„Marea criză a omenirii este că nu mai știm să iubim“ Interviu cu Radu MIHĂILEANU de Silvia Dumitrache

Povestea iubirii/The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, a avut premiera oficială în România, în cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, în prezența regizorului și a actorului principal, renumitul Derek Jacobi. Radu Mihăileanu, regizor stabilit în Franța în anii ’80, a cunoscut un succes internațional impresionant cu filmele sale: Trenul vieţii/Train de vie (1998), Premiul FIPRESCI la Veneţia şi Premiul publicului la Sun­dance, Trăieşte!/ Va, vis et deviens! (2005), Premiul publicului secţiunii Panorama la Berlin, Pre­miul César pentru scenariu original, iar Concertul (2009) a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, recompensat cu César pentru sunet şi coloană sonoră şi cîștigător a patru trofee Gopo. Povestea iubirii (coproducție Franța-Canada-Belgia-România,coproducător român fiind Libra Film) este o ecranizare a cărții omonime scrise de Nicole Krauss și urmărește povestea de dragoste dintre doi tineri evrei din Polonia nazistă, Léo și Alma. Léo scrie cartea Povestea iubirii ca pe o lungă declarație de dragoste pentru iubita lui, iar cartea va ajunge să traverseze epoci și spații diferite, conectîndu-i pe oameni.

Am stat de vorbă cu Radu Mihăileanu despre decizia lui de a ecraniza cartea lui Nicole Krauss, despre mesajul profund umanist pe care îl transmite în această epocă în care pericolul extremismelor nu a dispărut, despre problemele cele mai dureroase ale societății de azi și de ce avem nevoie, mai mult decît oricînd, să credem în forța iubirii.

Ați ales, pentru noul dvs. film, un subiect cu o încărcătură puternic optimistă, cu un mesaj umanist, de redescoperire a frumuseții și bunătății din om, indiferent de context. De ce v-ați oprit la Istoria iubirii de Nicole Krauss? Credeți în continuare în puterea iubirii?

Da, dovada e că am făcut filmul. Cartea mi-a oferit-o cineva în 2006, cînd a fost lansată, în Franța, știind că îmi plăcea acest tip de subiect. Bineînțeles că m-au înnebunit subiectele, personajele, stilul narativ al cărții, lipsit de o linie cronologică, dar la acea vreme nu m-am gîndit o secundă să fac un film, din multe cauze, una fiind că acțiunea se petrece în multe locuri, mi se părea prea scump pentru a-l produce, mai ales în Statele Unite. Apoi, era complexitatea narativă, atît de specific literară, nu aveam încredere să o pot eu transforma într-o gramatică cinematografică. Coincidența face ca, în 2013, doi producători francezi, care cumpăraseră drepturile cărții și care erau și ei înnebuniți după ea, au aflat că o citisem și că îmi plăcea la nebunie și au spus că singurul care poate să vorbească bine și despre o poveste evreiască în timpul războiului, și la New York, și în engleză, și cu actori venind de peste tot sînt eu. Au venit să mă vadă și le-am spus: „O clipă, o clipă, cartea e foarte complicată“. Am recitit-o și m-a izbit din nou forța poveștii. Bineînțeles, problemele tot acolo erau, dar am găsit niște soluții și le-am spus că trebuie să facem neapărat filmul dintr-un alt punct de vedere, care nu mă izbise cu șapte ani înainte, anume contextul mondial: crize, cinism, violență, șomaj, acum avem și Trump, și Brexit, Putin, Erdogan, și povestea asta mi se părea căzută din cer spunînd: „uite, e o poveste care ne dă un pic de speranță“, care ne spune că nu sîntem doar răi, disperați, poate că mai avem niște calități. Marea criză a omenirii este că nu mai știm să iubim. Deși vrem, nu mai știm, ne e frică, sîntem ca în niște închisori, în spatele unui ecran, nu mai avem curajul să ne uităm ochi în ochi și să spunem „te iubesc“. Așadar, în ciuda acestui romantism excesiv al cărții, propunerea de a o ecraniza mi s-a părut oportună în zilele de azi.

Ați strîns o distribuție de excepție, în rolul principal fiind Derek Jacobi. Cum a fost colaborarea cu el?

A fost extraordinară. Am ajuns la el printr‑o coincidență tragică, actorul pe care îl alesesem inițial era foarte bolnav, a descoperit că are cancer, și a trebuit să găsim foarte repede alt actor la același nivel, și am avut norocul să îl întîlnesc pe Derek, care e poate cel mai mare actor de teatru din lume, un om cu un spirit, o inimă extraordinare, e o plăcere să vorbești cu el despre orice, despre artă, Shakespeare, pictură, cinema, muzică. E un om foarte normal, modest, a venit la TIFF, i-a plăcut tot, a devenit un bun prieten. A fost foarte ușor de lucrat cu el, pentru că se lăsa dus, are o suplețe, ca orice mare actor de teatru, poate să facă în același timp Chaplin, burlesc, și în secunda următoare poate să facă Lawrence Olivier, un joc foarte concentrat, numai din privire, fără nici un gest, fără să-și miște nici un mușchi al feței și cu aceeași intensitate, pentru că înăuntru trăiește la fel. Din prima s-a stabilit o relație de mare încredere.

Care este firul roșu care leagă personajele din Polonia anilor ’30 cu cele din Brooklynul din prezent?

Singurul fir este dat de carte (cartea numită Istoria iubirii, pe care personajul o scrie ca pe o lungă declarație de dragoste) – deci de cultură și de forța cuvîntului – și de iubire, acest virus formidabil. Cartea călătorește în epoci și pe continente diferite, pleacă din Europa, trece prin America de Sud, pentru a ajunge în America de Nord, și îi contaminează, în drumul ei, pe toți, inclusiv pe adolescenții din Brooklyn, care nu au nimic de-a face cu personajele de la început, cele dintr-un sătuc din Polonia, în timpul războiului. E un mesaj foarte puternic, legat de funcția culturii, cultura care transmite nu numai cunoaștere, dar și dragoste, un îndemn de a fi mai buni și mai puternici, o legătură între generații. Prin dragoste, generațiile se încheagă între ele.

V-a inspirat în vreun fel situația din ultimii ani din Europa, fenomenul migrației etc., în realizarea filmului și alegerea temei?

Nu m-a inspirat, dar am făcut acest film pentru a răspunde, într-un fel „scrîntit“, la tot ceea ce se întîmplă, printre altele migrația, una dintre multiplele crize pe care le trăim. Sînt două crize care sînt excesive și care ne aduc aminte într-un fel de anii ’30. Pe de o parte, o ruptură enormă între cei săraci și cei bogați – n-am avut niciodată pe planeta asta atît de multe bogății și societăți cu cifre de afaceri incomensurabile, ceea ce ne aduce într-un fel aminte de Revoluția Rusă, cînd, la fel, era un dezechilibru prea mare între cei foarte bogați și cei foarte săraci; astăzi planeta e bogată, chiar dacă ecologic sînt foarte multe probleme – dar există două societăți, Apple și Google, care sînt echivalate în bursă între 350 și 550 de miliarde de dolari, ceva ce nu s-a întîmplat niciodată în istoria umanității, dar rata șomajului  în lumea întreagă este enormă. Este scandalos. Și pe de altă parte, problema migrației, în care tot o problemă ce ține de lipsa de dragoste – cum pot oamenii aceia care au 550 de miliarde să nu se uite jos la cei care mor de foame? Ca în anii ’30, migranții sînt considerați mase amenințătoare, este incredibilă această lipsă de generozitate, nu mai știm să iubim, am devenit roboți, ne uităm la ei, la știri, și ne temem că vin peste noi. Mă întreb cum am ajuns să fim atît de scrîntiți la inimă ca să nu ne mai dăm seama că oamenii ăștia trăiesc o tragedie. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, prin anii ’39, pînă în ’41, au emigrat mulți nemți democrați care s-au refugiat în Franța, unii mari artiști, și le spun mereu francezilor azi, „cu luciditatea istorică pe care o aveți, ați spune că nu trebuia să îi salvați pe acei nemți?“. „Ba da, trebuia să îi salvăm.“ „Da, dar știți că printre ei erau și niște spioni naziști.“ „Trebuiau salvați oricum.“ Și azi trebuie să fie la fel. Nu mă interesează dacă 0,00001 la sută dintre ei sînt teroriști, trebuie salvați ceilalți.

Credeți că, exact ca în anii ’30, ’40, situația de acum poate degenera într-o dictatură?

Da, poate degenera grav, prin multe mecanisme, prin lipsa de cultură, de dragoste, de asta a și ieșit Trump, de asta a și apărut Brexit, ce se întîmplă în Austria, Ungaria, Polonia… vedem că naționalismul, xenofobia, rasismul revin. Noi, democrații, trebuie să ne luptăm să analizăm cauzele și să aducem o remediere pentru ca fascismul și prostia să nu revină la putere.

Ați emigrat în urmă cu aproximativ 30 de ani. Care au fost cele mai mari șanse și provocări în evoluția carierei dvs.?

Am avut multe șanse, în România eram un mic actor la Teatrul Evreiesc și aveam trupa mea de teatru, deci am avut șansa să învăț niște lucruri aici, apoi în Franța am avut acces la o școală foarte mare de cinema și să lucrez ca asistent cu cineaști importanți, Marco Fereri, Nicole Garcia, am căpătat tot mai multă încredere în mine. La început, ca orice începător, voiam să fac film, mă străduiam să obțin bani, apoi a apărut problema esențială, anume dialogul meu cu fiecare film, dialogul unui artist cu opera lui. E o luptă care nu se va termina niciodată, dar care este foarte interesantă, analiza a ceea ce ai făcut bine și ce nu, dacă ai avut succes sau nu, toate acestea trebuie la un moment dat integrate, dar nu trebuie ținut cont foarte mult. De defecte da,  să înțelegi ce trebuie să schimbi, dar nici nu trebuie să te iei după ce ți-a ieșit, pentru că fiecare exercițiu nou îți pune în față alți parametri pe care nu i-ai întîlnit niciodată.

Cît de mult a contat elementul biografic în realizarea filmelor dvs.?

Îmi dau seama că, inconștient, mult, dar asta se întîmplă cu orice artist, chiar cînd vrea să reziste, inconștient pune lucruri biografice, chiar dacă ne place să ne ascundem în spatele altor povești. Cînd spun povestea unui evreu etiopian, în aparență nu sînt eu deloc, dar cîteva elemente există inconștient, nu sînt ca un chef, nu am ingrediente, ca să le dozez cum vreau, dar tot presar elemente: el s-a separat de mama lui, eu, de părinții mei, s-a dus într-o altă țară unde la început era privit puțin bizar, toate acestea le-am trăit și eu, nu am ales să le povestesc, m-au ales ele pe mine, au intrat pe geam cînd credeam că băgam totul pe ușă.

Obișnuim să vorbim destul de des de­spre dihotomia noi – ceilalți. V-ați simțit vreodată în postura „Celuilalt“?

Tot timpul. De la începutul emigrării, mi‑am dat seama că eram mereu cu un picior înăuntru, cu unul în afară. Chiar și cînd am devenit „francez“, nu eram considerat chiar francez. Am avut un șoc cînd am revenit în România, mi-am dat seama că nu voi mai fi nici român sută la sută, pentru că nu trăiesc realitatea românească de zi cu zi. Este tristețea de a nu fi nicăieri sută la sută acasă, dar i-am dat o turnură pozitivă, cinematografic vorbind, le-am zis celorlalți că am și gros-planul, și planul larg în același timp. Sînt și înăuntru și privesc de aproape și, în același timp, știu că mă consideră departe, așa că sînt și departe.

http://www.observatorcultural.ro/articol/marea-criza-omenirii-este-...

Vizualizări: 44

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Expun! Mulțumiri, doamnă Veronica Pavel Lerner!

Multumesc,Ileana! Sper ca lumea sa citeasca interviul, e foarte frumos...

Publicat în VALORI ROMÂNEȘTI ÎN LUME, 27 Iunie 2017

Partajez tuturor membrilor.

Da! Câte adevăruri! Un text care ar trebui să ne pună pe gânduri...Mulțumim, Veronica, pentru postare!

Foarte interesant, mulțumiri si felicitări calde!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar
Publicat de Sîrbu Ioana-Camelia 

Prenume: Ioana-Camelia
Nume: Sîrbu
Pseudonim literar: Camica
Data naşterii: 11/12/1981

Premii literare

• Menţiune la Concursul Naţional de Poezie „Traian Demetrecu” – TRADEM ediţia a XXV-a, Craiova – 2003.

• Menţiune I la Concursul Naţional de poezie şi pictură „Dor de Dor”, Cluj-Napoca – 2006

• Premiul II la secţiunea pamflet, la Festivalul Naţional de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediția a V-a, Geoagiu, jud. Hunedoara – 2015

• Premiul II, la secțiunea manuscrise, la Festivalului de poezie religioasă "Credo" - Lăpuşna 2016

Publicări

• Volumul propriu de poezii „Ceva-urile mele”, Râmnicu-Vâlcea, Editura Offsetcolor, 2008

• Publicată în antologia „Ferestre spre secolul XXI” Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2005

• Publicată în cadrul antologiei „Freamăt de timp – Freamăt libertin”, Drobeta Turnu-Severin, Editura 3D, 2007

• Publicată în „Antologie de poezie şi comentarii” de Valentina Becart, Iaşi, Editura PanEurope, 2008

• Publicată în antologia de poezie şi epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a V-a, Ploieşti, Editura LVS Crepuscul, 2012

• Publicată în antologia „Insomnii mătăsoase”, volumul II, a grupului literar „Insomnii mătăsoase”, Braşov, Editura Pastel, 2012
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-3

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

FESTIVALUL LIMBII ROMÂNE – MONEASA 2017 Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 3, 2017

Urmaşilor mei Văcăreşti! Las vouă moştenire: Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei cinstire. (IenăchițăVăcărescu -1740-1797) Ediția a IV-a a Zilei Limbii Române s-a sărbătorit, într-o atmosferă românească de mare suflet, printr-un festival ce a avut loc în zilele de 30 și 31 august, în staţiunea Moneasa, jud. Arad. Organizatori au fost Revista de Informaţie şi Cultură Româno-Canadiano-Americană „STARPRESS”, condusă de Ligya Diaconescu, scriitor etalon pentru românii care trăiesc în țară, dar și în Diaspora, în colaborare cu Liga Scriitorilor Români, reprezentată de cunoscutul scriitor Alexandru Florin Țene, președintele Ligii. Invitaţii au fost cazaţi, în condiţii excelente, la hotelurile Lacul Liniştit şi Parc. Amfitrion, gazdă pentru toate activitățile festivalului, a fost scriitorul arădean Florin T. Roman. La sărbătoare au participat aproape 50 de scriitori de pe toate meleagurile românești, dar și din Diaspora. Editori, președinți de filiale judeţene ale Ligii Scriitorilor, critici de artă, directori, redactori șefi şi redactori de reviste culturale din țară și străinătate, s-au unit timp de două zile pentru a simți și vorbi românește, pentru a face schimb de experiență cu privire la dinamica limbii române și a literaturii românești la început de secol XXI. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/festivalul-limbii-rom-ne-moneasa-2017?xg_source=activity

Yehuda Amichai tradus în limba Română, premieră mondială Publicat de adrian grauenfels în August 12, 2017

 De la bun început trebuie să recunosc că numele lui nu-mi spunea mare lucru când la începutul anului 2017 i-am cules o carte de pe rafturile unui anticariat din Londra. A fost o zi în care am pescuit, cum îmi place mie să spun - doi poeți: Yehuda Amichai și Rita Dove. Apele erau tulburi. Le-am deschis cărțile și am citit din fiecare câteva poeme. Nu știam nici căror națiuni le aparțin și nici dacă sunt în viață sau nu, cu atât mai puțin valoarea. După o săptămână Rita s-a așezat în bibliotecă alături de alți autori însă Yehuda a rămas lângă mine, zi de zi, timp de șase luni. M-a fascinat înainte de toate omul pe care începeam să-l cunosc și pe care îl găseam privindu-mă și zâmbindu-mi parcă numai mie, de fiecare dată, din spatele versurilor. Relația asta de intimitate pe care o construia poezia lui ca pe o casă cu mine și pe care apoi tot el mi-o lăuda cu atâta sinceritate - chestie pe care nu o mai întâlnisem decât la Walt Whitman - m-a făcut să nu-i pot rezista și azi sunt mândru că m-am încăpățânat să-l citesc și pot spune cu mâna pe inimă că descoperirea acestuia a luat loc repede în galeria celor mai însemnate revelații din viața mea alături de nume ca Pavese, Walt Whitman cum spuneam, Yannis Ritsos, Dylan Thomas, dacă e să mă refer numai la poezia lumii. Altfel nu m-aș fi apucat ca nebunul să traduc continuu din creația acestuia. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/yehuda-amichai-tradus-n-limba-rom-n-premier-mondial

Caligrafii

cutia de conserve Postat de Dan Tipuriță în Septembrie 17, 2017

M-am născut în vremea când maşinile porneau la manivelă. Tractoarele-şi începeau lucrarea trase cu sfoara ,se muncea mult în lehamitea gândului ,se disputa viitorul în ţărâna hazardului şi chiar se trasa drumul luminii cu bezna închisorilor. Iar pentru mine, copilul de atunci, în zilele negre lupii treceau Dunărea pe o sârmă de gheaţă, în cele frumoase reuşeam cu nimic să-mi cumăr o insulă de fericire la chioşcul de vis-a-vis . Acolo se puteau procura cele mai râvnite lucruri, adică bile colorate, dopuri de pistol cu pulbere, pene, imagini pictate şi alte comori. Cutia de conserve era cea mai disputată minge, în ea păstram de pe o zi pe alta frumoasele jocuri, poarca şi ţurca, chibzuiam înălţarea rachetelor cu un pumn de carbid ,poarta de fotbal şi multe alte minunăţii dăruite cu neuitare . Și de atunci în irisul meu stă închisă o lacrimă. A lui Dumnezeu http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/cutia-de-conserve

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. Am cunoscut oameni doar cu suflet - creierul îl dăduse, la o parte, natura - , dar aveau atâta lumină în privire, încât puteau să facă inteligentă și o muscă. Am cunoscut oameni despre care nu pot spune decât… că semănau cu muzica ascunsă în nisip, cu visul ca un loc îndepărtat, cu un om pe care îl iubești, cu lumea care stă - uneori, cu pereții strâmbi când e prea multă liniște, cu frica, realitatea care ne uimește, invidia, mănușa unui boxer, egoismul sau, pur și simplu, cu o piele, susținută de oase, căreia trebuie să-i învârtești cheia.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

 

Stre-suri...

Cum se pregateste Romania sa celebreze Marea Unire: o tara tot mai divizata pe relatia est-vest de Cristian Pantazi -Publicat de STelu Pop în Iulie 28, 2017 

Transilvania si Banatul evolueaza cu o viteza in plus fata de restul tarii. Sudul si estul Romaniei, dar si enclava Harghita-Covasna din centru, se dezvolta cu viteza melcului. Bucurestiul, cea mai bogata regiune din estul Europei alaturi de Ilfov, devine insuportabil pentru tot mai multi cetateni dupa mandatele lui Oprescu si Firea. Cu o infrastructura precara, ce nu leaga regiunile istorice intre ele, Romania se pregateste sa celebreze o suta de ani de la Marea Unire ca o tara profund divizata pe axa est-vest. Diferentele de dezvoltare dintre est/sud si vestul Romaniei sint ingrijoratoare. Statistica e nemiloasa: vestul bogat produce tot mai mult, sudul si estul sarace consuma tot mai mult - dar in zadar. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cum-se-pregateste-romania-sa-celebreze-marea-unire-o-tara-tot-mai

castane pentru copii Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 9, 2017

surzi și orbi Doamne. o grămadă de oase între gânduri. merg. cuvântul poate fi oricine. ei cred că undeva. o pasăre poate să-i lovească. tabără de sunete șerpuind.(astăzi discută întâmplări.ostatice între lumi). mâine. pistă pentru corbii. din iad. neuronii ard. stingher. într-o cutie pe roți. luciul ochiului. se clatină. cu vorba. zodia istoriei nefastă. și tu știi… au un rol. în noaptea asta. cu mânecă scurtă… http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/castane-pentru-copii

Demagogi și corupți* Postat de C.Nechita în Iulie 6, 2017

Voi cei cocoțați în castele

Cu ochii și nasul în vânt, Atunci când mai dați de belele Mai știți să priviți spre pământ?

Prin satele noastre bătrâne Trecut-ați voi oare de când Urcat-ați pe vârfuri păgâne Uitând că poporu-i flămând?

De când v-ați văzut la putere Și multe de tot ați promis, Mai știți despre-a noastră durere? Sau doar din program ne-ați omis!continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/demagogi-i-corup-i

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor