E tristă povestea asta, dar trebuie s-o pun sub ochii voștri... O să rămână dureroasă pentru mine, chiar dacă motanul meu adorat a făcut alegerea pe care a simțit-o mai potrivită, cu simțurile și instinctele lui.
Se numește Patapouf. A fost cel mai rotofei dintre cei cinci pisoiași pe care i-a avut pisica Bigoudi. Numele au fost date, foarte inspirat, de soțul meu. Nu aveam intenția să păstrăm vreun pisoi, ne era de-ajuns Bigoudi, pe care am dus-o la sterilizat după unica gestație. Aici, așa se recomandă și noi ne-am conformat.
Dar Patapouf ni se lipise de inimi și n-am fost în stare să-i postăm poza în anunțul lansat pe internet. Când au împlinit 3 luni, ceilalți patru au plecat repede, s-au găsit imediat doritori.
Patapouf a rămas și a crescut lângă mama lui. Au fost liberi, ieșeau în natură, reveneau acasă. L-am dus și pe el la sterilizat, când avea un an și ceva.
Astă-vară, am plecat la mare, la jumătatea lui iulie, cu mașina mică. I-am luat și pe Bigoudi și Patapouf, fiecare în cușca lui. Locația de vacanță, la Saint Mandrier, acceptă animale de companie.
Pe traseu, ne-am oprit să ne dezmorțim și să mâncăm câte un sandwich. I-am scos și pe ei, în ham și lesă, le-am dat apă si crochete. Făcusem exerciții cu ceva timp înainte, ca să-i obișnuim în ham. Totul părea în regulă.
Eram pe un spațiu verde, departe de ruta principală. Numai că, la un moment dat, o rulotă a ieșit din zona apropiată, unde se află un concesionar de camping-car-uri. Și Patapouf s-a speriat, s-a tras înapoi și a ieșit din ham. Hamul e din acelea cu un inel în jurul gâtului și unul pe piept, sub lăbuțele din față, cele două inele fiind atașate între ele. Cele mai sigure. Adevărul e că nu strânsesem hamurile foarte tare, ca să nu-i sugrum. E de ajuns că a putut scoate capul și apoi și-a tras lăbuțele și s-a făcut nevăzut. Incredibil cum s-a evaporat!
Nu ne-a mai tihnit nici mâncarea, nici nimic. Era foarte cald. Am început să-l căutăm prin tufișurile apropiate, prin cele mai îndepărtate, eu îl strigam cu convingerea că va veni, pentru că se afla într-un tertoriu necunoscut și mi se părea normal să prefere să vină cu noi.
N-a apărut. Trebuia să renunțăm, pentru că aveam cale lungă de străbătut până în sud. Urma să ne oprim, mai întâi, la niște prieteni și nu vroiam să-i deranjăm în toiul nopții.
Cu inimile frânte, am pornit la drum, doar noi trei: Bigoudi, soțul meu și cu mine.
N-am să vă povestesc ce a urmat la Mediterană. Am încercat să mă bucur de peisaj, de apă și soare. Dar am avut continuu un gust amar. Nimic nu mai era ca înainte. Am pus imediat anunțul pe internet, pe site-ul specializat. Am contactat un organism național, de înregistrare a animalelor de companie, sperând că vom primi un sfat despre cum am putea proceda pentru a-l regăsi pe Patapouf. Toți au formalitățile foarte bine puse la punct, dar practica le lipsește cu desăvârșire. Nimeni nu știe ce metodă efectivă s-ar putea aplica, pentru a regăsi o pisică. În Franța - probabil și în alte țări - se petrec foarte multe abandonuri de animale de companie, mai ales în perioada vacanței de vară. Dar nu era deloc cazul nostru. Noi eram disperați. Mai ales eu.
N-o să vă vină să credeți. După treisprezece zile, la întoarcere, ne-am oprit exact în locul unde fugise Patapouf. Soțul meu mă încurajase continuu: "Ai să vezi, o să-l găsim!", dar eu nu aveam nici un bob de încredere. Mă gândeam că, în căutarea hranei, în două săptămâni, Patapouf era deja departe de locul în care se zmulsese din ham.
Ne-am oprit, așadar, și eu am luat-o la pas ușor, aproape ca o paiață fără sentimente. Făceam asta din datorie, dar nu aveam nici cea mai mică speranță. Din întâmplare, am apucat spre o pajiște năpădită de ierburi înalte, sălbatice, neîngrijite. Din pură întâmplare. Strigam încetișor " Pouf, hai, vino..." Și văd iarba foindu-se, departe, apoi pata bej începe să se deplaseze spre mine, tăind pajiștea... Nu-mi venea să cred, eram sigură ca am vedenii, că imaginația mea o luase razna... M-am aplecat și Patapouf era la picioarele mele. Acum povestesc și-mi dau lacrimile... Am plâns, atunci... Plângeam și-l mângâiam și-i vorbeam, și-i mulțumeam...
L-am luat în brațe, nu s-a opus, era fericit.
Iar eu pluteam, îmi pierdusem capul de atâta surpriză neașteptată. Mă destabilizase gândul că iubitul de el ne așteptase treisprezece zile, în același loc, ascunzându-se în ierburile înalte și hrănindu-se, probabil, cu greieri - pe care știam că-i vâna cu mare plăcere...
Mângâindu-l și bocind în continuu, revărsând toată dragostea asupra pufosului bej, tigrat, m-am apropiat de mașină și l-am strigat pe soțul meu, așa, în culmea fericirii, cum eram. Ar fi fost necesar un dram de sânge rece. Un dram de control. Nu-l aveam. Nici n-aș fi putut bănui că pisoiul s-ar putea speria de ceva, de cineva.
Patapouf s-a tras brusc din brațele mele, am încercat să-l rețin, m-a mușcat de cotul drept, m-a zgâriat, l-am apucat de coadă, se derulau fracțiuni de secundă în care eu nu aveam nicio strategie, dar el avea. M-a mușcat de pulpa piciorului stâng, m-a zgâriat rău... Gândul care mi-a străbătut creierul, în acea secundă, a fost că turbase. Așa o reacție violentă, asupra mea, cea care îl iubeam într-atât și față de care el-însuși manifestase atașament necondiționat, nu putea să mă conducă la altă concluzie.
Patapouf o zbughise peste dealuri...
Am luat spray-ul dezinfectant din trusă și mi-am curățat rănile. Eram plină de sânge, pe haine, peste tot. Soțul meu suna deja la urgențe.
Dar eu am pornit din nou, după motan, de data asta, zornăind punga de crochete...
Nimic...
A trebuit să renunț.
Era târziu și era cale lungă, până la primul oraș de pe traseul nostru. Am ajuns la urgențe, am intrat ultima la cabinetul de gardă, deschis până la ora 20. Dacă nu ajungeam la timp, ar fi trebuit să facem coadă la urgențele mari, unde se poate aștepta până dimineața...
După injecția antitetanos, tratamentul cu antibiotice, după ce mi s-au vindecat rănile adânci, ale cărnii, ne-am întors la locul cu pricina. Am stat trei zile, eram cu camping-car-ul...
Zornăind la crochete, am strigat "Patapouf, iubitu', hai, vino...", am bătut la toate porțile, ușile, pe o rază de kilometri, am vorbit cu locuitorii din zonă, am oprit mașini, am lipit, pe un stâlp, un anunț cu poza lui Patapouf...
Nimic...
Nimic, de atunci...
Fiica mea, cea mică, a încercat și tot încearcă să mă consoleze, îmi spune : "Mama, a fost alegerea lui, e fericit."
Poate că așa este... Sper că se descurcă, sper că are tot ce-i trebuie și, cine știe?, poate s-a apropiat de o familie care-l iubește la fel ca noi... Că e tare frumos... Sălbatic și frumos. Mi-e dor să-l perii în fiecare seară. O iubesc pe Bigoudi. Fidelitatea întruchipată.

Vizualizări: 62

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recomandat în PRIETENII NOȘTRI, 8 Mai 2017!
Frumos și trist!

Iată-l... Mulţumiri...

Fişiere Anexate :
Încă o poză cu Pouf. Dar nu vreau s-o nedreptățesc pe Bigoudi, v-o prezint și pe ea, cu cei cinci pisoiași. Vă îmbrățișez, iubitori de "Prietenii noștri"!
Fişiere Anexate :

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

EMINESCU ȘI LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ Publicat de ION IONESCU-BUCOVU Eminescu a apărut pe solul românesc ca o sămânță rodnică la o răscruce de timpuri când limba română își căuta vadul ei spre modernizare. Scăpase din rigorile Școlii Ardelene care o ciuntise și-o transformase într-o păsărească de ciunisme și pumnisme, încerca să se lepede de exagerările cosmopolite franțuzite și căuta să se debaraseze, datorită lui Maiorescu, de „beția formelor fără fond”. Tocmai abandonase alfabetul chirilic și Academia, în frunte cu Alecsansdri, încerca să găsească noi sunete și litere pentru ciudatele sunete și semne slave care nu existau în limba latină. Dacă citești procese-verbale din ședinșele Academiei referitoare la ortografie, îți dai seama câtă luptă s-a dus pentru stabilizarea alfabetului nostru. Acum apărea Eminescu. 

continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/eminescu-i-limba-rom-n-literar

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

Caligrafii

poezia

Publicat de ileana popescu bâldea în Ianuarie 6, 2018 poezia nu există. doar umbra ei e în cuvinte. când aleargă cu fața spre lună. și noi o tot sugrumăm. cu întrebări. despre ce nu va fi. vreodată. poezia e. zbor. aer. boare. o parte din sufletul acesta. împărțit nouă. de un Dumnezeu http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/poezia?xg_source=activity

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Revoluțiile țin tot cu șmecherii, pe când fraierii poartă doar însemnele de eroi! Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe

Au trecut aproape trei decenii de la așa zisă Revoluție dar RIDICOLUL apucăturilor tovărășești nu a încetat niciodată! Deși au pretenția de a fi numiți domni, majoritatea politicienilor care ne conduc destinele, dar mai ales aparatul de pupători în fund care le alimentează orgoliile, au rămas la fel sau chiar au evoluat în sens strict negativ. Orgolii de mesia sau de statui vii, orgolii care se preling precum nămolul vulcanilor din zona Pâclelor Buzăului. Nu a fost lună în care să nu aflu cum unii oameni, care au ridicat spre atenția publică tot felul de probleme, uneori mai grave, alteori doar comune sau chiar închipuite, s-au trezit aproape instantaneu cu adevărate cohorte de control la poartă. Apoi au rămas veșnic în atenția autorităților.  continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/revolu-iile-in-tot-cu-mecherii-pe-c-nd-fraierii-poart-doar

Salutare, Caragiale!

Publicat de ileana popescu bâldea în Noiembrie 20, 2017 Astăzi te-am văzut prin Piață. pe prima pagină a câtorva editoriale. în gura câtorva opozanți. pe ochiul șmecher al unor cățărători. chiar și într-o mașină care mergea paralel cu mine(făcând semne obscene și invitându-ne în gura mare să batem vântul în rafale pe toate străzile), la televizor, pe internet, pe masă și într-o sticlă, la brațul celor care solidarizează cu esteticul sau discută despre gânduri, prin cuvintele unor analiști, zâmbetul parfumat al dictatorilor de toate etapele și apartenențele, chiar și în jocul stupid al unor copii care alergau pe alei și-și ziceau că sunt într-un război portocaliu cu dungi verzi(ce-o fi însemnând asta, în mentalul lor?)

continuare.http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/salutare-caragiale

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2018   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor