spiridon ramniceanu
  • Masculin
  • BUZAU
  • România
Partajare

Spiridon ramniceanu's Prieteni

  • Lilioara Macovei
  • Angi Cristea
  • Aurora Demeter
  • STelu Pop
  • Dumitru Istrate Rușețeanu
  • ion untaru
  • chindea maria - gerra orivera -
  • Elena Mititelu
  • Silviu Guga
  • Maria Vo
  • iolanda finchelstein
  • ileana popescu bâldea
  • lucia dragotescu
  • Adelaida Mateescu
  • Veronica Pavel Lerner

Discuţiile lui spiridon ramniceanu

Cauza suferintei

Această discuţie este începută. Cel mai recent răspuns de ileana popescu bâldea Mar 12, 2016. 5 Răspunsuri

Pe structura fizico-psihică Discuţia acestui subiect impune acceptarea unor axiome greu de asimilat deoarece schimbă fundamental direcţia din care se priveşte, de obicei, fenomenul. Prima axiomă.:…Continuare

Cine sunt şi ce caut?

Această discuţie este începută. Cel mai recent răspuns de ileana popescu bâldea Mar 18, 2016. 3 Răspunsuri

Această întrebare a preocupat mulţi oameni cu diverse pregătiri sau niveluri culturale, dar, se pare că nu cunosc mulţi răspunsul, deoarece interogaţia este prezentă mereu în mintea noastră.…Continuare

Cuvinte comentate: GLORIA

Această discuţie este începută. Cel mai recent răspuns de ileana popescu bâldea Apr 12, 2016. 3 Răspunsuri

Textul de mai jos nu-şi propune să epuizeze problematica titlului, vrea doar să genereze interes pentru tema supusă dezbaterii. Citatele sunt extrase din volumul „Un dicţionar al înţelepciunii” de…Continuare

AVOCATUL APĂRĂRII 2/2

A început Feb 6, 2014 0 Răspunsuri

Partea 2/2 <<<3. Fata părea dezorientată şi privea cu atenţie toate casele prin faţa cărora trecea cu paşi inegali, uneori repeziţi, alteori lenţi încercând să descifreze conţinutul…Continuare

Cadouri primite (15)

De la ileana popescu bâldea De la Agafia Dragan De la Nadia Padure De la Agafia Dragan
 

Pagina lui spiridon ramniceanu

Informaţii pentru profil

Prezentaţi-vă în câteva cuvinte
Pensionar, inginer proiectant constructii, scriu proză, cochetez cu pictura şi fotografie artistică. am publicat la edituri locale şase volume de proză fantastică (două romane şi patru volume de proză scurtă)

SCRISOAREA a IV-a.

Trenul nu pornise bine din gară când uşa compartimentului s-a deschis şi a intrat preotul. Nu avea bagaje multe, doar o geantă diplomat, mai mult un semn al rangului decât o necesitate.
- Bună seara! Chiar dacă nu am loc aici am fost îndrumat să intru şi să stau cu dumneavoastră. Peste trei ore ajung la Iaşi şi cobor.
- Este liber, sunt singur în această cuşetă. Merg mai departe, peste Prut. L-am trecut prima dată şi m-am întors fără un picior. Aici, în compartiment, este loc pentru încă un picior. Acum…
Liniştea a fost necesară pentru ca preotul să constate că omului din faţă îi lipsea piciorul drept de la genunchi.
- Războiul, spuse preotul, aduce atâtea nenorociri!…
- Spune-mi, părinte, de ce lasă Dumnezeu oamenii să se omoare între ei? Dumneata ai învăţat la şcoala dumitale. Dacă suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Lui înseamnă că răutatea noastră o avem…
- Opreşte-te! Gândurile şi cuvintele au în ele, odată formulate, puteri deosebit de mari! Ştii că la început a fost Cuvântul care a creat lumea! Răutatea, precum şi toate fărădelegile noastre sunt ferestrele prin care noi vrem să fim ceea ce suntem cu adevărat şi să arătăm aceasta prin fapte… Sunt, într-un fel, imaginea adevăratei noastre condiţii, cea în care am ajuns… Iar suferinţa este încercarea prin care curăţăm aceste racile din suflet… Ar trebui să fim mult mai buni şi mai îngăduitori!
- Părinte, prea multe vorbe! Nu te-am înţeles! Spune-mi de ce am pierdut eu piciorul acolo?
- Alţii au pierdut viaţa! Pentru ei nu erau multe căi de salvare a sufletului, de aceea au murit! Dumneata, cu siguranţă, nu ai fost atât de căzut în păcat, suferinţa trebuia să te ajute… Nu ai fost nici destul de sfânt pentru a fi chemat şi iertat de suferinţă! Ai fost lăsat în viaţă pentru a te gândi la Creator, numai aşa puteai să înţelegi faptele Lui… să-ţi înalţi sufletul spre El!
- De ce a lăsat războiul, pentru ce am fost trimis la abator?
- A fost alegerea oamenilor! Oferta cea mai generoasă, pacea, nu a convins spiritele înfierbântate ale vremii, s-a ales războiul!
- Vorbeşti altă limbă! Înseamnă că războiul acela înfiorător a fost voinţa Lui!?
- Dorinţele Sale sunt împletite cu ale noastre, ale oamenilor! Ca un Tată ce ne este, primeşte de la noi semnele şi ne trimite acele răspunsuri pe care la merităm. Neînţelegând legile cele mai importante ale desfăşurării faptelor, oamenii folosesc libertatea dată de Creator în scopul urcării spre bine, tocmai invers, alergând spre rău. Atunci când relele se strâng şi sunt prea multe, când atârnă greu şi apasă Pământul, ele sunt azvârlite în neant. Această eliberare este grea şi dureroasă! Când ţi s-a retezat piciorul, odată cu el s-a pierdut şi o mică parte din urgia acumulată prin păcatele oamenilor…
- Adică moartea a milioane de oameni a fost un bine? Cei ucişi aduceau, fiecare înparte, o uşurare a păcatelor?!
- Da… Oricum m-aş strădui să-ţi explic, tot nu m-ai crede!
Au tăcut amândoi, preotul surprins de greutatea exprimării unor argumente clare şi convingătoare, iar ostaşul cu piciorul tăiat nemulţumit de faptul că nu pricepea nimic din vorbele acestuia.
Ar fi fost simplu, dar neconvingător să-i spună: „Aşa a fost să fie!” Sau: „Cine poate dezlega şi înţelege faptele sau lucrarea Domnului?” Simţea că pentru acest om era nevoie de mai mult decât generalităţi.
- Pentru fiecare dintre noi, şi moartea este importantă… Câştigul căpătat în acel moment este esenţial… Depinde dacă mori iubind sau hulind pe Dumnezeu!
- Nu vorbeşti ca un preot, mai mult ca un cărturar… Dar mă duc după el!
Preotul nu a înţeles bine după cine este plecat omul din faţa lui. Aştepta continuarea, dar, nevenind, întrebă:
- De fapt, ce ai vrut să spui? După cine te duci?
- Am plecat să-mi găsesc oasele pe acolo pe unde au rămas! Spune şi dumneata, cum am să fiu îngropat cu o parte din trup lipsă? În loc de picior o buturugă! Aşa ceva nu se poate! Deci, atunci când voi muri, vreau să am măcar toate oasele împreună!
- Câţi ani au trecut de atunci?
- A!… Peste patruzeci.
- Cum crezi că le vei descoperi? Poate au fost arse împreună cu alte resturi umane, aşa cred că se face cu…
- Nu părinte, acolo nu prea erau lemne, benzina trebuia pentru tancuri… Le îngropau într-o râpă. Am pus semn un pietroi.
- De unde ştiai locul?
- Am dat mâncarea pentru o zi celui care făcea gropile şi acoperea resturile cu pământ. Tot el îngropa şi morţii. Fără preot, ei nu aveau pe front aşa ceva! Doar votcă! În Crimeia nu aveau cum să ne împingă înapoi! Trimiteau valuri, valuri de soldaţi beţi… Se ţineau la braţ şi cântau! Ce puteam să fac? Trăgeam cu mitraliera, eram servant, trăgeam până se încălzea ţeava. Nu mă puteam opri, valurile de siberieni veneau într-una şi nu avea cine să mă înlocuiască! Mai trăgeam o rafală, mai culcam douăzeci-treizeci… Ştiam că se va bloca, nu aveam ce face! Atunci am fugit, am lăsat-o şi alergam cât de repede se putea. Trăgeau şi ei, dar nu ne ajungeau pe toţi! Pe mine m-a retezat! Căzând am crezut că mă împiedic, nu mă puteam scula, picasem ca o curcă. Mă ţineam cu mâinile de picior, deasupra genunchiului, încercam să opresc sângele. Repede au ajuns primii soldaţi ruşi, aveau automate cu roată şi trăgeau aiurea în camarazii mei care fugeau. Aveau, fiecare, câte două picioare! S-au uitat la mine, au trecut mai departe cântând şi trăgând.
- Curios, nu te-au ucis? Auzisem că nu luau prizonieri!
Povestitorul nu-l auzise, rămăsese pe dealurile Basarabiei. Continuă fără să răspundă:
- Apoi s-au apropiat alţii cu puşti, ei au baionetele lungi ca nişte ţepuşe de fripturi. Cred că trebuiau să ucidă răniţii fără a mai consuma gloanţe! Mă ţineam de picior cu amândouă mâinile, dar sângele tot se scurgea… Vedeam balta crescând şi o priveam buimac, nu ştiam cum pot opri hemoragia! Când am ridicat ochii, soldatul era la trei paşi, avântat, peste o secundă baioneta mi-ar fi străpuns pieptul, sau gâtul zic eu. Aşa mi s-a părut atunci… Am strigat cât am putut slujit de groază: „Nuuu!” Avea ochi albaştrii ca vioreaua… Şi el a cârmit spre dreapta, spre dreapta mea vine spre stânga lui, şi a înfipt baioneta în pământ. A sta rezemat în puşcă un timp. Se odihnea şi el, obosise. Puţea a sudoare nespălată, era la fel de murdar ca noi. Şi păduchii erau din acelaşi neam. Când s-a întors am văzut cum respira greu. A lăsat arma aşa înfiptă şi s-a uitat la picior, mi-a desfăcut centironul şi l-a strâns deasupra genunchiului. Nu mirosea a băutură.
A tăcut lingându-şi buzele, se uscaseră de atâta vorbit. Preotul nu a intervenit sperând să audă restul povestirii. În liniştea vagonului se auzeau doar zgomotele macazelor traversate în staţiile mici. Fără a fi îndemnat soldatul continuă:
- I-am spus pe ruseşte, învăţasem câte puţin de la femei: „Nu-ţi place vodca!? Mulţumesc pentru tot!” Deoarece nu ştiam cum se spune pe limba lui, am adăugat româneşte: „Dumnezeu să te păzească!” El a strigat după sanitari şi a plecat mai departe, alergând cu baioneta îndreptată către un duşman mult prea departe pentru a fi împuns. Nu cred că a omorât vreun rănit! Eu aş fi fost primul, dar Dumnezeu l-a ocrotit! După o oră au venit brancardierii. Doi bărbaţi şi o femeie. Ea mă înjura, dar mi-a legat piciorul mai bine. Am înţeles că îl vor tăia. Sanitarii m-au dus până la o căruţă plină de răniţi ruşi, m-au răsturnat ca pe un sac de cartofi, iar după o vreme îndelungată am ajuns la spitalul instalat în şcoală. Durerile erau foarte mari! Cunoşteam locul, stătusem câteva zile acolo. Nu ştiu dacă vă plac toate câte vă povestesc!?
- Sunt întâmplări atât de tragice încât îţi taie dorinţa de a vorbi. Doresc să cunosc sfârşitul…
- N-am ajuns la sfârşit! Pentru aceasta, părinte, mai aşteaptă dumneata nişte ani, atâţia câţi vor fi număraţi de Îngerii Domnului! Muream şi înviam, nu aveau timp de mine. Aduceau mereu alţi răniţi, printre ei şi cei ciuruiţi de mitraliera mea… Că mă gândesc, părinte, am aflat mai târziu, în război au murit multe zeci de milioane de oameni! Şi fiecare om a avut un criminal care l-a ucis! Deci, chiar dacă şi dintre aceştia au mai murit tot sunt acum pe Pământ alte zeci de milioane de ucigaşi! Cum de ne ţine el pe toţi, pe toţi aceia care au ucis încălcând o porunca Divină? Unii au neveste, copii, iubite, se duc la biserică, se roagă şi spun rugăciuni, cer mila Domnului! Cum de nu se crapă catapeteasma şi nu cade crucea din vârful turlei cu atâţia nemernici adunaţi sub icoana lui Iisus Pantocrator?
- El aşteaptă să se ivească remuşcarea fiecăruia…Dumneata mai ştii câţi ai ucis cu mitraliera aceea de care eşti atât de mândru? Şi dacă ai şti ai avea somnul neliniştit, sau ai sta în rugăciuni de dimineaţa până seara, sau ai face pentru sufletele lor pomeni în fiecare sâmbătă? Nu! Toţi v-aţi făcut datoria faţă de regele vostru şi de Mareşal! Şi dacă vor trebui să răspundă… chiar au făcut-o! Mareşalul a fost executat, iar regele fiind, chiar de nu mă vei crede, înscăunat numai cu voia Lui, a fost coborât dintre cei aleşi şi nu va mai putea conduce neamuri! Nu atât pentru moartea oamenilor este el vinovat cât pentru trădarea aliaţilor, lucrare împotriva iubirii! Dumneata ai linişte, zici că ţi-ai făcut datoria! Dar păcatele se fac cu voie sau fără voie, ştiute sau neştiute! Şi nu se iartă uşor!
- Părinte! Glasul soldatului era ferm şi dur. Uimit, preotul se ruşină de elanul său şi se roşi. De ce judeci dumneata pe cei mari, pe cei aşezaţi acolo sus de Cel care este Stăpânul nostru? Tocmai dumneata!?... Erai copil când Ţara pierduse bucăţi din trupul ei! Şi nici Patriarhul nu s-a opus să mergem să ne luăm înapoi cea ce era al nostru! Chiar dacă nu am câştigat totul, trebuia să dăm ceva de la noi, ceva, aşa ca piciorul meu, mâna altuia, sau întreg trupul a foarte mulţi! Şi dacă n-a fost să fie să ne luăm toată ţara înapoi atunci să-mi dea mie piciorul lăsat acolo pentru schimb. Acesta este motivul adevărat, vreau să anulez o negustorie necinstită!
- Cred că ai dreptate!...
- Nici nu ştiu sigur când mi l-au retezat. Era noapte, a treia sau a patra. Nici putere să gem nu aveam! După aceea, nefiind locuri în sălile de clasă, m-au dus în beci, mai erau acolo câţiva, vii sau morţi. Dimineaţa au scos pe unii, cred că muriseră iar păduchii lor veniseră la mine. O femeie în vârstă a adus o cană cu ceai şi a turnat iodul din alta peste ciotul bandajat al piciorului. Bine că nu le-a încurcat! Dar ce dureri! Sau aşa am fost eu, durerea m-a secat întotdeauna! Doar femeia aceea a venit cât am stat în beci, aducea apă, ceai şi o bucată de pâine cu doi cartofi pe zi. Rana s-a obrintit şi aveam temperatură, aiuram şi multă vreme nu mai ştiam de mine. Simţeam femeia dându-mi înghiţituri de lichid şi spălându-mă cu câte o găleată de apă aruncată peste mine. Eram gol, mă dezbrăcase şi mă târa de pe o saltea după ce o uda, pe o alta, uscată. Scăpam de păduchi, dar mă pierdeam şi pe mine. Nu venea nimeni să mă panseze, doar cana de iod turnată peste pansamentul înnegrit de sânge şi puroi.
- A durat mult chinul acesta?
- Cine mai ştie!?... Erau ore când priveam în jur şi ştiam de mine… Uneori vedeam femei venind şi zgâindu-se la mine. Ştiau că sunt gol, voiau să vadă bărbăţie fără a stârni pe cineva, râdeau, vorbeau măscări şi fugeau. Doar una mai îndrăzneaţă a pus mâna şi tinereţea s-a răsculat. Au fugit ţipând alintate. Când m-am trezit ultima dată din starea de moarte am găsit o cârjă lângă saltea. Cu greu m-am ridicat pe ea şi astfel mă puteam duce în fundul hrubei să-mi fac nevoile. Ţin minte că venise femeia cu găleata şi cele două căni. Vorbea, dar nu o înţelegeam bine. Spălat şi şters ca un cearceaf murdar, stăteam întins… Până să-mi dau seama, mângâindu-mă peste tot, dar mai ales unde ştia ea că trebuie, a reuşit să mă stârnească şi îmi folosea bărbăţia cu îndârjire… aşa m-am gândit atunci! A doua zi am fost îmbrăcat şi trimis la un lagăr de prizonieri, peste trei luni scăpând de moarte, dar fără a putea munci suficient, m-au trimis acasă… Se întorseseră armele…
- Absolut uluitoare întâmplarea dumitale! Numai Cel De Sus te-a scăpat şi ocrotit în acel timp! Tot nu înţeleg dacă drumul dumitale este dorinţa de a revedea locurile unde ai suferit sau chiar cauţi oasele…
- Ce pot să zic!?... Eu am plecat să-mi găsesc ţurloiul şi să-l duc acasă. Nu vreau să zacă în râpă, albit de soare sau ros de animale… iar când voi muri să am un lemn…
- Cine crezi că te întreabă, acolo unde te vei duce, de lipsa piciorului? Dacă va trebui să răspunzi şi vei da cu siguranţă socoteală, dumneata pentru multe altele vei fi judecat. Faptele tale vor fi cercetate, cât de mult ai iubit sau ai urât pe cei din jurul tău…
- Când trăgeam cu mitraliera nu ştiam dacă îi uram pe cei ce-mi doreau, la rândul lor, moartea…
- Câte slujbe de pomenire pentru ei şi de iertare pentru tine ai făcut în patruzeci de ani ?! De câte ori ţi-ai cerut iertare sufletelor celor morţi şi ai aprins o lumânare pentru ei?
Uimirea cuprinse chipul fostului soldat.
- Uite, nu m-am gândit! Erau duşmani, părinte! Pentru neamuri am făcut…
- Dacă acum ai întâlni ostaşul cu arma şi baioneta, cel ce a cârmit moartea spre dreapta ta şi spre stânga lui, ce-ai face?
- Ar sta la mine un an pe mâncare şi băutură!... Dar lui nu-i plăcea vodca, poate o ţuică de prună…
- În faţa Judecătorului vei da socoteală de ura nutrită pentru cei ucişi şi pentru faptul că s-au stins din vina ta! Ai făcut moarte de om chiar fără de voie, dar tot păcat groaznic este!
- Păcatul meu să cadă asupra celor care m-au obligat să lupt acolo şi să trag cu arma…. Eu ce pot face acum?... Dacă nu-i omoram eu, mă terminau ei!
- Nu este sigur! Băiatul cu ochi albaştri n-a mai putut să te omoare după ce te-a privit în ochi!
- Mi-e dor de el, părinte, mult aş vrea să-l întâlnesc!
- Te-ai rugat vreodată pentru el, sau pentru ceilalţi omorâţi…
- Lasă-mă, părinte! I-am visat noaptea pe siberienii aceia care veneau în valuri, beţi, cântând şi chiuind… ca la horă, hora morţii. Ei mureau şi eu plângeam de mila lor. Şi treaz, astăzi, mă doare sufletul de cele ce s-au petrecut atunci…
- Nu ai de ce căuta oase, tu sufletul trebuie să ţi-l cureţi, să arunci de deasupra ta vina şi păcatul care te apasă… Acolo, în tranşee, nu ţi-ai pierdut osul, tu sufletul l-ai rătăcit! Pe el trebuie să-l cauţi şi să-l îngrijeşti!
- Părinte, vreau să fiu întreg…
- De altfel, atunci când vei fi chemat ce crezi că iei cu tine? Nimic din trupul întreg sau ciuntit! El va rămâne aici pentru a fi devorat de viermi. Nimeni nu va număra oasele găsite peste şapte ani când un altul îţi va lua locul… Suflet şi spirit atât rămâi după moarte, ele ajung, aşa cum am mai spus, în faţa Judecătorului. Felul în care sunt luminate, asta contează! Caută de întregeşte fiinţa sacră dăruită de Dumnezeu fiecăruia!
- Atunci de ce am plecat eu chiaun în lume? Cum de n-am aflat în aceşti patruzeci de ani care este nevoia mea, cum de nu s-a găsit nimeni să-mi spună: „Roagă-te pentru sufletul tău şi pentru al celor omorâţi de tine!” Voi mai avea timp destul pentru aceasta? Ce trebuie să fac?
- Du-te la mănăstire şi te roagă, cere îndrumarea stareţului! În liniştea mânăstirii, ferit de ispitele ce te înconjoară, vor căpăta putere mare rugăciunile tale!
- Se poate şi aşa, dar acolo se duc cei slabi! După ce ai dus atâţia ani durerea pierderii unei părţi din trup şi ai suferit atâtea nedreptăţi înjositoare nu mai sunt slab! Vreau să mă lupt cu toate ispitele şi să capăt toate puterile trebuitoare pentru a mă spăşi şi pentru a ispăşi… Iar dumneata, părinte, vei fi cel care mă va îndruma. Dumneata mi-ai deschis ochii şi mi-ai arătat calea, mă vei duce până la capătul zilelor spre liman… Nu te lepăda! Poate acesta este motivul adevărat, trebuia să te întâlnesc şi să mă luminezi… Asta-i, părinte, ai obligaţie, nu ai scăpare…
- Da, avem o mare lucrare de făcut…
- Sper că mai aveţi locuri!? Ce lucrare, care lucrare?
O femeie slabă şi slută a intrat în compartiment. Era îmbrăcată cu o rochie lungă, neagră şi închisă pe gât. De sub basmaua înnodată sub bărbie lucea o frunte înaltă şi doi ochi febrili, agitaţi, destul de holbaţi ca să te gândeşti că scăpase de la un stabiliment. Nu avea mult bagaj, doar un sac agăţat cu o curea de umăr atârna destul de greu. Se rezemă de spătar şi adormi repede.
- Pot ridica în jurul meu zidurile unei mânăstiri, voi căuta să trăiesc şi să ajung aproape de izbăvire!
- Eu cobor acum, suntem pe peronul gării… spuse preotul.
- N-are rost să merg mai departe, las oasele să se albească acolo unde s-a hotărât că le este locul! Mă întorc la casa mea, am de zidit o mănăstire fără ziduri! Poate se vor alege şi alte ajutoare dintre cei care vor afla noul meu rost în lume!
- Care ziduri? Femeia se trezi buimacă şi privi în jur. Au plecat şi l-am pierdut pe invalid. Ce oameni! Nu-mi închipui ce se va întâmpla peste un ceas atunci când ciobanul va arunca bolovanul spre tren. Pentru două oi tăiate el aruncă un bolovan!... Numai că nimic nu este la întâmplare! Bolovanul trebuia să spargă geamul şi, odată pătruns aici, să se izbească de pereţi lovind apoi năprasnic şi zdrobind capul fostului soldat! De ce aş fi fost eu aici dacă nu să-l duc la cei care-l aşteaptă de atâta timp, acolo, jos? Aveam cu minecoasa… Ce folos!... Chiar acum am fost anunţată că, la dorinţa expresă a păcătosului, a primit un supliment de, eu îi spun chin! Să vedem unde-l duc după ce va trece şi acel timp, la cei de jos, sau la cei de mai sus!?
Femeia părăsi compartimentul la timp pentru a nu fi victima violentului atac cu bolovanul care a spart geamul, s-a lovit de pereţi şi a căzut imobil în mijlocul compartimentului. În nemişcarea lui părea confuz, cuprins de o uimire stupidă.

Decembrie 2009

Comentariile autorului:

Vieţuirea în „Mânăstrirea fără ziduri” impune un efort accesibil celor care se implică în acest proiect. Ei trebuie să-l susţină zilnic şi insistent…
Aspirantul va cultiva devotamentul, respectul şi venerarea pentru tot ceea ce există, începând cu prima poruncă din Decalog, exclude critica, dispreţul, autosimpatia, subestimarea… nu intervine în libera decizie sau voinţa niciunui alt om. Evenimentele contemporane trebuie privite din afara sferei personale, ca un spectator neutru, încercând să deosebească esenţialul de steril.
De mare importanţă este cultivarea tăcerii, iar din ascultare se va face o artă! Când ascultă pe cineva vorbind, interiorul tace cu desăvârşire şi anulează orice aprobare, dezaprobare, sentiment de repulsie, judecată raţională, sentiment de superioritate, interes, critică ş.a.m.d. Doar aşa se percep sufletul şi cuvântul interior al interlocutorului. Baza existenţei va fi susţinută, aşa cum s-a mai spus, prin îngăduinţă, iertare, uitare, iubire.
Se mai lasă dincolo de ziduri furia, mânia, asprimea, supărarea, frica, superstiţia, prejudecăţile, vanitatea, ambiţia, trufia, curiozitatea facilă, logoreea, discriminarea de ori ce fel. Cu timpul se va dezvolta liniştea interioară, excluzând reacţii emoţionale (ataşamentele) provenite de la stimulii exteriori.
Lupta cea mai grea se va da pentru păstrarea sănătăţii corporale, spirituale şi sufleteşti, tinzând către o moralitate bazată pe înţelegerea faptului că gândurile şi sentimentele au aceeaşi valoare ca şi acţiunile.
Când vor fi însuşite măcar parţial criteriile de mai sus se va primi lista unor noi nevoinţe menite să-l ajute să ridice şi turnurile de pază ale mânăstirii fără ziduri.
Omul, printre altele, este supus unor forţe sufleteşti extrem de puternice. Nu le simte deoarece stăpânirea lor este foarte obositoare şi nu are puterea necesară, adică omul nu poate singur să-şi stăpânească şi să controleze propriile sale forţe interioare dominante. Pentru a duce această existenţă oarecum echilibrată, intervin Entităţile Superioare care preiau sarcina uriaşă de a stăpâni 85% din efort, lăsând omului 15% liber arbitru, adică pronunţarea propriei păreri prin asumarea răspunderii într-un număr redus de situaţii. Forţele sufleteşti dominatoare şi determinante sunt:
1- percepţia realităţii înconjurătoare, recepţionarea mesajelor provenite de la toate stările de prezentare a materiei, inclusiv cea umană; avem de a face cu o forţă sufletească deoarece, impresia primită din exterior, este transmisă mai departe, încărcată sau nu, de un adaos energetic hotărâtor.
2- intră în funcţiune cea de a doua forţă sufletească, cea a analizării, interpretării, şi evaluării informaţiilor brute percepute; acum se iau hotărârile fundamentale de acţiune a fiinţei, având la bază rezultatul prelucrării senzaţiilor din realitatea exterioară.
3- acţiunea conform analizei anterioare, reprezintă cea de a treia forţă sufletească.
Pentru a înţelege mai bine manifestarea acestora, ne vom reaminti o afirmaţie a Mântuitorului: Când cineva te loveşte pe un obraz, întoarce-i-l şi pe celălalt! (pentru a te lovi).
Ajung 15 procente pentru a ajunge sfânt sau criminal. Totul depinde de ceea ce vrei să ajungi şi de şansa unei educaţii corecte!
Pe măsura evoluţiei spirituale sarcina controlului acestor forţe sufleteşti trece de la Îngeri la om şi, de aici, cumplita încrâncenare într-o luptă cu tine însuţi pentru a nu fi învins de contradicţiile dintre forţele sufleteşti.

Fotografiile lui spiridon ramniceanu

  • Adăugare fotografii
  • Vizualizează Tot

Panou de comentarii (12 comentarii)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Dialoguri culturale !

Alătură-te reţelei Dialoguri culturale

La 12:05am on Februarie 07, 2017, ileana popescu bâldea i-a dăruit utilizatorului spiridon ramniceanu un cadou...
Cadou
La mulți ani!
La 3:25pm în Februarie 7, 2016, Carmen Georgeta Popescu a spus...

La mulţi ani
Frumoşi, cu împliniri şi cu mulţumire sufletească adâncă!
Bucuria să vă fie în continuare însoţitoarea fidelă pe cărare!
Sănătate multă şi oameni buni alături!

La 9:31pm on Februarie 07, 2014, Nadia Padure i-a dăruit utilizatorului spiridon ramniceanu un cadou...
Cadou
La mulți ani!
La 7:26am on Februarie 07, 2014, radu irina i-a dăruit utilizatorului spiridon ramniceanu un cadou...
Cadou
Mulți ani cu sănătate!
La 12:09am on Februarie 07, 2014, ileana popescu bâldea i-a dăruit utilizatorului spiridon ramniceanu un cadou...
Cadou
Ani mulţi, frumoşi, buni şi fericiţi, cu împliniri spirituale! Cu stimă, Ileana Popescu Bâldea
La 2:35pm on Iulie 01, 2013, Nadia Padure i-a dăruit utilizatorului spiridon ramniceanu un cadou...
Cadou
Să ne auzim numai de bine!
La 3:53pm on Iunie 14, 2013, ileana popescu bâldea i-a dăruit utilizatorului spiridon ramniceanu un cadou...
Cadou
Multumesc!
La 8:17pm în Mai 21, 2013, Adina Lozinschi a spus...

Cu întârziere vă mulţumesc pentru aprecierea fotografiei postate de mine. Vizitând pagina dvs constat că scrieţi interesant şi frumos.

La 8:41pm on Februarie 28, 2013, Crina Albu i-a dăruit utilizatorului spiridon ramniceanu un cadou...
Cadou
Bun venit!
La 8:36pm on Februarie 28, 2013, Nadia Padure i-a dăruit utilizatorului spiridon ramniceanu un cadou...
Cadou
Bine ați venit!

Spiridon ramniceanu's Blog

Străinul partea 2/2

Postat în Noiembrie 17, 2015 la 5:00am 2 Comentarii

- Eu plec la telegraf să încunoştiinţez autorităţile, spuse primarul, să vină cei mari, să hotărască ei ce trebuie făcut. Până atunci să păziţi locul, să feriţi copii şi dobitoacele de primejdie!

Îşi strânse cureaua sub burtă, înjură soarta, dar oamenii ştiau că-şi blestemă nevasta care se ţinea cu un flăcău din vecini, apoi urcă muchia la primărie. De atunci n-a mai fost văzut apropiindu-se de copaia lacului, iar după un timp au aflat cu uimire că nevastă-sa a sfârşit cu purtările…

Continuare

Străinul partea 1/1*

Postat în Noiembrie 16, 2015 la 5:00pm 1 Adaugă un comentariu

Că binele, pe care vreau să-l fac,

nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau

să-l fac,iacă ce fac!

Pavel, Cor. II.

Aşa ploaie nu se mai văzuse de multă vreme la acele înălţimi unde oamenii îşi aveau gospodăriile. Toată primăvara fusese secetă şi, chiar acolo în munte, pământul se crăpase uscat, izlazurile se înroşiseră, iar animalele înfometate îşi umpleau burţile cu apă nefolositoare, bulucindu-se în pârâul Smoleanului, acum un fir gălbui, turburat în copite şi pierdut în…

Continuare

Avatarurile unei lichele surprinse într-o cetate asediată

Postat în Octombrie 24, 2013 la 5:00pm 6 Comentarii

AVATARURILE UNEI LICHELE SURPRINSE

ÎNTR-O CETATE ASEDIATĂ

Şi dacă mă vei crede, Judecătorule, tu care ar fi trebuit să fi fost dăruit cu putere şi înţelepciunea aceea risipită cu zgârcenie pe faţa Pământului şi obişnuit să crezi numai în faptele dovedite cu temeinicia probelor sau cu mărturia martorilor, deci, dacă mă vei crede sau chiar de nu mă vei crede, acum de la mine vei afla numai adevărul. Minunează-te! Nu voi ocoli nimic din cele ştiute de mine aşa cum, de altfel, nici…

Continuare

Sicriul de zinc SCRISOAREA II-A partea III-a spre lectura

Postat în Aprilie 16, 2013 la 6:31pm 0 Comentarii

SCRISOAREA II-A SICRIUL DE ZINC

PARTEA 3/6

4. Avea un angajament la un restaurant, şase ore în fiecare seară, mai puţin lunea când avea liber, de la nouă la trei dimineaţa. Intrase ca baterist într-o orchestră locală slăbuţă, dar el se simţea bine cu ei. Floreta se mutase neoficial la el, deoarece în cinci din şapte nopţi, o găsea ocupându-i patul. Când se trezea, nu era în casă, pleca foarte devreme, lucra la o firmă… Programul amoros de care nu scăpa, se derula zilnic,…

Continuare
 
 
 

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor