Postări de blog Decembrie 2009 (96)

Cumpănă

Cumpănă


icoane cern alb
frământări între coaste
vine potopul

amiezi curg roua
alandala e lumea
miezul e noapte

trepte urcate
pădurea se curăță
închei destinul.

Adăugat de radu irina la Decembrie 31, 2009 la 5:57am — Nu sunt comentarii

cuvinte tăcute - cenaclu - Remarcat

cuvinte tăcute îţi scriu
la gura sobei
tăciunii ard
apusuri de lumină
pe câmpuri ceaţa
se aşterne opalină
şi ziua se stinge
într-un târziu
raze de lună
noaptea despică
şi-n sobă focul
demult s-a stins
doar dorul meu
mai pâlpâie încă
luminând hotare de umbre
pe manuscris...

Adăugat de george ionita la Decembrie 30, 2009 la 1:29pm — 5 Comentarii

Paralelism / Cenaclu - Remarcat

Paralelism







- variantă modificată -



Caut miezul din tine, în bucăți de cuvinte, uneori banale.

Cât pot să simt, să cred și să pătrund, încerc să dau sens, apoi să le găsesc rostul.

Mă bucur, tresar când constat că sunt destinatarul lor, tocmai eu, la care poștașul sună rar.

Atunci, de emoție îmi rătăcesc șirul de cuvinte adunate în tăceri abținute.

Îmi reproșez nestăpânirea firii. Tocmai acum! Am așteptat să nu mă bănui de mult prea… Continuare

Adăugat de radu irina la Decembrie 30, 2009 la 6:30am — 4 Comentarii

Alcătuire / Cenaclu

Alcătuire

Joc. Pierd.
Altminteri cum
să-i îndulcesc menirea?

Mă antrenez. Văd.
Mentori - pleiada
care îmi încheagă rostul.

Cad. Mă ridic.
Temelie - cenușa
texturii de piele fină.

Cenușa?
Balast aluvionar din
jocuri și antrenamente.

Procreez!

Din papile și stări
de agregare,
sper să cresc Om!

Adăugat de radu irina la Decembrie 29, 2009 la 1:28pm — 1 Comentariu

poeme 2

Introspecţie





Mă simt goală - inima e prea subţire ca

s-acopere distanţa dintre două păcate

Dumnezeu îmi scapă printre degete,

Mă simt atât de goală -

încât mâna mea desenează lumină





Femeia Cratiţă se căsătoreşte cu domnul Card





Iubirea lor stă în sticle de bulion,

Curge în pahare de 100 ml.

Lipsită de picanterii, madam se desenează cu frunze de

pătrunjel,

Are o privire piperată şi buzele sărate

Domnul… Continuare

Adăugat de Dozescu Adelina la Decembrie 28, 2009 la 11:13pm — 4 Comentarii

Împăcare cu mine / Cenaclu - Remarcat

Împăcare cu mine



- variantă modificată -



Te moștenesc așa cum ești. Cu tot ce ai. Nu risipesc nimic. Nu adaug nimic care să tulbure originalitatea lucrării, desăvârșită din izvoare divine.

Nu știu însă ce o să fac cu tine. Uneori ești puțin, alteori ...mult prea mult. Aș putea să valorific momente de timp în care mă regăsesc, lumină a ta, limpede, obscură. Aș câștiga timp. Pentru mine. Pentru alte atâtea necunoscute.

Mă întreb, cam câte moșteniri mi-ar fi… Continuare

Adăugat de radu irina la Decembrie 28, 2009 la 11:58am — 6 Comentarii

Bradul de după lumină - cenaclu - Remarcat

Zâmbetul copiat în palma ta
l-a cântat acum ceva vreme
un pian
aş vrea o aripă
dintr-un ocean sigur de el
când drumul rămâne
strigător de pribeag

ia-mi lacrimile din cale
pune globuri
desprinse din stele
munţi tăcuţi
degete
cu expresii tactile

şi ne vom întâlni în tine
vremea ne va spune când

Adăugat de Deac Suzana la Decembrie 28, 2009 la 10:00am — 5 Comentarii

Portret alb-negru / cenaclu - Remarcat

Portret alb-negru





Oamenii simt, mai curând, stări extreme: durere acută sau fericire până în măduva oaselor. E ca și cum, trăirile cotidiene, care zac uitate în arhive în suflet, nu îi mai motivează, fiind rutină fără grai sau fără însemnătate măcar (exită "tabieturi" conjugate cu reguli determinante, care te țin în viață). De tăbăceală a sufletului manifestă inerție cu iz de insensibilitate? Cine știe? Însă aceste stări îi scot din moliciunea amorțelii și le imprimă… Continuare

Adăugat de radu irina la Decembrie 27, 2009 la 11:17am — 3 Comentarii

Monolog prenupțial / cenaclu - Remarcat

Monolog prenupțial



- variantă modificată -





Mi-ar ajunge umbra ta, cât să nu mă evaporeze căldura celor din jur.



Soarele răsărit din adâncu-ți, mi-ar oferi destulă armonie, să cresc luminoasă și senină.



Îți simt umiditatea în elasticitatea pielii, prin palme care frâng emoții.



Aerul proaspăt care îmi adie, cu mireasmă de tine, prin pletele de suflet tânăr, ne îmbujorează fiecare zi.



Ești toate, pe rând, și apoi una… Continuare

Adăugat de radu irina la Decembrie 27, 2009 la 8:51am — 6 Comentarii

poeme

pas d'applaudissements, s'il vous plaît!





ăla care se joacă la butoane

ştie că nu contează ce vezi

ci marca de ochelari

orbii cunosc alfabetul braille-

noi gratulăm cu monsieur

clovnu de serviciu

empatizăm cu filmele de la tv

inventăm noi modalităţi de a muri

spunem i love you doar pentru doomuri,

în timp ce ne trimitem maşinile în vizită la

prieteni

creştem copiii cu michey mouse

potrivim ceasurile în funcţie de… Continuare

Adăugat de Dozescu Adelina la Decembrie 25, 2009 la 6:30pm — 5 Comentarii

“Sex cu femei” - A. Suciu şi Şt. D. Dăncuş

Recenzie realizată in cotidianul Răsunetul, din Bistrita:



Este o carte scrisă cu decenţă şi inteligenţă, contrar titlului vulgar-comercial. Oricare dintre titlurile de capitole era mai potrivit: Femeile risipite…Amor urban/amor rural…Iarna, ninge peste toate gările… Când am cumpărat cartea de la A. Suciu la sfârşitul cenaclului susţinut la Bistriţa, mă simţeam umilită din cauza titlului şi din cauză că pot fi interesată faţă de un asemenea titlu.

« Un poet care se apucă de proză… Continuare

Adăugat de Deac Suzana la Decembrie 25, 2009 la 1:00pm — 1 Comentariu

Ziua perfectă - cenaclu - Remarcat

se prelinge gândul de pe buze
apa te cuprinde cu toate aripile
mângâierea lasă să geamă nisipul
după amintire
se unesc valurile doar să inunde
clipa încremenită într-o fotografie

Adăugat de Deac Suzana la Decembrie 25, 2009 la 12:41pm — Nu sunt comentarii

Stele de crăciun

Ai dezvelit nudul din mine

ca să-l presari cu flori tandre

la atingerea ta petalele cântă

simfonia izvorului lin cu peşti

zglobii şi liberi

simfonia cutremurului care

cuprinde pe rând celulele

să se amestece braţele cu clipele

tăcerea cuvântului să inducă

frânturi de mişcări cu aripi

vinovaţi şi nevinovaţi în acelaşi joc

podul alăturării profunde

naşte stele de crăciun

artificii naturale ce inundă

curburile zămislite cu… Continuare

Adăugat de Deac Suzana la Decembrie 25, 2009 la 12:00pm — Nu sunt comentarii

Primul a fost cuvântul

Primul a fost cuvântul

Şi cel care l-a rostit

Poetul, preotul, pedagogul

Sau omul cel dintâi



N-a vorbit despre lege

Nici despre neleguire

Nu a vorbit despre răutate

Nici despre iubire



Cuvântul dintâi a fost o povaţă despre viaţă

Eterna supravieţuire

Un cuvânt al consfătuirii

Al întrajutorării dintre oameni



Primul a fost cuvântul

Cel fără de moarte

Apoi au urmat toate cele muritoare

Cinstea, voinţa,… Continuare

Adăugat de Deac Suzana la Decembrie 24, 2009 la 10:30pm — Nu sunt comentarii

De Crăciun - cenaclu

Dacă ar fi zăpadă sub paşii noştri

Dacă ar scârtâi frigul în urma noastră

Dacă cristalul zăpezii ne-ar străluci pe şapcă

Dacă ne-ar uni căldura omenească

Şi ar comanda pâine şi vin pe masă

Dacă ar câştiga bunătatea şi voinţa

Ca toată lumea să ajute pe altcineva

Dacă lupii ar fi răriţi de vânători

Şi hienele prinse de legi

Dacă vom dori şi altora frumuseţe în viaţă

Gândurile ni s-ar limpezi

Acţiunile s-ar săvârşi

Atunci

Şi… Continuare

Adăugat de Deac Suzana la Decembrie 24, 2009 la 10:30pm — 2 Comentarii

Destin potrivit / Cenaclu

Destin potrivit





Inventez lumi, să pot găsi rădăcini din care să se nască izvoare de cărări, alternative drumului destinat. Vreau parcă să șterg din trecut, să fac loc altor lucruri, adânci până în miez de suflet, mai puțin atinse de cei lângă care trăiesc. Un fel de protecție și ...timp doar pentru mine. În astfel de momente mă joc, devin copil matur, mă bucur, cunosc, ating muzici din mine, fără să fiu văzută de nimeni.

Mă gândeam ca azi să fiu ... Picătură. Asta… Continuare

Adăugat de radu irina la Decembrie 24, 2009 la 8:28am — 2 Comentarii

Sărbători cu liniște și sănătate multă tuturor!

Colindele născute sub zăpadă
să vă-nfioare dorul
de amintirea, grijuliu ascunsă,
că Moș Crăciun există cu adevărat!
Trimit un gând de drag de voi
prin cete de colindători la geamuri,
să vă aducă fericirea albă, de poveste,
a sărbătorii bucuriei cu mireasmă
de Sfânt Isus născut în iesle!

Craciun fericit!

Adăugat de radu irina la Decembrie 24, 2009 la 2:35am — Nu sunt comentarii

Un cuvânt care tace în tine - cenaclu - Remarcat

cuvântul plânge

sunetul se desprinde

cade în aripile abrupte de dimineţi



o mâhnire fluidă

ai cânta imnul cel vechi şi intim

dar se sperie un copil

îţi dezveleşti rănile

dar devii un străin pentru vecini



ai striga în haos precum umbra în hotar

sau angoasele pitite în corzile viorii

când o racordează cineva împotriva voinţei



te rogi la cerul înnorat de atâtea gânduri

că mama te-a abandonat

într-un moment… Continuare

Adăugat de Deac Suzana la Decembrie 23, 2009 la 6:30pm — 10 Comentarii

Reconstituire - cenaclu

ţi-am zis, fă-mi chipul
din firişoare de lână
gânduri
crengi alese
cum construieşte cintezul pe balcon
un cuib

el adună tot ce noi am aruncat
gesturi închegate doar în fotografii

Adăugat de Deac Suzana la Decembrie 23, 2009 la 6:30pm — 2 Comentarii

Flori de castan

« şi aici este primăvară, au înflorit castanii, din fiecare floare îmi zâmbeşte ,,ea,, , respiră în fiecare frunză, ieri au căzut câţiva stropi, erau lacrimile ei de ,,prima primăvară,, - »



Acum am citit scrisoarea ta şi vreau să-ţi răspund Silviu, şi la noi este primăvară, natura într-o izbucnire de poezie, au înflorit castanii cu flori mari albe în care mă scufund visătoare, care mă cuprind dacă mă apropiu de ele... şi eu am văzut zâmbetul EI, aşa cum ai spus, în fiecare… Continuare

Adăugat de Deac Suzana la Decembrie 23, 2009 la 8:30am — Nu sunt comentarii

Arhive Lunare

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

1999

1970

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Salutare, Caragiale!

Publicat de ileana popescu bâldea în Noiembrie 20, 2017 Astăzi te-am văzut prin Piață. pe prima pagină a câtorva editoriale. în gura câtorva opozanți. pe ochiul șmecher al unor cățărători. chiar și într-o mașină care mergea paralel cu mine(făcând semne obscene și invitându-ne în gura mare să batem vântul în rafale pe toate străzile), la televizor, pe internet, pe masă și într-o sticlă, la brațul celor care solidarizează cu esteticul sau discută despre gânduri, prin cuvintele unor analiști, zâmbetul parfumat al dictatorilor de toate etapele și apartenențele, chiar și în jocul stupid al unor copii care alergau pe alei și-și ziceau că sunt într-un război portocaliu cu dungi verzi(ce-o fi însemnând asta, în mentalul lor?)

continuare.http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/salutare-caragiale

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor