Știu că sună destul de patetic expresia: ,,Pe vremea mea, era mai bine!” și că aceasta e detonatorul garantat al conflictului dintre generații, dar cred că fiecare suntem convinși de acest lucru. Cu rare excepții, toți purtăm în suflet nostalgia trecutului, pe care avem tendința să-l idealizăm, deși pare incredibil că ne plângem de prea mult bine. Și totuși, ne gândim cu emoție și dor la coltucul de mămăligă rece de proporții impresionante, alături de care biata mama punea câte o feliuță de brânză sau de salam ieftin, jalnic de minusculă, aproape de invizibil, pe care ni-l împacheta cu grijă și dragoste, strecurându-l neînduplecată în ghiozdanul prea gol, căci unicul caiet folosit la toate materiile și cele două manuale cu coperțile transparente, de atâta folosit (și nu mă refer la prea mult studiu, ci la nenumăratele generații de elevi care le-au tăvălit prin ghiozdane, fără să le deschidă, măcar), nu riscau să ne rupă de spate, așa cum se întâmplă cu școlarii zilelor noastre.
Îmi vine în minte o întâmplare foarte hazlie, acum că a intrat în sfera amintirilor, dar care atunci îmi părea inspirată dintr-un film horror. Învățam în tura de dimineață, fiind în clasele mici și cum eram o fetiță grijulie și prevăzătoare, îmi pregăteam ghiozdanul de cu seară, ca să mai pot fura dimineața câteva minute de somn, în plus. De provizii se ocupa mama dimineața și cum era vorba de faimosul... sandwich popular, mereu același, nu prea mă înghesuiam să-l despachetez, mai mult de rușine, căci foamea, slavă Domnului, nu se ostoia niciodată pe deplin.
Numai că mai era cineva preocupat să-mi umple ghizdanul cu mici surprize, destul de frecvent: năstrușnicul meu frate, ceva mai mare ca mine, care avea cam multă imaginație, încă de pe vremea aceea. În dimineața cu pricina, sub strachina de lut folosită pe post de capcană pentru șoricei, confecționată de mama cu ajutorul unei nuci, pe care o înfigea la unul din capetele unui băț de chibrit iar la celălalt capăt, înfigea o bucățică de pâine uscată, menită să atragă șoarecele pofticios în cursă, tocmai căzuse o victimă. Teroarea mea de șoricei fiind binecunoscută în familie, venea adesea exploatată de acesta. Așa că se trezise dis de dimineață și eliberase șoricelul din cursa letală, punându-l chicotind în ghiozdanul meu, alături de bolovanul de mămăligă, învelit neglijent într-un ziar vechi. Ce
trai pe bietul șoricel!... S-a ospătat cât l-au ținut curelele pe tot parcursul drumului până la școală și probabil că a făcut chiar indigestie, căci nu a reacționat în nici un fel când eu, cotrobăind orbește prin ghiozdan ca să-mi scot cele necesare pentru ora de curs ce abia începuse, am luat în mână ghemotocul moale, care abia se mai mișca, de sătul ce era.
Nu-mi aminteam să fi pus acolo nimic care să aibă asemenea caracteristici și l-am studiat curioasă, fără să am nici cea mai mică bănuială. Probabil că din cauză că ochii stăteau să-mi iasă din orbite, nu mai reușeam să disting prea bine despre ce poate fi vorba, dar senzorii palmelor mele au început să țipe înainte să deschid eu gura, sau poate că toate au luat-o razna în același timp... Am azvârlit cu oroare ghemotocul cenușiu, către prima țintă ce s-a nimerit în calea traiectoriei mele, însoțindu-mi ,, atacul” cu răgete animalice, îngrozind toată suflarea din clasă, care au apucat-o care încotro, speriați de moarte. Am aflat mai târziu că proiectilul meu a nimerit chiar în fruntea domnului învățător, care a rămas câteva clipe siderat, ca apoi să se amestece oripilat în busculada creată de un motiv neidentificat.
Pe mine parcă mă lovise paranoia, căci alergam bezmetică printre bănci, lovindu-mă cu palmele în cap, urlând precum Tarzan din serialul care rula la televizor pe vremea aceea. Asta după ce, total inconștientă de faptele mele, am deșertat conținutul ghiozdanului în mijlocul clasei, de unde s-a rostogolit mare și indecent, codrul de mămăligă a cărui existență eu o ținusem strict secretă toți anii aceia și pe care-l mâncasem uneori ferită de ochii lumii, căci mă rușinam teribil să-l scot la vedere, în condițiile în care, ceilalți colegi aveau sandwich-uri adevărate din pâine sau dulciuri felurite cumpărate de la magazinul sătesc de lângă școală, în care eu nu intrasem niciodată. Astfel, m-am pricopsit cu porecla de Tarzan, de care nu am mai scăpat până la sfârșitul școlii generale, mai ales că ideea fusese preluată cu entuziasm de satrapul acela încornorat de frate-meu, care numai așa mă striga, și acasă, nu numai la școală.
Dar cea mai grea rușine care mi-a pătat ,,onoarea” de școlar a fost acel coltuc de mămăligă, pe jumătate mâncat de nefericitul șoricel.

Vizualizări: 13

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat in rubrica DIN BUZUNARUL COPILARIEI, 31 Martie 2017
Felicitari!

Felicitări!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar
Publicat de Silvia Giurgiu
în Martie 27, 2017 la 9:40pm în Medalion literar
M-am născut în vara anului 1970, la 9 iunie, în comuna Vedea din județul Argeș. Am crescut într-un sătuc fermecător prin simplitate lui, Chirițești, comuna Uda. De copilă iubeam poveștile pe care le ascultam vrăjită, în serile tihnite, împreună cu ceilalți trei frați ai mei, de la iubitul nostru tată, care mi-a transmis pasiunea pentru literatură și frumos. Copilăria mi-am trăit-o în parfumul poveștilor și mirajul naturii.
Odată cu adolescența, au înflorit în caietele mele secrete, primele poezii care mi-au completat personalitatea. Nu le-am publicat niciodată. Ele fac parte dintr-un trecut pur, neîntinat de agresiunile vieții și dăinuiesc alături de jurnalul meu, care trasează parcursul vieții mele din acei ani îndepărtați și până azi, deoarece nu am încetat niciodată să-mi fac însemnările în paginile lui răbdătoare și discrete.
Am reînceput să fac literatură, dar de data asta numai proză, prin 2012, când m-am înscris pe site-uri literare, care mi-au deschis orizonturi către pasiunea mea, îndelung reprimată.
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-2

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Ştefan Lucian Mureşanu - Tu, Străine, care-mi vorbeşti ţara de rău... Publicat de Florin T. Roman 

Tu, STRĂINE, cel care-mi vorbeşti ţara de rău, M-am plictisit să aud aceleaşi stereotipuri false venite de peste graniţa stabilită de tine!!! Să-mi reaminteşti prin decepţii cât de urât e aici, deşi tu nu ştii cât de frumos e aici!!! Să-mi vorbeşti de rău rudele, deşi nu ştii care sunt rudele mele!!! – Află că milioane de oameni trăiesc azi in toată lumea, datorită lui Nicolae C. Paulescu, descoperitorul oficial al insulinei. – Tu ai scris in şcoli cu stiloul tău, nu? Inventat de românul Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane. – Data viitoare când zbori in concediu să-ţi aminteşti că tu te deplasezi prin aer ca pescăruşul, datorită lui Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă, pentru că ei au decolat/aterizat cu primul avion din istorie, s-au jucat cu primul avion fuselat aerodinamic, şi unul din ei a inventat motorul cu reacţie. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/tefan-lucian-mure-anu-tu-str-ine-care-mi-vorbe-ti-ara-de-r-u

Muntele si Revelaţia Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 24, 2017

Un cercetător al religiilor nu se poate sustrage de la o simplă observaţie: Marile revelaţii ale religiilor monoteiste se întâmplă la înălţime. Dacă zeii locuiau în Olimp, profeţii care au urmat, vor urca în mod voit munţii pentru a descifra secrete mistice, pentru a purta discuţii cu Creatorul, pentru meditaţie şi inspiraţie. Toate relevaţiile sunt percepute de subiect care simte sau aude o prezenţă, percepe o lumină deosebită, vederea unei figuri, teamă. Toate revelaţiile se petrec pe un munte, departe de tribul căruia profetul aparţine. În Budism muntele Meru este axa lumii, în Iudaism avem muntele Sinai, în Japonia muntele Fuji are propietăţi divine. Foarte des muntele oferă un loc de meditaţie şi revelaţie. Cei trei fondatori a celor trei religii monoteiste: Moshe, Isus şi Mohamed îşi datorează iluminarea spirituală unor relevaţii care se petrec pe munţi.  http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/muntele-si-revela-ia

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Caligrafii

Barbotare Publicat de Anica Andrei Fraschini în Aprilie 30, 2017

Fac valuri. Sub cuvertura frazelor - concepute ca niște embrioni cu care... experimentez - și a ecranului - un fel de "in vitro"... Mă izolez ca în copilărie, când adunam un material minim, câteva păpuși, cârpe, capace, frunze, un borcănel cu nisip, unul cu pietricele, crenguțe rupte. Încropeam o bucătărie minusculă, un pătuț, simulam treburi gospodărești, de familie. Toate, sub un acoperiș format dintr-o pătură sprijinită pe spătarele unor scaune. Petreceam ore întregi, cu jocul meu, vorbeam singură, desigur, cu seriozitate și patos. Acum, parcă aș vedea ceva similitudini... Sub pătura frazelor pe care le cazez pe ecran, să facă ce-or vrea, barbotez o proză fără inhibiții, defulatoare. Căci doar așa mă mai eliberez de măcinatul fără oprire, al morii anacronice, care-mi trăncăne în cap. Moara asta are o materie primă eterogenă rău și căreia se căznește să-i facă față, cu mecanismele ei, depășite. http://junimeadigitala.ning.com/group/orice-dorim-sa-impartasim/forum/topics/barbotare

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

Salutare, România!
Publicat de ileana popescu bâldea
în Mai 5, 2017
- Bună dimineața, doamnă doctor!
- Bună dimineața, Mitică! Ia zi, ce-ai pățit?
- Păi, io nu știu ce culoare să aleg! Toate sunt la fel. Alea, de pe Facebook. Toate vor sinceritate, adevăr. Și una trebuie s-o iau, că cine mă ține, mă ține pe mine la școală?
- De ce nu te ții singur, Mitică, Mitică? Ce nevoie ai tu de culori?
- Păi... cele albe vor să muncesc, cele negre nu mă lasă să piublic și io în antoliogii, cică pierd din templul prețios cu care aș putea să fac ceva în folosul comiunității. Și, de, mi place prin lumea ista cocoană! Cum poți ieu să renunț la așa o scară politică? Așa că... trebe să mă orientez spre una colorată, adică una care-și dă cu culori pe obraji, mai proastă de sine, una care crede în mine - că io sunt deștiept și talientat foc mare. Dacă are culori, are și bani să mă țină pân ce termin și eu un pumn de clase. Așa că...
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/salutare-romania

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor