Postări de blog Iulie 2014 (298)

Amnezie

Am uitat că te-am cunoscut.

Poate a fost ceva mai mult

Decât o simplă întâlnire

Între două sensuri

Ale unei vieţi

Irosite prea devreme.



Am uitat acolo,

La marginea nopţii,

Cuvântul acela

Cu care începe iubirea

Şi care acum

Nu este decât un vis

Demodat şi aruncat

Ca un lucru

Fără valoare.



Ce ciudat este să încerci

Să îţi… Continuare

Adăugat de Antimia Dobromir la Iulie 31, 2014 la 2:45pm — 7 Comentarii

În orașul cuvintelor

ne croim zilnic drum

prin orașe de cuvinte

cu plopi alei și acele panouri

de merit din școli

năvalnică luna

se ia la bataie cu norii

și-n depărtări oamenii

tot mai triști mai albi

și mai alungiți

se îndepărtează de promisiuni terestre

își scot măștile

ca pe niște decizii bine luate

despre ei se știe

că vor închide cândva

fermoarul cerului

și atunci va fi peste tot

întuneric proaspăt

dar asta mai spre…

Continuare

Adăugat de Elena Laura Bumbac la Iulie 31, 2014 la 12:38pm — 1 Comentariu

Salonul 22

SALONUL 22

Aici intră salvările sirenând,

aici, printre gratii, vezi pacienți

cu figuri strâmbe, unii la alții urlând.

În ceaiul de dimineață le-au pus pilule,

trei-patru zile să doarmă duși,

să nu deranjeze personalul

și să nu poată fi idendificați după nume,

printre cei din morga, de mult timp ascunși.

Privesc în perimetru minim

și cer doi-trei creițari și țigări

la trecătorii absenți de problemele cotidiane,

care ies…

Continuare

Adăugat de Ion i . Paraianu la Iulie 31, 2014 la 9:45am — Nu sunt comentarii

Habar...

nu ai că nu o să uiţi în nicio viaţă, de
simbolul treptei ce mă aşteaptă după
acest 44 făcut
din toate semnele mute,
să fie egal cu 1.
Eu si Tu. Tu,
sufletul (re)întregit într-un Eu din
lutul modelat
să te afle
în reflexia luminii
din viaţa asta în 2 separat
de aşteptarea unui
tot.

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Iulie 31, 2014 la 1:00am — 2 Comentarii

poate pietrele îmi vorbesc

dar eu încă nu ştiu

le adun în palme

cu degete subţiri ce stau la geam

ca nişte şiruri de talismane pe care soarele

îşi plimbă umbra mişcătoare

şi le spulberă noaptea

în grămezi de nisip peste jarul zilei

în curând cam peste vreo trei-patru mii de ani

curioşii vor scoate fosile cu zilele mele

se vor mira generaţii de oameni şi vor picta

chipul meu după semnele zilei

apoi îl vor modela şi-ntr-un sfârşit vor arăta lumii

cum…

Continuare

Adăugat de Adi Filimon la Iulie 31, 2014 la 12:06am — 5 Comentarii

câinii care latră mușcă

mergeam pe drumurile vieții ca orice om 

cu o pleată de vene lungi cât o zi de post

n-aveam auzul deschis lumea era pe silențios

de-o dată m-azvârle pământului și înghit praf

am dreptul să tac 

îmi aduc auzul acasă instantaneu

lătratul s-aude până-n os

ce-o fi cu ei de s-au năpustit asupra mea

când eu separam pietrele de zile nopțile de…

Continuare

Adăugat de Carmen Ștefania Luca(Odin) la Iulie 30, 2014 la 11:00pm — 2 Comentarii

Pumnul şi palma Europei

Hai să-ţi ghicesc ţară în palmă

hai să-ţi ghicesc ţară-n Carpaţi

acum e marea mult mai calmă

şi peste Prut surori avem şi fraţi

Hai să-ţi ghicesc ţară-n Carpaţi

de-acolo îl vedem pe Dumnezeu

de muncă dacă fruntea v-o lăsaţi

sudoarea ajunge poate minereu

De-acolo îl vedem pe Dumnezeu

acum e marea mult mai calmă

ridică-te popor al meu

hai să-ţi ghicesc ţară în palmă

Hai să-ţi ghicesc ţară-n Carpaţi

fără ne daţi ori nu ne…

Continuare

Adăugat de Costel Zăgan la Iulie 30, 2014 la 10:39pm — Nu sunt comentarii

Rostogolire din spirală

Când nici cuvintele
Nu le mai rostim,
Un verde acvatic
Ne aprinde
Contur
De teamă, de paşi,
Urcăm
În beznă,
Urcăm şi nu mai ştim
Ce e noaptea
Sau ziua,
Trupurile ne întreabă
Cine suntem,
Ochii tăi
Colorează ploaia,
Ochii mei
Rămân închişi,
Camera secretă
Le-a furat
Somnul
Şi pot doar să audă
Cum ne rostogolim
Din spirală
Când raţiunea dă foc
Amurgului...

Adăugat de mihai katidas la Iulie 30, 2014 la 8:00pm — 2 Comentarii

prevestirea ultimei litere din primul alfabet

o altă modă coboară cu greutate în prima cafea

un soi de închisoare tandră

unde te numești ca fiind ,,cel diferit''

ca o frunză care învață fericirea

într-un copac cu o armată de schelete

poate din nevoia de a ști cum să înclini inima

între un strigăt de cocor și o aripă de albatros

iată, e așa de simplu să te balansezi

în timp ce roata olarului stă pe inelar

iar albastrul cerului te-a tras atât de sus încât s-a tatuat în ochi

e…

Continuare

Adăugat de Romita Malina Constantin la Iulie 30, 2014 la 1:00pm — 4 Comentarii

Sară eminesciană**

Urcă steaua căzătoare

La apus, în zbuciumul

Unei clipe trecătoare

Lăcrimând-o buciumul...

Dincolo de deal și ramuri

Ce cu frunza bolta-nțeapă,

Ale cerurilor geamuri

Trag a nopții neagră pleoapă...

În unghere stinse-n zare

Se înstână stânele,…

Continuare

Adăugat de Romeo Tarhon la Iulie 30, 2014 la 7:30am — 6 Comentarii

Rugăminte

să nu vii sobru la-ntâlnire

ori cârja să ţi-o iei la braţ

să-ţi pui doar cea cu dungi

frumoasă pălărie

şi-n pas de dans cu mine

să te-nalţi

şi când un rid îmi va zâmbi

sub geană

să-l ştergi cu pleoapa-ţi

fermecată

să râdem să dansăm

în noapte

şi-apoi să scrii un vers

ca altădată

nu te-ntrista de tâmpla-mi

albă

sau de-a bărbiei adânci

cute

păşim pe punţile iubirii

doar cu dorul

cu ce…

Continuare

Adăugat de Elisabeta Luşcan la Iulie 30, 2014 la 5:30am — 9 Comentarii

Mi- **

am făcut curăţenie în camerele copilăriei. Timp
să am, să-mi aranjez adolescenţa sau ce e după
şi înainte de camera în care mă aşez să te aştept.
Da,
pe tine,
sufletul meu,
să plecăm în lumea de doi,
noi
amândoi.

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Iulie 30, 2014 la 1:30am — 8 Comentarii

ai plecat de-acasă

ai plecat de acasă și vântul răscolește perdeaua verde

ferestrele sunt deschise

le-ai uitat sau poate că liniștea trebuia să intre

sub clătita uitării toate se rotesc ieri-ul devine și mai ieri

se poartă praful în straturi din ce în ce mai groase

pelicula trebuie să astupe toate câte-au fost

viii și-aruncă duhul la granița dintre lumi

când îngerii stau de șase

să vadă ce suflet s-a mai curățat de om

ai plecat de acasă și-ai lăsat etamina…

Continuare

Adăugat de Carmen Ștefania Luca(Odin) la Iulie 29, 2014 la 11:41pm — 2 Comentarii

Apus de soare

Mi-e sufletul un cer de vară-n asfinţit

Scăldat în a luminii blândă simfonie

Ce încă arde văpaie şi nu s-a domolit

Cuprins în mreje de-o dragoste târzie.

Trecut-au multe primăveri înmiresmate

Şi multe veri m-au ars în focul lor nestins

Dar toate-n urmă au rămas gânduri deşarte

Căci niciuna-n farmecele-i nu m-a prins.

Apoi ai venit tu, cu zâmbetul zglobiu

Si m-ai privit în ochi adânc ş-atât de blând

De am ajuns eu , doamnă, apus târziu…

Continuare

Adăugat de Gabriela Mimi Boroianu la Iulie 29, 2014 la 10:38pm — 2 Comentarii

Decebal

Adăugat de Gabriela Mimi Boroianu la Iulie 29, 2014 la 10:30pm — 2 Comentarii

Copacul



Un copac

pe culme

plânge

după cei din jur

ploile îl bat

vântul

crengile-i răpun

şoşotele pustiului

îi spun:

"Eşti nebun!"

"Eşti nebun!"

ce curaj ai avut

să-i înfrunţi

pe cei de pază

la tine puşi

au arme, drujbe

lopeţi şi…

Continuare

Adăugat de Elisabeta Luşcan la Iulie 29, 2014 la 7:30pm — 6 Comentarii

O altă moarte a căprioarei

O ALTĂ MOARTE A CĂPRIOAREI

Într-o zi, pe la jumătatea lui iunie, plec cu noaptea în cap, pentru că trebuia să ajung tocmai în Hârtop, urmând să mă întâlnesc cu Marian, pădurarul de canton și brigadierul Bencheș Ni- colae, să-mi delimiteze suprafața de pădure și să marcăm câteva lemne uscate.

După ce trec de ultima casă, o tai drept prin fânul până la genunchi spre Cuculie. Deși aveam cizme, mă luase tremuratul, pentru că eram ud de rouă până la coapse. Pe cer nu se zărea nici…

Continuare

Adăugat de Ion i . Paraianu la Iulie 29, 2014 la 10:01am — 1 Comentariu

bărbatul cu cort

de pe mănoasa preerie a inimii tale şi-a lăsat barbă
a ridicat şi o flamură cu blazonul singurătăţii sale
aşteaptă sezonul bizonilor
uneori e trist
alteori doar nepăsător
îşi petrece ziua prin iarba înaltă
numărând greierii ce-ţi cântă sub balcon
şi îşi ascute coasa până la demenţă

doar noaptea îţi bate în piept
timid
sperând că îţi vei aminti şi de numele său

Adăugat de paparuz adrian la Iulie 29, 2014 la 9:12am — Nu sunt comentarii

Arhive Lunare

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

1999

1970

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar
Publicat de Sîrbu Ioana-Camelia 

Prenume: Ioana-Camelia
Nume: Sîrbu
Pseudonim literar: Camica
Data naşterii: 11/12/1981

Premii literare

• Menţiune la Concursul Naţional de Poezie „Traian Demetrecu” – TRADEM ediţia a XXV-a, Craiova – 2003.

• Menţiune I la Concursul Naţional de poezie şi pictură „Dor de Dor”, Cluj-Napoca – 2006

• Premiul II la secţiunea pamflet, la Festivalul Naţional de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediția a V-a, Geoagiu, jud. Hunedoara – 2015

• Premiul II, la secțiunea manuscrise, la Festivalului de poezie religioasă "Credo" - Lăpuşna 2016

Publicări

• Volumul propriu de poezii „Ceva-urile mele”, Râmnicu-Vâlcea, Editura Offsetcolor, 2008

• Publicată în antologia „Ferestre spre secolul XXI” Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2005

• Publicată în cadrul antologiei „Freamăt de timp – Freamăt libertin”, Drobeta Turnu-Severin, Editura 3D, 2007

• Publicată în „Antologie de poezie şi comentarii” de Valentina Becart, Iaşi, Editura PanEurope, 2008

• Publicată în antologia de poezie şi epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a V-a, Ploieşti, Editura LVS Crepuscul, 2012

• Publicată în antologia „Insomnii mătăsoase”, volumul II, a grupului literar „Insomnii mătăsoase”, Braşov, Editura Pastel, 2012
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-3

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

FESTIVALUL LIMBII ROMÂNE – MONEASA 2017 Publicat de Florin T. Roman în Septembrie 3, 2017

Urmaşilor mei Văcăreşti! Las vouă moştenire: Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei cinstire. (IenăchițăVăcărescu -1740-1797) Ediția a IV-a a Zilei Limbii Române s-a sărbătorit, într-o atmosferă românească de mare suflet, printr-un festival ce a avut loc în zilele de 30 și 31 august, în staţiunea Moneasa, jud. Arad. Organizatori au fost Revista de Informaţie şi Cultură Româno-Canadiano-Americană „STARPRESS”, condusă de Ligya Diaconescu, scriitor etalon pentru românii care trăiesc în țară, dar și în Diaspora, în colaborare cu Liga Scriitorilor Români, reprezentată de cunoscutul scriitor Alexandru Florin Țene, președintele Ligii. Invitaţii au fost cazaţi, în condiţii excelente, la hotelurile Lacul Liniştit şi Parc. Amfitrion, gazdă pentru toate activitățile festivalului, a fost scriitorul arădean Florin T. Roman. La sărbătoare au participat aproape 50 de scriitori de pe toate meleagurile românești, dar și din Diaspora. Editori, președinți de filiale judeţene ale Ligii Scriitorilor, critici de artă, directori, redactori șefi şi redactori de reviste culturale din țară și străinătate, s-au unit timp de două zile pentru a simți și vorbi românește, pentru a face schimb de experiență cu privire la dinamica limbii române și a literaturii românești la început de secol XXI. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/festivalul-limbii-rom-ne-moneasa-2017?xg_source=activity

Yehuda Amichai tradus în limba Română, premieră mondială Publicat de adrian grauenfels în August 12, 2017

 De la bun început trebuie să recunosc că numele lui nu-mi spunea mare lucru când la începutul anului 2017 i-am cules o carte de pe rafturile unui anticariat din Londra. A fost o zi în care am pescuit, cum îmi place mie să spun - doi poeți: Yehuda Amichai și Rita Dove. Apele erau tulburi. Le-am deschis cărțile și am citit din fiecare câteva poeme. Nu știam nici căror națiuni le aparțin și nici dacă sunt în viață sau nu, cu atât mai puțin valoarea. După o săptămână Rita s-a așezat în bibliotecă alături de alți autori însă Yehuda a rămas lângă mine, zi de zi, timp de șase luni. M-a fascinat înainte de toate omul pe care începeam să-l cunosc și pe care îl găseam privindu-mă și zâmbindu-mi parcă numai mie, de fiecare dată, din spatele versurilor. Relația asta de intimitate pe care o construia poezia lui ca pe o casă cu mine și pe care apoi tot el mi-o lăuda cu atâta sinceritate - chestie pe care nu o mai întâlnisem decât la Walt Whitman - m-a făcut să nu-i pot rezista și azi sunt mândru că m-am încăpățânat să-l citesc și pot spune cu mâna pe inimă că descoperirea acestuia a luat loc repede în galeria celor mai însemnate revelații din viața mea alături de nume ca Pavese, Walt Whitman cum spuneam, Yannis Ritsos, Dylan Thomas, dacă e să mă refer numai la poezia lumii. Altfel nu m-aș fi apucat ca nebunul să traduc continuu din creația acestuia. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/yehuda-amichai-tradus-n-limba-rom-n-premier-mondial

Caligrafii

cutia de conserve Postat de Dan Tipuriță în Septembrie 17, 2017

M-am născut în vremea când maşinile porneau la manivelă. Tractoarele-şi începeau lucrarea trase cu sfoara ,se muncea mult în lehamitea gândului ,se disputa viitorul în ţărâna hazardului şi chiar se trasa drumul luminii cu bezna închisorilor. Iar pentru mine, copilul de atunci, în zilele negre lupii treceau Dunărea pe o sârmă de gheaţă, în cele frumoase reuşeam cu nimic să-mi cumăr o insulă de fericire la chioşcul de vis-a-vis . Acolo se puteau procura cele mai râvnite lucruri, adică bile colorate, dopuri de pistol cu pulbere, pene, imagini pictate şi alte comori. Cutia de conserve era cea mai disputată minge, în ea păstram de pe o zi pe alta frumoasele jocuri, poarca şi ţurca, chibzuiam înălţarea rachetelor cu un pumn de carbid ,poarta de fotbal şi multe alte minunăţii dăruite cu neuitare . Și de atunci în irisul meu stă închisă o lacrimă. A lui Dumnezeu http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/cutia-de-conserve

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. Am cunoscut oameni doar cu suflet - creierul îl dăduse, la o parte, natura - , dar aveau atâta lumină în privire, încât puteau să facă inteligentă și o muscă. Am cunoscut oameni despre care nu pot spune decât… că semănau cu muzica ascunsă în nisip, cu visul ca un loc îndepărtat, cu un om pe care îl iubești, cu lumea care stă - uneori, cu pereții strâmbi când e prea multă liniște, cu frica, realitatea care ne uimește, invidia, mănușa unui boxer, egoismul sau, pur și simplu, cu o piele, susținută de oase, căreia trebuie să-i învârtești cheia.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

 

Stre-suri...

Cum se pregateste Romania sa celebreze Marea Unire: o tara tot mai divizata pe relatia est-vest de Cristian Pantazi -Publicat de STelu Pop în Iulie 28, 2017 

Transilvania si Banatul evolueaza cu o viteza in plus fata de restul tarii. Sudul si estul Romaniei, dar si enclava Harghita-Covasna din centru, se dezvolta cu viteza melcului. Bucurestiul, cea mai bogata regiune din estul Europei alaturi de Ilfov, devine insuportabil pentru tot mai multi cetateni dupa mandatele lui Oprescu si Firea. Cu o infrastructura precara, ce nu leaga regiunile istorice intre ele, Romania se pregateste sa celebreze o suta de ani de la Marea Unire ca o tara profund divizata pe axa est-vest. Diferentele de dezvoltare dintre est/sud si vestul Romaniei sint ingrijoratoare. Statistica e nemiloasa: vestul bogat produce tot mai mult, sudul si estul sarace consuma tot mai mult - dar in zadar. http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cum-se-pregateste-romania-sa-celebreze-marea-unire-o-tara-tot-mai

castane pentru copii Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 9, 2017

surzi și orbi Doamne. o grămadă de oase între gânduri. merg. cuvântul poate fi oricine. ei cred că undeva. o pasăre poate să-i lovească. tabără de sunete șerpuind.(astăzi discută întâmplări.ostatice între lumi). mâine. pistă pentru corbii. din iad. neuronii ard. stingher. într-o cutie pe roți. luciul ochiului. se clatină. cu vorba. zodia istoriei nefastă. și tu știi… au un rol. în noaptea asta. cu mânecă scurtă… http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/castane-pentru-copii

Demagogi și corupți* Postat de C.Nechita în Iulie 6, 2017

Voi cei cocoțați în castele

Cu ochii și nasul în vânt, Atunci când mai dați de belele Mai știți să priviți spre pământ?

Prin satele noastre bătrâne Trecut-ați voi oare de când Urcat-ați pe vârfuri păgâne Uitând că poporu-i flămând?

De când v-ați văzut la putere Și multe de tot ați promis, Mai știți despre-a noastră durere? Sau doar din program ne-ați omis!continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/demagogi-i-corup-i

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor