Era trecut bine de ora prânzului, când Carlos ieși pe terasă cu ochii împăienjeniți încă de somnul tulbure și agitat, în care căzuse către dimineață. Habar nu avea cum ajunsese acasă. Tâmplele pulsau dureros, strânse ca într-o menghină neînduplecată iar stomacul otrăvit cu cine știe ce substanțe ciudate, pe care le băuse și fumase în ultimele ore, se contorsiona pradă unor accese incontrolabile de greață și arsuri.
,, Mai lipsește doar să arunc flăcări pe gură, asemeni unui balaur! se ironiză el cu amar. Ce dracu mi-or fi dat imbecilii aceia, de m-au adus în halul ăsta? Am nevoie de o cafea imensă, neagră, amară și fierbinte, dar nu mă simt în stare de un asemenea efort!”...
Se abandonă cu un oftat adânc în hamacul generos, decorat cu plante și păsări exotice adus din însorita Brazilie cu ani în urmă, la insistențele Leei și în care nu de puține ori își petrecuseră ore întregi, îmbrățișați, legănați de pasiunea și amintirile lor. Acum zăcea golit de gânduri, sentimente în culcușul de bumbac intens colorat, cu brațele și picioarele atârnate caraghios, asemeni unei păpuși bizare de cârpă. Asculta scâncetul valurilor ce se spărgeau de stâncile încremenite la câțiva pași de casa lui și o nouă dorință se alătură cuminte și irealizabilă, celei cu cafeaua: o baie lungă și purificatoare în apele răcoroase ale mării. Închise ochii deranjat de lumina intensă a soarelui și adormi instantaneu. Când se trezi, răcoarea serii se străduia să usuce trupul lac de sudoare, ce fusese expus cu nepăsare razelor fierbinți și lacome și care-l arseseră ca pe o bucată de friptură uitată pe grătar. Complet înțepenit, cu capul
vâjâind și stomacul chiorăind înfiorător, Carlos se ridică prudent, înjurând în gând toate senzațiile ce se înghesuiau să-l ,,gratifice” care de care mai generoase și foamea îl ghidă vehement către frigiderul imens, în care începu să cotrobăie febril după ceva comestibil. În afară de o bucată de brânză tare ca piatra și pe care mucegaiul înflorise abundent și un jalnic rest de pui la rotisor, de o culoare și un miros îndoielnic, nimic altceva nu se mai putea numi aliment, prin ,,hambarul” acela dezolant de mare și de gol.
Speranțele lui se îndreptară disperate către cuptorul cu microunde întredeschis, unde își amintea că lăsase într-un trecut nu prea îndepărtat, câteva felii de pizza. Ooo, daa, erau acolo, slavă Domnului! Nu conta că erau aproape uscate și fără nici un gust! Le înghiți fără să-și mai dea osteneala să mestece și fu cât pe ce să se sufoce. Cu ochii ieșiți din orbite, tuși până la epuizare, bătând ritmic cu pumnul în piept, ca să-și elibereze esofagul pe care îl obturase cu ,,bolovanul” alimentar ce refuza să intre în stomac. Speriat de-a binelea se repezi la chiuvetă și goli două pahare de apă dintr-o suflare. Din fericire, problema fu rezolvată și el trase cu lăcomie aerul în plămânii eliberați.
,, Ce dracu e cu mine? Mă comport ca un autentic barbar!” se dojeni el îngrijorat. Foamea speriată de atentatele grosolane la integritatea ei, renunță să-și mai ceară drepturile și se ascunse prevăzătoare prin dulapurile întunecoase. Focul ce-i ardea pielea se înteți insuportabil, dar marea promise o alinare certă în apele ei primitoare.
Carlos se aruncă în valuri odată cu luna ce se rostogolea jucăușă sub brațele lui viguroase și înotă din ce în ce mai revigorat de senzația de bine ce se reinstaura în mintea greu încercată de agresiunile viciului. Pe plaja întunecată, doar pescărușii gângureau domol, cuibărindu-se somnoroși în nisipul cald și umed. Răcoarea serii și limpezimea apelor unduioase contribuiră incontestabil la bunăstarea fizică și morală a bărbatului, care își recăpătă cumpătul și luciditatea, cu ajutorul neprețuit al naturii.
,,Gata cu prostiile! se decise el. Dacă așa vrea ea, așa să fie! Voi accepta că m-a părăsit și voi merge mai departe! Destul că am pierdut-o pe ea! Nu voi îngădui să mă pierd și pe mine!”
Carlos se îndreptă către casa imensă și învăluită în misterul nopții, cu pași hotărâți, avertizând Singurătatea care se hlizea la el prin ferestrele întunecate, că e în pericol iminent,dacă nu-și ia catrafusele și nu pleacă unde o vedea cu ochii. Umbrele încăpățânate se fugăreau prin odăi, jucând ,,de-a v-ați ascunselea” cu vitejia lui îndoielnică, dar în curând abandonară teritoriul devenit ostil și se năpustiră hohotind învinse în abisul nopții. Lumina izbucni victorioasă în casa bântuită atâta vreme de tristețe și disperare iar viața intră din nou pe ușa din față a casei, păzită cu strășnicie până atunci de cerberii degradării.
Din seara aceea Carlos redeveni bărbatul puternic și integru dintotdeauna, întorcând cu tristețe dar cu hotărâre, o altă filă importantă a vieții sale.

Vizualizări: 13

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Expun și promovez. Voi reveni aici la actualizare.

Mulțumesc din nou, Ileana!

O proză bine concepută, curge frumos și atractiv. Aș pune ceva virgule, pe ici, pe colo, dar nu vreau să devin supărătoare, cu "rigorile" mele...
Felicitări, promovez cu drag!

Nu veți deveni în nici un caz, supărătoare, ba chiar vă invit cu respect să aplicați ,,rigorile ” d-voastră, care sunt mai mult decât binevenite! Mulțumesc pentru promovare!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

despre mine
Publicat de Iordache Anisoara 

După cum văd, dragilor, am intrat în prelungiri în jocul de-a viața și moartea.
Așa că, vă voi necăji cu versurile mele șchioape, smucite, zăpăcite și zornăitoare.
Vă iubesc pentru că îmi hrăniți sufletul cu lumina versurilor.
Fraților, să vă amintiți și de mine păcătoasa și să mă pomeniți în rugăciunile voastre.
Cu drag,
anişoara iordache( 7 -12-1956-nu ştiu dacă mi-a murit sufletul)

........
într-un pahar cu apă

sub povara setei o umbră-

precum piatra-i șlefuită
de neastâmpărul apelor
așa și umbra
pierde conturul
când i se-arată paloșul luminii
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/despre-mine

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Lucian Boia - istoric sau mit? Publicat de Florin T. Roman în Martie 19, 2017

Dacă cineva nu e la curent cu sensul actual al cuvântului “naţionalism” îl poate lesne afla din DEX - ediţia a II-a: doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor şi aspiraţiilor naţionale, sau din Marele dicţionar de neologisme: politică şi ideologie care urmăresc întreţinerea izolării şi aţâţarea urii de rasă şi naţionalitate; tendinţă de a aprecia exclusiv şi exagerat tot ceea ce aparţine propriei naţiuni. Nelăsându-se deloc afectat de naţionalism, profesorul Lucian Boia de la Universitatea din Bucureşti a devenit, step by step, un mare istoric al României, poate celmare. g.com/forum/topics/lucian-boia-istoric-sau-mit

ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME – STARPRESS 2017, AUTOR LIGYA DIACONESCU - publicat de Florin T Roman
Dacă mai există vreun om de cultură român care încă nu a făcut cunoştinţă cu Doamna Limbii sale materne, Ligya Diaconescu, înseamnă că, citind aceste rânduri, a sosit momentul să o cunoască. De ce Ligya Diaconescu este Doamna Limbii române? Nu neapărat pentru că este jurnalistă, poetă, scriitoare, publicistă de cetăţenie română. Nu pentru că deţine titluri de director general, de proprietar sau membru al unor prestigioase asociaţii, reviste, cluburi culturale române şi internaţionale. 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/antologia-scriitorilor-rom-ni-contemporani-din-ntreaga-lume

Alexandru Dragomir şi Sarcina Gândirii Postat de adrian grauenfels în Februarie 15, 2017

Alexandru Dragomir şi Sarcina Gândirii "He had a brilliant philosophical mind who refused to publish a single page in his life" (Wikipedia) Prea puţin cunoscut, filosoful român Alexandru Dragomir (1916-2002) a fost elevul apreciat al marelui Martin Heidegger care îi admira gândirea strălucită. Cei doi lucrează şi discută îndelung metafizica, expusă în seminarele ţinute de Heidegger până în 1943 când Dragomir este obligat să părăsească seminarul din Freiburg pe care îl urmase, după spusele profesorului său: "Cu mare sârg şi reuşite excepţionale". Provenea dintr-o familie clujeană de intelectuali şi dobândise două licenţe: Dreptul apoi Litere şi Filosofie (1939).

continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/alexandru-dragomir-i-sarcina-g-ndirii

Caligrafii

Zilele care trec prin noi și "Poeții cetății"
Publicat de ileana popescu bâldea
în Martie 4, 2017

O cafenea… ca multe altele din București. Doar că părea orientată către soare. Acolo s-au întâlnit , din nou, astăzi, „Poeții cetății”. Adunați de fiecare dată, într-un afiș sub formă de carte. Și, de cele mai multe ori, alții.Câteva mese au devenit numeroase, când ultimii au venit. Rumoare, salut, zâmbete, priviri calde și umede. M-am detașat, cumva, de ei, intrând într-o muscă mai cuminte ca de obicei, înzestrată, vremelnic, cu sufletul și ochii mei. continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/zilele-care-trec-prin-noi-si-poetii-cetatii

Stre-suri...

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Din ciclul axiomatic „hoţii noştrii e mai buni”*
Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Februarie 2, 2017 
Democrația, chiar așa schioapă, chioară și cu capul spart, e unica modalitate de a crea iluzia poporului că poate avea puterea. Iar orice chestie democartică are nevoie de politiceni. De un parlament în care să se adune cei mai cei dintre noi și să facă legi. Mai bune mai nebune. Iar atunci când poporul, care i-a trimis acolo prin vot, îi numește pe toți hoți ceva nu e bine.  
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/din-ciclul-axiomatic-hotii-nostrii-e-mai-buni

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor