- 1 -
Le seul aspect de la femme révèle qu'elle n'est destinée ni aux grands travaux de l'intelligence, ni aux grands travaux corporels. Elle paie sa dette à la vie non par l'action mais par la souffrance, les douleurs de l'enfantement, les soins inquiet de l'enfance ; elle doit obéir à l'homme, être une compagne patiente qui le rassérène.
- 2 -
Il ne devrait y avoir au monde que des femmes d'intérieur, appliquées au ménage, et des jeunes filles aspirant à le devenir, et que l'on formerait non à l'arrogance, mais au travail et à la soumission.
- 3 -
Les lois qui régissent le mariage en Europe supposent la femme égale de l'homme, et ont ainsi un point de départ faux.
- 4 -
L'avantage que la monogamie et les lois qui en résultent accordent à la femme, en la proclamant l'égale de l'homme, ce qu'elle n'est à aucun point de vue, produit cette conséquence que les hommes sensés et prudents hésitent souvent à se laisser entraîner à un si grand sacrifice, à un pacte si inégal. Chez les peuples polygames chaque femme trouve quelqu'un qui se charge d'elle, chez nous au contraire le nombre des femmes mariées est bien restreint et il y a un nombre infini de femmes qui restent sans protection, vieilles filles végétant tristement … Ou bien encore, elles deviennent de misérables prostituées … Dans la seule ville de Londres, il y a 80,000 filles publiques : vraies victimes de la monogamie, cruellement immolées sur l'autel du mariage … Aussi la polygamie est-elle un véritable bienfait pour les femmes considérées dans leur ensemble. De plus, au point de vue rationnel, on ne voit pas pourquoi, lorsqu'une femme souffre de quelque mal chronique, ou qu'elle n'a pas d'enfants, ou qu'elle est à la longue devenue trop vieille, son mari n'en prendrait pas une seconde.
- 5 -
Que la propriété acquise par les hommes par un travail long et continuel passe entre les mains de femmes qui, dans leur folie, la dilapident en peu de temps ou la gaspillent, est une catastrophe aussi grande que fréquente qu'il faudrait prévenir en limitant le droit à l'héritage pour les femmes. Il me semble que la meilleure solution serait que les femmes, qu'elles soient veuves ou célibataires, héritent seulement d'une rente qui leur serait assurée par un usufruit durant toute leur vie, mais pas de biens immobiliers ou du capital, sauf dans le cas où il n'y a pas d'héritier mâle. Ceux qui acquièrent la fortune sont les hommes et non les femmes. C'est pourquoi celles-ci ne sont pas autorisées à la posséder sans conditions ni à l'administrer. Au moins, les femmes ne devraient pas disposer librement de capitaux, de maisons ou de villas. Elles doivent toujours être mises sous tutelle.

- 6 -
[…] chez tous les peuples civilisés de tous les temps, jusqu'à la Réforme, le concubinat a été une institution admise, jusqu'à un certain point légalement reconnue et nullement déshonorante.
- 7 -
Il est évident que la femme par nature est destinée à obéir. Et la preuve en est que celle qui est placée dans cet état d'indépendance absolue contraire à sa nature s'attache aussitôt à n'importe quel homme par qui elle se laisse diriger et dominer, parce qu'elle a besoin d'un maître.
- 8 -
L'amour maternel doit être remplacé par un amour fondé sur l'habitude et la raison mais qui fait souvent défaut lorsque la mère n'a pas aimé le père. L'amour du père pour ses enfants est d'une espèce plus sûre. Il repose sur le fait qu'il se reconnaît en eux et a donc une origine métaphysique.
- 9 -
En accordant à la femme des droits au-dessus de sa nature, on lui a imposé également des devoirs au-dessus de sa nature ; il en découle pour elle une source de malheurs. Ces exigences de classe et de fortune sont en effet d'un si grand poids que l'homme qui se marie commet une imprudence s'il ne fait pas un mariage brillant; s'il souhaite rencontrer une femme qui lui plaise parfaitement, il la cherchera en dehors du mariage, et se contentera d'assurer le sort de sa maîtresse et celui de ses enfants.
- 10 -
Ce qui rend les femmes particulièrement aptes à soigner, à élever notre première enfance, c'est qu'elles restent elles-mêmes puériles, futiles et bornées ; elles demeurent toute leur vie de grands enfants …
- 11 -
Chez les jeunes filles, la nature semble avoir voulu faire ce qu'en style dramatique on appelle un coup de théâtre ; elle les pare pour quelques années d'une beauté, d'une grâce, d'une perfection extraordinaires, aux dépens de tout le reste de leur vie, afin que pendant ces rapides années d'éclat elles puissent s'emparer fortement de l'imagination d'un homme et l'entraîner à se changer loyalement d'elles d'une manière quelconque. Pour réussir dans cette entreprise, la pure réflexion et la raison ne donnaient pas de garantie suffisante. Aussi la nature a-t-elle armé la femme, comme toute autre créature, des armes et des instruments nécessaires pour assurer son existence et seulement pendant le temps indispensable, car la nature en cela agit avec son économie habituelle : de même que la fourmi femelle, après son union avec le mâle, perd les ailes qui lui deviendraient inutiles et mêmes dangereuses pour la période d'incubation, de même aussi la plupart du temps, après deux ou trois couches, la femme perd sa beauté, sans doute pour la même raison. De là vient que les jeunes filles regardent généralement les occupations du ménage ou les devoirs de leur état comme des choses accessoires et de pures bagatelles, tandis qu'elles reconnaissent leur véritable vocation dans l'amour, les conquêtes et tout ce qui en dépend, la toilette, la danse, etc.
- 12 -
C'est pour cela que les femmes restent toute leur vie de vrais enfants. Elles ne voient que ce qui est sous leurs yeux, s'attachent au présent, prenant l'apparence pour la réalité et préférant les niaiseries aux choses les plus importantes. Ce qui distingue l'homme de l'animal c'est la raison ; confiné dans le présent, il se reporte vers le passé et songe à l'avenir : de là sa prudence, ses soucis, ses appréhensions fréquentes. La raison débile de la femme ne participe ni à ces avantages, ni à ces inconvénients ; elle est affligée d'une myopie intellectuelle qui lui permet, par une sorte d'intuition, de voir d'une façon pénétrante les choses prochaines ; mais son horizon est borné, ce qui est lointain lui échappe.
- 13 -
[…] de là aussi ce penchant [des femmes] bien plus fréquent à la prodigalité, qui parfois touche à la démence. Au fond du cœur les femmes s'imaginent que les hommes sont faits pour gagner de l'argent et les femmes pour le dépenser ; si elles en sont empêchées pendant la vie de leur mari, elles se dédommagent après sa mort.
- 14 -
Dans les circonstances difficiles il ne faut pas dédaigner de faire appel, comme autrefois les Germains, aux conseils des femmes ; car elles ont une manière de concevoir les choses toute différente de la nôtre.



- 15 -
[…] les femmes ont décidément un esprit plus posé [que les hommes], et ne voient dans les choses que ce qu'il y a réellement ; tandis que, sous le coup de nos passions excitées, nous grossissons les objets, et nous nous peignons des chimères.
- 16 -
Les femmes sont le sexus sequior, le sexe second à tous égards, fait pour se tenir à l'écart et au second plan.
- 17 -
Rousseau l'a dit : "Les femmes en général n'aiment aucun art, ne se connaissent à aucun et n'ont aucun génie."
- 18 -
Il a fallu que l'intelligence de l'homme fût obscurcie par l'amour pour qu'il ait appelé beau ce sexe de petite taille, aux épaules étroites, aux larges hanches et aux jambes courtes ; toute sa beauté en effet réside dans l'instinct de l'amour. Au lieu de le nommer beau, il eût été plus juste de l'appeler l'inesthétique.

- 19 -
Les femmes aussi se parjurent en justice bien plus fréquemment que les hommes, et ce serait une question de savoir si on doit les admettre à prêter serment.
- 20 -
Les mêmes aptitudes natives expliquent la pitié, l'humanité, la sympathie que les femmes témoignent aux malheureux, tandis qu'elles sont inférieures aux hommes en tout ce qui touche à l'équité, à la droiture et à la scrupuleuse probité … Aussi l'injustice est-elle le défaut capital des natures féminines. Cela vient du peu de bon sens et de réflexion que nous avons signalé, et ce qui aggrave encore ce défaut, c'est que la nature, en leur refusant la force, leur a donné, pour protéger leur faiblesse, la ruse en partage ; de là leur fourberie instinctive et leur invincible penchant au mensonge.

Vizualizări: 5

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar-Agafia Drăgan
Publicat de Agafia Dragan
în Martie 28, 2017
Nume: Tigoianu Drăgan Eugenia
Nume autor:Agafia Drăgan
Domiciliu actual: Focşani, Vrancea
Născută în comuna Hodac, judeţul Mureş
Absolventă a Universităţii Bucureşti.
Debutează în timpul facultaţii la “Vatra” şi Gânduri studenţeşti, apoi până în 2013 publică doar articole de specialitate. Revine la poezie în 2013.

Activitatea literară 2014-2016
Publicaţii în revistele: Nomen Artis, Cronos peniţa de aur, Negru pe Alb, Dor de Dor, Confluente literare, Bogdania, sub egida Asociaţiei Cultural-Umanitare ”BOGDANIA ”, Oglinda Literară, ed. De Asociatia Culturala “Duiliu Zamfirescu” , eCreator , Amprentele sufletului, etc.

În antologii:
Cuvinte Sculptate, ed.Editgraf, Lumină din Lumina, ed. Armonii Culturale, Roşu Mocnit, ed.Rovimed, Priveşte Visând, Iubito, ed.Editgraph, Petale de Suflet, ed.Edigraph, Ieri ca prin Vis, ed, Editgraf, Obraji de Magnolie, ed.Editgraf, Antologia Antologiilor Natiunea, ed.Natiunea, Cu tine in gând ed. Editgraf, 10 ani plini de dor, ed. Pim, Lyrics et Prosa vol II si III ed. Natiunea, Pe aleea cuvintelor, ed. Ispirescu, Toamna asta Plouă cu Lacrimi, Iasi 2015, Carmen, ed.Anamarol, 2016,Alburii Sclipiri de Stele, ed.Napoca Nova etc.

Volume de autor:
Nevoia de Fericire, ed.Editgraf, 2014
Cu Toamna Căzută pe Gene, ed. Editgraf, 2015
Măriuca şi Prietenii ei, ed. Editgraf, 2015
Iluzia Regăsirii, ed. Armonii Culturale,2016
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-agafia-dr-gan

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Interviu cu Mihai Eminescu Publicat de Florin T. Roman în Aprilie 4, 2017 

Florin T. Roman: Ce mai faceţi, domnule Eminescu? MIHAI EMINESCU: Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult. (Revedere) Dar în restul anului? Problema morţii lumii o dezleg. (Cărţile) Ce e poezia în opinia Domniei voastre? Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea. (Epigonii) Mai scrieţi poezii? La ce?... Oare totul nu e nebunie? (Mortua est!) Sunteţi marele nostru poet naţional, se ştie. Dacă aţi continua să compuneţi versuri aţi putea dobândi o faimă universală, egală poate cu cea a lui Shakespeare sau Baudelaire... N-ar fi păcat să abandonaţi pana? De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (...) De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?/ Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (Scrisoarea II) În acest veac, al XXI-lea, trăiesc şi se manifestă câţiva intelectuali români „postmoderni”, progresişti, care susţin că sunteţi autohtonist, antisemit, chiar xenofob... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-cu-mihai-eminescu

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
Publicat de adrian grauenfels
în Aprilie 13, 2017 la 8:32am în APARIȚII EDITORIALE (Modifică)Trimitere mesaj Vizualizare Discuţii

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
José Corti, s-a născut în Franţa în anul 1895. De tânăr s-a simţit atras de mişcare lui André Breton şi în paralel cu activităţile suprarealiştilor la care participa, Corti fondează "Editura Suprarealistă" în care va publica pe Aragon, cât şi cărţile lui Breton (În legitimă Apărare), Rene Char, Paul Éluard (Relentir Travaux), René Crevel -1932 (Clavecinul lui Diderot), pe Benjamin Péret în 1936 şi pe Salvador Dali cu "Metamofoza lui Narcis" în 1937. Mai târziu fondează în anul 1938, "Casa Corti", care publică operele complete ale lui Lautréamont, cât şi alte scrieri suprarealiste care vor caracteriza pluralismul firmei: poezie, romantism, eseul literar, dar şi cărţi universitare sau clasici francezi. José a murit în 1984 la Paris după o viaţă frământată dar totodată pasionantă.
A publicat cărţile sale (romane poliţiste, jurnalism, etc) sub pseudonimele: Roch Santa-Maria sau Sidney O'Brien. Sub numele său adevărat publică:
Imitaţie fără sclavie (1981), Amintiri dezordonate (1983), Provizoriul definitiv (1992).continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/jos-corti-editor-i-librar-al-avangadelor

Declinul Elitelor Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 7, 2017

În limba latină termenul Electus caracterizează o persoană sau un grup care aduce comunităţii onoare şi valoare. Timp de secole grupele elitiste se evidenţiau prin preocupările şi acţiunile umanitare, ştiinţifice sau artistice care polarizau etosul social şi cultural al epocii lor. Elitele au fost active şi apreciate din antichitate şi până la recentul postmodernism care a catalizat dizolvarea barierelor culturale, trivializarea comunicaţiei în favoarea unui sat global lipsit de personalitate. Elitele de azi sunt paralizate de noua ordine axată pe mediocritate şi consum exagerat. Îmi amintesc filmele tinereţii mele în care protipendada oraşului ieşea la plimbare pe bulevardul central, trăsurile cu cai aşteptau clienţii sporadici iar vânzătorul de limonadă oferea în pahare de sticlă verzuie mirajul orientului oprit la poalele Balcanilor. Elita vorbea limbi străine, se intersa de ştiinţe, de filosofie, de expediţii, doamnele cântau la pian sau pictau în liniştea saloanelor. În ţara în care ne-am născut, România, frământata istorie a primelor două decenii de dictatură comunistă, a produs două dileme: una privitoare la represiunea sângeroasă declanşată de noul regim, iar celalaltă, la tenebroasele raporturi din culisele puterii noi instalate.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/declinul-elitelor

Caligrafii

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

În țara asta normalitatea este ceva extraordinar Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Martie 27, 2017 Am încercat să fiu cât de cât un observator „normal”. Deși asta este totuși destul de dificil în România. Aici există tabere peste tot. Și exclusivități! Dacă te pune „ăl cu coarne”, sau „cel sfânt” (depinde și aici din ce tabără ești), să te uiți în tabăra lui pește, o iei peste bot de la cei din tabăra pescarului. Dar nu pentru că te-ai uitat la vecini. Nuuuu... Ci pentru că ai îndrăznit să belești cumva ochii. Culmea eforturilor este atunci când crezi că poți face ceva să-i împaci. Mai întâi între ei. Dar e mai mult decât o misiune imposibilă. Nici să stai în afară nu e o soluție. Te vor bombarda cu toții. Aici nu există enclave! În România nu s-a inventat nici obiectivismul, dar nici locul de observație egal situat între taberele veșnic beligerante. Iar războiul?!... 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/in-tara-asta-normalitatea-este-ceva-extraordinar

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor