„Marea criză a omenirii este că nu mai știm să iubim“ Interviu cu Radu MIHĂILEANU de Silvia Dumitrache

Povestea iubirii/The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, a avut premiera oficială în România, în cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, în prezența regizorului și a actorului principal, renumitul Derek Jacobi. Radu Mihăileanu, regizor stabilit în Franța în anii ’80, a cunoscut un succes internațional impresionant cu filmele sale: Trenul vieţii/Train de vie (1998), Premiul FIPRESCI la Veneţia şi Premiul publicului la Sun­dance, Trăieşte!/ Va, vis et deviens! (2005), Premiul publicului secţiunii Panorama la Berlin, Pre­miul César pentru scenariu original, iar Concertul (2009) a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, recompensat cu César pentru sunet şi coloană sonoră şi cîștigător a patru trofee Gopo. Povestea iubirii (coproducție Franța-Canada-Belgia-România,coproducător român fiind Libra Film) este o ecranizare a cărții omonime scrise de Nicole Krauss și urmărește povestea de dragoste dintre doi tineri evrei din Polonia nazistă, Léo și Alma. Léo scrie cartea Povestea iubirii ca pe o lungă declarație de dragoste pentru iubita lui, iar cartea va ajunge să traverseze epoci și spații diferite, conectîndu-i pe oameni.

Am stat de vorbă cu Radu Mihăileanu despre decizia lui de a ecraniza cartea lui Nicole Krauss, despre mesajul profund umanist pe care îl transmite în această epocă în care pericolul extremismelor nu a dispărut, despre problemele cele mai dureroase ale societății de azi și de ce avem nevoie, mai mult decît oricînd, să credem în forța iubirii.

Ați ales, pentru noul dvs. film, un subiect cu o încărcătură puternic optimistă, cu un mesaj umanist, de redescoperire a frumuseții și bunătății din om, indiferent de context. De ce v-ați oprit la Istoria iubirii de Nicole Krauss? Credeți în continuare în puterea iubirii?

Da, dovada e că am făcut filmul. Cartea mi-a oferit-o cineva în 2006, cînd a fost lansată, în Franța, știind că îmi plăcea acest tip de subiect. Bineînțeles că m-au înnebunit subiectele, personajele, stilul narativ al cărții, lipsit de o linie cronologică, dar la acea vreme nu m-am gîndit o secundă să fac un film, din multe cauze, una fiind că acțiunea se petrece în multe locuri, mi se părea prea scump pentru a-l produce, mai ales în Statele Unite. Apoi, era complexitatea narativă, atît de specific literară, nu aveam încredere să o pot eu transforma într-o gramatică cinematografică. Coincidența face ca, în 2013, doi producători francezi, care cumpăraseră drepturile cărții și care erau și ei înnebuniți după ea, au aflat că o citisem și că îmi plăcea la nebunie și au spus că singurul care poate să vorbească bine și despre o poveste evreiască în timpul războiului, și la New York, și în engleză, și cu actori venind de peste tot sînt eu. Au venit să mă vadă și le-am spus: „O clipă, o clipă, cartea e foarte complicată“. Am recitit-o și m-a izbit din nou forța poveștii. Bineînțeles, problemele tot acolo erau, dar am găsit niște soluții și le-am spus că trebuie să facem neapărat filmul dintr-un alt punct de vedere, care nu mă izbise cu șapte ani înainte, anume contextul mondial: crize, cinism, violență, șomaj, acum avem și Trump, și Brexit, Putin, Erdogan, și povestea asta mi se părea căzută din cer spunînd: „uite, e o poveste care ne dă un pic de speranță“, care ne spune că nu sîntem doar răi, disperați, poate că mai avem niște calități. Marea criză a omenirii este că nu mai știm să iubim. Deși vrem, nu mai știm, ne e frică, sîntem ca în niște închisori, în spatele unui ecran, nu mai avem curajul să ne uităm ochi în ochi și să spunem „te iubesc“. Așadar, în ciuda acestui romantism excesiv al cărții, propunerea de a o ecraniza mi s-a părut oportună în zilele de azi.

Ați strîns o distribuție de excepție, în rolul principal fiind Derek Jacobi. Cum a fost colaborarea cu el?

A fost extraordinară. Am ajuns la el printr‑o coincidență tragică, actorul pe care îl alesesem inițial era foarte bolnav, a descoperit că are cancer, și a trebuit să găsim foarte repede alt actor la același nivel, și am avut norocul să îl întîlnesc pe Derek, care e poate cel mai mare actor de teatru din lume, un om cu un spirit, o inimă extraordinare, e o plăcere să vorbești cu el despre orice, despre artă, Shakespeare, pictură, cinema, muzică. E un om foarte normal, modest, a venit la TIFF, i-a plăcut tot, a devenit un bun prieten. A fost foarte ușor de lucrat cu el, pentru că se lăsa dus, are o suplețe, ca orice mare actor de teatru, poate să facă în același timp Chaplin, burlesc, și în secunda următoare poate să facă Lawrence Olivier, un joc foarte concentrat, numai din privire, fără nici un gest, fără să-și miște nici un mușchi al feței și cu aceeași intensitate, pentru că înăuntru trăiește la fel. Din prima s-a stabilit o relație de mare încredere.

Care este firul roșu care leagă personajele din Polonia anilor ’30 cu cele din Brooklynul din prezent?

Singurul fir este dat de carte (cartea numită Istoria iubirii, pe care personajul o scrie ca pe o lungă declarație de dragoste) – deci de cultură și de forța cuvîntului – și de iubire, acest virus formidabil. Cartea călătorește în epoci și pe continente diferite, pleacă din Europa, trece prin America de Sud, pentru a ajunge în America de Nord, și îi contaminează, în drumul ei, pe toți, inclusiv pe adolescenții din Brooklyn, care nu au nimic de-a face cu personajele de la început, cele dintr-un sătuc din Polonia, în timpul războiului. E un mesaj foarte puternic, legat de funcția culturii, cultura care transmite nu numai cunoaștere, dar și dragoste, un îndemn de a fi mai buni și mai puternici, o legătură între generații. Prin dragoste, generațiile se încheagă între ele.

V-a inspirat în vreun fel situația din ultimii ani din Europa, fenomenul migrației etc., în realizarea filmului și alegerea temei?

Nu m-a inspirat, dar am făcut acest film pentru a răspunde, într-un fel „scrîntit“, la tot ceea ce se întîmplă, printre altele migrația, una dintre multiplele crize pe care le trăim. Sînt două crize care sînt excesive și care ne aduc aminte într-un fel de anii ’30. Pe de o parte, o ruptură enormă între cei săraci și cei bogați – n-am avut niciodată pe planeta asta atît de multe bogății și societăți cu cifre de afaceri incomensurabile, ceea ce ne aduce într-un fel aminte de Revoluția Rusă, cînd, la fel, era un dezechilibru prea mare între cei foarte bogați și cei foarte săraci; astăzi planeta e bogată, chiar dacă ecologic sînt foarte multe probleme – dar există două societăți, Apple și Google, care sînt echivalate în bursă între 350 și 550 de miliarde de dolari, ceva ce nu s-a întîmplat niciodată în istoria umanității, dar rata șomajului  în lumea întreagă este enormă. Este scandalos. Și pe de altă parte, problema migrației, în care tot o problemă ce ține de lipsa de dragoste – cum pot oamenii aceia care au 550 de miliarde să nu se uite jos la cei care mor de foame? Ca în anii ’30, migranții sînt considerați mase amenințătoare, este incredibilă această lipsă de generozitate, nu mai știm să iubim, am devenit roboți, ne uităm la ei, la știri, și ne temem că vin peste noi. Mă întreb cum am ajuns să fim atît de scrîntiți la inimă ca să nu ne mai dăm seama că oamenii ăștia trăiesc o tragedie. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, prin anii ’39, pînă în ’41, au emigrat mulți nemți democrați care s-au refugiat în Franța, unii mari artiști, și le spun mereu francezilor azi, „cu luciditatea istorică pe care o aveți, ați spune că nu trebuia să îi salvați pe acei nemți?“. „Ba da, trebuia să îi salvăm.“ „Da, dar știți că printre ei erau și niște spioni naziști.“ „Trebuiau salvați oricum.“ Și azi trebuie să fie la fel. Nu mă interesează dacă 0,00001 la sută dintre ei sînt teroriști, trebuie salvați ceilalți.

Credeți că, exact ca în anii ’30, ’40, situația de acum poate degenera într-o dictatură?

Da, poate degenera grav, prin multe mecanisme, prin lipsa de cultură, de dragoste, de asta a și ieșit Trump, de asta a și apărut Brexit, ce se întîmplă în Austria, Ungaria, Polonia… vedem că naționalismul, xenofobia, rasismul revin. Noi, democrații, trebuie să ne luptăm să analizăm cauzele și să aducem o remediere pentru ca fascismul și prostia să nu revină la putere.

Ați emigrat în urmă cu aproximativ 30 de ani. Care au fost cele mai mari șanse și provocări în evoluția carierei dvs.?

Am avut multe șanse, în România eram un mic actor la Teatrul Evreiesc și aveam trupa mea de teatru, deci am avut șansa să învăț niște lucruri aici, apoi în Franța am avut acces la o școală foarte mare de cinema și să lucrez ca asistent cu cineaști importanți, Marco Fereri, Nicole Garcia, am căpătat tot mai multă încredere în mine. La început, ca orice începător, voiam să fac film, mă străduiam să obțin bani, apoi a apărut problema esențială, anume dialogul meu cu fiecare film, dialogul unui artist cu opera lui. E o luptă care nu se va termina niciodată, dar care este foarte interesantă, analiza a ceea ce ai făcut bine și ce nu, dacă ai avut succes sau nu, toate acestea trebuie la un moment dat integrate, dar nu trebuie ținut cont foarte mult. De defecte da,  să înțelegi ce trebuie să schimbi, dar nici nu trebuie să te iei după ce ți-a ieșit, pentru că fiecare exercițiu nou îți pune în față alți parametri pe care nu i-ai întîlnit niciodată.

Cît de mult a contat elementul biografic în realizarea filmelor dvs.?

Îmi dau seama că, inconștient, mult, dar asta se întîmplă cu orice artist, chiar cînd vrea să reziste, inconștient pune lucruri biografice, chiar dacă ne place să ne ascundem în spatele altor povești. Cînd spun povestea unui evreu etiopian, în aparență nu sînt eu deloc, dar cîteva elemente există inconștient, nu sînt ca un chef, nu am ingrediente, ca să le dozez cum vreau, dar tot presar elemente: el s-a separat de mama lui, eu, de părinții mei, s-a dus într-o altă țară unde la început era privit puțin bizar, toate acestea le-am trăit și eu, nu am ales să le povestesc, m-au ales ele pe mine, au intrat pe geam cînd credeam că băgam totul pe ușă.

Obișnuim să vorbim destul de des de­spre dihotomia noi – ceilalți. V-ați simțit vreodată în postura „Celuilalt“?

Tot timpul. De la începutul emigrării, mi‑am dat seama că eram mereu cu un picior înăuntru, cu unul în afară. Chiar și cînd am devenit „francez“, nu eram considerat chiar francez. Am avut un șoc cînd am revenit în România, mi-am dat seama că nu voi mai fi nici român sută la sută, pentru că nu trăiesc realitatea românească de zi cu zi. Este tristețea de a nu fi nicăieri sută la sută acasă, dar i-am dat o turnură pozitivă, cinematografic vorbind, le-am zis celorlalți că am și gros-planul, și planul larg în același timp. Sînt și înăuntru și privesc de aproape și, în același timp, știu că mă consideră departe, așa că sînt și departe.

http://www.observatorcultural.ro/articol/marea-criza-omenirii-este-...

Vizualizări: 40

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Expun! Mulțumiri, doamnă Veronica Pavel Lerner!

Multumesc,Ileana! Sper ca lumea sa citeasca interviul, e foarte frumos...

Publicat în VALORI ROMÂNEȘTI ÎN LUME, 27 Iunie 2017

Partajez tuturor membrilor.

Da! Câte adevăruri! Un text care ar trebui să ne pună pe gânduri...Mulțumim, Veronica, pentru postare!

Foarte interesant, mulțumiri si felicitări calde!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

Fişă de scriitor – Ioana Haitchi
Publicat în Medalion literar

Ioana Haitchi s-a născut la 16 noiembrie 1967, Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud. Copilăreşte în Bistriţa, iar din 1979 se stabileşte împreună cu o parte din familie la Cluj.
Are înclinaţii artistice, fiindu-i apropiate muzica (prof. Mihai Boldor), pictura (prof. pictor Laurenţiu Buda) şi poezia (prof. Ileana Boca).

Urmează Facultatea de Ştiințe Economice - UBV Cluj Napoca şi obține Licența în anul 2006. Are un Master în Finanțe la ASE Bucureşti (2008).

Publică prima poezie Ploaie dulceagă în iunie 1986, în Revista Flacăra, la rubrica Atelier literar condusă atunci de Geo Dumitrescu.

Scrie poezie fără să publice o perioadă îndelungată. Începând cu anul 2013 deschide bloguri personale de poezie, literatură, ştiri culturale.

Este amintită de Revista Vatra veche, Serie Veche nouă, Anul V, nr. 9(69), septembrie 2014, la pagina 72, cu traduceri din limba spaniolă a poetului André Cruchaga, iar ulterior este menționată în acest sens în mai multe bloguri şi reviste.

continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/fi-de-scriitor-ioana-haitchi

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

INTRODUCERE ÎN STUDIUL ICONOLOGIEI CA ȘTIINȚĂ A IMAGINILOR IMAGINII IMAGINATE Postat de Ştefan Lucian MUREŞANU în Iulie 15, 2017

Motto: ”Supremul şi sensibilul aparat al iconologiei este intuiţia sintetică; ea este rodul metodologic al erudiţiei active care fertilizează ogorul imaginaţiei investigatoare.” (Erwin Panofsky) Cuvinte cheie: iconologie, imagine, studii, reprezentări, atribute 1. Lumea ca început în imaginea reală a existenței omenirii Toate științele sunt un rezultat al gândirii profunde a omului, sunt creații materializate ale unor fapte, ale unor imagini fiinduale ale puterii intelectuale, ale desăvârșirii unor înțelepciuni marcate prin naștere omului dat să le expună. Ne naștem din nașterea unei taine nedeslușite și încă misterioase, ne întrebăm de multe ori de unde atâta imaginație în gândirea noastră, de unde atâta profunzime la unii și tot atâta superficialitate la alții. Științele sunt idei parțial materializate în disciplinele care însumează faptul real sau ireal teorie a putinței realizării practice în viziunea umană elevată. Științele expun acordul materializării imaginii imaginate în imagini fiinduale sau, mai bine spus, ajută lumea să înțeleagă scopul studierii faptului imaginat. http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/introducere-n-studiul-iconologiei-ca-tiin-a-imaginilor-imaginii?xg_source=activity

„Zâmbet de copil în zbor de fluturi” – impresii de la prima ediție Publicat de Mihai Cotea în Iulie 11, 2017  Pe 26 mai a avut loc la Sântana, jud.Arad, festivitatea de premiere a primei ediții a concursului de creație literară și artistică,Zâmbet de copil în zbor de fluturi. Concursul a fost organizat de Primăria orașului Sântana și de Biblioteca Orășenească „Ștefan Augustin Doinaș”,în urma unei inițiative a poetului sântănean Stelu Pop, între 1 aprilie și 26 mai a.c. Concursul a fost structurat pe două secțiuni, literară și plastică, corespunzător următoarelor categorii de vârstă: -6 ani -creație plastică - 7-10 ani -creație literară și creație plastică - 11-14 ani -creație literară și creație plastică - 15-18 ani -creație literară și creație plastică Tematica acestui concurs a fost liberă, fapt care a avut drept rezultat, înscrierea a 150 de concurenți, atât din Sântana, cât și din localitățile învecinate. Ceremonia de premiere s-a desfășurat în holul Primă http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/z-mbet-de-copil-n-zbor-de-fluturi-impresii-de-la-prima-edi-ie

Pe drumul Damascului - articol de Valeriu Ilica Publicat de Florin T. Roman în Iunie 26, 2017

Dintotdeauna și peste tot, există în legea nescrisă a oricărui cenaclu literar, a societăților, saloanelor și grupărilor literare, cel puțin o normă internă care, ca un făcut, e acceptată și aplicată de toți. E un protocol pe care nu-l contestă și nu-l încalcă nimeni. Cel mult, îl desecretizează! Spațiu de suflet și inițiativă privată, ca s-o plagiez pe doamna Florica Ranta Cândea, Salonul Gutenberg din Arad nu face excepție. Deși mozaicat ca structură, divers prin componență și libertin prin libertatea de gândire, și-a propus și promovează necondiționat dragostea de artă, cultură și frumos, cultul prieteniei intelectuale, colegialitatea sinceră și dezinteresată, dreptul la liberă exprimare, informarea reciprocă și schimbul de idei. La loc de cinste, își găsesc rostul buna dispoziție, intervenția potrivită la momentul potrivit, vorba de duh, râsul sănătos și gluma bine spusă.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/pe-drumul-damascului-articol-de-valeriu-ilica

 

Caligrafii

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. Am cunoscut oameni doar cu suflet - creierul îl dăduse, la o parte, natura - , dar aveau atâta lumină în privire, încât puteau să facă inteligentă și o muscă. Am cunoscut oameni despre care nu pot spune decât… că semănau cu muzica ascunsă în nisip, cu visul ca un loc îndepărtat, cu un om pe care îl iubești, cu lumea care stă - uneori, cu pereții strâmbi când e prea multă liniște, cu frica, realitatea care ne uimește, invidia, mănușa unui boxer, egoismul sau, pur și simplu, cu o piele, susținută de oase, căreia trebuie să-i învârtești cheia.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

 

Stre-suri...

castane pentru copii Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 9, 2017

surzi și orbi Doamne. o grămadă de oase între gânduri. merg. cuvântul poate fi oricine. ei cred că undeva. o pasăre poate să-i lovească. tabără de sunete șerpuind.(astăzi discută întâmplări.ostatice între lumi). mâine. pistă pentru corbii. din iad. neuronii ard. stingher. într-o cutie pe roți. luciul ochiului. se clatină. cu vorba. zodia istoriei nefastă. și tu știi… au un rol. în noaptea asta. cu mânecă scurtă… http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/castane-pentru-copii

Demagogi și corupți* Postat de C.Nechita în Iulie 6, 2017

Voi cei cocoțați în castele

Cu ochii și nasul în vânt, Atunci când mai dați de belele Mai știți să priviți spre pământ?

Prin satele noastre bătrâne Trecut-ați voi oare de când Urcat-ați pe vârfuri păgâne Uitând că poporu-i flămând?

De când v-ați văzut la putere Și multe de tot ați promis, Mai știți despre-a noastră durere? Sau doar din program ne-ați omis!continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/demagogi-i-corup-i

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor