Rusanda era o femeie bătrână pe care o întâlneai, când încă nu se crăpa de ziuă, undeva, pe străzile lăturalnice ale unui oraș obosit și însingurat. Femeia nu se simțea niciodată singură. În urmă, călcându-i umbra, feciorul ei, șotânc, trudea şi el la împinsul căruciorului.

Căruciorul își netezea burta generoasă, umplută cu de toate, pentru că femeia vindea orice, de parcă ar fi avut, undeva, depozite umplute cu lucruri uzate, mirositoare a lumi dispărute.

Nu se plângea de clienți. Mereu se găseau oameni sărmani care îi întorceau boarfele pe toate părțile și niciunul nu pleca de la taraba lor cu mâinile goale.

Femeia mirosea a sudoare și a umezeală. Părul sârmos, cânepiu, aspru îi ieșea mereu de sub broboada roasă, mototolită ca o cârpă de spălat vase.

Mergea deșirat precum o rață de baltă, iar fusta subțiată de vreme îi atârna mult peste burta imensă. Straiele aveau pete de grăsime şi alte resturi de mâncare de care femeia nu se mai sinchisea de mult timp. Altul era acuma Timpul ei.

Nu avea prieteni Rusanda, dar toată lumea credea că îi știa ,,secretul,, și nu de puține ori auzeai vorbe de ocară aruncate, ici-colo, ca niște bice, de bătrânele pioase ce vorbeau întru numele Domnului: ,,Ptiu, bat-o să o bată de nebună!! Trăiește cu handicapatul de ficioru-su,, .

Femeia auzea adeseori ,,veninul,, ieșit din ,,gurile-rele,, dar nu se apăra niciodată. Mergea înnegurată de gânduri, greoaie, trăgând căruțul din răsputeri, de parcă ar fi fost o neînsemnată umbră desprinsă din pulpa cerului.

Fecioru-său era însăilat din trăsături diforme. Un fel de om care îţi întorcea privirile, o apariție nu tocmai agreabilă.

Purta cu el trupul pătat de vreme şi de arșița soarelui.

Era şi el înveşmântat cu aceleași haine mototolite şi urât mirositoare. Capul i se contura masiv și osos. Gura, mereu umedă, băloasă, lăsa să se întrezărească niște dinți uriași. Râdea necontrolat unui prieten imaginar, scuturându-și bărbia, ca un cal trudit.

Se mai spunea că femeie nu ar fi avut niciodată bărbat şi a dobândit copilul drept pedeapsă pentru încrengăturile amoroase, întâmplătoare cu doritori întru ale ,,plăcerilor lumeşti,,.

-Știe că o fost vina ei, de s-o pricopsit cu așa ceva, ca ,,Ducă-se pe Pustii,,. Asta pentru că o călcat strâmb cu toți târgoveții și acuma, uite ce zice lumea, că ,,se lasă,, şi la ficioru-su, c-așa le-o fi în fire, Doamne iartă-mă, se auzea glasul șoptit al zarzavagioaicele de prin piețe.

Despre Rusanda se mai vorbea că ar fi fost putred de bogată, ba că ar fi avut chiar o saltea plină cu bani şi toată lumea se mira cum de poate trăi aşa ca neoamenii.

Era atât de zgârcită, încăt iernile și le petrecea în frig cumplit, încălzindu-se cu bulendre vechi lângă trupul încă tânăr al feciorului nevolnic, mai ziceau gurile rele.

Dar într-una din iernile cele mai aprige, trupurile lor nu au mai putut îndura vitregiile naturii și s+au stins ca două umbre obosite aruncate a lehamite pe un perete prea sticlos.

Așa i-au găsit vecinii, care s-au crucit.

Cazul nu a fost considerat un incident de mari proporții care să merite atenția cuvenită.

Miliția s-a sesizat dar cauza morţii a fost explicită. ,,Au murit de frig,, a constatat ei.

Mai mor oamenii, nu-i aşa? Nu a fost nici o anchetă amănunțită. Cine s-ar mai fi interesat de dispariția celor doi? De fapt, cred că de mult timp erau considerați mai mult niște ,,suflete pierdute,, ce întregeau decorul sumbru al dimineților pustii.

Cu toate că se vorbea de o avere uriașa a Rusandrei, acum, rămăseseră la ,,mila,, oamenilor și oamenii, cunoscându-le povestea, i-au îngropat cât mai adânc, în două gropi sărăcăcioase(fără de ,,poduri,,-semn al unei vieții vii de dincolo care îți oferă o anumită ,,libertate,, în mormânt)..

La marginea gropii nu i-a jelit nimeni.

O mulțime indignată și un preot grăbit aruncau mănunchiul de țărână întru iertarea ,,păcatelor,, celor doi nenorociți.

Două bucăți de lemn, meșterite în formă de cruci de un amator, rânjeau în cimitirul de la marginea orașului, parcă spunând tuturor ,,povestea,, incredibilă a femeii și legătura ei necurată cu feciorul suferind.

Luni și zile la rând pe ulițele înguste ale târgușorului numai despre moartea Rusandra și a feciorului ei se vorbea.

Apăreau zeci de ,,scenarii,, care din care mai gogonate: ba că i-ar fi omorât cineva și le-a luat salteaua cu bani, ba că ar fi venit niște neamuri de prin lume și le-au luat banii, iar Rusandra și feciorul s-ar fi luptat cu presupușii ,,musafiri,, până au murit.

O vreme a circulat chiar povestea că tocmai feciorul a omorât-o pe mamă-sa, după care și-ar fi curmat și lui zilele,.

Adevărat e și faptul că imaginea Rusandrei și a feciorului ei m-a urmărit multă vreme și încă mă mai urmărește prin negura timpului.

Când trec prin orășelul împricinat, pentru o vreme îmi apare în față ,, tabloul putred,, cu femeia mătăhăloasă trăgând căruțul plin cu boarfe și mâinile uriașe ale feciorului care parcă pipăie trupul femeii în văzul şi spre indignarea tuturor.

Vizualizări: 46

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O poveste tristă, dar un text foarte frumos.

multumesc pentru lectura!

cu drag

Destin nemilos dar o lume și mai nemiloasă, zugrăvită cu sensibilitate și talent!Felicitări!

.multumesc, Silvia!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

despre mine
Publicat de Iordache Anisoara 

După cum văd, dragilor, am intrat în prelungiri în jocul de-a viața și moartea.
Așa că, vă voi necăji cu versurile mele șchioape, smucite, zăpăcite și zornăitoare.
Vă iubesc pentru că îmi hrăniți sufletul cu lumina versurilor.
Fraților, să vă amintiți și de mine păcătoasa și să mă pomeniți în rugăciunile voastre.
Cu drag,
anişoara iordache( 7 -12-1956-nu ştiu dacă mi-a murit sufletul)

........
într-un pahar cu apă

sub povara setei o umbră-

precum piatra-i șlefuită
de neastâmpărul apelor
așa și umbra
pierde conturul
când i se-arată paloșul luminii
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/despre-mine

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Lucian Boia - istoric sau mit? Publicat de Florin T. Roman în Martie 19, 2017

Dacă cineva nu e la curent cu sensul actual al cuvântului “naţionalism” îl poate lesne afla din DEX - ediţia a II-a: doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor şi aspiraţiilor naţionale, sau din Marele dicţionar de neologisme: politică şi ideologie care urmăresc întreţinerea izolării şi aţâţarea urii de rasă şi naţionalitate; tendinţă de a aprecia exclusiv şi exagerat tot ceea ce aparţine propriei naţiuni. Nelăsându-se deloc afectat de naţionalism, profesorul Lucian Boia de la Universitatea din Bucureşti a devenit, step by step, un mare istoric al României, poate celmare. g.com/forum/topics/lucian-boia-istoric-sau-mit

ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME – STARPRESS 2017, AUTOR LIGYA DIACONESCU - publicat de Florin T Roman
Dacă mai există vreun om de cultură român care încă nu a făcut cunoştinţă cu Doamna Limbii sale materne, Ligya Diaconescu, înseamnă că, citind aceste rânduri, a sosit momentul să o cunoască. De ce Ligya Diaconescu este Doamna Limbii române? Nu neapărat pentru că este jurnalistă, poetă, scriitoare, publicistă de cetăţenie română. Nu pentru că deţine titluri de director general, de proprietar sau membru al unor prestigioase asociaţii, reviste, cluburi culturale române şi internaţionale. 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/antologia-scriitorilor-rom-ni-contemporani-din-ntreaga-lume

Alexandru Dragomir şi Sarcina Gândirii Postat de adrian grauenfels în Februarie 15, 2017

Alexandru Dragomir şi Sarcina Gândirii "He had a brilliant philosophical mind who refused to publish a single page in his life" (Wikipedia) Prea puţin cunoscut, filosoful român Alexandru Dragomir (1916-2002) a fost elevul apreciat al marelui Martin Heidegger care îi admira gândirea strălucită. Cei doi lucrează şi discută îndelung metafizica, expusă în seminarele ţinute de Heidegger până în 1943 când Dragomir este obligat să părăsească seminarul din Freiburg pe care îl urmase, după spusele profesorului său: "Cu mare sârg şi reuşite excepţionale". Provenea dintr-o familie clujeană de intelectuali şi dobândise două licenţe: Dreptul apoi Litere şi Filosofie (1939).

continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/alexandru-dragomir-i-sarcina-g-ndirii

Caligrafii

Zilele care trec prin noi și "Poeții cetății"
Publicat de ileana popescu bâldea
în Martie 4, 2017

O cafenea… ca multe altele din București. Doar că părea orientată către soare. Acolo s-au întâlnit , din nou, astăzi, „Poeții cetății”. Adunați de fiecare dată, într-un afiș sub formă de carte. Și, de cele mai multe ori, alții.Câteva mese au devenit numeroase, când ultimii au venit. Rumoare, salut, zâmbete, priviri calde și umede. M-am detașat, cumva, de ei, intrând într-o muscă mai cuminte ca de obicei, înzestrată, vremelnic, cu sufletul și ochii mei. continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/zilele-care-trec-prin-noi-si-poetii-cetatii

Stre-suri...

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Din ciclul axiomatic „hoţii noştrii e mai buni”*
Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Februarie 2, 2017 
Democrația, chiar așa schioapă, chioară și cu capul spart, e unica modalitate de a crea iluzia poporului că poate avea puterea. Iar orice chestie democartică are nevoie de politiceni. De un parlament în care să se adune cei mai cei dintre noi și să facă legi. Mai bune mai nebune. Iar atunci când poporul, care i-a trimis acolo prin vot, îi numește pe toți hoți ceva nu e bine.  
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/din-ciclul-axiomatic-hotii-nostrii-e-mai-buni

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor