Ce mai știi despre...  Da, de mine!...  De ce nu pot să scriu drept, fără corecturi, dintr-o suflare? Așa, cum curg picurii pe fața mea! Pic! Pic! Apoi, ritmul lor se întețește făcând front comun. În marș se înșiruie în fire lungi ce se urzesc și se țes într-o perdea densă... O, nu! Nu plâng! M-ai văzut vreodată plângând? Asta e! Mă străduiesc să te țin aproape deoarece... încă... mă faci să râd!... O clipă, așteaptă, nu vorbi! Răbdare! Să-ți povestesc scena din fața mea: „Pomul ca omul” (e prea hilară ca s-o ratezi)... Închipuie-ți că bătrânul nuc s-a trezit. Da! Cred că i-a ajuns cât a picotit zilele trecute sub valurile de căldură sahariană. Acum, plouă torențial și niște rafale bezmetice au încins o sârbă drăcească în jurul lui. Două s-au năpustit ca iepele-n călduri, printre crengi noduroase înghiontindu-l și el s-a răsucit să le prindă. Prea târziu! I-au scăpat printre degetele tremurânde, anchilozate, iar ele, fără rușine, au năvălit mai jos și-și freacă, în văzul lumii, crupele dolofane, incitându-l, mai-mai, să-l scoată din rădăcini. Nu știu precis, vântul sau el pârâie și gâfâie! Apa spală în ropote, de-a valma. Simți izul puternic, masculin, de sudoare iodată? Ei nu? Poți să-mi citești rânduri și gânduri, și zici că n-ai miros... Inspiră și ai să-l simți odată cu mine... Uite la el! Ghiujul tot ghij! Trup scorțos, ridat, dar cu inima încă tânără. Auzi-o cum pulsează înfundat: Vuum! Vuum!... Nu-ți vine să crezi cu ce forță hidraulică împinge în ramuri, seva. În vârfuri de crengi, ocrotite de palme ce se termină cu cinci-nouă degete, are perechi de ouă, iar acestea cresc văzând cu ochii. Când dormita bătrânul pom, erau cât bobul de mazăre și dintr-odată s-au făcut mari cât nucile. Și ce fălos și le arată, babalâcul! Iac-așa, se rotește și se gudură în toate părțile. Nu-i a bună! Ăsta o să crape de atâta virilitate... Văleuuu!... Vine! Vine spre...

     Povestea a-nceput cu o mică-mare mirare fiindcă primul pas a fost cu bucluc. Și-l amintește doar el când i-a atenuat căderea și l-a împregnat cu miros dulceag, de prunc dospit la sânul matern. Ea, dornică să pășească, nici nu sesizase susținerea, la fel, cum nici lui nu-i trecuse prin gând, că poate îi căzuse în brațe în saltul său de-a se ridica inopinat, sătul de aparențele meschine, lumești, ce-l sufocau insuportabil. Voia să inhaleze o gură de aer proaspăt, răcoros, să evadeze din starea în care uitase ce este și renunțase să se mai caute. Instinctul lui de conservare funcționa, îl propulsă și imediat ce i se ivi ocazia începu să-l chestioneze: Ce poate fi această realitate nemachiată ce-o strângi în brațe? Un joc de început, o promisiune sau un vis? El deja fusese captat de apariția ei neașteptă și se concentrase spre exteriorul său: Ce nostimă e! Cum mai vociferează când îi sărută pe furiș degetele micuțe, cotrobăitoare ca niște viermișori grăsuți! Jocul i-a prins pe ambii în mreje puerile: el îi pitula jucăriile – mici bile colorate ce sclipeau în lumină, iar ea se căznea să adune mărgelele în căușul palmelor... Curgeau vremuri cu aromă de mai și se pârguia rodul cu gust primăvăratic...

     Când oare s-au risipit cireșele? - își spuse nostalgic privind-o cu alți ochi. Abia acum și-a dat seama că devenise independentă. Pe moment s-a întristat, apoi s-a bucurat. Era puțin gelos că se îndepărta de el dăruindu-se generos și celor din jur, dar a zâmbit văzând-o râzând cu sclipiri în ochi. Ar fi făcut orice să fie doar a lui, s-o ocrotească, s-o mângâie, s-o simtă alături ca pe vremuri. Câtă insistență și câte rugăminți! Însă oricât i s-ar fi întins el înainte preș, ea-și urmă calea spre cei fără nădejde, pierduți. Nu-și închipuia c-a dispărut de tot și o aștepta amăgindu-se: Poate-poate, o să revină! O să dansăm!  –  și deja îi vedea mișcarea ritmată... Uneori, chiar simțea piciorul ei precaut, bâjbâind un nou pas... Însă doar timpul pășea cu el și peste el, până l-a ajuns uitarea și nepăsarea: Că-i prăfuit? Praf să fie! și s-a întins letargic.

     A venit și ziua când iar a tresărit! Ursuz a răbufnit: N-ai loc?... N-a primit nici un răspuns sau vreo scuză, doar un suav miros de lapte plutea și din instinct și-a întins brațele. Curgea ploaie de mai în rafale, iar ea ghemuită se micșorase, aproape imperceptibilă, pitită în falduri de ape. Nu-i venea să creadă! Se temea s-o privească direct, de frică să nu se disipească în eter nălucă. Într-un târziu, grijuliu, i-a șters lacrimile-cireșe, îmbărbătând-o:

–  Nu plânge... Ce-i dacă-s amare? Vom face din ele dulceață! - și s-a înălțat – covor fermecat, cu prețioasa comoară, sus-sus, departe de rele dezlănțuite în lume.

     Ploaia încetă brusc. Șăgalnic, un vânt călduț își căuta de lucru fugărind norii și noaptea-și deschise ochiul să prindă jocul. Irisul ei negru s-a dilatat până spre orizont să-i vadă. Pe terasa înmiresmată un cuplu tânăr și drept în fața lor, o puștoaică de-o palmă înșira sâmburi și-i număra cu voce tare: „Unul, doi, trei, doi...” S-a oprit necăjită de insistența unui zuluf răzleț ce flutura, ba la stânga, ba la dreapta, încurcându-i socoteala. Și-l aranjă ridicându-și fruntea. Privirea i se cufundă în cristalinul clar al cerului și descoperii cu uimire: „Mami, mami! Uite, un covor luminos!” „Da, acolo, e Calea Lactee! După o furtună năpraznică, când ești cufundată în beznă, copleșită și fără de scăpare, dacă știi să privești, într-o clipă va sclipi Speranța...”

     Vineee! Se prăvălește spre mine... Ce să sper, ce să văd? Ajutooor!... Te rooog, fă ceva! Ești singurul meu sprijin. M-ai învățat, m-ai copleșit cu daruri cum n-o făcuse nimeni, eu vociferam: „E prea mult, ajunge!” Mi le-ai strecurat prin file de viață, să fie la îndemână, să fiu la înălțime, dar eu tot mignonă am rămas și mai ales femeie. Cum să-i vin de hac, dihaniei? Da, e virilul cu ouă verzi!!! Tu poți să-l înfrunți bărbătește. Nu-l lăsa să mă ducă în hora relelor, să țopăi ca mânza. Te rooog!... Aș vrea... Știi? Noi n-am dansat niciodată... chestie de... Chiar? Când? Nu știu... Da, da, ai dreptate! Hi! Hi!... Am uitat că-așternut înălțimea nu se observă și-ți place să-mi citești... Azi? Azi mi-e bine și ție asemeni... N-o să te mai întrebi:„Oare, ce-am mai scris?” Apropo! Te fac un „Dame vals”?

Autor: Mihaela SUCIU

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Dialoguri culturale !

Alătură-te reţelei Dialoguri culturale

Comentariu publicat de mika pe August 8, 2017 la 7:18pm

Mulțumesc, Violeta Deminescu!

Comentariu publicat de Violeta Deminescu pe Iulie 25, 2017 la 6:12pm

promovez!

Comentariu publicat de mika pe Iulie 24, 2017 la 11:06pm

Mulțumesc, Anica Andrei Fraschini! Fiecare să-și imagineze ce dorește, este o speranță, desprea ea vorbesc!

Comentariu publicat de mika pe Iulie 24, 2017 la 11:03pm

Mulțumesc, ileana popescu bâldea, pentru tot! Ceea ce scriu nu mă confirmă ca scriitoare și nici nu-mi pasă, eu vreau să aduc relaxarea într-o lume cam prea agitată, iar cel ce mă citește să reușească să se deconecteze de la prezent, să se relaxeze! Scriu cu bucurie!

Comentariu publicat de ileana popescu bâldea pe Iulie 22, 2017 la 11:49pm

Frumos! Expun! Te citesc cu bucurie.

Comentariu publicat de Anica Andrei Fraschini pe Iulie 22, 2017 la 10:56pm
Ce "pic, pic"? E potop, scrisul tău! Concentrat, trebuie recitit...

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

EMINESCU ȘI LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ Publicat de ION IONESCU-BUCOVU Eminescu a apărut pe solul românesc ca o sămânță rodnică la o răscruce de timpuri când limba română își căuta vadul ei spre modernizare. Scăpase din rigorile Școlii Ardelene care o ciuntise și-o transformase într-o păsărească de ciunisme și pumnisme, încerca să se lepede de exagerările cosmopolite franțuzite și căuta să se debaraseze, datorită lui Maiorescu, de „beția formelor fără fond”. Tocmai abandonase alfabetul chirilic și Academia, în frunte cu Alecsansdri, încerca să găsească noi sunete și litere pentru ciudatele sunete și semne slave care nu existau în limba latină. Dacă citești procese-verbale din ședinșele Academiei referitoare la ortografie, îți dai seama câtă luptă s-a dus pentru stabilizarea alfabetului nostru. Acum apărea Eminescu. 

continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/eminescu-i-limba-rom-n-literar

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

Caligrafii

poezia

Publicat de ileana popescu bâldea în Ianuarie 6, 2018 poezia nu există. doar umbra ei e în cuvinte. când aleargă cu fața spre lună. și noi o tot sugrumăm. cu întrebări. despre ce nu va fi. vreodată. poezia e. zbor. aer. boare. o parte din sufletul acesta. împărțit nouă. de un Dumnezeu http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/poezia?xg_source=activity

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Revoluțiile țin tot cu șmecherii, pe când fraierii poartă doar însemnele de eroi! Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe

Au trecut aproape trei decenii de la așa zisă Revoluție dar RIDICOLUL apucăturilor tovărășești nu a încetat niciodată! Deși au pretenția de a fi numiți domni, majoritatea politicienilor care ne conduc destinele, dar mai ales aparatul de pupători în fund care le alimentează orgoliile, au rămas la fel sau chiar au evoluat în sens strict negativ. Orgolii de mesia sau de statui vii, orgolii care se preling precum nămolul vulcanilor din zona Pâclelor Buzăului. Nu a fost lună în care să nu aflu cum unii oameni, care au ridicat spre atenția publică tot felul de probleme, uneori mai grave, alteori doar comune sau chiar închipuite, s-au trezit aproape instantaneu cu adevărate cohorte de control la poartă. Apoi au rămas veșnic în atenția autorităților.  continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/revolu-iile-in-tot-cu-mecherii-pe-c-nd-fraierii-poart-doar

Salutare, Caragiale!

Publicat de ileana popescu bâldea în Noiembrie 20, 2017 Astăzi te-am văzut prin Piață. pe prima pagină a câtorva editoriale. în gura câtorva opozanți. pe ochiul șmecher al unor cățărători. chiar și într-o mașină care mergea paralel cu mine(făcând semne obscene și invitându-ne în gura mare să batem vântul în rafale pe toate străzile), la televizor, pe internet, pe masă și într-o sticlă, la brațul celor care solidarizează cu esteticul sau discută despre gânduri, prin cuvintele unor analiști, zâmbetul parfumat al dictatorilor de toate etapele și apartenențele, chiar și în jocul stupid al unor copii care alergau pe alei și-și ziceau că sunt într-un război portocaliu cu dungi verzi(ce-o fi însemnând asta, în mentalul lor?)

continuare.http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/salutare-caragiale

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2018   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor