Postări de blog Aprilie 2013 (328)

strigătul apei

e neastâmpărat dumnezeul meu

da e mic și neastâmpărat

îmi recită poeziile

mă obosește de câteori le repetă

desenează cu creioanele mele colorate copaci

doar copaci cu rădăcini mari și cu aripi

deshide ferestrele

închide ferestrele

umblă la robinete să asculte strigătul apei

stinge lumina aprinde lumina

câteodată scoate animalul din mine

și se joacă cu el de a război și pace

îl ucide îl învie îl plânge ...

azi l-am trimis în…

Continuare

Adăugat de Djamal Mahmoud la Aprilie 30, 2013 la 8:00pm — 10 Comentarii

Născut din cuvînt

1.Totul începe cu montarea celor trei aparate de filmat. Cabluri, scripeţi, şine. Nouă oameni se învîrt în jurul lor. Un bărbat cu o şapcă galbenă spune din cînd în cînd ceva, gesticulînd nervos. Totul începe cu montarea celor trei aparate de filmat.

2.Ce vroia acel om, nu putem a spune.Vorovitu-s-a însă despre el cum că-şi spunea a fi trimisul LUI. Prea multe sămne nu rămas-au de la el. Amintitu-şi-au unii c-ar fi fost un om mic de stat şi tare blîndu. Alţii însă vorovesc despre el ca…

Continuare

Adăugat de Tudose Dragos la Aprilie 30, 2013 la 6:00pm — 2 Comentarii

Florile de liliac

Peste zumzetul din sat,

Azi, în zi de sărbătoare

Primăvara şi-a lăsat

Semne bune de schimbare.

În jur totu-i nemişcare;

Lumea-ntreagă s-a oprit!

Doar un semn de întrebare...

Liliacul a-nflorit?!

Prin grădini viu colorate

De un verde oacheş foc,

Câteva flori parfumate

Printre ramuri îşi fac loc.

Zvâcnete de bobocei

În ciorchine stau grămadă...

Într-o zi, două, sau trei

Vor ieşi la promenadă.

Iar sub neaua de…

Continuare

Adăugat de C.Nechita la Aprilie 30, 2013 la 3:44pm — 10 Comentarii

Domnului Învățător

Ni se întâmplă să trăim paradoxuri, a căror revelație gășește cuvinte abia în timp. Unele sunt atât de bine ferecate în sens, poate că nu există nici o logică de fapt, încât rămân moștenire viitoarelor învieri. Nu știu să explic altfel, dar așa mă regăsesc în oamenii dragi, pierduți sau trecuți ”dincolo” de locul de unde pot eu vedea, sau în cei pe care i-am îndrăgit și respectat atât de mult încât, am îndrăznit să îi cred nemuritori. Aceste trăiri, plus sensibilitatea la tot ce mă…

Continuare

Adăugat de radu irina la Aprilie 30, 2013 la 3:00pm — 12 Comentarii

Primeşte-mă mamă

Primeşte-mă mamă

 

spre buză îmi urcă ţărâna ca o maree de linişte îngheţată

ce car triumfal mă aşteaptă în porţi de cetate

să deschidă miracol…

Continuare

Adăugat de chindea maria - gerra orivera - la Aprilie 30, 2013 la 11:00am — 4 Comentarii

eu...

dorm

pe aripa unui liliac narcotic

el plimbă râme dresate prin buzunar

îmi spune

eu sunt cangur cu aripi

şi sar sau zbor

doar un corn mi-ar mai trebui

să fiu inorogul din visele unui cangur

sub teatrul de pe scena lui

cu corn apatic dar zurliu

vreau să sar un zbor

eu

un pui de cangur cu aripi de liliac

şi corn de inorog

brăzdez oceanele

le ar

însămânţând privelişti pentru sonarul delfinilor

mă…

Continuare

Adăugat de Simion Cozmescu la Aprilie 30, 2013 la 10:09am — 8 Comentarii

Denia

Denia

Tămâie liniştea dintre zidurile bisericii
clinchetul cădelniţei adună rugăciunea
în genunchi
cu capul la pământ
omul se frânge în faţa altarului
candela aprinsă la icoană
veghează lumina mişcătoare
care pâlpâie pe chipul Mântuitorului
privegherea anilor curge
în viaţa veşnică.

Adăugat de Hagianu Viorica la Aprilie 30, 2013 la 9:25am — Nu sunt comentarii

gară pustie

gară pustie

m-am oprit la ultima stație,

gară pustie,

trenul a pecat singur spre nu știu unde,

singurătatea te devoră,

fântânile plâng,

doi plopi cântă la ocarină,

doar umbre:

de oameni, de pomi, de case.

din cer picau aburi de căldură,

câmpia era incendiată de sentimente.

încotro?

spre înapoi, spre copilărie,

drum închis!

nu ai voie să te uiți peste gard

la anii de aur ai tăi,

la dreapta?

nu mai găsești…

Continuare

Adăugat de ION IONESCU-BUCOVU la Aprilie 30, 2013 la 9:00am — 5 Comentarii

De obicei...primăvara

îmi prelungesc sufletul cu gândul meu

care-l trimit în depărtare

să caute fericirea

de cele mai multe ori

fericirea locuieşte cu tine

dar de data aceasta nu-i aşa

nu stă legată în lanţuri

rupe clepsidra

te furnică în tălpi şi pleacă

colindă locuri oameni

nu osteneşte niciodată

are bucuria călătoriei

trece peste linia de orizont

fără să se uite înapoi

îşi prelungeşte privirea peste gard

în curtea dorinţelor

nu…

Continuare

Adăugat de Elisabeta Luşcan la Aprilie 30, 2013 la 8:30am — 15 Comentarii

nimicul dintr-un punct

soarele drept şi-o frântură de cer alb ce se mută

zvâcnetul ei lovind în geam desene hilare

hainele strâmte ale cuvântului ce-mi împrumută

ziua de ieri ţipând a roată în fiecare

timpul foşnind agresat de-o materie care trece

lumina flămândă ce ar vrea să fie copac

învelişul comun…

Continuare

Adăugat de ileana popescu bâldea la Aprilie 30, 2013 la 3:00am — 14 Comentarii

Cu Dumnezeu la un pahar de vin

au ars iarăși furtunile cerul
miroase accentuat a cenușă
asfixiați ultimii îngeri coboară
din prea multa fericire într-o neputință
o lume prea mică și săracă
pentru a mai cumpăra vise
doamne îți propun un troc
mâine când mă voi trezi
vreau să am aripi
la schimb cedez
jumătatea mea de adevăr
din crâșma cu iluzii
și toate speranţele pierdute
prin paharul cu vin

Adăugat de Berinde Ovidiu/ Oliver Klauss la Aprilie 30, 2013 la 12:30am — 6 Comentarii

lacrima pe care o aud

lacrima pe care o auzi șuierînd
în oglinda roasă de vulturi
îți va îndulci otrava din vene
mirosul de iarbă al cărnii
prin care pășesc sfidător buburuze
îmi va ruina inocent suferința
îți va însenina veninul din pieptul
deschis ca o scoică
lacrima pe care o aud răsucindu-și
cheia prin sîngele încărunțit al iertării
mă va face să îți uit nebunia
și să mă arunc într-un păcat fără cer

Adăugat de Mariana Miron la Aprilie 29, 2013 la 6:00pm — 5 Comentarii

asemeni poetului

o drujbă i-a secerat aorta

o coasă picioarele

sufletul prin vămi de trei zile

s-au depus solzi pe ochii mei

clari ca lumina timp de 4 decenii

mă alătur poetului teodor dume

cu icoana mea de poet

suferind

şi voi scrie fraţilor

pentru că durerea se urlă în vorbe

meşteşugite

pentru clipe

de neputinţă

pentru întrebări despre justeţe şi adevăr

şi alte vorbe mari

pe care filozofii nu le…

Continuare

Adăugat de L.I.Muresan la Aprilie 29, 2013 la 5:30pm — 12 Comentarii

după fiecare templu ridicat-un alt zbor-o altă fântână

suflet însetat de lumină

trup înfometat de mărire

universuri paralele

clipe secante

prin iubire

promisiuni

din alte lumi spre niciunde

un fel de rugăciune

înainte de a cădea o stea

nuntesc cu lacrima destine

din temelie spre o altă temelie

prin turlă

sub niciun clopot

cărare spre Tine

eliberat de țărână

rostesc infinitul pe de rost

prin fiecare sete potolită

din izvorul…

Continuare

Adăugat de Calotescu Tudor Gheorghe la Aprilie 29, 2013 la 5:19pm — 10 Comentarii

Viitorul literaturii

Viitorul literaturii

ţipau nebunele berze

aruncând pruncii în mare

aiurite de vestea interzicerii,

de legile noi ale sufocării

nimeni nu mai are voie iubire

nu se mai permit împreunări de plăcere

totul va fi organizat statistic

nunţile desfiinţate

altarul cu flori deflorat

aşa că ne-am pus pofta în armură

am îmbrăcat costume negre, sterile

am ars gramatica latină

în jur fumuri fumuri

de…

Continuare

Adăugat de adrian grauenfels la Aprilie 29, 2013 la 4:26pm — 2 Comentarii

în formă protestantă

nu mai sunt fiinţa dreaptă

sunt pădurea uscată

dumnezeirea mucegai

atunci când rup înţelegerea cu moartea

cinci zile şi cinci nopţi

nu mai călătoresc

o haimana în exersare

ies din mine de trei ori

şi de fiecare dată mă tem de

utopia devenirii extreme

nu mai sunt eu

empatia lumii mă judecă

o doamne

şi când mă gândesc

câte lacrimi ai vărsat să-mi adapi cenuşa

îmi vine să mă…

Continuare

Adăugat de scotnotis luminita la Aprilie 29, 2013 la 3:00pm — 5 Comentarii

Sergiu și Baiazid. Ultima scrisoare

(La mormântul lui Sergiu Nicolaescu)



…și se-apropie de cort

un bărbat atât de palid

după vorbă după port…

Sergiu stă pe patul tare

Și scrâșnește printre dinți:

- Ești tu Baiazid – Ildîrîm ?!

- Nu .

- … în sfârșit

Ai venit să mi te închini

De nu schimb al tău turban într-o ramură de măslini

O ! tu nici visezi păgâne câți în cale mi s-au pus

Toată șleahta cea vestită a perversului Apus

Câtă pânză câtă iarbă s-adunară-n…

Continuare

Adăugat de Craciun Dorian Raul la Aprilie 29, 2013 la 3:00pm — Nu sunt comentarii

Bilanţ

Bilanţ

când păşesc către Tine

visul nevisat încă de nimeni mă duce în stigmate

sângerează agonie sacră

podeaua trupului vrând să desfidă

materia

un templu îşi reaşează arcada în clipă

sub coastă rana face bilanţul tuturor drumurilor

de pe suliţă se preling…

Continuare

Adăugat de chindea maria - gerra orivera - la Aprilie 29, 2013 la 2:00pm — 7 Comentarii

ea crește printre fire de nisip

și visează într-o limbă ciudată

ca și cum particulele de lumină au insomnii

numai în podul palmei

i-a rămas copilăria

mai poartă codițe doar uneori

iar pantofii ei miros a trandafiri sălbatici

am auzit că a inventat sonerii

pentru toți oamenii

lângă ea se dizolvă bulele acelea gri care mă îmbracă uneori

am început să cred că e soarele

sau că e abecedarul lui don Quijote

azi am aflat

că e fata care știe tainele…

Continuare

Adăugat de Romita Malina Constantin la Aprilie 29, 2013 la 1:30pm — 13 Comentarii

Între cer și pământ suntem noi

Ghemul creștea văzând cu ochii. În mijlocul lui era miezul. Neatins. Fusese darul de început dat în grijă și pe care trebuia să-l înmulțească. Venise vremea acum să se-nalțe, pentru a-i fi prețuită greutatea zilelor adunate.

Jos, pescarul plutea de câtva timp în derivă. Oceanul era întunecat, la fel ca și gândurile lui. Din înalt, ghemul începuse să se desfacă în reconstituirea unui bilanț de retrăiri, ca la o socoată dreaptă, față în față, profesor și elev. Nu știu dacă ți se permite…

Continuare

Adăugat de radu irina la Aprilie 29, 2013 la 1:00pm — 18 Comentarii

Arhive Lunare

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

1999

1970

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar-Agafia Drăgan
Publicat de Agafia Dragan
în Martie 28, 2017
Nume: Tigoianu Drăgan Eugenia
Nume autor:Agafia Drăgan
Domiciliu actual: Focşani, Vrancea
Născută în comuna Hodac, judeţul Mureş
Absolventă a Universităţii Bucureşti.
Debutează în timpul facultaţii la “Vatra” şi Gânduri studenţeşti, apoi până în 2013 publică doar articole de specialitate. Revine la poezie în 2013.

Activitatea literară 2014-2016
Publicaţii în revistele: Nomen Artis, Cronos peniţa de aur, Negru pe Alb, Dor de Dor, Confluente literare, Bogdania, sub egida Asociaţiei Cultural-Umanitare ”BOGDANIA ”, Oglinda Literară, ed. De Asociatia Culturala “Duiliu Zamfirescu” , eCreator , Amprentele sufletului, etc.

În antologii:
Cuvinte Sculptate, ed.Editgraf, Lumină din Lumina, ed. Armonii Culturale, Roşu Mocnit, ed.Rovimed, Priveşte Visând, Iubito, ed.Editgraph, Petale de Suflet, ed.Edigraph, Ieri ca prin Vis, ed, Editgraf, Obraji de Magnolie, ed.Editgraf, Antologia Antologiilor Natiunea, ed.Natiunea, Cu tine in gând ed. Editgraf, 10 ani plini de dor, ed. Pim, Lyrics et Prosa vol II si III ed. Natiunea, Pe aleea cuvintelor, ed. Ispirescu, Toamna asta Plouă cu Lacrimi, Iasi 2015, Carmen, ed.Anamarol, 2016,Alburii Sclipiri de Stele, ed.Napoca Nova etc.

Volume de autor:
Nevoia de Fericire, ed.Editgraf, 2014
Cu Toamna Căzută pe Gene, ed. Editgraf, 2015
Măriuca şi Prietenii ei, ed. Editgraf, 2015
Iluzia Regăsirii, ed. Armonii Culturale,2016
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-agafia-dr-gan

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Interviu cu Mihai Eminescu Publicat de Florin T. Roman în Aprilie 4, 2017 

Florin T. Roman: Ce mai faceţi, domnule Eminescu? MIHAI EMINESCU: Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult. (Revedere) Dar în restul anului? Problema morţii lumii o dezleg. (Cărţile) Ce e poezia în opinia Domniei voastre? Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea. (Epigonii) Mai scrieţi poezii? La ce?... Oare totul nu e nebunie? (Mortua est!) Sunteţi marele nostru poet naţional, se ştie. Dacă aţi continua să compuneţi versuri aţi putea dobândi o faimă universală, egală poate cu cea a lui Shakespeare sau Baudelaire... N-ar fi păcat să abandonaţi pana? De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (...) De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?/ Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (Scrisoarea II) În acest veac, al XXI-lea, trăiesc şi se manifestă câţiva intelectuali români „postmoderni”, progresişti, care susţin că sunteţi autohtonist, antisemit, chiar xenofob... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-cu-mihai-eminescu

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
Publicat de adrian grauenfels
în Aprilie 13, 2017 la 8:32am în APARIȚII EDITORIALE (Modifică)Trimitere mesaj Vizualizare Discuţii

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
José Corti, s-a născut în Franţa în anul 1895. De tânăr s-a simţit atras de mişcare lui André Breton şi în paralel cu activităţile suprarealiştilor la care participa, Corti fondează "Editura Suprarealistă" în care va publica pe Aragon, cât şi cărţile lui Breton (În legitimă Apărare), Rene Char, Paul Éluard (Relentir Travaux), René Crevel -1932 (Clavecinul lui Diderot), pe Benjamin Péret în 1936 şi pe Salvador Dali cu "Metamofoza lui Narcis" în 1937. Mai târziu fondează în anul 1938, "Casa Corti", care publică operele complete ale lui Lautréamont, cât şi alte scrieri suprarealiste care vor caracteriza pluralismul firmei: poezie, romantism, eseul literar, dar şi cărţi universitare sau clasici francezi. José a murit în 1984 la Paris după o viaţă frământată dar totodată pasionantă.
A publicat cărţile sale (romane poliţiste, jurnalism, etc) sub pseudonimele: Roch Santa-Maria sau Sidney O'Brien. Sub numele său adevărat publică:
Imitaţie fără sclavie (1981), Amintiri dezordonate (1983), Provizoriul definitiv (1992).continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/jos-corti-editor-i-librar-al-avangadelor

Declinul Elitelor Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 7, 2017

În limba latină termenul Electus caracterizează o persoană sau un grup care aduce comunităţii onoare şi valoare. Timp de secole grupele elitiste se evidenţiau prin preocupările şi acţiunile umanitare, ştiinţifice sau artistice care polarizau etosul social şi cultural al epocii lor. Elitele au fost active şi apreciate din antichitate şi până la recentul postmodernism care a catalizat dizolvarea barierelor culturale, trivializarea comunicaţiei în favoarea unui sat global lipsit de personalitate. Elitele de azi sunt paralizate de noua ordine axată pe mediocritate şi consum exagerat. Îmi amintesc filmele tinereţii mele în care protipendada oraşului ieşea la plimbare pe bulevardul central, trăsurile cu cai aşteptau clienţii sporadici iar vânzătorul de limonadă oferea în pahare de sticlă verzuie mirajul orientului oprit la poalele Balcanilor. Elita vorbea limbi străine, se intersa de ştiinţe, de filosofie, de expediţii, doamnele cântau la pian sau pictau în liniştea saloanelor. În ţara în care ne-am născut, România, frământata istorie a primelor două decenii de dictatură comunistă, a produs două dileme: una privitoare la represiunea sângeroasă declanşată de noul regim, iar celalaltă, la tenebroasele raporturi din culisele puterii noi instalate.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/declinul-elitelor

Caligrafii

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

În țara asta normalitatea este ceva extraordinar Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Martie 27, 2017 Am încercat să fiu cât de cât un observator „normal”. Deși asta este totuși destul de dificil în România. Aici există tabere peste tot. Și exclusivități! Dacă te pune „ăl cu coarne”, sau „cel sfânt” (depinde și aici din ce tabără ești), să te uiți în tabăra lui pește, o iei peste bot de la cei din tabăra pescarului. Dar nu pentru că te-ai uitat la vecini. Nuuuu... Ci pentru că ai îndrăznit să belești cumva ochii. Culmea eforturilor este atunci când crezi că poți face ceva să-i împaci. Mai întâi între ei. Dar e mai mult decât o misiune imposibilă. Nici să stai în afară nu e o soluție. Te vor bombarda cu toții. Aici nu există enclave! În România nu s-a inventat nici obiectivismul, dar nici locul de observație egal situat între taberele veșnic beligerante. Iar războiul?!... 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/in-tara-asta-normalitatea-este-ceva-extraordinar

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor