Ologul era un om cu chipul liniștit şi împăcat ca al sfinților din icoane.
Atâta bunătate şi împăcare cu soarta nu am mai întâlnit la alt om vreodată.
Toamna, pe când se desfăca porumbul la CAP, el, soția lui şi mătuşa Lupăneasa erau nelipsiți de pe bucata noastră de teren pe care o aveam de lucru.
Tata era şef de echipă şi era singurul om din sat care avea cai de la CAP, aşa spunea lumea. De fapt erau caii noştri şi el avusese norocul de a-i păstra şi după colectivizare. Nu mai erau în proprietatea lui, doar i se permisese să îi folosească la muncile agricole, sau să aducă de prin comună doctorii, poliţiştii, în sat, când era nevoie de ei .
Îmi amintesc de faptul că atunci când ne porneam la câmp, tata oprea căruţa la poarta Ologului, îl lua uşor pe bătrân în braţe ca pe un copil îmbătrânit şi îl urca în căruţă.
Bătrâna, soţia lui sau Roşoaia cum o porecleam noi, copiii, era o femeie aprigă, cu o privire cruntă, care nu scăpa o clipă să nu îl cicălească pe bietul moşneag.
-Arză-te-ar focu de Olog...mi-ai mâncat viaţa, mârâia ea ca o pisică răzbunătoare, abia auzit.
Moş Roşu o auzea chiar şi când bodogănea aproape imperceptibil şi uneori cerea ajutorul tatălui meu:
-Zi-i și tu, măi Nică, dacă eu am vreo vină, că nici n-am deschis gura. Toată ziua-i cu clanța pe mine, că...dacă aş putea, mi-aş lua lumea în cap. Dădea din cap cu amărăciune, apoi își privea cu neputință picioarele uscate și paralizate.
Tata nu încerca decât să se ţină deoparte de situația asta destul de aspră. Ştia şi de greutățile mătuşii. Nu îi era uşor cu un om neajutorat şi bolnav de o viaţă şi fără un ban de nicăieri.
Nu ştiu de ce veneau cu noi, la câmp. Poate pentru că tata le aducea porumbul de pe tarla cu căruţa acasă şi asta era răsplata lor, dar sunt sigură că le-ar fi adus şi dacă nu ar fi venit, însă mătuşa insista şi cum se făcea toamna, zi de zi, erau cu noi pe câmp. Poate veneau doar ca să mai aibă cu cine schimba o vorbă.
Uite aşa auzeam şi eu primele povești despre oamenii din sat. Despre bătrân am aflat că în tinerețe a fost un flăcău mândru şi voinic dar a sărit cândva ,,voinicește,, de un mal abrupt, direct în apă, cu capul în jos şi s-ar fi lovit cu spatele pe un pietroi ascuțit, pentru că apa scăzuse de la secetă.
El ne era mereu dat exemplu când mergeam la scăldat:
-Nu te prosti şi nu sări fără minte, Dorină, îmi striga mama. Ştii ce-a păţit Ologu`, moș Roșu. Asta nu-i glumă.
Cine ne putea opri? Spuneam că nu mai facem, dar abia așteptam să plece şi să ne întrecem la sărit, cu toții de pe un ,,călugăr,, aducător de rele. Un fel de turn din ciment pe unde curgea apa din pârâu în baraj.
Anii treceau, noi creșteam şi cei trei bătrâni erau ca nelipsiți, alături de noi, pe câmp.
De la o vreme, mătuşa Roşuleasa, plictisindu-se să îl cicălească numai pe moșneag, a început să se lege şi de mătuşa Lupăneasa, inventând sau poate răscolind o veche poveste de dragoste.
-Îţi place, aşa-i? Ologule? Crezi că nu ştiu? Uite ce te mai ocheşte Lupăneasa...Nu îmi ajunge că m-ai bătut o viaţă cu măciucile de pumni în cap pentru dânsa, amu te mai şi holbezi, pe faţă, la dânsa...
Moşu, luat prin surprindere , s-a făcut stacojiu la faţă.
Momentul era de domeniul penibilului.
Toţi trei erau desprinși ca dintr-un tablou îngălbenit de timp şi cearta idilică părea de-a dreptul caraghioasă.
Noi, copiii, ne amuzam şi alergam printre coceni așteptând cu sufletul la gură ca cele două bătrâne să se încaiere.
Nu a durat mult.
-Ardă -te-ar focu` de nebună...Da` ce ai cu mine? Bată-te să te bată...Ce ţ`-am făcut? strigă înfuriată mătuşa Lupăneasa, care îmi era dragă pentru că era o femeie peltică, văduvă și locuia într-o căsuță mică acoperită cu stuf, doar cu o singură cămăruță, cât o cutie de chibrituri, dar era femeie așezată şi la locul ei care nu supăra pe nimeni.
Însă te pui cu hatârul mătuşii Roşuleasa care fierbea în suc propriu, fără un motiv bine întemeiat?
Şi deodată, printre braţele de popuşoi, mâinile femeilor se încleștează bătbăteşte, se apucă de batice. Baticele zboară. Părul alb le iese ca o pădurice iernatică de sub broboadele smulse, se trag de firele albe, ţipă, se mai îmbrâncesc vlăguite, abia împleticindu-se una în alta o vreme, spre deliciul nostru al copiilor care ne roteam în jurul lor ca la o bătaie a unor găinușe americane, cad peste coceni, îngenunchind ca la rugăciune.
Dar încă se mai caută una pe alta, cu privirile ciulite, gata-gata să se mai încaiere o dată.
Nimeni nu îndrăznea să le despartă până nu a venit moş Niculae, fratele mamei şi le-a strigat:
-Ho, nebunelor! Vă rupeţi gâtu` pentru un biet olog. Nu vedeți că abia mai suflă acolo de rușine pentru voi. Nu aţi putut să vă bateţi la tinereţe? Vă omorâţi acuma pe tarlaua lui bădia Nică, să îl faceţi de râs...Nu poate omu` să îşi mai facă treaba, să urmărească lucru la echipă, că voi, în urma lui, vă strângeţi de gât?
Când a revenit tata să le mai tragă coceni dinainte, babele se făceau că nu s-a întâmplat nimic și cu zâmbetul pe buze l-au întrebat:
-Nică, da` un păhărel de ceva, nu avem și noi, acolo?
Tata a scos o sticlă de țuică și au ciocnit cu toții un pahar în sănătatea tuturor.
Bătrânul olog înghițea cu noduri și cu rușine, dar cele două eroine și-au urat noroc, una alteia, și au râs și s-au veselit de parcă momentul acela ,,eroic,, nici nu s-ar fi petrecut.
Seara, când luna îşi arăta obrazul ca o codană îmbujorată, tata îl dădea jos din căruță, în brațe, pe moșu` Roșu ducându-l până în odaia lui cu miros de busuioc, înspre liniștea nepământeană și pacea flămândă a patului de scânduri, coșciug de tinetețe, alături de gura neostoită a mărșuii Roșuleasa...
În drumul lor distingeam glasul stins dar oarecum mulțumit al bătrânului:
-Să îţi dea Dumnezeu sănătate, Nică, pentru că mă mai scoţi, din când în când, din casă, să mai văd şi eu lumea, să pot să mă uit în jur că până la primăvară nu oi mai ieşi. Cine să mă mai scoată? Să trăiești măi, băiete...Să trăiești...se auzea de dincolo de prag glasul lui liniștit şi stins, tot mai strâns în jurul gurii slăbite.
Tata n-a trăit chiar atât de mult pe cât i-a urat moş Roşu.
S -a stins cu mult înaintea moşului şi îmi amintesc de faptul că uneori îl mai necăjeam, noi, copiii, jucându-ne pe uliţa lor.
Mătuşa ne fugărea cu un ciomag pe care îl ţinea lângă uşă. Dar moşul mă recunoştea dintre copii şi de multe ori mă striga:
-Tu!! Cea mică...eşti a lu` Nică?
-Da...îi răspundeam cu ochii în pământ parcă ruşinată că îl necăjesc şi eu alături de tovarăşii mei de nebunii. Şi îmi aminteam clar de zilele acelea frumoase petrecute la câmp, cu ei.
-Hai la moşu...Ia nişte mere...Ce mai face mă-ta? întreba şi ochii i se umezeau.
-Pe acasă, răspundeam în fugă.
Apoi, alergam să împart merele cu ceilalți copii care mă întrebau mirați:
-Ce te-a întrebat? Ce a zis? Te-a certat? E supărat pe noi?
-Nimic, mi-a dat nişte mere...
Şi în suflet o rană îmi înflorea ca un trandafir uscat...
........................................................................................................................................................
A mai trecut o zi, gândesc, și parcă de Undeva, de departe, de foarte departe, zăresc umbre argintii: ologul, mătuşile rivale, părinţii mei, alţi oameni din sat.
Toţi se îndepărtează spre negura de...fum și ceață, zâmbindu-mi ca de după un perete gros din sticlă.
Deodată în sufletul meu se face linişte. O linişte bolnavă, de cristal.

Vizualizări: 17

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Frumos! Expun și promovez cu drag. Curând va fi postat în INTERFERENȚE

multumesc, doamna Ileana!

Amintirile din copilăria noastră sunt cele mai vii şi mai frumoase. Cu mare drag ţi-am citit textulcare, m-a cam răscolit.
Felicitari din suflet!

este adevărat. copilăria rămâne în sufletul nostru îmbrăcată în haine de sărbătoare. multumesc, Lilioara!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar
Publicat de Sîrbu Ioana-Camelia 

Prenume: Ioana-Camelia
Nume: Sîrbu
Pseudonim literar: Camica
Data naşterii: 11/12/1981

Premii literare

• Menţiune la Concursul Naţional de Poezie „Traian Demetrecu” – TRADEM ediţia a XXV-a, Craiova – 2003.

• Menţiune I la Concursul Naţional de poezie şi pictură „Dor de Dor”, Cluj-Napoca – 2006

• Premiul II la secţiunea pamflet, la Festivalul Naţional de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediția a V-a, Geoagiu, jud. Hunedoara – 2015

• Premiul II, la secțiunea manuscrise, la Festivalului de poezie religioasă "Credo" - Lăpuşna 2016

Publicări

• Volumul propriu de poezii „Ceva-urile mele”, Râmnicu-Vâlcea, Editura Offsetcolor, 2008

• Publicată în antologia „Ferestre spre secolul XXI” Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2005

• Publicată în cadrul antologiei „Freamăt de timp – Freamăt libertin”, Drobeta Turnu-Severin, Editura 3D, 2007

• Publicată în „Antologie de poezie şi comentarii” de Valentina Becart, Iaşi, Editura PanEurope, 2008

• Publicată în antologia de poezie şi epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a V-a, Ploieşti, Editura LVS Crepuscul, 2012

• Publicată în antologia „Insomnii mătăsoase”, volumul II, a grupului literar „Insomnii mătăsoase”, Braşov, Editura Pastel, 2012
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-3

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Yehuda Amichai tradus în limba Română, premieră mondială Publicat de adrian grauenfels în August 12, 2017

 De la bun început trebuie să recunosc că numele lui nu-mi spunea mare lucru când la începutul anului 2017 i-am cules o carte de pe rafturile unui anticariat din Londra. A fost o zi în care am pescuit, cum îmi place mie să spun - doi poeți: Yehuda Amichai și Rita Dove. Apele erau tulburi. Le-am deschis cărțile și am citit din fiecare câteva poeme. Nu știam nici căror națiuni le aparțin și nici dacă sunt în viață sau nu, cu atât mai puțin valoarea. După o săptămână Rita s-a așezat în bibliotecă alături de alți autori însă Yehuda a rămas lângă mine, zi de zi, timp de șase luni. M-a fascinat înainte de toate omul pe care începeam să-l cunosc și pe care îl găseam privindu-mă și zâmbindu-mi parcă numai mie, de fiecare dată, din spatele versurilor. Relația asta de intimitate pe care o construia poezia lui ca pe o casă cu mine și pe care apoi tot el mi-o lăuda cu atâta sinceritate - chestie pe care nu o mai întâlnisem decât la Walt Whitman - m-a făcut să nu-i pot rezista și azi sunt mândru că m-am încăpățânat să-l citesc și pot spune cu mâna pe inimă că descoperirea acestuia a luat loc repede în galeria celor mai însemnate revelații din viața mea alături de nume ca Pavese, Walt Whitman cum spuneam, Yannis Ritsos, Dylan Thomas, dacă e să mă refer numai la poezia lumii. Altfel nu m-aș fi apucat ca nebunul să traduc continuu din creația acestuia.

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/yehuda-amichai-tradus-n-limba-rom-n-premier-mondial

INTRODUCERE ÎN STUDIUL ICONOLOGIEI CA ȘTIINȚĂ A IMAGINILOR IMAGINII IMAGINATE Postat de Ştefan Lucian MUREŞANU în Iulie 15, 2017

Motto: ”Supremul şi sensibilul aparat al iconologiei este intuiţia sintetică; ea este rodul metodologic al erudiţiei active care fertilizează ogorul imaginaţiei investigatoare.” (Erwin Panofsky) Cuvinte cheie: iconologie, imagine, studii, reprezentări, atribute 1. Lumea ca început în imaginea reală a existenței omenirii Toate științele sunt un rezultat al gândirii profunde a omului, sunt creații materializate ale unor fapte, ale unor imagini fiinduale ale puterii intelectuale, ale desăvârșirii unor înțelepciuni marcate prin naștere omului dat să le expună. Ne naștem din nașterea unei taine nedeslușite și încă misterioase, ne întrebăm de multe ori de unde atâta imaginație în gândirea noastră, de unde atâta profunzime la unii și tot atâta superficialitate la alții. Științele sunt idei parțial materializate în disciplinele care însumează faptul real sau ireal teorie a putinței realizării practice în viziunea umană elevată. Științele expun acordul materializării imaginii imaginate în imagini fiinduale sau, mai bine spus, ajută lumea să înțeleagă scopul studierii faptului imaginat. http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/introducere-n-studiul-iconologiei-ca-tiin-a-imaginilor-imaginii?xg_source=activity

 

Caligrafii

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. Am cunoscut oameni doar cu suflet - creierul îl dăduse, la o parte, natura - , dar aveau atâta lumină în privire, încât puteau să facă inteligentă și o muscă. Am cunoscut oameni despre care nu pot spune decât… că semănau cu muzica ascunsă în nisip, cu visul ca un loc îndepărtat, cu un om pe care îl iubești, cu lumea care stă - uneori, cu pereții strâmbi când e prea multă liniște, cu frica, realitatea care ne uimește, invidia, mănușa unui boxer, egoismul sau, pur și simplu, cu o piele, susținută de oase, căreia trebuie să-i învârtești cheia.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

 

Stre-suri...

Cum se pregateste Romania sa celebreze Marea Unire: o tara tot mai divizata pe relatia est-vest de Cristian Pantazi -Publicat de STelu Pop în Iulie 28, 2017 

Transilvania si Banatul evolueaza cu o viteza in plus fata de restul tarii. Sudul si estul Romaniei, dar si enclava Harghita-Covasna din centru, se dezvolta cu viteza melcului. Bucurestiul, cea mai bogata regiune din estul Europei alaturi de Ilfov, devine insuportabil pentru tot mai multi cetateni dupa mandatele lui Oprescu si Firea. Cu o infrastructura precara, ce nu leaga regiunile istorice intre ele, Romania se pregateste sa celebreze o suta de ani de la Marea Unire ca o tara profund divizata pe axa est-vest. Diferentele de dezvoltare dintre est/sud si vestul Romaniei sint ingrijoratoare. Statistica e nemiloasa: vestul bogat produce tot mai mult, sudul si estul sarace consuma tot mai mult - dar in zadar. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cum-se-pregateste-romania-sa-celebreze-marea-unire-o-tara-tot-mai

castane pentru copii Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 9, 2017

surzi și orbi Doamne. o grămadă de oase între gânduri. merg. cuvântul poate fi oricine. ei cred că undeva. o pasăre poate să-i lovească. tabără de sunete șerpuind.(astăzi discută întâmplări.ostatice între lumi). mâine. pistă pentru corbii. din iad. neuronii ard. stingher. într-o cutie pe roți. luciul ochiului. se clatină. cu vorba. zodia istoriei nefastă. și tu știi… au un rol. în noaptea asta. cu mânecă scurtă… http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/castane-pentru-copii

Demagogi și corupți* Postat de C.Nechita în Iulie 6, 2017

Voi cei cocoțați în castele

Cu ochii și nasul în vânt, Atunci când mai dați de belele Mai știți să priviți spre pământ?

Prin satele noastre bătrâne Trecut-ați voi oare de când Urcat-ați pe vârfuri păgâne Uitând că poporu-i flămând?

De când v-ați văzut la putere Și multe de tot ați promis, Mai știți despre-a noastră durere? Sau doar din program ne-ați omis!continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/demagogi-i-corup-i

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor