Fac valuri. Sub cuvertura frazelor - concepute ca niște embrioni cu care... experimentez - și a ecranului - un fel de "in vitro"...
Mă izolez ca în copilărie, când adunam un material minim, câteva păpuși, cârpe, capace, frunze, un borcănel cu nisip, unul cu pietricele, crenguțe rupte. Încropeam o bucătărie minusculă, un pătuț, simulam treburi gospodărești, de familie. Toate, sub un acoperiș format dintr-o pătură sprijinită pe spătarele unor scaune. Petreceam ore întregi, cu jocul meu, vorbeam singură, desigur, cu seriozitate și patos.
Acum, parcă aș vedea ceva similitudini... Sub pătura frazelor pe care le cazez pe ecran, să facă ce-or vrea, barbotez o proză fără inhibiții, defulatoare.
Căci doar așa mă mai eliberez de măcinatul fără oprire, al morii anacronice, care-mi trăncăne în cap. Moara asta are o materie primă eterogenă rău și căreia se căznește să-i facă față, cu mecanismele ei, depășite. De unde și trăncăneala... Neomogenitatea provine din categoriile și calitățile care se înghesuie să intre la fazele de concasare și afinare. Analizez fleacuri care chiar că ar trebui ejectate fără milă și definitiv, de la începutul benzii rulante, care aduce non-stop materialul. Eu le întorc pe toate fețele, cine știe?, poate servesc la o cârpeală, ceva...
Totodată, năvălesc teme absolut majore, de-a dreptul grandomaniace, care mă depășesc, nu de altceva, dar există suficienți mandatați pentru ele, cu patalama și recunoașteri naționale, mondiale, universale... Ca simplu cetățean (european, da), care se învârte în jurul propriei axe, doar pentru a admira cu nesaț natura, până la orizontul îngăduit, ce treabă aș putea avea eu, cu Macron sau Le Pen?
Dar, nu, nu mă pot abține, recepționez materialul, ba chiar îl împopoțonez cu toate informațiile pe care le mai găbjesc în mod voluntar - tot cu nesaț - și dă-i la măcinat. Hodorogește agregatul, de n-are aer. Și încep să emit de una singură. Ca rezultat al prelucrării trăncănite. Fac valuri. Barbotez cu spume. Cum de, în cadrul democrațiilor declarate, declarante și declarative - până la demagogii ce depășesc puterea imaginației celor mai lunatici pământeni - cum de este cu putință să se instaleze la guvernare, conducere, carevasăzică, cincinal după cincinal, doar exemplare găunoase? Cum de marile mase de populații, care dețin indivizi de o calitate, de departe, mult mai bună, acceptă să fie conduse de semeni inferiori? De unde toleranța asta, nocivă? Ce fenomen paranormal se ascunde în procesul de emergență a unor produse contrafăcute, ale societății, deasupra tuturor, apoi în secvența de votare și, hop, de triere a unuia, cel mai cel? Unde sunt oamenii valoroși? Căci "lider" presupune a fi cel mai bun, nu?
Mi se pare că societatea umană, ca formă de coexistență organizată infinit discutabil, a componenților ei, are două laturi sau suprafețe, sau sfere, nu, trunchiuri de con, ba nu, de...brad, ehehe, două baloane omniconfigurate, gigantice, parțial transparente, mult mate - ca să nu se vadă mare lucru, dintr-unul într-altul - umplute total diferit:
- În primul, situat deasupra, dar cu infiltrări/strecurări bine trucate în cel de dedesubt, își pierd controlul bunului-simț, se transfigurează contorsionist, în discursuri scoase din jobenuri epustuflante, cei de la guvernare. O masă consistentă, cu toți acoliții și averile lor, deturnate...
- În celălalt, o masă mult mai numeroasă, eterogenă de mama focului, de nu și-ar putea vedea vreun căpșor și vreo codiță, oameni uimiți, aparent știutori, gonind controlat sau ca bezmeticii, înspre niște scopuri pe care le ating sau nu și caută, repede, altele, de la ideale, la materiale, de la îmbogățire, la leneveală, trecând prin satisfacții, plânset și extaz, sau doar prin frici și amânări, și care nu au deloc cum să interfereze cu celălalt balon, ci doar să trimită semne anemice sau să împungă învelișul rezistent cu pumnalele unei așa-numite "mass-media". Ce, dacă află toată lumea? E degeaba.
Hm..., temele grando-majore nu sunt de moara mea, trăncănită, așa că... barbotez sub pătură.

Vizualizări: 32

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în CALIGRAFII, 6 Mai 2017
Felicitări!

Ce să mai zic? Mulțumesc pentru tot!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor