O poveste de-a mamei m-a urmărit de-a lungul vieţii întrebându-mă, uneori, nedumerită dacă ceea ce ne-a povestit ea de nenumărate ori a fost adevărat sau o simplă închipuire în mintea ei de copil, răscolită peste veacuri de spaime și grele trăiri.
Şi parcă insistența aceea a ei de a se face auzită s-a cerut povestită astăzi, s-a cerut ieșită din oglinda amintirilor mele şi așternută, într-un ceas de seară, în miezul acestor umile rânduri de care nu mă mai pot desprinde.
Când erau serile liniștite şi înstelate, ea ne strângea laolaltă şi își începea ,,povestea,,:
- Poate să fi avut vreo 12 ani. Era printr-o sâmbătă de toamnă şi mergeam la târg la Săveni cu o căruţă, aşa cum mergea toată lumea pe vremea aceea, că mă trimitea moş Paladi cu ulei de răsoare ca să îl vând.
Cum spuneam, eram într-o căruță plină ochi de oameni: moş Costică Şobârneţ, moş Pălăghianu, Mătuşa Grapina, moş Pânzaru, nici nu mai ştiu câţi mai erau.
Tot vorbeam noi, râdeam, ba de una, ba de alta, când deodată am rămas cu toții înlemniți de ceea ce vedeam înaintea noastră.
Prin Ştiubeni, dintr-o dată, a apărut parcă de nicăieri o arătare aşa de ciudată că ne-a îngheţat sângele în trup tuturora. Ce era? Doamne, iartă-mă! Era un fel de femeie îmbrăcată cu o cămeşă lungă, curată, albă ca zăpada, din in, cusută cu flori negre şi roşii, cu o cartinţă ţesută în stative, cu un brâu strâns la mijloc.
De departe parcă era o Sfântă din poveştile pe care mi le spunea Mătuşa Pălădoaia când eram mică, dar când a ajuns lângă căruţă am văzut-o aşa cum vă văd pe voi. Şi era ca neoamenii. De sub catrinţă îi ieşeau nişte picioare subţiri ca de oaie, terminate cu copite, iar mâinile le ţinea înainte şi le avea întoarse în jos de la încheietură.
Atunci am băgat noi de seamă că de fapt nici mâinile nu erau mâini, ci erau nişte cioturi ca picioarele de oaie şi se terminau tot cu nişte copite .
La aşa arătare nu ne-am aşteptat niciunul, mai ales noi, cei mici, că tocmai ce ne spăimântasem de vorbele bătrânilor care, pe drum, ne povesteau întruna întâmplări despre Holeră. Credeam că-s poveşti de ale lor.
Şi ziceau că s-o auzit vești, din om în om, cum Holera umbla toată ziua prin sate, pe uliţe şi uneori chiar intră în casele oamenilor ca să le ceară de mâncare.
Lumea îi dădeau de frică, însă ea nu mulțumea nimănui, niciodată şi lasă în urmă inimi negre de supărare, pentru că dacă alegea o casă de om şi intra înăuntru toţi copchii acelora mureau de holeră.
-Era un fel de bătaie de soartă, ca niște păcate grele care se abăteau asupra creştinilor acelora, ziceau bătrânii şi îşi făceau cruce, scuipându-şi în sân de ,,ducă-se pe pustii,,.
-Doamne, păzeşte-ne şi ne apără, murmurau ei cu frică de Dumnezeu.
-Când am văzut-o, continua mama, nimeni nu a scos un cuvânt, am stat înlemniți cu toţii şi ne-am uitat la dânsa ca stanele de piatră. Așteptam fără de grai să vedem cum s-o termina povestea asta.
Ea nici nu s-a uitat la noi, de parcă nu ne vedea. Mergea aşa, ca și cum nu ştia unde-i sau încotro anume o duce Dumnezeu.
Deodată, cum a luat-o ușurel pe lângă căruţă, am văzut-o cum se urca înspre cer şi se destrăma încet, înceeet, ca un fum albăstrui.
După ce a dispărut arătarea de tot, cei bătrâni ne-au întrebat pe noi, cei mai mici, dacă am văzut asta, parcă vroiau să se convingă dacă a fost doar o închipuire de-a lor. Am dat din cap că da, am văzut-o cu toţii. Nu mai aveam nici grai. Ne simţeam mâinile şi picioarele de lemn. Cred că nu aş fi putut să fac vreun pas de frică la ora aceea.
Mă simțeam paralizată şi chiar am început să-mi mişc uşor mâinile, picioarele, capu`, să vedem dacă mai pot să mă urnesc din loc, dacă nu cumva m-a înlemnit aşa cum povesteau oamenii că face Holera, dacă o superi.
-Taci, Lenţă, cu poveştile astea că-i sperii pe ăştia mici...O fi fost o femeie necăjită şi voi nu aţi întrebat-o măcar: hei, lele, cine eşti? De unde vii şi unde te duci? Vi s-o părut...
-Doamne, Niculai, da` moş Costache Şobârneţ e om bătrân şi destul de ispravă şi încă trăieşte. Întreabă-l! Doar nu-s nebună. Mi-aduc aminte că toţi au început să vorbească şi să se mire şi ne-o zis nouă, celor mici: aiasta a fost Holera. Să nu uitaţi niciodată, cât aţi trăi! Uite, aţi văzut ce nu o să vadă multă lume vreodată. Ne mai ziceau ei că de la o vreme, de când lumea s-o înrăit, Holera tot apare pe drumuri, că o trimite Dumnezeu să vadă ce mai fac cei de pe pământ. Acuma de ce-o fi dispărut aşa, de ce s-o fi urcat la cer, nu ştiu. Dar îmi amintesc, aşa, ca prin vis cum moş Pălăghianu, când a văzut-o, ne făcea semn nouă, copiilor, cu degetu` pe gură să nu vorbim, că ar fi vorbit odată cineva cu ea şi o rămas fără grai.
-Apoi, poate era bine să vorbeşti tu cu dânsa, Lenţă, că tu şi aşa vorbeşti prea mult, râdea hâtru moşul Niculae, fratele mai mic al mamei.
-Eeeii, Niculai, tu numai să râzi de om ştii, se supăra mama, și continua povestea ei cu uleiul, cum l-a vândut, cum s-a târguit şi pentru ultimul bănuţ cu negustorii din târg, pentru că îl ştia pe moş Palade zgârcit şi cu pumnul cam greu.
-Las-o să spună, măi, Niculaie . Ce ai tu cu ea? Ce, ea îi bucuroasă? Ce să facă dacă o făcut-o mama când umblau copchii cu uratu`? îi lua apărarea sora ei mai mare, mătuşa Maria, Butnăriţa.
Mama avea ,,un dinte,,- cum s-ar spune, faţă de mătuşa Maria, sora ei mai mare, pentru că în copilărie, mama fiind cea mai mică dintre fete şi cea mai obraznică(după cum singură recunoștea asta), a fost dată de suflet unor bătrâni fără de copii, care aveau pământ și multă avere, la câmp. la Neculcea, cu rostul să o crească dar să le și fie ajutor la bătrânețe.
Moș Paladi au luat-o mai mult ca să le lucreze pământul, să le crească animalele, să cosească, să are, o foloseau ca pe o slugă, dar mătușa Pălădoaia ținea la ea ca la o adevărată fiică și se mai certa cu moșu` pentru ea. Oare nu o vedea că era singură și amărâtă? Ce putere putea să aibă un suflet de copchil?
Când a fost lăsată la moş Palade, avea vreo 5 ani şi tot aştepta să vină cineva să o ia ,,acasă,, în sat cu lumea, cum ne zicea ea mereu.: ,,Oameni din Tărășanii mei, da` eu a cui sunt?,, Culmea a fost că n-a mai venit nimeni după dânsa şi a trăit cu o adâncă durere şi cu un mare semn de întrebare, de ce a fost aleasă tocmai ea , de ce nu a avut loc lângă ceilalți frați şi a fost condamnată la o viată străină, care parcă nu era a ei, într-un cătun izolat, slugă pe lângă doi bătrâni.
Doar a fost dusă acolo să muncească, nu să se bucure de copilărie, de viaţă, așa le-a fost înțelegerea cu părinții, de fapt cu mama adevărată, pentru că tatăl le murise în război. Mama ei, ologise de picioare și s-a trezit singură, cu 5 copii pe cap, așa că propunerea bătrânilor a fost ca o mană cerească pentru că nu știa cum să mai scape măcar de unul din suflete, care era o gură în plus de hrănit.
Toate sechelele astea cu care a rămas din copilăria ei nefericită, noi, le-am simțit în austeritatea cu care se purta, prin tonul ridicat cu care ni se adresa, numai că dincolo de aceste vorbe dure, răstite, a muncit cât șapte ca să ne știe undeva, departe de locurile acelea pustii care ei nu i-au plăcut şi mereu ne îndemna să învățam, să învățăm că numai așa puteam scăpa.
-Doamne, cât aţi învăţat şi tot nu ştiţi nimica! Dacă m-ar fi dat mai mult la scoală moşu`, cred aş fi condus lumea, ne zicea ea înciudată când noi greșeam cu câte ceva.
Toți o îndrăgeam şi mereu așteptam, cu sufletul la gură, să ne mai povestească din amintirile ei. Niciodată nu ne-a plictisit chiar dacă auzeam aceeași poveste de zeci de ori.
Ştia să spună lucrurile într-un anume fel, încât parcă uitai că ţi l-a mai spus și altădată.

Din perdeaua timpului chipul ei plecat mă privește o clipă, apoi dispare mulțumită fiind că povestea asta a ei cu Holera nu mai este o simplă închipuire.
Acea Holeră hidoasă a răzbătut cu mâinile ei întoarse, în mine, apoi mi-a tropăit o vreme cu duritatea copitelor în suflet, făcându-mă să aștern aceste rânduri şi îndemnându-le să zboare, sus, până la ea, înspre zarea înaltă şi albastră.
Acolo unde se nasc fluturii cu trupuri de ape și izvoare.

Vizualizări: 30

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Expun, promovez și acord o steluță! Felicitări!

multumesc, doamna Ileana!

Am citit cu sufletul la gură acest text. Este extraordinar! Felicitări!

multumesc mult!

Superbă foaie de amintire și literatură. Apreciez astfel de povești. Mulțumim pentru împărtășire!

multumesc! ma bucur daca a placut.

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV, George Ionita
Publicat de george ionita
în Martie 27, 2017

Debutul literar are loc în anul 2000, după întâlnirea cu vechiul coleg
de liceu şi prieten, Mihail I. Vlad, care coordonează apariţia
volumului de poezie "Panta Rhei", la editura Macarie. Prefaţa cărţii
este făcută de scriitorul Cezar Ivanescu, care spune printre
altele:"George Ioniţă scrie o inteligentă poezie de notaţie", adăugând
apoi: "Poet autentic la nivelul trăirii, de o sinceritate
debordantă"... Apariţia volumului este consemnata în publicaţiile
locale, Jurnalul de Dâmboviţa, sub semnătura regretatului Mihail I.
Vlad, Oglinda de Dâmboviţa ( Maximca Grasu). Următorul volum de poezie
apare în anul 2001 - "Umbre", la aceeaşi editură Macarie, coperta şi
ilustraţiile aparţinând pictorului Cornel Ionescu. "Prizonierul unei
clipe" apare în anul 2003 cu o prefaţă semnată de George Sânteprean,
care remarca: "George Ioniţă cunoaşte meşteşugul "de a ciopli"vocabule,
de a adulmeca sensul cuvântului şi de a-i ritma respiraţia".

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-george-ionita

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

128 de ani de la moartea lui EMINESCU
Postat de ION IONESCU-BUCOVU în Iunie 13, 2017

În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualităţii româneşti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de străbătut un drum anevoios, până la tragic, între anii acumulărilor şi formaţiei filozofice şi ştiinţifice, apoi chinuiţii şi ameninţaţii ani de slujbaş, în sfârşit, neînduplecaţii ani care i-au măcinat existenţa fizică, în ultima parte a vieţii, prăbuşindu-l definitiv.
Cred că Eminescu-omul, viaţa lui, e greu de descifrat după 128 de ani de la moarte.. Mai bine să lăsăm mărturiile contemporanilor care l-au cunoscut să vorbească. Deși mărturiile lor au pus preț mai mult pe cancanuri, scoțând în relief partea exotică a vieții lui.
El nu a apărut pe un sol arid. În familia lui era o efervescenţă culturală. Se vorbeau câteva limbi, căminarul avea o bibliotecă bogată. Şi mai presus de orice voia ca fiii lui să înveţe carte. Apoi mamă-sa iubea folclorul, le spunea basme, le cânta şi îi încânta cu snoave, proverbe şi eresuri. Şi copilul Eminescu a îndrăgit natura Ipoteştilor, pădurea, lacurile, dealurile, câmpul, ciobanii, prisăcarii, ţapinarii. continuare...
http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/128-de-ani-de-la-moartea-lui-eminescu

Caligrafii

Eminescu - definiţii Postat de Florin T. Roman în Iunie 14, 2017

Pentru sufletul acestui neam, izvorât din lacrimă de sânge şi deprins a suspina şi-a plânge, Eminescu-i rană şi balsam.

Pentru oamenii acestui plai, care şi-au păstrat credinţa vie şi trăiesc cu dor de veşnicie, Eminescu-i un crâmpei de rai.

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/eminescu-defini-ii

Podul
Publicat de Agafia Dragan în Mai 17, 2017 
Gândurile se îmbinau cu prezentul şi amintirile în mintea ei, în aceea zi când după atâţia ani îşi adunase curajul să se întoarcă, poate nu era decât o scuză a amânărilor repetate, fără un motiv bine conturat. Pădurea respira aramă, era toamnă. Un sentiment de lipsă se cuibărise în ea, ca şi cum drumul străbătut de atâtea ori nu mai era acelaşi. Ce lipsea nu putea să realizeze, nimic nu se schimbase, doar ea pierduse fărâma aceea de suflet unde putea să regăsească fata cu ochii de chihlimbar. Şi apa Gurghiului îşi schimbase matca de la inundaţie.  
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/podul

Stre-suri...

Adevărul din Monitorul Neoficial Publicat de ileana popescu bâldea în Iunie 15, 2017

Ascult muzică. Nimic neobișnuit sau ciudat. Urmăresc reacții la situația politică pe toate posturile de televiziune. Din când în când țintuiesc umbrele de pe pereți și jucăriile în dezordine ale unei feline. Citesc comentarii pe Facebook, privesc afișe, stări, flori, încerc să înțeleg miezul poemelor și sufletul oamenilor. Toate acestea le fac în același timp, ca și cum creierul meu este setat să fie peste tot, deodată, sau… ca și cum răbdarea mă lasă și intuiesc finalul din ceva anume fără ca el să se fi întâmplat încă. Poate revolta îmi grăbește fuga dintr-o zonă în alta, poate neputința de a accepta machiavelismul uman mă face să fiu călător grăbit printre capcanele lumii. Da, capcane! Cum să numești altfel o situație, o imagine, o atitudine reprobabilă? continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/adevarul-din-monitorul-neoficial

de unde Doamne atâta democraţie Postat de Calotescu Tudor Gheorghe în Iunie 13, 2017

când împãrãţia Ta e ÎMPÃRÃŢIE şi raiul şi iadul poate şi trecerile dintr-o dimensiune în alta au reguli stricte şi paznici rezistenţi la mitã probabil nu e nevoie nici de DNA spun probabil pentru cã de Codruţa nu scapã nimeni dar mã tot întreb ca un prost în dezvoltare de unde pânã unde este atât niciunde şi apoi numãr atomii precum un contabil responsabil de ordonarea creditelor fãrã numãrãtori paralele de tip electoral doar crude balanţe peste crude balanţe cu nimicul pe talere într-un veşnic dezechilibru perfect http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/de-unde-doamne-at-ta-democra-ie

 

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor