« Femeia nu este făcută pentru munca grea intelectuală şi nici pentru munca fizică. Ea se achită de datoria sa in viaţă nu prin acţiune ci prin suferinţă, durerile naşterii şi creşterii copiilor ; ea trebuie să se supună bărbatului, să fie o companie plăcută care să-l însufleţească.

In lume nu ar trebui să existe decât femei de « interior », dedicate menajului, şi domnişoare care aspiră la viitorul lor pe care-l vor făuri nu aroganţei, ci muncii şi supunerii.

Legile privind căsătoria in Europa se referă la egalitatea femeii în drepturi cu bărbatul, ceea ce reprezintă un punct fals de plecare.

Avantajul pe care monogamia şi legile care derivă de aici , proclamând femeia egală cu bărbatul, ceea ce nu corespunde realităţii din nici un punct de vedere, creează acesta consecinţă pe care bărbaţii prudenţi ezită deseori şi se lasă antrenaţi într-un aşa de mare sacrificiu, unui pact atât de inegal. La popoarele poligame fiecare femeie găseşte pe cineva care să aibă grijă de ea, la noi din contra, numărul femeilor căsătorite este foarte restrâns rămânând un număr destul de mare de femei fără protecţie, fete bătrâne care vegetează in tristeţea lor…Sau mai mult decât atât, ele devin prostituate… Numai in Londra sunt peste 80000 de « fete publice », adevărate victime ale monogamiei, crunt sacrificate pe altarul căsătoriei… Poligamia este o adevărată binefacere pentru femei in general. In plus, din punct de vedere raţional, nu văd de ce, atunci când o femeie are o afecţiune cronică şi nu poate avea copii, sau că e prea bătrâna , soţul său nu şi-ar lua o a doua.

Acordând femeii drepturi deasupra naturii sale, i s-au impus datorii deasupra naturii sale; de aici decurge, pentru ea, o serie de nenorociri. Aceste exigenţe de clasă şi de avere sunt într-adevăr atât deimportante încât bărbatul care se căsătoreşte comite o imprudenţa dacă nu va face o căsătorie reuşită; dacă va dori să întâlnească o femeie care-i va plăcea, o va căuta înafara căsătoriei, și se va mulţumi să asigure viitorul amantei şi pe cel al copiilor săi.

[...]Ceea ce face ca femeile să fie apte de îngrijirea copiilor, să bucure copilăria noastră, este faptul ca ele rămân puerile, superficiale şi limitate; ele rămân toată viaţa „copii mari”…

[…] după doua sau trei sarcini, femeia îşi pierde din frumuseţe, fără îndoială din acelaşi motiv. Asta explica de ce fetele tinere dau mai puţină importanţă menajului şi îndatoririlor lor şi mai mult se preocupă de vocaţia lor în dragoste, cuceririle şi tot ceea ce derivă de aici, toaleta, dansul, etc.

[...] De aceea femeile rămân toată viaţa copii. Ele nu vad ce este în faţa lor, se ataşează prezentului, luând aparenţa drept realitate şi preferând fleacurile în locul lucrurilor importante.

Rousseau a spus : « Femeile, in general, nu iubesc nicio arta, nu se pricep la niciuna, nu au niciun geniu. »

A trebuit ca inteligenta bărbatului sa fie umbrita de dragoste pentru a denumi « sexul frumos » aceasta fiinţă de talie mică, cu umeri înguşti, cu solduri mari şi cu picioare scurte ; toată aceasta frumuseţe rezida din instinctul dragostei. In loc de « sexul frumos » ar fi mai potrivit « sexul inestetic.»
Aceleaşi aptitudini native explică mila, umanismul, simpatia pe care femeile o împărtăşesc nenorociţilor. De asemenea nedreptatea este defectul capital a naturii feminine. Aceasta vine din puţinul bun simţ şi din gândirea pe care am semnalat-o, şi ceea ce agravează şi mai mult acest defect, este că natura refuzându-le forţa, le-a înzestrat in schimb cu viclenie, pentru a le proteja slăbiciunea ; de aici şi ipocrizia lor instinctiva şi invincibila lor inclinare spre minciuna».

Vizualizări: 405

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cine ar îndrazni sa contrazica?

 


Curioase gânduri citești la Schopenhauer  despre femeie. Unele din ele, la mai bine de un veac și jumatate de la scrire, suna chiar foarte amuzant. Iată unele:

... sexul femeiesc  cere și așteaptă de la cel bărbătesc tot, adică tot ce dorește și tot ce îi trebuie; sexul bărbătesc însă – drept vorbind - nu cere de la cel femeiesc decât un singur lucru.

... maxima de onoare a întregului sex femeiesc este ca bărbaților să le fie refuzată orice împreunare sexuală în afară de căsătorie, pentru că așa fiecare bărbat să fie adus cu de-a sila la însurătoare, care pentru el este un fel de capitulație...

...Femeia este un animal cu păr lung și idei scurte.

...Femeia este un animal care trebuie strunit, îngrijit bine și păstrat în interiorul casei.

...Femeile ar trebui să se ocupe numai de interior; trebuie hrănite bine, îmbrăcate corect, chiar frumos, dar ținută în afara societății. Învățătura religioasă este cea mai potrivită pentru ele, iar poezia și politica mai ales, sunt cele mai dăunătoare. Femeile să nu citească decât cărți cuvioase, din care să învețe mila și cărți de bucătărie. Muzica, desenul, dansul, grădinărutul și puțină muncă le vor da acea stare atât de plăcută bărbatului. Numai așa nu se vor vesteji, vor fi permanent fecunde.

...Acest sex nu trebuie numit  „frumos”, căci femeile nu-și pot însuși cu adevărat nici o artă. Ele nu au sentimentul poeziei, nici intelegența muzicii, iar exersarea unui talent este adevărată maimuțăreală… Din punct de vedere estetic femeile sunt  “nonestetice”.

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

Fişă de scriitor – Ioana Haitchi
Publicat în Medalion literar

Ioana Haitchi s-a născut la 16 noiembrie 1967, Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud. Copilăreşte în Bistriţa, iar din 1979 se stabileşte împreună cu o parte din familie la Cluj.
Are înclinaţii artistice, fiindu-i apropiate muzica (prof. Mihai Boldor), pictura (prof. pictor Laurenţiu Buda) şi poezia (prof. Ileana Boca).

Urmează Facultatea de Ştiințe Economice - UBV Cluj Napoca şi obține Licența în anul 2006. Are un Master în Finanțe la ASE Bucureşti (2008).

Publică prima poezie Ploaie dulceagă în iunie 1986, în Revista Flacăra, la rubrica Atelier literar condusă atunci de Geo Dumitrescu.

Scrie poezie fără să publice o perioadă îndelungată. Începând cu anul 2013 deschide bloguri personale de poezie, literatură, ştiri culturale.

Este amintită de Revista Vatra veche, Serie Veche nouă, Anul V, nr. 9(69), septembrie 2014, la pagina 72, cu traduceri din limba spaniolă a poetului André Cruchaga, iar ulterior este menționată în acest sens în mai multe bloguri şi reviste.

continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/fi-de-scriitor-ioana-haitchi

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

INTRODUCERE ÎN STUDIUL ICONOLOGIEI CA ȘTIINȚĂ A IMAGINILOR IMAGINII IMAGINATE Postat de Ştefan Lucian MUREŞANU în Iulie 15, 2017

Motto: ”Supremul şi sensibilul aparat al iconologiei este intuiţia sintetică; ea este rodul metodologic al erudiţiei active care fertilizează ogorul imaginaţiei investigatoare.” (Erwin Panofsky) Cuvinte cheie: iconologie, imagine, studii, reprezentări, atribute 1. Lumea ca început în imaginea reală a existenței omenirii Toate științele sunt un rezultat al gândirii profunde a omului, sunt creații materializate ale unor fapte, ale unor imagini fiinduale ale puterii intelectuale, ale desăvârșirii unor înțelepciuni marcate prin naștere omului dat să le expună. Ne naștem din nașterea unei taine nedeslușite și încă misterioase, ne întrebăm de multe ori de unde atâta imaginație în gândirea noastră, de unde atâta profunzime la unii și tot atâta superficialitate la alții. Științele sunt idei parțial materializate în disciplinele care însumează faptul real sau ireal teorie a putinței realizării practice în viziunea umană elevată. Științele expun acordul materializării imaginii imaginate în imagini fiinduale sau, mai bine spus, ajută lumea să înțeleagă scopul studierii faptului imaginat. http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/introducere-n-studiul-iconologiei-ca-tiin-a-imaginilor-imaginii?xg_source=activity

„Zâmbet de copil în zbor de fluturi” – impresii de la prima ediție Publicat de Mihai Cotea în Iulie 11, 2017  Pe 26 mai a avut loc la Sântana, jud.Arad, festivitatea de premiere a primei ediții a concursului de creație literară și artistică,Zâmbet de copil în zbor de fluturi. Concursul a fost organizat de Primăria orașului Sântana și de Biblioteca Orășenească „Ștefan Augustin Doinaș”,în urma unei inițiative a poetului sântănean Stelu Pop, între 1 aprilie și 26 mai a.c. Concursul a fost structurat pe două secțiuni, literară și plastică, corespunzător următoarelor categorii de vârstă: -6 ani -creație plastică - 7-10 ani -creație literară și creație plastică - 11-14 ani -creație literară și creație plastică - 15-18 ani -creație literară și creație plastică Tematica acestui concurs a fost liberă, fapt care a avut drept rezultat, înscrierea a 150 de concurenți, atât din Sântana, cât și din localitățile învecinate. Ceremonia de premiere s-a desfășurat în holul Primă http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/z-mbet-de-copil-n-zbor-de-fluturi-impresii-de-la-prima-edi-ie

Pe drumul Damascului - articol de Valeriu Ilica Publicat de Florin T. Roman în Iunie 26, 2017

Dintotdeauna și peste tot, există în legea nescrisă a oricărui cenaclu literar, a societăților, saloanelor și grupărilor literare, cel puțin o normă internă care, ca un făcut, e acceptată și aplicată de toți. E un protocol pe care nu-l contestă și nu-l încalcă nimeni. Cel mult, îl desecretizează! Spațiu de suflet și inițiativă privată, ca s-o plagiez pe doamna Florica Ranta Cândea, Salonul Gutenberg din Arad nu face excepție. Deși mozaicat ca structură, divers prin componență și libertin prin libertatea de gândire, și-a propus și promovează necondiționat dragostea de artă, cultură și frumos, cultul prieteniei intelectuale, colegialitatea sinceră și dezinteresată, dreptul la liberă exprimare, informarea reciprocă și schimbul de idei. La loc de cinste, își găsesc rostul buna dispoziție, intervenția potrivită la momentul potrivit, vorba de duh, râsul sănătos și gluma bine spusă.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/pe-drumul-damascului-articol-de-valeriu-ilica

 

Caligrafii

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. Am cunoscut oameni doar cu suflet - creierul îl dăduse, la o parte, natura - , dar aveau atâta lumină în privire, încât puteau să facă inteligentă și o muscă. Am cunoscut oameni despre care nu pot spune decât… că semănau cu muzica ascunsă în nisip, cu visul ca un loc îndepărtat, cu un om pe care îl iubești, cu lumea care stă - uneori, cu pereții strâmbi când e prea multă liniște, cu frica, realitatea care ne uimește, invidia, mănușa unui boxer, egoismul sau, pur și simplu, cu o piele, susținută de oase, căreia trebuie să-i învârtești cheia.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

 

Stre-suri...

castane pentru copii Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 9, 2017

surzi și orbi Doamne. o grămadă de oase între gânduri. merg. cuvântul poate fi oricine. ei cred că undeva. o pasăre poate să-i lovească. tabără de sunete șerpuind.(astăzi discută întâmplări.ostatice între lumi). mâine. pistă pentru corbii. din iad. neuronii ard. stingher. într-o cutie pe roți. luciul ochiului. se clatină. cu vorba. zodia istoriei nefastă. și tu știi… au un rol. în noaptea asta. cu mânecă scurtă… http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/castane-pentru-copii

Demagogi și corupți* Postat de C.Nechita în Iulie 6, 2017

Voi cei cocoțați în castele

Cu ochii și nasul în vânt, Atunci când mai dați de belele Mai știți să priviți spre pământ?

Prin satele noastre bătrâne Trecut-ați voi oare de când Urcat-ați pe vârfuri păgâne Uitând că poporu-i flămând?

De când v-ați văzut la putere Și multe de tot ați promis, Mai știți despre-a noastră durere? Sau doar din program ne-ați omis!continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/demagogi-i-corup-i

Adevărul din Monitorul Neoficial Publicat de ileana popescu bâldea în Iunie 15, 2017

Ascult muzică. Nimic neobișnuit sau ciudat. Urmăresc reacții la situația politică pe toate posturile de televiziune. Din când în când țintuiesc umbrele de pe pereți și jucăriile în dezordine ale unei feline. Citesc comentarii pe Facebook, privesc afișe, stări, flori, încerc să înțeleg miezul poemelor și sufletul oamenilor. Toate acestea le fac în același timp, ca și cum creierul meu este setat să fie peste tot, deodată, sau… ca și cum răbdarea mă lasă și intuiesc finalul din ceva anume fără ca el să se fi întâmplat încă. continuare...imeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/adevarul-din-monitorul-neoficial

de unde Doamne atâta democraţie Postat de Calotescu Tudor Gheorghe în Iunie 13, 2017

când împãrãţia Ta e ÎMPÃRÃŢIE şi raiul şi iadul poate şi trecerile dintr-o dimensiune în alta au reguli stricte şi paznici rezistenţi la mitã probabil nu e nevoie nici de DNA spun probabil pentru cã de Codruţa nu scapã nimeni dar mã tot întreb ca un prost în dezvoltare de unde pânã unde este atât niciunde şi apoi numãr atomii precum un contabil responsabil de ordonarea creditelor fãrã numãrãtori paralele de tip electoral doar crude balanţe peste crude balanţe cu nimicul pe talere într-un veşnic dezechilibru perfect http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/de-unde-doamne-at-ta-democra-ie

 

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor