Lea primea cu recunoștință atențiile familiei și se abandona fericită în grija lor, dar nu se simțea în stare să reacționeze în vreun fel. Vorbea puțin, numai când se impunea neapărat, un răspuns concret la întrebările lor, dormea aproape tot timpul, mânca conștiincioasă tot ce i se oferea, asculta răbdătoare conversațiile celor din casă, dar fără să participe, era apatică, atunci când era silită să iasă din cameră și nu o interesa absolut nimic, din ce se întâmpla în jurul ei. Se simțea obosită și bolnavă, deși nu o durea nimic. Cel puțin, nu la nivel fizic. Era conștientă de starea în care era și observa cu nepăsare cum depresia se întindea peste ea, ca o negură opacă și densă, dar parcă ieșise din propriul corp și îl abandonase complet. Mintea îngreunată de oboseală și confuzie, rămânea adesea suspendată deasupra unui hău negru ca smoala și plutea în neclintire, fără gânduri, dorințe sau amintiri. Îi era bine așa!... Nu voia să facă nimic, de teamă să nu trezească monstrul adormit din subconștientul ei, acel sentiment acut de vinovăție și acea nevoie organică de auto-pedepsire, despre care i se tot repeta, până la epuizare, că sunt nocive, că nu le merită...
Liviu Cernat, eminentul profesionist, psiholog cu un renume remarcabil în lumea medicală, se lupta disperat să dezlege misterul tot mai obscur al acelei minți, care se baricadase în dimensiunea ei, nelăsând nici măcar, o rază de lumină să pătrundă. Nu mai tratase până atunci un caz atât de grav! Studia zi și noapte în biroul lui, înghițind cu aviditate tratat după tratat, participa la tot felul de conferințe de specialitate, alături de specialiști cu renume, o supunea pe Lea la teste subtile și se făcea în patru să smulgă de la ea, cel mai mic semn de înțelegere, să o determine să participe cu adevărat la viața de familie, dar nu obținea decât un surâs stins, o supunere exasperantă și un dezinteres nimicitor.
Ar fi preferat să aibă atacuri de panică, crize de isterie, orice fel de manifestări emotive, care să-i stimuleze cumva creierul blocat. Orice, dar nu starea asta de prostrație, de renunțare de beatitudine ridicolă... Era ca o păpușă stricată...
,, Doamne, ajută-mă să-mi salvez copilul!” se ruga el, tot mai des. Maria observa terorizată zbuciumul lui și inutilitatea eforturilor comune, pe care le făceau pentru Lea. Atât ea cât și Cristian, făceau tot ce le stătea în putință să o scoată din starea în care era, dar totul era în van.
Într-o dimineață, când Maria încercă să intre în baia de la etaj, unde se mutase pentru a fi aproape de fiica ei, o găsi închisă cu cheia. Se alarmă imediat și dădu fuga în camera Leei. Patul era nedesfăcut, fereastra larg deschisă, ceașca de lapte pe care i-o dusese înainte de culcare, neatinsă, iar de Lea, nici urmă. Alergă din nou la ușa băii și bătu alarmată, chemând-o cu voce joasă, ca să nu trezească toată casa:
- Lea, ești acolo? E totul în regulă, mami? Niciun răspuns... Lea, deschide, te rog! Te simți bine? De ce ai încuiat ușa? Un geamăt stins străbătu ca o iluzie prin ușa încremenită. Maria își pierdu cumpătul și alergă înspăimântată să-și trezească soțul.
- Liviu, vino repede! Lea s-a încuiat în baie și nu știu de când stă acolo! Patul e neatins! Mă tem că e în baie, de aseară! Dumnezeule, ce i s-o fi întâmplat? suspina ea, frângându-și mâinile.
Bărbatul, palid ca moartea se năpusti pe scări, urcându-le câte două odată. Când Maria îl ajunse din urmă, ușa suferise deja o grămadă de lovituri, dar de teamă să nu o rănească cumva pe Lea, renunță la forță și disperarea lui se revărsă asupra clanței, pe care o smulse practic, din lăcașul ei, cu tot cu butuc.
Ghemuită pe gresia rece, cu genunchii în brațe, cu privirea fixată pe covorul mic de baie, impregnat de vomă, cu lacrimile șiroind necontrolat, Lea se izbea sistematic cu umerii de cadă, murmurând mecanic ceva ininteligibil. Văzând-o astfel, cei doi părinți se apropiară de ea cu inima frântă, îngenuncheară alături, cuprinzând-o cu brațele strâns, formând un trup și o singură ființă. Lea se pierdu în îmbrățișarea lor, continuând să murmure litania ei, tot mai încet și mai rar, până se liniști complet.
- Maria, hai s-o spălăm și s-o ducem în pat! șopti Liviu, redevenit pragmatic. A înghețat pe gresia asta, draga de ea!
- Te simți mai bine, iubito? o întrebă mama, dezmierdând-o duios, acoperind-o până sub bărbie, ca atunci când era micuță. Lea o privi lung. Vrei să-mi spui ceva? Ce e, puiul meu? Liviu înțelese că era de prisos și se evaporă din odaie, trăgându-l după sine pe Cristian, care asistase șocat la toată scena, trezit de zgomotele nefirești din casă. Nu era nimic încurajator în criza aceea a Leei, dar era prima reacție adevărată pe care o avusese, de când încercase să se sinucidă. Ceea ce pentru alții însemna motiv de îngrijorare, lui îi aduse o rază de speranță. Spera ca soția să obțină o, cât de neînsemnată confesiune, din partea fiicei. El cel puțin, asta dedusese din atitudinea ei ezitantă. Nu se înșela. Se întâmplase ceva care scosese mintea înghețată a Leei din încremenirea ei.

Vizualizări: 9

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în rubrica INTERFERENȚE LITERARE, 15 Ianuarie 2017
Felicitări!
Redacția

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar
Publicat de Silvia Giurgiu
în Martie 27, 2017 la 9:40pm în Medalion literar
M-am născut în vara anului 1970, la 9 iunie, în comuna Vedea din județul Argeș. Am crescut într-un sătuc fermecător prin simplitate lui, Chirițești, comuna Uda. De copilă iubeam poveștile pe care le ascultam vrăjită, în serile tihnite, împreună cu ceilalți trei frați ai mei, de la iubitul nostru tată, care mi-a transmis pasiunea pentru literatură și frumos. Copilăria mi-am trăit-o în parfumul poveștilor și mirajul naturii.
Odată cu adolescența, au înflorit în caietele mele secrete, primele poezii care mi-au completat personalitatea. Nu le-am publicat niciodată. Ele fac parte dintr-un trecut pur, neîntinat de agresiunile vieții și dăinuiesc alături de jurnalul meu, care trasează parcursul vieții mele din acei ani îndepărtați și până azi, deoarece nu am încetat niciodată să-mi fac însemnările în paginile lui răbdătoare și discrete.
Am reînceput să fac literatură, dar de data asta numai proză, prin 2012, când m-am înscris pe site-uri literare, care mi-au deschis orizonturi către pasiunea mea, îndelung reprimată.
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-2

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Ştefan Lucian Mureşanu - Tu, Străine, care-mi vorbeşti ţara de rău... Publicat de Florin T. Roman 

Tu, STRĂINE, cel care-mi vorbeşti ţara de rău, M-am plictisit să aud aceleaşi stereotipuri false venite de peste graniţa stabilită de tine!!! Să-mi reaminteşti prin decepţii cât de urât e aici, deşi tu nu ştii cât de frumos e aici!!! Să-mi vorbeşti de rău rudele, deşi nu ştii care sunt rudele mele!!! – Află că milioane de oameni trăiesc azi in toată lumea, datorită lui Nicolae C. Paulescu, descoperitorul oficial al insulinei. – Tu ai scris in şcoli cu stiloul tău, nu? Inventat de românul Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane. – Data viitoare când zbori in concediu să-ţi aminteşti că tu te deplasezi prin aer ca pescăruşul, datorită lui Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă, pentru că ei au decolat/aterizat cu primul avion din istorie, s-au jucat cu primul avion fuselat aerodinamic, şi unul din ei a inventat motorul cu reacţie. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/tefan-lucian-mure-anu-tu-str-ine-care-mi-vorbe-ti-ara-de-r-u

Muntele si Revelaţia Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 24, 2017

Un cercetător al religiilor nu se poate sustrage de la o simplă observaţie: Marile revelaţii ale religiilor monoteiste se întâmplă la înălţime. Dacă zeii locuiau în Olimp, profeţii care au urmat, vor urca în mod voit munţii pentru a descifra secrete mistice, pentru a purta discuţii cu Creatorul, pentru meditaţie şi inspiraţie. Toate relevaţiile sunt percepute de subiect care simte sau aude o prezenţă, percepe o lumină deosebită, vederea unei figuri, teamă. Toate revelaţiile se petrec pe un munte, departe de tribul căruia profetul aparţine. În Budism muntele Meru este axa lumii, în Iudaism avem muntele Sinai, în Japonia muntele Fuji are propietăţi divine. Foarte des muntele oferă un loc de meditaţie şi revelaţie. Cei trei fondatori a celor trei religii monoteiste: Moshe, Isus şi Mohamed îşi datorează iluminarea spirituală unor relevaţii care se petrec pe munţi.  http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/muntele-si-revela-ia

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Caligrafii

Barbotare Publicat de Anica Andrei Fraschini în Aprilie 30, 2017

Fac valuri. Sub cuvertura frazelor - concepute ca niște embrioni cu care... experimentez - și a ecranului - un fel de "in vitro"... Mă izolez ca în copilărie, când adunam un material minim, câteva păpuși, cârpe, capace, frunze, un borcănel cu nisip, unul cu pietricele, crenguțe rupte. Încropeam o bucătărie minusculă, un pătuț, simulam treburi gospodărești, de familie. Toate, sub un acoperiș format dintr-o pătură sprijinită pe spătarele unor scaune. Petreceam ore întregi, cu jocul meu, vorbeam singură, desigur, cu seriozitate și patos. Acum, parcă aș vedea ceva similitudini... Sub pătura frazelor pe care le cazez pe ecran, să facă ce-or vrea, barbotez o proză fără inhibiții, defulatoare. Căci doar așa mă mai eliberez de măcinatul fără oprire, al morii anacronice, care-mi trăncăne în cap. Moara asta are o materie primă eterogenă rău și căreia se căznește să-i facă față, cu mecanismele ei, depășite. http://junimeadigitala.ning.com/group/orice-dorim-sa-impartasim/forum/topics/barbotare

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

Salutare, România!
Publicat de ileana popescu bâldea
în Mai 5, 2017
- Bună dimineața, doamnă doctor!
- Bună dimineața, Mitică! Ia zi, ce-ai pățit?
- Păi, io nu știu ce culoare să aleg! Toate sunt la fel. Alea, de pe Facebook. Toate vor sinceritate, adevăr. Și una trebuie s-o iau, că cine mă ține, mă ține pe mine la școală?
- De ce nu te ții singur, Mitică, Mitică? Ce nevoie ai tu de culori?
- Păi... cele albe vor să muncesc, cele negre nu mă lasă să piublic și io în antoliogii, cică pierd din templul prețios cu care aș putea să fac ceva în folosul comiunității. Și, de, mi place prin lumea ista cocoană! Cum poți ieu să renunț la așa o scară politică? Așa că... trebe să mă orientez spre una colorată, adică una care-și dă cu culori pe obraji, mai proastă de sine, una care crede în mine - că io sunt deștiept și talientat foc mare. Dacă are culori, are și bani să mă țină pân ce termin și eu un pumn de clase. Așa că...
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/salutare-romania

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor