Din colțul umbrit al copilăriei mele apar, adeseori, oamenii aceia de demult pe care i-am păstrat în suflet, pe unii cu cele bune și curate din sufletul lor, alții cu păcatele lor. Nici eu nu sunt un om perfect, multe se pot spune și despre mine dacă aș fi trecută prin sita sufletelor voastre.
Scriu toate astea pentru a-mi liniști sufletul. Nu cer nimănui să citească ceea ce scriu, dar un lucru mă nemulțumește, și anume acela că unii își permit să coboare în sufletul meu și să scuipe acolo. Atunci, nu mă interesează dacă ești un simplu trecător pe aici sau ești mare literat, cu postări filozofice pe blogul tău. Te voi trimite la o mică-mare plimbare prin virtual și ți-aș cere să nu mai arunci ochii pe aici.
Scriu din pasiune și vreau să dăruiesc cele scrise celor care vor să asculte, să simtă și să citească. O mare parte din vedere mi-am pierdut-o aplecându-mă peste aceste taste și storcând picături din sufletul meu, aș aprecia dacă ai aprecia și tu asta, dragă cititorule de dincolo de ecran.
Suntem într-un spațiu necunoscut, pe care nu îl poți atinge cu mâna, nu îl poți zgâlțâi, dar nu îți permite să treci cu bocancul peste inima mea.
.........................................................................................................................................................
De mult timp în pânza amintirilor mele apare chipul unei femei despre care nu pot spune dacă era frumoasă sau urâtă, bună sau rea. Mătușa Grapina era o femeie singuratică, fără copii, fără de rude. Nimeni nu știa de unde apăruse în căsuța văruită de pe coama dealului satului, aproape de Holmul care se întindea deasupra satului, verde ca o mare de smarald.
Mătușa Grapina nu vizita pe nimeni din sat în afară de mama. Și îmi plăcea să o primim în vizită pe femeia aceea stranie care se ferea de toată lumea de parcă cineva ar fi strat mereu la pândă să îi facă vreun rău fără de motiv.
Discuțiile cu mama se legau ușor și femeia venea să cumpere câte ceva de ale mâncării sau să îl roage pe tata să o ducă și pe ea la târg la Săveni așa cum ducea atâția oameni, duminica sau în alte zile de sărbătoare.
Nici mama nu știa prea multe despre viața ei de dinainte de a se stabili în căsuța mereu proaspăt văruită în care am intrat cu frică și cu emoție într-una din zile în care mama mă trimisese să îi duc niște lapte.
Mătușa Grapina nu era pe afară și eu stăteam cu găleata de lapte în mână ne-îndrăznind să o strig sau să scot vreun sunet. Și am stat așa vreo câteva clipe bune până ce femeia a ieșit din întâmplare din casa și a dat de mine.
M-a chemat în casa doar cât să pună laptele într-un ceaun și am intrat în liniștea casei ei ca într-o biserică veche cu ușile închise. Frica mă învăluia în mrejele ei pentru că treceam printr-un hol întunecos care părea că nu se mai sfârșește, apoi am ajuns într-o cămăruță minusculă dar foarte îngrijită, cu un pat atât de mic de mă întrebam cum se poate ghemui pe patul acela care semăna cu patul piticilor din Albă ca Zăpada, iar lipit de pat era soba văruită în albastru strident și lângă soba își deschidea ochiul obosit un gemuleț care își mai amintea că nu sunt într-o lume de poveste. Pereții, minusculi și ei, erau îmbrăcați în lăicere înflorate. Mirosea a lavanda, a busuioc și a tămâie arsă.
Femeia mă privea și îmi punea fel de fel de întrebări pe care nu le înțelegeam. O zăream ca prin ceață și mă lăsam copleșită de frumusețea aceea de care nu aș fi vrut să mă mai despart. Pacea și liniștea domnea în căsuța mătușii Grapina. Copilăria mea se cuibărise pentru câteva clipe la picioarele pătuțului minuscul, odihnindu-și clipele zbuciumate care aveau să-mi urmeze.
-Ce face mamă-ta? auzeam ca prin vis dar gura mea refuza să tulbure magia căsuței și buzele se încăpățânau să se încleșteze.
M-a privit îngăduitoare femeia aceea rece care privea lumea cu frică și parcă frica mea se înrudea cu frica ei încercând să ofere vieții un pic de echilibru.
Am plecat cu frica și cu pacea atârnând în urma mea și mă gândeam că e frumos să trăiești așa ca mătușa Grapina, fără de griji, într-o căsuță de poveste, iar oamenii să te privească indiferenți de parcă nici nu ai exista. Așa gândeam atunci cu gând de copil.
Într-o iarnă nu a mai rezistat ispitei de a avea pe cineva alături și s-a întovărășit cu moș Pânzaru, preferatul băieților din sat, care fuma întruna și venea pe la tata în vizită ca la propriul lui fiu mirându-se mereu de netrebnicia unor oameni: măi, Nică, măi, nu mai poți trăi de hoții aiștea, iar mi-au mai furat niște găini cât am fost pe la Firman să îmi cumpăr niște Naționale din astea de afumat plămânii. Se afuma moș Pânzaru dar îi învăța și pe băieții de 12, 13 sau 14 ani să se afume. Mulți băieți ar fi dorit să ajungă pe lavița lui moș Pânzaru, dar moșu era ca un milițian care vânează puști mai mici de 12 ani. Dacă nu aveai 12 ani bătuți pe muchie nu prea puteai să te strecori să pufăi din Naționalele lui.
Seara, porneau cu toții să mai discute ceva pe la moș Pânzaru, dar discuțiile se țineau învăluite în nori albaștri de fum.
În iarna aceea tare s-au mai întristat băieții satului pentru că nu mai aveau unde ieși, dar întristarea lor nu a durat mult pentru că moșu` nu a rezistat mai mult de două luni de conviețuire alături de mătușa Grapina pe care s-a supărat tare într-o zi pentru ca nu prea făcea focul în minuscula sobiță pe care o admirasem eu în vara aceea și nu a mai putut răbda.
A răbufnit deodată, nevrotic: ,,Lasă-mă, femeie, să mor la casa mea, nu aicea la tine, înghețat de frig,,. și dus a fost, dar nici bătrâna nu l-a mai oprit, poate ușurată c a scăpat de pacoste.
Apoi, moșu` le tot povestea băieților cum mătușa aducea un ciot de lemn în casă pe care îl punea în sobă și când începea să ardă îl uda cu apă ca să aibă și cealaltă noapte ce pune pe foc.
Băieții se amuzau și povesteau, amuzați nevoie mare, pe acasă ce a pățit moș Pânzaru cu mătușa Grapina și cum era să moară de frig. În același timp se bucurau pentru că poarta moșului le rămăsese deschisă.
Nu a murit niciunul dintre ei de frig, au murit de boală și de bătrânețe.
Dar peste timp nu am mai găsit nici căsuța de pe dealul Holmului și nici pe cele două personaje atât de pitorești care au întregit, cândva, tabloul copilăriei mele.
Mătușa Grapina își văruiește căsuța într-o altă lume mai albastră și mai binevoitoare, iar moș Pânzaru își caută Timp pentru a-și mai răsuci o ultimă țigară. Băieții satului încremeniți în liniștea unor nopți de iarnă bat în poarta care nu li se mai deschide..................................

Vizualizări: 35

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am citit cu plăcere.

multumesc!

Recomandat in INTERFERENȚE LITERARE, 15 Aprilie 2017
Felicitări!
Partajez!

multumesc

Frumos! Am lecturat cu plăcere!

multumesc, Maria!

Am citit cu multă plăcere o poveste despre alte timpuri. Felicitări!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar
Publicat de Silvia Giurgiu
în Martie 27, 2017 la 9:40pm în Medalion literar
M-am născut în vara anului 1970, la 9 iunie, în comuna Vedea din județul Argeș. Am crescut într-un sătuc fermecător prin simplitate lui, Chirițești, comuna Uda. De copilă iubeam poveștile pe care le ascultam vrăjită, în serile tihnite, împreună cu ceilalți trei frați ai mei, de la iubitul nostru tată, care mi-a transmis pasiunea pentru literatură și frumos. Copilăria mi-am trăit-o în parfumul poveștilor și mirajul naturii.
Odată cu adolescența, au înflorit în caietele mele secrete, primele poezii care mi-au completat personalitatea. Nu le-am publicat niciodată. Ele fac parte dintr-un trecut pur, neîntinat de agresiunile vieții și dăinuiesc alături de jurnalul meu, care trasează parcursul vieții mele din acei ani îndepărtați și până azi, deoarece nu am încetat niciodată să-mi fac însemnările în paginile lui răbdătoare și discrete.
Am reînceput să fac literatură, dar de data asta numai proză, prin 2012, când m-am înscris pe site-uri literare, care mi-au deschis orizonturi către pasiunea mea, îndelung reprimată.
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-2

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Ştefan Lucian Mureşanu - Tu, Străine, care-mi vorbeşti ţara de rău... Publicat de Florin T. Roman 

Tu, STRĂINE, cel care-mi vorbeşti ţara de rău, M-am plictisit să aud aceleaşi stereotipuri false venite de peste graniţa stabilită de tine!!! Să-mi reaminteşti prin decepţii cât de urât e aici, deşi tu nu ştii cât de frumos e aici!!! Să-mi vorbeşti de rău rudele, deşi nu ştii care sunt rudele mele!!! – Află că milioane de oameni trăiesc azi in toată lumea, datorită lui Nicolae C. Paulescu, descoperitorul oficial al insulinei. – Tu ai scris in şcoli cu stiloul tău, nu? Inventat de românul Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane. – Data viitoare când zbori in concediu să-ţi aminteşti că tu te deplasezi prin aer ca pescăruşul, datorită lui Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă, pentru că ei au decolat/aterizat cu primul avion din istorie, s-au jucat cu primul avion fuselat aerodinamic, şi unul din ei a inventat motorul cu reacţie. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/tefan-lucian-mure-anu-tu-str-ine-care-mi-vorbe-ti-ara-de-r-u

Muntele si Revelaţia Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 24, 2017

Un cercetător al religiilor nu se poate sustrage de la o simplă observaţie: Marile revelaţii ale religiilor monoteiste se întâmplă la înălţime. Dacă zeii locuiau în Olimp, profeţii care au urmat, vor urca în mod voit munţii pentru a descifra secrete mistice, pentru a purta discuţii cu Creatorul, pentru meditaţie şi inspiraţie. Toate relevaţiile sunt percepute de subiect care simte sau aude o prezenţă, percepe o lumină deosebită, vederea unei figuri, teamă. Toate revelaţiile se petrec pe un munte, departe de tribul căruia profetul aparţine. În Budism muntele Meru este axa lumii, în Iudaism avem muntele Sinai, în Japonia muntele Fuji are propietăţi divine. Foarte des muntele oferă un loc de meditaţie şi revelaţie. Cei trei fondatori a celor trei religii monoteiste: Moshe, Isus şi Mohamed îşi datorează iluminarea spirituală unor relevaţii care se petrec pe munţi.  http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/muntele-si-revela-ia

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Caligrafii

Barbotare Publicat de Anica Andrei Fraschini în Aprilie 30, 2017

Fac valuri. Sub cuvertura frazelor - concepute ca niște embrioni cu care... experimentez - și a ecranului - un fel de "in vitro"... Mă izolez ca în copilărie, când adunam un material minim, câteva păpuși, cârpe, capace, frunze, un borcănel cu nisip, unul cu pietricele, crenguțe rupte. Încropeam o bucătărie minusculă, un pătuț, simulam treburi gospodărești, de familie. Toate, sub un acoperiș format dintr-o pătură sprijinită pe spătarele unor scaune. Petreceam ore întregi, cu jocul meu, vorbeam singură, desigur, cu seriozitate și patos. Acum, parcă aș vedea ceva similitudini... Sub pătura frazelor pe care le cazez pe ecran, să facă ce-or vrea, barbotez o proză fără inhibiții, defulatoare. Căci doar așa mă mai eliberez de măcinatul fără oprire, al morii anacronice, care-mi trăncăne în cap. Moara asta are o materie primă eterogenă rău și căreia se căznește să-i facă față, cu mecanismele ei, depășite. http://junimeadigitala.ning.com/group/orice-dorim-sa-impartasim/forum/topics/barbotare

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

Salutare, România!
Publicat de ileana popescu bâldea
în Mai 5, 2017
- Bună dimineața, doamnă doctor!
- Bună dimineața, Mitică! Ia zi, ce-ai pățit?
- Păi, io nu știu ce culoare să aleg! Toate sunt la fel. Alea, de pe Facebook. Toate vor sinceritate, adevăr. Și una trebuie s-o iau, că cine mă ține, mă ține pe mine la școală?
- De ce nu te ții singur, Mitică, Mitică? Ce nevoie ai tu de culori?
- Păi... cele albe vor să muncesc, cele negre nu mă lasă să piublic și io în antoliogii, cică pierd din templul prețios cu care aș putea să fac ceva în folosul comiunității. Și, de, mi place prin lumea ista cocoană! Cum poți ieu să renunț la așa o scară politică? Așa că... trebe să mă orientez spre una colorată, adică una care-și dă cu culori pe obraji, mai proastă de sine, una care crede în mine - că io sunt deștiept și talientat foc mare. Dacă are culori, are și bani să mă țină pân ce termin și eu un pumn de clase. Așa că...
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/salutare-romania

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor