Observ cu uimire perpetuă comportamentul acestei făpturi minuscule, aparent inofensive, ba chiar înduioșător de vulnerabile, care la prima vedere inspiră în cei ce nu au cunoscut-o încă, o pornire impetuoasă de protecție, de încredere și bunătate. M-am împotmolit în urzelile ei iscusite, asemeni unei păsări mari și naive, atrasă ireversibil de strălucirea iluzorie a unei priviri îngerești, care m-a împiedicat să-i disting rânjetul diabolic sub un surâs timid și inocent, pe care și-l poate confecționa cu viteză cameleonică. Un creier atât de mic, dosit într-un cap ciudat, deformat din naștere, dar împodobit din abundență cu un puf roșu, creț și foarte des, care ascunde perfect, atât imperfecțiunile exterioare cât și pe cele interioare, poate născoci idei năucitoare, chiar scandaloase prin malignitatea lor.
Un metru treizeci de absolută ignoranță, de orgoliu absurd și incomensurabil, de caracter imposibil, reușește încă la aproape un secol de existență, să manipuleze pe toți cei care nimeresc sub tirul influenței sale și nu sunt puțini! În lumea aceasta lipsită de valori, promisiunea unor câștiguri mărunte căzute din cer, poate cumpăra demnitatea, independența și integritatea multora, așa că eroina mea nu întâmpină prea multă rezistență când își ademenește prada.
Dar tot cumpărând ,,prietenie”, ,,afecțiune”, ,,devotament” și ,,supunere”, bineînțeles că resursele economice pe care a contat mereu, s-au cam epuizat . Dintr-odată sărăcia, singurătatea, disprețul celor oprimați voit și nerecunoștința lor s-au năpustit asupra ,,micului colos trufaș”, care acum scuipă venin, se răzvrătește și se dezintegrează cu fiecare clipă. Umilința e insuportabilă pentru cineva care a umilit pe alții, toată viața sa. Nu-mi pot explica cum de am rămas atâta vreme alături de ea! Poate pentru că iubesc provocarea sau poate că am văzut eu și altceva în acest suflet arid! Cert e că suntem două suflete complet diferite ce se atrag unul pe celălalt iremediabil, care se ciocnesc violent adeseori, apoi se risipesc în jerbe de scântei mânioase.
Opusurile se atrag sau doar se luptă pentru supremație? Încă nu am reușit să elucidez acest mister! În felul ei unic, nefiresc și îndoielnic, femeia aceasta ține la mine! Poate pentru că între noi lucrurile au fost limpezi mereu. Cu mine nu a trebuit să simuleze sentimente de care nu era capabilă. Pentru mine ar fi trebuit să fie doar un job, dar a devenit mult mai mult de atât! Am inclus-o în viața mea personală, am dus-o la mine acasă unde am tratat-o ca pe un membru al familiei mele, am luat-o cu mine la sărbători, în excursii și i-am făcut loc în viața și în timpul meu, când nu mai aveam loc și timp suficient nici pentru cele mai dragi ființe. La un moment dat drumurile noastre s-au despărțit pentru patru ani, dar nici atunci nu am abandonat-o, știind că nimeni nu ține la ea cu adevărat. Nu mă leagă nimic concret de această făptură, ba chiar raportul cu ea mi-a adus mari daune morale, din cauza caracterului ei cumplit.
Se spune că persoanele din viața noastră nu apar întâmplător. Poate din acest motiv am dus eu crucea acestui raport cu o asemenea persoană, atâta amar de vreme. Aș fi putut pleca oricând. Mi-a fost foarte bine cât am fost departe de ea! Dar m-am întors și îmi detest slăbiciunea! Sunt nefericită și furioasă permanent, mă arde pământul sub tălpi, visez să fug, să pun între mine și ea mii de kilometri dar parcă lanțuri nevăzute mă țintuiesc în locul acesta. Orizonturi senine mi se deschid ispititoare, către care visez să zbor liberă și fericită. Dacă nu e soarta cea care îmi frânge aripile, atunci cine?...
În repetatele mele încercări de a ignora atacurile malițioase ce atentează constant și perseverent la nervii mei, am descoperit câteva metode care mă ajută să transform situațiile penibile în prilej de amuzament copios. Cu alte cuvinte, mă folosesc de armele cu care sunt atacată, pentru a le întoarce împotriva micului meu atacator.
După o provocare matinală care s-a soldat cu un eșec răsunător și o umilință inacceptabilă pentru trufașul meu adversar, am făcut imprudența să slăbesc vigilența cu care îmi păzesc spatele de obicei și am încasat o perfidă răzbunare, care era să mă coste prânzul delicios pe care îl preparasem pentru azi.
Provocarea, destul de patetică și neinspirată, a constat în sabotarea somnului meu dulce din zorii zilei. De obicei mă mulțumesc cu puține ore de somn pe noapte și ea știe că adorm după miezul nopții și că prefer să mă bucur din plin de orele dimineții, adică maxim până la opt. Așa că s-a gândit ea bine că nu ar strica să se trezească pe la cinci și jumătate, numai ca să- mi strice mie bunătate de somn și s-a apucat să spele câteva zdrențe cu ușa de la baie larg deschisă, cu apa curgând la maxim, cu ligheanele căzute ,,accidental” în mod repetat, de m-a făcut să sar ca arsă din așternut, așa că am ieșit din cameră, scuipând flăcări pe nas, ca un dragon fioros. Dar ți-ai găsit să o impresioneze în vreun fel, perdaful care a urmat!... După ce a îngăimat câteva scuze ipocrite cu o față de victimă, a consimțit să închidă ușa, dar numai ca să nu-i observ rânjetul diabolic ce i se lățea involuntar pe chip. Nici nu m-am întors bine pe călcâie, că am și auzit chicoteli și hohote înfundate în urma mea.
Bineînțeles că somnul nu s-a mai lipit de mine! Aproape că uitasem ciocnirea ,, revigorantă” din zorii zilei și mi-am început activitatea obișnuită cu drag și spor. Dar drăcușorul cu părul roșu și creț, nici vorbă să uite! Stătea în umbră și își rodea unghiuțele, urzind o răzbunare cât mai valabilă. Eu trebăluiam voioasă prin bucătărie, pregătind o ciorbă de miel pentru mine, căci de Paște nu avusesem ocazia să-mi satisfac această dorință nevinovată și pentru ea, nelipsitele spaghete cu sos de roșii, punând ca ingrediente principale toată pasiunea mea pentru bucătărie, fără nici o discriminare. Deși mi se părea ciudată răbdarea cu care stătea ea în casă în dimineața aceasta, nedezlipindu-se de subsemnata niciun minut, mă bucuram chiar că i-a mai venit mintea la cap și nu mai umblă pe străzi de nebună ca un câine vagabond, așa cum face zi de zi, singură sau cu mine.
Fără nicio urmă de bănuială, am ieșit din bucătărie senină și cu chef de viață, să-mi îndeplinesc atribuțiile de serviciu prin casă, ca în fiecare zi. Spiridușul roșcat a rămas spășit și cuminte pe scăunelul său, uitându-se prin televizor, cu mintea alergând după bondarii răzbunării. După un timp, m-am întors să controlez cratițele grijulie, dar de micul monstruleț, nici urmă. Nu mi-am făcut griji și am gustat pe rând tentațiile culinare ce bolboroseau nevinovate pe focul creator. Sosul era în regulă, dar când papilele mele au simțit lichidul binecuvântat pe care îl dăruisem cu toate binefacerile naturii, au început să scuipe foc și pară. Ciorba mea era saramură curată, ca aia care ține oul deasupra!... Pe moment nu reușeam să mă dezmeticesc din prosteala ce mă lovise instantaneu, dar când am dat cu ochii de mormanele de sare de pe aragaz, care denunțau clar pe răufăcătoarea dispărută în mod misterios, am înțeles tot. Primul impuls a fost să plec în căutarea ei și să înfăptuiesc un asasinat ce ar fi adus mari servicii umanității, dar perspectiva unui alt eșec ce s-ar fi soldat cu alte chicoteli de satisfacție și o grămadă de neuroni prăjiți în capul meu, m-au determinat să-mi stăvilesc instinctele criminale și să repar daunele, cu imaginație și înțelepciune.
Într-o oală mai mare am turnat ,,saramura” de miel și am dublat-o cu apă, i-am mai adăugat pe ici pe colo ce mai lipsea și am obținut o zeamă, cât de cât, comestibilă. Mi-am dublat și voioșia când am zărit ciuful roșcat ce se ițea circumspect de după tufele de rozmarin din grădiniță, fredonând fericită câteva înjurături românești, doar de mine înțelese. Cu exces de zel și bună dispoziție am pus masa pentru amândouă și am invitat-o cu mare drag, studiindu-i stupoarea și nedumerirea. Probabil credea că încă nu descoperisem făcătura ei și se uita cam cu frică la farfuria mea, plină ochi cu nectarul zeilor ce aburea periculos de apetisant. Sporovăind vrute și nevrute, observam cu mare plăcere reacțiile contradictorii ce i se perindau pe fața aia de spate. Când am scufundat lingura în farfurie și am dus-o plină la gură, respirația ei s-a blocat pe undeva prin cavernele alea de plămâni, iar inima a încetat să-i mai bată pentru o clipă, spre deliciul meu. Când, în loc de blesteme, binemeritate dealtfel și imprecații dintre cele mai teribile, de pe buzele mele au ieșit exclamații de extaz, ochii aceia de drac s-au holbat în așa hal încât m-am temut pentru o clipă că mă voi trezi în farfurie cu un adaos nedorit.
O priveam pe sub gene, stăpânindu-mi cu mare efort hohotele de râs ce se îngrămădeau să-și facă rost printre dinții strânși cu strășnicie. Capul acela plin de idei malefice, tremura mai tare ca de obicei iar maxilarele scăpate de sub vigilență, ajunseseră pe la genunchi. Oh, ce satisfacție supremă mi-a dăruit victoria aceasta!...

Vizualizări: 14

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Expun si promovez! Steluță!
Am citit cu drag!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor