În perioada 10-11 martie 2017, a avut loc la Chur, în cantonul Graubunden, Elveția, evenimentul intitulat 4+1 Translatar Tradurre Ubersetzen Traduire. Manifestarea cu participare internațională a fost consacrată artei traducerii literare între cele patru limbi oficiale din Elveția (germana, franceza, italiana și romanșa), la care se adaugă o limbă străină invitată, programul din acest an fiind consacrat limbii române. Peste 20 de traducători, editori, autori din Elveția și din străinătate au prezentat lucrările lor publicului, în cadrul unor lecturi literare, seminarii, discuții și dezbateri. În programul cu participare românească, semnalăm: „Punte româno-romanșă“: discuție între Magdalena Popescu-Marin – Rut Plouda. Programul a urmărit prezentarea unei legături între limbile română și romanșă, realizată de scriitoarea engadină Rut Plouda și de traducătoarea ei în română, Magdalena Popescu-Marin. Nora Iuga a discutat cu Andrei Anastasescu și cu Radu Mihai Alexe despre problematica traducerilor din limba germană în limba română, moderatoare fiind scriitoarea elvețiană de origine română Dana Grigorcea. Pe 11 martie, a avut loc o discuție cu public între trei editoare din București, Geneva și Zürich: Denisa Comănescu (Editura Humanitas), Caroline Coutau (Editura Zoe) și Daniela Koch (Editura Rotpunkt/ Edition Blau). Tot pe 11 martie, s-a desfășurat o discuție cu public în prezența scriitorilor elvețieni de origine română Dana Grigorcea și Cătălin Dorian Florescu, alături de traducătoarea germană Angelika Overath, moderator fiind Jan Cornelius, scriitor german de origine română. A fost vernisată expoziția Erinnerungs­rahmen – Erzahlende Gegenstande (Cadrul memoriilor – Obiecte narative), pentru care aproximativ douăzeci de autori de origine română au conceput texte pe tema „Obiecte în exil“. Proiectul a fost realizat de Muzeul Național al Literaturii Române de la Iași, fiind coordonat de Cristina Hermeziu şi de Monica Salvan, cu participarea scriitorilor Dana Grigorcea și Cătălin Dorian Florescu. Pe 10 martie, a fost prezentat spectacolul Oameni obișnuiţi, de Gianina Cărbunariu. Evenimentul literar 4+1 Ubersetzen are drept scop promovarea importanței traducerilor literare în fața unui public larg, precum și a importanței traducerilor pentru alte culturi. Evenimentul are loc periodic în diferite regiuni ale Elveției și se adresează atît creatorilor de literatură, cît și unui public general (din comunicatul ICR Berlin).

Scriitoarea Nora Iuga ne-a trimis textul de mai jos, despre participarea sa la evenimentul din Elveția.

Scriu din tren. Scriu pe genunchi. Scriu cu răsuflarea tăiată. Ca un vechi reporter de la Agenția Tass sau Havas, presat de o maximă urgență. Nu s-a întîmplat nici o catastrofă. Hauptbahnhof Wien nu s-a mai aflat sub asediul teroriștilor și nici în gardul care împrejmuiește Ungaria n-au fost găsite nici o narghilea, nici o feregea și nici un colet suspect. În Elveția am ajuns joi, 9 martie a.c., „pe la ceasul cinci al serii“, dar nu – „moartea-n rană-și așezase ouăle la cinci spre seară“ –, îmi spune Garcia Lorca în gînd, ci văzduhul tot își deșerta udul peste trupul meu obosit și umilit după treizeci de ore de mers cu trenul – și acum aud glasul lui Mihai Șora: „singura călătorie adevărată e cu trenul“ – și unde mai pui că trupul ăsta nu mai avea nici un ban de taxi, fiindcă în gară, la București, cu siguranță nu un musulman îmi furase portmoneul cu 200 de euro.

Un colț de rai

Ajung la Romantik Hotel Stern. Titlul îmi sună suspect și încep să rîd. La mine, rîsul țîșnește spontan, nechemat de nimic. Rîd ca prostu’! Hotelul, mic. La recepție, o fată foarte tînără, frumușică, fără sare, fără piper, mă întreabă de nume, mă pune să semnez, îmi dă și-o cheie cu care poți sparge țeasta unui om dintr-o lovitură, cum spargi o nucă; n-ai decît să-i mănînci miezul. Trec pe un culoar prin dreptul unei încăperi deschise permanent, unde fete în port popular din Südtirol prepară micul dejun pentru a doua zi, vorbind un melanj lingvistic de italiană, franceză, germană și romanșă, din care oricum nu pricep nimic. Așadar, mă aflu la Chur, hai să-i spunem „Cuira“, că sună mai retro și pentru urechile noastre, evident, mai decent. Un orășel mic, nu departe de Bregenz și Bludenz, înconjurat de munți de peste 3.000 de m. – ŕ propos, giganții ăștia n-au chelii ca ai noștri – brazii stau toți în front. Oare de ce?

Chur e un colț de rai. E cel mai frumos loc văzut vreodată de mine pe acest pămînt. N-ai la el nimic de obiectat. Poate de-aceea nu mă contrariază, e un Eden continuu. Am ajuns aici chemată. Peste tot în lume am ajuns răspunzînd unei chemări. Nu accept condiția de „musafir nepoftit“. Îmi place, pur și simplu, să mă știu dorită. Nu e vorba despre a dori cu orice preț să mă aflu printre aleși, am, culmea, mai curînd impresia că e vorba de un handicap. Am văzut, cînd aveam cinci ani, o foarte mare cantitate de lume fără să mi-o fi dorit vreodată. Nu simt nevoia să mă opresc undeva, nu cunosc locuri pe care să vreau să mi le însușesc pînă să mă satur de ele. Îmi place să le văd apărînd și dispărînd într-o clipă de la fereastra unui vagon de tren, la fel cum se naște un poem. Așadar, am fost invitată, iată, după Innsbruck, de la întîlnirea dedicată Literaturii române anul trecut, din nou în Elveția, la un program cultural organizat de Fundația întru colaborare federală, cf. Stiftung für Eidgenössiche Zusammenarbeit, în asociere cu Pro Helvetia, Casa de traduceri literare Looren și Centrul de traduceri literare al Universității Lausanne. Un rol extrem de important revenindu-i ICR-ului, reprezentat ireproșabil de Claudiu Florian, director adjunct ICR-Berlin.

Căi de cunoaștere

Programul întregii manifestări culturale s-a axat pe găsirea unor mai bune căi de cunoaștere între literaturile țărilor noastre. Au fost prezenți reprezentanți ai editurilor Humanitas și Polirom, Denisa Comănescu și Lucian Dan Teodorovici, amîndoi scriitori de prim rang. Firește, de la această întîlnire nu puteau lipsi mult apreciații scriitori români de limbă germană stabiliți în Elveția. Cătălin Dorian Florescu și Dana Grigorcea, cunoscută publicului românesc prin romanul Sentimentul primar al nevinovăției, apărut anul acesta la Editura Humanitas, în traducerea Norei Iuga și a lui Radu Mihai Alexe. Firește că traducătorii români din literatura de limbă germană nu puteau lipsi din cadrul acestui proiect, în care ei sînt principalii actori. Îi voi numi, deci, aici, pe Jan Cornelius, Andrei Anastasescu și subsemnata, care au schimbat idei și experiențe, la o masă rotundă, moderate de Dana Grigorcea, care ne-a molipsit pe toți cu naturalețea ei. Pour la bonne bouche, ni s-a servit ca desert și un spectacol de teatru, Oameni obișnuiți de Gianina Cărbunariu, interpretat de actori ai Teatrului de Stat din Sibiu. La sfîrșit, aplauzele publicului, care au durat un sfert de oră, m-au făcut să-mi imaginez că am asistat la un spectacol cu Lacul lebedelor, prezentat de balerini de la Balșoi, dar, din păcate, piesa la care am asistat semăna mult prea bine cu buletinele de știri de pe posturile de televiziune românești. Arta s‑o fi aflat în culise.

Din sfert în sfert de oră, bate clopotul în Turnul Bisericii Sankt Martin. Cerul, intens albastru. Soarele pune la loc pistruii pe obra­zul unei cvasinonagenare. Iar mă simt fetiță. Urc ulițele pietruite care șerpuiesc spre ascunsele poteci montane, o iau la dreapta. Pe o casă de culoarea oului de rață scrie „1540“, pe alta, de culoarea lămîiei, cu dese­ne spiralate în jurul ușilor și ferestrelor, „1481“… curți pline de flori. Platanii contorsionați, deformați aproape obscen, au scoar­ța caldă cînd îți lipești obrazul de ei. Îl pun pe uriașul nostru Radu Alexe să încerce și el. Mă ascultă. Simte ca mine. Rămîn o vreme nedezlipită de această senzație perversă. Simt că reintră sîngele tînăr în vene. Mă uit la Dana Grigorcea, cu părul ei negru, sălbatic, rîzînd, într-un grup de admiratori, și mă văd studentă, plimbîndu-mi iubirile prin Cotroceniul de altădată.

„Unde ești, copilărie, cu pădurea ta, cu tot?“

Luni, 13 martie. Sînt iar în tren, de data asta spre București. Schimb la Sargans și la Westbahnhof Wien. Nu-mi pot lua ochii de la munții gigantici care înconjoară tot spațiul pe care-l traversăm, plantat cu căsuțe, ici și colo, cochete, toate alcătuind o minusculă comunitate de oameni care scot numai zahăr pe gură. Mie nu-mi place zahărul, dar o dată pe an, parcă îți vine să crezi în îngeri. Mă întreb cum de și-a cumpărat Nietzsche o casă în Sils-Maria. Și Cioran cum de și-a petrecut atîtea veri acolo fără să i se aplece de-atîta frumos. După o noapte în care ușa de la cușeta mea s-a lovit întruna de canat fiind defectă, bătîndu-mi în cap Oda destinului, m-am trezit pe o ceață densă la Deva. Pămînt arid, nuiele uscate, gropi peste tot, movile de nisip, de pietriș, pietre sparte, rădăcini groase de copaci smulse din temelii, căsuțe de paiantă, spoite strident, mînjite cu negru de fum. Bare de metal aruncate peste tot. Deasupra lor, atîrnînd ca un steag zdrențe de toate culorile, sticle de plastic, ligheane turtite, pe după care se fugăresc cîini și pisici negre. Rufe băgate-n boală, atîrnate pe frînghii în fața caselor. Pungi de hîrtie rostogolite de vînt. Case mari, unele cu balcoane, fără ferestre, fără uși, fără oameni. Călătoresc printr-un loc vast, unde copacii desfrunziți formează de capul lor liziere pline de grație… „Unde ești, copilărie, cu pădurea ta, cu tot?“ În halta Aurel Vlaicu, dintr-un fost pod de piatră, printre cărămizi sparte și moloz, se mai vede doar un picior, pe care scrie „Honot et Patria“. Și la cîțiva kilometri de-acolo, o fostă comună. Pe singurul perete rămas dintr-o gară pitică, doar o inscripție: „Blandiana“. Trei muncitori în salopete oranj, cu lopeți în mînă, sapă o groapă între două bălți noroioase. O țară în care tot ce începe rămîne neterminat sau se surpă înainte de a începe. Voi nu vedeți asta. Voi călătoriți cu avionul.

 

P.S.: Acest text a fost scris în tren, între Deva și Sibiu, cu caietul pe genunchi, cu ochii pe fereastră (13 martie 2017, între 7.00 și 10.00).

http://www.observatorcultural.ro/articol/honor-et-patria/

Vizualizări: 18

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Promovez cu plăcere, mulțumiri, Veronica!

Multumesc, Gela!

Recomandat în rubrica VALORI ROMÂNEȘTI ÎN LUME, 26 Martie 2017
Mulțumim, doamnă Veronica Pavel Lerner!

Calde aprecieri si mulţumiri! Promovez din toată inima!

Multumesc, Ileana si Anca! Nora Iuga e o mare scriitoare si a fost tradusa si aici, in Canada!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar-Agafia Drăgan
Publicat de Agafia Dragan
în Martie 28, 2017
Nume: Tigoianu Drăgan Eugenia
Nume autor:Agafia Drăgan
Domiciliu actual: Focşani, Vrancea
Născută în comuna Hodac, judeţul Mureş
Absolventă a Universităţii Bucureşti.
Debutează în timpul facultaţii la “Vatra” şi Gânduri studenţeşti, apoi până în 2013 publică doar articole de specialitate. Revine la poezie în 2013.

Activitatea literară 2014-2016
Publicaţii în revistele: Nomen Artis, Cronos peniţa de aur, Negru pe Alb, Dor de Dor, Confluente literare, Bogdania, sub egida Asociaţiei Cultural-Umanitare ”BOGDANIA ”, Oglinda Literară, ed. De Asociatia Culturala “Duiliu Zamfirescu” , eCreator , Amprentele sufletului, etc.

În antologii:
Cuvinte Sculptate, ed.Editgraf, Lumină din Lumina, ed. Armonii Culturale, Roşu Mocnit, ed.Rovimed, Priveşte Visând, Iubito, ed.Editgraph, Petale de Suflet, ed.Edigraph, Ieri ca prin Vis, ed, Editgraf, Obraji de Magnolie, ed.Editgraf, Antologia Antologiilor Natiunea, ed.Natiunea, Cu tine in gând ed. Editgraf, 10 ani plini de dor, ed. Pim, Lyrics et Prosa vol II si III ed. Natiunea, Pe aleea cuvintelor, ed. Ispirescu, Toamna asta Plouă cu Lacrimi, Iasi 2015, Carmen, ed.Anamarol, 2016,Alburii Sclipiri de Stele, ed.Napoca Nova etc.

Volume de autor:
Nevoia de Fericire, ed.Editgraf, 2014
Cu Toamna Căzută pe Gene, ed. Editgraf, 2015
Măriuca şi Prietenii ei, ed. Editgraf, 2015
Iluzia Regăsirii, ed. Armonii Culturale,2016
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-agafia-dr-gan

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Interviu cu Mihai Eminescu Publicat de Florin T. Roman în Aprilie 4, 2017 

Florin T. Roman: Ce mai faceţi, domnule Eminescu? MIHAI EMINESCU: Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult. (Revedere) Dar în restul anului? Problema morţii lumii o dezleg. (Cărţile) Ce e poezia în opinia Domniei voastre? Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea. (Epigonii) Mai scrieţi poezii? La ce?... Oare totul nu e nebunie? (Mortua est!) Sunteţi marele nostru poet naţional, se ştie. Dacă aţi continua să compuneţi versuri aţi putea dobândi o faimă universală, egală poate cu cea a lui Shakespeare sau Baudelaire... N-ar fi păcat să abandonaţi pana? De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (...) De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?/ Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (Scrisoarea II) În acest veac, al XXI-lea, trăiesc şi se manifestă câţiva intelectuali români „postmoderni”, progresişti, care susţin că sunteţi autohtonist, antisemit, chiar xenofob... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-cu-mihai-eminescu

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
Publicat de adrian grauenfels
în Aprilie 13, 2017 la 8:32am în APARIȚII EDITORIALE (Modifică)Trimitere mesaj Vizualizare Discuţii

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
José Corti, s-a născut în Franţa în anul 1895. De tânăr s-a simţit atras de mişcare lui André Breton şi în paralel cu activităţile suprarealiştilor la care participa, Corti fondează "Editura Suprarealistă" în care va publica pe Aragon, cât şi cărţile lui Breton (În legitimă Apărare), Rene Char, Paul Éluard (Relentir Travaux), René Crevel -1932 (Clavecinul lui Diderot), pe Benjamin Péret în 1936 şi pe Salvador Dali cu "Metamofoza lui Narcis" în 1937. Mai târziu fondează în anul 1938, "Casa Corti", care publică operele complete ale lui Lautréamont, cât şi alte scrieri suprarealiste care vor caracteriza pluralismul firmei: poezie, romantism, eseul literar, dar şi cărţi universitare sau clasici francezi. José a murit în 1984 la Paris după o viaţă frământată dar totodată pasionantă.
A publicat cărţile sale (romane poliţiste, jurnalism, etc) sub pseudonimele: Roch Santa-Maria sau Sidney O'Brien. Sub numele său adevărat publică:
Imitaţie fără sclavie (1981), Amintiri dezordonate (1983), Provizoriul definitiv (1992).continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/jos-corti-editor-i-librar-al-avangadelor

Declinul Elitelor Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 7, 2017

În limba latină termenul Electus caracterizează o persoană sau un grup care aduce comunităţii onoare şi valoare. Timp de secole grupele elitiste se evidenţiau prin preocupările şi acţiunile umanitare, ştiinţifice sau artistice care polarizau etosul social şi cultural al epocii lor. Elitele au fost active şi apreciate din antichitate şi până la recentul postmodernism care a catalizat dizolvarea barierelor culturale, trivializarea comunicaţiei în favoarea unui sat global lipsit de personalitate. Elitele de azi sunt paralizate de noua ordine axată pe mediocritate şi consum exagerat. Îmi amintesc filmele tinereţii mele în care protipendada oraşului ieşea la plimbare pe bulevardul central, trăsurile cu cai aşteptau clienţii sporadici iar vânzătorul de limonadă oferea în pahare de sticlă verzuie mirajul orientului oprit la poalele Balcanilor. Elita vorbea limbi străine, se intersa de ştiinţe, de filosofie, de expediţii, doamnele cântau la pian sau pictau în liniştea saloanelor. În ţara în care ne-am născut, România, frământata istorie a primelor două decenii de dictatură comunistă, a produs două dileme: una privitoare la represiunea sângeroasă declanşată de noul regim, iar celalaltă, la tenebroasele raporturi din culisele puterii noi instalate.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/declinul-elitelor

Caligrafii

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

În țara asta normalitatea este ceva extraordinar Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Martie 27, 2017 Am încercat să fiu cât de cât un observator „normal”. Deși asta este totuși destul de dificil în România. Aici există tabere peste tot. Și exclusivități! Dacă te pune „ăl cu coarne”, sau „cel sfânt” (depinde și aici din ce tabără ești), să te uiți în tabăra lui pește, o iei peste bot de la cei din tabăra pescarului. Dar nu pentru că te-ai uitat la vecini. Nuuuu... Ci pentru că ai îndrăznit să belești cumva ochii. Culmea eforturilor este atunci când crezi că poți face ceva să-i împaci. Mai întâi între ei. Dar e mai mult decât o misiune imposibilă. Nici să stai în afară nu e o soluție. Te vor bombarda cu toții. Aici nu există enclave! În România nu s-a inventat nici obiectivismul, dar nici locul de observație egal situat între taberele veșnic beligerante. Iar războiul?!... 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/in-tara-asta-normalitatea-este-ceva-extraordinar

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor