Ologul era un om cu chipul liniștit şi împăcat ca al sfinților din icoane.
Atâta bunătate şi împăcare cu soarta nu am mai întâlnit la alt om vreodată.
Toamna, pe când se desfăca porumbul la CAP, el, soția lui şi mătuşa Lupăneasa erau nelipsiți de pe bucata noastră de teren pe care o aveam de lucru.
Tata era şef de echipă şi era singurul om din sat care avea cai de la CAP, aşa spunea lumea. De fapt erau caii noştri şi el avusese norocul de a-i păstra şi după colectivizare. Nu mai erau în proprietatea lui, doar i se permisese să îi folosească la muncile agricole, sau să aducă de prin comună doctorii, poliţiştii, în sat, când era nevoie de ei .
Îmi amintesc de faptul că atunci când ne porneam la câmp, tata oprea căruţa la poarta Ologului, îl lua uşor pe bătrân în braţe ca pe un copil îmbătrânit şi îl urca în căruţă.
Bătrâna, soţia lui sau Roşoaia cum o porecleam noi, copiii, era o femeie aprigă, cu o privire cruntă, care nu scăpa o clipă să nu îl cicălească pe bietul moşneag.
-Arză-te-ar focu de Olog...mi-ai mâncat viaţa, mârâia ea ca o pisică răzbunătoare, abia auzit.
Moş Roşu o auzea chiar şi când bodogănea aproape imperceptibil şi uneori cerea ajutorul tatălui meu:
-Zi-i și tu, măi Nică, dacă eu am vreo vină, că nici n-am deschis gura. Toată ziua-i cu clanța pe mine, că...dacă aş putea, mi-aş lua lumea în cap. Dădea din cap cu amărăciune, apoi își privea cu neputință picioarele uscate și paralizate.
Tata nu încerca decât să se ţină deoparte de situația asta destul de aspră. Ştia şi de greutățile mătuşii. Nu îi era uşor cu un om neajutorat şi bolnav de o viaţă şi fără un ban de nicăieri.
Nu ştiu de ce veneau cu noi, la câmp. Poate pentru că tata le aducea porumbul de pe tarla cu căruţa acasă şi asta era răsplata lor, dar sunt sigură că le-ar fi adus şi dacă nu ar fi venit, însă mătuşa insista şi cum se făcea toamna, zi de zi, erau cu noi pe câmp. Poate veneau doar ca să mai aibă cu cine schimba o vorbă.
Uite aşa auzeam şi eu primele povești despre oamenii din sat. Despre bătrân am aflat că în tinerețe a fost un flăcău mândru şi voinic dar a sărit cândva ,,voinicește,, de un mal abrupt, direct în apă, cu capul în jos şi s-ar fi lovit cu spatele pe un pietroi ascuțit, pentru că apa scăzuse de la secetă.
El ne era mereu dat exemplu când mergeam la scăldat:
-Nu te prosti şi nu sări fără minte, Dorină, îmi striga mama. Ştii ce-a păţit Ologu`, moș Roșu. Asta nu-i glumă.
Cine ne putea opri? Spuneam că nu mai facem, dar abia așteptam să plece şi să ne întrecem la sărit, cu toții de pe un ,,călugăr,, aducător de rele. Un fel de turn din ciment pe unde curgea apa din pârâu în baraj.
Anii treceau, noi creșteam şi cei trei bătrâni erau ca nelipsiți, alături de noi, pe câmp.
De la o vreme, mătuşa Roşuleasa, plictisindu-se să îl cicălească numai pe moșneag, a început să se lege şi de mătuşa Lupăneasa, inventând sau poate răscolind o veche poveste de dragoste.
-Îţi place, aşa-i? Ologule? Crezi că nu ştiu? Uite ce te mai ocheşte Lupăneasa...Nu îmi ajunge că m-ai bătut o viaţă cu măciucile de pumni în cap pentru dânsa, amu te mai şi holbezi, pe faţă, la dânsa...
Moşu, luat prin surprindere , s-a făcut stacojiu la faţă.
Momentul era de domeniul penibilului.
Toţi trei erau desprinși ca dintr-un tablou îngălbenit de timp şi cearta idilică părea de-a dreptul caraghioasă.
Noi, copiii, ne amuzam şi alergam printre coceni așteptând cu sufletul la gură ca cele două bătrâne să se încaiere.
Nu a durat mult.
-Ardă -te-ar focu` de nebună...Da` ce ai cu mine? Bată-te să te bată...Ce ţ`-am făcut? strigă înfuriată mătuşa Lupăneasa, care îmi era dragă pentru că era o femeie peltică, văduvă și locuia într-o căsuță mică acoperită cu stuf, doar cu o singură cămăruță, cât o cutie de chibrituri, dar era femeie așezată şi la locul ei care nu supăra pe nimeni.
Însă te pui cu hatârul mătuşii Roşuleasa care fierbea în suc propriu, fără un motiv bine întemeiat?
Şi deodată, printre braţele de popuşoi, mâinile femeilor se încleștează bătbăteşte, se apucă de batice. Baticele zboară. Părul alb le iese ca o pădurice iernatică de sub broboadele smulse, se trag de firele albe, ţipă, se mai îmbrâncesc vlăguite, abia împleticindu-se una în alta o vreme, spre deliciul nostru al copiilor care ne roteam în jurul lor ca la o bătaie a unor găinușe americane, cad peste coceni, îngenunchind ca la rugăciune.
Dar încă se mai caută una pe alta, cu privirile ciulite, gata-gata să se mai încaiere o dată.
Nimeni nu îndrăznea să le despartă până nu a venit moş Niculae, fratele mamei şi le-a strigat:
-Ho, nebunelor! Vă rupeţi gâtu` pentru un biet olog. Nu vedeți că abia mai suflă acolo de rușine pentru voi. Nu aţi putut să vă bateţi la tinereţe? Vă omorâţi acuma pe tarlaua lui bădia Nică, să îl faceţi de râs...Nu poate omu` să îşi mai facă treaba, să urmărească lucru la echipă, că voi, în urma lui, vă strângeţi de gât?
Când a revenit tata să le mai tragă coceni dinainte, babele se făceau că nu s-a întâmplat nimic și cu zâmbetul pe buze l-au întrebat:
-Nică, da` un păhărel de ceva, nu avem și noi, acolo?
Tata a scos o sticlă de țuică și au ciocnit cu toții un pahar în sănătatea tuturor.
Bătrânul olog înghițea cu noduri și cu rușine, dar cele două eroine și-au urat noroc, una alteia, și au râs și s-au veselit de parcă momentul acela ,,eroic,, nici nu s-ar fi petrecut.
Seara, când luna îşi arăta obrazul ca o codană îmbujorată, tata îl dădea jos din căruță, în brațe, pe moșu` Roșu ducându-l până în odaia lui cu miros de busuioc, înspre liniștea nepământeană și pacea flămândă a patului de scânduri, coșciug de tinetețe, alături de gura neostoită a mărșuii Roșuleasa...
În drumul lor distingeam glasul stins dar oarecum mulțumit al bătrânului:
-Să îţi dea Dumnezeu sănătate, Nică, pentru că mă mai scoţi, din când în când, din casă, să mai văd şi eu lumea, să pot să mă uit în jur că până la primăvară nu oi mai ieşi. Cine să mă mai scoată? Să trăiești măi, băiete...Să trăiești...se auzea de dincolo de prag glasul lui liniștit şi stins, tot mai strâns în jurul gurii slăbite.
Tata n-a trăit chiar atât de mult pe cât i-a urat moş Roşu.
S -a stins cu mult înaintea moşului şi îmi amintesc de faptul că uneori îl mai necăjeam, noi, copiii, jucându-ne pe uliţa lor.
Mătuşa ne fugărea cu un ciomag pe care îl ţinea lângă uşă. Dar moşul mă recunoştea dintre copii şi de multe ori mă striga:
-Tu!! Cea mică...eşti a lu` Nică?
-Da...îi răspundeam cu ochii în pământ parcă ruşinată că îl necăjesc şi eu alături de tovarăşii mei de nebunii. Şi îmi aminteam clar de zilele acelea frumoase petrecute la câmp, cu ei.
-Hai la moşu...Ia nişte mere...Ce mai face mă-ta? întreba şi ochii i se umezeau.
-Pe acasă, răspundeam în fugă.
Apoi, alergam să împart merele cu ceilalți copii care mă întrebau mirați:
-Ce te-a întrebat? Ce a zis? Te-a certat? E supărat pe noi?
-Nimic, mi-a dat nişte mere...
Şi în suflet o rană îmi înflorea ca un trandafir uscat...
........................................................................................................................................................
A mai trecut o zi, gândesc, și parcă de Undeva, de departe, de foarte departe, zăresc umbre argintii: ologul, mătuşile rivale, părinţii mei, alţi oameni din sat.
Toţi se îndepărtează spre negura de...fum și ceață, zâmbindu-mi ca de după un perete gros din sticlă.
Deodată în sufletul meu se face linişte. O linişte bolnavă, de cristal.

Vizualizări: 24

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Frumos! Expun și promovez cu drag. Curând va fi postat în INTERFERENȚE

multumesc, doamna Ileana!

Amintirile din copilăria noastră sunt cele mai vii şi mai frumoase. Cu mare drag ţi-am citit textulcare, m-a cam răscolit.
Felicitari din suflet!

este adevărat. copilăria rămâne în sufletul nostru îmbrăcată în haine de sărbătoare. multumesc, Lilioara!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

EMINESCU ȘI LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ Publicat de ION IONESCU-BUCOVU Eminescu a apărut pe solul românesc ca o sămânță rodnică la o răscruce de timpuri când limba română își căuta vadul ei spre modernizare. Scăpase din rigorile Școlii Ardelene care o ciuntise și-o transformase într-o păsărească de ciunisme și pumnisme, încerca să se lepede de exagerările cosmopolite franțuzite și căuta să se debaraseze, datorită lui Maiorescu, de „beția formelor fără fond”. Tocmai abandonase alfabetul chirilic și Academia, în frunte cu Alecsansdri, încerca să găsească noi sunete și litere pentru ciudatele sunete și semne slave care nu existau în limba latină. Dacă citești procese-verbale din ședinșele Academiei referitoare la ortografie, îți dai seama câtă luptă s-a dus pentru stabilizarea alfabetului nostru. Acum apărea Eminescu. 

continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/eminescu-i-limba-rom-n-literar

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

Caligrafii

poezia

Publicat de ileana popescu bâldea în Ianuarie 6, 2018 poezia nu există. doar umbra ei e în cuvinte. când aleargă cu fața spre lună. și noi o tot sugrumăm. cu întrebări. despre ce nu va fi. vreodată. poezia e. zbor. aer. boare. o parte din sufletul acesta. împărțit nouă. de un Dumnezeu http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/poezia?xg_source=activity

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Revoluțiile țin tot cu șmecherii, pe când fraierii poartă doar însemnele de eroi! Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe

Au trecut aproape trei decenii de la așa zisă Revoluție dar RIDICOLUL apucăturilor tovărășești nu a încetat niciodată! Deși au pretenția de a fi numiți domni, majoritatea politicienilor care ne conduc destinele, dar mai ales aparatul de pupători în fund care le alimentează orgoliile, au rămas la fel sau chiar au evoluat în sens strict negativ. Orgolii de mesia sau de statui vii, orgolii care se preling precum nămolul vulcanilor din zona Pâclelor Buzăului. Nu a fost lună în care să nu aflu cum unii oameni, care au ridicat spre atenția publică tot felul de probleme, uneori mai grave, alteori doar comune sau chiar închipuite, s-au trezit aproape instantaneu cu adevărate cohorte de control la poartă. Apoi au rămas veșnic în atenția autorităților.  continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/revolu-iile-in-tot-cu-mecherii-pe-c-nd-fraierii-poart-doar

Salutare, Caragiale!

Publicat de ileana popescu bâldea în Noiembrie 20, 2017 Astăzi te-am văzut prin Piață. pe prima pagină a câtorva editoriale. în gura câtorva opozanți. pe ochiul șmecher al unor cățărători. chiar și într-o mașină care mergea paralel cu mine(făcând semne obscene și invitându-ne în gura mare să batem vântul în rafale pe toate străzile), la televizor, pe internet, pe masă și într-o sticlă, la brațul celor care solidarizează cu esteticul sau discută despre gânduri, prin cuvintele unor analiști, zâmbetul parfumat al dictatorilor de toate etapele și apartenențele, chiar și în jocul stupid al unor copii care alergau pe alei și-și ziceau că sunt într-un război portocaliu cu dungi verzi(ce-o fi însemnând asta, în mentalul lor?)

continuare.http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/salutare-caragiale

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2018   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor