- Și zici că ăsta-i Silviu?
Simona ridică planșa asupra căreia stătuse câteva ore bune mezina familiei, desenând continuu. O întorcea pe toate fețele și tot nu se prindea. Pe foaie apăreau reprezentate două siluete masculine, cam vagi, într-o cameră ce părea în flăcări, înconjurate de o mulțime de linii oranj și roșii.
Niculina nu se mișca de la masa de desenat pentru nimic. Cu chiu, cu vai, făcea „compromisul” de a se duce la baie atunci când simțea că nu mai poate rezista, însă au fost destule dăți când și-a făcut nevoile pe ea numai din cauză că nu terminase desenul pe care-l avea în minte, spunea ea.
- Puiule, dar Silviu n-are ochi albaștri și nici nu e așa de înalt, adică e, dar… ori te-ai desenat tu prea mică… iar părul ăsta creț…
- Dar cine a zis că-i el? ripostă fetița de sub masa din sufragerie. Îi plăcea mult să se adăpostească sub masă. Prefera, de câțiva ani buni, locurile strâmte și greu accesibile. Considera, mereu, că acolo se află în siguranță. Departe de oameni. Micuță, blonduță și foarte slabă, cum era, își găsea cu ușurință adăposturile împotriva oamenilor. Nu-i plăcea să fie scoasă din ale ei și, în nici într-un caz, să participe la reuniuni de prieteni sau de familie. Nu știa cum să se comporte cu ei și singurul pe care-l prefera era Ghib, prietenul ei imaginar. O combinație de om cu artropod care, după cum spunea ea, era foarte rapid și putea, chiar, să se cațere la înălțimi amețitoare. Vorbea, firește. Era un personaj foarte calm, dar uneori o speria cu tonul primelor cuvinte pe care le scotea din gură. Niculina era de părere că timpul lung în care stătea în tăcere era de vină pentru disfoniile de care suferea din când în când. Ghib vorbea numai când avea ceva de spus, iar ea știa atât de bine să asculte.
Televizorul mergea în gol în cameră. Pe ecran, Busu prezenta vremea pe scurt și dădea explicații scurte pentru prognoza pe zilele viitoare. La Oraș nu se anunța vreme prea bună.
- Și-atunci, cine e? se miră Simona.
În acel moment se auziră zgomote la ușa de la intrare. Celor două din sufragerie li se alăturară, acum, Adelina, Silviu și încă un băiat necunoscut Simonei. Niculina se ridică din scaun și-l luă de mână pe „necunoscut”.
- El e!
Părea că cea mică aștepta ca momente ca acesta să aibă loc. Parcă le-ar fi pregătit și timpul îi era amic de năzbâtii, doar că micile ei năzbâtii începeau să cam deranjeze, de la o vreme. Depășeau limita bizarului.
Aranjându-și hainele și părul, Simona n-o slăbea din ochi, nereușind să-și ascundă nedumerirea. Îi plăcea să cocheteze la fel ca la 18 ani și se aprindea aproape la fel de mult în fața unui exemplar masculin binevenit în monotonia ce părea s-o definească tot mai mult. Simți că se încălzise și, pentru o clipă, îi păru că simte câteva broboane de transpirație în vârful capului. Își dădu la o parte o șuviță de păr de pe frunte și zâmbi. Tânărul o atrăgea.
- Cine e el, scumpo? Îmi pare bine! zise emoționată spre el, pe când îi întindea mâna. Eu sunt Simona, mama celor două pitulici.
Dând mâna cu tânărul, observă, instantaneu, că trăsăturile lui se potriveau perfect cu cele ale băiatului din desen. Atingerea pielii lui neobișnuit de moi pentru un bărbat, desenul, toată situația o dădu, un pic, peste cap. Încercă să-i evite ochii. Așa obișnuia să facă atunci când cunoștea un om. Nu-l cunoștea prin ochi și nu se lăsa cunoscută prin aceștia. O deranja sentimentul acela de nuditate subită și precoce, cu toate că ceea ce credea era în totală contradicție cu ceea ce-și dorea și ce simțea. O excită, dar ascundea asta prin toți porii. Nu putea altfel, era de față cu „aparențele”.
- El e Marius, băiatul din desen! completă Niculina, înăbușindu-și râsul cu palma ei micuță.
Trecând-o un fior rece, Simona se simțea din ce în ce mai confuză. Cu toate explicațiile, tot nu se prindea cine e acest tiz al fostului ei soț. Îi aruncă o privire radiografiantă preț de câteva secunde. Înalt, păr creț și castaniu, ochi expresivi, probabil căprui, dar cum trecu repede peste ei cu privirea, nu-și dădu seama sigur, brațe destul de definite și o siluetă atletică. De la el, privirea ei, acum, stăruia pe Silviu care interveni cu un surâs înțelegător.
- Draga mea, se face că lumea e tot mai mică pe zi ce trece, explică el. Marius este învățăcelul meu, căruia îi dau ore de germană și totodată…
Bărbatul își aținti privirea spre Adelina, care, simțindu-se jenată de toată tărășenia, îi simți îndemnul și continuă ea șirul de explicații.
- … Totodată e și prietenul meu, mamă. Da, în sensul ăla... Puteți da mâna, dacă vreți.
- Am dat deja, interveni, sfios, Marius, neputându-și ridica privirea spre nimeni din cauza tracului ce-l cucerise și pe el. Aerul părea să apese pe toată lumea și nimeni nu-și putea explica senzația pe care o simțea. De parcă ceva stătea să se întâmple, ori această întâlnire avea să marcheze ceva ce avea să se întâmple.
- Mă rog... adăugă Adelina pe cel mai plictisit ton ce-i putea reuși în situația asta.
Fiica cea mare plecă, dintr-o dată, la ea în cameră. Niculina dădu drumul brațului tânărului, în schimb o luă pe maică-sa de mână, trăgând-o într-o parte și făcându-i semn că are ceva să-i zică la ureche. Simona se conformă, scuzându-se din priviri celor doi bărbați.
- El e! șopti fetița cu un zâmbet larg.
- Da, mi-ai zis.
- L-am văzut la Silviu când mi-au arătat…
N-apucă să termine ce avea de spus, că Silviu, parcă auzindu-și numele, se apropie, lăsându-l pe Marius în spate, care-l urmări cu privirea. Tânărul se simțea ca un câine pus să dea reprezentații în două labe în fața unei audiențe fistichii. Nu făcea parte din poveste, se vedea clar, și nici nu părea să dorească să facă parte din ea. Începu să-și strângă degetele mâinii stângi în cealaltă palmă cu putere și să ia o mină pe care aproape toate persoanele o iau atunci când se prefac că sunt firești și dezinvolte. Marius nu era așa, nici pe departe. Mai degrabă semăna cu o păpușă adusă la o expoziție de piese pentru medicii de la spitalul de păpuși. Un alt donator de suflet. Poate de-asta Simona era atât de atrasă de el.

(fragment din prima parte a romanului Oameni și granițe, în curs de apariție)

Vizualizări: 34

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Expun și promovez!Felicițări și succes!

Vă mulțumesc din tot sufletul pentru toată susținerea pe care mi-o oferiți și mi-ați oferit-o de-a lungul timpului! Înseamnă mult pentru mine.

Felicitări , Mihai!!!îmi place fragmentul ales de tine, dar așteptăm cu nerăbdare romanul.După ce am cetit aici am convingerea că va fi unul de success, Doamne ajută!Ne dorim asta, pentru că ești talentat, un scriitor cu o maturitate descriptivă, care m-a fascinat și încântat prin toată scriitura ta.Îți doresc să ai Succesul pe care îl meriți și să facem prima lansare intr-un mediu festiv la inaugurarea Asoc.C,I&C.
Mă înclin ,cu Prietenie,STelu P.

Mii de mulțumiri, Stelu! Și eu aștept, cu nerăbdare, să apară romanul, pentru a-l împărtăși tuturor celor care doresc să poposească în paginile lui.
Cuvintele tale înseamnă mult, întotdeauna, prietene. Mulțumesc pentru tot!
P.S. Da, păstrez rezervat primul loc al lansării pentru A.C.

te îmbrățișez,
MiCo

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor