Observ cu uimire perpetuă comportamentul acestei făpturi minuscule, aparent inofensive, ba chiar înduioșător de vulnerabile, care la prima vedere inspiră în cei ce nu au cunoscut-o încă, o pornire impetuoasă de protecție, de încredere și bunătate. M-am împotmolit în urzelile ei iscusite, asemeni unei păsări mari și naive, atrasă ireversibil de strălucirea iluzorie a unei priviri îngerești, care m-a împiedicat să-i disting rânjetul diabolic sub un surâs timid și inocent, pe care și-l poate confecționa cu viteză cameleonică. Un creier atât de mic, dosit într-un cap ciudat, deformat din naștere, dar împodobit din abundență cu un puf roșu, creț și foarte des, care ascunde perfect, atât imperfecțiunile exterioare cât și pe cele interioare, poate născoci idei năucitoare, chiar scandaloase prin malignitatea lor.
Un metru treizeci de absolută ignoranță, de orgoliu absurd și incomensurabil, de caracter imposibil, reușește încă la aproape un secol de existență, să manipuleze pe toți cei care nimeresc sub tirul influenței sale și nu sunt puțini! În lumea aceasta lipsită de valori, promisiunea unor câștiguri mărunte căzute din cer, poate cumpăra demnitatea, independența și integritatea multora, așa că eroina mea nu întâmpină prea multă rezistență când își ademenește prada.
Dar tot cumpărând ,,prietenie”, ,,afecțiune”, ,,devotament” și ,,supunere”, bineînțeles că resursele economice pe care a contat mereu, s-au cam epuizat . Dintr-odată sărăcia, singurătatea, disprețul celor oprimați voit și nerecunoștința lor s-au năpustit asupra ,,micului colos trufaș”, care acum scuipă venin, se răzvrătește și se dezintegrează cu fiecare clipă. Umilința e insuportabilă pentru cineva care a umilit pe alții, toată viața sa. Nu-mi pot explica cum de am rămas atâta vreme alături de ea! Poate pentru că iubesc provocarea sau poate că am văzut eu și altceva în acest suflet arid! Cert e că suntem două suflete complet diferite ce se atrag unul pe celălalt iremediabil, care se ciocnesc violent adeseori, apoi se risipesc în jerbe de scântei mânioase.
Opusurile se atrag sau doar se luptă pentru supremație? Încă nu am reușit să elucidez acest mister! În felul ei unic, nefiresc și îndoielnic, femeia aceasta ține la mine! Poate pentru că între noi lucrurile au fost limpezi mereu. Cu mine nu a trebuit să simuleze sentimente de care nu era capabilă. Pentru mine ar fi trebuit să fie doar un job, dar a devenit mult mai mult de atât! Am inclus-o în viața mea personală, am dus-o la mine acasă unde am tratat-o ca pe un membru al familiei mele, am luat-o cu mine la sărbători, în excursii și i-am făcut loc în viața și în timpul meu, când nu mai aveam loc și timp suficient nici pentru cele mai dragi ființe. La un moment dat drumurile noastre s-au despărțit pentru patru ani, dar nici atunci nu am abandonat-o, știind că nimeni nu ține la ea cu adevărat. Nu mă leagă nimic concret de această făptură, ba chiar raportul cu ea mi-a adus mari daune morale, din cauza caracterului ei cumplit.
Se spune că persoanele din viața noastră nu apar întâmplător. Poate din acest motiv am dus eu crucea acestui raport cu o asemenea persoană, atâta amar de vreme. Aș fi putut pleca oricând. Mi-a fost foarte bine cât am fost departe de ea! Dar m-am întors și îmi detest slăbiciunea! Sunt nefericită și furioasă permanent, mă arde pământul sub tălpi, visez să fug, să pun între mine și ea mii de kilometri dar parcă lanțuri nevăzute mă țintuiesc în locul acesta. Orizonturi senine mi se deschid ispititoare, către care visez să zbor liberă și fericită. Dacă nu e soarta cea care îmi frânge aripile, atunci cine?...
În repetatele mele încercări de a ignora atacurile malițioase ce atentează constant și perseverent la nervii mei, am descoperit câteva metode care mă ajută să transform situațiile penibile în prilej de amuzament copios. Cu alte cuvinte, mă folosesc de armele cu care sunt atacată, pentru a le întoarce împotriva micului meu atacator.
După o provocare matinală care s-a soldat cu un eșec răsunător și o umilință inacceptabilă pentru trufașul meu adversar, am făcut imprudența să slăbesc vigilența cu care îmi păzesc spatele de obicei și am încasat o perfidă răzbunare, care era să mă coste prânzul delicios pe care îl preparasem pentru azi.
Provocarea, destul de patetică și neinspirată, a constat în sabotarea somnului meu dulce din zorii zilei. De obicei mă mulțumesc cu puține ore de somn pe noapte și ea știe că adorm după miezul nopții și că prefer să mă bucur din plin de orele dimineții, adică maxim până la opt. Așa că s-a gândit ea bine că nu ar strica să se trezească pe la cinci și jumătate, numai ca să- mi strice mie bunătate de somn și s-a apucat să spele câteva zdrențe cu ușa de la baie larg deschisă, cu apa curgând la maxim, cu ligheanele căzute ,,accidental” în mod repetat, de m-a făcut să sar ca arsă din așternut, așa că am ieșit din cameră, scuipând flăcări pe nas, ca un dragon fioros. Dar ți-ai găsit să o impresioneze în vreun fel, perdaful care a urmat!... După ce a îngăimat câteva scuze ipocrite cu o față de victimă, a consimțit să închidă ușa, dar numai ca să nu-i observ rânjetul diabolic ce i se lățea involuntar pe chip. Nici nu m-am întors bine pe călcâie, că am și auzit chicoteli și hohote înfundate în urma mea.
Bineînțeles că somnul nu s-a mai lipit de mine! Aproape că uitasem ciocnirea ,, revigorantă” din zorii zilei și mi-am început activitatea obișnuită cu drag și spor. Dar drăcușorul cu părul roșu și creț, nici vorbă să uite! Stătea în umbră și își rodea unghiuțele, urzind o răzbunare cât mai valabilă. Eu trebăluiam voioasă prin bucătărie, pregătind o ciorbă de miel pentru mine, căci de Paște nu avusesem ocazia să-mi satisfac această dorință nevinovată și pentru ea, nelipsitele spaghete cu sos de roșii, punând ca ingrediente principale toată pasiunea mea pentru bucătărie, fără nici o discriminare. Deși mi se părea ciudată răbdarea cu care stătea ea în casă în dimineața aceasta, nedezlipindu-se de subsemnata niciun minut, mă bucuram chiar că i-a mai venit mintea la cap și nu mai umblă pe străzi de nebună ca un câine vagabond, așa cum face zi de zi, singură sau cu mine.
Fără nicio urmă de bănuială, am ieșit din bucătărie senină și cu chef de viață, să-mi îndeplinesc atribuțiile de serviciu prin casă, ca în fiecare zi. Spiridușul roșcat a rămas spășit și cuminte pe scăunelul său, uitându-se prin televizor, cu mintea alergând după bondarii răzbunării. După un timp, m-am întors să controlez cratițele grijulie, dar de micul monstruleț, nici urmă. Nu mi-am făcut griji și am gustat pe rând tentațiile culinare ce bolboroseau nevinovate pe focul creator. Sosul era în regulă, dar când papilele mele au simțit lichidul binecuvântat pe care îl dăruisem cu toate binefacerile naturii, au început să scuipe foc și pară. Ciorba mea era saramură curată, ca aia care ține oul deasupra!... Pe moment nu reușeam să mă dezmeticesc din prosteala ce mă lovise instantaneu, dar când am dat cu ochii de mormanele de sare de pe aragaz, care denunțau clar pe răufăcătoarea dispărută în mod misterios, am înțeles tot. Primul impuls a fost să plec în căutarea ei și să înfăptuiesc un asasinat ce ar fi adus mari servicii umanității, dar perspectiva unui alt eșec ce s-ar fi soldat cu alte chicoteli de satisfacție și o grămadă de neuroni prăjiți în capul meu, m-au determinat să-mi stăvilesc instinctele criminale și să repar daunele, cu imaginație și înțelepciune.
Într-o oală mai mare am turnat ,,saramura” de miel și am dublat-o cu apă, i-am mai adăugat pe ici pe colo ce mai lipsea și am obținut o zeamă, cât de cât, comestibilă. Mi-am dublat și voioșia când am zărit ciuful roșcat ce se ițea circumspect de după tufele de rozmarin din grădiniță, fredonând fericită câteva înjurături românești, doar de mine înțelese. Cu exces de zel și bună dispoziție am pus masa pentru amândouă și am invitat-o cu mare drag, studiindu-i stupoarea și nedumerirea. Probabil credea că încă nu descoperisem făcătura ei și se uita cam cu frică la farfuria mea, plină ochi cu nectarul zeilor ce aburea periculos de apetisant. Sporovăind vrute și nevrute, observam cu mare plăcere reacțiile contradictorii ce i se perindau pe fața aia de spate. Când am scufundat lingura în farfurie și am dus-o plină la gură, respirația ei s-a blocat pe undeva prin cavernele alea de plămâni, iar inima a încetat să-i mai bată pentru o clipă, spre deliciul meu. Când, în loc de blesteme, binemeritate dealtfel și imprecații dintre cele mai teribile, de pe buzele mele au ieșit exclamații de extaz, ochii aceia de drac s-au holbat în așa hal încât m-am temut pentru o clipă că mă voi trezi în farfurie cu un adaos nedorit.
O priveam pe sub gene, stăpânindu-mi cu mare efort hohotele de râs ce se îngrămădeau să-și facă rost printre dinții strânși cu strășnicie. Capul acela plin de idei malefice, tremura mai tare ca de obicei iar maxilarele scăpate de sub vigilență, ajunseseră pe la genunchi. Oh, ce satisfacție supremă mi-a dăruit victoria aceasta!...

Vizualizări: 14

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Expun si promovez! Steluță!
Am citit cu drag!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV, George Ionita
Publicat de george ionita
în Martie 27, 2017

Debutul literar are loc în anul 2000, după întâlnirea cu vechiul coleg
de liceu şi prieten, Mihail I. Vlad, care coordonează apariţia
volumului de poezie "Panta Rhei", la editura Macarie. Prefaţa cărţii
este făcută de scriitorul Cezar Ivanescu, care spune printre
altele:"George Ioniţă scrie o inteligentă poezie de notaţie", adăugând
apoi: "Poet autentic la nivelul trăirii, de o sinceritate
debordantă"... Apariţia volumului este consemnata în publicaţiile
locale, Jurnalul de Dâmboviţa, sub semnătura regretatului Mihail I.
Vlad, Oglinda de Dâmboviţa ( Maximca Grasu). Următorul volum de poezie
apare în anul 2001 - "Umbre", la aceeaşi editură Macarie, coperta şi
ilustraţiile aparţinând pictorului Cornel Ionescu. "Prizonierul unei
clipe" apare în anul 2003 cu o prefaţă semnată de George Sânteprean,
care remarca: "George Ioniţă cunoaşte meşteşugul "de a ciopli"vocabule,
de a adulmeca sensul cuvântului şi de a-i ritma respiraţia".

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-george-ionita

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

128 de ani de la moartea lui EMINESCU
Postat de ION IONESCU-BUCOVU în Iunie 13, 2017

În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualităţii româneşti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de străbătut un drum anevoios, până la tragic, între anii acumulărilor şi formaţiei filozofice şi ştiinţifice, apoi chinuiţii şi ameninţaţii ani de slujbaş, în sfârşit, neînduplecaţii ani care i-au măcinat existenţa fizică, în ultima parte a vieţii, prăbuşindu-l definitiv.
Cred că Eminescu-omul, viaţa lui, e greu de descifrat după 128 de ani de la moarte.. Mai bine să lăsăm mărturiile contemporanilor care l-au cunoscut să vorbească. Deși mărturiile lor au pus preț mai mult pe cancanuri, scoțând în relief partea exotică a vieții lui.
El nu a apărut pe un sol arid. În familia lui era o efervescenţă culturală. Se vorbeau câteva limbi, căminarul avea o bibliotecă bogată. Şi mai presus de orice voia ca fiii lui să înveţe carte. Apoi mamă-sa iubea folclorul, le spunea basme, le cânta şi îi încânta cu snoave, proverbe şi eresuri. Şi copilul Eminescu a îndrăgit natura Ipoteştilor, pădurea, lacurile, dealurile, câmpul, ciobanii, prisăcarii, ţapinarii. continuare...
http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/128-de-ani-de-la-moartea-lui-eminescu

Caligrafii

Eminescu - definiţii Postat de Florin T. Roman în Iunie 14, 2017

Pentru sufletul acestui neam, izvorât din lacrimă de sânge şi deprins a suspina şi-a plânge, Eminescu-i rană şi balsam.

Pentru oamenii acestui plai, care şi-au păstrat credinţa vie şi trăiesc cu dor de veşnicie, Eminescu-i un crâmpei de rai.

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/eminescu-defini-ii

Podul
Publicat de Agafia Dragan în Mai 17, 2017 
Gândurile se îmbinau cu prezentul şi amintirile în mintea ei, în aceea zi când după atâţia ani îşi adunase curajul să se întoarcă, poate nu era decât o scuză a amânărilor repetate, fără un motiv bine conturat. Pădurea respira aramă, era toamnă. Un sentiment de lipsă se cuibărise în ea, ca şi cum drumul străbătut de atâtea ori nu mai era acelaşi. Ce lipsea nu putea să realizeze, nimic nu se schimbase, doar ea pierduse fărâma aceea de suflet unde putea să regăsească fata cu ochii de chihlimbar. Şi apa Gurghiului îşi schimbase matca de la inundaţie.  
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/podul

Stre-suri...

Adevărul din Monitorul Neoficial Publicat de ileana popescu bâldea în Iunie 15, 2017

Ascult muzică. Nimic neobișnuit sau ciudat. Urmăresc reacții la situația politică pe toate posturile de televiziune. Din când în când țintuiesc umbrele de pe pereți și jucăriile în dezordine ale unei feline. Citesc comentarii pe Facebook, privesc afișe, stări, flori, încerc să înțeleg miezul poemelor și sufletul oamenilor. Toate acestea le fac în același timp, ca și cum creierul meu este setat să fie peste tot, deodată, sau… ca și cum răbdarea mă lasă și intuiesc finalul din ceva anume fără ca el să se fi întâmplat încă. Poate revolta îmi grăbește fuga dintr-o zonă în alta, poate neputința de a accepta machiavelismul uman mă face să fiu călător grăbit printre capcanele lumii. Da, capcane! Cum să numești altfel o situație, o imagine, o atitudine reprobabilă? continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/adevarul-din-monitorul-neoficial

de unde Doamne atâta democraţie Postat de Calotescu Tudor Gheorghe în Iunie 13, 2017

când împãrãţia Ta e ÎMPÃRÃŢIE şi raiul şi iadul poate şi trecerile dintr-o dimensiune în alta au reguli stricte şi paznici rezistenţi la mitã probabil nu e nevoie nici de DNA spun probabil pentru cã de Codruţa nu scapã nimeni dar mã tot întreb ca un prost în dezvoltare de unde pânã unde este atât niciunde şi apoi numãr atomii precum un contabil responsabil de ordonarea creditelor fãrã numãrãtori paralele de tip electoral doar crude balanţe peste crude balanţe cu nimicul pe talere într-un veşnic dezechilibru perfect http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/de-unde-doamne-at-ta-democra-ie

 

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor