- Lasă, minune, valurile tulburi

Să curgă pe pustii, n-am să amân

Să cultivăm metafore în cuiburi,

Că apa trece, pietrele rămân.

Nu te opri preț de-o furtună, două,

Și lasă-mă să te dezmierd pe sân,

Închide geamul mat, afară plouă,

Dar apa trece, pietrele rămân.

Vei fi mereu iubirii călăuză,

Te simt zburdând în sânge și-n plămân,

Îmi ești mireasă, zee, muză,

Când apa trece, pietrele rămân.

- Mă învoiesc să las în urmă…

sunt cel de sub retină cu neuroni cât minte

număr în clepsidră secunde de nisip

neînţeles de fire mai șlefuiesc cuvinte

şi scot din ele sensul nevăzut

la chip

n-am sânge încă albastru

am lepădat cerneala

născut pe bulevarde sunt orăşean de tot

seara descalț mersul și de pe talpă calea

de sub cămașă pielea metaforei o scot

una peste alta stau ascuns în carne

cu sânge cu celule cu lacrimi de- auzit

şi mândru-n toate cele iau…

- Cine-o să-mi spună unde e fereastra

Prin care pot păși spre altă lume

Cu lacrimi verzi să-ți ud spre seară glastra

Și să te gâdil tandru sub prenume?

Poate-o să-mi spună unde-ascunzi refrenul

Ce-l fredonează unii la-ntâmplare

Când știu că tu ţi-ai tatuat himenul

Cu lacrima căluților de mare.

Aș evada dintr-o dimensiune

În care secundarul ne desparte

Și aș renaște zeu, printr-o minune,

Tot ce-i al nostru este pus deoparte.

-…

sunt zilele frumoase

le-aș transforma în fân

să le trăiesc mirarea în încleștarea iernii

când voi sorbi seva lor caldă

ca acum

sau le voi respira mireasma-n albul pernei

pot să-mi aștern sub cap și catifeaua pielii

pe care mi-a stat tâmpla

cu pulsul dormitând

și-n nopțile geroase cu cearcănul cernelii

să-ți scriu pe bronzul pielii versul

care sunt

oricum în podul minții trebuie să le sui

să le așez cu furca vegherii …

pus la dospit de pâine sub brazdã

e o treabã mult prea complicatã

pentru atoateştiutori

dar şi pentru toţi absurdioniştii

absolut pentru toţi

aici nu e loc de excepţii

niciodatã

în schimb

consultarea unui spic de grâu dolofan

e un pic mai lesne

atât pentru negustori

cât şi pentru morari

doar brutarii sunt precum toma necredinciosul

întorc aluatul pe toate pãrţile

ca într-o bãtãlie cu sinele

apoi îl aruncã cu…

Se înserase în priviri

în casa spaţioasă şi pustie

cu pereţii de sticlă, femeia se spovedea la lună

pentru umbra singurătăţii ce-i nesocotea frumuseţea

şi se lăsa sedusă de luceafăr.

Era o domniţă modernă cu dresingul plin

şi cu sufletul topit în linişte,

aştepta cu braţele-n aer să se deschidă norii,

să treacă desculţă şi goală într-o altă lume

în care să-şi dăruiască preaplinul

împlinirii în dragoste şi…

Fă-mă Doamne, vârf de munte, să rămân cu capu-n nori,

Să am pletele cărunte când trec șiruri de cocori.

Fă-mă Doamne, vânt de vară răcorind amiezile,

Să contemplu din înalturi câmpul și livezile.

Fă-mă Doamne, rău ce curge, răcorind câmpiile,

Să mă scurg ușor la vale mângâind sălciile.

Fă-mă Doamne, dor de ducă, cugetele să îndemn,

Depărtările să-nvingă, pasul să le fie demn.

Fă-mă Doamne, vers duios, glas de fluier și caval,

Inimi dragi să…

cu visele rupte anapoda

să îți bei cafeaua

mare

amară

faci cerculețe pall mall

şi îl înjuri pe iohannis

putin

trump

nu mai avem timp

nu mai avem loc

nu mai avem libido

nici bani de concediu

mie îmi place să mor

dar uneori

trăiesc încontinuu

şi mă enervează

că oamenii sunt calmi

când li se taie pensia

salariu

copiii

penisul

viața

suntem proşti

dar insuficient de…

mă voi expedia în maldărul de cărţi

un personaj de la o pagină oarecare

aici voi vâna cuvintele pierdute din zborul păsărilor

le voi copia înălţimile prin care voi reuşi poate

să-i ridic inimii aripile deasupra pulsului

plecarea mea va fi ca a unei fiinţe fără contur

o ieşire blândă din siajul vederii

o pace lipsită de emoţiile sale fireşti

nemărginire dreapta nemărginire stânga

într-o căldură la nesfârşit rostogolită

înveşnicirea sinelui…

Agricultura a ajuns în fine la sapă

de lemn iar industria la fier vechi

Ba avem ba nu avem ţară de vân

zare Aşa că mai bine ne vindem

zilnic unul pe altul sau pe alta Troc

universal Dăm totul pe nimic Cum

părăm nimicul pentru toţi şi toate

Circulăm în toate direcţiile Fără

niciun fel de restricţie De viteză

vreme sex ori morală Câştigă cine

pierde mai mult(e) În rai n-au ce

căuta oamenii fericiţi Deschideţi

ferestrele Şi băgaţi…

încătușat de fiecare pană

îmi scutur aripa de cenușă

poate-mi înfloresc lacrimi

pe colțul tăcerii

să le transform în balet

în spărgătorul de nuci

gheața e rezistentă

sper să lunec

nu vreau să mă înec în lacul insipid

detestat și de lebede

câte-au mai rămas

după ospățul ciorilor de ciocolată amară

mi-a bătut una în timpanul drept

crezând că-i fereastră

o lebădă

(dar ce mai este drept

când nici luna nu mai…

am culcat pe pernă
o dragoste
am admirat-o în zori
cu ea am zburat
peste orizont
prin soare
ceaţă
sau furtună
cerul mi-e martor
iar tu mi-eşti
uitare

desenez o umbră zilnic
apoi o şterg
cu colţul unui curcubeu
ploaia mă ajută
florile o acoperă
cu parfumul crud
devin un cuib
de cuvinte

în alb

pe noptiera de la capătul

visurilor tale

am să-i pun pecetea

Ochiului meu trezit

un infim con de brad

roșu

să nu te condamni în vreun fel

nici să nu mă judeci

e un act unilateral

o constatare de fapt

și nu o acuzație

să o scrii

cu orice cuvânt vei dori

cu oricâte

toate cuvintele dor

eu nu mai am de mult

niciunul pentru tine

toate cuvintele mele

s-au sinucis înaintea mea…

Sunt zile când

fierul ruginește

mai repede

iar pasul încetinește

Când flamurile

fâlfâie mândru

spre cerul senin

iar stomacul e plin

ușor se avântă

în luptă eroii

în armuri lustruite

Dar când

se lasă neguri

și zalele atârnă greu

și ploaia și vântul

șuieră prin răni

sângerânde

puțini rămân

în picioare

lumânări care nu se sting

Cornul lui Roland

sună-n amurg

vis …

nopţile au încetat să mai fie creţe

nici nu mai umblă descălţate pe şosea

și-au pus o scufie roşie pe creştet

și construiesc zmeie din hârtie mată

uneori plouă pe rutele impare

și cresc urzici pe cele nemarcate

câte-o tufă în loc de intersecţie

numai semafoarele râd prosteşte

desenând pinguini dezbrăcaţi pe stradă

și oameni de zăpadă cu cravată

ce lume aristocrată era pe vremuri

nu se-mpușcau gospodinele-n piaţă

nici papagalii…

nu ai încă aripi te-ai lepădat de mers

te hrănești cu iarba din semănatul ploii

în urmă-ți lași lucirea visului tău șters

de melc uitat de lume sub clorofila foii

te-ai dezbrăcat de umbră ca șarpele de piele

semeni cu un deget al meu și pedepsit

că a arătat doar drumul târât al vieții mele

spre raiul căutării pe jos de negăsit

dar tu să mergi încet și nebăgat în seamă

vei ajunge sigur în raiul tău cel mic

ție ți-a fost dat să-l vezi de…

peste copaci bătea în vânt o pală

o tremurare neşoptită a frunzei

un aer strâmt o răsuflare goală

de suspin uitat pe prispa buzei

nu era loc nici pentru vorbire

i se rupsese vocii glasul gurii

timpanul îmi murise în auzire

pe-o clorofilă-n aripa nervurii

noi de plictiseală scotoceam prin gând

mai rulam un zar de spus norocul

aprindeam suflarea-n vreasc de vânt

să păstrăm privirile cu focul

mai prindeam o matcă în roiul…

Ca doi copaci dac-am fi fost

Despăduriți și fără rost

N-am fi –nfrunzit,rod nu aveam

Fără iubirea prinsă-n ram

De-am fi fost râuri fără mal

N-am fi purtat nimic pe val

Nu coboram lin catre mare

Fără iubire, fiecare

Rotunde ceasuri de-am fi fost

Am fi rămas fără-adăpost

Neîntâmplați , fără popas

Fără secunde, fără glas

Tot doi copaci si azi suntem

Si-n amintiri de vrem-nu vrem

Ne îmbătăm privind în jos

Către…