Seara, când liniștea se depune ca o plachetă, parodiind sângele-n fire albe și roșii, când mă strânge rolul de arătare fetală până sub încheieturi, iar aerul orfan ca un sarafan din lycra se coboară în acel punct de incinerare sau incriminare subtilă, mă trag într-o formă banală de femeie lip(s)ită de vatra primordială. Adun Colaps-Elle ca pe capace de bere, salvarea este în colecția de bule care fâsâie incontrolabil sub presiune. Fac rost de brațe, picioare, un cap dement-decent înșurubat, mă cos atât de repede-n șablon încât și îngerii uitați prin colțurile camerei amețesc de parcă s-ar trotila ușor. Ard preț de-un fagure, o poză-n care piere o epocă, în pixelul pe care-l ignori. Și mă întreb cum vor arăta coapsele unei matroane de probă. Probabil zbârcite, îngroșate, cărnuri flasce atârnând în intro-uri pe care n-ar mai vibra nimeni, nici măcar boschetarul amețit de aurolac din pasajul Obor. Pubisul îmbătrânește clar înaintea inimii, acea îngândurare de vulve, îngemănare din care n-ai mai scos de mult note auguste sau mici simfonii ce așterneau noaptea la picioare.
Deja mai bătrână cu atâtea înțelesuri de bărbat, îmi ramific dorințele cum rădăcinile ar cuprinde o lespede uitată-n înlemniri de veac. Ceva în mine se dilată, e poate psihicul avid de reminiscențele cartierului natal, acolo am avut primele și ultimele vise lascive, apoi totul s-a stilizat și îndreptat inutil, s-a sterilizat și-a pătruns în conștiință ca un bolnav intubat, ca un desfundător de rugină presând mirajul unei conducte înțesate de putreziciuni mărunte, de acuplări mirifice de rugini.
Aventura e în interior, între mitocondriile care leagănă în hamac amintirea mamei, fi-ți-ar noaptea de râs, spune ea blând și se înșurubează mai bine, viitorul pare o proiecție a viziunii lămpii de pe noptieră, când mă învelea cu grijă apoi mă lăsa pradă spectrelor ce desfăceau pereții în miliarde de viziuni contopite cu flashurile străzii.
Abia ieșită din cameră, memoria. Întoarsă între pereții inimii, atent văruiți. Săpând la rădăcina celulelor aliniate ca pietrele de râu. Diavolul lor e bătrân, timid, uituc, înzestrat cu o melancolică turbulență, curtoazie endemică a faptelor mărunte. Te ține în palme cu-n soi de adorație păgână sau teamă abisală, venele îi sunt prelungi ca niste coarde în ring, vânează licurici, lilieci fără peșteri, licantropi, lăcuste, lumen-lamentații, întunericul dintre coapse-arcaș neîntrecut, cerne nisipul de pe gleznele fetițelor care nu vor apuca să devină femei. Castelul lui se-nvârte în jurul sălii de bal mascat, oglinzile mate aruncă doar umbre care dănțuiesc nebun și-apoi se-atîrnă de candelabre imense, aproape o farsă artistică, și astfel o fașă a istoriei damnate plutește legând trupuri și minți de osânde cuminți.
Sexul? O invenție a iconoclaștilor frustrați, magie amăruie a rănilor ascunse, o inversiune a rolurilor furibunde și putrede, o margine a molozului vorbitor, rană a pulberilor ardente, macetă înfiptă la rădăcina abandonului justificat. Sedare aparentă și transparentă în fața duioasei morți ca o broșă adusă la sânge, sedusă de abisul fermentat ca un imens ciorchine în soare, o angoasă macerată subtil cât să te piște aparent umil. Mă cuibăresc în mintea celui dorit ca într-o lacrimă abisală, plânsul nu s-a inventat încă, nici dorința, doar uterul care pâlpâie de lume, o amăgire pe care n-o va cunoaște nimeni, niciodată, o ființare fără sens și limite, sunt femeie-copil și descresc atât de molcom în paharul de Busuioacă băut cât pentru un bărbat hașurat între nopți. Mama îl desenează încet pe pielea mea înfrigurată, apoi îmi povestește:
,,Veți fi și tu și morții tăi decojiți, descusuți, deznodați de sensuri, toți moșii ne-ntrecuți între țărâni se alintă intuind meno-pauza precoce, menuetul delicat al desprinderii, uite bebelușul bătrân, elastic, eliptic, cum știe să învingă gooolul sau viitorul vicios, nimic de mărunțit sub cerul liber și-n carnea ta minuscule miracole ardente care înlemnesc atunci când acoperi cu palma obrazul neștiut al oricărei stele visate de pruncul ce-acum se strânge a război pe răboj, va desface demult aripi de ins damnat, o insectă devoalând lumea, un hoinar admirând copii necrescuți în văioage timpurii sub fumul satelor deschise în imaginația unui scriitor obosit, printre pleoape leneșe sau care se vor închide definitiv. Veți face curat tu și dispăruții tăi constrânși de împrejurări să coexiste, să-ți împrumute rictusuri, să-ți imprime lascive mișcări, ablații, negații, dezordini crunte, ciocniri abundente în sângele clocotind, sheruind absenți sfinți și închipuite liniști când undeva se cască penal despre viața de mâine iar vidul cu nod lămurit la cravată dirijează circulația în eprubetele-om. Dincolo de teama de moarte, de karma tâmpită a împrejurărilor, ce rămâne? Un pahar de vin sorbit la marginea soției, a conveiențelor, în oglinda care tot scade și tremură învățându-ți visele șchioape.
O să vină și vremea ta, instrumentele de renaștere, scalpare și triere sunt deja pregătite. Fiarele vor aluneca-n manej cu un gust desăvârșit al sângelui. Tot ce e întunecat, dureros și trist se va petrece, pentru că meriți. Să fii surprins. Desăvârșită, nemăsurabilă, sub introspecția ta cuvintele vor palpita ca prizonierii din lagăr. Cu fricile despicând orizonturi de așteptare moi, alveolare, cu neastâmpărul de femeie suprafecundată, imundă, imună, speriată de întorsăturile vaginului și de intențiile subliminale ala masculilor făcuți fețe-feți beți și asasini înnăscuți ai derutelor așternutului Ai tot ce ti-a dat mamăta-n limbă, epidermă, șiruri-șiruri ca micile statui ale epocilor de tranziție, ca idolii fărâmați în catacombe, ca jarul războaielor care nu s-au ținut decât pentru pagini de istorie mucezite prin biblioteci, ai ganglionii ei panicați, ADN-ul răsucit ca un Carpați fără filtru, bătut cu 1 milion de limbi veninoase de ceas, arată infinitul, indefinibilul, e imediat sub piele, toate întrebările alea, nechezolul aromitor numai pentru că-l bea EA, blana sintetică-leopard în care ți-ai fi îngropat fața dacă obrazul ei s-ar fi îmblânzit nițelus, ai totul la picioare și covorul de oase te ridică vag într-un vad doar de voi două știut, vânezi și subțiezi milioanele de nopți pe care nu le poți pune pe hârtie pentru că acolo, la lumina lămpii sub care devoră cărți, se ascundeau idolii tăi uituci, îți întorceai fața la perete și presai umbrele ca în ierbar, adormeai știind precis că ești o lumânare palpând trupul ei prea devreme înzăpezit, te trezeai fără să mai cunoști nicio înserare-îndurare, apoi te bandajai cu lumina amăruie și sunetul unei sărbători tangențiale, demențiale, amânate-n amanți neatenți, imemoriali, în nuntiri invizibile ale viitorului răsunându-ți în piept ca tobele când apăreau felinele în manej...,,

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Dialoguri culturale !

Alătură-te reţelei Dialoguri culturale

Comentariu publicat de Anca Hirschpek pe Martie 5, 2017 la 1:07pm

Vă mulțumesc mult!

Comentariu publicat de ileana popescu bâldea pe Martie 4, 2017 la 11:51pm

Recomandat în TEXTUL ZILEI, 4 Martie 2017
Felicitări!
Redacția

Comentariu publicat de Anca Hirschpek pe Februarie 25, 2017 la 11:01am

Mulțumesc fain! Mă bucură aprecierea dvs.!

Comentariu publicat de Anica Andrei Fraschini pe Februarie 24, 2017 la 6:06pm
Text exploziv, cu efect imediat, promovat și expus!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Relu Coțofană - membru de onoare, Ileana Popescu Bâldea, Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Anica Andrei Fraschini,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

despre mine
Publicat de Iordache Anisoara 

După cum văd, dragilor, am intrat în prelungiri în jocul de-a viața și moartea.
Așa că, vă voi necăji cu versurile mele șchioape, smucite, zăpăcite și zornăitoare.
Vă iubesc pentru că îmi hrăniți sufletul cu lumina versurilor.
Fraților, să vă amintiți și de mine păcătoasa și să mă pomeniți în rugăciunile voastre.
Cu drag,
anişoara iordache( 7 -12-1956-nu ştiu dacă mi-a murit sufletul)

........
într-un pahar cu apă

sub povara setei o umbră-

precum piatra-i șlefuită
de neastâmpărul apelor
așa și umbra
pierde conturul
când i se-arată paloșul luminii
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/despre-mine

Din urmă...

MEDALION LIRIC - NICHITA STĂNESCU
Publicat de ION IONESCU-BUCOVU 
(80 de ani de la naștere)
Nichita e un Paranif din Bizanț căzut în literele românești precum Eminescu din cer, un veșnic adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității de un talent unic de meșteșugar bijutier al cuvintelor. În poezia lui „Se umflă emoția, bezna,/ ca și cum zeul visat în copilărie/ ar avea o capitală în glezna/lui argintie” Candori feline ne umple de duh în: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” „Necuvintele ” lui solfegiază pe tema trădării interiorității prin cuvânt: „O, nasc vocale mari, mereu/ guri care se închid în gol…/ http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/medalion-liric-nichita-st-nescu

Articole

Lucian Boia - istoric sau mit? Publicat de Florin T. Roman în Martie 19, 2017

Dacă cineva nu e la curent cu sensul actual al cuvântului “naţionalism” îl poate lesne afla din DEX - ediţia a II-a: doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor şi aspiraţiilor naţionale, sau din Marele dicţionar de neologisme: politică şi ideologie care urmăresc întreţinerea izolării şi aţâţarea urii de rasă şi naţionalitate; tendinţă de a aprecia exclusiv şi exagerat tot ceea ce aparţine propriei naţiuni. Nelăsându-se deloc afectat de naţionalism, profesorul Lucian Boia de la Universitatea din Bucureşti a devenit, step by step, un mare istoric al României, poate celmare. g.com/forum/topics/lucian-boia-istoric-sau-mit

ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME – STARPRESS 2017, AUTOR LIGYA DIACONESCU - publicat de Florin T Roman
Dacă mai există vreun om de cultură român care încă nu a făcut cunoştinţă cu Doamna Limbii sale materne, Ligya Diaconescu, înseamnă că, citind aceste rânduri, a sosit momentul să o cunoască. De ce Ligya Diaconescu este Doamna Limbii române? Nu neapărat pentru că este jurnalistă, poetă, scriitoare, publicistă de cetăţenie română. Nu pentru că deţine titluri de director general, de proprietar sau membru al unor prestigioase asociaţii, reviste, cluburi culturale române şi internaţionale. 

http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/antologia-scriitorilor-rom-ni-contemporani-din-ntreaga-lume

Alexandru Dragomir şi Sarcina Gândirii Postat de adrian grauenfels în Februarie 15, 2017

Alexandru Dragomir şi Sarcina Gândirii "He had a brilliant philosophical mind who refused to publish a single page in his life" (Wikipedia) Prea puţin cunoscut, filosoful român Alexandru Dragomir (1916-2002) a fost elevul apreciat al marelui Martin Heidegger care îi admira gândirea strălucită. Cei doi lucrează şi discută îndelung metafizica, expusă în seminarele ţinute de Heidegger până în 1943 când Dragomir este obligat să părăsească seminarul din Freiburg pe care îl urmase, după spusele profesorului său: "Cu mare sârg şi reuşite excepţionale". Provenea dintr-o familie clujeană de intelectuali şi dobândise două licenţe: Dreptul apoi Litere şi Filosofie (1939).

continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/alexandru-dragomir-i-sarcina-g-ndirii

Caligrafii

Zilele care trec prin noi și "Poeții cetății"
Publicat de ileana popescu bâldea
în Martie 4, 2017

O cafenea… ca multe altele din București. Doar că părea orientată către soare. Acolo s-au întâlnit , din nou, astăzi, „Poeții cetății”. Adunați de fiecare dată, într-un afiș sub formă de carte. Și, de cele mai multe ori, alții.Câteva mese au devenit numeroase, când ultimii au venit. Rumoare, salut, zâmbete, priviri calde și umede. M-am detașat, cumva, de ei, intrând într-o muscă mai cuminte ca de obicei, înzestrată, vremelnic, cu sufletul și ochii mei. continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/zilele-care-trec-prin-noi-si-poetii-cetatii

Stre-suri...

Oamenii mari se supără... Publicat de ileana popescu bâldea în Martie 19, 2017

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu aer, astfel încât să preîntâmpine acuzația de joc părtinitor pentru o roșie, un castravete sau o fasole autohtonă, aceștia le consumă fără discernământ, uitând că s-ar putea să fie pe rafturi datorită vreunui program implementat de cineva din familie care, evident, prin manipulare, a ajuns să guverneze. off, regizorul acesta din Dumnezeu, nu se orientează și el când împinge pe unul sau altul către Palatul Victoria! continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/4029617:Topic:1310591?xg_source=activity

Din ciclul axiomatic „hoţii noştrii e mai buni”*
Publicat de Calotescu Tudor Gheorghe în Februarie 2, 2017 
Democrația, chiar așa schioapă, chioară și cu capul spart, e unica modalitate de a crea iluzia poporului că poate avea puterea. Iar orice chestie democartică are nevoie de politiceni. De un parlament în care să se adune cei mai cei dintre noi și să facă legi. Mai bune mai nebune. Iar atunci când poporul, care i-a trimis acolo prin vot, îi numește pe toți hoți ceva nu e bine.  
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/din-ciclul-axiomatic-hotii-nostrii-e-mai-buni

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor