Iată, a venit momentul în care am avut posibilitatea să fiu prezentă la o lansare de carte, împreună cu soțul meu și un cuplu de prieteni.
Ieri, la orele 15, la Muzeul Unirii din Iași, a pornit în lume volumul "Țărmurenii (Cartea întâi)", al poetului Vasile Ionac, sub egida Asociației "Universul prieteniei" și a editurii PIM.
Amfitrioana manifestării a fost D-na Rodica Rodean, creatoarea și susținătoarea înflăcărată, a Asociației "Universul Prieteniei", care va împlini 10 ani, în 2018, iar moderatorul - Dl. Emilian Marcu.
Au fost prezenți oameni ale căror fețe le cunoșteam parțial, ale căror nume le mai știam sau nu... La un moment dat, și-a făcut apariția Dl. Horia Zilieru, pe care ieșenii interesați de pulsul cultural, din urbe, nu au cum să nu-l cunoască.
Autorul volumului lansat, Dl. Vasile Ionac - venit de la Dej, împreună cu soția, pictoriță - este un bărbat voinic și frumos, cu accentul specific ardelenilor și umorul celor mai isteți și de ispravă. Ne-a spus că i-a fost mai ușor să scrie cartea decât să găsească Muzeul Unirii, urmând indicațiile GPS-ului... Cât timp a vorbit Emilian Marcu despre poet și a cincea lui apariție editorială, dumnealui a și compus câteva versuri emoționante, dedicate Iașului.
Acum aflam despre el, acum îl vedeam pentru prima dată. Ca și pe Rodica Rodean, căreia îi cerusem acceptul alăturării la grupul de pe Facebook, de dimineață, și care, cu aparatul de fotografiat în mână, surprindea imagini din sală și "gestiona" prezentarile și luările de cuvânt...
Ca și pe Emilian Marcu... Și pe încă doi domni care au intervenit..., iertată să-mi fie neaducerea aminte a numelor... Aș dori să fiu sigură că îi voi cunoaște, pe dumnealor și pe alții, în întâlnirile la care sper că voi mai participa, de acum înainte.
Câțiva elevi de la școala "Ion Creangă" au citit din "poveștile lirice" cuprinse în "Țărmurenii". Din ce s-a spus, din ce s-a citit, din ce am "furat" dintre filele cărții, am putut deja să trag concluzia că este vorba despre "dulcele stil" așezat, cu aspecte ludice relevante, cu umor molcom, cu critici îndrăznețe, al românului autentic, întreg. Voi citi o carte în care abundă regionalismele și din care va reieși farmecul scriiturii sincere.
Prietenii despre care am pomenit la început sunt autorul Constantin Mihai și soția lui, Angela Mihai. Ticu - așa cum îi spunem noi - a publicat, de curând, o carte de poezii, de debut. Mă pot mândri că am fost printre primele persoane cărora Ticu le-a citit din versurile lui, în anii trecuți. L-am apreciat și încurajat mult, să publice. S-a temut de plagiat pe site-uri internet, așa că a dat direct la tipărit primul volum.
Universul și atmosfera acestor întâlniri mi-au lipsit... Viața a făcut să respir din aerul reuniunilor culturale doar atât cât am frecventat, discret, "Atelierul de creație" moderat de Dl. Mirel Cană, prin ultimii ani dinaintea schimbării de regim politic și câțiva ani, după... Întâlniri care aveau loc la Casa Vasile Pogor, unde se citea din creația proprie și se diseca îndelung poezia sau proza citită de autori tineri. Eu n-am citit niciodată, aveam emoții prea mari. Nu mi-au trecut în totalitate nici azi. Internetul m-a salvat oarecum, am putut să prezint unor cercuri mai mult sau mai puțin restrânse, producțiile mele, literare. Fiind apreciată de oameni pe care îi apreciez la rândul meu, am început să-mi cunosc locul. Așa cum i-am răspuns lui Adrian Grauenfels, săptămânile trecute, la o întrebare pe care a adresat-o mai multor prieteni, despre starea literaturii din țara lor, voi spune și aici: Sunt departe de a mă putea pronunța despre ce se întâmplă cu literatura în România, dar constat un lucru, anume că s-a ajuns la un stadiu în care se poate publica orice. A apărut o pătură de așa-ziși "creatori", care scot - și pe net, și pe hârtie - o producție de o banalitate uluitoare, în care se strecoară și erori de conținut și de gramatică. Aceștia continuă să fie aplaudați de grupuri care se situează, indubitabil, la nivelul lor intelectual și de educație. Dar, vorba aceea, este loc pentru toți sub soare, să lăsăm lumea să se simtă bine...
În finalul lansării de carte, D-na Rodica, cu diplomație, mi s-a adresat și, astfel, am avut prilejul să spun câteva cuvinte, l-am prezentat pe soțul meu, am spus cine sunt, lăudându-mă că am fost șefă de promoție la liceu... Nu aveam cum să vorbesc suficient, pentru a mă prezenta cât de cât, întâlnirea fiind dedicată cu totul altcuiva, și-atunci am simțit că ar fi necesar să spun ceva bun, pe scurt, despre mine. Am pomenit de liceu. Poate că n-o fi cel mai reprezentativ aspect bun, din viața mea, dar e mare lucru să fii șef de o promoție, oricare ar fi ea, nu-i așa ? Iașul e orașul în care m-am născut, sunt mândră de el și aș vrea să fie, și el, mândru de mine...
Am regăsit o fostă colegă de școală, am primit zâmbete, cu ochi luminoși...
După autografe, am intrat în sala muzeului, dedicată imaginilor Iașului, din perioada de sfârșit, a primului război mondial, și Unirii. O doamnă care vorbește bine franceza și pe care o întâlneam pentru prima oară, neștiind cine este, i-a prezentat soțului meu secvențele de istorie locală, marcate prin fotografii de epocă, în format mărit. Am ieșit apoi, la soare, am făcut poze și am legat dialoguri din care, poate, se vor înfiripa prietenii...
La întâlniri viitoare, fructuoase, în sănătate, iubire, pace, satisfacții literare!

Vizualizări: 30

Fişiere Anexate :

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în CRITICĂ LITERARĂ - DESPRE UNA, DESPRE ALTA...
Felicitări pentru text, Anica!

Multumesc, Ileana!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Salutare, Caragiale!

Publicat de ileana popescu bâldea în Noiembrie 20, 2017 Astăzi te-am văzut prin Piață. pe prima pagină a câtorva editoriale. în gura câtorva opozanți. pe ochiul șmecher al unor cățărători. chiar și într-o mașină care mergea paralel cu mine(făcând semne obscene și invitându-ne în gura mare să batem vântul în rafale pe toate străzile), la televizor, pe internet, pe masă și într-o sticlă, la brațul celor care solidarizează cu esteticul sau discută despre gânduri, prin cuvintele unor analiști, zâmbetul parfumat al dictatorilor de toate etapele și apartenențele, chiar și în jocul stupid al unor copii care alergau pe alei și-și ziceau că sunt într-un război portocaliu cu dungi verzi(ce-o fi însemnând asta, în mentalul lor?)

continuare.http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/salutare-caragiale

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor