O poveste de-a mamei m-a urmărit de-a lungul vieţii întrebându-mă, uneori, nedumerită dacă ceea ce ne-a povestit ea de nenumărate ori a fost adevărat sau o simplă închipuire în mintea ei de copil, răscolită peste veacuri de spaime și grele trăiri.
Şi parcă insistența aceea a ei de a se face auzită s-a cerut povestită astăzi, s-a cerut ieșită din oglinda amintirilor mele şi așternută, într-un ceas de seară, în miezul acestor umile rânduri de care nu mă mai pot desprinde.
Când erau serile liniștite şi înstelate, ea ne strângea laolaltă şi își începea ,,povestea,,:
- Poate să fi avut vreo 12 ani. Era printr-o sâmbătă de toamnă şi mergeam la târg la Săveni cu o căruţă, aşa cum mergea toată lumea pe vremea aceea, că mă trimitea moş Paladi cu ulei de răsoare ca să îl vând.
Cum spuneam, eram într-o căruță plină ochi de oameni: moş Costică Şobârneţ, moş Pălăghianu, Mătuşa Grapina, moş Pânzaru, nici nu mai ştiu câţi mai erau.
Tot vorbeam noi, râdeam, ba de una, ba de alta, când deodată am rămas cu toții înlemniți de ceea ce vedeam înaintea noastră.
Prin Ştiubeni, dintr-o dată, a apărut parcă de nicăieri o arătare aşa de ciudată că ne-a îngheţat sângele în trup tuturora. Ce era? Doamne, iartă-mă! Era un fel de femeie îmbrăcată cu o cămeşă lungă, curată, albă ca zăpada, din in, cusută cu flori negre şi roşii, cu o cartinţă ţesută în stative, cu un brâu strâns la mijloc.
De departe parcă era o Sfântă din poveştile pe care mi le spunea Mătuşa Pălădoaia când eram mică, dar când a ajuns lângă căruţă am văzut-o aşa cum vă văd pe voi. Şi era ca neoamenii. De sub catrinţă îi ieşeau nişte picioare subţiri ca de oaie, terminate cu copite, iar mâinile le ţinea înainte şi le avea întoarse în jos de la încheietură.
Atunci am băgat noi de seamă că de fapt nici mâinile nu erau mâini, ci erau nişte cioturi ca picioarele de oaie şi se terminau tot cu nişte copite .
La aşa arătare nu ne-am aşteptat niciunul, mai ales noi, cei mici, că tocmai ce ne spăimântasem de vorbele bătrânilor care, pe drum, ne povesteau întruna întâmplări despre Holeră. Credeam că-s poveşti de ale lor.
Şi ziceau că s-o auzit vești, din om în om, cum Holera umbla toată ziua prin sate, pe uliţe şi uneori chiar intră în casele oamenilor ca să le ceară de mâncare.
Lumea îi dădeau de frică, însă ea nu mulțumea nimănui, niciodată şi lasă în urmă inimi negre de supărare, pentru că dacă alegea o casă de om şi intra înăuntru toţi copchii acelora mureau de holeră.
-Era un fel de bătaie de soartă, ca niște păcate grele care se abăteau asupra creştinilor acelora, ziceau bătrânii şi îşi făceau cruce, scuipându-şi în sân de ,,ducă-se pe pustii,,.
-Doamne, păzeşte-ne şi ne apără, murmurau ei cu frică de Dumnezeu.
-Când am văzut-o, continua mama, nimeni nu a scos un cuvânt, am stat înlemniți cu toţii şi ne-am uitat la dânsa ca stanele de piatră. Așteptam fără de grai să vedem cum s-o termina povestea asta.
Ea nici nu s-a uitat la noi, de parcă nu ne vedea. Mergea aşa, ca și cum nu ştia unde-i sau încotro anume o duce Dumnezeu.
Deodată, cum a luat-o ușurel pe lângă căruţă, am văzut-o cum se urca înspre cer şi se destrăma încet, înceeet, ca un fum albăstrui.
După ce a dispărut arătarea de tot, cei bătrâni ne-au întrebat pe noi, cei mai mici, dacă am văzut asta, parcă vroiau să se convingă dacă a fost doar o închipuire de-a lor. Am dat din cap că da, am văzut-o cu toţii. Nu mai aveam nici grai. Ne simţeam mâinile şi picioarele de lemn. Cred că nu aş fi putut să fac vreun pas de frică la ora aceea.
Mă simțeam paralizată şi chiar am început să-mi mişc uşor mâinile, picioarele, capu`, să vedem dacă mai pot să mă urnesc din loc, dacă nu cumva m-a înlemnit aşa cum povesteau oamenii că face Holera, dacă o superi.
-Taci, Lenţă, cu poveştile astea că-i sperii pe ăştia mici...O fi fost o femeie necăjită şi voi nu aţi întrebat-o măcar: hei, lele, cine eşti? De unde vii şi unde te duci? Vi s-o părut...
-Doamne, Niculai, da` moş Costache Şobârneţ e om bătrân şi destul de ispravă şi încă trăieşte. Întreabă-l! Doar nu-s nebună. Mi-aduc aminte că toţi au început să vorbească şi să se mire şi ne-o zis nouă, celor mici: aiasta a fost Holera. Să nu uitaţi niciodată, cât aţi trăi! Uite, aţi văzut ce nu o să vadă multă lume vreodată. Ne mai ziceau ei că de la o vreme, de când lumea s-o înrăit, Holera tot apare pe drumuri, că o trimite Dumnezeu să vadă ce mai fac cei de pe pământ. Acuma de ce-o fi dispărut aşa, de ce s-o fi urcat la cer, nu ştiu. Dar îmi amintesc, aşa, ca prin vis cum moş Pălăghianu, când a văzut-o, ne făcea semn nouă, copiilor, cu degetu` pe gură să nu vorbim, că ar fi vorbit odată cineva cu ea şi o rămas fără grai.
-Apoi, poate era bine să vorbeşti tu cu dânsa, Lenţă, că tu şi aşa vorbeşti prea mult, râdea hâtru moşul Niculae, fratele mai mic al mamei.
-Eeeii, Niculai, tu numai să râzi de om ştii, se supăra mama, și continua povestea ei cu uleiul, cum l-a vândut, cum s-a târguit şi pentru ultimul bănuţ cu negustorii din târg, pentru că îl ştia pe moş Palade zgârcit şi cu pumnul cam greu.
-Las-o să spună, măi, Niculaie . Ce ai tu cu ea? Ce, ea îi bucuroasă? Ce să facă dacă o făcut-o mama când umblau copchii cu uratu`? îi lua apărarea sora ei mai mare, mătuşa Maria, Butnăriţa.
Mama avea ,,un dinte,,- cum s-ar spune, faţă de mătuşa Maria, sora ei mai mare, pentru că în copilărie, mama fiind cea mai mică dintre fete şi cea mai obraznică(după cum singură recunoștea asta), a fost dată de suflet unor bătrâni fără de copii, care aveau pământ și multă avere, la câmp. la Neculcea, cu rostul să o crească dar să le și fie ajutor la bătrânețe.
Moș Paladi au luat-o mai mult ca să le lucreze pământul, să le crească animalele, să cosească, să are, o foloseau ca pe o slugă, dar mătușa Pălădoaia ținea la ea ca la o adevărată fiică și se mai certa cu moșu` pentru ea. Oare nu o vedea că era singură și amărâtă? Ce putere putea să aibă un suflet de copchil?
Când a fost lăsată la moş Palade, avea vreo 5 ani şi tot aştepta să vină cineva să o ia ,,acasă,, în sat cu lumea, cum ne zicea ea mereu.: ,,Oameni din Tărășanii mei, da` eu a cui sunt?,, Culmea a fost că n-a mai venit nimeni după dânsa şi a trăit cu o adâncă durere şi cu un mare semn de întrebare, de ce a fost aleasă tocmai ea , de ce nu a avut loc lângă ceilalți frați şi a fost condamnată la o viată străină, care parcă nu era a ei, într-un cătun izolat, slugă pe lângă doi bătrâni.
Doar a fost dusă acolo să muncească, nu să se bucure de copilărie, de viaţă, așa le-a fost înțelegerea cu părinții, de fapt cu mama adevărată, pentru că tatăl le murise în război. Mama ei, ologise de picioare și s-a trezit singură, cu 5 copii pe cap, așa că propunerea bătrânilor a fost ca o mană cerească pentru că nu știa cum să mai scape măcar de unul din suflete, care era o gură în plus de hrănit.
Toate sechelele astea cu care a rămas din copilăria ei nefericită, noi, le-am simțit în austeritatea cu care se purta, prin tonul ridicat cu care ni se adresa, numai că dincolo de aceste vorbe dure, răstite, a muncit cât șapte ca să ne știe undeva, departe de locurile acelea pustii care ei nu i-au plăcut şi mereu ne îndemna să învățam, să învățăm că numai așa puteam scăpa.
-Doamne, cât aţi învăţat şi tot nu ştiţi nimica! Dacă m-ar fi dat mai mult la scoală moşu`, cred aş fi condus lumea, ne zicea ea înciudată când noi greșeam cu câte ceva.
Toți o îndrăgeam şi mereu așteptam, cu sufletul la gură, să ne mai povestească din amintirile ei. Niciodată nu ne-a plictisit chiar dacă auzeam aceeași poveste de zeci de ori.
Ştia să spună lucrurile într-un anume fel, încât parcă uitai că ţi l-a mai spus și altădată.

Din perdeaua timpului chipul ei plecat mă privește o clipă, apoi dispare mulțumită fiind că povestea asta a ei cu Holera nu mai este o simplă închipuire.
Acea Holeră hidoasă a răzbătut cu mâinile ei întoarse, în mine, apoi mi-a tropăit o vreme cu duritatea copitelor în suflet, făcându-mă să aștern aceste rânduri şi îndemnându-le să zboare, sus, până la ea, înspre zarea înaltă şi albastră.
Acolo unde se nasc fluturii cu trupuri de ape și izvoare.

Vizualizări: 32

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Expun, promovez și acord o steluță! Felicitări!

multumesc, doamna Ileana!

Am citit cu sufletul la gură acest text. Este extraordinar! Felicitări!

multumesc mult!

Superbă foaie de amintire și literatură. Apreciez astfel de povești. Mulțumim pentru împărtășire!

multumesc! ma bucur daca a placut.

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar
Publicat de Sîrbu Ioana-Camelia 

Prenume: Ioana-Camelia
Nume: Sîrbu
Pseudonim literar: Camica
Data naşterii: 11/12/1981

Premii literare

• Menţiune la Concursul Naţional de Poezie „Traian Demetrecu” – TRADEM ediţia a XXV-a, Craiova – 2003.

• Menţiune I la Concursul Naţional de poezie şi pictură „Dor de Dor”, Cluj-Napoca – 2006

• Premiul II la secţiunea pamflet, la Festivalul Naţional de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediția a V-a, Geoagiu, jud. Hunedoara – 2015

• Premiul II, la secțiunea manuscrise, la Festivalului de poezie religioasă "Credo" - Lăpuşna 2016

Publicări

• Volumul propriu de poezii „Ceva-urile mele”, Râmnicu-Vâlcea, Editura Offsetcolor, 2008

• Publicată în antologia „Ferestre spre secolul XXI” Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2005

• Publicată în cadrul antologiei „Freamăt de timp – Freamăt libertin”, Drobeta Turnu-Severin, Editura 3D, 2007

• Publicată în „Antologie de poezie şi comentarii” de Valentina Becart, Iaşi, Editura PanEurope, 2008

• Publicată în antologia de poezie şi epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a V-a, Ploieşti, Editura LVS Crepuscul, 2012

• Publicată în antologia „Insomnii mătăsoase”, volumul II, a grupului literar „Insomnii mătăsoase”, Braşov, Editura Pastel, 2012
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-3

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Text... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Septembrie 23, 2017

...despre câteva realități pe care le constat cu trăiri de cetățean reîntors în patria-mamă. Încep cu o declarație: abia acum simt conturată iubirea de țară. Văd net diferența dintre cum o iubeam înainte și cum o iubesc acum. Înainte de a pleca în străinătate, îmi iubeam țara cu un fel de automatism. Categoric o iubeam, mă născusem iubind-o. Acum, o iubesc cu fiecare privire pe care o aștern peste pământul ei, asfaltat sau nu, cu fiecare gură de aer plin de miros de cauciucuri arse, ori de umezeala pădurii, cu fiecare pas ce mă poartă pe drumuri știute, pe care le regăsesc cu un sentiment de securitate: orice s-ar întâmpla, sunt în țara mea. O iubesc cu toți oamenii ei, buni și răi. Și cred că cei buni vor reuși să-i transforme pe ceilalți. Nu mă așteptam să mă întrebe atâta lume, cum de am revenit... Ce mă surprinde cel mai tare este nuanța de ușor - sau mai accentuat - dezgust care îmbracă întrebarea. Bine-bine, în sensul că ei, dacă ar fi plecat, nu s-ar mai fi întors. Asta am înțeles. Dar ce-or fi având împotriva întoarcerii mele? Mulți nu înțeleg cum de a acceptat soțul meu, cetățean francez, să se stabilească în România. Le spun că ideea a fost a lui, eu n-am putut decât să mă bucur infinit.http://junimeadigitala.ning.com/group/orice-dorim-sa-impartasim/forum/topics/text

FESTIVALUL LIMBII ROMÂNE – MONEASA 2017 Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 3, 2017

Urmaşilor mei Văcăreşti! Las vouă moştenire: Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei cinstire. (IenăchițăVăcărescu -1740-1797) Ediția a IV-a a Zilei Limbii Române s-a sărbătorit, într-o atmosferă românească de mare suflet, printr-un festival ce a avut loc în zilele de 30 și 31 august, în staţiunea Moneasa, jud. Arad. Organizatori au fost Revista de Informaţie şi Cultură Româno-Canadiano-Americană „STARPRESS”, condusă de Ligya Diaconescu, scriitor etalon pentru românii care trăiesc în țară, dar și în Diaspora, în colaborare cu Liga Scriitorilor Români, reprezentată de cunoscutul scriitor Alexandru Florin Țene, președintele Ligii. Invitaţii au fost cazaţi, în condiţii excelente, la hotelurile Lacul Liniştit şi Parc. Amfitrion, gazdă pentru toate activitățile festivalului, a fost scriitorul arădean Florin T. Roman. La sărbătoare au participat aproape 50 de scriitori de pe toate meleagurile românești, dar și din Diaspora. Editori, președinți de filiale judeţene ale Ligii Scriitorilor, critici de artă, directori, redactori șefi şi redactori de reviste culturale din țară și străinătate, s-au unit timp de două zile pentru a simți și vorbi românește, pentru a face schimb de experiență cu privire la dinamica limbii române și a literaturii românești la început de secol XXI. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/festivalul-limbii-rom-ne-moneasa-2017?xg_source=activity

Yehuda Amichai tradus în limba Română, premieră mondială Publicat de adrian grauenfels în August 12, 2017

 De la bun început trebuie să recunosc că numele lui nu-mi spunea mare lucru când la începutul anului 2017 i-am cules o carte de pe rafturile unui anticariat din Londra. A fost o zi în care am pescuit, cum îmi place mie să spun - doi poeți: Yehuda Amichai și Rita Dove. Apele erau tulburi. Le-am deschis cărțile și am citit din fiecare câteva poeme. Nu știam nici căror națiuni le aparțin și nici dacă sunt în viață sau nu, cu atât mai puțin valoarea. După o săptămână Rita s-a așezat în bibliotecă alături de alți autori însă Yehuda a rămas lângă mine, zi de zi, timp de șase luni. M-a fascinat înainte de toate omul pe care începeam să-l cunosc și pe care îl găseam privindu-mă și zâmbindu-mi parcă numai mie, de fiecare dată, din spatele versurilor. Relația asta de intimitate pe care o construia poezia lui ca pe o casă cu mine și pe care apoi tot el mi-o lăuda cu atâta sinceritate - chestie pe care nu o mai întâlnisem decât la Walt Whitman - m-a făcut să nu-i pot rezista și azi sunt mândru că m-am încăpățânat să-l citesc și pot spune cu mâna pe inimă că descoperirea acestuia a luat loc repede în galeria celor mai însemnate revelații din viața mea alături de nume ca Pavese, Walt Whitman cum spuneam, Yannis Ritsos, Dylan Thomas, dacă e să mă refer numai la poezia lumii. Altfel nu m-aș fi apucat ca nebunul să traduc continuu din creația acestuia. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/yehuda-amichai-tradus-n-limba-rom-n-premier-mondial

Caligrafii

cutia de conserve Postat de Dan Tipuriță în Septembrie 17, 2017

M-am născut în vremea când maşinile porneau la manivelă. Tractoarele-şi începeau lucrarea trase cu sfoara ,se muncea mult în lehamitea gândului ,se disputa viitorul în ţărâna hazardului şi chiar se trasa drumul luminii cu bezna închisorilor. Iar pentru mine, copilul de atunci, în zilele negre lupii treceau Dunărea pe o sârmă de gheaţă, în cele frumoase reuşeam cu nimic să-mi cumăr o insulă de fericire la chioşcul de vis-a-vis . Acolo se puteau procura cele mai râvnite lucruri, adică bile colorate, dopuri de pistol cu pulbere, pene, imagini pictate şi alte comori. Cutia de conserve era cea mai disputată minge, în ea păstram de pe o zi pe alta frumoasele jocuri, poarca şi ţurca, chibzuiam înălţarea rachetelor cu un pumn de carbid ,poarta de fotbal şi multe alte minunăţii dăruite cu neuitare . Și de atunci în irisul meu stă închisă o lacrimă. A lui Dumnezeu http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/cutia-de-conserve

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. Am cunoscut oameni doar cu suflet - creierul îl dăduse, la o parte, natura - , dar aveau atâta lumină în privire, încât puteau să facă inteligentă și o muscă. Am cunoscut oameni despre care nu pot spune decât… că semănau cu muzica ascunsă în nisip, cu visul ca un loc îndepărtat, cu un om pe care îl iubești, cu lumea care stă - uneori, cu pereții strâmbi când e prea multă liniște, cu frica, realitatea care ne uimește, invidia, mănușa unui boxer, egoismul sau, pur și simplu, cu o piele, susținută de oase, căreia trebuie să-i învârtești cheia.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

 

Stre-suri...

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. Cât gol trebuie să ai în tine pentru a scrie un text fracturat, fiecare bucățică reprezentând copia unui fragment de gând al altuia? Un poem nu este un os lung sau scurt(osul are onoarea sau decența de-a avea exclusiv celule proprii). Desigur, se poate spune că structura unui poem este în evoluție firească și că fiecare poate aborda ce structură dorește, existentă sau nouă. Dar, condiția rămâne aceeași - textul trebuie să-ți aparțină nu doar prin semnătură. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Cum se pregateste Romania sa celebreze Marea Unire: o tara tot mai divizata pe relatia est-vest de Cristian Pantazi -Publicat de STelu Pop în Iulie 28, 2017 

Transilvania si Banatul evolueaza cu o viteza in plus fata de restul tarii. Sudul si estul Romaniei, dar si enclava Harghita-Covasna din centru, se dezvolta cu viteza melcului. Bucurestiul, cea mai bogata regiune din estul Europei alaturi de Ilfov, devine insuportabil pentru tot mai multi cetateni dupa mandatele lui Oprescu si Firea. Cu o infrastructura precara, ce nu leaga regiunile istorice intre ele, Romania se pregateste sa celebreze o suta de ani de la Marea Unire ca o tara profund divizata pe axa est-vest. Diferentele de dezvoltare dintre est/sud si vestul Romaniei sint ingrijoratoare. Statistica e nemiloasa: vestul bogat produce tot mai mult, sudul si estul sarace consuma tot mai mult - dar in zadar. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cum-se-pregateste-romania-sa-celebreze-marea-unire-o-tara-tot-mai

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor