MARIN SORESCU- ironistul „singur printre poeți”

MARIN SORESCU- ironistul „singur printre poeți”
Olteanul Marin Sorescu (poet, dramaturg, eseist și traducator, absolvent al Facultatii de Filologie din Iasi. S-a născut la Bulzesti, judetul Dolj in data de 19 februarie 1936 si a debutat in anul 1964 cu volumul “Singur printre poeți”.A primit de 6 ori premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, Premiul Academiei Romane in anii 1968 si 1977 si multe alte distinctii. A fost Ministrul Culturii intre 25 noiembrie 1993 si 5 mai 1995. A fost casatorit cu Virginia Sorescu și nu a avut copii. A murit la Bucuresti in data de 8 decembrie 1996.) decretat de George Călinescu tot ce poate fi mai nou în poezie și chiar în dramă, s-a bucurat în timpul vieții și chiar după moarte de un succes cum puțini au avut parte.
Volumul care i-a deschis calea succeselor printre cei mai buni poeți contemporani a fost „Singur printre poeți-Parodii (1964)”. Până atunci publicase în reviste ieșene și în „Luceafărul” unde a fost o bucată de vreme redactor. Parodia ca gen minor, a fost luată în serios de poet făcând o parodiere critică, anticalofilă și convențională, râzând de clasici și de debutanți. El avea un umor liric cu înțepătură amicală care a prins, aruncând peste bord convențiile lirice protocolare și academiste laolaltă cu cele moderniste. El dezbate lucruri cunoscute, dar spuse „pe dos”.
Abordarea celor mai tragice teme este la fel de nonșalantă:
„Ne spălăm cu clăbucul tău, soare
Săpunul nostru fundamental
Pus la îndemână
Pe polița cerului.
Întindem mereu brațele spre tine
Ți le frecăm bine cu lumină
De ne dor oasele de-atâta fericire.
O, ce veselie
E pe pământ dimineața!
Ca într-un spălător de internat
Când copiii iau apă în gură
Și se stropesc unii pe alții.
Deocamdată încă nu știm de unde să luăm
Și cele mai bune prosoape-
Și ne ștergem pe față cu moartea.”
(Matinală)
Ceea ce are dominant poezia soresciană, înrudind-o cu parodia „Singur printre poeți” este fantezia lucidă, sinteza dintre aceasta și atitudinea ironică, surâsul malițios și șarja. El operează aparent cu o o tehnică prozaică cu materiale verbale obișnuite, persiflându-le, cenzurându-și permanent emoția lirică.
O inteligență poetică mobilă și o afectivitate delicată se rotesc în poezia sa pe orbite fin echilibrate, împrejurul nucleului emoțional. În ciuda aparențelor Sorescu este un metaforic, dând poeziei sensuri poetice noi unor noțiuni „banale”, lipsite de măduvă poetică precul în „Don Quijote”, „Shakespeare”, „Galileo Galilei” sau „Bătrânul fără mare”. Metafora poeziei „Shakespeare” e aceea a unui demiurg, zidește, desăvârșește o lume, fiind însăsi creațiunea:
„Shakespeare a reat lumea în șapte zile.
În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești.
În a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Și celelalte sentimente-
Și le-a sat lui Hamlet, lui Iulius Cezar, lui Antoniu, Cleopatrei și Ofeliei
lui Othello și altora
Să le stăpânească, ei și urmașii lor,
În vecii vecilor.”
În „Muzeul satului ” poezia este panoramică, de un lirism și tragism epopeice:
„Din viața acestor oameni
Lipsesc mai multe secții,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea și norocul
În istorie
Sunt slab reprezentate.
Nu întânlești aici nicio monedă,
Pentru că, neavând aur și argint,
Țăranii și-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb,
Care nu ni s-au păstrat.”
În poezia celebră „Trebuiau să poarte un nume” poetul rotește ideea poetică pe un spațiu liric larg, descoperind element după element, totalul geniului eminescian. El își începe poezia cu versul „Eminescu n-a existat”, pentru ca ulterior versurile să demonstreze că sufletul poetului există în totul și-n toate de pe cuprinsul pământului românesc:
„A existat numai o țară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe
Ca o barbă nepieptănată de crai.
Și niște ape ca niște copaci curgători
În care luna își avea cuibar rotit.
Și, mai ales,au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani și plugari
Cărăra le plăcea să spună
Seara în jurul focului, poezii-
Miorița și Luceafîărul și scrisoarea a III-a”
Sorescu fixează poezia pe un ax prestabilit, punând-o în mișcare pe o rotație sigură. După volumul „Poeme”, „Moartea ceasului” se încrie cam în aceleași tipare, fiind un fel de apendice al „Poemelor”
Poezia lui Marin Sorescu reia marea sa temă a donquijottismului cosmic, clădindu-se din coloșii și magmele cosmice, dându-le un epicentru uman:
„Mi-am adus în atelier un stejar falnic
Și l-am spânzurat de un cui
Cu coroana în jos.
Cerul l-am legat cu un nor
În dreptușl ferestrei.
Sub el, orizontal-
Am așezat câmpia.
De la ciocârlii și prepelițe
Am păstrat numai câte-o aripă,
Celeilalte dându-i drumul să zboare.
Locurile rămase libere pe pereți
Le-am umplut cu sentimente;
Împușcate de mine în decursul anilor,
Cu bătăi de inimă.
Acolo unde nu se vede nimic e dragostea-
Un sentiment mai absrtact.
În mijlocul atelierului am ânălțat un munte
De lemn.
Problema care se pune acum
E ca pe toate aceste mortăciuni
Să le fac să zâmbească” (Vânt)
„Tinereșea lui Don Quijotte” (1968) este legată structural de „Poeme”, continuând pe linia poeziei mirajului realității și a dramei în realitatea dură a schimbării necontenite de valori. Apare aici un apocalips grotesc, un univers văzut prin lentile ce aplatizează totul într-un fals, un fel de dicteu suprarelalist. El rămâne un Icar care încearcă zboruri noi, spre ținte îndrăznețe, prăbușindu-se într-un final tragic.:
„Am umblat cu cerșitul pe la păsări
Și mi-a dat fiecare
Câte o pană.
Una înaltă de vultur
Una roșie de la pasărea paradis,
Una verde de la colibri,
Una vorbăreață de la papagal,
Una fricoasă de la struș-
O, ce aripi mi-am făcut!” (De-a Icar)
”Unde să fugim de-acasă”(1966) este un volum de versuri inocente în care jocul și potrivirea de cuvinte se concentrează într-o exprimare de o rară suavitate și puritate. La fel și volumul ”O aripă și-un picior (Despre cum era să zbor)”, este un deliciu pentru copii.
Alteori parcă în pastișează pe Arghezi, rupând ceva din „Tinca”:
„Stăteam noaptea amândoi,
Bibilică, bibiloi,
Ningea lună peste noi.
Eu credeam că mă iubeai,
Dară tu mă sărutai,
C-o mână mă mângâiai,
Cu alta cotrobăiai.
Boarfo! Nu ţi-am zis şucar
Să bagi mâna-n buzunar?
Cum putut-ai să te-nduri
Să mă-nşeli şi să mă furi?
C-am spoit un an tingiri
Pe la feţele subţiri,
Şi-am trăit prin mahala
Doar cu praz şi ciulama,
Ca să-ţi cumpăr ţie, ţie
Rochie de cununie,
Să-ţi fac degetu-nflorat
C-o piatră de matostat.
Şi tu, uite cum te ţîi
De cuvântul ăl dintâi!
Bine, dragă, îţi mersi!”
Creația sa dramatică poate fi considerată de excepție : „Iona”, „Paraclisierul”, „Matca”, „Există nervi”, „Atreia țeapă”, și „Răceala”.
Piesele sale s-au bucurat de o primire excepţională, fiind traduse şi prezentate pe scene din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia şi Port-Jefferson (SUA).
Drama ,,Iona” îşi are originile din mitul biblic în care personajul principal trebuie să propăvăduiască cuvântul Domnului în ceaţa Ninive. El ajunge în burta unui peşte uriaş şi este dat afară după 5 zile.
Această dramă este o parabolă, deoarece printr-o alegorie, adică un şir de metafore, Sorescu oferă o pildă de viaţă, din care omul simplu să înveţe că totdeauna puterea, energia şi soluţia de a ieşi dintr-o situaţie-limită se află numai în sine, în propria capacitate de supravieţuire.
În parabola "Iona", Marin Sorescu adânceşte multitudinea simbolurilor prin ambiguitate, ironie şi limbaj aluziv, confirmând afirmaţia lui Eugen Simion: "Când un poet scrie teatru, este aproape sigur că piesele lui sunt nişte metafore dezvoltate. Marin Sorescu face excepţie, piesele lui nu intră în categoria incertă a teatrului poetic, deşi, prin tensiunea ideilor şi traducerea unor atitudini umane în simboluri mari, nu sunt lipsite de lirism şi nici de dramatism. Iona, Paracliserul şi Matca sunt opere dramatice în sensul nou, pe care îl dau termenului scriitorii moderni de genul Beckett sau Ionesco: o căutare spirituală".
Această operă presupune inducerea unei stări de confuzie celui ce priveşte, în final contrastând, prin sinucidere, ideea de libertate din nebunia proprie precum şi ciclitatea vieţii stagnante la un nivel inferior spre un nivel al reîncarnării pe care Iona încearcă să îl înţeleagă.
Piesa este interpretată de un singur personaj ce susţine un monolog ce integrează spectatorul în starea aceea de confuzie şi nelămurire generată de complexitatea actului de a trăi.
Deși rămasă în umbra capodoperelor lirice și dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română.[ Viziunea vizuinii și, mai ales, Trei dinți din față sunt două din romanele sale cele mai reprezentative.
Noua ediţie a romanului "Trei dinţi din faţă" de Marin Sorescu include fragmente preţioase recuperate de nepoata scriitorului Sorina Sorescu din dactilograma unchiului său.
Sorina Sorescu, nepoata lui Marin Sorescu, îşi aminteşte cu nostalgie dialogurile formative pe care le purta cu Marin Sorescu la vârsta primelor încercări literare. Implicată acum în proiecte de reeditare postumă a operei lui Marin Sorescu, pe măsură ce îi reîntregeşte cărţile ciuntite de cenzură şi aduce la lumina tiparului pagini inedite pe care unchiul său, plecat prea devreme din această lume, nu le-a publicat, Sorina Sorescu îl redescoperă pe scriitor cu ochii cercetătorului literar. "Un univers axiologic în continuă redefinire. Percepţia subiectivă nu a dispărut, desigur. De la început, Marin Sorescu a însemnat pentru mine un model de imediată proximitate (familială). Şi va rămâne întotdeauna aşa. Dar este şi un autor «de studiat» (culmea obiectivării care se poate atinge în relaţia cu un scriitor canonic), pe care îl descopăr mereu altfel, cu fiecare etapă a evoluţiei mele. Aş fi avut multe de discutat cu el, mai ales la maturitate, când n-a mai fost printre noi", spune Sorina Sorescu.
Marin Sorescu n-a scăpat de rigorile cenzurii. În arhiva personală a scriitorului s-au păstrat câteva dactilograme pe care s-au operat, la edituri, tăieturile ideologice. Cel mai grav mutilat de cenzură a fost romanul "Trei dinţi din faţă". Nu e de mirare că un alt roman, "Japiţa", scris de Sorescu la sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80, în care scriitorul relua personajul central Tudor Frăţilă, a rămas roman de sertar, publicat abia după moartea autorului. "Evocând tragismul nevoii de libertate a expresiei în condiţiile represiunii totalitare, romanul «Trei dinţi din faţă» a avut, la publicare, un destin tragic, care amplifică investiţia biografică a autorului în text. Scriitorul îşi asumase până la identificare profilul intelectual al personajelor. În succesiunea variantelor provocate de intruziunile cenzurii, se poate reconstitui un complicat proces de rescriere, dar şi de renunţare. Autorul are momente când aproape că se desparte de acest text, care, redus la o simplă intrigă sentimentală, nu îl mai reprezenta", spune nepoata scriitorului, Sorina Sorescu.
Poveştile personajelor regăsite în romanul lui Marin Sorescu s-au completat în timp, pe măsură ce au fost recuperate numeroase pagini considerate de cenzură neimportante sau deranjante spre a putea fi lăsate în volum. "Personaj evident autoportretistic, Tudor sintetizează şi poveşti ale altor intelectuali din generaţia '60. Studiile critice de după Revoluţia din 1989 au impus prejudecata că generaţia '60 a fost o generaţie favorizată şi oarecum laşă, care nu şi-a asumat nici un risc pentru a-şi exprima ideile artistice. Este o percepţie falsă. Episodul detenţiei lui Tudor Fraţilă, al judecăţii, al condamnării, trimite la drame reale, nu din biografia lui Marin Sorescu, ce-i drept, dar a altor intelectuali congeneri cu autorul romanului. Un posibil prototip al personajului este, în acest sens, regretatul profesor Aurelian Popescu de la Universitatea din Craiova, coleg de facultate cu Marin Sorescu la Iaşi care a fost arestat, la sfârşitul anilor '50, pentru «vina» de a-l fi celebrat pe Ştefan cel Mare. Sau alţi tineri cercetători, precum academicianul Alexandru Zub, conducătorul cercului de istorie al studenţilor ieşeni, care a fost condamnat la zece ani de închisoare politică din care a executat şase, pentru că în 1957 a organizat o manifestare, considerată ilegală de autorităţi, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la înscăunarea lui Ştefan cel Mare. Sunt în roman reţele de simetrii, de corespondenţe, care trimit la acest sistem de valori împărtăşit de întreaga generaţie '60. Romanul fixează totodată şi un canon literar de referinţe prin trimiteri frecvente la operele marilor scriitori interbelici, interzişi în perioada proletcultistă. Val Tomiţă are de asemenea un model real. Un sculptor: Val Chende, prieten în perioada de tatonări artistice cu Sorescu şi căruia scriitorul îi atribuie tema primei sale perioade de creaţie: «Speranţa». Posibil să fi fost tema amândurora. Din păcate, Val a lăsat posterităţii doar simbolul propriei morţi, prea timpurii, un «Memorial Val Chende» în Toronto", spune Sorina Sorescu.
În ultimii ani ai vieții, lui Marin Sorescu i s-a făcut o mare nedreptate.
În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece în 1991, în urma următoarei scrisori:
„Către,
Șt. Aug. Doinaș, președinte de onoare al U.S.
Mircea Dinescu, președinte al U.S.
Având în vedere că activitatea lui Marin Sorescu în cadrul revistei «Ramuri» este aproape nulă;
Având în vedere că Marin Sorescu denigrează marii scriitori de azi (Șt. Aug. Doinaș, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, N. Manolescu), refuzând sistematic sâ-i publice;
Având în vedere că denigrează marii scriitori din exil: Eugen Ionescu, Emil Cioran («E. Cioran a ajuns ca Ceaușescu pe toate gardurile») și denigrează U.S. («Uniunea Scriitorilor se va desființa; s-o ajutăm să se prăbușească»);
Având în vedere că în redacție se poartă dictatorial, socotind redacția si Oltenia ca pe o moșie proprie, devenind o piedică în dezvoltarea spirituală a acestei regiuni;
Îl recuzăm pe Marin Sorescu din funcția de redactor șef al revistei «Ramuri».
Menționăm că laureatul Premiului Herder nici nu primește salariul de la revista noastră, fiind salariat la edit. «Scrisul Românesc». Menționăm, de asemenea, că prezentul memoriu n-a fost semnat de dactilografă, de tehnoredactorul Alin Roșca și de femeia de serviciu.
Ion Buzera,Valentin Bazaverde,Gabriel Chifu,Romulus Diaconescu, Marius Ghica, Sabin Gherman, Ion Lascu,George Popescu, Constantin Barbu.”
Asta e soarta marilor personalități ale literaturii noastre.
PROF. ION IONESCU-BUCOVU

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Dialoguri culturale !

Alătură-te reţelei Dialoguri culturale

Comentariu publicat de VERONICA OŞORHEIAN pe Martie 26, 2017 la 6:07pm

Frumos.Felicitări și mulțumiri. Cu îngăduința Dvs.,versul "Ți le frecăm bine cu lumină" mi se pare că e "Şi le frecăm bine cu lumină..." Mai aşteptăm asemenea evocări, stimate domnule Ion Ionescu-Bucovu.

Comentariu publicat de ileana popescu bâldea pe Martie 26, 2017 la 3:58pm

Partajat tuturor membrilor și recomandat în ARTICOLE, 26 Martie 2017
Felicitări!
Administrația

Comentariu publicat de Enea Gela pe Martie 14, 2017 la 9:06pm

Felicitări!

Comentariu publicat de Florin T. Roman pe Martie 14, 2017 la 4:11pm

Un articol excelent, despre un poet excelent.
Mulţumim, Excelenţa voastră, Ion Ionescu-Bucovu!

Comentariu publicat de Anica Andrei Fraschini pe Martie 14, 2017 la 11:53am
Remarcabilă evocare! Mulțumim! Promovez cu drag, recomand cu admirație!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Salutare, Caragiale!

Publicat de ileana popescu bâldea în Noiembrie 20, 2017 Astăzi te-am văzut prin Piață. pe prima pagină a câtorva editoriale. în gura câtorva opozanți. pe ochiul șmecher al unor cățărători. chiar și într-o mașină care mergea paralel cu mine(făcând semne obscene și invitându-ne în gura mare să batem vântul în rafale pe toate străzile), la televizor, pe internet, pe masă și într-o sticlă, la brațul celor care solidarizează cu esteticul sau discută despre gânduri, prin cuvintele unor analiști, zâmbetul parfumat al dictatorilor de toate etapele și apartenențele, chiar și în jocul stupid al unor copii care alergau pe alei și-și ziceau că sunt într-un război portocaliu cu dungi verzi(ce-o fi însemnând asta, în mentalul lor?)

continuare.http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/salutare-caragiale

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor