E tristă povestea asta, dar trebuie s-o pun sub ochii voștri... O să rămână dureroasă pentru mine, chiar dacă motanul meu adorat a făcut alegerea pe care a simțit-o mai potrivită, cu simțurile și instinctele lui.
Se numește Patapouf. A fost cel mai rotofei dintre cei cinci pisoiași pe care i-a avut pisica Bigoudi. Numele au fost date, foarte inspirat, de soțul meu. Nu aveam intenția să păstrăm vreun pisoi, ne era de-ajuns Bigoudi, pe care am dus-o la sterilizat după unica gestație. Aici, așa se recomandă și noi ne-am conformat.
Dar Patapouf ni se lipise de inimi și n-am fost în stare să-i postăm poza în anunțul lansat pe internet. Când au împlinit 3 luni, ceilalți patru au plecat repede, s-au găsit imediat doritori.
Patapouf a rămas și a crescut lângă mama lui. Au fost liberi, ieșeau în natură, reveneau acasă. L-am dus și pe el la sterilizat, când avea un an și ceva.
Astă-vară, am plecat la mare, la jumătatea lui iulie, cu mașina mică. I-am luat și pe Bigoudi și Patapouf, fiecare în cușca lui. Locația de vacanță, la Saint Mandrier, acceptă animale de companie.
Pe traseu, ne-am oprit să ne dezmorțim și să mâncăm câte un sandwich. I-am scos și pe ei, în ham și lesă, le-am dat apă si crochete. Făcusem exerciții cu ceva timp înainte, ca să-i obișnuim în ham. Totul părea în regulă.
Eram pe un spațiu verde, departe de ruta principală. Numai că, la un moment dat, o rulotă a ieșit din zona apropiată, unde se află un concesionar de camping-car-uri. Și Patapouf s-a speriat, s-a tras înapoi și a ieșit din ham. Hamul e din acelea cu un inel în jurul gâtului și unul pe piept, sub lăbuțele din față, cele două inele fiind atașate între ele. Cele mai sigure. Adevărul e că nu strânsesem hamurile foarte tare, ca să nu-i sugrum. E de ajuns că a putut scoate capul și apoi și-a tras lăbuțele și s-a făcut nevăzut. Incredibil cum s-a evaporat!
Nu ne-a mai tihnit nici mâncarea, nici nimic. Era foarte cald. Am început să-l căutăm prin tufișurile apropiate, prin cele mai îndepărtate, eu îl strigam cu convingerea că va veni, pentru că se afla într-un tertoriu necunoscut și mi se părea normal să prefere să vină cu noi.
N-a apărut. Trebuia să renunțăm, pentru că aveam cale lungă de străbătut până în sud. Urma să ne oprim, mai întâi, la niște prieteni și nu vroiam să-i deranjăm în toiul nopții.
Cu inimile frânte, am pornit la drum, doar noi trei: Bigoudi, soțul meu și cu mine.
N-am să vă povestesc ce a urmat la Mediterană. Am încercat să mă bucur de peisaj, de apă și soare. Dar am avut continuu un gust amar. Nimic nu mai era ca înainte. Am pus imediat anunțul pe internet, pe site-ul specializat. Am contactat un organism național, de înregistrare a animalelor de companie, sperând că vom primi un sfat despre cum am putea proceda pentru a-l regăsi pe Patapouf. Toți au formalitățile foarte bine puse la punct, dar practica le lipsește cu desăvârșire. Nimeni nu știe ce metodă efectivă s-ar putea aplica, pentru a regăsi o pisică. În Franța - probabil și în alte țări - se petrec foarte multe abandonuri de animale de companie, mai ales în perioada vacanței de vară. Dar nu era deloc cazul nostru. Noi eram disperați. Mai ales eu.
N-o să vă vină să credeți. După treisprezece zile, la întoarcere, ne-am oprit exact în locul unde fugise Patapouf. Soțul meu mă încurajase continuu: "Ai să vezi, o să-l găsim!", dar eu nu aveam nici un bob de încredere. Mă gândeam că, în căutarea hranei, în două săptămâni, Patapouf era deja departe de locul în care se zmulsese din ham.
Ne-am oprit, așadar, și eu am luat-o la pas ușor, aproape ca o paiață fără sentimente. Făceam asta din datorie, dar nu aveam nici cea mai mică speranță. Din întâmplare, am apucat spre o pajiște năpădită de ierburi înalte, sălbatice, neîngrijite. Din pură întâmplare. Strigam încetișor " Pouf, hai, vino..." Și văd iarba foindu-se, departe, apoi pata bej începe să se deplaseze spre mine, tăind pajiștea... Nu-mi venea să cred, eram sigură ca am vedenii, că imaginația mea o luase razna... M-am aplecat și Patapouf era la picioarele mele. Acum povestesc și-mi dau lacrimile... Am plâns, atunci... Plângeam și-l mângâiam și-i vorbeam, și-i mulțumeam...
L-am luat în brațe, nu s-a opus, era fericit.
Iar eu pluteam, îmi pierdusem capul de atâta surpriză neașteptată. Mă destabilizase gândul că iubitul de el ne așteptase treisprezece zile, în același loc, ascunzându-se în ierburile înalte și hrănindu-se, probabil, cu greieri - pe care știam că-i vâna cu mare plăcere...
Mângâindu-l și bocind în continuu, revărsând toată dragostea asupra pufosului bej, tigrat, m-am apropiat de mașină și l-am strigat pe soțul meu, așa, în culmea fericirii, cum eram. Ar fi fost necesar un dram de sânge rece. Un dram de control. Nu-l aveam. Nici n-aș fi putut bănui că pisoiul s-ar putea speria de ceva, de cineva.
Patapouf s-a tras brusc din brațele mele, am încercat să-l rețin, m-a mușcat de cotul drept, m-a zgâriat, l-am apucat de coadă, se derulau fracțiuni de secundă în care eu nu aveam nicio strategie, dar el avea. M-a mușcat de pulpa piciorului stâng, m-a zgâriat rău... Gândul care mi-a străbătut creierul, în acea secundă, a fost că turbase. Așa o reacție violentă, asupra mea, cea care îl iubeam într-atât și față de care el-însuși manifestase atașament necondiționat, nu putea să mă conducă la altă concluzie.
Patapouf o zbughise peste dealuri...
Am luat spray-ul dezinfectant din trusă și mi-am curățat rănile. Eram plină de sânge, pe haine, peste tot. Soțul meu suna deja la urgențe.
Dar eu am pornit din nou, după motan, de data asta, zornăind punga de crochete...
Nimic...
A trebuit să renunț.
Era târziu și era cale lungă, până la primul oraș de pe traseul nostru. Am ajuns la urgențe, am intrat ultima la cabinetul de gardă, deschis până la ora 20. Dacă nu ajungeam la timp, ar fi trebuit să facem coadă la urgențele mari, unde se poate aștepta până dimineața...
După injecția antitetanos, tratamentul cu antibiotice, după ce mi s-au vindecat rănile adânci, ale cărnii, ne-am întors la locul cu pricina. Am stat trei zile, eram cu camping-car-ul...
Zornăind la crochete, am strigat "Patapouf, iubitu', hai, vino...", am bătut la toate porțile, ușile, pe o rază de kilometri, am vorbit cu locuitorii din zonă, am oprit mașini, am lipit, pe un stâlp, un anunț cu poza lui Patapouf...
Nimic...
Nimic, de atunci...
Fiica mea, cea mică, a încercat și tot încearcă să mă consoleze, îmi spune : "Mama, a fost alegerea lui, e fericit."
Poate că așa este... Sper că se descurcă, sper că are tot ce-i trebuie și, cine știe?, poate s-a apropiat de o familie care-l iubește la fel ca noi... Că e tare frumos... Sălbatic și frumos. Mi-e dor să-l perii în fiecare seară. O iubesc pe Bigoudi. Fidelitatea întruchipată.

Vizualizări: 53

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în PRIETENII NOȘTRI, 8 Mai 2017!
Frumos și trist!

Iată-l... Mulţumiri...

Fişiere Anexate :
Încă o poză cu Pouf. Dar nu vreau s-o nedreptățesc pe Bigoudi, v-o prezint și pe ea, cu cei cinci pisoiași. Vă îmbrățișez, iubitori de "Prietenii noștri"!
Fişiere Anexate :

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...Eurovision

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV, George Ionita
Publicat de george ionita
în Martie 27, 2017

Debutul literar are loc în anul 2000, după întâlnirea cu vechiul coleg
de liceu şi prieten, Mihail I. Vlad, care coordonează apariţia
volumului de poezie "Panta Rhei", la editura Macarie. Prefaţa cărţii
este făcută de scriitorul Cezar Ivanescu, care spune printre
altele:"George Ioniţă scrie o inteligentă poezie de notaţie", adăugând
apoi: "Poet autentic la nivelul trăirii, de o sinceritate
debordantă"... Apariţia volumului este consemnata în publicaţiile
locale, Jurnalul de Dâmboviţa, sub semnătura regretatului Mihail I.
Vlad, Oglinda de Dâmboviţa ( Maximca Grasu). Următorul volum de poezie
apare în anul 2001 - "Umbre", la aceeaşi editură Macarie, coperta şi
ilustraţiile aparţinând pictorului Cornel Ionescu. "Prizonierul unei
clipe" apare în anul 2003 cu o prefaţă semnată de George Sânteprean,
care remarca: "George Ioniţă cunoaşte meşteşugul "de a ciopli"vocabule,
de a adulmeca sensul cuvântului şi de a-i ritma respiraţia".

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-george-ionita

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

128 de ani de la moartea lui EMINESCU
Postat de ION IONESCU-BUCOVU în Iunie 13, 2017

În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualităţii româneşti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de străbătut un drum anevoios, până la tragic, între anii acumulărilor şi formaţiei filozofice şi ştiinţifice, apoi chinuiţii şi ameninţaţii ani de slujbaş, în sfârşit, neînduplecaţii ani care i-au măcinat existenţa fizică, în ultima parte a vieţii, prăbuşindu-l definitiv.
Cred că Eminescu-omul, viaţa lui, e greu de descifrat după 128 de ani de la moarte.. Mai bine să lăsăm mărturiile contemporanilor care l-au cunoscut să vorbească. Deși mărturiile lor au pus preț mai mult pe cancanuri, scoțând în relief partea exotică a vieții lui.
El nu a apărut pe un sol arid. În familia lui era o efervescenţă culturală. Se vorbeau câteva limbi, căminarul avea o bibliotecă bogată. Şi mai presus de orice voia ca fiii lui să înveţe carte. Apoi mamă-sa iubea folclorul, le spunea basme, le cânta şi îi încânta cu snoave, proverbe şi eresuri. Şi copilul Eminescu a îndrăgit natura Ipoteştilor, pădurea, lacurile, dealurile, câmpul, ciobanii, prisăcarii, ţapinarii. continuare...
http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/128-de-ani-de-la-moartea-lui-eminescu

Caligrafii

Eminescu - definiţii Postat de Florin T. Roman în Iunie 14, 2017

Pentru sufletul acestui neam, izvorât din lacrimă de sânge şi deprins a suspina şi-a plânge, Eminescu-i rană şi balsam.

Pentru oamenii acestui plai, care şi-au păstrat credinţa vie şi trăiesc cu dor de veşnicie, Eminescu-i un crâmpei de rai.

continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/eminescu-defini-ii

Podul
Publicat de Agafia Dragan în Mai 17, 2017 
Gândurile se îmbinau cu prezentul şi amintirile în mintea ei, în aceea zi când după atâţia ani îşi adunase curajul să se întoarcă, poate nu era decât o scuză a amânărilor repetate, fără un motiv bine conturat. Pădurea respira aramă, era toamnă. Un sentiment de lipsă se cuibărise în ea, ca şi cum drumul străbătut de atâtea ori nu mai era acelaşi. Ce lipsea nu putea să realizeze, nimic nu se schimbase, doar ea pierduse fărâma aceea de suflet unde putea să regăsească fata cu ochii de chihlimbar. Şi apa Gurghiului îşi schimbase matca de la inundaţie.  
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/podul

Stre-suri...

Adevărul din Monitorul Neoficial Publicat de ileana popescu bâldea în Iunie 15, 2017

Ascult muzică. Nimic neobișnuit sau ciudat. Urmăresc reacții la situația politică pe toate posturile de televiziune. Din când în când țintuiesc umbrele de pe pereți și jucăriile în dezordine ale unei feline. Citesc comentarii pe Facebook, privesc afișe, stări, flori, încerc să înțeleg miezul poemelor și sufletul oamenilor. Toate acestea le fac în același timp, ca și cum creierul meu este setat să fie peste tot, deodată, sau… ca și cum răbdarea mă lasă și intuiesc finalul din ceva anume fără ca el să se fi întâmplat încă. Poate revolta îmi grăbește fuga dintr-o zonă în alta, poate neputința de a accepta machiavelismul uman mă face să fiu călător grăbit printre capcanele lumii. Da, capcane! Cum să numești altfel o situație, o imagine, o atitudine reprobabilă? continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/adevarul-din-monitorul-neoficial

de unde Doamne atâta democraţie Postat de Calotescu Tudor Gheorghe în Iunie 13, 2017

când împãrãţia Ta e ÎMPÃRÃŢIE şi raiul şi iadul poate şi trecerile dintr-o dimensiune în alta au reguli stricte şi paznici rezistenţi la mitã probabil nu e nevoie nici de DNA spun probabil pentru cã de Codruţa nu scapã nimeni dar mã tot întreb ca un prost în dezvoltare de unde pânã unde este atât niciunde şi apoi numãr atomii precum un contabil responsabil de ordonarea creditelor fãrã numãrãtori paralele de tip electoral doar crude balanţe peste crude balanţe cu nimicul pe talere într-un veşnic dezechilibru perfect http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/de-unde-doamne-at-ta-democra-ie

 

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor