În vãzduhul sângerând al nopţii
un urlet de câine
picheteazã locul în care
omul îmbrãcat în haine ponosite s-a stins
l-a vegheat pânã când l-au ridicat cei de la smurd
ani la rând au fost nedespãrţiţi
un om însoţit de un câine

cu un toiag în mâna dreaptã
asemeni unui magician omul
se oprea şi le vorbea cu blãndeţe
pietrelor frunzelor copacilor
propovãduia
iubirea credinţa bunãtatea
apoi
scotocea prin tomberoane
cãutând hranã pentru amândoi

acum rãmas singur câinele
mãsoarã trist perimetrul
se aşeazã rãbdãtor
cu botul pe labe
aşteptând

din când în când
din ochii lui migdalaţi
se preling lacrimi

în rest nimic

doar cã
adulmecând singurãtatea
urlã.

Vizualizări: 39

Cuvinte cheie : lealitate, poezie

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Confluențe lirice !

Alătură-te reţelei Confluențe lirice

Comentariu publicat de Dragos Lucica pe Octombrie 11, 2013 la 6:58am

radu irina,Melania Briciu,va multumesc frumos pentru lectura si coment.Cu prietenie.

Comentariu publicat de Melania Briciu-Atanasiu pe Octombrie 9, 2013 la 6:06pm

Poem bun, mesaj impresionant.

Comentariu publicat de radu irina pe Octombrie 9, 2013 la 10:01am

Text expus!
Mi-au plăcut cursivitatea în construcția ideii, dar și mesajul. De luat aminte. Cu prietenie,

Despre

Cotofana Relu a creat această reţea Ning.

Portrete - Adelaida Mateescu

        DUCU BERTZI

Gândul meu întoarce amintiri uitate
Hai înspre duminici să plecăm în doi
Va veni și ziua cea dintâi din toate
Inventată parcă numai pentru noï.

Note

Creat de Cotofana Relu Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Cotofana Relu Apr 21.

Autor de onoare

ILEANA POPESCU BÂLDEA

“Nu mi-a plăcut vreodată să scriu despre mine. Şi nici să citesc alte cuvinte despre mine n-am vrut. Am considerat întotdeauna că amestecul acesta de litere se comportă cum un polei. În care, uneori, din păcate, ajungi să crezi. Astfel încât, suprapunând credinţa asta peste un defect genetic, zic unii, am mers înainte pe o cărare de piatră străjuită de cuvinte la care nu m-am uitat. Am amestecat doar litere, altele, mereu, atunci când nu am mai putut să trăiesc altfel, şi am scris. Este singura alchimie în care am crezut, mare fiind.

Am compus poeme de mică. Atât de mică încât nu ştiam să scriu şi i le dictam tatii, alergând amândoi după luna pe care nu o prindeam vreodată. Când am învăţat scrisul îi citeam versurile şi-mi spunea, cu ochii umezi, că sunt cum o steluţă, să nu uit asta, orice s-ar întâmpla în viaţă. Cuvintele lui m-au ajutat o vreme apoi m-au alienat.

Poemele le publicam în revista şcolii şi, mai apoi, în cea a liceului. Doar câteva, în presa vremii. În facultate am compus poezie care apărea în ziarele şi revistele literare din Bucureşti. Mă pasiona mult, pe vremea aceea, şi puplicistica literară asupra căreia mă aplecam cu emoţie.

Debutul propriu-zis, în carte, a fost la terminarea facultăţii, prin romanul „Şi totusi...happy- end”. Apoi, aproape 20 de ani nu am mai scris. Am trăit simplu, normal şi uşor. Străduindu-mă să-mi reprim orice tendinţă de a compune ceva. Pentru că apariţia romanului m-a marcat într-un mod dureros, tragic, pot spune.

Şi când nu am mai putut să ţin în mine totul, am erupt. Prin 2011, spre sfârşit, se întâmpla. Am publicat în antologia poetei Valentina Becart şi apoi în toate antologiile CONFLENŢE LIRICE - apariţii coordonate de poetul Relu Coţofană. La sfârşitul anului 2012 a apărut întâiul volum de poezie „Tu nu ştii cum plâng fluturii”. Aşteaptă lumina tiparului volumele de poezie „Inocenţa tăcerii”, „Din volumul publicat în palma mea” cât şi cel de eseuri şi proză scurtă „Locuiesc în mine cu o sută de poeţi”. Vor apărea anul acesta, toate.

De curând am început un alt roman. Şi trebuie să finalizez câteva proze SF. Dar, mai ales, să învăţ, din nou, începutul. Dacă timpul mă va lăsa, dacă îmi va permite gândul.

Oricum, este greu să trăieşti scriind. Dar şi mai greu, cred eu, doar să „înşiri” normalul...”

literatura pentru copii

Saltă-ţi, vară, poala-n sus!

Postat de Aurora Luchian

Saltă-ţi vară, poala-n sus,
Două luni, frumos, le-ai dus!
Lasă-ţi gleznele în soare,
Că acuş, de prin ponoare,
Va veni vântul sprinţar,
Cu vestea că-i toamnă, iar.

(continuare)

Revistă de artă şi cultură



© 2014   Created by Cotofana Relu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor