...despre câteva realități pe care le constat cu trăiri de cetățean reîntors în patria-mamă.
Încep cu o declarație: abia acum simt conturată iubirea de țară. Văd net diferența dintre cum o iubeam înainte și cum o iubesc acum. Înainte de a pleca în străinătate, îmi iubeam țara cu un fel de automatism. Categoric o iubeam, mă născusem iubind-o. Acum, o iubesc cu fiecare privire pe care o aștern peste pământul ei, asfaltat sau nu, cu fiecare gură de aer plin de miros de cauciucuri arse, ori de umezeala pădurii, cu fiecare pas ce mă poartă pe drumuri știute, pe care le regăsesc cu un sentiment de securitate: orice s-ar întâmpla, sunt în țara mea. O iubesc cu toți oamenii ei, buni și răi. Și cred că cei buni vor reuși să-i transforme pe ceilalți.
Nu mă așteptam să mă întrebe atâta lume, cum de am revenit... Ce mă surprinde cel mai tare este nuanța de ușor - sau mai accentuat - dezgust care îmbracă întrebarea. Bine-bine, în sensul că ei, dacă ar fi plecat, nu s-ar mai fi întors. Asta am înțeles. Dar ce-or fi având împotriva întoarcerii mele? Mulți nu înțeleg cum de a acceptat soțul meu, cetățean francez, să se stabilească în România. Le spun că ideea a fost a lui, eu n-am putut decât să mă bucur infinit. Pentru că nici prin cel mai ascuns gând nu mi-ar fi trecut să-i sugerez, eu, o astfel de schimbare. Să mă întorc la familia mea, cu soțul meu, care o integrează impecabil, e mai mult decât aș fi putut visa. Aici, formăm o familie. Cu sora mea și ai ei, cu fetele mele și ai lor. Plus toți prietenii mei, care au devenit și tot devin prietenii lui. Soțul meu este iubit și simte asta. Îl iubeau și părinții mei, dar soarta a făcut să nu putem fi aici, înainte ca ei să plece la cele veșnice... Și cât de mult ne-am dorit să le fim alături, la finalul lor, de drum... N-a fost să fie... De necrezut prin ce "aventuri" am putut trece în Franța, câte obstacole (nedreptăți?) am avut de depășit (uneori, îndurat...)...
Dar nu voi scrie acum, despre asta. Încerc să scot o carte.
Acum, țin să vă povestesc ceva... simplu. O constatare care m-a năucit, așa cum uitasem că pot năuci niște realități din țara mea.
Dacă în Franța, acolo unde am viețuit șapte ani, este o normalitate banală, insesizabilă, un reflex, să cumperi bilet în mijloacele de transport în comun și să-l compostezi - sau, dacă ai abonament, să-l treci prin dreptul unui aparat care-l scanează la urcare, aici e complicată rău "afacerea". Zic "aici", referindu-mă tot la zona unde mă situez pentru moment, că, poate, în alte regiuni din țară, lucrurile se petrec diferit.
Întâmplarea face să locuiesc, deocamdată, într-o comună de la periferia Iașului. (În curând, voi locui în... altă comună.)
Trec peste faptul că merg - cam o stație - direct pe șosea, fără trotuar. Și merg cu nepoțica de mână, de două ori din cinci..., iar camioanele ne vâjâie pe la urechi, chiar dacă ne băgăm prin ierburi înalte și scaieți... N-ar trebui să trec peste asta! Nu trec! Să se facă trotuare! Le facem noi, lăsați-ne să le facem! Și să se astupe găurile - ba nu, craterele! - din asfaltul de pe carosabil!
Gata, n-am trecut...
Ajung în stația de microbuz. Este o firmă particulară de transport, poate două, în orice caz, există două microbuze care fac traseul dus-întors, din comună, până la capătul liniei de tramvai, dintr-o margine a orașului. Și iar aș vrea să trec peste faptul că ritmicitatea declarată, de 10 minute, nu este niciodată respectată... Să nu trec peste faptul?
Aștept douăzeci de minute, apare un microbuz. Prețul unui bilet, pentru un traseu de cam trei-patru stații normale, este de 3 lei. Urc, dau banii, nu mi se dă bilet.
Am acceptat de câteva ori acest lucru, nefiind familiarizată cu obiceiul locului. Știam că apăruseră, mai demult, după schimbarea de regim politic, când dăduseră unii peste o "libertate" prost înțeleasă, șoferi particulari, cu maxi-taxi, care chiar nu aveau bilete și băgau banii direct în buzunar... Nu știu ce venituri declarau.
Acum, după câteva duceri și întoarceri, am remarcat că există bilete, iar șoferul le dă sau nu. Conform unor parametri doar de el știuți... Hai, ce parametri? Nu cunoaște cuvântul și nici ce e aia cinste, corectitudine! E mare "jmecher", atât!
Mă uit, studiez. Nu dă bilete. Toată lumea urcă, pare că se cunoaște cu șoferul - nu știu cum de eu îl nimeresc pe același, zilnic... Uneori, se petrec schimburi de replici scurte, nu le pricep sensul. Nici nu e necesar.
Într-o zi, când văd - din întâmplare - pe parbriz, anunțul "Copiii cu vârsta împlinită de 6 ani trebuie să prezinte dovada achitării costului călătoriei, bilet sau abonament.", mă ia cu amețeală... Ce dovadă să prezinte copiii, când nici măcar adulții nu pot dovedi că au plătit? Și cât costă un bilet pentru copil? Tot 3 lei? Îl întreb pe șofer, îmi zice : "Ce știu eu, doamnă?"
Dar să încaseze fără să dea bilet, cum de știe așa de bine?
Doamne, ce mult aș vrea - sau ar fi trebuit... - să mă fi făcut mama mai "cu clonț", să-mi pot vărsa tot năduful. Dar nu m-a făcut și alta nu mai face... Nu știu să dau replici pe măsură. De cele mai multe ori, mă năucește așa de tare anomalia din rostirea interlocutorului, încât fac o pauză. Iar intervalul pentru "țandără" fiind depășit, nu mai am glas să-mi exprim un punct de vedere. În capul meu, zic, uneori: "Și la ce bun? M-aș supăra degeaba..." Cu anii, am ajuns la o serie de renunțări. Dar, iată, scriu. Iar "scripta manent". Poate că, în loc de un schimb de replici în natură, câș, un text așternut pe o pagină de internet ar avea șanse de câștig. Adică să îndrepte ceva. Depinde și de noi, să îmbunătățim viața în comunitate. Mi-aș permite să spun: în primul rând, de noi. Mi se pare că înghițim prea multe, fără a ne manifesta, fără a încerca să îndreptăm. Să fim, oare, incorecți, la rândul nostru, pentru a tolera ușor incorectitudinea altora? De ce, când ar fi atât de simplu, frumos și util, binefăcătooooor, să respectăm niște reguli ale conviețuirii în comun?
N-am zis nimic, șoferului. Aș fi vrut să am inspirația măcar pentru o glumă. Pentru că unii călători ar fi putut-o gusta și i-ar fi reținut scopul... Nimic.
De a doua zi, am început să cer bilet. Dus, 3 lei și bilet, întors, 6 lei și două bilete. La un moment dat, am avut impresia că șoferul - nu că a înțeles, ci că mă recunoaște și-mi întinde, automat, biletul/biletele, numai mie. Dar mi s-a spulberat modesta "iluzie". Ținerea de minte n-a durat sau n-a existat deloc. Iar am început să cer bilet. Și, o singură dată, am precizat : "Din moment ce și copiii de peste șase ani trebuie să plătească preț întreg, aș vrea două bilete." Că el îmi dăduse rest pentru o călătorie și nu avea nici pe departe intenția să-mi dea bilet...
Năucitor... Aș fi vrut și aș vrea să pot considera revoltător tot acest "fenomen". Dar simplitatea judecăților -eventuale - din mințile unora, și rezultatele acestor procese cu o intrare = banul, și o singură ieșire = profitul nemuncit și imediat, nu fac decât să mă năucească. M-am prins și toată lumea știe: Omul declară, mai mult ca sigur, patronului, o anumită sumă, pentru care demonstrează cu seriile lipsă de la teancul de bilete - pe care poate să le și arunce, la drept vorbind, iar restul de bani, de ce nu două treimi din încasări, că cine numără câți călători se foiesc prin microbuzul lui?, glisează facil, în buzunarul propriu... Cred că mulți zic că nu au ce face cu biletul. Dar mie nu-mi cad 3 lei din cer, niciodată, fără să dau ceva, în schimb...
Dacă m-aș confrunta, direct, cu aspecte sofisticate, din care să rezulte înșelătoria, și dacă aș "mirosi" că aș putea avea șansa de a da peste un interlocutor cu care să mă confrunt civilizat, probabil că aș plasa atributul "revoltător" și aș lua alt fel de atitudine... Posibil, improbabil... Visez... Unde să se găsească, oare, interlocutorii cu care, în urma constatării unei nereguli, să se poată declanșa un schimb civilizat de replici? Că, dacă acei cetățeni imaginari ar fi capabili de un dialog respectuos, din start ar fi și departe de a crea nereguli... Sau, poate, eventual și rarissim, doar din greșeală... Iar greșeala se scuză, nu?, dacă intențiile sunt bune...
Olala! Ziceam că relatez un fapt simplu și am ajuns la contorsionisme... Mi s-au încâlcit propriile urechi...
Vă mai spun că, într-o dimineață, cu capul doldora de această poveste care mă obseda, am întrebat-o pe o doamnă care aștepta și ea microbuzul, dacă primește bilet. Mi-a spus că, la capăt de linie, da. Concluzia mea, logică: tot ce se încasează la capetele liniei se declară, restul se bagă în buzunar. Am apărut eu, să cer bilet pe traseu... Să-i complic existența, omului. Dar dacă o fi căzut la învoială cu patronul? Ce știu eu? Poate patronul îi cere o sumă fixă și i-a spus: cât reușești să scoți, atât e salariul tău, treaba ta, te descurci...
Și altceva: o domnișoară, auzindu-mă că cer două bilete și cunoscând-o pe nepoțica mea, îmi spune: "La transportul în comun din oraș, copiii încep să plătească de la 11 ani...". Nu știam. Iar în altă zi, am văzut anunțul si pe parbrizul unui autobuz care face curse din oraș, către diverse comune.
Iată, am spus ce aveam de spus. Să știe lumea.
Și cred că ar fi bine să spună toți ce au de spus. Civilizat. Sau să scrie. Eu știu că am să mai scriu. Vă doresc o țară așa cum o configurez în dorințele mele, îmbunătățite cu dorințele voastre.

Vizualizări: 36

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în ARTICOLE, 24 Septembrie 2017

Sunt bucuroasă că ai citit, Ileana dragă ! Multumesc de recomandare !

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Emoţia şi mesajul poeziei în raport cu stilistica şi prozodia Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 26, 2017 Am observat cu stupoare că poezia contemporană de formă clasică pune accentul în mod exacerbat pe stilistică şi prozodie, diminuând, până la anulare uneori, emoţia şi mesajul. Mai ales poeţii tineri, ca în povestea cu fata moşului şi fata babei, aleg cutia frumoasă pe dinafară, sclipitoare, dar lipsită de conţinut. Critica contemporană procedează, în mare măsură, întocmai. Probabil se alimentează reciproc. Şi asta se întâmplă, culmea! – într-o epocă a versului liber (numit uneori vers alb), sau poate tocmai de aceea: Negăsind prea multe cusururi poeziei postmoderne, scrisă cca 70 la sută în vers liber şi la care „nu mai există valoare stabilă şi inatacabilă” (Mircea Cărtărescu), pe unde să mai despice firu’-n patru criticul vremurilor noastre?http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/emo-ia-i-mesajul-poeziei-n-raport-cu-stilistica-i-prozodia

Text... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Septembrie 23, 2017

...despre câteva realități pe care le constat cu trăiri de cetățean reîntors în patria-mamă. Încep cu o declarație: abia acum simt conturată iubirea de țară. Văd net diferența dintre cum o iubeam înainte și cum o iubesc acum. Înainte de a pleca în străinătate, îmi iubeam țara cu un fel de automatism. Categoric o iubeam, mă născusem iubind-o. Acum, o iubesc cu fiecare privire pe care o aștern peste pământul ei, asfaltat sau nu, cu fiecare gură de aer plin de miros de cauciucuri arse, ori de umezeala pădurii, cu fiecare pas ce mă poartă pe drumuri știute, pe care le regăsesc cu un sentiment de securitate: orice s-ar întâmpla, sunt în țara mea. continuare....http://junimeadigitala.ning.com/group/orice-dorim-sa-impartasim/forum/topics/text

FESTIVALUL LIMBII ROMÂNE – MONEASA 2017 Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 3, 2017

Urmaşilor mei Văcăreşti! Las vouă moştenire: Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei cinstire. (IenăchițăVăcărescu -1740-1797) Ediția a IV-a a Zilei Limbii Române s-a sărbătorit, într-o atmosferă românească de mare suflet, printr-un festival ce a avut loc în zilele de 30 și 31 august, în staţiunea Moneasa, jud. Arad. Organizatori au fost Revista de Informaţie şi Cultură Româno-Canadiano-Americană „STARPRESS”, condusă de Ligya Diaconescu, scriitor etalon pentru românii care trăiesc în țară, dar și în Diaspora, în colaborare cu Liga Scriitorilor Români, reprezentată de cunoscutul scriitor Alexandru Florin Țene, președintele Ligii. Invitaţii au fost cazaţi, în condiţii excelente, la hotelurile Lacul Liniştit şi Parc. Amfitrion, gazdă pentru toate activitățile festivalului, a fost scriitorul arădean Florin T. Roman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/festivalul-limbii-rom-ne-moneasa-2017?xg_source=activity

Caligrafii

Uneori lumile se ating - gânduri de la lansarea volumului "SAFIRE ȘI ÎNGERI" - Ioana Sandu Publicat de ileana popescu bâldea în Octombrie 7, 2017

… nu cu degetele sau orice alt colț din ele, ci cu partea aceea nevăzută, nici chiar de umbră, a tălpii. Se așază elegant pe scaune sau fotolii, privesc în jur tăcute dar, dornice să vorbească, analizează, pleacă fără să vezi și se ghemuiesc în colțuri, dau un tablou la o parte și-i privesc spatele, de ca și cum adevărul despre pictură s-ar afla acolo, fixează vitraliul din spatele unui birou plin cu flori și cărți și se identifică rar în culoare, ating lemnul sculptat parca de îngeri, răscolesc cărbunii nestinși din șemineu, caută liniștea din pereți apoi revin în locul pe care și-au lăsat cuvintele, se îmbracă în ele, își pun palma la tâmplă și ascultă și rar se trezesc din reverie - doar atunci când realizează că sunt cumva oameni, cu puțin din ele, și trebuie să se concentreze și asupra aerului, luminii, vântului sau emoției altei lumi călăuzită pe același drum de un Dumnezeu fără nume - poate energie, poate curcubeu, poate sunet sau doar un fel special de gând.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/uneori-lumile-se-ating-ganduri-de-la-lansarea-volumului-safire-si

cutia de conserve Postat de Dan Tipuriță în Septembrie 17, 2017

M-am născut în vremea când maşinile porneau la manivelă. Tractoarele-şi începeau lucrarea trase cu sfoara ,se muncea mult în lehamitea gândului ,se disputa viitorul în ţărâna hazardului şi chiar se trasa drumul luminii cu bezna închisorilor. Iar pentru mine, copilul de atunci, în zilele negre lupii treceau Dunărea pe o sârmă de gheaţă, în cele frumoase reuşeam cu nimic să-mi cumăr o insulă de fericire la chioşcul de vis-a-vis . Acolo se puteau procura cele mai râvnite lucruri, adică bile colorate, dopuri de pistol cu pulbere, pene, imagini pictate şi alte comori. Cutia de conserve era cea mai disputată minge, în ea păstram de pe o zi pe alta frumoasele jocuri, poarca şi ţurca, chibzuiam înălţarea rachetelor cu un pumn de carbid ,poarta de fotbal şi multe alte minunăţii dăruite cu neuitare . Și de atunci în irisul meu stă închisă o lacrimă. A lui Dumnezeu http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/cutia-de-conserve

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

Stre-suri...

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Cum se pregateste Romania sa celebreze Marea Unire: o tara tot mai divizata pe relatia est-vest de Cristian Pantazi -Publicat de STelu Pop în Iulie 28, 2017 

Transilvania si Banatul evolueaza cu o viteza in plus fata de restul tarii. Sudul si estul Romaniei, dar si enclava Harghita-Covasna din centru, se dezvolta cu viteza melcului. Bucurestiul, cea mai bogata regiune din estul Europei alaturi de Ilfov, devine insuportabil pentru tot mai multi cetateni dupa mandatele lui Oprescu si Firea. Cu o infrastructura precara, ce nu leaga regiunile istorice intre ele, Romania se pregateste sa celebreze o suta de ani de la Marea Unire ca o tara profund divizata pe axa est-vest. Diferentele de dezvoltare dintre est/sud si vestul Romaniei sint ingrijoratoare. Statistica e nemiloasa: vestul bogat produce tot mai mult, sudul si estul sarace consuma tot mai mult - dar in zadar. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cum-se-pregateste-romania-sa-celebreze-marea-unire-o-tara-tot-mai

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor