„Marea criză a omenirii este că nu mai știm să iubim“ Interviu cu Radu MIHĂILEANU de Silvia Dumitrache

Povestea iubirii/The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, a avut premiera oficială în România, în cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, în prezența regizorului și a actorului principal, renumitul Derek Jacobi. Radu Mihăileanu, regizor stabilit în Franța în anii ’80, a cunoscut un succes internațional impresionant cu filmele sale: Trenul vieţii/Train de vie (1998), Premiul FIPRESCI la Veneţia şi Premiul publicului la Sun­dance, Trăieşte!/ Va, vis et deviens! (2005), Premiul publicului secţiunii Panorama la Berlin, Pre­miul César pentru scenariu original, iar Concertul (2009) a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, recompensat cu César pentru sunet şi coloană sonoră şi cîștigător a patru trofee Gopo. Povestea iubirii (coproducție Franța-Canada-Belgia-România,coproducător român fiind Libra Film) este o ecranizare a cărții omonime scrise de Nicole Krauss și urmărește povestea de dragoste dintre doi tineri evrei din Polonia nazistă, Léo și Alma. Léo scrie cartea Povestea iubirii ca pe o lungă declarație de dragoste pentru iubita lui, iar cartea va ajunge să traverseze epoci și spații diferite, conectîndu-i pe oameni.

Am stat de vorbă cu Radu Mihăileanu despre decizia lui de a ecraniza cartea lui Nicole Krauss, despre mesajul profund umanist pe care îl transmite în această epocă în care pericolul extremismelor nu a dispărut, despre problemele cele mai dureroase ale societății de azi și de ce avem nevoie, mai mult decît oricînd, să credem în forța iubirii.

Ați ales, pentru noul dvs. film, un subiect cu o încărcătură puternic optimistă, cu un mesaj umanist, de redescoperire a frumuseții și bunătății din om, indiferent de context. De ce v-ați oprit la Istoria iubirii de Nicole Krauss? Credeți în continuare în puterea iubirii?

Da, dovada e că am făcut filmul. Cartea mi-a oferit-o cineva în 2006, cînd a fost lansată, în Franța, știind că îmi plăcea acest tip de subiect. Bineînțeles că m-au înnebunit subiectele, personajele, stilul narativ al cărții, lipsit de o linie cronologică, dar la acea vreme nu m-am gîndit o secundă să fac un film, din multe cauze, una fiind că acțiunea se petrece în multe locuri, mi se părea prea scump pentru a-l produce, mai ales în Statele Unite. Apoi, era complexitatea narativă, atît de specific literară, nu aveam încredere să o pot eu transforma într-o gramatică cinematografică. Coincidența face ca, în 2013, doi producători francezi, care cumpăraseră drepturile cărții și care erau și ei înnebuniți după ea, au aflat că o citisem și că îmi plăcea la nebunie și au spus că singurul care poate să vorbească bine și despre o poveste evreiască în timpul războiului, și la New York, și în engleză, și cu actori venind de peste tot sînt eu. Au venit să mă vadă și le-am spus: „O clipă, o clipă, cartea e foarte complicată“. Am recitit-o și m-a izbit din nou forța poveștii. Bineînțeles, problemele tot acolo erau, dar am găsit niște soluții și le-am spus că trebuie să facem neapărat filmul dintr-un alt punct de vedere, care nu mă izbise cu șapte ani înainte, anume contextul mondial: crize, cinism, violență, șomaj, acum avem și Trump, și Brexit, Putin, Erdogan, și povestea asta mi se părea căzută din cer spunînd: „uite, e o poveste care ne dă un pic de speranță“, care ne spune că nu sîntem doar răi, disperați, poate că mai avem niște calități. Marea criză a omenirii este că nu mai știm să iubim. Deși vrem, nu mai știm, ne e frică, sîntem ca în niște închisori, în spatele unui ecran, nu mai avem curajul să ne uităm ochi în ochi și să spunem „te iubesc“. Așadar, în ciuda acestui romantism excesiv al cărții, propunerea de a o ecraniza mi s-a părut oportună în zilele de azi.

Ați strîns o distribuție de excepție, în rolul principal fiind Derek Jacobi. Cum a fost colaborarea cu el?

A fost extraordinară. Am ajuns la el printr‑o coincidență tragică, actorul pe care îl alesesem inițial era foarte bolnav, a descoperit că are cancer, și a trebuit să găsim foarte repede alt actor la același nivel, și am avut norocul să îl întîlnesc pe Derek, care e poate cel mai mare actor de teatru din lume, un om cu un spirit, o inimă extraordinare, e o plăcere să vorbești cu el despre orice, despre artă, Shakespeare, pictură, cinema, muzică. E un om foarte normal, modest, a venit la TIFF, i-a plăcut tot, a devenit un bun prieten. A fost foarte ușor de lucrat cu el, pentru că se lăsa dus, are o suplețe, ca orice mare actor de teatru, poate să facă în același timp Chaplin, burlesc, și în secunda următoare poate să facă Lawrence Olivier, un joc foarte concentrat, numai din privire, fără nici un gest, fără să-și miște nici un mușchi al feței și cu aceeași intensitate, pentru că înăuntru trăiește la fel. Din prima s-a stabilit o relație de mare încredere.

Care este firul roșu care leagă personajele din Polonia anilor ’30 cu cele din Brooklynul din prezent?

Singurul fir este dat de carte (cartea numită Istoria iubirii, pe care personajul o scrie ca pe o lungă declarație de dragoste) – deci de cultură și de forța cuvîntului – și de iubire, acest virus formidabil. Cartea călătorește în epoci și pe continente diferite, pleacă din Europa, trece prin America de Sud, pentru a ajunge în America de Nord, și îi contaminează, în drumul ei, pe toți, inclusiv pe adolescenții din Brooklyn, care nu au nimic de-a face cu personajele de la început, cele dintr-un sătuc din Polonia, în timpul războiului. E un mesaj foarte puternic, legat de funcția culturii, cultura care transmite nu numai cunoaștere, dar și dragoste, un îndemn de a fi mai buni și mai puternici, o legătură între generații. Prin dragoste, generațiile se încheagă între ele.

V-a inspirat în vreun fel situația din ultimii ani din Europa, fenomenul migrației etc., în realizarea filmului și alegerea temei?

Nu m-a inspirat, dar am făcut acest film pentru a răspunde, într-un fel „scrîntit“, la tot ceea ce se întîmplă, printre altele migrația, una dintre multiplele crize pe care le trăim. Sînt două crize care sînt excesive și care ne aduc aminte într-un fel de anii ’30. Pe de o parte, o ruptură enormă între cei săraci și cei bogați – n-am avut niciodată pe planeta asta atît de multe bogății și societăți cu cifre de afaceri incomensurabile, ceea ce ne aduce într-un fel aminte de Revoluția Rusă, cînd, la fel, era un dezechilibru prea mare între cei foarte bogați și cei foarte săraci; astăzi planeta e bogată, chiar dacă ecologic sînt foarte multe probleme – dar există două societăți, Apple și Google, care sînt echivalate în bursă între 350 și 550 de miliarde de dolari, ceva ce nu s-a întîmplat niciodată în istoria umanității, dar rata șomajului  în lumea întreagă este enormă. Este scandalos. Și pe de altă parte, problema migrației, în care tot o problemă ce ține de lipsa de dragoste – cum pot oamenii aceia care au 550 de miliarde să nu se uite jos la cei care mor de foame? Ca în anii ’30, migranții sînt considerați mase amenințătoare, este incredibilă această lipsă de generozitate, nu mai știm să iubim, am devenit roboți, ne uităm la ei, la știri, și ne temem că vin peste noi. Mă întreb cum am ajuns să fim atît de scrîntiți la inimă ca să nu ne mai dăm seama că oamenii ăștia trăiesc o tragedie. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, prin anii ’39, pînă în ’41, au emigrat mulți nemți democrați care s-au refugiat în Franța, unii mari artiști, și le spun mereu francezilor azi, „cu luciditatea istorică pe care o aveți, ați spune că nu trebuia să îi salvați pe acei nemți?“. „Ba da, trebuia să îi salvăm.“ „Da, dar știți că printre ei erau și niște spioni naziști.“ „Trebuiau salvați oricum.“ Și azi trebuie să fie la fel. Nu mă interesează dacă 0,00001 la sută dintre ei sînt teroriști, trebuie salvați ceilalți.

Credeți că, exact ca în anii ’30, ’40, situația de acum poate degenera într-o dictatură?

Da, poate degenera grav, prin multe mecanisme, prin lipsa de cultură, de dragoste, de asta a și ieșit Trump, de asta a și apărut Brexit, ce se întîmplă în Austria, Ungaria, Polonia… vedem că naționalismul, xenofobia, rasismul revin. Noi, democrații, trebuie să ne luptăm să analizăm cauzele și să aducem o remediere pentru ca fascismul și prostia să nu revină la putere.

Ați emigrat în urmă cu aproximativ 30 de ani. Care au fost cele mai mari șanse și provocări în evoluția carierei dvs.?

Am avut multe șanse, în România eram un mic actor la Teatrul Evreiesc și aveam trupa mea de teatru, deci am avut șansa să învăț niște lucruri aici, apoi în Franța am avut acces la o școală foarte mare de cinema și să lucrez ca asistent cu cineaști importanți, Marco Fereri, Nicole Garcia, am căpătat tot mai multă încredere în mine. La început, ca orice începător, voiam să fac film, mă străduiam să obțin bani, apoi a apărut problema esențială, anume dialogul meu cu fiecare film, dialogul unui artist cu opera lui. E o luptă care nu se va termina niciodată, dar care este foarte interesantă, analiza a ceea ce ai făcut bine și ce nu, dacă ai avut succes sau nu, toate acestea trebuie la un moment dat integrate, dar nu trebuie ținut cont foarte mult. De defecte da,  să înțelegi ce trebuie să schimbi, dar nici nu trebuie să te iei după ce ți-a ieșit, pentru că fiecare exercițiu nou îți pune în față alți parametri pe care nu i-ai întîlnit niciodată.

Cît de mult a contat elementul biografic în realizarea filmelor dvs.?

Îmi dau seama că, inconștient, mult, dar asta se întîmplă cu orice artist, chiar cînd vrea să reziste, inconștient pune lucruri biografice, chiar dacă ne place să ne ascundem în spatele altor povești. Cînd spun povestea unui evreu etiopian, în aparență nu sînt eu deloc, dar cîteva elemente există inconștient, nu sînt ca un chef, nu am ingrediente, ca să le dozez cum vreau, dar tot presar elemente: el s-a separat de mama lui, eu, de părinții mei, s-a dus într-o altă țară unde la început era privit puțin bizar, toate acestea le-am trăit și eu, nu am ales să le povestesc, m-au ales ele pe mine, au intrat pe geam cînd credeam că băgam totul pe ușă.

Obișnuim să vorbim destul de des de­spre dihotomia noi – ceilalți. V-ați simțit vreodată în postura „Celuilalt“?

Tot timpul. De la începutul emigrării, mi‑am dat seama că eram mereu cu un picior înăuntru, cu unul în afară. Chiar și cînd am devenit „francez“, nu eram considerat chiar francez. Am avut un șoc cînd am revenit în România, mi-am dat seama că nu voi mai fi nici român sută la sută, pentru că nu trăiesc realitatea românească de zi cu zi. Este tristețea de a nu fi nicăieri sută la sută acasă, dar i-am dat o turnură pozitivă, cinematografic vorbind, le-am zis celorlalți că am și gros-planul, și planul larg în același timp. Sînt și înăuntru și privesc de aproape și, în același timp, știu că mă consideră departe, așa că sînt și departe.

http://www.observatorcultural.ro/articol/marea-criza-omenirii-este-...

Vizualizări: 46

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Expun! Mulțumiri, doamnă Veronica Pavel Lerner!

Multumesc,Ileana! Sper ca lumea sa citeasca interviul, e foarte frumos...

Publicat în VALORI ROMÂNEȘTI ÎN LUME, 27 Iunie 2017

Partajez tuturor membrilor.

Da! Câte adevăruri! Un text care ar trebui să ne pună pe gânduri...Mulțumim, Veronica, pentru postare!

Foarte interesant, mulțumiri si felicitări calde!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Salutare, Caragiale!

Publicat de ileana popescu bâldea în Noiembrie 20, 2017 Astăzi te-am văzut prin Piață. pe prima pagină a câtorva editoriale. în gura câtorva opozanți. pe ochiul șmecher al unor cățărători. chiar și într-o mașină care mergea paralel cu mine(făcând semne obscene și invitându-ne în gura mare să batem vântul în rafale pe toate străzile), la televizor, pe internet, pe masă și într-o sticlă, la brațul celor care solidarizează cu esteticul sau discută despre gânduri, prin cuvintele unor analiști, zâmbetul parfumat al dictatorilor de toate etapele și apartenențele, chiar și în jocul stupid al unor copii care alergau pe alei și-și ziceau că sunt într-un război portocaliu cu dungi verzi(ce-o fi însemnând asta, în mentalul lor?)

continuare.http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/salutare-caragiale

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor