Observ cu uimire perpetuă comportamentul acestei făpturi minuscule, aparent inofensive, ba chiar înduioșător de vulnerabile, care la prima vedere inspiră în cei ce nu au cunoscut-o încă, o pornire impetuoasă de protecție, de încredere și bunătate. M-am împotmolit în urzelile ei iscusite, asemeni unei păsări mari și naive, atrasă ireversibil de strălucirea iluzorie a unei priviri îngerești, care m-a împiedicat să-i disting rânjetul diabolic sub un surâs timid și inocent, pe care și-l poate confecționa cu viteză cameleonică. Un creier atât de mic, dosit într-un cap ciudat, deformat din naștere, dar împodobit din abundență cu un puf roșu, creț și foarte des, care ascunde perfect, atât imperfecțiunile exterioare cât și pe cele interioare, poate născoci idei năucitoare, chiar scandaloase prin malignitatea lor.
Un metru treizeci de absolută ignoranță, de orgoliu absurd și incomensurabil, de caracter imposibil, reușește încă la aproape un secol de existență, să manipuleze pe toți cei care nimeresc sub tirul influenței sale și nu sunt puțini! În lumea aceasta lipsită de valori, promisiunea unor câștiguri mărunte căzute din cer, poate cumpăra demnitatea, independența și integritatea multora, așa că eroina mea nu întâmpină prea multă rezistență când își ademenește prada.
Dar tot cumpărând ,,prietenie”, ,,afecțiune”, ,,devotament” și ,,supunere”, bineînțeles că resursele economice pe care a contat mereu, s-au cam epuizat . Dintr-odată sărăcia, singurătatea, disprețul celor oprimați voit și nerecunoștința lor s-au năpustit asupra ,,micului colos trufaș”, care acum scuipă venin, se răzvrătește și se dezintegrează cu fiecare clipă. Umilința e insuportabilă pentru cineva care a umilit pe alții, toată viața sa. Nu-mi pot explica cum de am rămas atâta vreme alături de ea! Poate pentru că iubesc provocarea sau poate că am văzut eu și altceva în acest suflet arid! Cert e că suntem două suflete complet diferite ce se atrag unul pe celălalt iremediabil, care se ciocnesc violent adeseori, apoi se risipesc în jerbe de scântei mânioase.
Opusurile se atrag sau doar se luptă pentru supremație? Încă nu am reușit să elucidez acest mister! În felul ei unic, nefiresc și îndoielnic, femeia aceasta ține la mine! Poate pentru că între noi lucrurile au fost limpezi mereu. Cu mine nu a trebuit să simuleze sentimente de care nu era capabilă. Pentru mine ar fi trebuit să fie doar un job, dar a devenit mult mai mult de atât! Am inclus-o în viața mea personală, am dus-o la mine acasă unde am tratat-o ca pe un membru al familiei mele, am luat-o cu mine la sărbători, în excursii și i-am făcut loc în viața și în timpul meu, când nu mai aveam loc și timp suficient nici pentru cele mai dragi ființe. La un moment dat drumurile noastre s-au despărțit pentru patru ani, dar nici atunci nu am abandonat-o, știind că nimeni nu ține la ea cu adevărat. Nu mă leagă nimic concret de această făptură, ba chiar raportul cu ea mi-a adus mari daune morale, din cauza caracterului ei cumplit.
Se spune că persoanele din viața noastră nu apar întâmplător. Poate din acest motiv am dus eu crucea acestui raport cu o asemenea persoană, atâta amar de vreme. Aș fi putut pleca oricând. Mi-a fost foarte bine cât am fost departe de ea! Dar m-am întors și îmi detest slăbiciunea! Sunt nefericită și furioasă permanent, mă arde pământul sub tălpi, visez să fug, să pun între mine și ea mii de kilometri dar parcă lanțuri nevăzute mă țintuiesc în locul acesta. Orizonturi senine mi se deschid ispititoare, către care visez să zbor liberă și fericită. Dacă nu e soarta cea care îmi frânge aripile, atunci cine?...
În repetatele mele încercări de a ignora atacurile malițioase ce atentează constant și perseverent la nervii mei, am descoperit câteva metode care mă ajută să transform situațiile penibile în prilej de amuzament copios. Cu alte cuvinte, mă folosesc de armele cu care sunt atacată, pentru a le întoarce împotriva micului meu atacator.
După o provocare matinală care s-a soldat cu un eșec răsunător și o umilință inacceptabilă pentru trufașul meu adversar, am făcut imprudența să slăbesc vigilența cu care îmi păzesc spatele de obicei și am încasat o perfidă răzbunare, care era să mă coste prânzul delicios pe care îl preparasem pentru azi.
Provocarea, destul de patetică și neinspirată, a constat în sabotarea somnului meu dulce din zorii zilei. De obicei mă mulțumesc cu puține ore de somn pe noapte și ea știe că adorm după miezul nopții și că prefer să mă bucur din plin de orele dimineții, adică maxim până la opt. Așa că s-a gândit ea bine că nu ar strica să se trezească pe la cinci și jumătate, numai ca să- mi strice mie bunătate de somn și s-a apucat să spele câteva zdrențe cu ușa de la baie larg deschisă, cu apa curgând la maxim, cu ligheanele căzute ,,accidental” în mod repetat, de m-a făcut să sar ca arsă din așternut, așa că am ieșit din cameră, scuipând flăcări pe nas, ca un dragon fioros. Dar ți-ai găsit să o impresioneze în vreun fel, perdaful care a urmat!... După ce a îngăimat câteva scuze ipocrite cu o față de victimă, a consimțit să închidă ușa, dar numai ca să nu-i observ rânjetul diabolic ce i se lățea involuntar pe chip. Nici nu m-am întors bine pe călcâie, că am și auzit chicoteli și hohote înfundate în urma mea.
Bineînțeles că somnul nu s-a mai lipit de mine! Aproape că uitasem ciocnirea ,, revigorantă” din zorii zilei și mi-am început activitatea obișnuită cu drag și spor. Dar drăcușorul cu părul roșu și creț, nici vorbă să uite! Stătea în umbră și își rodea unghiuțele, urzind o răzbunare cât mai valabilă. Eu trebăluiam voioasă prin bucătărie, pregătind o ciorbă de miel pentru mine, căci de Paște nu avusesem ocazia să-mi satisfac această dorință nevinovată și pentru ea, nelipsitele spaghete cu sos de roșii, punând ca ingrediente principale toată pasiunea mea pentru bucătărie, fără nici o discriminare. Deși mi se părea ciudată răbdarea cu care stătea ea în casă în dimineața aceasta, nedezlipindu-se de subsemnata niciun minut, mă bucuram chiar că i-a mai venit mintea la cap și nu mai umblă pe străzi de nebună ca un câine vagabond, așa cum face zi de zi, singură sau cu mine.
Fără nicio urmă de bănuială, am ieșit din bucătărie senină și cu chef de viață, să-mi îndeplinesc atribuțiile de serviciu prin casă, ca în fiecare zi. Spiridușul roșcat a rămas spășit și cuminte pe scăunelul său, uitându-se prin televizor, cu mintea alergând după bondarii răzbunării. După un timp, m-am întors să controlez cratițele grijulie, dar de micul monstruleț, nici urmă. Nu mi-am făcut griji și am gustat pe rând tentațiile culinare ce bolboroseau nevinovate pe focul creator. Sosul era în regulă, dar când papilele mele au simțit lichidul binecuvântat pe care îl dăruisem cu toate binefacerile naturii, au început să scuipe foc și pară. Ciorba mea era saramură curată, ca aia care ține oul deasupra!... Pe moment nu reușeam să mă dezmeticesc din prosteala ce mă lovise instantaneu, dar când am dat cu ochii de mormanele de sare de pe aragaz, care denunțau clar pe răufăcătoarea dispărută în mod misterios, am înțeles tot. Primul impuls a fost să plec în căutarea ei și să înfăptuiesc un asasinat ce ar fi adus mari servicii umanității, dar perspectiva unui alt eșec ce s-ar fi soldat cu alte chicoteli de satisfacție și o grămadă de neuroni prăjiți în capul meu, m-au determinat să-mi stăvilesc instinctele criminale și să repar daunele, cu imaginație și înțelepciune.
Într-o oală mai mare am turnat ,,saramura” de miel și am dublat-o cu apă, i-am mai adăugat pe ici pe colo ce mai lipsea și am obținut o zeamă, cât de cât, comestibilă. Mi-am dublat și voioșia când am zărit ciuful roșcat ce se ițea circumspect de după tufele de rozmarin din grădiniță, fredonând fericită câteva înjurături românești, doar de mine înțelese. Cu exces de zel și bună dispoziție am pus masa pentru amândouă și am invitat-o cu mare drag, studiindu-i stupoarea și nedumerirea. Probabil credea că încă nu descoperisem făcătura ei și se uita cam cu frică la farfuria mea, plină ochi cu nectarul zeilor ce aburea periculos de apetisant. Sporovăind vrute și nevrute, observam cu mare plăcere reacțiile contradictorii ce i se perindau pe fața aia de spate. Când am scufundat lingura în farfurie și am dus-o plină la gură, respirația ei s-a blocat pe undeva prin cavernele alea de plămâni, iar inima a încetat să-i mai bată pentru o clipă, spre deliciul meu. Când, în loc de blesteme, binemeritate dealtfel și imprecații dintre cele mai teribile, de pe buzele mele au ieșit exclamații de extaz, ochii aceia de drac s-au holbat în așa hal încât m-am temut pentru o clipă că mă voi trezi în farfurie cu un adaos nedorit.
O priveam pe sub gene, stăpânindu-mi cu mare efort hohotele de râs ce se îngrămădeau să-și facă rost printre dinții strânși cu strășnicie. Capul acela plin de idei malefice, tremura mai tare ca de obicei iar maxilarele scăpate de sub vigilență, ajunseseră pe la genunchi. Oh, ce satisfacție supremă mi-a dăruit victoria aceasta!...

Vizualizări: 14

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Expun si promovez! Steluță!
Am citit cu drag!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar
Publicat de Silvia Giurgiu
în Martie 27, 2017 la 9:40pm în Medalion literar
M-am născut în vara anului 1970, la 9 iunie, în comuna Vedea din județul Argeș. Am crescut într-un sătuc fermecător prin simplitate lui, Chirițești, comuna Uda. De copilă iubeam poveștile pe care le ascultam vrăjită, în serile tihnite, împreună cu ceilalți trei frați ai mei, de la iubitul nostru tată, care mi-a transmis pasiunea pentru literatură și frumos. Copilăria mi-am trăit-o în parfumul poveștilor și mirajul naturii.
Odată cu adolescența, au înflorit în caietele mele secrete, primele poezii care mi-au completat personalitatea. Nu le-am publicat niciodată. Ele fac parte dintr-un trecut pur, neîntinat de agresiunile vieții și dăinuiesc alături de jurnalul meu, care trasează parcursul vieții mele din acei ani îndepărtați și până azi, deoarece nu am încetat niciodată să-mi fac însemnările în paginile lui răbdătoare și discrete.
Am reînceput să fac literatură, dar de data asta numai proză, prin 2012, când m-am înscris pe site-uri literare, care mi-au deschis orizonturi către pasiunea mea, îndelung reprimată.
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-2

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Ştefan Lucian Mureşanu - Tu, Străine, care-mi vorbeşti ţara de rău... Publicat de Florin T. Roman 

Tu, STRĂINE, cel care-mi vorbeşti ţara de rău, M-am plictisit să aud aceleaşi stereotipuri false venite de peste graniţa stabilită de tine!!! Să-mi reaminteşti prin decepţii cât de urât e aici, deşi tu nu ştii cât de frumos e aici!!! Să-mi vorbeşti de rău rudele, deşi nu ştii care sunt rudele mele!!! – Află că milioane de oameni trăiesc azi in toată lumea, datorită lui Nicolae C. Paulescu, descoperitorul oficial al insulinei. – Tu ai scris in şcoli cu stiloul tău, nu? Inventat de românul Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane. – Data viitoare când zbori in concediu să-ţi aminteşti că tu te deplasezi prin aer ca pescăruşul, datorită lui Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă, pentru că ei au decolat/aterizat cu primul avion din istorie, s-au jucat cu primul avion fuselat aerodinamic, şi unul din ei a inventat motorul cu reacţie. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/tefan-lucian-mure-anu-tu-str-ine-care-mi-vorbe-ti-ara-de-r-u

Muntele si Revelaţia Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 24, 2017

Un cercetător al religiilor nu se poate sustrage de la o simplă observaţie: Marile revelaţii ale religiilor monoteiste se întâmplă la înălţime. Dacă zeii locuiau în Olimp, profeţii care au urmat, vor urca în mod voit munţii pentru a descifra secrete mistice, pentru a purta discuţii cu Creatorul, pentru meditaţie şi inspiraţie. Toate relevaţiile sunt percepute de subiect care simte sau aude o prezenţă, percepe o lumină deosebită, vederea unei figuri, teamă. Toate revelaţiile se petrec pe un munte, departe de tribul căruia profetul aparţine. În Budism muntele Meru este axa lumii, în Iudaism avem muntele Sinai, în Japonia muntele Fuji are propietăţi divine. Foarte des muntele oferă un loc de meditaţie şi revelaţie. Cei trei fondatori a celor trei religii monoteiste: Moshe, Isus şi Mohamed îşi datorează iluminarea spirituală unor relevaţii care se petrec pe munţi.  http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/muntele-si-revela-ia

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Caligrafii

Barbotare Publicat de Anica Andrei Fraschini în Aprilie 30, 2017

Fac valuri. Sub cuvertura frazelor - concepute ca niște embrioni cu care... experimentez - și a ecranului - un fel de "in vitro"... Mă izolez ca în copilărie, când adunam un material minim, câteva păpuși, cârpe, capace, frunze, un borcănel cu nisip, unul cu pietricele, crenguțe rupte. Încropeam o bucătărie minusculă, un pătuț, simulam treburi gospodărești, de familie. Toate, sub un acoperiș format dintr-o pătură sprijinită pe spătarele unor scaune. Petreceam ore întregi, cu jocul meu, vorbeam singură, desigur, cu seriozitate și patos. Acum, parcă aș vedea ceva similitudini... Sub pătura frazelor pe care le cazez pe ecran, să facă ce-or vrea, barbotez o proză fără inhibiții, defulatoare. Căci doar așa mă mai eliberez de măcinatul fără oprire, al morii anacronice, care-mi trăncăne în cap. Moara asta are o materie primă eterogenă rău și căreia se căznește să-i facă față, cu mecanismele ei, depășite. http://junimeadigitala.ning.com/group/orice-dorim-sa-impartasim/forum/topics/barbotare

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

Salutare, România!
Publicat de ileana popescu bâldea
în Mai 5, 2017
- Bună dimineața, doamnă doctor!
- Bună dimineața, Mitică! Ia zi, ce-ai pățit?
- Păi, io nu știu ce culoare să aleg! Toate sunt la fel. Alea, de pe Facebook. Toate vor sinceritate, adevăr. Și una trebuie s-o iau, că cine mă ține, mă ține pe mine la școală?
- De ce nu te ții singur, Mitică, Mitică? Ce nevoie ai tu de culori?
- Păi... cele albe vor să muncesc, cele negre nu mă lasă să piublic și io în antoliogii, cică pierd din templul prețios cu care aș putea să fac ceva în folosul comiunității. Și, de, mi place prin lumea ista cocoană! Cum poți ieu să renunț la așa o scară politică? Așa că... trebe să mă orientez spre una colorată, adică una care-și dă cu culori pe obraji, mai proastă de sine, una care crede în mine - că io sunt deștiept și talientat foc mare. Dacă are culori, are și bani să mă țină pân ce termin și eu un pumn de clase. Așa că...
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/salutare-romania

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor