Ologul era un om cu chipul liniștit şi împăcat ca al sfinților din icoane.
Atâta bunătate şi împăcare cu soarta nu am mai întâlnit la alt om vreodată.
Toamna, pe când se desfăca porumbul la CAP, el, soția lui şi mătuşa Lupăneasa erau nelipsiți de pe bucata noastră de teren pe care o aveam de lucru.
Tata era şef de echipă şi era singurul om din sat care avea cai de la CAP, aşa spunea lumea. De fapt erau caii noştri şi el avusese norocul de a-i păstra şi după colectivizare. Nu mai erau în proprietatea lui, doar i se permisese să îi folosească la muncile agricole, sau să aducă de prin comună doctorii, poliţiştii, în sat, când era nevoie de ei .
Îmi amintesc de faptul că atunci când ne porneam la câmp, tata oprea căruţa la poarta Ologului, îl lua uşor pe bătrân în braţe ca pe un copil îmbătrânit şi îl urca în căruţă.
Bătrâna, soţia lui sau Roşoaia cum o porecleam noi, copiii, era o femeie aprigă, cu o privire cruntă, care nu scăpa o clipă să nu îl cicălească pe bietul moşneag.
-Arză-te-ar focu de Olog...mi-ai mâncat viaţa, mârâia ea ca o pisică răzbunătoare, abia auzit.
Moş Roşu o auzea chiar şi când bodogănea aproape imperceptibil şi uneori cerea ajutorul tatălui meu:
-Zi-i și tu, măi Nică, dacă eu am vreo vină, că nici n-am deschis gura. Toată ziua-i cu clanța pe mine, că...dacă aş putea, mi-aş lua lumea în cap. Dădea din cap cu amărăciune, apoi își privea cu neputință picioarele uscate și paralizate.
Tata nu încerca decât să se ţină deoparte de situația asta destul de aspră. Ştia şi de greutățile mătuşii. Nu îi era uşor cu un om neajutorat şi bolnav de o viaţă şi fără un ban de nicăieri.
Nu ştiu de ce veneau cu noi, la câmp. Poate pentru că tata le aducea porumbul de pe tarla cu căruţa acasă şi asta era răsplata lor, dar sunt sigură că le-ar fi adus şi dacă nu ar fi venit, însă mătuşa insista şi cum se făcea toamna, zi de zi, erau cu noi pe câmp. Poate veneau doar ca să mai aibă cu cine schimba o vorbă.
Uite aşa auzeam şi eu primele povești despre oamenii din sat. Despre bătrân am aflat că în tinerețe a fost un flăcău mândru şi voinic dar a sărit cândva ,,voinicește,, de un mal abrupt, direct în apă, cu capul în jos şi s-ar fi lovit cu spatele pe un pietroi ascuțit, pentru că apa scăzuse de la secetă.
El ne era mereu dat exemplu când mergeam la scăldat:
-Nu te prosti şi nu sări fără minte, Dorină, îmi striga mama. Ştii ce-a păţit Ologu`, moș Roșu. Asta nu-i glumă.
Cine ne putea opri? Spuneam că nu mai facem, dar abia așteptam să plece şi să ne întrecem la sărit, cu toții de pe un ,,călugăr,, aducător de rele. Un fel de turn din ciment pe unde curgea apa din pârâu în baraj.
Anii treceau, noi creșteam şi cei trei bătrâni erau ca nelipsiți, alături de noi, pe câmp.
De la o vreme, mătuşa Roşuleasa, plictisindu-se să îl cicălească numai pe moșneag, a început să se lege şi de mătuşa Lupăneasa, inventând sau poate răscolind o veche poveste de dragoste.
-Îţi place, aşa-i? Ologule? Crezi că nu ştiu? Uite ce te mai ocheşte Lupăneasa...Nu îmi ajunge că m-ai bătut o viaţă cu măciucile de pumni în cap pentru dânsa, amu te mai şi holbezi, pe faţă, la dânsa...
Moşu, luat prin surprindere , s-a făcut stacojiu la faţă.
Momentul era de domeniul penibilului.
Toţi trei erau desprinși ca dintr-un tablou îngălbenit de timp şi cearta idilică părea de-a dreptul caraghioasă.
Noi, copiii, ne amuzam şi alergam printre coceni așteptând cu sufletul la gură ca cele două bătrâne să se încaiere.
Nu a durat mult.
-Ardă -te-ar focu` de nebună...Da` ce ai cu mine? Bată-te să te bată...Ce ţ`-am făcut? strigă înfuriată mătuşa Lupăneasa, care îmi era dragă pentru că era o femeie peltică, văduvă și locuia într-o căsuță mică acoperită cu stuf, doar cu o singură cămăruță, cât o cutie de chibrituri, dar era femeie așezată şi la locul ei care nu supăra pe nimeni.
Însă te pui cu hatârul mătuşii Roşuleasa care fierbea în suc propriu, fără un motiv bine întemeiat?
Şi deodată, printre braţele de popuşoi, mâinile femeilor se încleștează bătbăteşte, se apucă de batice. Baticele zboară. Părul alb le iese ca o pădurice iernatică de sub broboadele smulse, se trag de firele albe, ţipă, se mai îmbrâncesc vlăguite, abia împleticindu-se una în alta o vreme, spre deliciul nostru al copiilor care ne roteam în jurul lor ca la o bătaie a unor găinușe americane, cad peste coceni, îngenunchind ca la rugăciune.
Dar încă se mai caută una pe alta, cu privirile ciulite, gata-gata să se mai încaiere o dată.
Nimeni nu îndrăznea să le despartă până nu a venit moş Niculae, fratele mamei şi le-a strigat:
-Ho, nebunelor! Vă rupeţi gâtu` pentru un biet olog. Nu vedeți că abia mai suflă acolo de rușine pentru voi. Nu aţi putut să vă bateţi la tinereţe? Vă omorâţi acuma pe tarlaua lui bădia Nică, să îl faceţi de râs...Nu poate omu` să îşi mai facă treaba, să urmărească lucru la echipă, că voi, în urma lui, vă strângeţi de gât?
Când a revenit tata să le mai tragă coceni dinainte, babele se făceau că nu s-a întâmplat nimic și cu zâmbetul pe buze l-au întrebat:
-Nică, da` un păhărel de ceva, nu avem și noi, acolo?
Tata a scos o sticlă de țuică și au ciocnit cu toții un pahar în sănătatea tuturor.
Bătrânul olog înghițea cu noduri și cu rușine, dar cele două eroine și-au urat noroc, una alteia, și au râs și s-au veselit de parcă momentul acela ,,eroic,, nici nu s-ar fi petrecut.
Seara, când luna îşi arăta obrazul ca o codană îmbujorată, tata îl dădea jos din căruță, în brațe, pe moșu` Roșu ducându-l până în odaia lui cu miros de busuioc, înspre liniștea nepământeană și pacea flămândă a patului de scânduri, coșciug de tinetețe, alături de gura neostoită a mărșuii Roșuleasa...
În drumul lor distingeam glasul stins dar oarecum mulțumit al bătrânului:
-Să îţi dea Dumnezeu sănătate, Nică, pentru că mă mai scoţi, din când în când, din casă, să mai văd şi eu lumea, să pot să mă uit în jur că până la primăvară nu oi mai ieşi. Cine să mă mai scoată? Să trăiești măi, băiete...Să trăiești...se auzea de dincolo de prag glasul lui liniștit şi stins, tot mai strâns în jurul gurii slăbite.
Tata n-a trăit chiar atât de mult pe cât i-a urat moş Roşu.
S -a stins cu mult înaintea moşului şi îmi amintesc de faptul că uneori îl mai necăjeam, noi, copiii, jucându-ne pe uliţa lor.
Mătuşa ne fugărea cu un ciomag pe care îl ţinea lângă uşă. Dar moşul mă recunoştea dintre copii şi de multe ori mă striga:
-Tu!! Cea mică...eşti a lu` Nică?
-Da...îi răspundeam cu ochii în pământ parcă ruşinată că îl necăjesc şi eu alături de tovarăşii mei de nebunii. Şi îmi aminteam clar de zilele acelea frumoase petrecute la câmp, cu ei.
-Hai la moşu...Ia nişte mere...Ce mai face mă-ta? întreba şi ochii i se umezeau.
-Pe acasă, răspundeam în fugă.
Apoi, alergam să împart merele cu ceilalți copii care mă întrebau mirați:
-Ce te-a întrebat? Ce a zis? Te-a certat? E supărat pe noi?
-Nimic, mi-a dat nişte mere...
Şi în suflet o rană îmi înflorea ca un trandafir uscat...
........................................................................................................................................................
A mai trecut o zi, gândesc, și parcă de Undeva, de departe, de foarte departe, zăresc umbre argintii: ologul, mătuşile rivale, părinţii mei, alţi oameni din sat.
Toţi se îndepărtează spre negura de...fum și ceață, zâmbindu-mi ca de după un perete gros din sticlă.
Deodată în sufletul meu se face linişte. O linişte bolnavă, de cristal.

Vizualizări: 24

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Frumos! Expun și promovez cu drag. Curând va fi postat în INTERFERENȚE

multumesc, doamna Ileana!

Amintirile din copilăria noastră sunt cele mai vii şi mai frumoase. Cu mare drag ţi-am citit textulcare, m-a cam răscolit.
Felicitari din suflet!

este adevărat. copilăria rămâne în sufletul nostru îmbrăcată în haine de sărbătoare. multumesc, Lilioara!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Emoţia şi mesajul poeziei în raport cu stilistica şi prozodia Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 26, 2017 Am observat cu stupoare că poezia contemporană de formă clasică pune accentul în mod exacerbat pe stilistică şi prozodie, diminuând, până la anulare uneori, emoţia şi mesajul. Mai ales poeţii tineri, ca în povestea cu fata moşului şi fata babei, aleg cutia frumoasă pe dinafară, sclipitoare, dar lipsită de conţinut. Critica contemporană procedează, în mare măsură, întocmai. Probabil se alimentează reciproc. Şi asta se întâmplă, culmea! – într-o epocă a versului liber (numit uneori vers alb), sau poate tocmai de aceea: Negăsind prea multe cusururi poeziei postmoderne, scrisă cca 70 la sută în vers liber şi la care „nu mai există valoare stabilă şi inatacabilă” (Mircea Cărtărescu), pe unde să mai despice firu’-n patru criticul vremurilor noastre?http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/emo-ia-i-mesajul-poeziei-n-raport-cu-stilistica-i-prozodia

Text... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Septembrie 23, 2017

...despre câteva realități pe care le constat cu trăiri de cetățean reîntors în patria-mamă. Încep cu o declarație: abia acum simt conturată iubirea de țară. Văd net diferența dintre cum o iubeam înainte și cum o iubesc acum. Înainte de a pleca în străinătate, îmi iubeam țara cu un fel de automatism. Categoric o iubeam, mă născusem iubind-o. Acum, o iubesc cu fiecare privire pe care o aștern peste pământul ei, asfaltat sau nu, cu fiecare gură de aer plin de miros de cauciucuri arse, ori de umezeala pădurii, cu fiecare pas ce mă poartă pe drumuri știute, pe care le regăsesc cu un sentiment de securitate: orice s-ar întâmpla, sunt în țara mea. continuare....http://junimeadigitala.ning.com/group/orice-dorim-sa-impartasim/forum/topics/text

FESTIVALUL LIMBII ROMÂNE – MONEASA 2017 Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 3, 2017

Urmaşilor mei Văcăreşti! Las vouă moştenire: Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei cinstire. (IenăchițăVăcărescu -1740-1797) Ediția a IV-a a Zilei Limbii Române s-a sărbătorit, într-o atmosferă românească de mare suflet, printr-un festival ce a avut loc în zilele de 30 și 31 august, în staţiunea Moneasa, jud. Arad. Organizatori au fost Revista de Informaţie şi Cultură Româno-Canadiano-Americană „STARPRESS”, condusă de Ligya Diaconescu, scriitor etalon pentru românii care trăiesc în țară, dar și în Diaspora, în colaborare cu Liga Scriitorilor Români, reprezentată de cunoscutul scriitor Alexandru Florin Țene, președintele Ligii. Invitaţii au fost cazaţi, în condiţii excelente, la hotelurile Lacul Liniştit şi Parc. Amfitrion, gazdă pentru toate activitățile festivalului, a fost scriitorul arădean Florin T. Roman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/festivalul-limbii-rom-ne-moneasa-2017?xg_source=activity

Caligrafii

Uneori lumile se ating - gânduri de la lansarea volumului "SAFIRE ȘI ÎNGERI" - Ioana Sandu Publicat de ileana popescu bâldea în Octombrie 7, 2017

… nu cu degetele sau orice alt colț din ele, ci cu partea aceea nevăzută, nici chiar de umbră, a tălpii. Se așază elegant pe scaune sau fotolii, privesc în jur tăcute dar, dornice să vorbească, analizează, pleacă fără să vezi și se ghemuiesc în colțuri, dau un tablou la o parte și-i privesc spatele, de ca și cum adevărul despre pictură s-ar afla acolo, fixează vitraliul din spatele unui birou plin cu flori și cărți și se identifică rar în culoare, ating lemnul sculptat parca de îngeri, răscolesc cărbunii nestinși din șemineu, caută liniștea din pereți apoi revin în locul pe care și-au lăsat cuvintele, se îmbracă în ele, își pun palma la tâmplă și ascultă și rar se trezesc din reverie - doar atunci când realizează că sunt cumva oameni, cu puțin din ele, și trebuie să se concentreze și asupra aerului, luminii, vântului sau emoției altei lumi călăuzită pe același drum de un Dumnezeu fără nume - poate energie, poate curcubeu, poate sunet sau doar un fel special de gând.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/uneori-lumile-se-ating-ganduri-de-la-lansarea-volumului-safire-si

cutia de conserve Postat de Dan Tipuriță în Septembrie 17, 2017

M-am născut în vremea când maşinile porneau la manivelă. Tractoarele-şi începeau lucrarea trase cu sfoara ,se muncea mult în lehamitea gândului ,se disputa viitorul în ţărâna hazardului şi chiar se trasa drumul luminii cu bezna închisorilor. Iar pentru mine, copilul de atunci, în zilele negre lupii treceau Dunărea pe o sârmă de gheaţă, în cele frumoase reuşeam cu nimic să-mi cumăr o insulă de fericire la chioşcul de vis-a-vis . Acolo se puteau procura cele mai râvnite lucruri, adică bile colorate, dopuri de pistol cu pulbere, pene, imagini pictate şi alte comori. Cutia de conserve era cea mai disputată minge, în ea păstram de pe o zi pe alta frumoasele jocuri, poarca şi ţurca, chibzuiam înălţarea rachetelor cu un pumn de carbid ,poarta de fotbal şi multe alte minunăţii dăruite cu neuitare . Și de atunci în irisul meu stă închisă o lacrimă. A lui Dumnezeu http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/cutia-de-conserve

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

Stre-suri...

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Cum se pregateste Romania sa celebreze Marea Unire: o tara tot mai divizata pe relatia est-vest de Cristian Pantazi -Publicat de STelu Pop în Iulie 28, 2017 

Transilvania si Banatul evolueaza cu o viteza in plus fata de restul tarii. Sudul si estul Romaniei, dar si enclava Harghita-Covasna din centru, se dezvolta cu viteza melcului. Bucurestiul, cea mai bogata regiune din estul Europei alaturi de Ilfov, devine insuportabil pentru tot mai multi cetateni dupa mandatele lui Oprescu si Firea. Cu o infrastructura precara, ce nu leaga regiunile istorice intre ele, Romania se pregateste sa celebreze o suta de ani de la Marea Unire ca o tara profund divizata pe axa est-vest. Diferentele de dezvoltare dintre est/sud si vestul Romaniei sint ingrijoratoare. Statistica e nemiloasa: vestul bogat produce tot mai mult, sudul si estul sarace consuma tot mai mult - dar in zadar. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cum-se-pregateste-romania-sa-celebreze-marea-unire-o-tara-tot-mai

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor