moartea,un fluture alb

[teodor dume]

("moartea este tot ceea ce nu suntem noi", sorin cerin)     vine din umbră şi muşcă din marginea urmelor aşa îmi amintesc moartea lui tata iarna ieşise din drepturi tata mă ţinea strâns de mână ca şi când ar fi fost ultima atingere rece ca un fel de linişte dimineaţa mult   prea devreme prin care oamenii trec urcă şi coboară ca într-un autobuz de transport local ajuns la capăt de linie de fapt fiecare are propria linişte a lui tata arăta ca un cadavru nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata dar motivul cuvântului meu era disperarea... acum îmi dau seama cum arăta la ora în care liniştea lui ca o cremă hidratantă se întindea înspre ochi... pielea îi mirosea a fum stăteam unul lângă altul şi ne priveam zâmbetul arcuit între buze dăruit doar seara la culcare părea trist şi nu vorbea niciodată despre nimicuri trăia într-o lume numai a lui până în seara în care conspirativ îmi trase cu ochiul (sub care parcă şerpuia un drum) ascultă, mi-a zis aşează-ţi capul pe pernă şi priveşte fluturele acela alb care mănâncă lumina din lampă până adormi eu o să arunc o privire în spatele ferestrei să văd dacă mai plouă că tare e-nfundat înspre apus... şi-am adormit dimineaţa aerul călduţ îmi înfăşura trupul ascuns între palme simţeam o stare de sufocare şi teamă am deschis geamul şi m-am uitat dincolo gardul o femeie întindea o cămaşă ceva mai încolo două ciori strângeau între aripi depărtarea poate neputinţa din mine nu m-a lăsat să mă uit prea mult m-am ghemuit lângă patul lui tata am închis ochii şi l-am strigat... undeva în copilul din mine zbura un fluture alb lăsând o dâră un fel de drum pe care oamenii plecau... îmi părea cel mai trist lucru aş fi vrut să strig dar pentru că acolo erau prea multe umbre şi locul devenea tot mai strâmt fluturele o zbughi înspre lumină abia atunci am văzut păsările negre ciugulind din marginea soarelui... de dincolo pătrundea mult frig...   * "mă afund în nesfîrşirea morţii de dinainte de naştere, şi vreau să întreb Neînţelesul de ce ne-am născut? şi dacă murim uitînd totul înseamnă că nici viaţa aceasta nu există",( Sorin Cerin)

[teodor dume]

paula munteanu,

mulţumesc mult pentru link.

am trecut, am ascultat şi...m-am gândit la toate trecerile înspre moarte.

[Paula Munteanu]

Pentru dumneavoastra...

Timpuri noi -Tata

[teodor dume]

veronica pavel,

încântat să te ştiu în mijlocul cuvântului meu.

textul nu l-am repostat. este aceeaşi postare numai că l-am propulsat în faţă prin încetarea reliefierii şi expunerii din nou. am făcut acest gest tocmai pentru a da posibilitatea lecturării lui şi altora.

 

mulţumesc mult de tot, veronica!

[teodor dume]

marcel vişa,

mulţumesc pentru aprecieri , sinceritate şi pentru propunere.

multă stimă,

[Veronica Pavel Lerner]

Salut repostarea textului acesta! Cu ocazia asta am putut sa-l "promovez", sistemul nu era inca atunci cand a fost postat prima oara.

[Marcel Vişa]

eu unul il recomand pentru textul zilei si sper sa am curand placerea sa-l vad acolo

[teodor dume]

marcel,

nici nu ştii cât sunt de încântat văzând trecerea ta peste acest text postat mult mai demult şi care nu şi-a acaparat cititorii la timpul lui. poate acum facilitez şi altora această ocazie. şi nu pentru că aş dori eu să fiu citit , ci pentru că mulţi dintre cititorii mei de pe alte site-uri au rezonat.

 

mii de mulţumiri,

[Marcel Vişa]

genial...genial,nu pot sa nu-l recitesc cel putin o data pe saptamana.

[teodor dume]

veronica,

mulţumesc de trecere şi semn, îndeosebi pentru interpretarea ta deosebită. ai văzut până dincolo de cuvânt. mulţumesc mult

 

cu prietenie şi multă stimă,

teodor dume,

[Veronica Pavel Lerner]

Poezia este plina de imagini. M-a impresionat imaginea pasarilor negre care mananca din soare, e asemanatoare celebrului tablou al lui Van Gogh, cum  m-a impresionat si fluturele de noapte care se hraneste cu lumina lampii. Aici mi-am adus aminte de cartea lui Radu Paraschivescu, "Fluturele Negru", unde e descrisa pasiunea lui Caravaggio pentru intuneric si celebrul tablou cu un fluture negru. Si mi-am spus ca, iata, Caravaggio era pictor, nu si poet, pentru ca daca ar fi banuit ca fluturii de noapte se hranesc cu luminile lampilor, ar fi pictat poate altfel, nu-i asa? 

Si, pe cat sunt de blande cuvintele dv, pe atat de patrunzatoare sunt imaginile. Femeia care intinde o camasa, ciorile care zboara (iarasi Van Gogh plus poetul din dv), insusi gardul care e doar prezent cu un cuvant, dar creaza un intreg tablou.

Foarte picturala poezia dv, aici am pus o "inimioara", asa e sistemul electronic, in realitate insa am pus intreaga mea inima in lectura si mi-am lasat-o in peisajul de fluturi, pasari, aripi, intuneric si soare ciuntit, peisaj care nu se uita usor...

Felicitari,

Veronica