Seara, când liniștea se depune ca o plachetă, parodiind sângele-n fire albe și roșii, când mă strânge rolul de arătare fetală până sub încheieturi, iar aerul orfan ca un sarafan din lycra se coboară în acel punct de incinerare sau incriminare subtilă, mă trag într-o formă banală de femeie lip(s)ită de vatra primordială. Adun Colaps-Elle ca pe capace de bere, salvarea este în colecția de bule care fâsâie incontrolabil sub presiune. Fac rost de brațe, picioare, un cap dement-decent înșurubat, mă cos atât de repede-n șablon încât și îngerii uitați prin colțurile camerei amețesc de parcă s-ar trotila ușor. Ard preț de-un fagure, o poză-n care piere o epocă, în pixelul pe care-l ignori. Și mă întreb cum vor arăta coapsele unei matroane de probă. Probabil zbârcite, îngroșate, cărnuri flasce atârnând în intro-uri pe care n-ar mai vibra nimeni, nici măcar boschetarul amețit de aurolac din pasajul Obor. Pubisul îmbătrânește clar înaintea inimii, acea îngândurare de vulve, îngemănare din care n-ai mai scos de mult note auguste sau mici simfonii ce așterneau noaptea la picioare.
Deja mai bătrână cu atâtea înțelesuri de bărbat, îmi ramific dorințele cum rădăcinile ar cuprinde o lespede uitată-n înlemniri de veac. Ceva în mine se dilată, e poate psihicul avid de reminiscențele cartierului natal, acolo am avut primele și ultimele vise lascive, apoi totul s-a stilizat și îndreptat inutil, s-a sterilizat și-a pătruns în conștiință ca un bolnav intubat, ca un desfundător de rugină presând mirajul unei conducte înțesate de putreziciuni mărunte, de acuplări mirifice de rugini.
Aventura e în interior, între mitocondriile care leagănă în hamac amintirea mamei, fi-ți-ar noaptea de râs, spune ea blând și se înșurubează mai bine, viitorul pare o proiecție a viziunii lămpii de pe noptieră, când mă învelea cu grijă apoi mă lăsa pradă spectrelor ce desfăceau pereții în miliarde de viziuni contopite cu flashurile străzii.
Abia ieșită din cameră, memoria. Întoarsă între pereții inimii, atent văruiți. Săpând la rădăcina celulelor aliniate ca pietrele de râu. Diavolul lor e bătrân, timid, uituc, înzestrat cu o melancolică turbulență, curtoazie endemică a faptelor mărunte. Te ține în palme cu-n soi de adorație păgână sau teamă abisală, venele îi sunt prelungi ca niste coarde în ring, vânează licurici, lilieci fără peșteri, licantropi, lăcuste, lumen-lamentații, întunericul dintre coapse-arcaș neîntrecut, cerne nisipul de pe gleznele fetițelor care nu vor apuca să devină femei. Castelul lui se-nvârte în jurul sălii de bal mascat, oglinzile mate aruncă doar umbre care dănțuiesc nebun și-apoi se-atîrnă de candelabre imense, aproape o farsă artistică, și astfel o fașă a istoriei damnate plutește legând trupuri și minți de osânde cuminți.
Sexul? O invenție a iconoclaștilor frustrați, magie amăruie a rănilor ascunse, o inversiune a rolurilor furibunde și putrede, o margine a molozului vorbitor, rană a pulberilor ardente, macetă înfiptă la rădăcina abandonului justificat. Sedare aparentă și transparentă în fața duioasei morți ca o broșă adusă la sânge, sedusă de abisul fermentat ca un imens ciorchine în soare, o angoasă macerată subtil cât să te piște aparent umil. Mă cuibăresc în mintea celui dorit ca într-o lacrimă abisală, plânsul nu s-a inventat încă, nici dorința, doar uterul care pâlpâie de lume, o amăgire pe care n-o va cunoaște nimeni, niciodată, o ființare fără sens și limite, sunt femeie-copil și descresc atât de molcom în paharul de Busuioacă băut cât pentru un bărbat hașurat între nopți. Mama îl desenează încet pe pielea mea înfrigurată, apoi îmi povestește:
,,Veți fi și tu și morții tăi decojiți, descusuți, deznodați de sensuri, toți moșii ne-ntrecuți între țărâni se alintă intuind meno-pauza precoce, menuetul delicat al desprinderii, uite bebelușul bătrân, elastic, eliptic, cum știe să învingă gooolul sau viitorul vicios, nimic de mărunțit sub cerul liber și-n carnea ta minuscule miracole ardente care înlemnesc atunci când acoperi cu palma obrazul neștiut al oricărei stele visate de pruncul ce-acum se strânge a război pe răboj, va desface demult aripi de ins damnat, o insectă devoalând lumea, un hoinar admirând copii necrescuți în văioage timpurii sub fumul satelor deschise în imaginația unui scriitor obosit, printre pleoape leneșe sau care se vor închide definitiv. Veți face curat tu și dispăruții tăi constrânși de împrejurări să coexiste, să-ți împrumute rictusuri, să-ți imprime lascive mișcări, ablații, negații, dezordini crunte, ciocniri abundente în sângele clocotind, sheruind absenți sfinți și închipuite liniști când undeva se cască penal despre viața de mâine iar vidul cu nod lămurit la cravată dirijează circulația în eprubetele-om. Dincolo de teama de moarte, de karma tâmpită a împrejurărilor, ce rămâne? Un pahar de vin sorbit la marginea soției, a conveiențelor, în oglinda care tot scade și tremură învățându-ți visele șchioape.
O să vină și vremea ta, instrumentele de renaștere, scalpare și triere sunt deja pregătite. Fiarele vor aluneca-n manej cu un gust desăvârșit al sângelui. Tot ce e întunecat, dureros și trist se va petrece, pentru că meriți. Să fii surprins. Desăvârșită, nemăsurabilă, sub introspecția ta cuvintele vor palpita ca prizonierii din lagăr. Cu fricile despicând orizonturi de așteptare moi, alveolare, cu neastâmpărul de femeie suprafecundată, imundă, imună, speriată de întorsăturile vaginului și de intențiile subliminale ala masculilor făcuți fețe-feți beți și asasini înnăscuți ai derutelor așternutului Ai tot ce ti-a dat mamăta-n limbă, epidermă, șiruri-șiruri ca micile statui ale epocilor de tranziție, ca idolii fărâmați în catacombe, ca jarul războaielor care nu s-au ținut decât pentru pagini de istorie mucezite prin biblioteci, ai ganglionii ei panicați, ADN-ul răsucit ca un Carpați fără filtru, bătut cu 1 milion de limbi veninoase de ceas, arată infinitul, indefinibilul, e imediat sub piele, toate întrebările alea, nechezolul aromitor numai pentru că-l bea EA, blana sintetică-leopard în care ți-ai fi îngropat fața dacă obrazul ei s-ar fi îmblânzit nițelus, ai totul la picioare și covorul de oase te ridică vag într-un vad doar de voi două știut, vânezi și subțiezi milioanele de nopți pe care nu le poți pune pe hârtie pentru că acolo, la lumina lămpii sub care devoră cărți, se ascundeau idolii tăi uituci, îți întorceai fața la perete și presai umbrele ca în ierbar, adormeai știind precis că ești o lumânare palpând trupul ei prea devreme înzăpezit, te trezeai fără să mai cunoști nicio înserare-îndurare, apoi te bandajai cu lumina amăruie și sunetul unei sărbători tangențiale, demențiale, amânate-n amanți neatenți, imemoriali, în nuntiri invizibile ale viitorului răsunându-ți în piept ca tobele când apăreau felinele în manej...,,

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Dialoguri culturale !

Alătură-te reţelei Dialoguri culturale

Comentariu publicat de Anca Hirschpek pe Martie 5, 2017 la 1:07pm

Vă mulțumesc mult!

Comentariu publicat de ileana popescu bâldea pe Martie 4, 2017 la 11:51pm

Recomandat în TEXTUL ZILEI, 4 Martie 2017
Felicitări!
Redacția

Comentariu publicat de Anca Hirschpek pe Februarie 25, 2017 la 11:01am

Mulțumesc fain! Mă bucură aprecierea dvs.!

Comentariu publicat de Anica Andrei Fraschini pe Februarie 24, 2017 la 6:06pm
Text exploziv, cu efect imediat, promovat și expus!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV literar-Agafia Drăgan
Publicat de Agafia Dragan
în Martie 28, 2017
Nume: Tigoianu Drăgan Eugenia
Nume autor:Agafia Drăgan
Domiciliu actual: Focşani, Vrancea
Născută în comuna Hodac, judeţul Mureş
Absolventă a Universităţii Bucureşti.
Debutează în timpul facultaţii la “Vatra” şi Gânduri studenţeşti, apoi până în 2013 publică doar articole de specialitate. Revine la poezie în 2013.

Activitatea literară 2014-2016
Publicaţii în revistele: Nomen Artis, Cronos peniţa de aur, Negru pe Alb, Dor de Dor, Confluente literare, Bogdania, sub egida Asociaţiei Cultural-Umanitare ”BOGDANIA ”, Oglinda Literară, ed. De Asociatia Culturala “Duiliu Zamfirescu” , eCreator , Amprentele sufletului, etc.

În antologii:
Cuvinte Sculptate, ed.Editgraf, Lumină din Lumina, ed. Armonii Culturale, Roşu Mocnit, ed.Rovimed, Priveşte Visând, Iubito, ed.Editgraph, Petale de Suflet, ed.Edigraph, Ieri ca prin Vis, ed, Editgraf, Obraji de Magnolie, ed.Editgraf, Antologia Antologiilor Natiunea, ed.Natiunea, Cu tine in gând ed. Editgraf, 10 ani plini de dor, ed. Pim, Lyrics et Prosa vol II si III ed. Natiunea, Pe aleea cuvintelor, ed. Ispirescu, Toamna asta Plouă cu Lacrimi, Iasi 2015, Carmen, ed.Anamarol, 2016,Alburii Sclipiri de Stele, ed.Napoca Nova etc.

Volume de autor:
Nevoia de Fericire, ed.Editgraf, 2014
Cu Toamna Căzută pe Gene, ed. Editgraf, 2015
Măriuca şi Prietenii ei, ed. Editgraf, 2015
Iluzia Regăsirii, ed. Armonii Culturale,2016
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-literar-agafia-dr-gan

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Interviu (imaginar) cu Veronica Micle Publicat de Bidulescu Constantin în Aprilie 6, 2017

Constantin Bidulescu: Ne reamintiţi, vă rog, câteva date personale? Veronica Micle: M-am născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Părinţii au fost Ilie şi Ana Câmpeanu. Din nefericire tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc. În anul 1853 eu cu mama şi cu fratele ne-am mutat la Iaşi unde după cursurile primare am absolvit Şcoala Centrală de fete cu calificativul “eminent”, din comisie făcând parte, printre alţii Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul meu soţ. În primăvara anului 1872 am făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical, unde mi-a fost prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 am debutat cu două scrieri în proză în revista “Noul curier român” cu pseudonimul Corina. Aţi avut o relaţie tumultoasă cu Eminescu. L-aţi considerat numai ca un mare poet sau a intervenit şi glasul inimii?

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-imaginar-cu-veronica-micle

Interviu cu Mihai Eminescu Publicat de Florin T. Roman în Aprilie 4, 2017 

Florin T. Roman: Ce mai faceţi, domnule Eminescu? MIHAI EMINESCU: Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult. (Revedere) Dar în restul anului? Problema morţii lumii o dezleg. (Cărţile) Ce e poezia în opinia Domniei voastre? Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea. (Epigonii) Mai scrieţi poezii? La ce?... Oare totul nu e nebunie? (Mortua est!) Sunteţi marele nostru poet naţional, se ştie. Dacă aţi continua să compuneţi versuri aţi putea dobândi o faimă universală, egală poate cu cea a lui Shakespeare sau Baudelaire... N-ar fi păcat să abandonaţi pana? De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? (...) De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?/ Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (Scrisoarea II) În acest veac, al XXI-lea, trăiesc şi se manifestă câţiva intelectuali români „postmoderni”, progresişti, care susţin că sunteţi autohtonist, antisemit, chiar xenofob... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/interviu-cu-mihai-eminescu

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
Publicat de adrian grauenfels
în Aprilie 13, 2017 la 8:32am în APARIȚII EDITORIALE (Modifică)Trimitere mesaj Vizualizare Discuţii

José Corti - Editor şi Librar al Avangadelor
José Corti, s-a născut în Franţa în anul 1895. De tânăr s-a simţit atras de mişcare lui André Breton şi în paralel cu activităţile suprarealiştilor la care participa, Corti fondează "Editura Suprarealistă" în care va publica pe Aragon, cât şi cărţile lui Breton (În legitimă Apărare), Rene Char, Paul Éluard (Relentir Travaux), René Crevel -1932 (Clavecinul lui Diderot), pe Benjamin Péret în 1936 şi pe Salvador Dali cu "Metamofoza lui Narcis" în 1937. Mai târziu fondează în anul 1938, "Casa Corti", care publică operele complete ale lui Lautréamont, cât şi alte scrieri suprarealiste care vor caracteriza pluralismul firmei: poezie, romantism, eseul literar, dar şi cărţi universitare sau clasici francezi. José a murit în 1984 la Paris după o viaţă frământată dar totodată pasionantă.
A publicat cărţile sale (romane poliţiste, jurnalism, etc) sub pseudonimele: Roch Santa-Maria sau Sidney O'Brien. Sub numele său adevărat publică:
Imitaţie fără sclavie (1981), Amintiri dezordonate (1983), Provizoriul definitiv (1992).continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/jos-corti-editor-i-librar-al-avangadelor

Declinul Elitelor Publicat de adrian grauenfels în Aprilie 7, 2017

În limba latină termenul Electus caracterizează o persoană sau un grup care aduce comunităţii onoare şi valoare. Timp de secole grupele elitiste se evidenţiau prin preocupările şi acţiunile umanitare, ştiinţifice sau artistice care polarizau etosul social şi cultural al epocii lor. Elitele au fost active şi apreciate din antichitate şi până la recentul postmodernism care a catalizat dizolvarea barierelor culturale, trivializarea comunicaţiei în favoarea unui sat global lipsit de personalitate. Elitele de azi sunt paralizate de noua ordine axată pe mediocritate şi consum exagerat. Îmi amintesc filmele tinereţii mele în care protipendada oraşului ieşea la plimbare pe bulevardul central, trăsurile cu cai aşteptau clienţii sporadici iar vânzătorul de limonadă oferea în pahare de sticlă verzuie mirajul orientului oprit la poalele Balcanilor. Elita vorbea limbi străine, se intersa de ştiinţe, de filosofie, de expediţii, doamnele cântau la pian sau pictau în liniştea saloanelor. În ţara în care ne-am născut, România, frământata istorie a primelor două decenii de dictatură comunistă, a produs două dileme: una privitoare la represiunea sângeroasă declanşată de noul regim, iar celalaltă, la tenebroasele raporturi din culisele puterii noi instalate.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/declinul-elitelor

Caligrafii

UN ORAŞ TRANSILVAN
Publicat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
în Aprilie 15, 2017
Nimbul oraşului medieval încrustat pe ziduri respiră din uitarea solemnă şi bucuria trecătorilor. Arcade ale destinului istoric se agaţă de gândurile noastre rememorând vremurile apuse în cenuşa faptelor. Lângă turnurile cu creneluri, odihnesc reverberaţii mirate ale drumeţului grăbit de nevoile prezentului. La porţile impozante ale cetăţii de odinioară stau de veghe necontenit: aura trecutului, cenuşiul prezentului şi zâmbetul viitor al renaşterii sale. Poate numai aşa peste fardul ruginit şi colbul aşezat pe iluziile noastre înfăşurate în dorinţa de mai bine vor sosi vulturii din înălţimile la care aspirăm. Acum îţi împrospătezi gândurile în izvoarele nesecate ale moştenirii, ţi se dezvăluie trofeele câştigate prin spirit şi adversitate.
http://junimeadigitala.ning.com/group/cenacluliterardigitaljdproz/forum/topics/un-ora-transilvan

Stre-suri...

În țara asta normalitatea este ceva extraordinar Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Martie 27, 2017 Am încercat să fiu cât de cât un observator „normal”. Deși asta este totuși destul de dificil în România. Aici există tabere peste tot. Și exclusivități! Dacă te pune „ăl cu coarne”, sau „cel sfânt” (depinde și aici din ce tabără ești), să te uiți în tabăra lui pește, o iei peste bot de la cei din tabăra pescarului. Dar nu pentru că te-ai uitat la vecini. Nuuuu... Ci pentru că ai îndrăznit să belești cumva ochii. Culmea eforturilor este atunci când crezi că poți face ceva să-i împaci. Mai întâi între ei. Dar e mai mult decât o misiune imposibilă. Nici să stai în afară nu e o soluție. Te vor bombarda cu toții. Aici nu există enclave! În România nu s-a inventat nici obiectivismul, dar nici locul de observație egal situat între taberele veșnic beligerante. Iar războiul?!... 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/in-tara-asta-normalitatea-este-ceva-extraordinar

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor