...despre câteva realități pe care le constat cu trăiri de cetățean reîntors în patria-mamă.
Încep cu o declarație: abia acum simt conturată iubirea de țară. Văd net diferența dintre cum o iubeam înainte și cum o iubesc acum. Înainte de a pleca în străinătate, îmi iubeam țara cu un fel de automatism. Categoric o iubeam, mă născusem iubind-o. Acum, o iubesc cu fiecare privire pe care o aștern peste pământul ei, asfaltat sau nu, cu fiecare gură de aer plin de miros de cauciucuri arse, ori de umezeala pădurii, cu fiecare pas ce mă poartă pe drumuri știute, pe care le regăsesc cu un sentiment de securitate: orice s-ar întâmpla, sunt în țara mea. O iubesc cu toți oamenii ei, buni și răi. Și cred că cei buni vor reuși să-i transforme pe ceilalți.
Nu mă așteptam să mă întrebe atâta lume, cum de am revenit... Ce mă surprinde cel mai tare este nuanța de ușor - sau mai accentuat - dezgust care îmbracă întrebarea. Bine-bine, în sensul că ei, dacă ar fi plecat, nu s-ar mai fi întors. Asta am înțeles. Dar ce-or fi având împotriva întoarcerii mele? Mulți nu înțeleg cum de a acceptat soțul meu, cetățean francez, să se stabilească în România. Le spun că ideea a fost a lui, eu n-am putut decât să mă bucur infinit. Pentru că nici prin cel mai ascuns gând nu mi-ar fi trecut să-i sugerez, eu, o astfel de schimbare. Să mă întorc la familia mea, cu soțul meu, care o integrează impecabil, e mai mult decât aș fi putut visa. Aici, formăm o familie. Cu sora mea și ai ei, cu fetele mele și ai lor. Plus toți prietenii mei, care au devenit și tot devin prietenii lui. Soțul meu este iubit și simte asta. Îl iubeau și părinții mei, dar soarta a făcut să nu putem fi aici, înainte ca ei să plece la cele veșnice... Și cât de mult ne-am dorit să le fim alături, la finalul lor, de drum... N-a fost să fie... De necrezut prin ce "aventuri" am putut trece în Franța, câte obstacole (nedreptăți?) am avut de depășit (uneori, îndurat...)...
Dar nu voi scrie acum, despre asta. Încerc să scot o carte.
Acum, țin să vă povestesc ceva... simplu. O constatare care m-a năucit, așa cum uitasem că pot năuci niște realități din țara mea.
Dacă în Franța, acolo unde am viețuit șapte ani, este o normalitate banală, insesizabilă, un reflex, să cumperi bilet în mijloacele de transport în comun și să-l compostezi - sau, dacă ai abonament, să-l treci prin dreptul unui aparat care-l scanează la urcare, aici e complicată rău "afacerea". Zic "aici", referindu-mă tot la zona unde mă situez pentru moment, că, poate, în alte regiuni din țară, lucrurile se petrec diferit.
Întâmplarea face să locuiesc, deocamdată, într-o comună de la periferia Iașului. (În curând, voi locui în... altă comună.)
Trec peste faptul că merg - cam o stație - direct pe șosea, fără trotuar. Și merg cu nepoțica de mână, de două ori din cinci..., iar camioanele ne vâjâie pe la urechi, chiar dacă ne băgăm prin ierburi înalte și scaieți... N-ar trebui să trec peste asta! Nu trec! Să se facă trotuare! Le facem noi, lăsați-ne să le facem! Și să se astupe găurile - ba nu, craterele! - din asfaltul de pe carosabil!
Gata, n-am trecut...
Ajung în stația de microbuz. Este o firmă particulară de transport, poate două, în orice caz, există două microbuze care fac traseul dus-întors, din comună, până la capătul liniei de tramvai, dintr-o margine a orașului. Și iar aș vrea să trec peste faptul că ritmicitatea declarată, de 10 minute, nu este niciodată respectată... Să nu trec peste faptul?
Aștept douăzeci de minute, apare un microbuz. Prețul unui bilet, pentru un traseu de cam trei-patru stații normale, este de 3 lei. Urc, dau banii, nu mi se dă bilet.
Am acceptat de câteva ori acest lucru, nefiind familiarizată cu obiceiul locului. Știam că apăruseră, mai demult, după schimbarea de regim politic, când dăduseră unii peste o "libertate" prost înțeleasă, șoferi particulari, cu maxi-taxi, care chiar nu aveau bilete și băgau banii direct în buzunar... Nu știu ce venituri declarau.
Acum, după câteva duceri și întoarceri, am remarcat că există bilete, iar șoferul le dă sau nu. Conform unor parametri doar de el știuți... Hai, ce parametri? Nu cunoaște cuvântul și nici ce e aia cinste, corectitudine! E mare "jmecher", atât!
Mă uit, studiez. Nu dă bilete. Toată lumea urcă, pare că se cunoaște cu șoferul - nu știu cum de eu îl nimeresc pe același, zilnic... Uneori, se petrec schimburi de replici scurte, nu le pricep sensul. Nici nu e necesar.
Într-o zi, când văd - din întâmplare - pe parbriz, anunțul "Copiii cu vârsta împlinită de 6 ani trebuie să prezinte dovada achitării costului călătoriei, bilet sau abonament.", mă ia cu amețeală... Ce dovadă să prezinte copiii, când nici măcar adulții nu pot dovedi că au plătit? Și cât costă un bilet pentru copil? Tot 3 lei? Îl întreb pe șofer, îmi zice : "Ce știu eu, doamnă?"
Dar să încaseze fără să dea bilet, cum de știe așa de bine?
Doamne, ce mult aș vrea - sau ar fi trebuit... - să mă fi făcut mama mai "cu clonț", să-mi pot vărsa tot năduful. Dar nu m-a făcut și alta nu mai face... Nu știu să dau replici pe măsură. De cele mai multe ori, mă năucește așa de tare anomalia din rostirea interlocutorului, încât fac o pauză. Iar intervalul pentru "țandără" fiind depășit, nu mai am glas să-mi exprim un punct de vedere. În capul meu, zic, uneori: "Și la ce bun? M-aș supăra degeaba..." Cu anii, am ajuns la o serie de renunțări. Dar, iată, scriu. Iar "scripta manent". Poate că, în loc de un schimb de replici în natură, câș, un text așternut pe o pagină de internet ar avea șanse de câștig. Adică să îndrepte ceva. Depinde și de noi, să îmbunătățim viața în comunitate. Mi-aș permite să spun: în primul rând, de noi. Mi se pare că înghițim prea multe, fără a ne manifesta, fără a încerca să îndreptăm. Să fim, oare, incorecți, la rândul nostru, pentru a tolera ușor incorectitudinea altora? De ce, când ar fi atât de simplu, frumos și util, binefăcătooooor, să respectăm niște reguli ale conviețuirii în comun?
N-am zis nimic, șoferului. Aș fi vrut să am inspirația măcar pentru o glumă. Pentru că unii călători ar fi putut-o gusta și i-ar fi reținut scopul... Nimic.
De a doua zi, am început să cer bilet. Dus, 3 lei și bilet, întors, 6 lei și două bilete. La un moment dat, am avut impresia că șoferul - nu că a înțeles, ci că mă recunoaște și-mi întinde, automat, biletul/biletele, numai mie. Dar mi s-a spulberat modesta "iluzie". Ținerea de minte n-a durat sau n-a existat deloc. Iar am început să cer bilet. Și, o singură dată, am precizat : "Din moment ce și copiii de peste șase ani trebuie să plătească preț întreg, aș vrea două bilete." Că el îmi dăduse rest pentru o călătorie și nu avea nici pe departe intenția să-mi dea bilet...
Năucitor... Aș fi vrut și aș vrea să pot considera revoltător tot acest "fenomen". Dar simplitatea judecăților -eventuale - din mințile unora, și rezultatele acestor procese cu o intrare = banul, și o singură ieșire = profitul nemuncit și imediat, nu fac decât să mă năucească. M-am prins și toată lumea știe: Omul declară, mai mult ca sigur, patronului, o anumită sumă, pentru care demonstrează cu seriile lipsă de la teancul de bilete - pe care poate să le și arunce, la drept vorbind, iar restul de bani, de ce nu două treimi din încasări, că cine numără câți călători se foiesc prin microbuzul lui?, glisează facil, în buzunarul propriu... Cred că mulți zic că nu au ce face cu biletul. Dar mie nu-mi cad 3 lei din cer, niciodată, fără să dau ceva, în schimb...
Dacă m-aș confrunta, direct, cu aspecte sofisticate, din care să rezulte înșelătoria, și dacă aș "mirosi" că aș putea avea șansa de a da peste un interlocutor cu care să mă confrunt civilizat, probabil că aș plasa atributul "revoltător" și aș lua alt fel de atitudine... Posibil, improbabil... Visez... Unde să se găsească, oare, interlocutorii cu care, în urma constatării unei nereguli, să se poată declanșa un schimb civilizat de replici? Că, dacă acei cetățeni imaginari ar fi capabili de un dialog respectuos, din start ar fi și departe de a crea nereguli... Sau, poate, eventual și rarissim, doar din greșeală... Iar greșeala se scuză, nu?, dacă intențiile sunt bune...
Olala! Ziceam că relatez un fapt simplu și am ajuns la contorsionisme... Mi s-au încâlcit propriile urechi...
Vă mai spun că, într-o dimineață, cu capul doldora de această poveste care mă obseda, am întrebat-o pe o doamnă care aștepta și ea microbuzul, dacă primește bilet. Mi-a spus că, la capăt de linie, da. Concluzia mea, logică: tot ce se încasează la capetele liniei se declară, restul se bagă în buzunar. Am apărut eu, să cer bilet pe traseu... Să-i complic existența, omului. Dar dacă o fi căzut la învoială cu patronul? Ce știu eu? Poate patronul îi cere o sumă fixă și i-a spus: cât reușești să scoți, atât e salariul tău, treaba ta, te descurci...
Și altceva: o domnișoară, auzindu-mă că cer două bilete și cunoscând-o pe nepoțica mea, îmi spune: "La transportul în comun din oraș, copiii încep să plătească de la 11 ani...". Nu știam. Iar în altă zi, am văzut anunțul si pe parbrizul unui autobuz care face curse din oraș, către diverse comune.
Iată, am spus ce aveam de spus. Să știe lumea.
Și cred că ar fi bine să spună toți ce au de spus. Civilizat. Sau să scrie. Eu știu că am să mai scriu. Vă doresc o țară așa cum o configurez în dorințele mele, îmbunătățite cu dorințele voastre.

Vizualizări: 41

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în ARTICOLE, 24 Septembrie 2017

Sunt bucuroasă că ai citit, Ileana dragă ! Multumesc de recomandare !

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Salutare, Caragiale!

Publicat de ileana popescu bâldea în Noiembrie 20, 2017 Astăzi te-am văzut prin Piață. pe prima pagină a câtorva editoriale. în gura câtorva opozanți. pe ochiul șmecher al unor cățărători. chiar și într-o mașină care mergea paralel cu mine(făcând semne obscene și invitându-ne în gura mare să batem vântul în rafale pe toate străzile), la televizor, pe internet, pe masă și într-o sticlă, la brațul celor care solidarizează cu esteticul sau discută despre gânduri, prin cuvintele unor analiști, zâmbetul parfumat al dictatorilor de toate etapele și apartenențele, chiar și în jocul stupid al unor copii care alergau pe alei și-și ziceau că sunt într-un război portocaliu cu dungi verzi(ce-o fi însemnând asta, în mentalul lor?)

continuare.http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/salutare-caragiale

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor