înainte de dezghețul auzului

vor începe desigur ploile vorbei

și cu zvon de primăvară în curând vor zbura petalele

va fi o vreme făcătoare de minuni

se va desprinde seva din gheara pământului

și va urca primele trepte în trunchiuri

apoi

va colora în verde bolta cerului

până ce se vor alcătui norii din frunzele noi

întru cereasca lor curgere de clorofilă fluidă

iar noi amândoi

vom putea tâlhări nestingheriți câmpia de…

deschizi larg geamul dinspre strada pustie

privești în gol

sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum

neumblat de nimeni

îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră

ca să-ți ascunzi nerăbdarea

adesea aprinzi o lumânare în…

Deseori... Brâncuși

Deseori, înfometaţi

ne aşezăm la MASA TĂCERII,

răbdători ne privim

până obosim în liniştea cuvintelor,

şi într-un silenzio mut,

ne hrănim sufletul din potirul trăirilor nemiloase,

un fel de ospăţ, bulimia iubiţilor eterni.

Deseori, într-o taină surdă şi tulburătoare

ne împărţim arşiţa ca o împăcare,

sub POARTA SĂRUTULUI,

şi dezbrăcaţi de cuvintele nude,

ne căutăm prin…

am uitat să-ți spun că aseară adormisem

lângă sufletul tău

toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii

n-am închis un ochi

doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu

departe de tine

avea și el ochii albaștri

linia corpului…

unii trăiesc într-o viață ca o linie dreaptă

mie îmi plac serpentinele strânse ale gândului

prăpăstiile de sub ele

povocarea insidioasă a cerului

aruncată ca o mănușă albă alpinistului singuratic

care escaladează  culmile…

am uitat să mă mai uit în ochii oamenilor

ca altădată

le privesc doar picioarele vorbitoare

de la geam

tălpile

în dialog cu pietrele

cu asfaltul țâfnos

cu dalele

n-ai crede cât de multe poate…

ce aș mai putea spune azi despre ieri

într-o singură frază

aș zice că am mai murit încă puțin

că mi-a mai căzut încă o frunză îngălbenită

din  ram

că pământul mi-a ajuns la genunchi

prostii  la timpul…

te văd așezându-ți pașii ca un acrobat

care merge pe sârmă

mi-a plăcut dintotdeauna mersul tău

dar nu ți-am spus până acum

de teamă să nu destram vraja

sunt multe lucruri pe care nu ți le-am spus

din același motiv

n-am…

- Aritmic bate timpul ca o moară

Ce nu mai are vânt ca s-o alinte

Și s-a retras în sinea lui cuminte,

Dar viața oare cine ne-o măsoară?

Că uneori se duce într-o clipă,

Dar nu renunți la ea că-ți este dragă,

Iar alteori îți pare-a fi o șagă,

Când vrei să pleci ești prins de o aripă

Cu lanțuri lungi și nimănui nu-i pasă

Că-n altă viață o să-mpart cu tine

Eternități, nu clipe clandestine

Din care ne-am zidit acum o casă.

- Am…

- Într-o zi o să-mi iei fața-n mâini și voi plânge,

Timpul ăsta puțin ce ne trece prin sânge

O să vreau să-l opresc, să-l blestem că ne fură

Tot ce-avem mai de preț, tot ce n-are măsură...

Într-o zi o să uiți drumul lung către casă,

Vei umbla prin străini, când poveri te apasă,

Eu voi fi-mbătrânit așteptând să se facă

Vară-n sufletul meu... Într-o zi... Poate... Dacă...

Vom avea un minut ne vom spune-o minciună,

C-am trăit separați de o lume…

floarea dimineții îmi spală inima

în cupa cu rouă a neliniștii

îi simt palmele pe fiecare atriu

înmănușate în catifele moi germinând a primăvară

atât de verde e cerul

că noaptea s-a lepădat de păcate

ispitele înmuguresc din orice ram adormit de furia iernii

pașii noștri abia ating pământul

vraja dezghețului trece prin noi ca un fâlfâit de aripi peste lacul lui Ceaikovski

îmi amintesc prima întâlnire

când erai lebădă

sărutul meu…

îmi place Omul Underground

acel boy band teribil al nopților dintre blocuri

cu piercinguri in nas

în buză

ras în cap

îmi plac piesele lui muzicale de tip hip-hop

vorbite

în do major

desenele lui…

simți fulgii aceștia cum cad peste noi

și ne îngroapă în giulgiuri

îți tremură mâna înghețată de frig

sigur îți tremură și inima

să nu te sperii

de urletul lupului singuratic

din pustiu

de strălucirea sticloasă a…

bujor de iarnă-
obrazul copilului
după ninsoare

noapte de iarnă-
lebăda albă pe lac
căutând apa

niciun fluture-
broderiile iernii
flori îngheţate

În fuga lor ritmată trec zilele năuce

Citind mereu în noi iubirea vieții noastre

Stăm mână în mână cu fața la răscruce

De două lumi unite-n nopțile sihastre

Unul lângă altul luăm drumul în picioare

Alături cu ursita - plânge și zâmbește

Acum eu sunt cerul, iubita-ntinsă mare

Și-n bolta mea senină chipu-și oglindește

Și viața-am luat la pas prin pulberile verii

Neștiutori că drumu-i lung și obositor

Ne stăteau în față întinsele…

singura certitudine este biletul tău

de pe noptiera

scriai că pleci să-ți cauți drumul

de-atunci torn incontinu apă la rădăcina gândului

așteptând să răsară un firicel de speranță

n-a avut niciun sens să pleci din viața mea

pe ușa din…

- Culcă-mă în podul palmei, karma mea nevinovată,

Pân' la zi să-ți intru-n sânge... Hai să-ți spun... A fost odată

O pereche nepereche, într-o țară oarecare,

Care neavând nimica avea lumea picioare...

Doi, lipiți ca două palme, într-o rugăciune sfântă,

Ei trăiau într-o poveste și romanța le-o mai cântă

Oamenii ce-au tras nădejde, că în lumea asta mare,

Poezia unei inimi nu-i deloc întâmplătoare.

- Te ascund de mine însumi... Un destin ca o…

vers sentimental

inimă de hârtie

iubirea în scris

Costel Zăgan, FULGER ÎN DOI TIMPI

precum o pasăre zgribulită de frig

care sprijină în aripile ei neobosite cerul

la fel

viețile noastre

fragile ca niște cupe de cristal

gata oricând să se prefacă în țăndări

într-o clipă de neatenție

sprijină cu aceeași…

nu știu dacă sunt o ană mă feresc de pereți

sunt mai degrabă un accelerator de particule trairea mea e scurtă ca o ploaie de vară

iubesc fără să vreau mă bucur și când plâng

alerg în stânga și-n dreapta cu rost sau fără

se tot duc straturi de piele în virtutea inerției

când mă pierd în oglindă ore în șir

nu încerc decât să găsesc un drum înapoi

nu știu dacă sunt o ană mă feresc de zidire

asta ar însemna o moarte în viață iar eu nu am timp de prostii…