ning.com/group/orice-dorim-sa-impartasim/forum/topics/text

FESTIVALUL LIMBII ROMÂNE – MONEASA 2017 Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 3, 2017

Urmaşilor mei Văcăreşti! Las vouă moştenire: Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei cinstire. (IenăchițăVăcărescu -1740-1797) Ediția a IV-a a Zilei Limbii Române s-a sărbătorit, într-o atmosferă românească de mare suflet, printr-un festival ce a avut loc în zilele de 30 și 31 august, în staţiunea Moneasa, jud. Arad. Organizatori au fost Revista de Informaţie şi Cultură Româno-Canadiano-Americană „STARPRESS”, condusă de Ligya Diaconescu, scriitor etalon pentru românii care trăiesc în țară, dar și în Diaspora, în colaborare cu Liga Scriitorilor Români, reprezentată de cunoscutul scriitor Alexandru Florin Țene, președintele Ligii. Invitaţii au fost cazaţi, în condiţii excelente, la hotelurile Lacul Liniştit şi Parc. Amfitrion, gazdă pentru toate activitățile festivalului, a fost scriitorul arădean Florin T. Roman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/festivalul-limbii-rom-ne-moneasa-2017?xg_source=activity

Caligrafii

Uneori lumile se ating - gânduri de la lansarea volumului "SAFIRE ȘI ÎNGERI" - Ioana Sandu Publicat de ileana popescu bâldea în Octombrie 7, 2017

… nu cu degetele sau orice alt colț din ele, ci cu partea aceea nevăzută, nici chiar de umbră, a tălpii. Se așază elegant pe scaune sau fotolii, privesc în jur tăcute dar, dornice să vorbească, analizează, pleacă fără să vezi și se ghemuiesc în colțuri, dau un tablou la o parte și-i privesc spatele, de ca și cum adevărul despre pictură s-ar afla acolo, fixează vitraliul din spatele unui birou plin cu flori și cărți și se identifică rar în culoare, ating lemnul sculptat parca de îngeri, răscolesc cărbunii nestinși din șemineu, caută liniștea din pereți apoi revin în locul pe care și-au lăsat cuvintele, se îmbracă în ele, își pun palma la tâmplă și ascultă și rar se trezesc din reverie - doar atunci când realizează că sunt cumva oameni, cu puțin din ele, și trebuie să se concentreze și asupra aerului, luminii, vântului sau emoției altei lumi călăuzită pe același drum de un Dumnezeu fără nume - poate energie, poate curcubeu, poate sunet sau doar un fel special de gând.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/uneori-lumile-se-ating-ganduri-de-la-lansarea-volumului-safire-si

cutia de conserve Postat de Dan Tipuriță în Septembrie 17, 2017

M-am născut în vremea când maşinile porneau la manivelă. Tractoarele-şi începeau lucrarea trase cu sfoara ,se muncea mult în lehamitea gândului ,se disputa viitorul în ţărâna hazardului şi chiar se trasa drumul luminii cu bezna închisorilor. Iar pentru mine, copilul de atunci, în zilele negre lupii treceau Dunărea pe o sârmă de gheaţă, în cele frumoase reuşeam cu nimic să-mi cumăr o insulă de fericire la chioşcul de vis-a-vis . Acolo se puteau procura cele mai râvnite lucruri, adică bile colorate, dopuri de pistol cu pulbere, pene, imagini pictate şi alte comori. Cutia de conserve era cea mai disputată minge, în ea păstram de pe o zi pe alta frumoasele jocuri, poarca şi ţurca, chibzuiam înălţarea rachetelor cu un pumn de carbid ,poarta de fotbal şi multe alte minunăţii dăruite cu neuitare . Și de atunci în irisul meu stă închisă o lacrimă. A lui Dumnezeu http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/cutia-de-conserve

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

Stre-suri...

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Cum se pregateste Romania sa celebreze Marea Unire: o tara tot mai divizata pe relatia est-vest de Cristian Pantazi -Publicat de STelu Pop în Iulie 28, 2017 

Transilvania si Banatul evolueaza cu o viteza in plus fata de restul tarii. Sudul si estul Romaniei, dar si enclava Harghita-Covasna din centru, se dezvolta cu viteza melcului. Bucurestiul, cea mai bogata regiune din estul Europei alaturi de Ilfov, devine insuportabil pentru tot mai multi cetateni dupa mandatele lui Oprescu si Firea. Cu o infrastructura precara, ce nu leaga regiunile istorice intre ele, Romania se pregateste sa celebreze o suta de ani de la Marea Unire ca o tara profund divizata pe axa est-vest. Diferentele de dezvoltare dintre est/sud si vestul Romaniei sint ingrijoratoare. Statistica e nemiloasa: vestul bogat produce tot mai mult, sudul si estul sarace consuma tot mai mult - dar in zadar. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cum-se-pregateste-romania-sa-celebreze-marea-unire-o-tara-tot-mai

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor