IN MEMORIAM: LOCUL CREATORULUI ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ PORNIND DE LA CAZUL EMINESCU- I

„Pe Eminescu nu-l cunosc în întregime nici specialiştii, acesta e adevărul. Şi lucrul e limpede de arătat: din cele câteva mii de file ale manuscriselor eminesciene, zeci şi zeci de file sunt scrise în limba germană. După ştirea noastră, nimeni nu le-a descifrat şi folosit încă. Nu ne dăm seama, fireşte, dacă descifrarea lor ar schimba ceva în cunoaşterea lui Eminescu (poate că la capitolul pregătirii şi instrucţiei lui ele ar aduce o contribuţie esenţială, poate că în vreuna din notaţiile lui figurează un gând extraordinar), dar a ţine seama de tot ce s-a păstrat din scrisul şi notele lui este o datorie pe care oricine o va găsi elementară. Totuşi nu ne-am îndeplinit-o.”

Constantin Noica[1]

 

     Genialitatea lui Mihai Eminescu pare să-i fi făcut cumva o defavoare - dacă luăm în consideraţie faptul că ori de câte ori se vorbeşte despre el, mai tot omul se gândeşte şi evocă la nivel subtil doar latura poetică, plină de savoare şi conţinut, iar publicistica în domeniul social şi politic, pare pentru cei mai mulţi o latură dacă nu ambiguă, atunci în mod sigur puţin mediatizată sau cunoscută.

     Mulţi eminescologi au luat în consideraţie şi au studiat ambele laturi ale lui Eminescu: poet romantic de geniu, şi, ziarist asumat în consideraţiunile sale cu privire la societatea românească a timpului său - în care atitudinea şi spiritul ascuţit, plin de atenţie, au demonstrat pe deplin - chiar periculos de clar, dragostea pentru naţiunea română (folosim cuvântul dragoste aici chiar şi cu riscul[2] înţelegerii lui printr-o prismă posibil demodată, poate chiar răsuflată pentru unii contemporani ai noştri).

     Actualitatea lui Eminescu este incontestabilă în societatea românească. Conjuncturile politice şi sociale par să se „îngrămădească” în a ne oferi un „súi géneris” déjà vu cu privire la „perspectiva sa globală asupra fenomenelor şi mentalităţilor care reapar şi după o sută şi mai bine de ani de când paginile sale au fost scrise.[3]

     Publicistica lui a fost privită mereu cu degetul la gură în imitarea semnului tăcerii.

     A fost cenzurată, a fost interzisă. În memoria poporului din care a apărut a fost lăsată să existe doar în dimensiunea lui de poet, deşi activitatea lui de bază a fost cea de ziarist.

     Sub îngrjirea lui Perpessicius - care a editat manuscrisele originale ale lui Eminescu - apar şasesprezece volume, dintre care numai cinci cu conţinut de poezie, iar restul alcătuite din articolele scriitorului din perioada 1870 -1883 şi 1888 - 1899.

     Cu toate acestea, reacţia multor „intelectuali” este una care sună cam aşa: „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine.”[4]

      În condiţiile în care Eminescu beneficia de o conştiinţă excepţională, atentă la cele mai mici detalii şi cu o vizibilă tendinţă spre perfecţiune, nu mai putem spune că ceea ce publica scriitorul în Timpul mai poate fi numit doar o corvoadă acaparatoare, destinată primirii unei sume de bani spre menţinerea existenţei de zi cu zi. În schimb, putem să ne gândim la dimensiunea oferită de articolele publicate de Eminescu, a ziaristicii timpului său şi nu numai.

     Activitatea jurnalistică a lui Eminescu este privită în timpul vieţii lui de contemporanii literaţi doar ca o acţiune făcută la „comandă”, dictată de partidele aflate la putere. În EminescuFragmentarium - Nicolae Iorga pune lucrurile în matca lor firească şi afirmă despre toate supoziţiile pline de „bunăvoinţă” ale detractorilor ziaristului poet că, toate, reprezintă „o mare injurie, fiindcă omul - (Eminescu, n.n.) a crezut fiecare rând pe care l-a scris şi n-a avut în viaţă decât nenorocul pe care l-a avut pentru că s-a îndărătnicit să nu scrie decât ce corespundea cu conştiinţa lui cea mai lămurită, cea mai incapabilă de a fi schimbată.”[5]

     Nicolae Iorga este poate primul scriitor care aduce lumină în cazul gazetăriei şi articolelor publicate de tânărul poet - atunci când subliniază falsitatea perceperii unui Eminescu nebun ori care publică doar pentru a trăi - în articolul scris în 1903 - Eminescu şi generaţia de astăzi - Cu prilejul unei cărţi nouă..

      „Eminescu, care făcea totul cu o conştiinţă fără greş... (...) oricât de mult l-ar fi răpit de la masa de lucru a versului său necontenit cizelat până la înveşmântarea lui cu toate atributele perfecţiunii - ziaristica a însemnat pentru Eminescu mai mult, mult mai mult decât o simplă îndeletnicire remuneratorie şi temporară. (...) iar ziaristica s-a transformat sub pana lui (...) într-o adevărată şi permanentă profesiune de credinţă.”[6]

     Comunicativitatea eminesciană este pusă în valoare de scrierile destinate - nici unui cenaclu literar, nici prietenilor - ci însuşi neamului, spre trezirea egregor-ului şi conştiinţei române, prin punerea în lumină a adevăratelor conotaţii din activitatea puterii conducătoare.

     Din articolele „pierdute prin ziare” ori din caietele nepublicate „Un nou Eminescu apăru: minte setoasă de a şti, suflet doritor de a se împărtăşi altora, inimă revărsându-se în bunătate, ochi puternici ţintind necontenit idealul” [7](s. n)

      Tot Iorga limpezeşte adevărul intenţiilor reale ale contemporanilor tânărului poet: Maiorescu apare cu primul volum de poezii ale lui Eminescu de abia după ce ziaristul este declarat „nebun”, iar confraţii literari se simt în sfârşit consfinţiţi prin eclipsarea lui, în vreme ce Haşdeu manifestă un „adânc dispreţ pentru” poet” prin hohote batjocoritoare.”[8]

      Ca de fiecare dată, rebeliunea tinerelor generaţii aşează lucrurile acolo unde le e locul, căci tineretul este singurul care simte pulsul viu al lui Eminescu şi începe să-l imite: îşi lasă părul lung, se uită crunt şi fix în ochii vorbitorului şi lansează „moda” halucinatorie stârnită de invectivele adresate celui „acuzat” de „nebunie”, în timp ce, fără multă paradă colectează bani pentru susţinerea lui.

     Una dintre calităţile gazetarului Eminescu ca jurnalist este aceea că merge direct la sursă şi evită să scrie „după ureche”, iar locul în care poate fi găsit de cele mai multe ori e Parlamentul.

     El este unul „de-al casei” în această instituţie - redată exact în activitatea ei în paginile ziarului Timpul - şi participă ca auditor şi spectator – uneori dezamăgit, alteori curios, iar în alte ocazii amuzat la polemicile furibunde, ori inutile, ale celor aleşi la cârma destinului istoric românesc.

     În aceeaşi măsură îşi face drum şi în Senat ori Camera Deputaţilor. Eminescu descris de Perpessicius - îşi scrie articolele în urma vizitelor acestor sedii politice în reculegerea odăii lui de sihastru”[9] şi este în calitatea lui de jurnalist, un autor de cronici dintre cei mai versatili, dar, mai ales, vigilenţi cu putinţă, cu ochiul şi pana îndreaptă permanent atât pe evenimentele interne cât şi pe cele externe „în stare să redacteze în goana condeiului şi pe o filă de maculatură un editorial polemic, un entrefilet de urgenţă, o revistă a ziarelor”[10] sau „un reportaj parlamentar.”[11]

     Filologul şi lingvistul Sextil Puşcariu pune la rândul său o tuşă cu totul deosebită asupra modului de exprimare eminescian, atunci când menţionează norocul nostru ca neam de a avea bărbaţi mari care „au ştiut să îndrume mersul nostru cu înţelepciune”[12], iar despre Eminescu spune că: „n-a fost numai un geniu ce şi-a spus cuvântul incidental în limba românească, ci acolo unde a vorbit el începe graiul sonor al bărbăţiei însăşi în literatura noastră, cu el am trecut pragul în vremurile nouă.[13]

      Cazul Eminescu şi locul creatorului în societatea românească este studiat îndeaproape din punct de vedere filosofic de Noica.

     În Cuvânt împreună despre rostirea românească Constantin Noica luminează un capitol care – chiar dacă aparent pus pe „tapetul” literaturii româneşti în special prin „Luceafărul” - ne referim la trimiterea cognitiv - filosofică subînţeleasă a poemului, nu este evidenţiat aşa cum ar trebui din punctul de vedere al limbii române.

     „E de necrezut cum s-a scris la noi, atât de adânc despre Eminescu, în timp ce mijloacele de lucru asupră-i n-au fost întotdeauna la înălţimea gândului critic. N-ar fi fost nevoie de o catedră Eminescu – care trebuia, totuşi făcută şi ea spre a se alcătui un index” [14]spune filosoful şi eseistul retras la Păltiniş, cu referire la conceptele de infinit şi infinire propuse de Eminescu în Sărmanul Dionis, termeni care îl provoacă în „jocul ielelor” pe gânditor şi îl determină să remarce extraordinar de fin şi profund nevoia lui Eminescu de a crea „doi termeni noi, ba încă să-i şi pună în aceeaşi frază. De ce? Răspunsul ni se pare simplu; pentru că ştie să gândească filosofic şi pentru că ştie să vorbească româneşte.[15] (s.n.)

     Ca fin observator eminescian, Noica face o constatare interesantă cu privire la limbajul lui Eminescu, aceea că dicţionarele româneşti fac trimiteri de orice fel cu privire la natura şi înţelesul cuvântului infinit, inclusiv italienescul infinitamente - care nu pare să aibă nici o noimă în româneşte – dar nici unul nu se ocupă de terminologia propusă de romanticul poet român.

      Cu toate că noţiunea infinire” ce desemnează la Eminescu sfârşit fără nici un sfârşit - termenul nu poate fi catalogat drept infinit simplu „deşi termenul apare în câteva rânduri la Eminescu, dicţionarele noastre nu-i fac nici un loc încă.”

     Toată această trimitere la limbajul eminescian are scopul de subliniere a profundei autenticităţi care a însoţit permanent condeiul lui Eminescu în tot ce a lăsat în scris, cu precădere în planul socio-filosofic.

 

 

 

 



[1] apud - Bucur Popescu - Mihai Eminescu, Opera Politică -1880 - 1883, Editura Eminescu, Bucureşti, 2000, pg. IV.

[2] Aşa cum îl citează pe Eminescu şi. conf. univ. dr. Valeriu Râpeanu, cunoscut eminescolog:„Scrierile cosmopolite şi nihiliste ieşite din pene române încearcă a dovedi deja că sentimentele de patrie şi naţionalitate sunt mofturi” -  Eminescu, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 2000, colecţia Mari ziarişti Români, pg. 9.

[3] Valeriu Râpeanu, op. cit pg. 9.

[4] Nicolae Georgescu - Boala şi moartea lui Eminescu - Criterion, 2007,

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:WCXF3N-yUmIJ:l...

[5] Nicolae Iorga -  Eminescu - Editura Junimea, Iaşi, 1981, pg.  311.

[6] Valeriu Râpeanu -  Eminescu,  Mari Ziarişti români,  Editura Fundaţiei „România de mâine”, pg. 5.

[7] N. Iorga,- Eminescu, Editura Junimea, Iaşi, 1981, pg. 86.

[8] Ibidem, pg. 84.

[9] Perpessicius -  Eminesciana - Editura Minerva, Bucureşti, 1974, pg. 70

[10] Ibidem, pg. 70

[11] Idem.

[12] Antologie – Eminescu poetul naţional - Editura Eminescu, Bucureşti 1983 - Sextil Puşcariu, Mihai Eminescu, pg. 87.

[13] Ibidem, pg. 87

[14] Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Editura Eminescu, 1987, pg. 63.

[15] Ibidem, pg.63.

Vizualizări: 53

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în rubrica DIN URMĂ.., 14 Ianuarie 2017
Felicitări!
Redacția

Expun, promovez, mulțumiri!

Mulţumesc frumos pentru rememorare. Există şi un update publicat astăzi, despre Eminescu jurnalistul politic partea I-))))

L-am postat în rubrica Critică literară - despre una, despre alta...
Mulțumiri!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar-Agafia Drăgan
Publicat de Agafia Dragan
în Martie 28, 2017
Nume: Tigoianu Drăgan Eugenia
Nume autor:Agafia Drăgan
Domiciliu actual: Focşani, Vrancea
Născută în comuna Hodac, judeţul Mureş
Absolventă a Universităţii Bucureşti.
Debutează în timpul facultaţii la “Vatra” şi Gânduri studenţeşti, apoi până în 2013 publică doar articole de specialitate. Revine la poezie în 2013.

Activitatea literară 2014-2016
Publicaţii în revistele: Nomen Artis, Cronos peniţa de aur, Negru pe Alb, Dor de Dor, Confluente literare, Bogdania, sub egida Asociaţiei Cultural-Umanitare ”BOGDANIA ”, Oglinda Literară, ed. De Asociatia Culturala “Duiliu Zamfirescu” , eCreator , Amprentele sufletului, etc.

În antologii:
Cuvinte Sculptate, ed.Editgraf, Lumină din Lumina, ed. Armonii Culturale, Roşu Mocnit, ed.Rovimed, Priveşte Visând, Iubito, ed.Editgraph, Petale de Suflet, ed.Edigraph, Ieri ca prin Vis, ed, Editgraf, Obraji de Magnolie, ed.Editgraf, Antologia Antologiilor Natiunea, ed.Natiunea, Cu tine in gând ed. Editgraf, 10 ani plini de dor, ed. Pim, Lyrics et Prosa vol II si III ed. Natiunea, Pe aleea cuvintelor, ed. Ispirescu, Toamna asta Plouă cu Lacrimi, Iasi 2015, Carmen, ed.Anamarol, 2016,Alburii Sclipiri de Stele, ed.Napoca Nova etc.

Volume de autor:
Nevoia de Fericire, ed.Editgraf, 2014
Cu Toamna Căzută pe Gene, ed. Editgraf, 2015
Măriuca şi Prietenii ei, ed. Editgraf, 2015
Iluzia Regăsirii, ed. Armonii Culturale,2016
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-agafia-dr-gan

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Interviu cu Mihai Eminescu Publicat de Florin T. Roman în Aprilie 4, 2017 

Florin T. Roman: Ce mai faceţi, domnule Eminescu? MIHAI EMINESCU: Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult. (Revedere) Dar în restul anului? Problema morţii lumii o dezleg. (Cărţile) Ce e poezia în opinia Domniei voastre? Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea. (Epigonii) Mai scrieţi poezii? La ce?... Oare totul nu e nebunie? (Mortua est!) Sunteţi marele nostru poet naţional, se ştie. Dacă aţi continua să compuneţi versuri aţi putea dobândi o faimă universală, egală poate cu cea a lui Shakespeare sau Baudelaire... N-ar fi păcat să abandonaţi pana? De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (...) De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?/ Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (Scrisoarea II) În acest veac, al XXI-lea, trăiesc şi se manifestă câţiva intelectuali români „postmoderni”, progresişti, care susţin că sunteţi autohtonist, antisemit, chiar xenofob... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-cu-mihai-eminescu

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
Publicat de adrian grauenfels
în Aprilie 13, 2017 la 8:32am în APARIȚII EDITORIALE (Modifică)Trimitere mesaj Vizualizare Discuţii

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
José Corti, s-a născut în Franţa în anul 1895. De tânăr s-a simţit atras de mişcare lui André Breton şi în paralel cu activităţile suprarealiştilor la care participa, Corti fondează "Editura Suprarealistă" în care va publica pe Aragon, cât şi cărţile lui Breton (În legitimă Apărare), Rene Char, Paul Éluard (Relentir Travaux), René Crevel -1932 (Clavecinul lui Diderot), pe Benjamin Péret în 1936 şi pe Salvador Dali cu "Metamofoza lui Narcis" în 1937. Mai târziu fondează în anul 1938, "Casa Corti", care publică operele complete ale lui Lautréamont, cât şi alte scrieri suprarealiste care vor caracteriza pluralismul firmei: poezie, romantism, eseul literar, dar şi cărţi universitare sau clasici francezi. José a murit în 1984 la Paris după o viaţă frământată dar totodată pasionantă.
A publicat cărţile sale (romane poliţiste, jurnalism, etc) sub pseudonimele: Roch Santa-Maria sau Sidney O'Brien. Sub numele său adevărat publică:
Imitaţie fără sclavie (1981), Amintiri dezordonate (1983), Provizoriul definitiv (1992).continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/jos-corti-editor-i-librar-al-avangadelor

Declinul Elitelor Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 7, 2017

În limba latină termenul Electus caracterizează o persoană sau un grup care aduce comunităţii onoare şi valoare. Timp de secole grupele elitiste se evidenţiau prin preocupările şi acţiunile umanitare, ştiinţifice sau artistice care polarizau etosul social şi cultural al epocii lor. Elitele au fost active şi apreciate din antichitate şi până la recentul postmodernism care a catalizat dizolvarea barierelor culturale, trivializarea comunicaţiei în favoarea unui sat global lipsit de personalitate. Elitele de azi sunt paralizate de noua ordine axată pe mediocritate şi consum exagerat. Îmi amintesc filmele tinereţii mele în care protipendada oraşului ieşea la plimbare pe bulevardul central, trăsurile cu cai aşteptau clienţii sporadici iar vânzătorul de limonadă oferea în pahare de sticlă verzuie mirajul orientului oprit la poalele Balcanilor. Elita vorbea limbi străine, se intersa de ştiinţe, de filosofie, de expediţii, doamnele cântau la pian sau pictau în liniştea saloanelor. În ţara în care ne-am născut, România, frământata istorie a primelor două decenii de dictatură comunistă, a produs două dileme: una privitoare la represiunea sângeroasă declanşată de noul regim, iar celalaltă, la tenebroasele raporturi din culisele puterii noi instalate.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/declinul-elitelor

Caligrafii

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

În țara asta normalitatea este ceva extraordinar Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Martie 27, 2017 Am încercat să fiu cât de cât un observator „normal”. Deși asta este totuși destul de dificil în România. Aici există tabere peste tot. Și exclusivități! Dacă te pune „ăl cu coarne”, sau „cel sfânt” (depinde și aici din ce tabără ești), să te uiți în tabăra lui pește, o iei peste bot de la cei din tabăra pescarului. Dar nu pentru că te-ai uitat la vecini. Nuuuu... Ci pentru că ai îndrăznit să belești cumva ochii. Culmea eforturilor este atunci când crezi că poți face ceva să-i împaci. Mai întâi între ei. Dar e mai mult decât o misiune imposibilă. Nici să stai în afară nu e o soluție. Te vor bombarda cu toții. Aici nu există enclave! În România nu s-a inventat nici obiectivismul, dar nici locul de observație egal situat între taberele veșnic beligerante. Iar războiul?!... 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/in-tara-asta-normalitatea-este-ceva-extraordinar

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor