Faurul ieși din turnătorie, trăgând după sine ușa grea, metalică și se îndepărtă îngândurat. Purta echipamentul de coborât în galerii. Se îndreptă pe scara din spatele grădinii, către Peștera Urșilor și de acolo o coti pe cărarea invadată de tufișuri și iarbă, către intrarea într-o galerie părăsită, spre măruntaiele muntelui. Venise cu gândul de a prospecta locuri știute de el, în acea galerie ce-i aparținea. Venise să-și procure minereul necesar meșteșugului său.
Dragu și Grace, cei doi copii ai săi în vârstă de 17 și 14 ani, au profitat de ocazie, ca să iasă nestingheriți, cu bicicletele. S-au îndreptat spre poartă, la drum, din magazia de lângă turnătoria tatălui lor, unde țineau bicicletele și au luat-o la picior pe firul apei, în urcuș, până la cavernele Grifonilor, deasupra pădurii de conifere și foioase, de pe coasta nordică a muntelui. Acolo, aveau locul de întâlnire cu alți prieteni de seama lor. De aproape un an se întruneau și se pregăteau pentru misiunea ce le fusese încredințată de către Veghetori. Totul se desfășura cu cea mai mare discreție și toți cei din Frăție făcuseră jurământ de tăcere absolută, asupra argumentului.
Numele cavernelor Grifonilor și al peșterii Felinarelor le aleseseră chiar ei și înlocuiseră numele cunoscute pe harta Frăției, pentru a proteja secretul locului de întruniri. Denumirile aveau conotații semnificative pentru Dragonii Stelari și se potrivea cel mai bine acelor locuri, unde se ascundea baza lor. Membrii erau în număr de treisprezece.
Frăția tinerilor Dragoni Stelari se formase în urmă cu doi ani, din inițiativa lui Dragu și număra treisprezece membri, șase băieți, cinci fete și doi bărbați.
Pe copii îi lega o mare prietenie și pasiunea comună pentru descoperirea tainelor acelor munți, care erau într-o mare măsură, casa lor comună. Toți erau fani ai fenomenelor paranormale care se manifestaseră prin părțile locului de-a lungul vremii. Despre fenomenele misterioase observate de mulți pe munte, scriseseră jurmalele și făcuseră chiar subiect de literatură paranormală, pentru câțiva scriitori români, pasionați de astfel de subiecte.
Dragu era cel care venise cu ideea formării unui club al amatorilor de fenomene paranormale și science fiction. Propunerea lui a avut succes și după lungi dezbateri între prieteni, sugestionați și de un vărul său Falco, pasionat și el de science fiction și foarte bine informat care îi cucerise pe toți din grup cu poveștile sale și cunoștințele foarte vaste, pe această temă. Falco era fiul surorii mai mari, a faurului, Medeea. Venea rareori pe acasă, de când părinții săi muriseră, cu circa cinci ani în urmă într-un tragic accident pe munte.
După înființarea Frăției, tinerii îi propuseseră să-l aleagă membru onorific al Frăției Dragonilor Solari și el acceptase și se oferise să colaboreze prin intermdiul internetului, cu grupul lor. Le trimitea materiale interesante despre istoria veche a locurilor, despre legende foarte vechi și era o sursă inepuizabilă de informații, în acest domeniu.
În afara fraților Dragu și Grace, din grup mai făceau parte, Cătălina și Todiraș zis Tody, care erau de aceeași vârstă cu Grace, George cel mai tânăr din grup, de numai 13 ani, însă un adevărat As în utilizarea computerului, un copil superdotat, pasionat de matematică, astronomie și ufologie. Mai erau, Harapu cel mai bun prieten și coleg de școală, de aceeași vârstă cu Dragu, deși complet diferiți. Dragu avea o sensibilitate și o percepție a energiilor locurilor și a persoanelor, ieșită din comun. Profesorul Gabriel Dacian, aflând despre capacitățile sale, susinea că este un senzitiv. Harapu, amicul său era un flăcău dintr-o bucată, tipul de acțiune care de obicei nu se împiedica în sensibilități și prefera să ia taurul de coarne, metaforic vorbind. Se completau excelent cei doi prieteni. Grace era o fată subțirică precum un lujer de floare, în aparență, fragilă însă privind ochii săi sfredelitori ca o flacără mocnită, de o culoare neobișnuită, un albastru cu reflexe violete, lăsau să se intuiască în expresia lor, taine insondabile, de care fragila ei apariție cu aer exotic nici nu era conștientă.
Apoi, mai erau Doraly și Ariana, două prietene ale Gracei, mai mari cu un an, Iancu și Luana, frați, în vârstă de 15 și respectiv 17 ani, Hercule care era cel mai mare din grup, cu o statură pe măsura numelui, un caracter generos, foarte loial și curajos. Făcea parte din Clubul Pugilistic al Juniorilor din localitate, participa la concursuri și luase câteva premii de prestigiu, fiind considerat o mare speranță a sportului local. Era îndrăgostit de Luana cea roșcată, fire veselă, deschisă, inteligență sclipitoare, a cărei mare pasiune era dansul, literatura science fiction, jocurile video games și tot ce mirosea a mister. Toti făceau parte și din Clubul ,,Misterele Titanilor”, prezidat de profesorul de istorie, muzeologie și filozofie, Gabriel Dacian. Copiii în frunte cu Dragu au cerut sfatul profesorului, care îi încuraja, pentru investigarea după explicații veridice în pasiunea lor comună pentru fenomenele misterioase, ce se petreceau pe munte. El îi susținea la înființarea Frăției și l-au solicitat, să le fie ghid și mentor. L-au investit cu titlul onorific de membru de prim rang al Frăției Dragonilor Stelari fiind un erudit om de știință și interesat de ocrotirea zonei, de poluarea cu cianuri. El căuta probe pe baza cărora să poată fi declarată zona, sit arheologic de mare importanță, și astfel, speând că va putea fi oprit tăvălugul distrugerii ambientale, instaurat de Marea Corporație a Căutătorilor de Aur.
La început a acceptat doar din dorința de a-i stimula și pentru că admira entuziasmul și optimismul lor, care într-un anumit fel se răsfrângea și asupra lui. A susținut fără să ezite inițiativa tinerilor studenți, iar pe parcurs a consimțit să le fie mentor, afirmând distrat, că nu are stofă de dragon.
L-a susținut pe Dragu ca cel mai potrivit, să conducă Frăția, fiind un senzitiv și deci unicul care ar putea stabili un eventual contact cu civilizații extraterestre sau cu entități ale unor lumi paralele. Deși nu venea niciodată la întrunirile din peșteră, îl considerau ca făcând și el parte din Frăție.
După nenumărate proteste la guvern, în massmedia și televiziune ale localnicilor și susținătorilor cauzei lor de apărare a mediului contra folosirii cianurilor în exploatarea băilor de la Roșia Montană, Frăția a adoptat drept obiectiv principal, ocrotirea solului și subsolului muntelui, contra poluțrii cu cianuri, folosite de către marea Corporație care concesionase terenurile în zonă. Corporația folosea în exploatarea băilor, în procesul technologic de extragerea aurului și a altor neferoase cianuri în cantități foarte ridicate, care riscau să transforme muntele și întreaga zonă, până atunci, încă necontaminată și foarte pitorească, într-un tărâm deșert, al plângerii și al morții prin contaminarea gravă a apei, a solului și subsolului, muntelui.
De câteva luni Dragu avea în timpul somnului, vise care le-a confirmat Dragonilor faptul că erau în contact deja, cu ființe venite din spațiul extraterestru. Într-o conversație cu Falco, după ce i-a povestit despre întâlnirile din timpul somnului, acesta i-a întărit convingerea, că nu se înșela. În timpul unei vizite a venit la una din întrunirile lor și le-a vorbit celor din Frăție despre contactul său real, cu Veghetorii Intratereștrii. Într-un mod despre care a ezitat să le dea detalii, din motivul că i se ceruse să păstreze secretul, a fost contactat de ei în urmă cu trei ani. El era convins că proveneau din interiorul pământului și nu de pe alte planete.
Astfel din probele incredibile prezentate lor de Falco și confirmate ulterior și de contactele lui Dragu din timpul somnului, Dragonii au aflat lucruri incredibile.
Falco le confirma faptul că unele galerii subterane ce traversau pe sub munte, existau de mii de ani și aveau corespondență cu o lume necunoscută pe pământ. Lumea aceea era populată de ființe fantastice, a căror misiune era aceea, de a veghea la păstrarea echilibrului ecologic al pământului. Deși locuitorii pământeni ignorau complet existența lor, ele existau independent de viața de deasupra.
De zeci de mii de ani se retrăseseră în interiorul terrei, din cauza unor cataclisme devastatoare ce avuseseră loc pe pământ. Dezastrul ecologic din zorii preistoriei, fusese provocat în parte de căderile unor meteoriți și cataclismele devastante ce urmaseră impactului. Însă pe aceste meleaguri în acele timpuri pierdute în negurile istoriei se consumaseră și războaie devastatoare între supercivilizațiile terrei care decimaseră populațiile acestei părți de lume.
Puținii supraviețuitori dintre oamenii aceia numiți titani, ce populaseră munții cei bogați în aur și alte minereuri prețioase, fuseseră ferecați de învingătorii care se împosesaseră de bogățiile lor fără seamăn, în interiorul pământului. Făcuseră parte dintr-o rasă de oameni diferiți de cei din ziua de azi și undeva, în una din peșterile neștiute, unde nu călca picior de om, există încă exemplare ale acelei rase, în stare de încremenire autoindusă, care ar putea să se reîntorcă la viață.
Starea aceea de somn în care ei se găsesc de mii de ani, se numește ,,somati”. În peștera unde dorm, nu ar putea intra nici un uman, din cauza energiilor extrem de potente ale spiritului acelor ființe împietrite, care pot ucide încă de la intrare pe cel ce ar îndrăzni să le invadeze sălașul. Secretul existenței lor îl cunosc doar câte un sihastru inițiat în tainele ancestrale și membrii ai Marelui Consiliu Galactic al Sferei de Cristal, cunoscuți ca Veghtorii Intratereștrii.
Aceia sunt și cei care pot comunica telepatic cu spiritele celor în stare ,,somati” și le pot cere să se trezească din somnul lor, în cazuri extreme.
Patriarhul e unul dintre ei și el este un pământean. Trăiește complet izolat de lume și nimeni nu-i știe vârsta. Se zvonește prin zonă, că ar fi nemuritor. Despre existența sa pomeniseră și bunicii Òi strèbunicii și fusese chiar văzut în câteva ocazii de oameni de prin părțile locului, în ultima vreme. Cei mai mulți credeau că e spiritul muntelui. Unii îl credeau un sfânt, alții un vrăjitor și nimeni nu avea idee cu ce trăia și nici unde se afla exact, locul unde trăia. Apărea din senin, pe câte o cărare singuratică prin pădurea de pe coastă, în fața vreunui călător singuratic și de fiecare dată trimitea un mesaj oamenilor, înștiințându-i de vreo primejdie iminentă.
Tinerii Dragoni Stelari avuseseră surpriza, că se treziseră de vreo câteva ori cu el în carne și oase, chiar în peștera Grifonilor unde ei se întâlneau. Nu-l văzuse nimeni intrând prin singura deschizătură pe unde se putea pătrunde în marea sală a peșterii. Părea că răsărise din stâncă. La început fuseseră uluiți de acea apariție neobișnuită, cu barbă lungă și pielea obrazului smeadă, cu încrețituri fine în jurul ochilor de culoarea nopților adânci și plete de argint, învăluit într-o tuică lungă de culoare gri. Se obișnuiseră cu aparițiile lui neașteptate și nici nu se mai mirau, când se metamorfoza din senin, în mijlocul lor. Ultima dată când Grace îndrăznise să-i adersese întrebarea despre existența acelor ,,somati” din peștera de sub munte, el îi răspunsese cu un glas senin.
,,Tainele dacă au ales să rămână taine, nu se vor dezvălui oamenilor și veghează cu strășnicie, să nu le tulbure nimeni, somnul. Vor ieși singure la iveală, când vor considera oportun”.
În Peștera Ascunsă dormeau somn multimilenar pe care și-l induseseră cu propriile puteri ale spiritului, oameni din mai multe rase anterioare, nu doar titani. Și cu ei dormeau și animale mari, fabuloase, care azi nu mai există decât în vechile legende fantastice. Peștera Ascunsă e un fel de Arcă a lui Noe păstrată în stare de împietrire.
,,Somati” au fost aleși de creatori și meniți să doarmă departe de orice primejdii care s-ar abate asupra omenirii. Ei au misiunea, să revină la viață, în cazul când o mare primejdie s-ar abate asupra muntelui și a pămânului ce le găzduiește existența. Ei dețin puterea de a schimba soarta lucrurilor și a restabili echilbrul și însănătoșirea Geei, nu însă și salvarea locuitorilor săi cu apucături auto-distructive. Oamenii în stare ,,somati" constituiesc totodată și un material genetic, putând să devină genitorii unei noi lumi, pentru repopularea pământului distrus de sinistre, dezastre ecologice ca acela ce l-ar putea provoca, otrăvirea cu cianuri. Desigur, în cazul când această rasă umană ar dispărea, s-ar naște din ei, o rasă nouă, umană. Se pare, că istoria omenirii și a acestor munți a mai cunoscut astfel de situații în zorii îndepărtați ai erelor geologice.
Ființele somati sunt sub protecția directă a guvernului Intergalactic. Prin folosirea cianurilor în munții Apuseni, se pare, că tocmai aceste taine și aceste ființe erau de fapt vizate, spre a fi distruse de puterile oculte din umbră, ce guvernează planeta și că extracția aurului ar fi doar un paravan în ochii lumii neștiutoare și a guvernanților avizi de câștiguri.
Tinerii Dragoni au început să raționeze cu mintea unor salvatori reali ai lumii din care făceau parte, la aflarea acestor teribile taine. Au înțeles că situație e foarte gravă, dacă s-au mobilizat în combaterea Răului, forțele ascunse ale Marii Mame Geea, printre care chiar fii săi, titanii, cei înlănțuiți în filele legendelor și-n vintrele sale. Spiritele din rasa Spânilor și a Reptilelor, fii Întunericului Etern veniți de pe planeta Umbrelor Reci, au venit pe Terra întrupându-se în corpuri de oameni și încearcă pe orice cale, să-i ucidă în somn, pe cei care s-au autoconservat în tezaurul genetic al umanității, ca să nu mai poată renaște vreodată această rasă pământeană.
Astfel, conspiratorii Umbre, să poată ocupa și popula Pământul, cu seminția lor, după ce vor termina opera de manipulare spre autodistrugere a pământenilor actuali, uzând cele mai perverse și greu de detectat arme psihologice și psihotronice. Pământenii au devenit prăzi ușoare, datorită limitărilor în gândire și docilității în fața unor legi tot mai constrângătoare dictate de opresorii din Umbre, menite să-i limiteze, să-i facă dependenți și incapabili de a se răzvrăti sau opune, datorită propriilor slăbiciuni și vicii.
Dragonilor Solari li s-a deschis ochiul spiritului și au jurat că vor recurge la orice mijloace, să împiedice planurile ucigașe, ale invadatorilor. Primul lucru ce se impunea, era trezirea spiritului de rezistență și opoziție, în ceilalți semeni ai lor. Dragu intuia că vor învinge puterile ocult, pe calea legală, fiind singura unanim acceptată de oameni și cea mai valabilă. Dacă oamenii deveneau toți convinși de primejdia ce îi paște, oculții descinși din lumea Umbrelor Reci, așa cum îi comunicase în vis Veghetoarea Eluanne, vor fi obligați să respecte condițiile impuse a fi respectate pe calea legii. Cât timp nu-și dădeau arama pe față, fiind la rândul lor obligați, să-și păstreze ascunsă adevărata identitate, trebuiau să respecte legile, care guvernau statele. Era punctul lor slab.
Își aminti, cum în urmă cu un an găsise într-o firidă din pivnița lor, un vechi hrisov, înscrisuri și hărți foarete vechi și câteva obiecte ciudate, într-un scrin mare din lemn placat cu argint, foarte frumos ornamentat. Ascunzătoarea o găsise chiar el, într-o firidă din pivniță ascunsă sub stâncile, pe care se înălța casa lor. Mai exact, chiar sub făurărie. Găsise scrinul din întâmplare. Intrase în pivniță să ia o butelcă de vin, trimis de părintele său, într-o zi de sărbătoare când veniseră câțiva musafiri, cunoscuți ai părintelui său.
Băiatul coborâse ca de obicei, scările în spirală, înguste, săpate în piatră, până în adâncul pivniței. Pivnița aceea era mai degrabă o peșteră, ce servise din strămoși celor din neamul său, pentru păstrarea proviziilor și totodată ca ascunzătoare în vremuri de invazii, într-un trecut ce se pierdea în negurile vremii.
Locuri de acest fel constituiau un secret al câtorva familii din zonă, bine păzit. Legendele locale pomeneau de de galerii submontane, bine consolidate din veacurile trecute, de către localnici, unde ascundeau cantități însemnate de provizii și totodată și locuri pe unde se retrăgeau în caz de primejdii, reușind să își înfrângă inamicii prin lipsirea de apă și hrană sau atacuri surpriză, obligându-i astfel să se retragă.
Cine nu cunoștea bine acele tuneluri nu ar fi reușit să iasă din galeriile întortocheate, adevărate labirinturi.
Auzise deseori povestindu-se de acele pivnițe subterane, deasupra cărora se ridicau casele sătenilor. Câteva au intrări ascunse, pe unde se pătrunde până în adâncul pământului și se poate ieși de cealaltă parte a munților, însă părea că nimeni nu știa cu precizie, unde. Oamenii locului nu ar fi vorbit cu străinii despre acele lucruri, nici picați cu ceară. Casa lor se afla la extremitatea micii așezări montane, pe locul cel mai înalt și mai izolat. Restul caselor micii urbe, se înșirau de-a lungul povârnișului, răzlețite de-a lungul străzii ce cobora în serpentine, de ambele părți. În spatele grădinii se termina șoseaua și casa lor era lipită cu spatele de stânci.
În prezent faurul ținea în pivniță, neprețuita licoare pe care o gusta doar în compania unor prieteni speciali. Vinul învechit de câteva decenii rămas de pe vremea când trăia tatăl său, păstrat în butelci din sticlă îmbrăcate cu o împletitură groasă din piele, frumos împodobite cu desene și încrustații care îl fascinau cu tainele simbolurilor arhaice.
Era păstrat într-o firidă ascunsă în spatele scării. Exista în pivniță sub scară o ieșire mascată de o stâncă care se înlătura cu ajutorul unui resort ascuns. Băiatul o descoperise cu ajutorul făurarului care îl luase într-o zi cu el și i-o arătase. Odată înlăturată stânca, se intra într-un mic tunel, de unde, după o cotitură începea urcușul pe niște scări care duceau sus către creastă, mult deasupra satului, în una din cavernele pe care copiii o numiseră peștera Felinarelor.
Aleseseră acel nume, fiindcă de-a lungul anevoiosului urcuș pe acea scară, existau firide unde erau fixate felinare și lumina se aprindea la intrarea în peșteră, chiar din pivnița casei. Tot scotocind curios micile firide alăturate ascunzătorii, îl intrigase una din cel mai întunecos colț al pivniței, strâmtă că părea mai degrabă o crăpătură în rocă, cu sporgențe. Își înfundase mâna în acea crăpătură, zderlindu-și pielea de colții de stâncă, pipăind interiorul care părea a se lărgi în spatele rocii crăpate și astfel, a dat cu mâna de o suprafață plană și lucioasă cu mici încrustații în relief, plăcută la pipăit. Faptul în sine l-a intrigat pe copil și cum tatăl său deja îl chema nerăbdător din capul scărilor, a lăsat totul și a alergat degrabă cu butelca în întâmpinarea lui.
- Dragule! Dragule, ce faci fătul tatii, te- ai pierdut prin pivniță? Ai găsit vinul?
- Da tătucă, l-am găsit! Iată-l!
- No, bine flăcăule! Credeam că te-ai rătăcit prin acele tainițe. Doar ț-am explicat unde să cauți, ca să nu pierzi vremea și nu te știam greu de cap.
- Ei tatucă și tu! Nu m-am pierdut, doar că e cam întunecos aici. În timpul acesta băiatul urca cu pași sprințari scara îngustă, săpată în stâncă, bine luminată de câteva lămpi încastrate în felinare de aramă, mesteșugite în atelierul făurarului și agățate pe perete. Ajuns sus cu răsuflarea accelerată, îi înmână butelca tatălui său, fericindu-se, că era în toane bune. Altfel i-ar fi ținut un discurs nu prea lung, însă presărat cu tras de urechi și chiar se minună, că acesta nu îl fitirisi nici măcar, cu o gutuie după ceafă, pentru întârziere. Faurul își scruta fiul curios și gânditor și îi aruncă o întrebare, la întâmplare.
- Dar ce tot tândăleai prin beciul acela, băiete? Mereu ești în căutare de cai verzi? N-o să găsiți comori acolo, tu cu sora ta, te asigur. Nu vei da de altceva decât de vechituri și de păianjeni orbi. Nici schelete de urieși sau de vâlve nu veți găsi, fiindcă toate acele basme după care vă dați în vânt, sunt inventate de bătrânii locului, pentru a seria copiii mici. Credeam că te-ai potolit, de când ai mai crescut și nu mai crezi în basme. Vă atrage peștera asta ca un magnet și tare mă tem, să nu dați de vrun bucluc.
- Apoi tată, oamenii bătrâni spun că e un dram de adevăr, ascuns în basmele noastre și cu toți străinii ăștia ce tot vin pe muntele nostru în căutare de comori, ce te mai miri? Nu tot de basmele noastre vechi au fost purtați prin locurile astea? Eu tare aș dori, ca ei să plece și să ne lase în pace.
- Hmm! Nu ești singurul, care ar dori, să se întâmple asta, numai că acei hultani hulpavi nu se dau duși, de bună voie. Vor să stoarcă munților și băilor ultimul gram de aur, chit că vor răscoli după el, până în măruntaiele pământului și vor trezi până și morți din somn, murmură ca pentru sine faurul. Aceia ar dori să plecăm noi, ca să-și facă meandrele nestingheriți. Hai în casă, băiete! Ești încă necopt, pentru astfel de griji.
Dragu îl contrazise în gând pe tatăl său, zicându-i că nu –i deloc necopt. Vor vedea, cu cine au de-a face! Le vor veni de hac cei din Frăția Dragonilor Stelari, împreună cu Veghetorii Intratereștri.
A doua zi după ce venise de la școală, nici nu avusese răbdare să mănânce. Grace încă nu apăruse și faurul era prea adâncit în lucru, în turnătorie, unde nu suporta să intre nimeni fără permisiunea lui, nici chiar copiii săi.
Luase cheia de la ușa cu grilaj de fier din pivniță și coborâse grăbit. Odată intrat, se îndreptă glonț, către firida din fundul pivniței, unde se găsea scrinul. Dragu presimțea, că-i pe cale să descopere o comoară demnă de a fi cercetată, chiar dacă nu era din aur.
El avea o mare pasiune pentru studiul antichităților și simbolurilor străvechi. Era adesea în căutare de cărți vechi, hrisoave și alte materiale care puteau conține informații despre tainițele din munți. Locurile din împrejurimi fuseseră atât de mult răscolite de căutătorii de comori, îngropate de strămoșii daci și de cei dinaintea dacilor, încât se credea, că nu mai există mare lucru, de descoperit.
Veniseră înarmați cu aparate complicate, aveau bani și arme și nimeni nu putea să-i oprească, fiindcă legile nu erau destul de drastice, contra acestui soi de hoți de comori și profanatori de morminte.
Băiatul studiase cu vervă, limbile vechi, cu precădere latina, în speranța că atunci când îi vor mai cădea în mână astfel de înscrisuri, să le poată descoperi tainele, cu ușurință. Visa să ajungă arheolog și să smulgă taina acestor locuri magice, unde deschisese ochii. Îi intrase în cap, că menirea lui în viață era chiar aceasta. Să apere locurile strămoșești de răul pe care hultanii cei avizi de comori erau pe cale să le comită. Împotriva naturii, a subsolului munților pe care îl otrăveau ca să-i ucidă viața și istoria și orice urmă, de bogăție.
Reușise cu greu să înlăture acel obstacol ce ascundea interiorul tainiței descoperite de el. După vreo lună de scobit cu migală stânca ce acoperea firida, reușise să găsească un mecanism ce se relevase ascuns, sub una din acele sporgențe, aparent naturale. Când dalta se lovise de ceva metalic, se produseseră niște zgomote ca de încuietori ce se deschideau cu clicuri repetate și atunci stânca se retrăsese în spatele peretelui ca un fel de ușiță culisantă și în fața privirilor extaziate ale lui Dragu se înfățișă o nișă dreptunghiulară. Pereții nișei erau perfect șlefuiți și păreau poleiți. În nișă era o lumină albă, opalescentă, ce radia din partea de sus a firidei, deși nu se vedea nici o lampă sau altă sursă.
Un scrin dintr-un lemn de culoare neagră, ornamentat cu încrustații în formă de soare, cu capac oval placat cu un material alb străcucitor, după toate aparențele, platină și pereții laterali placați cu același material ornamentat cu sori și semne complicate, cu închizătoare fină, de care era agățată o cheiță. Dragu încercă cheița și închizătura se deschise. Ridică capacul cu o emoție ce făcu să-și simtă gâtul uscat. În scrin găsi o cutie dreptunghiulară din același lemn închis la culoare cu ornamentat cu simboluri solare și când îl deschise în el găsi, un fel de hrisov ale cărui ormamente îi amintea de ornamentele găsite pe piesele tezaurului de la Pietroasa.
Datorită pasiunii pentru relicve ale culturii antiche, admirase de multe ori acele ornamente, care povesteau o istorie mult mai veche decât cea pe care el o studia în cărțile de școală și care îl facscinase. Studiase cu migală arhaicele simboluri ce aparțineau culturii pelasge și obiecte de ceramică expuse la muzeul din localitate, așa că nu se putea înșela. Hrisovul din scrinul din pivniță era scris într-o limbă veche și sub el găsi alte înscrisuri în limba latină. Luă cu sine cutia cu hrisovul și celelalte obiecte găsite și le duse a doua zi, profesorului Gabriel Dacian.
Acesta se arătă foarte entuziasmat când termină de studiat acel extraordinar document și îi spuse băiatului că tocmai aveau în mână mijlocul cel mai eficient pentru a declara zona, sit arheologic și a fi îndreptățiți să solicite devenirea ei, Patrimoniu UNESCO. Acest lucru va opri otrăvirea cu cianuri și va stopa producerea dezastrului ecologic.
Dragu se obișnuise cu contactele pe calea visului, cu Veghetorii și învățase să comunice cu ei telepatic. Era intrigat că nu reușise până în prezent, să descopere originea precisă, a interlocutorilor săi, din baza subterană.
Încercase de câteva ori prin întrebări în gând, adresate femeii care în vis i se recomandase cu numele de Eluanne. Ea îl iniția în în descoperirea tainelor ascunse în munte și a metodelor de a anihila acțiunile distrugătorilor. Îl inițiase în arta de a induce sugestii oamenilor, ca să se mobilizeze și să se opună acelor venetici cu bani mulți, care erau convinși, că totul putea fi cumpărat.
Era aceasta misiunea încredințată Dragonilor Solari. Atât Eluanne cât și Patriarhul pe care îl întâlnise doar de vreo două ori, îi spuseseră că totul trebuie să se rezolve pe calea legilor umane și pentru ai instrui, Patriarhul se materializase în peștera Grifonilor, unde le vorbise tinerilor învățându-i să-și folosească puterile minții, pentru a sugestiona oamenii, să se opună și să lupte pentru cauza lor. Le răspunsese la întrebări și promisese că va reveni. Copiii erau entuziasmați și începuseră să creadă în reușită.
El nu aflase, de unde vin și nici locul precis, unde se află acea sală secretă, unde el în vis, era teleportat de fiecare dată. Eluanne evitase să-i dea răspunsuri clare. Îi dăduse de înțeles, că va afla răspunsurile dorite, la vremea potrivită. O întrebase în legătură cu asemănarea ei izbitoare cu propria lui soră, dacă cumva, între ei există legături de sânge. Ea îi răspunsese cu un surâs blând și o privire caldă, ocrotitoare care îi crease lui, un sentiment de siguranță. Citise în ochii mari de culoare violet ai Eluannei, că presupunerea lui avea un suport real. Telepatic, ea îi transmitea că există într-adevăr o legătură veche de sânge, între ei. Deși părea ireal, descindeau din strămoși comuni și când el i-a înfățișat imaginea lui Grace pe ecranul minții, ea a privit-o cu iubire și duioșie pe fată și pentru câteva clipe păru foarte emoționată. În acele momente băiatul o scruta foarte atent. Își zise că acea emoție spontană doar o mamă sau bunică ar fi putut avea, privindu-și copilul. Pentru el însă femeia nu demonstrase acel gen de sentiment, care îl manifestase văzând imaginea lui Grace. Ciudat! Ca și cum legătura de sânge ar fi fost mult mai strânsă, între ele două.
Din fragedă pruncie fusese convins că el și Grace sunt frați buni și copii Faurului. Știa de la tatăl lor, că mama le-a murit, când Grace era foarte mică și el avea abia vreo trei ani. Nu își amintea deloc chipul mamei și nu avea amintiri precise din acea vreme, ca și cum un văl de nepătruns, i le ascundea. Începură să-i încolțească în suflet îndoieli și femeia extraterestră îi simți frământarea. El o admira pentru capacitățile extraordinare ce i le relevase, însă în inima lui simțea, că nu putea fi mama lui. Ea îi prinse mâna și îi întoarse fața către ea, privindu-l cu gravitate, apoi îi vorbi cu puterea gândului.
- Nu e momentul potrivit acum, să te lași copleșit de emoții, care te vor distrage de la misiunea ta! Vei avea răspunsuri clare la toate nedumeririle, la momentul oportun. Sora ta va avea partea ei, în această misiune ca de altfel toți cei din grupul vostru. Ea este într-adevăr, sora ta. Aveți același sânge și asta e tot ce trebuie să știi, deocamdată. Te simți pregătit să continuăm? Este necesar, ca tu să te cocentrezi și să reții tot ce vei vedea și auzi aici, pentru reușita Marelui Plan. Stăpânul sferei de Cristal te-a ales pe tine, să colaborezi cu noi în totală armonie, fiindcă doar astfel există garanția de a împiedica răul ireparabil, pe care guvernanții din Umbră ai planetei l-au pus la cale. Ei urmăresc să distrugă sufletul Pământului, care vă dă adăpost și tot ce aveți nevoie, să supraviațuiți ca nație. Au descoperit, că în adâncuri există o lume neștiută de omenirea voastră și că undeva în munții voștri se află poarta ce desparte cele două lumi. Pe acolo sosesc pe pământ entități din acea lume care vă sunt ocrotitori.
Fac eforturi mari, să vă submineze șansele, de a primi ajutor de la ocrotitorii voștri, dintotdeauna. Aveți în voi forța necesară pentru a învinge dușmanii voștri. Trebuie să învățați cum să o treziți. Tu și prietenii tăi ați învățat și veți învăța pe alții cum să o facă.
Distruderea planetei nu va fi permisă, de către Marele Sfat al Veghetorilor Intergalactici. Planeta va fi apărată mai presus de orice. Chiar dacă această omenire va dispărea distrusă, pământul trebuie să rămână propice vieții și v-a fi repopulat de o nouă omenire. Nu este aceasta prima dată. Cei ce caută să distrugă, vor fi opriți cu orice preț. Ei se tem de Sfera de Cristal care e indestructibilă în fața armelor cunoscute agresorilor tereștri.

Vizualizări: 10

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Acest text foarte frumos a primit Premiul I din cadrul concursului SF ,,Misterul din pădurea albastră" de pe site-ul Negru pe Alb şi pentru care Maria, merită felicitări multe şi sincere.

Expun și promovez!

Vă mulțumesc cu drag și prețuire!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar
Publicat de Sîrbu Ioana-Camelia 

Prenume: Ioana-Camelia
Nume: Sîrbu
Pseudonim literar: Camica
Data naşterii: 11/12/1981

Premii literare

• Menţiune la Concursul Naţional de Poezie „Traian Demetrecu” – TRADEM ediţia a XXV-a, Craiova – 2003.

• Menţiune I la Concursul Naţional de poezie şi pictură „Dor de Dor”, Cluj-Napoca – 2006

• Premiul II la secţiunea pamflet, la Festivalul Naţional de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediția a V-a, Geoagiu, jud. Hunedoara – 2015

• Premiul II, la secțiunea manuscrise, la Festivalului de poezie religioasă "Credo" - Lăpuşna 2016

Publicări

• Volumul propriu de poezii „Ceva-urile mele”, Râmnicu-Vâlcea, Editura Offsetcolor, 2008

• Publicată în antologia „Ferestre spre secolul XXI” Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2005

• Publicată în cadrul antologiei „Freamăt de timp – Freamăt libertin”, Drobeta Turnu-Severin, Editura 3D, 2007

• Publicată în „Antologie de poezie şi comentarii” de Valentina Becart, Iaşi, Editura PanEurope, 2008

• Publicată în antologia de poezie şi epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a V-a, Ploieşti, Editura LVS Crepuscul, 2012

• Publicată în antologia „Insomnii mătăsoase”, volumul II, a grupului literar „Insomnii mătăsoase”, Braşov, Editura Pastel, 2012
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-3

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Text... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Septembrie 23, 2017

...despre câteva realități pe care le constat cu trăiri de cetățean reîntors în patria-mamă. Încep cu o declarație: abia acum simt conturată iubirea de țară. Văd net diferența dintre cum o iubeam înainte și cum o iubesc acum. Înainte de a pleca în străinătate, îmi iubeam țara cu un fel de automatism. Categoric o iubeam, mă născusem iubind-o. Acum, o iubesc cu fiecare privire pe care o aștern peste pământul ei, asfaltat sau nu, cu fiecare gură de aer plin de miros de cauciucuri arse, ori de umezeala pădurii, cu fiecare pas ce mă poartă pe drumuri știute, pe care le regăsesc cu un sentiment de securitate: orice s-ar întâmpla, sunt în țara mea. O iubesc cu toți oamenii ei, buni și răi. Și cred că cei buni vor reuși să-i transforme pe ceilalți. Nu mă așteptam să mă întrebe atâta lume, cum de am revenit... Ce mă surprinde cel mai tare este nuanța de ușor - sau mai accentuat - dezgust care îmbracă întrebarea. Bine-bine, în sensul că ei, dacă ar fi plecat, nu s-ar mai fi întors. Asta am înțeles. Dar ce-or fi având împotriva întoarcerii mele? Mulți nu înțeleg cum de a acceptat soțul meu, cetățean francez, să se stabilească în România. Le spun că ideea a fost a lui, eu n-am putut decât să mă bucur infinit.http://junimeadigitala.ning.com/group/orice-dorim-sa-impartasim/forum/topics/text

FESTIVALUL LIMBII ROMÂNE – MONEASA 2017 Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 3, 2017

Urmaşilor mei Văcăreşti! Las vouă moştenire: Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei cinstire. (IenăchițăVăcărescu -1740-1797) Ediția a IV-a a Zilei Limbii Române s-a sărbătorit, într-o atmosferă românească de mare suflet, printr-un festival ce a avut loc în zilele de 30 și 31 august, în staţiunea Moneasa, jud. Arad. Organizatori au fost Revista de Informaţie şi Cultură Româno-Canadiano-Americană „STARPRESS”, condusă de Ligya Diaconescu, scriitor etalon pentru românii care trăiesc în țară, dar și în Diaspora, în colaborare cu Liga Scriitorilor Români, reprezentată de cunoscutul scriitor Alexandru Florin Țene, președintele Ligii. Invitaţii au fost cazaţi, în condiţii excelente, la hotelurile Lacul Liniştit şi Parc. Amfitrion, gazdă pentru toate activitățile festivalului, a fost scriitorul arădean Florin T. Roman. La sărbătoare au participat aproape 50 de scriitori de pe toate meleagurile românești, dar și din Diaspora. Editori, președinți de filiale judeţene ale Ligii Scriitorilor, critici de artă, directori, redactori șefi şi redactori de reviste culturale din țară și străinătate, s-au unit timp de două zile pentru a simți și vorbi românește, pentru a face schimb de experiență cu privire la dinamica limbii române și a literaturii românești la început de secol XXI. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/festivalul-limbii-rom-ne-moneasa-2017?xg_source=activity

Yehuda Amichai tradus în limba Română, premieră mondială Publicat de adrian grauenfels în August 12, 2017

 De la bun început trebuie să recunosc că numele lui nu-mi spunea mare lucru când la începutul anului 2017 i-am cules o carte de pe rafturile unui anticariat din Londra. A fost o zi în care am pescuit, cum îmi place mie să spun - doi poeți: Yehuda Amichai și Rita Dove. Apele erau tulburi. Le-am deschis cărțile și am citit din fiecare câteva poeme. Nu știam nici căror națiuni le aparțin și nici dacă sunt în viață sau nu, cu atât mai puțin valoarea. După o săptămână Rita s-a așezat în bibliotecă alături de alți autori însă Yehuda a rămas lângă mine, zi de zi, timp de șase luni. M-a fascinat înainte de toate omul pe care începeam să-l cunosc și pe care îl găseam privindu-mă și zâmbindu-mi parcă numai mie, de fiecare dată, din spatele versurilor. Relația asta de intimitate pe care o construia poezia lui ca pe o casă cu mine și pe care apoi tot el mi-o lăuda cu atâta sinceritate - chestie pe care nu o mai întâlnisem decât la Walt Whitman - m-a făcut să nu-i pot rezista și azi sunt mândru că m-am încăpățânat să-l citesc și pot spune cu mâna pe inimă că descoperirea acestuia a luat loc repede în galeria celor mai însemnate revelații din viața mea alături de nume ca Pavese, Walt Whitman cum spuneam, Yannis Ritsos, Dylan Thomas, dacă e să mă refer numai la poezia lumii. Altfel nu m-aș fi apucat ca nebunul să traduc continuu din creația acestuia. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/yehuda-amichai-tradus-n-limba-rom-n-premier-mondial

Caligrafii

cutia de conserve Postat de Dan Tipuriță în Septembrie 17, 2017

M-am născut în vremea când maşinile porneau la manivelă. Tractoarele-şi începeau lucrarea trase cu sfoara ,se muncea mult în lehamitea gândului ,se disputa viitorul în ţărâna hazardului şi chiar se trasa drumul luminii cu bezna închisorilor. Iar pentru mine, copilul de atunci, în zilele negre lupii treceau Dunărea pe o sârmă de gheaţă, în cele frumoase reuşeam cu nimic să-mi cumăr o insulă de fericire la chioşcul de vis-a-vis . Acolo se puteau procura cele mai râvnite lucruri, adică bile colorate, dopuri de pistol cu pulbere, pene, imagini pictate şi alte comori. Cutia de conserve era cea mai disputată minge, în ea păstram de pe o zi pe alta frumoasele jocuri, poarca şi ţurca, chibzuiam înălţarea rachetelor cu un pumn de carbid ,poarta de fotbal şi multe alte minunăţii dăruite cu neuitare . Și de atunci în irisul meu stă închisă o lacrimă. A lui Dumnezeu http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/cutia-de-conserve

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. Am cunoscut oameni doar cu suflet - creierul îl dăduse, la o parte, natura - , dar aveau atâta lumină în privire, încât puteau să facă inteligentă și o muscă. Am cunoscut oameni despre care nu pot spune decât… că semănau cu muzica ascunsă în nisip, cu visul ca un loc îndepărtat, cu un om pe care îl iubești, cu lumea care stă - uneori, cu pereții strâmbi când e prea multă liniște, cu frica, realitatea care ne uimește, invidia, mănușa unui boxer, egoismul sau, pur și simplu, cu o piele, susținută de oase, căreia trebuie să-i învârtești cheia.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

 

Stre-suri...

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. Cât gol trebuie să ai în tine pentru a scrie un text fracturat, fiecare bucățică reprezentând copia unui fragment de gând al altuia? Un poem nu este un os lung sau scurt(osul are onoarea sau decența de-a avea exclusiv celule proprii). Desigur, se poate spune că structura unui poem este în evoluție firească și că fiecare poate aborda ce structură dorește, existentă sau nouă. Dar, condiția rămâne aceeași - textul trebuie să-ți aparțină nu doar prin semnătură. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Cum se pregateste Romania sa celebreze Marea Unire: o tara tot mai divizata pe relatia est-vest de Cristian Pantazi -Publicat de STelu Pop în Iulie 28, 2017 

Transilvania si Banatul evolueaza cu o viteza in plus fata de restul tarii. Sudul si estul Romaniei, dar si enclava Harghita-Covasna din centru, se dezvolta cu viteza melcului. Bucurestiul, cea mai bogata regiune din estul Europei alaturi de Ilfov, devine insuportabil pentru tot mai multi cetateni dupa mandatele lui Oprescu si Firea. Cu o infrastructura precara, ce nu leaga regiunile istorice intre ele, Romania se pregateste sa celebreze o suta de ani de la Marea Unire ca o tara profund divizata pe axa est-vest. Diferentele de dezvoltare dintre est/sud si vestul Romaniei sint ingrijoratoare. Statistica e nemiloasa: vestul bogat produce tot mai mult, sudul si estul sarace consuma tot mai mult - dar in zadar. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cum-se-pregateste-romania-sa-celebreze-marea-unire-o-tara-tot-mai

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor