Motto: Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.”

Edmund Burke[1]

 

            Pentru a avea dimensiunea reală a ceea ce Eminescu a simţit permanent pentru ţara asta a noastră e suficient să ne raportăm la cele câteva cuvinte rostite pentru Gheorghe Panu, pe care acesta din urmă le redă în cartea sa Amintiri de la Junimea: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui... Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.”[2]

            Poate că nici nu bănuia pe atunci că avea să devină unul dintre ei.

            La Timpul scriitorul se ocupă de problemele cotidiene, însă articolele sale sunt cumva organizate pe coordonate uşor de urmărit de-a lungul activităţii sale ca ziarist. Eminescu are o capacitate cu totul deosebită, genială - de examinare a evenimentelor de natură politică internă şi externă.

           Activitatea jurnalistică eminesciană, situată undeva într-un con de umbră de care foarte puţini au ştiut, a stârnit controverse şi discuţii aprinse şi atunci şi o face şi astăzi. Personalităţile politice ori literare ale vremii sale sunt stânjenite de francheţea şi „degetul pe rană” pus permanent de Eminescu în articolele apărute în Timpul ori în Curierul de Iaşi.

            Încadrată într-o sferă europeană, a cărei ideologie la nivel de comunicare face parte din filonul ataşamentului faţă de valorile tradiţionale, cugetarea lui Eminescu aparţine şi ea dinamicii revoluţionare care cuprinde - prin spiritul ei - structura socială a românilor.[3]

          Că aparţine mai mult sau mai puţin acestor conexiuni revoluţionare poate fi un fapt secundar. Importantă rămâne modalitatea de punctare permanentă a erorilor, voite sau nu, ale „actorilor politici” ai momentului, manifestate prin raţionamentele solide şi profunzimea analizelor susţinute, de o mare acurateţe, pe care şi-a pus amprenta personală, care sunt o sfidare la adresa convenţionalului.

          Câteva puncte cheie care conduc la „jena” politicienilor - dar şi a anumitor confraţi în ale scrisului - se pot trasa din atitudinile - cel puţin stranii - vis-a vis de Eminescu, în condiţiile în care importanţa sa din punct de vedere social era una mai mult decât modestă.

         Singura explicaţie care rămâne în picioare este apartenenţa sa activă la organizaţiile pentru drepturile românilor în general, şi, a celor din Ardeal în particular. Vorbim despre România Jună, Societatea Carpaţii, Românismul ori Orientul.

          Eminescu este un pericol potenţial şi inflamabil la cea mai mică scânteie, cu atât mai mult cu cât, în calitatea sa de gazetar deţine, implicit la Timpul - ziar care devine cotidian la scară naţională – accesul la pârghiile trebuincioase îndemnului la acţiune, iar „smulgerea” lui din ideile şi principiile pe care le-a susţinut şi în care a crezut cu trup şi suflet este practic imposibilă.

          Cu atât mai mult cu cât articolele sale ajung de multe ori spontan la inima cititorului, prin concizia şi analogiile de o fină ironie.

           Aşa se petrece cu articolul din 8 aprilie 1879, intitulat Un cenuşar Român unde modalitatea de exprimare este foarte plastică în redarea unui „amploaiat” din Dobrogea, ce se străduieşte să explice sistemul liberal unui turc. Şalvaragiul nu înţelege nimic din prima explicaţia savantă, pentru că mintea lui se raportează la sistemul propriei naţiuni, cu alte cuvinte sub principe el „vede” un analog al padişahului „sub ministru ceva analog cu vizirul ş.a.m.d. – Nu - îi zice amploaiatul - poporul este suveran. Uită-te ici în cafenea la toţi câţi sunt de faţă. Toţi sunt suverani, ei pun ţara la cale. Abia acuma turcul înţelesese – Acu` ştim, guvernul vostru genabet-tacâm (tacâm de haimanale, stâlpi de cafenea) estem.”[4]

          Şi, continuă Eminescu: „Poporul? Naţiunea? Iată două expresii pentru una şi aceeaşi noţiune (...) În gura genabet – tacâmului nostru poporul este ceva nedefinit, monstruos, incert, zgomotos, ceva căruia nu-i mai dai de capăt.[5]

          O astfel de creionare a capetelor politice vorbeşte de la sine. Cu toate că Eminescu nu marchează politica naţională, el este considerat fondatorul ideii naţionale moderne[6].

           S-a avut grijă şi atunci şi - mai ales după dispariţia poetului - să se facă în mod voluntar o disociere între opera literară - cea care conţine toate poemele şi textele lui, de cea jurnalistică, dar mai ales politică – secţiune închisă pentru majoritatea românilor, iar o lungă perioadă de timp interzisă de-a dreptul.

           „Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român.”[7]

           Fenomenul acesta a înregistrat una dintre cel mai mari dimensiuni după al doilea mondial, iar rezultatele sunt prezervate foarte atent - şi cu multă convingere - de unii, şi astăzi. Despre mult dorita minimalizare a lui Eminescu ne izbim din nefericire destul de des în zilele noastre.

           Cu privire la acest fenomen al desacralizării a tot ce ţine de manifestările autentice ce conferă valoare actului creator românesc, Dan Puric spune într-un interviu pe Capital TV: „La noi – desacralizarea. Primul lucru pe care ne-au învăţat comuniştii a fost să scuipăm pe valori şi să pupăm valorile false. Iar ăştia care ne învaţă acuma, cei din intelectualitatea noastră trădătoare, vor să aruncăm la coşul de gunoi toate valorile tradiţionale. Toate. Adică: ăia, cel puţin, i-au băgat în puşcărie, ăştia îi scuipă. «Care măă... literatură interbelică, `ai măă, mă laşi?»; «Ei Eminescu, un poet de-al nostru...», «Stimaaaţi spectatori, sinnntagma de poet naţional efectivvv îmi face greaţă...» Era la TVR 1. O ţoapă. Da. Ştii? Noi ne-am apucat să reinterpretăm critic şi să ne dezicem de Eminescu. (...) Noi îl facem pe Eminescu vraişte. Sigur, nu poporul român. El îl iubeşte. Vorbesc despre trepăduşii ăştia, care vorba lui Noica, au cunoştinţe, dar nu au cunoaştere. (...) Ceea ce trăim noi acum este o degenerare: morală, fizică, spirituală.[8]

            De ce şi după atâta vreme de la dispariţia lui fizică, Eminescu naşte temeri, naşte „frică”?

            Unul din motive ar ţine, să spunem, de latura lui profund omenească, a cărui plasticitate este efectiv inegalabilă prin descrierile şi metaforele poetice. Asta aparţine romantismului sublim - care afişat astăzi în lumea tinerilor aduşi în majoritate la stadiul de mimi incapabili să facă ceva din adâncul sufletului - devine un model - chiar comportamental -complicat.

             Trist este că nu sunt ei de vină. Ei sunt îndoctrinaţi „să nu-şi bată capul”. A fi romantic şi a vorbi frumos „e de-a dreptul pur şi simplu”.

            Dar ne interesează mai mult latura care determină angoasele ce ţin de modalitatea lui de a pune în paginile ajunse la cititorii vremurilor lui, a ceea ce se petrece şi astăzi - lumea condusă din umbră. Într-un mod foarte interesant – ca să nu spunem ciudat de-a dreptul, unul din guvernele aflate nu demult la putere se autointitula pe faţă „guvernul din umbră”. Eminescu a ştiut să pună sub lupă exact acest gen de conducere.

           Modul lui de exprimare are darul să trezească. Eminescu este periculos pentru unii şi astăzi - exact pentru această inegalabilă aptitudine a sa: capacitatea de a trezi. Şi sufletul şi conştiinţa. Ori, cine are nevoie de conştiinţe treze?

           Să mai menţionăm numai faptul că în 2009 ziarul Curentul aduce la lumina rampei uimitorul fapt: la 120 de ani de la moartea lui Eminescu, Muzeul Literaturii Române nu are nici cea mai neînsemnată activitate dedicată jurnalistului, omului politic şi poetului român, în schimb are o mulţime de mici-mari activităţi pentru staff-ul politic al timpurilor noastre: „Ieri, însă, Muzeul Literaturii Române şi-a închis porţile pentru Eminescu. Am sunat la secretariatul Muzeului şi la biroul de relaţii publice, încercând să aflăm care e motivul pentru care în programul Muzeului din ziua de 15 iunie nu există nici o menţiune şi nici un fel de activitate. Ca şi când această zi nu ar avea nici un fel de semnificaţie pentru culturnicii MLR. Site-ul Muzeului nu precizează nimic, iar de la angajaţii instituţiei am aflat că de fapt pagina web nu mai este de actualitate şi că nu am ce afla de aici.[9]

           Cu toate că muzeografii aveau pregătit un proiect de documente, fotografii şi o evocare a poetului Mihai Eminescu, acesta este refuzat fără nici o explicaţie de către directorul Radu Călin Cristea, care manifestă în schimb un dispreţ făţiş faţă de marii poeţi ai României - excluşi şi după moarte din chiar instituţia care gestionează valorile literare ale ţării.”[10]

            Am putea crede că după atâta amar de vreme în care opera jurnalistică, politică şi uneori literară a fost ţinută la „index” n-ar mai putea exista motive de îngrijorare faţă de Eminescu. Paradoxal însă - sau poate nu tocmai - ele există. Ceea ce nu face altceva decât să evidenţieze actualitatea extraordinară a scrierilor sale.

            Ca redactor şef la Timpul, publicistul schimbă linia de „conduită” a ziarului. Cu tot conservatorismul din care s-a ivit cotidianul, sub direcţia lui Eminescu lucrurile capătă o notă de gazetărie nouă şi câştigă o audienţă neaşteptată, datorată modului de punere în discuţie a problematicilor vremii.

            Ceea ce a urmărit să facă Eminescu a fost să prolifereze tiparul unui obiectivism de dorit în orice activitate jurnalistică, marcată de curajul de a pune punctul pe i”.

            Parolele şi semnalele „elitei din umbră” care abundă dintotdeauna în multe - dacă nu în majoritatea publicaţiilor - sunt eliminate prin simplitatea, cristalizarea doctrinei moderne naţionale şi atitudinea directă şi demnă, manifestată prin punerea pe hârtie a gândirii redactorului şef, apt astfel să ofere cititorilor români un alt unghi de observare a evenimentelor perioadei în care trăiesc.[11]

            Nimeni nu vorbise până atunci atât de hotărât şi pe faţă despre sistemul judiciar corupt (sună atât de familiar), cum o face gazetarul Eminescu în articolul publicat pe 12 septembrie 1878 - în care, demască modalitatea coruptă a judecătorilor ce nu doar achită pe cei mari şi vinovaţi de prejudicii imense dar mai înainte de-a ajunge la tribunale, juzii judecători sunt aci spre a găsi mijlocul de a declara că nu e caz de urmărire[12] penală.

            Cine mai punctase până atunci atât de clar şi detaliat falimentul unei ţări decât el în Astăzi se deschide Adunarea... din 16 septembrie 1878, unde explică limpede: Între duşmanii noştrii şi ei (fanarioţii - s. n) s-a pus la cale că România să sângereze din nou. (...) Tot pentru această sesiune extraordinară se mai păstrează şi un alt proiect: acela al emisiunii de bani adevăraţi de hârtie, de astă dată prin crearea unei aşa-numite bance de fiţuici. Împrumutul silit cu bilete ipotecare nu ajunge pentru acoperirea colosalelor rezultate politice obţinute de radicali. Mai trebuiesc 60-70 de milioane de fiţuici fără nici o garanţie, emise de guvern chiar, printr-o bancă înfiinţată de el, cu guvernator şi viceguvernator ca la banca Londrei.”[13]

            Valabilitatea simţului acut şi critic de observaţie eminescian este din nefericire pentru unii, puternică - la fel de puternică şi astăzi. Pentru că „cei ce nu-şi pot aminti trecutul şi nu pot învăţa din istorie sunt condamnaţi să le repete.”[14]

            Probabil din cauza asta există voci supuse celor „din umbră” care se dezic cu foarte multă vehemenţă de Eminescu. Care îl pun nici mai mult nici mai puţin decât într-o aşa zisă „bursă a valorilor” şi constată cu plictis în glas – în diverse emisiuni cum că „nu mai e la modă” pentru că „nu mai dă bine azi”, ori pur şi simplu că este exasperant de învechit”, aşa cum îl caracterizează Horia Roman Patapievici.

            Mai mult, Patapievici vorbeşte despre rudimentele sale (este vorba despre Eminescu - s. n.) de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul.”

           Răspunsul pentru subminatorii culturii şi realităţilor române, oferit în aceeaşi „notă modernă” este unul singur: după cum singuri putem constata din lectura articolelor eminesciene, el este incredibil de „în vogă.”

           Eminescu nu este reabilitat din nefericire nici înainte, nici după „revoluţie”. Abia ultimii ani - după 2007 - începe să iasă la iveală - spusă de-a dreptul, adevărata dramă a gazetarului avid de a transforma ceva – atât cât Dumnezeu i-a lăsat puterea – pentru naţiunea din care face parte.

           Aşa cum afirma criticul şi istoricul literar, eseist, filozof al culturii şi pedagog Zoe Dumitrescu Buşulenga, încetul cu încetul se fac conexiunile necesare aflării adevărului despre Eminescu.

De departe el este un spirit care, în căutarea adevărului - şi nu vorbim despre cel susţinut de vreun partid sau altul al vremurilor sale, ci de cel al poporului român - nu a ţinut seamă de nimic - în sensul propriei protecţii.

          Este limpede că dacă ar fi fost după autorităţi, acest adevăr ar fi rămas undeva în ceaţă, plutind la îndemâna noastră, dar niciodată „palpat” în vreun fel.

          Tot acest mare eseist român care a considerat că trebuie să-şi încheie viaţa într-o mănăstire - cât mai aproape de Dumnezeu - spune: „Acesta a fost Eminescu, pe care unii consideră astăzi că trebuie să-l denigreze. Theodor Codreanu a scris A doua sacrificare a lui Eminescu. Eu aş zice că au fost trei sacrificări: prima în timpul vieţii lui, când era privit de contemporanii săi ca o ciudăţenie. (...)! A doua a fost în anii ’50, când sovieticii aveau în plan să ne reteze rădăcinile. Şi a treia se întâmplă în momentul de faţă, promovată, din păcate, dinspre vest, ceea ce e o mare tristeţe.” [15]



[1] Edmund Burke, 12 ian. 1729 - 9 iul. 1797, om politic, orator şi filosof anglo saxon .

[2] apud: http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=art..., Gheorghe Panu - Amintiri de la Junimea din Iaşi - Editura Minerva, Bucureşti, 1971.

[3] Ioan Stanomir -  Eminescu:Tradiţia ca profeţie politică - Editura Bastion, Timişoara, 2008, pg. 7.

[4] Mihai Eminescu - Opere X- Publicistică 1 noiembrie 1877 - 15 februarie 1880 - Timpul, Editura Academiei Republicii  Socialiste România, 1989, pg.  214.

[5] Ibidem pg.  214.

[6] Theodor Codreanu - Dubla sacrificare a lui Eminescu - Editura Civitas, Chişinău, 1999, pg. 34.

[7] Ibidem, pg. 35

[8] Capital TV, Valentin Vioreanu - Interviu cu Dan Puric - http://www.dailymotion.com/vali2big,

[9] George Roncea  - Mihai Eminescu - interzis la Muzeul Literaturii Române!

http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009061629511/Actualitate/Mih...

[10] Idem.

[11] N. Georgescu -  - Boala şi moartea lui Eminescu - Criterion, 2007,

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:WCXF3N-yUmIJ:l... inchisi%E2%80%A6/+Boala+%C5%9Fi+moartea+lui+Eminescu,Criterion,2007&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

[12]  Mihai Eminescu –  art. Ca la noi la nimenea - Opere X - Publicistică 1 noiembrie 1877 – 15  februarie 1880 - Timpul, Editura Academiei Republicii  Socialiste România, 1989, pg. 110.

[13] Ibidem, pg. 113.

[14] George Santayana 16 dec. 1863 -  26 sept. 1952 - filosof, poet, prozator, eseist şi critic de origine spaniolo-american, autorul a numeroase cărţi, printre care Ultimul puritan ori Sensul frumuseţii.

[15] Violeta Ionescu - Mărturii inedite despre Eminescu ale acad.  Zoe Dumitrescu Buşulenga,

http://luceafarul-romanesc.com/atitudini/portrete-si-destainuri-int...

Vizualizări: 42

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în rubrica DIN URMĂ.., 14 Ianuarie 2017
Felicitări!
Redacția

Expun, promovez, mulțumiri!

EXCELENT! Aș acorda o stea, dar nu-mi permite rubrica!

Mulțumesc pentru lectura textului. Nu-i bai de stea, au locul lor acolo unde trebuie-)))))

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

Fişă de scriitor – Ioana Haitchi
Publicat în Medalion literar

Ioana Haitchi s-a născut la 16 noiembrie 1967, Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud. Copilăreşte în Bistriţa, iar din 1979 se stabileşte împreună cu o parte din familie la Cluj.
Are înclinaţii artistice, fiindu-i apropiate muzica (prof. Mihai Boldor), pictura (prof. pictor Laurenţiu Buda) şi poezia (prof. Ileana Boca).

Urmează Facultatea de Ştiințe Economice - UBV Cluj Napoca şi obține Licența în anul 2006. Are un Master în Finanțe la ASE Bucureşti (2008).

Publică prima poezie Ploaie dulceagă în iunie 1986, în Revista Flacăra, la rubrica Atelier literar condusă atunci de Geo Dumitrescu.

Scrie poezie fără să publice o perioadă îndelungată. Începând cu anul 2013 deschide bloguri personale de poezie, literatură, ştiri culturale.

Este amintită de Revista Vatra veche, Serie Veche nouă, Anul V, nr. 9(69), septembrie 2014, la pagina 72, cu traduceri din limba spaniolă a poetului André Cruchaga, iar ulterior este menționată în acest sens în mai multe bloguri şi reviste.

continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/fi-de-scriitor-ioana-haitchi

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Yehuda Amichai tradus în limba Română, premieră mondială Publicat de adrian grauenfels în August 12, 2017

 De la bun început trebuie să recunosc că numele lui nu-mi spunea mare lucru când la începutul anului 2017 i-am cules o carte de pe rafturile unui anticariat din Londra. A fost o zi în care am pescuit, cum îmi place mie să spun - doi poeți: Yehuda Amichai și Rita Dove. Apele erau tulburi. Le-am deschis cărțile și am citit din fiecare câteva poeme. Nu știam nici căror națiuni le aparțin și nici dacă sunt în viață sau nu, cu atât mai puțin valoarea. După o săptămână Rita s-a așezat în bibliotecă alături de alți autori însă Yehuda a rămas lângă mine, zi de zi, timp de șase luni. M-a fascinat înainte de toate omul pe care începeam să-l cunosc și pe care îl găseam privindu-mă și zâmbindu-mi parcă numai mie, de fiecare dată, din spatele versurilor. Relația asta de intimitate pe care o construia poezia lui ca pe o casă cu mine și pe care apoi tot el mi-o lăuda cu atâta sinceritate - chestie pe care nu o mai întâlnisem decât la Walt Whitman - m-a făcut să nu-i pot rezista și azi sunt mândru că m-am încăpățânat să-l citesc și pot spune cu mâna pe inimă că descoperirea acestuia a luat loc repede în galeria celor mai însemnate revelații din viața mea alături de nume ca Pavese, Walt Whitman cum spuneam, Yannis Ritsos, Dylan Thomas, dacă e să mă refer numai la poezia lumii. Altfel nu m-aș fi apucat ca nebunul să traduc continuu din creația acestuia.

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/yehuda-amichai-tradus-n-limba-rom-n-premier-mondial

INTRODUCERE ÎN STUDIUL ICONOLOGIEI CA ȘTIINȚĂ A IMAGINILOR IMAGINII IMAGINATE Postat de Ştefan Lucian MUREŞANU în Iulie 15, 2017

Motto: ”Supremul şi sensibilul aparat al iconologiei este intuiţia sintetică; ea este rodul metodologic al erudiţiei active care fertilizează ogorul imaginaţiei investigatoare.” (Erwin Panofsky) Cuvinte cheie: iconologie, imagine, studii, reprezentări, atribute 1. Lumea ca început în imaginea reală a existenței omenirii Toate științele sunt un rezultat al gândirii profunde a omului, sunt creații materializate ale unor fapte, ale unor imagini fiinduale ale puterii intelectuale, ale desăvârșirii unor înțelepciuni marcate prin naștere omului dat să le expună. Ne naștem din nașterea unei taine nedeslușite și încă misterioase, ne întrebăm de multe ori de unde atâta imaginație în gândirea noastră, de unde atâta profunzime la unii și tot atâta superficialitate la alții. Științele sunt idei parțial materializate în disciplinele care însumează faptul real sau ireal teorie a putinței realizării practice în viziunea umană elevată. Științele expun acordul materializării imaginii imaginate în imagini fiinduale sau, mai bine spus, ajută lumea să înțeleagă scopul studierii faptului imaginat. http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/introducere-n-studiul-iconologiei-ca-tiin-a-imaginilor-imaginii?xg_source=activity

„Zâmbet de copil în zbor de fluturi” – impresii de la prima ediție Publicat de Mihai Cotea în Iulie 11, 2017  Pe 26 mai a avut loc la Sântana, jud.Arad, festivitatea de premiere a primei ediții a concursului de creație literară și artistică,Zâmbet de copil în zbor de fluturi. Concursul a fost organizat de Primăria orașului Sântana și de Biblioteca Orășenească „Ștefan Augustin Doinaș”,în urma unei inițiative a poetului sântănean Stelu Pop, între 1 aprilie și 26 mai a.c. Concursul a fost structurat pe două secțiuni, literară și plastică, corespunzător următoarelor categorii de vârstă: -6 ani -creație plastică - 7-10 ani -creație literară și creație plastică - 11-14 ani -creație literară și creație plastică - 15-18 ani -creație literară și creație plastică Tematica acestui concurs a fost liberă, fapt care a avut drept rezultat, înscrierea a 150 de concurenți, atât din Sântana, cât și din localitățile învecinate. Ceremonia de premiere s-a desfășurat în holul Primă http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/z-mbet-de-copil-n-zbor-de-fluturi-impresii-de-la-prima-edi-ie

Pe drumul Damascului - articol de Valeriu Ilica Publicat de Florin T. Roman în Iunie 26, 2017

Dintotdeauna și peste tot, există în legea nescrisă a oricărui cenaclu literar, a societăților, saloanelor și grupărilor literare, cel puțin o normă internă care, ca un făcut, e acceptată și aplicată de toți. E un protocol pe care nu-l contestă și nu-l încalcă nimeni. Cel mult, îl desecretizează! Spațiu de suflet și inițiativă privată, ca s-o plagiez pe doamna Florica Ranta Cândea, Salonul Gutenberg din Arad nu face excepție. Deși mozaicat ca structură, divers prin componență și libertin prin libertatea de gândire, și-a propus și promovează necondiționat dragostea de artă, cultură și frumos, cultul prieteniei intelectuale, colegialitatea sinceră și dezinteresată, dreptul la liberă exprimare, informarea reciprocă și schimbul de idei. La loc de cinste, își găsesc rostul buna dispoziție, intervenția potrivită la momentul potrivit, vorba de duh, râsul sănătos și gluma bine spusă.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/pe-drumul-damascului-articol-de-valeriu-ilica

 

Caligrafii

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. Am cunoscut oameni doar cu suflet - creierul îl dăduse, la o parte, natura - , dar aveau atâta lumină în privire, încât puteau să facă inteligentă și o muscă. Am cunoscut oameni despre care nu pot spune decât… că semănau cu muzica ascunsă în nisip, cu visul ca un loc îndepărtat, cu un om pe care îl iubești, cu lumea care stă - uneori, cu pereții strâmbi când e prea multă liniște, cu frica, realitatea care ne uimește, invidia, mănușa unui boxer, egoismul sau, pur și simplu, cu o piele, susținută de oase, căreia trebuie să-i învârtești cheia.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

 

Stre-suri...

Cum se pregateste Romania sa celebreze Marea Unire: o tara tot mai divizata pe relatia est-vest de Cristian Pantazi -Publicat de STelu Pop în Iulie 28, 2017 

Transilvania si Banatul evolueaza cu o viteza in plus fata de restul tarii. Sudul si estul Romaniei, dar si enclava Harghita-Covasna din centru, se dezvolta cu viteza melcului. Bucurestiul, cea mai bogata regiune din estul Europei alaturi de Ilfov, devine insuportabil pentru tot mai multi cetateni dupa mandatele lui Oprescu si Firea. Cu o infrastructura precara, ce nu leaga regiunile istorice intre ele, Romania se pregateste sa celebreze o suta de ani de la Marea Unire ca o tara profund divizata pe axa est-vest. Diferentele de dezvoltare dintre est/sud si vestul Romaniei sint ingrijoratoare. Statistica e nemiloasa: vestul bogat produce tot mai mult, sudul si estul sarace consuma tot mai mult - dar in zadar. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cum-se-pregateste-romania-sa-celebreze-marea-unire-o-tara-tot-mai

castane pentru copii Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 9, 2017

surzi și orbi Doamne. o grămadă de oase între gânduri. merg. cuvântul poate fi oricine. ei cred că undeva. o pasăre poate să-i lovească. tabără de sunete șerpuind.(astăzi discută întâmplări.ostatice între lumi). mâine. pistă pentru corbii. din iad. neuronii ard. stingher. într-o cutie pe roți. luciul ochiului. se clatină. cu vorba. zodia istoriei nefastă. și tu știi… au un rol. în noaptea asta. cu mânecă scurtă… http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/castane-pentru-copii

Demagogi și corupți* Postat de C.Nechita în Iulie 6, 2017

Voi cei cocoțați în castele

Cu ochii și nasul în vânt, Atunci când mai dați de belele Mai știți să priviți spre pământ?

Prin satele noastre bătrâne Trecut-ați voi oare de când Urcat-ați pe vârfuri păgâne Uitând că poporu-i flămând?

De când v-ați văzut la putere Și multe de tot ați promis, Mai știți despre-a noastră durere? Sau doar din program ne-ați omis!continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/demagogi-i-corup-i

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor