Relația dintre ei se consumase până la punctul unde simțeau amândoi că nu mai aveau ce să-și spună. Lumile lor se canalizaseră pe coordonate într-atât de diferite, încât nu făceau decât să se îndepărteze. Monica era lingvistă, el - sportiv. Ea se adâncea în lecturi care îi lărgeau orizontul și îi sporeau setea de cunoaștere, el se simplifica vădit, antrenat în cercuri de masculi musculoși, care petreceau după competiții, în companii destul de pestrițe. Monica fusese de câteva ori, la astfel de întâlniri, și stătuse retrasă, fără a găsi măcar un singur partener de conversație. Se simțise total în afara grupului ce părea de o coeziune ale cărei taine îi erau de nepătruns. Nu pricepea mare lucru din vocabularul și expresiile folosite, glumele i se păreau deplasate, aveau un comportament lipsit de rafinament, uneori chiar și de control, și Monica hotărâse să se țină deoparte. Întâlnirile cu Traian continuaseră, dar simțeau amândoi că nu mai era loc de nimic, între ei. Până în ziua în care au mers unul lângă altul fără a-și adresa vreo vorbă, după care nu s-au mai căutat. N-a fost nicio suferință, s-a petrecut o descreștere constantă, fără șocuri, încât momentul final a însemnat, cu adevărat, un zero absolut.
De atunci, tânăra nu-și mai dorise un "boy-friend". Simțea nevoia să respire liberă și considerase că focalizarea pe studiile de final de facultate reclama ca mintea să-i fie liberă de alte preocupări. Avea rezultate bune, profesorii o apreciau. Lucrarea de licență îi consuma destul timp, mai avea de muncit și la proiecte pentru diverse participări la simpozioane și întâlniri literare, iar editura cu care colabora o zorea să-i scoată al doilea volum de versuri. În seria ei, nu avea niciun coleg care să-i fi atras atenția. Poate un singur poet. Dar nu făcea decât să-l urmărească cu privirea, ca pe un spectru. Părea din altă lume. O fascina la modul pur platonic. El nu știa nimic. De altfel, chiar de-ar fi știut, asta n-ar fi schimbat cu nimic situația. Omul era desprins de realitățile curente.
Așadar, în cele două zile, Monica își constatase gândul alunecând la secvența cu Ovidiu, dar se scuturase repede, spunându-și că nu putea reprezenta nimic. Așa se petrec lucrurile, de multe ori: când ești în miezul unei întâmplări, percepția este total diferită de cea pe care o ai după. La rece, vezi altfel totul și chiar te întrebi ce anume te-a putut tulbura. Așa vedea și Monica. Mai degrabă, așa vroia să vadă. L-a sunat pe Ovidiu folosind un ton neutru și pomenindu-i sec doar de asigurare. Ovidiu s-a oferit să i-o aducă acasă, dacă ea era de acord, sau să se întâlnească în oraș, unde îi convenea ei, ca să nu se deplaseze prea mult. Au hotărât ca Ovidiu să vină la capătul liniei de tramvai, în cartierul unde locuia Monica.
Tânăra și-a pus geaca peste treningul cu care avea obiceiul să stea în casă, și-a înfășurat o eșarfă pufoasă, în jurul gâtului, a încălțat ghetele cu care ieșea să plimbe câinele și chiar s-a dus în spatele casei, să pună lesa patrupedului.
A înconjurat clădirea și a pornit agale, spre stația de tramvai, însoțită de prietenul cel bun, Netto, un exemplar tânăr, cu pedigree, din rasa japoneză Akita Inu. Tatăl Monicăi nu venise, încă, de la muncă. Lucra înafara orașului, la un proiect imobiliar de proporții, ca diriginte de șantier. Era în jurul orei 18.
Exact când a ajuns în stație, o mașină s-a apropiat și s-a oprit în dreptul ei, la vreo trei metri. Era Ovidiu. Nu avea cum să parcheze acolo, de aceea Monica i-a făcut semn să se deplaseze până la intrarea pe o străduță laterală. Ovidiu a redemarat și a așteptat-o la locul indicat. Bărbatul a ieșit din mașină, Monica i-a întins mâna, în timp ce Netto îl mirosea insistent pe necunoscut. Monica i-a spus, scurt: "Șezi!", iar frumosul animal s-a conformat. Ovidiu zâmbea și o privea destul de timid. Pentru că fata avea un aer ștrengăresc, în ținuta încropită ad-hoc, era nemachiată și cu părul lung, ușor ciufulit. El era îmbrăcat stil "business" - ieșind din mașină își încheiase trenciul lung și negru, care îl făcea mai suplu - și mirosea foarte plăcut, a parfum bărbătesc, scump. Monicăi nu i-a scăpat fularul din lână, în nuanțe pastelate, și nici pantofii lustruiți. Parcă-l vedea pentru prima oară.
Se priveau. Atât.
Monica a spart tăcerea:
- Ce faci?
- M-am conformat, ți-am adus actele.
- Mulțumesc frumos, e un gest remarcabil. M-ai scutit de un drum.
- Cu plăcere, Monica. Ai mult de învățat. E greu? Am și uitat cum era în sesiuni...
- Nu mi-ai spus ce ai absolvit.
- Mecanică. Tehnologia construcțiilor de mașini.
- Sună bizar... Când ai terminat?
- Să tot fie vreo zece ani... Ce mai zboară timpul...
- Trebuie sa fii om, la casa ta...
- Da, se poate spune și așa...
- Ok, mulțumesc încă o dată. Am plecat.
- Pot să te mai văd?
- De ce? Probabil că o să vin după cauciucuri. Nu știu când. Dar mă duc direct în spate. Dacă am timp, trec pe la birou, pentru un "bună ziua".
- Ai un aer copilăresc, îmbrăcată așa. Îți stă bine.
- Oh, am ieșit în grabă. Am să plec, trebuie să apară tata. Îi încălzesc supa.
- Și mama?
- Sunt divorțați părinții mei. Eu stau la tata acum, doar pentru că e mai aproape de facultate.
- În rest, probabil că ai apartamentul tău, nu?
- Nu. E bine, aici. Să văd ce urmează după licență și master.
Adevărul e că Monica locuia în cel mai șic cartier al orașului, plin de case cu arhitecturi deosebite, ale unor proprietari înstăriți, grădini și parcuri, în apropierea unei păduri imense. Acolo se născuse și copilărise. Când părinții divorțaseră, a plecat cu mama ei, în alt cartier, mai îndepărtat, schimbase școala. Intrase la liceu într-un colectiv nou, în cu totul alt cadru. A fost un stres, dar, întrucât mama și tatăl ei păstraseră o relație amicală, de calitate, toate dificultățile fuseseră depășite cu bine. Venea la tata în fiecare weekend și ieșea la plimbări îndelungate, prin pădure, în funcție de anotimp. Poate că părinții ei făceau parte dintre puținele cupluri divorțate, care au știut să șlefuiască asperitățile despărțirii, în așa fel încât copilul, copiii, să nu sufere în mod dramatic și să nu rămână marcați dureros. Monica fusese educată frumos, echilibrat, dialogurile părinților cu ea se purtaseră deschis, Monica înțelegând multe lucruri, pe măsură ce înainta în vârstă. La 22 de ani, avea o maturitate surprinzătoare, dar își păstrase și o bună doză adolescentină, care îi crea un farmec aparte.
Acest farmec îl atrăsese pe Ovidiu. Tânărul trecea printr-o perioadă de abstinență totală, pe plan amoros, dar ritmul zilnic, pasiunea pentru activitatea lui, respectul pentru alegerile soției, care, ce-i drept, trebuia respectată, căci părinții ei fuseseră cei care creaseră confortul material, în "cuibul" lor, făceau ca zilele să se succeadă fără ca el să le analizeze exact, conținutul. Se instalase un ritm ca de mecanism...
Ovidiu era conștient că iubirea pentru soția sa se transformase treptat, după ce devenise strâns legată de averea socrilor. O cunoscuse pe Ecaterina, Caty, la mare, demult, în studenție. Alura Monicăi aducea ușor cu ceea ce fusese fata de care se îndrăgostise în urmă cu vreo doisprezece ani, nici el nu mai știa... N-a aflat de bunăstarea părinților logodnicei decât în momentul în care s-a pus problema căsătoriei. Văzuse apartamentul luxos în care locuiau viitorii socri, dar nu avea habar de valoarea lucrurilor și, cu atât mai puțin, de tot ce dețineau pe lângă. Caty se grăbise la măritiș, era în vogă măritatul, toate colegele ei se căsătoriseră în timpul facultății. Ovidiu a aflat târziu, exact de la una din fostele colege ale soției, că nevasta lui avusese o mulțime de parteneri, înaintea lui. Ovidiu nu luase chiar în serios bârfa asta și-apoi, își spunea, ce importanță putea să aibă trecutul ei, din moment ce cuplul lor funcționa impecabil? Fericirea deținea chipul perfect, al unei relații fără conflicte - Caty era o bună organizatoare, calmă dar dinamică, suficient de autoritară și diplomată, ușor șmecheruță, chiar, pentru a ști să sugereze soțului ei toți pașii ce erau de urmat, astfel încât alesul ei să fie convins că el era "capul familiei". Ovidiu se simțea bine, asigurat, dar totul devenise rutină curată, lipsită de tandrețe. Nu era foarte conștient că-i lipsea ceva, valul vieții îl purta, zilnic, de la limanul căminului la cel al activității profesionale și invers... Se lăsa balansat, uneori se simțea plictisit, alteori o iritare neașteptată punea stăpânire pe el. Se apucase de fumat aproape imediat după ce intrase la primul job, un alt concesionar din zona periferică, a orașului. Tot socrii îl plasaseră. Trebuia să suporte, în fiecare dimineață, aglomerația de pe traseul lung, până la serviciu, și țigara i-a ținut companie. Apoi, a schimbat garajul, la același vânzător de mașini, care a deschis un nou show-room, în oraș. Făcea deplasări în timpul programului, însă activitatea nu presupunea efort fizic și kilogramele se acumulaseră.
Își dorea enorm, să aibă copii, dar încă nu-și făcuseră apariția și, la drept vorbind, nici nu aveau cum. La începutul căsniciei, totul mergea perfect, numai că soția nu avea de gând să se grăbească să devină mamă. După care, o acaparase într-atât viața profesională, că nici nu se mai gândea la altceva.
Acum, dintr-o dată, Ovidiu simțea că există. Parcă se trezea dintr-o letargie. El nu avusese decât două prietene, în facultate, pe prima o iubise pătimaș, chiar dacă fata nu-i răspundea cu aceeași fervoare, și suferise îndelungat, după ruptură. Ea fusese cea care îi dăduse "papucii"...
Monica, cu aerul ei proaspăt, enigmatic, cu dezinvoltura și frumusețea ei, îl năucise.
Stăteau față în față, pe trotuar, Netto se uita când la unul, când la celălalt. Ovidiu o întrebă pe Monica:
- L-ai dresat la un centru specializat sau te ascultă pur și simplu?
- Tata e mare pasionat de câini, a avut vreo cinci, a citit mult despre și are metodele lui. El mi-a explicat cum să procedez și, oricum, ăsta e o minune...
- Poți fi în siguranță când ieși la plimbare, n-ai treabă... Sau te apără prietenul tău? Nu poți merge peste tot, cu câinele...
Monica nu dorea deloc să abordeze subiectul despre "prieten". Îi spuse, evaziv:
- E ok, nu mă pot plânge... Trebuie să plec, mulțumesc mult. Îi întinse mâna și Ovidiu i-o reținu. Se auzi spunând:
- Monica, aș vrea să te mai văd, desigur, dacă vrei și tu. Până la cauciucuri... Ai un prieten?
- Tu ai o soție, bănuiesc. Nu e cazul să ne vedem, Ovidiu. Îmi pare rău. Am plecat.
Trăgându-și mâna, o zbughi spre casă, spunându-i câinelui: "Netto, hai!"
Dar își simțea obrajii luând foc.
Ovidiu rămase pironit, urmărind-o cum se îndepărtează în fugă. Era trist, se simțea bucăți plutind pe deasupra orașului. Asta i-a fost starea toată seara, acasă, unde era singur.

Vizualizări: 28

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Textul este o încântare! Sper să continue. Aprecieri sincere!

Mulţumesc, Ileana. Voi posta, zilele acestea, continuarea 2.

Ei, obișnuința, bat-o vina! Există vorba, cu sita nouă!:)

Scuze! Eu tipicară :) typo: Se simțise total înafara - în afară Dacă deranjează, spune!

Da, ai dreptate, corectez. Cum să deranjeze? Niciodată!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Emoţia şi mesajul poeziei în raport cu stilistica şi prozodia Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 26, 2017 Am observat cu stupoare că poezia contemporană de formă clasică pune accentul în mod exacerbat pe stilistică şi prozodie, diminuând, până la anulare uneori, emoţia şi mesajul. Mai ales poeţii tineri, ca în povestea cu fata moşului şi fata babei, aleg cutia frumoasă pe dinafară, sclipitoare, dar lipsită de conţinut. Critica contemporană procedează, în mare măsură, întocmai. Probabil se alimentează reciproc. Şi asta se întâmplă, culmea! – într-o epocă a versului liber (numit uneori vers alb), sau poate tocmai de aceea: Negăsind prea multe cusururi poeziei postmoderne, scrisă cca 70 la sută în vers liber şi la care „nu mai există valoare stabilă şi inatacabilă” (Mircea Cărtărescu), pe unde să mai despice firu’-n patru criticul vremurilor noastre?http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/emo-ia-i-mesajul-poeziei-n-raport-cu-stilistica-i-prozodia

Text... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Septembrie 23, 2017

...despre câteva realități pe care le constat cu trăiri de cetățean reîntors în patria-mamă. Încep cu o declarație: abia acum simt conturată iubirea de țară. Văd net diferența dintre cum o iubeam înainte și cum o iubesc acum. Înainte de a pleca în străinătate, îmi iubeam țara cu un fel de automatism. Categoric o iubeam, mă născusem iubind-o. Acum, o iubesc cu fiecare privire pe care o aștern peste pământul ei, asfaltat sau nu, cu fiecare gură de aer plin de miros de cauciucuri arse, ori de umezeala pădurii, cu fiecare pas ce mă poartă pe drumuri știute, pe care le regăsesc cu un sentiment de securitate: orice s-ar întâmpla, sunt în țara mea. continuare....http://junimeadigitala.ning.com/group/orice-dorim-sa-impartasim/forum/topics/text

FESTIVALUL LIMBII ROMÂNE – MONEASA 2017 Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 3, 2017

Urmaşilor mei Văcăreşti! Las vouă moştenire: Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei cinstire. (IenăchițăVăcărescu -1740-1797) Ediția a IV-a a Zilei Limbii Române s-a sărbătorit, într-o atmosferă românească de mare suflet, printr-un festival ce a avut loc în zilele de 30 și 31 august, în staţiunea Moneasa, jud. Arad. Organizatori au fost Revista de Informaţie şi Cultură Româno-Canadiano-Americană „STARPRESS”, condusă de Ligya Diaconescu, scriitor etalon pentru românii care trăiesc în țară, dar și în Diaspora, în colaborare cu Liga Scriitorilor Români, reprezentată de cunoscutul scriitor Alexandru Florin Țene, președintele Ligii. Invitaţii au fost cazaţi, în condiţii excelente, la hotelurile Lacul Liniştit şi Parc. Amfitrion, gazdă pentru toate activitățile festivalului, a fost scriitorul arădean Florin T. Roman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/festivalul-limbii-rom-ne-moneasa-2017?xg_source=activity

Caligrafii

Uneori lumile se ating - gânduri de la lansarea volumului "SAFIRE ȘI ÎNGERI" - Ioana Sandu Publicat de ileana popescu bâldea în Octombrie 7, 2017

… nu cu degetele sau orice alt colț din ele, ci cu partea aceea nevăzută, nici chiar de umbră, a tălpii. Se așază elegant pe scaune sau fotolii, privesc în jur tăcute dar, dornice să vorbească, analizează, pleacă fără să vezi și se ghemuiesc în colțuri, dau un tablou la o parte și-i privesc spatele, de ca și cum adevărul despre pictură s-ar afla acolo, fixează vitraliul din spatele unui birou plin cu flori și cărți și se identifică rar în culoare, ating lemnul sculptat parca de îngeri, răscolesc cărbunii nestinși din șemineu, caută liniștea din pereți apoi revin în locul pe care și-au lăsat cuvintele, se îmbracă în ele, își pun palma la tâmplă și ascultă și rar se trezesc din reverie - doar atunci când realizează că sunt cumva oameni, cu puțin din ele, și trebuie să se concentreze și asupra aerului, luminii, vântului sau emoției altei lumi călăuzită pe același drum de un Dumnezeu fără nume - poate energie, poate curcubeu, poate sunet sau doar un fel special de gând.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/uneori-lumile-se-ating-ganduri-de-la-lansarea-volumului-safire-si

cutia de conserve Postat de Dan Tipuriță în Septembrie 17, 2017

M-am născut în vremea când maşinile porneau la manivelă. Tractoarele-şi începeau lucrarea trase cu sfoara ,se muncea mult în lehamitea gândului ,se disputa viitorul în ţărâna hazardului şi chiar se trasa drumul luminii cu bezna închisorilor. Iar pentru mine, copilul de atunci, în zilele negre lupii treceau Dunărea pe o sârmă de gheaţă, în cele frumoase reuşeam cu nimic să-mi cumăr o insulă de fericire la chioşcul de vis-a-vis . Acolo se puteau procura cele mai râvnite lucruri, adică bile colorate, dopuri de pistol cu pulbere, pene, imagini pictate şi alte comori. Cutia de conserve era cea mai disputată minge, în ea păstram de pe o zi pe alta frumoasele jocuri, poarca şi ţurca, chibzuiam înălţarea rachetelor cu un pumn de carbid ,poarta de fotbal şi multe alte minunăţii dăruite cu neuitare . Și de atunci în irisul meu stă închisă o lacrimă. A lui Dumnezeu http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/cutia-de-conserve

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

Stre-suri...

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Cum se pregateste Romania sa celebreze Marea Unire: o tara tot mai divizata pe relatia est-vest de Cristian Pantazi -Publicat de STelu Pop în Iulie 28, 2017 

Transilvania si Banatul evolueaza cu o viteza in plus fata de restul tarii. Sudul si estul Romaniei, dar si enclava Harghita-Covasna din centru, se dezvolta cu viteza melcului. Bucurestiul, cea mai bogata regiune din estul Europei alaturi de Ilfov, devine insuportabil pentru tot mai multi cetateni dupa mandatele lui Oprescu si Firea. Cu o infrastructura precara, ce nu leaga regiunile istorice intre ele, Romania se pregateste sa celebreze o suta de ani de la Marea Unire ca o tara profund divizata pe axa est-vest. Diferentele de dezvoltare dintre est/sud si vestul Romaniei sint ingrijoratoare. Statistica e nemiloasa: vestul bogat produce tot mai mult, sudul si estul sarace consuma tot mai mult - dar in zadar. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cum-se-pregateste-romania-sa-celebreze-marea-unire-o-tara-tot-mai

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor