E tristă povestea asta, dar trebuie s-o pun sub ochii voștri... O să rămână dureroasă pentru mine, chiar dacă motanul meu adorat a făcut alegerea pe care a simțit-o mai potrivită, cu simțurile și instinctele lui.
Se numește Patapouf. A fost cel mai rotofei dintre cei cinci pisoiași pe care i-a avut pisica Bigoudi. Numele au fost date, foarte inspirat, de soțul meu. Nu aveam intenția să păstrăm vreun pisoi, ne era de-ajuns Bigoudi, pe care am dus-o la sterilizat după unica gestație. Aici, așa se recomandă și noi ne-am conformat.
Dar Patapouf ni se lipise de inimi și n-am fost în stare să-i postăm poza în anunțul lansat pe internet. Când au împlinit 3 luni, ceilalți patru au plecat repede, s-au găsit imediat doritori.
Patapouf a rămas și a crescut lângă mama lui. Au fost liberi, ieșeau în natură, reveneau acasă. L-am dus și pe el la sterilizat, când avea un an și ceva.
Astă-vară, am plecat la mare, la jumătatea lui iulie, cu mașina mică. I-am luat și pe Bigoudi și Patapouf, fiecare în cușca lui. Locația de vacanță, la Saint Mandrier, acceptă animale de companie.
Pe traseu, ne-am oprit să ne dezmorțim și să mâncăm câte un sandwich. I-am scos și pe ei, în ham și lesă, le-am dat apă si crochete. Făcusem exerciții cu ceva timp înainte, ca să-i obișnuim în ham. Totul părea în regulă.
Eram pe un spațiu verde, departe de ruta principală. Numai că, la un moment dat, o rulotă a ieșit din zona apropiată, unde se află un concesionar de camping-car-uri. Și Patapouf s-a speriat, s-a tras înapoi și a ieșit din ham. Hamul e din acelea cu un inel în jurul gâtului și unul pe piept, sub lăbuțele din față, cele două inele fiind atașate între ele. Cele mai sigure. Adevărul e că nu strânsesem hamurile foarte tare, ca să nu-i sugrum. E de ajuns că a putut scoate capul și apoi și-a tras lăbuțele și s-a făcut nevăzut. Incredibil cum s-a evaporat!
Nu ne-a mai tihnit nici mâncarea, nici nimic. Era foarte cald. Am început să-l căutăm prin tufișurile apropiate, prin cele mai îndepărtate, eu îl strigam cu convingerea că va veni, pentru că se afla într-un tertoriu necunoscut și mi se părea normal să prefere să vină cu noi.
N-a apărut. Trebuia să renunțăm, pentru că aveam cale lungă de străbătut până în sud. Urma să ne oprim, mai întâi, la niște prieteni și nu vroiam să-i deranjăm în toiul nopții.
Cu inimile frânte, am pornit la drum, doar noi trei: Bigoudi, soțul meu și cu mine.
N-am să vă povestesc ce a urmat la Mediterană. Am încercat să mă bucur de peisaj, de apă și soare. Dar am avut continuu un gust amar. Nimic nu mai era ca înainte. Am pus imediat anunțul pe internet, pe site-ul specializat. Am contactat un organism național, de înregistrare a animalelor de companie, sperând că vom primi un sfat despre cum am putea proceda pentru a-l regăsi pe Patapouf. Toți au formalitățile foarte bine puse la punct, dar practica le lipsește cu desăvârșire. Nimeni nu știe ce metodă efectivă s-ar putea aplica, pentru a regăsi o pisică. În Franța - probabil și în alte țări - se petrec foarte multe abandonuri de animale de companie, mai ales în perioada vacanței de vară. Dar nu era deloc cazul nostru. Noi eram disperați. Mai ales eu.
N-o să vă vină să credeți. După treisprezece zile, la întoarcere, ne-am oprit exact în locul unde fugise Patapouf. Soțul meu mă încurajase continuu: "Ai să vezi, o să-l găsim!", dar eu nu aveam nici un bob de încredere. Mă gândeam că, în căutarea hranei, în două săptămâni, Patapouf era deja departe de locul în care se zmulsese din ham.
Ne-am oprit, așadar, și eu am luat-o la pas ușor, aproape ca o paiață fără sentimente. Făceam asta din datorie, dar nu aveam nici cea mai mică speranță. Din întâmplare, am apucat spre o pajiște năpădită de ierburi înalte, sălbatice, neîngrijite. Din pură întâmplare. Strigam încetișor " Pouf, hai, vino..." Și văd iarba foindu-se, departe, apoi pata bej începe să se deplaseze spre mine, tăind pajiștea... Nu-mi venea să cred, eram sigură ca am vedenii, că imaginația mea o luase razna... M-am aplecat și Patapouf era la picioarele mele. Acum povestesc și-mi dau lacrimile... Am plâns, atunci... Plângeam și-l mângâiam și-i vorbeam, și-i mulțumeam...
L-am luat în brațe, nu s-a opus, era fericit.
Iar eu pluteam, îmi pierdusem capul de atâta surpriză neașteptată. Mă destabilizase gândul că iubitul de el ne așteptase treisprezece zile, în același loc, ascunzându-se în ierburile înalte și hrănindu-se, probabil, cu greieri - pe care știam că-i vâna cu mare plăcere...
Mângâindu-l și bocind în continuu, revărsând toată dragostea asupra pufosului bej, tigrat, m-am apropiat de mașină și l-am strigat pe soțul meu, așa, în culmea fericirii, cum eram. Ar fi fost necesar un dram de sânge rece. Un dram de control. Nu-l aveam. Nici n-aș fi putut bănui că pisoiul s-ar putea speria de ceva, de cineva.
Patapouf s-a tras brusc din brațele mele, am încercat să-l rețin, m-a mușcat de cotul drept, m-a zgâriat, l-am apucat de coadă, se derulau fracțiuni de secundă în care eu nu aveam nicio strategie, dar el avea. M-a mușcat de pulpa piciorului stâng, m-a zgâriat rău... Gândul care mi-a străbătut creierul, în acea secundă, a fost că turbase. Așa o reacție violentă, asupra mea, cea care îl iubeam într-atât și față de care el-însuși manifestase atașament necondiționat, nu putea să mă conducă la altă concluzie.
Patapouf o zbughise peste dealuri...
Am luat spray-ul dezinfectant din trusă și mi-am curățat rănile. Eram plină de sânge, pe haine, peste tot. Soțul meu suna deja la urgențe.
Dar eu am pornit din nou, după motan, de data asta, zornăind punga de crochete...
Nimic...
A trebuit să renunț.
Era târziu și era cale lungă, până la primul oraș de pe traseul nostru. Am ajuns la urgențe, am intrat ultima la cabinetul de gardă, deschis până la ora 20. Dacă nu ajungeam la timp, ar fi trebuit să facem coadă la urgențele mari, unde se poate aștepta până dimineața...
După injecția antitetanos, tratamentul cu antibiotice, după ce mi s-au vindecat rănile adânci, ale cărnii, ne-am întors la locul cu pricina. Am stat trei zile, eram cu camping-car-ul...
Zornăind la crochete, am strigat "Patapouf, iubitu', hai, vino...", am bătut la toate porțile, ușile, pe o rază de kilometri, am vorbit cu locuitorii din zonă, am oprit mașini, am lipit, pe un stâlp, un anunț cu poza lui Patapouf...
Nimic...
Nimic, de atunci...
Fiica mea, cea mică, a încercat și tot încearcă să mă consoleze, îmi spune : "Mama, a fost alegerea lui, e fericit."
Poate că așa este... Sper că se descurcă, sper că are tot ce-i trebuie și, cine știe?, poate s-a apropiat de o familie care-l iubește la fel ca noi... Că e tare frumos... Sălbatic și frumos. Mi-e dor să-l perii în fiecare seară. O iubesc pe Bigoudi. Fidelitatea întruchipată.

Vizualizări: 47

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în PRIETENII NOȘTRI, 8 Mai 2017!
Frumos și trist!

Iată-l... Mulţumiri...

Fişiere Anexate :
Încă o poză cu Pouf. Dar nu vreau s-o nedreptățesc pe Bigoudi, v-o prezint și pe ea, cu cei cinci pisoiași. Vă îmbrățișez, iubitori de "Prietenii noștri"!
Fişiere Anexate :

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar
Publicat de Silvia Giurgiu
în Martie 27, 2017 la 9:40pm în Medalion literar
M-am născut în vara anului 1970, la 9 iunie, în comuna Vedea din județul Argeș. Am crescut într-un sătuc fermecător prin simplitate lui, Chirițești, comuna Uda. De copilă iubeam poveștile pe care le ascultam vrăjită, în serile tihnite, împreună cu ceilalți trei frați ai mei, de la iubitul nostru tată, care mi-a transmis pasiunea pentru literatură și frumos. Copilăria mi-am trăit-o în parfumul poveștilor și mirajul naturii.
Odată cu adolescența, au înflorit în caietele mele secrete, primele poezii care mi-au completat personalitatea. Nu le-am publicat niciodată. Ele fac parte dintr-un trecut pur, neîntinat de agresiunile vieții și dăinuiesc alături de jurnalul meu, care trasează parcursul vieții mele din acei ani îndepărtați și până azi, deoarece nu am încetat niciodată să-mi fac însemnările în paginile lui răbdătoare și discrete.
Am reînceput să fac literatură, dar de data asta numai proză, prin 2012, când m-am înscris pe site-uri literare, care mi-au deschis orizonturi către pasiunea mea, îndelung reprimată.
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-2

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

Ştefan Lucian Mureşanu - Tu, Străine, care-mi vorbeşti ţara de rău... Publicat de Florin T. Roman 

Tu, STRĂINE, cel care-mi vorbeşti ţara de rău, M-am plictisit să aud aceleaşi stereotipuri false venite de peste graniţa stabilită de tine!!! Să-mi reaminteşti prin decepţii cât de urât e aici, deşi tu nu ştii cât de frumos e aici!!! Să-mi vorbeşti de rău rudele, deşi nu ştii care sunt rudele mele!!! – Află că milioane de oameni trăiesc azi in toată lumea, datorită lui Nicolae C. Paulescu, descoperitorul oficial al insulinei. – Tu ai scris in şcoli cu stiloul tău, nu? Inventat de românul Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane. – Data viitoare când zbori in concediu să-ţi aminteşti că tu te deplasezi prin aer ca pescăruşul, datorită lui Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă, pentru că ei au decolat/aterizat cu primul avion din istorie, s-au jucat cu primul avion fuselat aerodinamic, şi unul din ei a inventat motorul cu reacţie. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/tefan-lucian-mure-anu-tu-str-ine-care-mi-vorbe-ti-ara-de-r-u

Muntele si Revelaţia Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 24, 2017

Un cercetător al religiilor nu se poate sustrage de la o simplă observaţie: Marile revelaţii ale religiilor monoteiste se întâmplă la înălţime. Dacă zeii locuiau în Olimp, profeţii care au urmat, vor urca în mod voit munţii pentru a descifra secrete mistice, pentru a purta discuţii cu Creatorul, pentru meditaţie şi inspiraţie. Toate relevaţiile sunt percepute de subiect care simte sau aude o prezenţă, percepe o lumină deosebită, vederea unei figuri, teamă. Toate revelaţiile se petrec pe un munte, departe de tribul căruia profetul aparţine. În Budism muntele Meru este axa lumii, în Iudaism avem muntele Sinai, în Japonia muntele Fuji are propietăţi divine. Foarte des muntele oferă un loc de meditaţie şi revelaţie. Cei trei fondatori a celor trei religii monoteiste: Moshe, Isus şi Mohamed îşi datorează iluminarea spirituală unor relevaţii care se petrec pe munţi.  http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/muntele-si-revela-ia

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Caligrafii

Barbotare Publicat de Anica Andrei Fraschini în Aprilie 30, 2017

Fac valuri. Sub cuvertura frazelor - concepute ca niște embrioni cu care... experimentez - și a ecranului - un fel de "in vitro"... Mă izolez ca în copilărie, când adunam un material minim, câteva păpuși, cârpe, capace, frunze, un borcănel cu nisip, unul cu pietricele, crenguțe rupte. Încropeam o bucătărie minusculă, un pătuț, simulam treburi gospodărești, de familie. Toate, sub un acoperiș format dintr-o pătură sprijinită pe spătarele unor scaune. Petreceam ore întregi, cu jocul meu, vorbeam singură, desigur, cu seriozitate și patos. Acum, parcă aș vedea ceva similitudini... Sub pătura frazelor pe care le cazez pe ecran, să facă ce-or vrea, barbotez o proză fără inhibiții, defulatoare. Căci doar așa mă mai eliberez de măcinatul fără oprire, al morii anacronice, care-mi trăncăne în cap. Moara asta are o materie primă eterogenă rău și căreia se căznește să-i facă față, cu mecanismele ei, depășite. http://junimeadigitala.ning.com/group/orice-dorim-sa-impartasim/forum/topics/barbotare

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

Salutare, România!
Publicat de ileana popescu bâldea
în Mai 5, 2017
- Bună dimineața, doamnă doctor!
- Bună dimineața, Mitică! Ia zi, ce-ai pățit?
- Păi, io nu știu ce culoare să aleg! Toate sunt la fel. Alea, de pe Facebook. Toate vor sinceritate, adevăr. Și una trebuie s-o iau, că cine mă ține, mă ține pe mine la școală?
- De ce nu te ții singur, Mitică, Mitică? Ce nevoie ai tu de culori?
- Păi... cele albe vor să muncesc, cele negre nu mă lasă să piublic și io în antoliogii, cică pierd din templul prețios cu care aș putea să fac ceva în folosul comiunității. Și, de, mi place prin lumea ista cocoană! Cum poți ieu să renunț la așa o scară politică? Așa că... trebe să mă orientez spre una colorată, adică una care-și dă cu culori pe obraji, mai proastă de sine, una care crede în mine - că io sunt deștiept și talientat foc mare. Dacă are culori, are și bani să mă țină pân ce termin și eu un pumn de clase. Așa că...
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/salutare-romania

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor