Din colțul umbrit al copilăriei mele apar, adeseori, oamenii aceia de demult pe care i-am păstrat în suflet, pe unii cu cele bune și curate din sufletul lor, alții cu păcatele lor. Nici eu nu sunt un om perfect, multe se pot spune și despre mine dacă aș fi trecută prin sita sufletelor voastre.
Scriu toate astea pentru a-mi liniști sufletul. Nu cer nimănui să citească ceea ce scriu, dar un lucru mă nemulțumește, și anume acela că unii își permit să coboare în sufletul meu și să scuipe acolo. Atunci, nu mă interesează dacă ești un simplu trecător pe aici sau ești mare literat, cu postări filozofice pe blogul tău. Te voi trimite la o mică-mare plimbare prin virtual și ți-aș cere să nu mai arunci ochii pe aici.
Scriu din pasiune și vreau să dăruiesc cele scrise celor care vor să asculte, să simtă și să citească. O mare parte din vedere mi-am pierdut-o aplecându-mă peste aceste taste și storcând picături din sufletul meu, aș aprecia dacă ai aprecia și tu asta, dragă cititorule de dincolo de ecran.
Suntem într-un spațiu necunoscut, pe care nu îl poți atinge cu mâna, nu îl poți zgâlțâi, dar nu îți permite să treci cu bocancul peste inima mea.
.........................................................................................................................................................
De mult timp în pânza amintirilor mele apare chipul unei femei despre care nu pot spune dacă era frumoasă sau urâtă, bună sau rea. Mătușa Grapina era o femeie singuratică, fără copii, fără de rude. Nimeni nu știa de unde apăruse în căsuța văruită de pe coama dealului satului, aproape de Holmul care se întindea deasupra satului, verde ca o mare de smarald.
Mătușa Grapina nu vizita pe nimeni din sat în afară de mama. Și îmi plăcea să o primim în vizită pe femeia aceea stranie care se ferea de toată lumea de parcă cineva ar fi strat mereu la pândă să îi facă vreun rău fără de motiv.
Discuțiile cu mama se legau ușor și femeia venea să cumpere câte ceva de ale mâncării sau să îl roage pe tata să o ducă și pe ea la târg la Săveni așa cum ducea atâția oameni, duminica sau în alte zile de sărbătoare.
Nici mama nu știa prea multe despre viața ei de dinainte de a se stabili în căsuța mereu proaspăt văruită în care am intrat cu frică și cu emoție într-una din zile în care mama mă trimisese să îi duc niște lapte.
Mătușa Grapina nu era pe afară și eu stăteam cu găleata de lapte în mână ne-îndrăznind să o strig sau să scot vreun sunet. Și am stat așa vreo câteva clipe bune până ce femeia a ieșit din întâmplare din casa și a dat de mine.
M-a chemat în casa doar cât să pună laptele într-un ceaun și am intrat în liniștea casei ei ca într-o biserică veche cu ușile închise. Frica mă învăluia în mrejele ei pentru că treceam printr-un hol întunecos care părea că nu se mai sfârșește, apoi am ajuns într-o cămăruță minusculă dar foarte îngrijită, cu un pat atât de mic de mă întrebam cum se poate ghemui pe patul acela care semăna cu patul piticilor din Albă ca Zăpada, iar lipit de pat era soba văruită în albastru strident și lângă soba își deschidea ochiul obosit un gemuleț care își mai amintea că nu sunt într-o lume de poveste. Pereții, minusculi și ei, erau îmbrăcați în lăicere înflorate. Mirosea a lavanda, a busuioc și a tămâie arsă.
Femeia mă privea și îmi punea fel de fel de întrebări pe care nu le înțelegeam. O zăream ca prin ceață și mă lăsam copleșită de frumusețea aceea de care nu aș fi vrut să mă mai despart. Pacea și liniștea domnea în căsuța mătușii Grapina. Copilăria mea se cuibărise pentru câteva clipe la picioarele pătuțului minuscul, odihnindu-și clipele zbuciumate care aveau să-mi urmeze.
-Ce face mamă-ta? auzeam ca prin vis dar gura mea refuza să tulbure magia căsuței și buzele se încăpățânau să se încleșteze.
M-a privit îngăduitoare femeia aceea rece care privea lumea cu frică și parcă frica mea se înrudea cu frica ei încercând să ofere vieții un pic de echilibru.
Am plecat cu frica și cu pacea atârnând în urma mea și mă gândeam că e frumos să trăiești așa ca mătușa Grapina, fără de griji, într-o căsuță de poveste, iar oamenii să te privească indiferenți de parcă nici nu ai exista. Așa gândeam atunci cu gând de copil.
Într-o iarnă nu a mai rezistat ispitei de a avea pe cineva alături și s-a întovărășit cu moș Pânzaru, preferatul băieților din sat, care fuma întruna și venea pe la tata în vizită ca la propriul lui fiu mirându-se mereu de netrebnicia unor oameni: măi, Nică, măi, nu mai poți trăi de hoții aiștea, iar mi-au mai furat niște găini cât am fost pe la Firman să îmi cumpăr niște Naționale din astea de afumat plămânii. Se afuma moș Pânzaru dar îi învăța și pe băieții de 12, 13 sau 14 ani să se afume. Mulți băieți ar fi dorit să ajungă pe lavița lui moș Pânzaru, dar moșu era ca un milițian care vânează puști mai mici de 12 ani. Dacă nu aveai 12 ani bătuți pe muchie nu prea puteai să te strecori să pufăi din Naționalele lui.
Seara, porneau cu toții să mai discute ceva pe la moș Pânzaru, dar discuțiile se țineau învăluite în nori albaștri de fum.
În iarna aceea tare s-au mai întristat băieții satului pentru că nu mai aveau unde ieși, dar întristarea lor nu a durat mult pentru că moșu` nu a rezistat mai mult de două luni de conviețuire alături de mătușa Grapina pe care s-a supărat tare într-o zi pentru ca nu prea făcea focul în minuscula sobiță pe care o admirasem eu în vara aceea și nu a mai putut răbda.
A răbufnit deodată, nevrotic: ,,Lasă-mă, femeie, să mor la casa mea, nu aicea la tine, înghețat de frig,,. și dus a fost, dar nici bătrâna nu l-a mai oprit, poate ușurată c a scăpat de pacoste.
Apoi, moșu` le tot povestea băieților cum mătușa aducea un ciot de lemn în casă pe care îl punea în sobă și când începea să ardă îl uda cu apă ca să aibă și cealaltă noapte ce pune pe foc.
Băieții se amuzau și povesteau, amuzați nevoie mare, pe acasă ce a pățit moș Pânzaru cu mătușa Grapina și cum era să moară de frig. În același timp se bucurau pentru că poarta moșului le rămăsese deschisă.
Nu a murit niciunul dintre ei de frig, au murit de boală și de bătrânețe.
Dar peste timp nu am mai găsit nici căsuța de pe dealul Holmului și nici pe cele două personaje atât de pitorești care au întregit, cândva, tabloul copilăriei mele.
Mătușa Grapina își văruiește căsuța într-o altă lume mai albastră și mai binevoitoare, iar moș Pânzaru își caută Timp pentru a-și mai răsuci o ultimă țigară. Băieții satului încremeniți în liniștea unor nopți de iarnă bat în poarta care nu li se mai deschide..................................

Vizualizări: 26

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am citit cu plăcere.

multumesc!

Recomandat in INTERFERENȚE LITERARE, 15 Aprilie 2017
Felicitări!
Partajez!

multumesc

Frumos! Am lecturat cu plăcere!

multumesc, Maria!

Am citit cu multă plăcere o poveste despre alte timpuri. Felicitări!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar-Agafia Drăgan
Publicat de Agafia Dragan
în Martie 28, 2017
Nume: Tigoianu Drăgan Eugenia
Nume autor:Agafia Drăgan
Domiciliu actual: Focşani, Vrancea
Născută în comuna Hodac, judeţul Mureş
Absolventă a Universităţii Bucureşti.
Debutează în timpul facultaţii la “Vatra” şi Gânduri studenţeşti, apoi până în 2013 publică doar articole de specialitate. Revine la poezie în 2013.

Activitatea literară 2014-2016
Publicaţii în revistele: Nomen Artis, Cronos peniţa de aur, Negru pe Alb, Dor de Dor, Confluente literare, Bogdania, sub egida Asociaţiei Cultural-Umanitare ”BOGDANIA ”, Oglinda Literară, ed. De Asociatia Culturala “Duiliu Zamfirescu” , eCreator , Amprentele sufletului, etc.

În antologii:
Cuvinte Sculptate, ed.Editgraf, Lumină din Lumina, ed. Armonii Culturale, Roşu Mocnit, ed.Rovimed, Priveşte Visând, Iubito, ed.Editgraph, Petale de Suflet, ed.Edigraph, Ieri ca prin Vis, ed, Editgraf, Obraji de Magnolie, ed.Editgraf, Antologia Antologiilor Natiunea, ed.Natiunea, Cu tine in gând ed. Editgraf, 10 ani plini de dor, ed. Pim, Lyrics et Prosa vol II si III ed. Natiunea, Pe aleea cuvintelor, ed. Ispirescu, Toamna asta Plouă cu Lacrimi, Iasi 2015, Carmen, ed.Anamarol, 2016,Alburii Sclipiri de Stele, ed.Napoca Nova etc.

Volume de autor:
Nevoia de Fericire, ed.Editgraf, 2014
Cu Toamna Căzută pe Gene, ed. Editgraf, 2015
Măriuca şi Prietenii ei, ed. Editgraf, 2015
Iluzia Regăsirii, ed. Armonii Culturale,2016
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-agafia-dr-gan

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Interviu cu Mihai Eminescu Publicat de Florin T. Roman în Aprilie 4, 2017 

Florin T. Roman: Ce mai faceţi, domnule Eminescu? MIHAI EMINESCU: Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult. (Revedere) Dar în restul anului? Problema morţii lumii o dezleg. (Cărţile) Ce e poezia în opinia Domniei voastre? Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea. (Epigonii) Mai scrieţi poezii? La ce?... Oare totul nu e nebunie? (Mortua est!) Sunteţi marele nostru poet naţional, se ştie. Dacă aţi continua să compuneţi versuri aţi putea dobândi o faimă universală, egală poate cu cea a lui Shakespeare sau Baudelaire... N-ar fi păcat să abandonaţi pana? De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (...) De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?/ Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (Scrisoarea II) În acest veac, al XXI-lea, trăiesc şi se manifestă câţiva intelectuali români „postmoderni”, progresişti, care susţin că sunteţi autohtonist, antisemit, chiar xenofob... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-cu-mihai-eminescu

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
Publicat de adrian grauenfels
în Aprilie 13, 2017 la 8:32am în APARIȚII EDITORIALE (Modifică)Trimitere mesaj Vizualizare Discuţii

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
José Corti, s-a născut în Franţa în anul 1895. De tânăr s-a simţit atras de mişcare lui André Breton şi în paralel cu activităţile suprarealiştilor la care participa, Corti fondează "Editura Suprarealistă" în care va publica pe Aragon, cât şi cărţile lui Breton (În legitimă Apărare), Rene Char, Paul Éluard (Relentir Travaux), René Crevel -1932 (Clavecinul lui Diderot), pe Benjamin Péret în 1936 şi pe Salvador Dali cu "Metamofoza lui Narcis" în 1937. Mai târziu fondează în anul 1938, "Casa Corti", care publică operele complete ale lui Lautréamont, cât şi alte scrieri suprarealiste care vor caracteriza pluralismul firmei: poezie, romantism, eseul literar, dar şi cărţi universitare sau clasici francezi. José a murit în 1984 la Paris după o viaţă frământată dar totodată pasionantă.
A publicat cărţile sale (romane poliţiste, jurnalism, etc) sub pseudonimele: Roch Santa-Maria sau Sidney O'Brien. Sub numele său adevărat publică:
Imitaţie fără sclavie (1981), Amintiri dezordonate (1983), Provizoriul definitiv (1992).continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/jos-corti-editor-i-librar-al-avangadelor

Declinul Elitelor Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 7, 2017

În limba latină termenul Electus caracterizează o persoană sau un grup care aduce comunităţii onoare şi valoare. Timp de secole grupele elitiste se evidenţiau prin preocupările şi acţiunile umanitare, ştiinţifice sau artistice care polarizau etosul social şi cultural al epocii lor. Elitele au fost active şi apreciate din antichitate şi până la recentul postmodernism care a catalizat dizolvarea barierelor culturale, trivializarea comunicaţiei în favoarea unui sat global lipsit de personalitate. Elitele de azi sunt paralizate de noua ordine axată pe mediocritate şi consum exagerat. Îmi amintesc filmele tinereţii mele în care protipendada oraşului ieşea la plimbare pe bulevardul central, trăsurile cu cai aşteptau clienţii sporadici iar vânzătorul de limonadă oferea în pahare de sticlă verzuie mirajul orientului oprit la poalele Balcanilor. Elita vorbea limbi străine, se intersa de ştiinţe, de filosofie, de expediţii, doamnele cântau la pian sau pictau în liniştea saloanelor. În ţara în care ne-am născut, România, frământata istorie a primelor două decenii de dictatură comunistă, a produs două dileme: una privitoare la represiunea sângeroasă declanşată de noul regim, iar celalaltă, la tenebroasele raporturi din culisele puterii noi instalate.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/declinul-elitelor

Caligrafii

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

În țara asta normalitatea este ceva extraordinar Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Martie 27, 2017 Am încercat să fiu cât de cât un observator „normal”. Deși asta este totuși destul de dificil în România. Aici există tabere peste tot. Și exclusivități! Dacă te pune „ăl cu coarne”, sau „cel sfânt” (depinde și aici din ce tabără ești), să te uiți în tabăra lui pește, o iei peste bot de la cei din tabăra pescarului. Dar nu pentru că te-ai uitat la vecini. Nuuuu... Ci pentru că ai îndrăznit să belești cumva ochii. Culmea eforturilor este atunci când crezi că poți face ceva să-i împaci. Mai întâi între ei. Dar e mai mult decât o misiune imposibilă. Nici să stai în afară nu e o soluție. Te vor bombarda cu toții. Aici nu există enclave! În România nu s-a inventat nici obiectivismul, dar nici locul de observație egal situat între taberele veșnic beligerante. Iar războiul?!... 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/in-tara-asta-normalitatea-este-ceva-extraordinar

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor